MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
Universitatea Liberă Internațională din Moldova
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism

Referat

Diplomația lui Otto von Bismarck

Autor: Chetraru Ecaterina

Specialitatea: 11-zi-2020

Relații Internaționale

Conducător științific:

Conf. univ. dr. Rodica Panța

CHIȘINĂU,2020
Planul:
I. Prezentre generală
II. Copilăria și tinerețea
III. Începutul carierei politice
IV. Șef al guvernului prusac
V. Unificarea Germaniei
VI. Ultimii ani
VII. Concluzii
 I. Otto von Bismarck s-a născut în anul 1815 la data de 1 aprilie, la
Schonhausen, în Prusia, într-o veche familie de iuncheri, în care se
păstra un cult deosebit pentru instituţia monarhică. A fost un om de stat
al Prusiei/Germaniei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și o figură
dominantă în afacerile mondiale.
În istoria Europei secolului al XIX-lea, cancelarul Otto von Bismarck va rămâne o
figură de referinţă a procesului de unificare a Germaniei în jurul Prusiei. Prin
rezultatele politicii sale de unificare a Germaniei, este considerat, pe bună
dreptate, unul dintre cei mai iluştri diplomaţi ai timpului.

II. Tatăl său, Karl Wilhelm Ferdinand von. Mama sa, Wilhelmine Luise
Mencken.
Bismarck a urmat școlile secundare Friedrich-Wilhelm și Graues Kloster. Între
1832 și 1833 a studiat dreptul la Universitatea din Göttingen unde a fost membru
al Corpului Hannovera, apoi s-a înscris la Universitatea din Berlin (1833–1835).
Vorbea patru limbi, dovedindu-se a fi un deosebit observator al realităţilor din jur,
un cunoscător al naturii umane. Avea o imaginaţie bogată şi era înzestarat cu
veritabile calităţi diplomatice.
Mama sa ar fi dorit ca el să lucreze în diplomație, dar concurența era mare în
această profesie și tânărul s-a mulțumit cu o funcție de grefier adjunct. Deși
Bismarck a sperat să devină diplomat, el a început formarea sa profesională ca
avocat în Aachen și Potsdam, dar a demisionat repede, când și-a pus cariera în
pericol prin plecarea în concediu neautorizat pentru a urma două fete din Anglia,
Laura Russell, apoi Isabella Loraine-Smith.
Bismark se indragostește și în urma eșecului se întoarce și află că mama sa îi
obține mutarea la tribunalul din Potsdam. Otto suportă greu disciplina
administrativă prusacă și se hotărăște să-și facă serviciul militar în trupele de
gardă. Intră în conflict cu șefii săi, se transferă la vânători și părăsește armata
după 12 luni de serviciu.

III. De la 28 la 35 de ani, Bismarck devine mai sociabil. Primește invitați, își

vizitează vecinii, călătorește și citește. Dar păstrează spiritul de familie:
tatăl său moare în 1845, Otto se căsătorește 2 ani mai târziu, iar primul
său copil se naște în 1849.
 Pământurile familiei au fost împărțite între fratele său și el, care se instalează la
Schönhausen. Puțin după căsătorie își începe cariera politică ca deputat în
parlamentul Prusiei. Curând viața parlamentară i se pare insuportabilă. Îl
enervează ezitările regelui Prusiei față de revoluția din 1848. Între 35 și 42 de ani
se consacră diplomației, în care intră pe poarta principală, autoritatea sa fiindu-i
recunoscută de rege. Misiunea sa de la Frankfurt, pe lângă Dietă, este o
experiență decisivă, el optând pentru unificarea Germaniei.

IV. După moartea lui William I, regent a devenit fratele său Wilhelm în anul
1861. Noul monarh a fost adesea în conflict cu dieta prusacă care
devenea din ce în ce mai liberală.
O criză care a apărut în 1862, atunci când dieta a refuzat să autorizeze o
propunere de finanțare pentru reorganizarea armatei. La 23 septembrie 1862,
Wilhelm îl numește pe Bismarck prim ministru și ministru de externe. Schimbarea
lui Bismarck, a apărut într-un moment de neliniște atunci când relațiile între
Marile Puteri: Regatul Unit, Franța, Austria și Rusia, a fost distrusă de războiul din
Crimeea din 1854-1855 și războiul italian din 1859. În mijlocul acestei dezordini,
echilibrul european de putere a fost restructurat prin crearea Imperiului German
ca putere dominantă în Europa. Acest lucru a fost realizat cu diplomația specifică
lui Bismarck, prin reorganizarea armatei și a strategiei militare. Bismarck a
intenționat să mențină supremația regală și să pună capăt impasului din buget în
favoarea regelui.

