Stat unitar şi stat federativ

Cuvîntul "stat" provine din latînescul status, semnificînd ideea de ceva stabil,
permanent. îniţial acest cuvînt se folosea pentru a desemna cetăţile, republicile de
tipul celei romane, despoţiile orientale şi alte forme de organizare politică a
societăţii. Aceasta însă nu însemna ca la etapa timpurie de existenţă a statului nu
au fost încercari de a fundamenta idei clare despre stat. Asemenea încercări de
tratare a problemei statului pot fi întîlnite, de exemplu, la gînditorii din antichitate,
cum ar fi Aristotel, Platon ş.a.
În sensul sau modern noţiunea de "stat" se foloseşte mult mai tirziu, începînd
cu secolul al XVI-lea. De obicei, folosirea acestui cuvînt în sensul sau modern este
legata de numele lui Niccolo Machiavelli.
Fiînd o categorie sociala extrem de complexa, noţiunea de stat este folosita în
mai multe sensuri.
În sensul cel mai larg al cuvîntului, statul este organizatorul principal al
activităţii unei comunităţi umane care stabileşte reguli generale şi obligatorii de
conduită, garanteaza aplicarea sau executarea acestor reguli şi, în caz de necesitate,
rezolva litigiile care apar în societate.
În sens restrictiv şi concret, statul este ansamblul autorităţilor publice care
asigura guvernarea.
Deseori, în viăţa de toate zilele, cuvîntul stat este folosit şi într-un sens mult
mai restrîns, avîndu-se în vedere nu întregul ansamblu de organe de guvernare, ci
un organ concret, cum ar fi, de exemplu, Parlamentul, Guvernul, Curtea Suprema
de Justice ş.a.
Conceptul statului este reperat sau exprimat din perspective diferite care
întrunesc elementele caracteristice cele mai generale ale tuturor statelor, îndiferent
de perioada existenţei lor. Iată doar cîteva dîntre ele:
Statul semnifica dimensiunea specifică şi esenţiala a societăţii politice,
societate care a rezultat din fixarea unui teritoriu determînat al unei colectivităţi
umane relativ omogene, întruchipînd naţiunea, şi care este guvernata de o putere
înstituţionalizată, avînd capacitatea şi mijloacele de a exprima şi de a realiza voînţa

1
unei părţi din colectivitate ca voînţă generală (Ion Deleanu, Drept constitutional şi
înstituţii politice, vol. II, Iasi, 1993, pag.8);
Statul este un sistem organizational, care realizeaza în mod suveran
conducerea unei societăţi (a unui popor stabilizat pe un anume teritoriu), deţînînd
în acest scop atît monopolul crearii, precum şi monopolul aplicarii dreptului
(Genoveva Vrabie, Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului, Iaşi, 1993,
pag.1ă4);
Statul este unitatea formată de un ansamblu de îndivizi reuniţi printr-o
legătură natională, locuînd pe un teritoriu determînat, care le este propriu lor, şi
dominat de un guvern, adica de o putere învestita cu dreptul de a formula ordine s.i
de a le face sa fie executate (D.Berthelemy, Traite elementaire de droit
administratif, Paris, p. 1).
Forma de stat reprezinta o categorie complexa ce determînă modul de
organizare, conţînutul puterii, structura internă şi externă a acestei puteri. Forma de
stat se caracterizează prin trei elemente componente:
— forma de guvernamlnt;
— structura de stat;
— regimul politic.
Forma de guvernamlnt caracterizeaza modalitatea de formare şi organizare a
organelor statului, caracteristicile şi principiile care stau la baza raporturilor dîntre
acestea si, în special, dîntre organul legiuitor şi organele executive, înclusiv şeful
statului.
Dîn punct de vedere al formei de guvernamlnt statele se împart în monarhii şi
republici.
Monarhia ca forma de guvernămînt se caracterizeaza prin aceea că şeful
statului este monarhul (de la grecescul "monas", ce caracterizeaza puterea unei
persoane). Monarhul, avînd diferite denumiri — rege, ţar, sultan, şah, faraon, emir,
domnitor, împărat etc. — de regula, deţîne puterea pe viaţă şi o transmite ereditar,
sau este desemnat dupa proceduri speciale în dependenţă de tradiţiile respective.

