CAPITOLUL II

OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR. ECONOMIE ȘI SOCIETATE ÎN

LUMEA POSTBELICĂ

2.1 OCUPAŢII ŞI STATUTE PROFESIONALE

2.1.1. Ocupaţii tradiţionale şi moderne în secolul xx

Din cele mai vechi timpuri , oamenii au fost obligaţi să-şi asigure
existenţa şi au făcut acest lucru culegând roadele pământului sau vânând
animale sălbatice.
Apoi au început să cultive plantele şi să crească animalele pe care le-au
domesticit.
În zilele noastre „profesia”este o ocupaţie care presupune pregătire intensă
şi studiu.
În secolul XIX , invenţiile şi inovaţiile au dus la apariţia specializărilor şi
la diversificarea statutelor profesionale astfel încât acestea să răspundă cerinţelor
tot mai complexe ale vieţii materiale şi spirituale.
În secolul XX asistăm la migrarea ocupaţiilor tradiţionale din spaţiul
privat ( casa proprie ) în spaţiul public ( în afara casei ).
Munca salariată a înlocuit treptat întreprinderile de familie.
În această perioadă asistăm la o nouă explozie demografică în Europa , iar
invenţiile şi inovaţiile tot mai numeroase şi cu consecinţe tot mai spectaculoase
au schimbat definitiv viaţa oamenilor.
Agricultura şi creşterea animalelor pe cont propriu devin din ce în ce mai
puţin rentabile, eficiente dovedindu-se marile exploataţii agricole, iar fermierii
sunt obligaţi să caute de lucru la oraş pentru a putea supravieţui.
Ocupaţiile din spaţiul urban sunt într-o continuă schimbare.
Atelierele şi munca manuală în general, sunt înlocuite treptat , dar sigur,
de complexe industriale.
Fabricile sunt din ce în ce mai bine organizate.
Primul război mondial a însemnat un moment de cotitură şi în ceea ce
priveşte ocupaţiile şi profesiile oamenilor. Trauma cauzată de pierderile de vieţi
omeneşti , mecanizarea , producţia de masă , emanciparea femeii au fost tot
atâtea motive de schimbare a statutelor profesionale.
Se dezvoltă foarte mult profesiile legate de viaţa cotidiană din marile
oraşe americane şi europene.
Ca urmare a unei intense activităţi politice , femeile au început să obţină
dreptul de apractica meserii pe care înainte nu aveau voie să le practice.
În România începând cu 1914 femeile au dreptul să practice meseria de
avocat pledant , iar din 1919 au putut lucra la Căile Ferate Române.
2.1.2 . Ocupaţii umane la sfârşitul secolului XX
A doua jumătate a secolului XX a cunoscut revoluţi tehnologice
succesive.
În ţările puternic industrializate , munca fizică a fost descalificată şi lăsată
pe seama emigranţilor.
Munca în agricultură a devenit coordonată , mecanizată şi executată, de
asemenea cu emigranţii sau cu persoane cu un grad mai scăzut în instrucţie.
Industria a rămas pentru o importantă parte a Europei cea care ocupă forţa
de muncă.
Ocupaţiile majore ale oamenilor din societăţile dezvoltate din anii 80 sunt
cele legate de noile tehnologii informaţionale şi de servicii.
Apariţia calculatorului personal în 1981, a schimbat statutele profesionale.
Meseriile tradiţionale legate de agricultură şi industrie au fost înlocuite treptat cu
meserii legate de televiziune , publicitate , informatică , relaţii cu publicul ,
finanţe , turism.
În România , începând cu anii 60 s-a încercat industrializarea forţată.
Acest fenomen a produs schimbări importante în alegerea meseriilor.
Formarea şi dezvoltarea rapidă şi forţată a industriei au dus la crearea
clasei muncitoare ( principala categorie a comunismului ).
În 1950 , în România erau înregistraţi 1.2 milioane muncitori , din care
650 mii în industrie.
În anul 1985 numărul total a muncitorilor era de 6 milioane din care
jumătate în industrie.
În România contemporană, meseriile cele mai solicitate pe piaţa muncii,
sunt cele din industria uşoară (confecţii îmbrăcăminte, cusător feţe
încălţăminte), în domeniul IT ( analist programator , informatician, administrator
de reţea , designer web ) , în construcţii ( zidar, zugrav, betonist ), în domeniul
serviciilor ( agent asigurări , agent comercial, vânzător , agent de pază, bucătar ,
cofetar-patiser, brutar ) dar şi în industria prelucrătoare ( tâmplar , lăcătuş,
sudor).
Profesiile cu cea mai slabă căutare sunt cele de desenator tehnic,
tehnician, proiectare , inginer metalurg , inginer aeronave , inginer chimist.
Meseriile cu un potenţial mare sunt cele din domeniul IT – informatician ,
administrator de reţea şi designer pagini web iar în domeniul seviciilor –
mecanic auto, tinichigiu auto , agent de vânzări , agent de asigurări, broker
mărfuri , agent de publicitate.
Pe ansamblul României este semnificativ faptul că predomină salariaţii
( cu o scădere constantă , dar moderată a numărului lor ) iar ponderea
persoanelor cu statut profesional specific unei economii de piaţă ( chiar şi în
formare ) respectiv lucrător pe cont propriu , lucrător familial şi patron , a
înregistrat o creştere constantă dar modestă.
 2.2 Migrații în lumea contemporană

