Student: Anușcă Andrei Adelin

Anul 1, Grupa A1

Cauze ale prăbușirii comunismului și dispariției Uniunii Sovietice.

Implicații asupra procesului construcției europene.

Pentru început, în ceea ce privește prăbușirea comunismului în blocul est-

european, acest fapt prezintă o importanță deosebită nu doar în plan istoric,
politic, economic, socio-cultural, dar și în ceea ce privește Comunitatea
Europeană, actualmente Uniunea Europeană, și extinderea acesteia prin
încorporarea fostelor state comuniste.
În perioada anilor 1980, în timp ce blocul capitalist vest-european prospera,
statele comuniste din est, inclusiv URSS, treceau printr-o perioadă dificilă, atât
din punct de vedere politic, dar mai ales economic, ca urmare a crizei petrolului
de la acea vreme.
România nu era un stat câștigat din perspectivă economică sau politică, întrucât
reformele liderului Nicolae Ceaușescu în vederea stabilirii unui echilibru ca
urmare a datoriei externe a țării și cultul personalității instaurat încă din 1971, au
condus la o perioadă grea a regimului, marcată de foamete și instabilitate
financiară.
Comunism. Prezentare generală.
Ideologia comunistă fost inițial creată de către Karl Marx și Friedrich Engels care
au scris și publicat în 1848 „Manifestul comunist”. Cei doi au adus critici
capitalismului liberal dezvoltat în Europa după revoluția industrială, care a dus la
schimbarea modurilor de producție și, implicit, a ordinii sociale, prin fapte
precum: transformarea burgheziei în clasa dominantă, apariția proletariatului și
creșterea inegalității sociale și economice.
Comunismul a fost introdus pentru prima oară în Rusia. După Revoluția
bolșevică din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat monarhia și a
rezultat într-o republică, a urmat în octombrie puciul comunist („bolșevic”),
numit, ulterior, „Revoluția din Octombrie”, care a produs un regim inspirat de
marxism (și de diversele ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a Marxism-
Leninismului) și de tradițiile politice ruse.
Pentru a înțelege mai bine cauzele care au condus la prăbușirea comunismului ca
ideologie politică în Europa, trebuie să o definim și să observăm principalele
trăsături ale acesteia. Comunismul este o doctrină ideologică, politică, economică
și socială care propune egalitatea claselor sociale prin suprimarea proprietății
private, administrarea mijloacelor de producție de către muncitori și distribuția
echitabilă a bogăției.
Comunismul are ca fundament lupta de clasă și de necesitatea egalității socio-
economice. Burghezia este proprietarul mijloacelor de producție iar proletariatul
este forța de muncă și este subordonat puterii conducătorului. De asemenea,
regimul comunist afirmă că sub imperiul capitalismului, proletariatul nu are
control asupra mijloacelor de producție, asupra produselor pe care le produce sau
asupra profiturilor pe care le generează activitatea sa, acest lucru conducând la
exploatare și opresiune. Astfel, aceastaă tensiune inerentă din sistem trebuie
eliberată prin revoluție și stabilirea unei noi politici care să-i acorde o importanță
mai mare sau chiar totală, clasei muncitoare.
Pentru ca proletariatul să nu mai fie exploatat în mod injust, împotriva ordinii
morale și etice, și pentru a exista egalitate de clasă, comunismul își propune să
elimine existența proprietății private asupra mijloacelor de producție, ceea ce se
traduce prin controlul muncitorilor asupra acestora prin sindicatele și
organizațiile de bază colective. În lipsa proprietarilor, inegalitatea și exploatarea
clasei muncitoare nu pot exista. De asemenea, puterea politică trebuia să aparțină
proletariatului și partidului comunist unica , iar cei care se opuneau (disidența
politică) erau considerați ostili ideologiei comuniste și înlăturați.

Cauze ale prăbușirii comunismului în blocul comunist.