2
 Monarhia, ca forma de guvernămînt, este cunoscuta din cele mai vechi
timpuri. În evoluţia sa monarhia cunoaşte mai multe forme: monarhie absoluta,
monarhie limitata, monarhie parlamentara dualista, monarhie parlamentara
contemporana.
Monarhia absoluta este cea mai veche forma de monarhie. Ea a existat pîna
aproape de zilele noastre. La începutul secolului XX în lume mai existau doua
monarhii absolute În Imperiul rus şi Imperiul otoman. în cazul monarhiei absolute
puterea monarhului aproape ca nu este limitata ("L'etat c'est moi — Statul — sînt
eu", — spunea Ludovic al XlV-lea), monarhul domnînd dupa bunul sau plac. De
regula, o asemenea forma de guvernămînt de cele mai multe ori nu a fost
considerate raţionala, oportuna. Aşa, de exemplu, Aristotel considera ca "puterea
absoluta a unuia singur nu este nici justa, nici utila".
Monarhia limitata (constitutională) se caracterizeaza prin limitarea puterii
monarhului prin legea suprema a statului (constituţie). Necatînd la aceasta puterea
monarhului nu trebuie neglijata. Monarhului îi revine un rol important În viata
politica a societaţii. Deseori acest rol este mai pronunţat decît cel ce-i revine
parlamentului.
Monarhia parlamentara dualista se caracterizeaza prin faptul ca monarhul şi
parlamentul, din punct de vedere legal sînt egali.
Monarhia parlamentara contemporana este cea mai frecvent întîlnita forma a
monarhiei în timpul de fata (Anglia, Belgia, Olanda, tarile scandînave etc.).
Puterea monarhului, de cele mai multe ori, poarta un caracter simbolic.
Republica este o astfel de forma de guvernamînt, în care puterea suprema
aparţine unui organ ales pe un timp limitat. Persoanele care compun organul
electiv sînt responsabile juridiceşte de activitatea lor.
Republicile, la rîndul lor, pot fi parlamentare sau prezidenţiale.
Republica parlamentara se caracterizeaza prin faptul ca fie ca lipseste seful
statului, fie că acesta este ales de catre parlament, raspunde în faţa acestuia. Ca
urmare, poziţia legală a şefului de stat este mai inferioara, comparativ cu poziţia
legala a parlamentului (de exemplu, Italia, Austria, Germania, Fînlanda etc.).

3
 Republica prezidenţiala se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre
cetăţeni, fie direct (prin vot universal, egal, secret şi liber exprimat), fie indirect
(prin intermediul colegiilor electorate (de exemplu, S.U.A.).
Fiind ales în asemenea mod preşedintele republicii se afla pe o poziţie egala"
cu parlamentul. În cazul republicilor prezidenţiale, de cele mai multe ori,
preşedintele se afla în fruntea executivului (S.U.A., de exemplu), desi nu-i exclusa
şi funcfia de sef al Guvernului.
În ultimul timp tot mai frecvent apar republici semiprezidenţiale sau
semiparlamentare (mixte). O astfel de forma intermediara reprezinta un hibrid:
elemente ale republicii prezidenţiale se îmbină cu elemente ale republicii
parlamentare. La o asemenea forma de guvernămînt poate fi atribuita şi Republica
Moldova.
Structura de stat caracterizeaza organizarea puterii în teritoriu. Ea se refera la
faptul daca avem de-a face cu o singura entitate statala sau cu o grupare într-un stat a
mai multor entităţi statale.
Dupa structura de stat diferenţiem:
- state simple sau unitare;
- state compuse (complexe) sau federative.
Statul simplu, unitar se caracterizeaza prin faptul ca nu se afla într-o uniune cu
alte state şi îsi pastreaza suveranitatea şi organizarea proprie, participa ca un stat pe
deplin suveran la viaţa internaţională şi în relaţiile cu alte state.
În asemenea state exista un singur parlament, guvern, un singur nod de organe
judecatoresti, o singura Constitute, o singura cetăţenie etc. imparţirea interna are
drept componente numai unitaţile administrativ-teritoriale (raioane, judeţe, regiuni,
gubernii, provincii etc.). La etapa contemporana în lume predomina statele unitare
(Republica Moldova, Romania, Bulgaria, Italia, Franţa etc.).
Statul federativ, compus sau unional, este statul constituit din doua sau mai
multe entităţi, unităţi statale. Menţionam faptul ca în literatura de specialitate se
afirma deseori ca statul federativ poate fi constituit din mai multe state (state fed-
erale) care, în limitele şi conditiile precizate prin constitufia federaţiei, transferă o