Migrația se definește ca o deplasare de grupuri umane dintr-un teritoriu în altul.

Cauzele migrației:
- economice: crize economice, inflație, șomaj, sărăcie;
Industrializarea și urbanizarea au determinat migrații din mediul rural în mediul
urban, țările foarte dezvoltate au atras migrația forței de muncă din țările sărace,
cu natalitate crescută:
* est-europeni , din fostele state comuniste, au migrat spre Occidentul Europei;
* emigranți din Asia, Africa, America Latină au migrat spre țările Uniunii
Europene , America de Nord, Canada, Noua Zeelandă.

- naturale : secetă, inundații, cutremure;

- sociale: persecuții, discriminare, epidemii;
- religioase: intoleranța, confruntările religioase violente: *conflictele din
Orientul Mijlociu ( războiul din Golf din 1990-1991);
* confruntările din Rwanda (1994)
* Kosovo (1999)
- politice: instabilitate politică , condițiile tratatelor de pace de la Versailles ,
formarea de noi state naționale în perioada interbelică , regimuri politice
autoritare și totalitare, atitudinea autorităților față de minorități , războaiele , în
special cele două războaie mondiale:
* crearea Statului Israel în 1948, a determinat un exod al evreilor în zonă;
* anexarea Estului Poloniei de către URSS a determinat migrarea a 12 milioane
de polonezi ce au fost înlocuiți cu ucraineni;
* din estul Germaniei , Prusia Orientală și regiunea sudetă au migrat spre vest
16, 5 milioane de germani.

Tipologia migrațiilor

Migrațiile pot fi clasificate după mai multe criterii:

a. după sensul în care se desfășoară putem vorbi despre:
- imigrație = așezarea unor grupuri umane într-un teritoriu;
- emigrație = plecarea unor grupuri dintr-un teritoriu.

b. după numărul participanților la acest fenomen:

- migrație individuală , când anumiți indivizi părăsesc locul originar, din
motive personale;
- migrație în grup, când grupuri umane părăsesc un teritoriu în mod forțat din
cauza unor factori naturali sau politici.
c. În funcție de factorii care determină migrația:
- migrația forțată , când migrația are loc sub influența unor factori ce obligă
migrantul să părăsească locul originar: război, foame, persecuții politice,
intoleranța religioasă, dezastrele naturale;
- migrația liberă, voluntară, când migrantul pleacă din locul de origine de bună
voie sub influența unor factori favorizanți: câștig material, motive familiale,
stabilitate politică, toleranță religioasă.

d. după perioada de migrare:

- migrație temporară, sezonieră, când migrantul pleacă din locul de origine
pentru o perioadă de timp ( cu permis de muncă , de exemplu)
- migrație definitivă , când migrantul se așează definitiv într-un teritoriu, în
perspectiva obținerii cetățeniei.

e. după spațiul în care se realizează migrația:

- migrație internă , când grupuri umane se deplasează dintr-o regiune în alta de
pe cuprinsul aceleași țări , exodul rural spre exemplu;
- migrație externă ( internațională ) , când migranții se deplasează dintr-o țară
în alta.

f. din punct de vedere al legalității deplasării :

- migrație legală , când are loc cu acordul autorităților;
- migrație ilegală, când se desfășoară fără permisiunea autorităților.