Economia regimului comunist.
Ca urmare a trăsăturilor definitorii ale comunismului menționate anterior, putem
extrage o primă cauză care a condus la dispariția acestei ideologii: eșecul
economic. Economia a fost una planificată, centralizată de către stat și
proprietatea privată a fost abolită, iar acest lucru a condus la o inexistență a
competiției între producătorii de bunuri ori a prestatorilor de servicii. La rândul
ei, inexistența concurenței produce o scădere semnificativă a calității produselor
și a competenței.
Din perspectivă democratică însă, competiția este una foarte puternică și doar cei
care se pot adapta la cerințele pieței pot supraviețui. În fapt, vorbim despre
meritocrația din cadrul regimului democratic (dobândirea unei poziții se bazează
pe meritele și talentul respectivei persoane). Este evident că aceste lucruri
lipseau
cu desăvârșire în statele comuniste, totul aflându-se sub controlul direct al statului.
Într-o economie socialistă, producătorul nu avea în vedere lipsurile, necesitățile și
preferințele consumatorului. Statul acoperea orice pierdere înregistrată de agentul
economic, astfel că acesta nu era preocupat de obținerea de profit și nici de
creșterea calității produselor. Lipsea astfel concurența liberă, care a dus la lipsa
unei tehnologii adecvate, existând astfel o vădită disproporție între economia
capitalistă și cea comunistă.
Așadar, dacă în economia capitalistă există o competiție între vânzători pentru a
câștiga cumpărători, în economia socialistă situația este diametral opusă:
competiția este între cumpărători pentru a câștiga în favoarea vânzătorilor, iar
lipsa proprietății private a avut ca efect lipsa unor impulsuri necesare dezvoltării
economice.

Reformele lui Mihail Gorbaciov.

O a doua cauză care a avut un rol major în dezmembrarea comunismului în
spațiul european a fost reprezentată de reformele introduse de Mihail Gorbaciov:
Glasnost ( „deschidere”) și Perestroika ( „restructurare”). Cu toate că mai multe
țări din Blocul estic au încercat niște reforme economice și politice limitate și
nereușite încă din anii 1950 (de exemplu Revoluția ungară din 1956 și Primăvara
de la Praga din 1968), ascensiunea lui Mihail Gorbaciov la putere în 1985 a
semnalat tendința spre o mai vastă liberalizare. După o perioadă lungă de stagnare,
Uniunea Sovietică se confrunta cu o perioadă de declin economic sever și avea
nevoie de credite și tehnologie din Occident ca să compenseze dificultățile
economice. Costurile de a-și menține armata, KGB-ul, subvențiile acordate
statelor-client etc., au tensionat mai tare economia Uniunii Sovietice.
Primele semne ale unei reforme majore au apărut în 1986 când Gorbaciov a
lansat o politică de „glasnost” în Uniunea Sovietică, accentuând nevoia de
restructurare economică („perestroika”). În primăvara anului 1989, Uniunea
Sovietică, pe lângă faptul că a întâlnit dezbatere media plină de viață, dar de
asemenea a organizat primele alegeri multi-candidat în Congresul Deputaților
Poporului al URSS. Chiar dacă glasnost a emanat în mod ostensibil sinceritate și
critică politică, ele au fost permise numai într-un spectru îngust dictat de stat.
Oamenii de rând în Blocul răsăritean erau încă supuși poliției secrete și reprimării
politice.
Gorbaciov și-a îndemnat omologii din Europa Centrală și de Sud-Est să imite
„perestroika” și „glasnost” în propriile țări. Însă, în timp ce reformiștii din
Ungaria și Polonia au fost încurajați de forța liberalizării din Est, alte țări din
Blocul
răsăritean au rămas sceptice și au evitat reforma. Crezând că inițiativele lui
Gorbaciov de reformă nu vor dura mult, unii lideri comuniști intransigenți
precum Erich Honecker în Republica Democrată Germană, Todor Jivkov în
Bulgaria, Gustáv Husák în Cehoslovacia și Nicolae Ceaușescu în România au
ignorat initiativa de reformă.

