IDEALUL DEMOCRATIC SI

DREPTURILE OMULUI
 Idealul democratic

• Termenul democratie are atat semnificatia unui

regim politic, cat si pe cea de ideal, de principiu sau
de finalitate politica. Privita de-a lungul istoriei,
guvernarea democratica este  considerata tot mai
mult o forma fireasca de guvernare.

• “guvernarea de către popor” (gr. demos)

• A făcut parte din clasificarea standard a formelor de
guvernământ, alături de cârmuirea exercitată de către
un singur individ (monarhia) şi cea exercitată de către
o minoritate (aristocraţia).

• Fiind înţeleasă drept cârmuire de către cei mulţi,

democraţia a fost asociată de multe ori cu cârmuirea
de către „prostime" sau „gloată", cu subordonarea
raţiunii faţă de pasiuni (Platon) sau privită ca sursă
de tulburări şi de acte politice nechibzuite (Aristotel).

• In epoca modernă, idealul democratic al guvernării

în folosul celor mulţi a fost corelat uneori cu teoriile
contractului social, care subliniau că la originea
autorităţii se află consimţământul liber al cetăţenilor.
• Incepând cu secolul al XVlII-lea, democraţia a
devenit etalonul principal după care erau judecate
diferitele regimuri. In acest sens, era considerat
nedemocratic orice regim care nu asigura votul
universal, care avea autoritate nelimitată, inclusiv în
viaţa privată a indivizilor, încălcând astfel drepturi şi
libertăţi fundamentale ale acestora, sau care punea
interesele comunitare mai presus de cele individuale.

• Privitor la modul in care se adopta deciziile intr-o

democratie, raspunsurile au fost diferite: marxismul
considera ca deciziile trebuie sa exprime interesele
clasei muncitoare, etatismul considera ca deciziile
trebue sa reflecte interesele unei minoritati, ale
elitei, iar pluralismul politic ca teorie politica
considera ca deciziile politice trebuie sa exprime
interesele paturilor largi de oameni.
• Pentru realizarea egalitatii in drepturi, un stat trebuie sa fie
guvernat in mod democratic, adica: organizatiile militare si
politienesti trebuie sa se supuna controlului civil, iar civilii
care controleaza armata si politia trebuie sa se supuna ei
insisi procesului democratic (Robert A. Dahl).

• Robert Alan Dahl (n.1915, m. 2014 profesor st. politice,

Yale, S.U.A.) considera ca “democratia succesorilor nostri
nu va fi si nici nu poate fi democratia predecesorilor nostri.”
• Putem fi aproape siguri ca cerintele exigente ale regimului
politic democratic nu vor putea fi indeplinite pe deplin, la fel
cum numeroasele probleme de ordin teoretic si practic ale
democratiei nu vor putea fi rezolvate complet (ex: accesul la
resursele economice). Cu toate acestea, oamenii care
participa la guvernarea societatii in calitate de persoane egale
d.p.d.v. politic si de persoane care au acces la resursele si la
institutiile necesare acestui lucru, nu vor inceta sa
construiasca o societate in care oamenii sa traiasca in pace,
sa-si exercite drepturile si sa nazuiasca spre o viata mai buna.
 Drepturile omului
• Reprezinta un ansamblu de drepturi si obligatii inspirate de
filozofia luministã. Provenite din teoria drepturilor naturale,
drepturile omului sunt considerate atribute ale tuturor
oamenilor,fãrã distinctie de sex, rasã, religie, statut sau
nationalitate.
• Declaratia Universalã a Drepturilor Omului a preluat din teoria
drepturilor naturale ansamblul drepturilor politice si civice
cãrora le-a adãugat drepturi sociale si economice.
• Distinctia dintre drepturi pozitive (drepturi ce permit
suveranului - statului - legiferarea) si drepturi negative
(drepturi ce interzic interventia suveranului - statului - în
spatiul individual), provenitã din traditia dreptului natural, se
suprapune în Declaratia Universalã distinctiei dintre drepturi
politice si drepturi sociale.
• Transpuse în practicã de revolutiile americanã si
francezã în secolul al XVIII-lea, drepturile naturale
îmbracã deja formula de drepturi ale omului o datã cu
Declaratia Drepturilor Omului si Cetãteanului,
legiferatã în contextul Revolutiei Franceze de la 1789.
Afirmarea drepturilor omului în constitutiile liberale
ale secolului al XIX-lea a consacrat formalizarea
juridicã a acestora.
• De aceea asigurarea drepturilor omului, mai ales dupã
al doilea rãzboi mondial, a presupus existenta statului
de drept, al cãrui scop este protejarea libertãtilor si
limitarea arbitrarului puterii.
• Teoria statului de drept evocã un sistem în care statul
reprezintã personificarea unei ordini juridice care are
la bazã principiul ierarhizãrii normelor.
• Pentru teoreticienii statului de drept, o normã juridicã
nu poate fi validã decât în mãsura în care ea satisface
atât prin modul de legiferare cât si prin continutul sãu
determinãrile generate de norme de nivel superior.
Singura normã ce nu depinde de o altã normã este
Constitutia; ea reprezintã modul în care poporul se
constituie în putere si este expresia vointei generale.
De aceea sunt prevãzute mecanisme de control pentru
a verifica conformitatea normelor inferioare cu cele
superioare.
• Cultura legii, prin rolul proeminent pe care îl acordã
valorilor de dreptate si egalitate, este o componentã
esentialã a democratiei, înteleasã nu doar ca simplu
mecanism institutional, ci ca o stare de spirit a
societãtii.
• Libertatea de decizie a statului este limitatã în cazul
statului de drept de existenta unor norme juridice
superioare, a cãror respectare este asiguratã de
existenta unei puteri judecãtoresti impartiale.
• Judecãtorul este factorul important
• al realizãrii statului de drept. Drepturile
fundamentale nu sunt în mod real asigurate decât
dacã justitia le protejeazã.