V. Destinul i se stabilește acum: va fi ambasador în Rusia, apoi în Franța,

unde se familiarizează cu marile probleme politice europene.
Acest om care nu se teme câtuși de puțin să ia decizii energice este un prost
orator. La tribună vorbește cu o voce blândă subțire, care surprinde, se bâlbâie
pentru că citește prea repede frazele, pe care și le notase pe un bloc-note.
Rapiditatea cu care vorbește, debitul său oratoric este de 250-300 și chiar
câteodată 350 de silabe pe minut, este atât de mare, încât stenograful nu-i poate
înregistra discursul. Vorbește ținându-și mâna dreaptă în buzunarul pantalonilor
de culoare deschisă, atitudinea sa părând provocatoare.
Odată cu desemnarea în postura de prim-ministru al Prusiei (septembrie
1862),Bismarck demarează realizarea marelui proiect de unificare a Germaniei,
axîndu-şi diplomaţia în acest sens pe politica de forţă. În acest context,se înscrie
războiul împotriva Danemarcei(1864) pentru ducatele Schleswig şi Holstein;
Războiul cu Austria, care a fost zdrobită la Sadova, în podişul Boemia. În urma
acestui război din1866, Bismarck a obţinut rezultatul scontat, eliminînd astfel
Austria din Confederaţia germana şi învingînd toate statele germane aliate Vienei.
Realismul diplomatic promovat de către Bismarck a exclus politica de umilire a
Austriei prin cucerirea Vienei, contînd pe o eventuală alianţă cu aceasta împotriva
Franţei şi în scopul dominării Europei. În logica evenimentelor şi a sistemului
diplomaţiei bismarkiene se înscrie şi cel de-al treilea război pentru unificarea
Germaniei cu Franţa (1870-1871). Acest război nu definitiva doar unitatea
Germaniei, el determina şi faptul cui va aparţine dominația în Europa.
Metodele politice şi diplomace ale lui Bismarck au triumfat odată cu
încoronarea lui WilhelmI (Versailles, 18 ianuarie 1871, Sala Oglinzilor). În acest
sens, vreme de douăzeci de ani (1870-1890), Bismarck în calitate de cancelar al
Germaniei a dominat politica internă a Germaniei şi prin ea Europa.
În martie 1890, tînărul împărat Wilhelm al II-lea îl îndepărtează pe bătrînul
cancelar de la cîrma politicilor germane la care a stat timp de 28 de ani. Îndată,
după concedierea lu Bismarck, Franţa reuşeşte să se apropie de Rusia şi să
construiască la începutul anilor ’90 o puternică alianţă împotriva Germaniei.
Astfel, “coşmarul coaliţiilor”devine realitate.
VI. Otto von Bismark se stinge din viață la data de 30 iulie 1898 Germania.
Și-a petrecut ultimii ani scriindu-și „Amintirile”.
Înainte de a muri, a fost cuprins oarecum de remușcări: „Am adus fericire unei
mari națiuni, da, dar și nefericire pentru mulți! Fără mine n-ar fi avut loc trei mari
războaie. Nu ar fi pierit 80000 de oameni, n-ar fi îndoliați tați, mame, surori. Acum
o să dau socoteala lui Dumnezeu.”.

VII. Realizările lui Bismarck prin forma şi conţinutul lor au fost la fel de
neobişnuite ca şi personalitatea sa.Pe tabla şahului politic şi diplomatic
Bismarck n-a lăsat nicio problemă nesoluţionată, a analizat uimitor de
complex şi profund orice situaţie internaţională, oferind cele mai
ingenioase soluţii determinate în fond de interesul national al
Germaniei. Este de reţinut însă că toată virtutea politică şi diplomatică a
lui Bismarck a fost evaluată la nivelul unui titlu de duce şi al unei scrisori
de mulţumire din partea tînărului rege, care a primit în moştenire un
imperiu, în care domina Prusia. În ziua demisionării, în faţa celor
prezenţi Bismarck ar fi spus: “ Felicitaţi-mă – comedia s-a sfîrşit...”. Otto
von Bismarck a rămas în istorie ca unificatorul Germaniei.