Acțiunile externe ale statelor vestice.

O a treia cauză care a avut un rol semnificativ în ceea ce privește dispariția
comunismului în Europa a fost reprezentată de acțiunea statelor democratice, care
încurajau schimbarea acestui regim totalitar cu unul democratic. În contextul
diluării influenței URSS, țările din Europa de Est încep un dialog politic cu
Consiliul Europei. Astfel, încă din 1984, se stabilesc primele contacte cu
Iugoslavia și Ungaria și mai târziu, dar și mai dificil, din 1987, cu România și
Polonia. Consiliul Europei reușește să stabilească o cooperare mai strânsă pe
criterii interguvernamentale cu Iugoslavia, Ungaria și Polonia începând cu anul
1988, mai ales în domeniul culturii și educației, prin intermediul unor conferințe
multilaterale.
Crearea statutului de invitat special oferit parlamentarilor din țările estice le
dădea posibilitate acestora să participe la dezbaterile parlamentare și la reuniunile
diferitor comisii din Consiliul Europei, fără a avea însă drept de vot. Acest statut
putea fi acordat doar după examinarea tendințelor de îmbrățișare a valorilor
democratice și de protecție a drepturilor omului de către statele care candidau la
aceasttă distincție. Ungaria, Polonia, Iugoslavia și URSS au fost primele state
care au beneficiat de el.

Gerontocrația.
O altă cauză importantă a decăderii sistemului comunist a fost gerontocrația.
Gerontocrația reprezintă acel sistem politic care are în frunte oameni în etate.
Aceștia, fiind lipsiți de viziuni moderne asupra problemelor cu care se confruntau
țările pe care le conduceau, erau ancorați în idei marxiste de mult depășite care
încetul cu încetul aveau să roadă încrederea noilor generații în forța sistemului
socialist.
Cel mai reprezentativ caz în acest sens este cel sovietic, unde în mai puțin de trei
ani, fusese nevoie pentru a treia oară să se aleagă un nou secretar general. Leonid
Brejnev decedase la 75 de ani, Iuri Andropov fusese în funcție 15 luni (decedat la
69 de ani), iar Konstantin Cernenko rezistase puțin peste un an (decedat la 73 de
ani).
Alți reprezentanți ai gerontocrației comuniste: Todor Jivkov în Bulgaria, Gustáv
Husák în Cehoslovacia, János Kádar în Ungaria și Nicolae Ceaușescu în
România.

Lipsa legitimității regimului.

O altă cauză care a condus la destrămarea ideologiei comuniste în Europa a fost
reprezentată de nelegitimitatea politică a regimului, de instituirea frauduloasă,
nelegală a comunismului în țările din blocul estic. Trebuie menționat faptul că
nelegitimatatea regimului nu a condus, în mod direct, la prăbușirea
comunismului, întrucât acesta a supraviețuit pentru mai bine de 40 de ani. De
asemenea, este foarte posibil ca acesta să se fi destrămat chiar și prin instituirea
legală a acestei ideologii.

Cu titlu de exemplu, alegerile parlamentare din România, din19 noiembrie 1946

au fost falsificate în mod evident de către comuniști, cel mai probabil prin
înlocuirea urnelor de vot. Rezultatele finale i-au dat câștigători pe comuniștii
români (PCR) și pe aliații lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD).
Istoricii sunt de acord că BPD a condus o campanie electorală caracterizată prin
folosirea tacticilor de intimidare și a abuzurilor electorale împotriva partidelor
istorice – PNL, și PNȚ. Deși există unele discuții în contradictoriu asupra
rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia că BPD și aliații lui nu au
câștigat mai mult de 48% din totalul voturilor.
Elementul care a legitimat comunismul în țările est-europene a fost economia. Un
exemplu notabil în acest sens este Ungaria, avându-l ca lider pe Janos Kadar.
Acesta din urmă, după represiunea Revoluției Maghiare din 1956, inițiază un plan
de reforme economice care au revitalizat economia ungară și au făcut ca, în cele
din urmă, el să fie privit de maghiari nu ca „omul sovieticilor care ne-a trădat
Revoluția”, ci ca un comunist reformator care se îngrijea de bunăstarea și
prosperitatea populației.
Odată cu pierderea legitimității economice, avea să fie pierdută și legitimitatea
politică a regimului comunist.