• Cultul legii implicã o nouã viziune asupra

democratiei, care nu mai este doar un instrument
între altele, ci devine în societãtile contemporane o
formã de participare a cetãtenilor la luarea deciziilor
si de garantare a drepturilor si libertãtilor.
• Statul de drept devine astfel un element esential al
unei democratii lãrgite, în care noi actori îsi fac
simtitã prezenta. Orice ordine juridicã este lipsitã
însã de suport în mãsura în care nu îsi gãseste
fundamentul în societate.
 Drepturile omului
•  Ideea existentei drepturilor omului nu este noua,
prima scriere in acest sens fiind Codul lui Hammurabi-
rege babilonian din Mesopotamia (sec. al XVIII-lea
i.Hr.),care prevedea ca oamenii nu pot fi torturati,
inrobiti si nu li se poate confisca averea fara o judecata
dreapta.
• Mai tarziu, legea romana a celor XII table (451 i.Hr.)
garanta dreptul la proprietate, la libertate, la judecata
dreapta, dreptul oamenilor de a-si alege conducatorii si
dreptul la fericire.
• In epoca moderna, in anul 1215, Magna Charta
Libertatum acordata de Ioan fara de Tara (rege al
Angliei din sec.XII-XIII) prevedea drepturile nobilimii,
ale reprezentantilor bisericii,dar si ale oamenilor simpli.
Tot in Anglia, in 1689, este adoptata Declaratia
Drepturilor care stipula ca oamenii nu pot fi privati de
drepturile lor fundamentale, nici de catre rege, nici de
catre lege.
• Mai tarziu, in 1789, in Franta, Declaratia
Drepturilor Omului si ale Cetateanului prevedea
egalitatea dintre toate fiintele umane, precum si
dreptul de a participa la guvernare si apoi, in 1787,
a fost adoptata Constitutia Americana, ratificata
(act prin care un stat isi insuseste un tratat semnat
cu unul sau mai multe state) in 1890 de toate
statele Uniunii, care prevedea ca nici un stat nu va
putea aplica o lege care ar restrange privilegiile
cetatenilor sai, precum si faptul ca nici o persoana
nu va fi privata de viata, libertate sau proprietate
fara o procedura legala.
• Cel mai important document cu privire la
drepturile omului a fost adoptat in data de  10
decembrie 1948, de catre Adunarea Generala a
O.N.U. si se numeste Declaratia Universala a
Drepturilor Omului.
• Declaratia Universalã a Drepturilor
Omului, intentiona, ca urmare a
experientei traumatice a celui de al
doilea rãzboi mondial, sã instituie un
sistem de prescriptii prin care sã se
asigure protectia persoanelor
împotriva puterii discretionare si a
tendintelor dictatoriale ale guvernelor.
Drepturile naturale
• Aristotel este considerat autorul bazelor eticii
drepturilor naturale prin intermediul distinctiei
intre doua tipuri de dreptate: cea legala sau
conventionala si cea naturala, “care isi pastreaza
valabilitatea,indiferent de opiniile pe care le
suscita”.
• In epoca moderna, John Locke (1632-1704, filosof
englez) vorbea despre “legea naturala a lui
Dumnezeu”, care se exprima prin faptul ca nimeni
nu poate sa lipseasca alt om de dreptul la
viata, sanatate, proprietate si libertate. Deoarece
dreptul la viata, la proprietate si la libertate
sunt drepturi naturale, ele apartin tuturor
oamenilor prin simplul fapt ca s-au nascut oameni.
Se considera ca omul detine o natura anterioara
societatii si scopul oricarei guvernari este sa
garanteze respectarea drepturilor naturale.
 Drepturi negatice si
drepturi pozitive
• Se considera ca drepturile sunt negative daca pentru
ca un om sa beneficieze de ele, trebuie ca actiunea
statului sa fie cat mai mica.
• Pot fi considerate drepturi negative: dreptul la viata,
la libertate, la securitatea persoanei, dreptul de a nu fi
arestat si detinut in mod arbitrar, dreptul de a nu fi
supus la imixtiuni arbitrare in viata personala, in
familie, in domiciliu sau in corespondenta, dreptul la
libera circulatie, dreptul de casatorie, de a intemeia o
familie, dreptul la proprietate, dreptul la libertatea
gandirii, la constiinta si religie, dreptul la libertatea
opiniilor, dreptul la munca, la libera alegere a muncii,
dreptul la odihna si recreatie, dreptul la invatatura,
dreptul de a participa in mod liber la viata culturala a
comunitatii, etc.
• Drepturile pozitive

• Mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a

considerat ca alaturi de drepturile negative trebuie
adaugate si altele, precum dreptul la asistenta
medicala, la educatie, dreptul de a avea concedii
platite, etc.
• Pentru ca aceste drepturi sa devina reale, trebuie ca
statul sa intervina activ in viata comunitatii.
• Drepturile pozitive au fost incluse in Declaratia
Universala a Drepturilor Omului la propunerea fostei
Uniuni Sovietice, care punea accent pe drepturile de
natura economica pentru a masca incalcarea
drepturilor fundamentale, a drepturilor negative, in
toate tarile comuniste.

•  Drepturile negative limiteaza interventia statului in

asigurarea lor, iar cele pozitive justifica si chiar
solicita interventia statului in crearea conditiilor pentru
realizarea lor.