Pentru a controla fenomenul migrării , au fost adoptate legi privind migrația:

- Codul Naționalităților , adoptat de Franța în 1945
- Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților
fundamentale , adoptată la Roma , în 1950
- înființarea Înaltului Comisariat pentru refugiați , în cadrul O.N.U., în 1951
- Convenția europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului
migrant, Strasbourg , 1977.

Au fost introduse restricții în ceea ce privește numărul emigranților din motive:

- economice : scăderea nivelului de trai;
- sociale: ieftinirea forței de muncă, dezechilibrarea pieței muncii;
- culturale: ce nu permit integrarea emigranților.
Fenomenul migrațiilor a luat amploare în ultimul secol:
- la începutul secolului al XX lea , până la declanșarea Primului Război Mondial
, emigrația înregistra , în medie , cca. 800.000 persoane anual:
* în 1910 , a fost atinsă limita maximă de 2 milioane de persoane , din care 1,3
milioane erau europeni;
* au migrat spre continentul nord-american aprox. 18 milioane de emigranți:
italieni,est- europeni ( cehi, polonezi, ucraineni), germani din nordul și estul
Germaniei, evrei din estul Europei ( aprox. 2 milioane numai în Rusia)

- în perioada interbelică:
* principala destinație a rămas SUA :
° cca. 600 000 persoane au intrat anual în Statele Unite;
° în timpul crizei economice , migrația a fost restricționată în SUA și Canada ,
dar a fost dirijată spre America de Sud;
° în această perioadă , au migrat spre continentele americane aprox. 9 milioane
de persoane , din care jumătate au migrat numai în SUA.

* războiul greco-turc , din 1921-1922, a determinat un exod de populație

masiv;
° aprox. 1 200 000 greci din Turcia au migrat în Grecia;
° cca. 400 000 de turci din Grecia au migrat în Turcia;

* Europa de Vest ( Franța, Marea Britanie , Belgia, Elveția) a devenit o zonă

atractivă pentru emigranți;
° 2 milioane de germani din Rusia, Polonia, Cehoslovacia, Alsacia și Lorena s-
au îndreptat spre Germania , Austria, Olanda;
° Revoluția bolșevică i-a determinat pe rușii ostili regimului să părăsească țara;

* după 1933 , regimul totalitar din Germania a determinat migrarea evreilor în

alte țări europene:
° în intervalul 1933-1939, au emigrat aprox. 280000 evrei din Germania și
120000 din Austria;
° 100000 de evrei au migrat în SUA, 60000 în Palestina, 40000 în Marea
Britanie , 75000 în America Centrală și de Sud ;
° în 1939 , în Germania , din 525000 de evrei au rămas 200000

- după al Doilea Război Mondial:

* SUA au rămas destinația ideală pentru emigranții din America Latină dar și
pentru europeni;
* emigranți din Asia de Sud s-au deplasat spre Singapore, Australia, Europa;
* Europa Occidentală a constituit o zonă atractivă pentru emigranții din:
° nordul și vestul Africii ( Maroc, Algeria, Tunisia) , care s-au stabilit mai ales în
Franța;
° estul Europei comuniste , emigranții din această parte a Europei fiind
considerați refugiați politic;
° până în 1989 , 8.5 milioane de refugiați au cerut azil politic în state vest-
europene;
° numai în 1985 au migrat 1.5 milioane de oameni din Est spre Vest.

- după 1989 , când a avut loc căderea regimurilor comuniste în Europa Centrală
și de Est, exodul de populație din această parte a Europei de Vest , a crescut la
60 milioane de emigranți.

Exod = Emigrare în masă a unei populații, evacuare, refugiere (în timp de

război, cataclisme etc.); plecare în număr mare (dintr-o regiune în alta, de la sat
la oraș etc.).
 2.3 Viața publică și viața privată

Viaţa privată- reprezintă viaţa intimă / secretă a fiecărei persoane, care se

desfăşoară în spaţiul rezervat exclusiv familiei (locuinţa).
Viaţa publică - reprezintă viaţa fiecărei persoane, care se desfăşoară în văzul
tuturor, fiind supusă autorităţii magistraţilor/statului , netolerând nici un secret.
Tipurile de regimuri politice existente în perioada contemporană au avut
abordări diferite cu privire la raportul dintre viața privată și cea publică:
- în regimurile democratice , este respectată viața privată a individului , iar
accesul acestuia la date referitoare la viața publică este liber și garantat;
- în statele cu regimuri totalitare și autoritare , domeniul vieții private a fost ,
adeseori , încălcat sau restrâns , fiind subordonat ideologiei respective
( comuniste , fasciste, naziste).