Pierderea legitimității și a încrederii în regim.

O altă cauză face referrire la pierderea legitimității și a încrederii în regim. În
concepția lui Robin Okey1, legitimitatea regimurilor s- a pierdut în etape în
decursul celor patruzeci de ani de comunism. Mai întâi,
1
Robin Okey, The demise of communist East Europe, Londra, Ed. Arnold, 2004
regimurile comuniste au pierdut legitimitatea morală, prin excesele staliniste care
demonstrează că ideologia comunistă nu înseamnă moralitate superioară, așa cum
pretindea. Apoi legitimitatea politică, prin intervențiile sovietice din 1956 și
1968, care arată că independența și suveranitatea statelor comuniste e o iluzie, și
că ele sunt victimele imperialismului sovietic. În cele din urmă, se pierde
legitimitatea economică. Dar din momentul în care eșecul economic al
regimurilor socialiste devine evident, la fel și ideea că ele nu pot fi îmbunătățite,
soarta comunismului a fost pecetluită.
Okey analizează căderea regimurilor comuniste pornind de la o teorie privind
colapsul unui sistem. Acest proces presupune la rândul său două procese
concomitente, care pot fi identificate și în cazul prăbușirii regimurilor comuniste
din Europa: mai întâi, creșterea voinței și a puterii celor conduși de a contesta
legitimitatea statu-quo-ului (ceea ce se traduce prin apariția și consolidarea
mișcărilor de opoziție) și, în paralel, ezitările elitei comuniste de a mai recurge la
forță pentru a reprima opoziția. Asta s-a întâmplat, în țările comuniste din
Europa, pe parcursul anilor '80 (excepție făcând statul român);opoziția și
societatea civilă se dezvoltă treptat și capătă din ce în ce mai multă putere, iar
liderii comuniști nu mai știu cum să-i facă față și, în cele din urmă, cedează.
Vladimir Tismăneanu explică această capitulare a elitelor comuniste prin faptul
că până și ele și-au pierdut încrederea și speranța că sistemul poate fi salvat 2.
Confruntați cu gravele probleme economice (la acest capitol, doar Cehoslovacia
stătea ceva mai bine) și cu schimbările radicale de la Moscova, liderii comuniști
au încetat să mai vadă în ideologia comunistă o sursă de inspirație și motivație.
Odată ce și-au pierdut angajamentul ideologic, comuniștii nu mai aveau niciun
motiv să sprijine, cu prețul reprimării violente a opoziției populare, sistemul
comunist.
Implicațiile prăbușirii regimului comunist asupra construcției
europene
Toate aceste cauze detaliate mai sus au avut ca efect, în mod inevitabil, dispariția
regimului comunist din Europa și posibilitatea integrării fostelor state comuniste
în Comunitatea Europeană.

2
Vladimir Tismăneanu, The revolutions of 1989:causes, meanings, consequences, în „Contemporary European
history”, vol. 18, p. 271-288
Revoluțiile din 1989.
În anul 1989, au avut loc multiple revoluții în statele comuniste europene,
Polonia fiind prima țară unde au avut loc acțiuni revoluționare, fiind urmată apoi
de celelalte state din blocul estic. În același an, a avut loc și căderea Zidului
Berlinului ( 9 noiembrie), acesta fiind un semn al finalizării Războiului Rece,
reunificarea Germaniei și a dezintegrării regimului comunist. În 1991, avea să se
destrame și Uniunea Sovietică, astfel încât a fost dizolvat și Pactul de la
Varșovia.