În societatea modernă , expansiunea mijloacelor de comunicare în masă ,

precum și a rețelelor informatice a determinat trasarea din ce în ce mai precisă a
unor limite între drepturile individuale , ce țin de viața privată, și respectiv , de
cea publică.

Declarația universală a drepturilor omului , din 1948 , precum și reglementările

europene din ultimele decenii au subliniat faptul că viața privată implică
respectarea aspectelor ce țin de: -personalitatea ,ideile, viața de familie,
credințele religioase ale fiecărei persoane.

Toate informațiile ce nu aparțin domeniului de interes public și pe care o

persoană nu dorește să le aducă la cunoștința altora sau a comunității fac parte
din domeniul vieții private, fiind astfel protejate libertatea și demnitatea
oamenilor.

S-au alcătuit reglementări speciale pentru colectarea și protecția datelor

personale , iar diferite documente adoptate la O.N.U. sau în cadrul U.E.
protejează aspectele referitoare la viața privată și la datele cu caracter personal:
- în România , a fost adoptată Legea nr.677/2001 cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal.

În societatea informațională de astăzi, fiecare utilizator de internet trebuie să fie

conștient că distanța dintre privat și public este din ce în ce mai mică, astfel că
este necesar să știe când și unde nu trebuie să ofere date cu caracter personal cu
privire la propria persoană ( cod numeric personal, adrese, date despre conturi
bancare și altele, care nu trebuie divulgate nici pe rețelele de socializare, nici pe
alte site-uri, pentru a nu putea fi utilizate de cei care ar putea să facă rău).
Domeniul vieții publice include o sferă largă de informații și aspecte , care țin ,
în general , de interesele colectivității : viața politică ; instituții guvernamentale
ale administrației centrale sau locale;
instituții culturale etc.

Oamenii politici , diferitele persoane publice , artiștii sau sportivii cunoscuți fac
obiectul interesului sau curiozității populației:
- în cazul acestora, adeseori , informațiile furnizate de presa scrisă , electronică
sau audiovizuală se referă , mai degrabă , la domeniul vieții private, granița
dintre aspectele vieții strict personale și cele publice fiind, de multe ori , trecută
de cei care relatează despre diferite întâmplări din viața respectivelor persoane.
 Viața privată și viața publică

Odată cu conturarea tot mai clară a libertăților individuale, distincția dintre cele
două spații ale existenței umane, spațiul public și spațiul privat, a fost tot mai
amplu dezbătută.

Viața privată se desfășoară în spații intime, familiale , spații cu circuit închis, în

locuințele proprii.
Viața publică se desfășoară în spații publice, implicit în locurile în care se
desfășoară activitatea profesională.

Există spații în care cele două laturi ale existenței umane se intersectează.
Este vorba despre locurile de petrecere a timpului liber: expoziții, restaurante,
parcuri , muzee.
Pe de altă parte, evoluția societății umane presupune redefinirea noțiunilor de
public și privat în condițiile în care cele două coordonate se suprapun:
- în anumite situații , sfera privată este expusă publicului, viața privată a unor
categorii de oameni devine zonă de interes public;
- anumite categorii de oameni, prin activitatea pe care o desfășoară , au acces la
mediul privat al oamenilor: medici, asistenți sociali, poliție, justiție, psihologi
etc.
Gradul în care autoritățile statului respectă cadrul intim , privat al existenței
umane arată, ca un barometru, dacă drepturile fundamentale ale omului sunt
respectate.
În secolul XX , amestecul statului în viața privată a fost determinat de tipul de
regim politic existent într-o țară, la un moment dat:
- în statele totalitare , comuniste, distincția dintre privat și public nu este clară,
asistăm la tendința autorităților de a controla viața privată a cetățenilor;
- în statele democratice , drepturile fundamentale ale omului sunt respectate ,
amestecul autorităților este permis doar în anumite situații, stabilite prin lege:
° dacă se constată încălcarea legilor , este permisă invadarea spațiului intim de
către poliție, cu mandat;
° pentru protejarea drepturilor copilului , asistenți pot interveni în mediul privat
al familiei acestuia.
Dreptul la viața privată este protejat prin:
- Constituții
- Declarația Universală a Drepturilor (1948)
- Convenția Europeană privind drepturile fundamentale ale omului (1950)
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului care poate fi solicitată dacă dreptul la
viața privată este încălcat.