Integrarea fostelor state comuniste în organizațiile europene.

În această situație, fostele state comuniste europene au început să facă
demersurile necesare pentru crearea unui regim democratic. În acest sens s-a
încercat adoptarea unei constituții democratice, reformarea justiției, a
administrației publice, implementarea pluripartidismului, fapte care să le permită
o viitoare integrare în Uniunea Europeană.
Pentru a facilita procesul integrării, o bună parte dintre fostele state comuniste s-
au folosit de multiplele programe de ajutor comunitar apărute în anii 1990,
precum programele Phare, Ispa, Sapard și Tacis. Totodată, Ungaria, Polonia,
Cehia, Slovacia și ulterior Slovenia creează Grupul de la Visegrad în 1991 pentru
a-și reglementa relațiile între ele, dar pentru pregătirea aderării la Uniunea
Europeană. La acest grup ar fi putut adera și România, însă, datorită
evenimentelor interne din 1990 ( mineriadele și conflictul interetnic de la Târgu-
Mureș), participarea României a fost refuzată.
Totodată, până la admiterea în UE, fostele state comuniste aderă la alte
organizații europene, precum OTAN (Organizația Tratatului Atlanticului de
Nord), la care România a aderat în 2004 și Consiliul Europei, aderarea României
având loc în 1993).

Aderarea fostelor state comuniste la Uniunea Europeană.

După căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală și Orientală, state
precum Ungaria, Polonia (1994), România, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania și
Bulgaria (1995), Republica Cehă (1996) și-au depus candidaturile pentru aderare.
La Consiliul European de la Copenhaga, din decembrie 2002, un acord a fost
găsit pentru aderarea a 10 noi membri: Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia. Tratatul a fost semnat la Atena la 18
aprilie 2003, iar aderarea a devenit efectivă de la 1 mai 2004. Pentru România și
Bulgaria procesul a fost ceva mai lung, spre deosebire de celelalte state care au
îndeplinit mai repede criteriile de convergență (trăsături definitorii pentru aderare
care atestau sănătatea statului aderant). Pentru cele două state, tratatul de
adeziune a fost semnat la 25 aprilie 2005, intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Etapele aderării României la Uniunea Europeană

199- România semnează Acordul European, ce instituie o asociere între România,
pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte.
1995- Intră în vigoare Acordul European, iar România depune cererea de aderare
la Uniunea Europeană.
1997- Comisia Europeană adoptă Agenda 2000, care include Opinia asupra
cererii de aderare a României la Uniunea Europeană.
1998- Comisia Europeană publică primul Raport de Ţară privind procesul de
aderare a României la Uniunea Europeană.
1999- România adoptă Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană. La
Helsinki, Consiliul European decide începerea negocierilor de aderare cu şase ţări
candidate, printre care şi România.
2000- În cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale, sunt deschise
oficial negocierile de aderare cu România.
2002- Comisia adoptă o "Foaie de parcurs" pentru România şi Bulgaria.
Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată-ţintă
pentru aderarea României la Uniunea Europeană, iar Consiliul European de la
Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre şi adoptă foile de
parcurs pentru România şi Bulgaria.
2003- Comisia Europeană prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu
România.
2004- La Consiliul European de la Bruxelles, România primeşte confirmarea
politică a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
2005- Parlamentul European dă undă verde aderării României şi Bulgariei la
Uniunea Europeană și în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de
Neumunster din Luxemburg, preşedintele României, Traian Băsescu, semnează
Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană
2007- Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare
şi verificare cu scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului legislativ,
administrativ şi judiciar şi de a remedia deficienţele grave în lupta împotriva
corupţiei.
Aderarea României a fost insoţită şi de o serie de măsuri de acompaniere
specifice, instituite pentru a preveni sau pentru a remedia deficienţele în
domeniile siguranţei alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar
şi luptei impotriva corupţiei. Tratatul de aderare prevede că, dacă există
deficienţe grave în transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului în domeniile
economic, piaţa internă şi, respectiv, justiţie şi afaceri interne, pot fi adoptate
măsuri de salvgardare într-un termen de până la trei ani de la data aderării.
La 1 ianuarie 2007, România devine stat membru al Uniunii Europene.

Concluzii
În concluzie, prin argumentele relatate anterior, putem observa cu ușurință
lipsurile regimului comunist care, în cele din urmă, au condus la prăbușirea
acestuia. Economia planificată, tipic comunistă și lipsa oricărei forme de
privatizare a economiei a limitat potențialul de creștere a economiei statelor din
blocul sovietic, în comparație cu vestul Europei, care nu numai că a reușit să
depășească greutățile de după cea de-a doua conflagrație mondială, dar a și reușit
să se dezvolte și să prospere ( acest lucru fiind datorat și de existența planului
Marshall). Odată cu decăderea economiei în statele socialiste, a scăzut și
încrederea oamenilor în ideologia comunistă și în partidul comunist, deoarece
statul nu mai era capabil să le ofere cetățenilor săi un nivel de trai cel puțin
acceptabil.
Totodată, comunismul, ca și concept ideologic, a fost încă de la început un eșec
catastrofal. Spre exemplu, ideea de a impune egalitatea socială și economică nu
este una perenă, durabilă, fiind și dificil de impus. Desigur, prin intermediul forței
și al organelor represive, această idee de egalitate poate fi impusă în conștiința
oamenilor, însă asta nu înseamnă că ea va fi acceptată pe termen lung. De
exemplu, pentru o anumită categorie de produse alimentare, exista, de cele mai
multe ori, un singur sortiment din acea categorie de produs alimentar, iar numărul
producătorilor era, de asemenea, redus și, în principiu, erau doar producători
naționali sau alți producători din statele blocului estic. Evident, această situație
diferă de la un stat comunist la altul. Cu toate acestea, în mod natural, oamenii au
nevoi și dorințe diferite, iar preferințele lor nu sunt întotdeauna aceleași. Dacă le
oferi tuturor același lucru ( care, eventual, să fie și de o calitate îndoielnică),
nemulțumirea acestora va fi foarte mare, iar această nemulțumire a oamenilor,
adăugată tuturor celorlalte nemulțumiri, va conduce la o revoltă față de regim (
ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat în 1989).
Astfel, este evident faptul că regimul comunist avea să se prăbușească. Un efect
benefic pe care l-a avut acest fapt a fost reprezentat de posibilitatea statelor ex-
comuniste de a se integra în organizațiile europene și de a urma calea
democrației. În această situație, fostele state comuniste trebuiau să treacă printr-
un sinuos proces de reformare politică, economică, socială, culturală pentru a face
parte din aceste organizații ( exemplu: UE, Consiliul Europei, NATO, OSCE,
etc.).
Bibliografie:
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/caderea-regimurilor-
comuniste-din-europa
 http://referat-gratis.blogspot.com/2013/02/caderea-comunismului-in-
europa.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Biile_de_la_1989
 https://ec.europa.eu/romania/about-us/eu_romania_ro
 https://www.quora.com/What-was-the-one-single-reason-for-the-failure-
of-Communism?fbclid=IwAR0hOvCIk1gm-
jfWcmS6PONPdugtVn0p8Ly-fGOK3pIb8tI-xBUkpp2E9u0
 https://ro.historylapse.org/comunismul
 https://ro.warbletoncouncil.org/caracteristicas-del-comunismo-871
 https://www.rri.ro/ro_ro/70_de_ani_de_la_falsificarea_alegerilor_din_194
6-2555990
 https://www.academia.edu/15451946/Contextul_european_al_pr%C4%83
bu%C5%9Firii_comunismului_Cauzele_Revolu%C5%A3iei_Rom%C3%
A2ne
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunism
 Note de curs Drept european general