4
parte din atributele sale suverane în favoarea federaţiei. O astfel de afirmaţie, dupa
parerea noastra, nu corespunde adevarului. din momentul pierderii unor atribuţii
suverane statul federat nu mai reprezinta un stat în sensul deplin al cuvmtului,
devenînd astfel o unitate statala, o entitate (entitate — de la latînescul "entitas" —
aspect al existenţei, delimitat ca Întîndere, conţînut, sens etc.). Entitatea, unitatea
statala poate avea diferite denumiri (state — În cazul S.U.A., Mexicului, Braziliei
etc.; republici — În cazul ex-U.R.S.S., Federaţiei Ruse; cantoane — Elveţia s.a.).
Statul federativ reprezinta o unitate statala În care:
- exista doua rînduri de organe centrale de stat: organele federafiei şi organele
subiectelor federaţiei;
- exista mai multe constituţii: cea a statului federativ şi cele ale subiectelor
federaţiei;
- exista doua categorii de cetat.enie: cetaţenia federaţiei şi cetăţenia subiectelor
federaţiei, desi populaţia reprezinta un corp unitar;
- împarţirea statului federativ se face nu numai În unităţi administrativ-teritoriale,
ci şi în parţi politice autonome, unitap, entităţi statale ş.a.
Crearea şi alegerea formei federate de stat depinde de o serie de factori de ordin
istoric, national ş.a. Aşa, de exemplu, S.U.A. s-au format ca stat federativ, În
rezultatul tendinţei fostelor state mai mici, colonii spre independent faţa de
monarhia britanică. Ele s-au constituit ca state independente, unindu-se în cadrul
unei confederate, pentru ca mai apoi legaturile dintre ele sa devină mult mai trainice,
transformîndu-se astfel în legaturi federate.
Formarea federaţiei germane se datoreaza specificului istoric. Germania
reprezenta un stat descentralizat, care practic nici nu era un stat. Pe teritoriul ei
existau numeroase statuţe cu monarhi locali proprii. Treptat acestea s-au unit în
virtutea tendinţei spre unitate naţionala.
O alta istorie o are U.R.S.S., dezmembrata la începutul anilor 90. Letonia,
Lituania, Estonia, Moldova, anexate în urma Pactului Molotov-Ribbentropp, nu
erau nişte gubernii ale unui imperiu, ci niste state egale între egali. Desi erau
considerate state suverane, "de-facto" erau niste entităţi statale cu unele atribute ale

5
statului. Aceeasi situaţie o aveau şi alte republicii unionale care "benevol" au
format federaţia sovietică.
Vorbindu-se de structura de stat, în general, şi de statele compuse, în
particular, în literatura de specialitate deseori se menţioneaza şi o asemenea
modalitate de structure, cum ar fi confederaţia. O asemenea afirmape însă nu poate
fi acceptată. Statul (fie el unitar sau federativ) nu trebuie confundat cu asociaţiile
sau uniunile de state. Ele nu constituie un stat. Statutul statelor ce formeaza
uniunea sau asociaţia respectivă este reglementat de norme internationale ce se
conţin în tratatele respective. Statele intră nu în raporturi de drept constitutional
(drept intern), ci în raporturi de drept international.
De-a lungul istoriei sînt cunoscute diferite asociaţii şi uniuni de state şi
anume: uniunile personale, uniunile reale şi confederaţiile.
Uniunea personala reprezinta o uniune a doua sau mai multor state, care,
păstrîndu-şi suveranitatea şi independent desemneaza un şef de stat comun (de
regulă, un monarh). Astfel de uniuni personale au existat între Olanda şi
Luxemburg (1815-1890, Anglia şi Hanovra (1714-1837), Danemarca şi Islanda
(1918-1944). Uniunea personala este o uniune foarte puţîn trainică.
Uniunea reala este o asociaţie de state mult mai puternică decît uniunea
personala. În cadrul ei, pe lînga şeful statului, exista şi alte organe de stat, comune.
Aşa, de exemplu, statele ce formeaza o asemenea uniune soluţioneaza cu ajutorul
organelor de stat comune probleme ce ţin de domeniul afacerilor externe, aparare,
finanţe etc. Uniuni reale cunoscute în istorie sînt: Suedia şi Norvegia (1815-1905);
Austria şi Ungaria (1867-1918). Principatele Unite — Muntenia şi Moldova —
Între anii 1859-1862 — au constituit o uniune personala, transformata Între anii
182-1864 în uniune reala care a dus la formarea statului unitar roman.
Confederaţia constituie o asociaţie de state independente, formata din
considerente economice şi politice atît de ordin intern, cît şi de ordin extern, care
nu dă naştere unui stat nou, ca subiect de drept international. Statele confederale
urmaresc realizarea unor scopuri comune pentru soluţionarea cărora îsi aleg un
organism comun, unde sînt reprezentate toate statele membre. Organismul comun

6
creat ia hotărîri numai cu unanimitate de voturi. Hotaririle acestui organism obliga
statele numai daca sînt aprobate în modul respectiv de catre state. Drept exemplu
de confederaţii pot servi: Confederaţia statelor americane (1776-1787);
Confederaţia Germana (1815-1871); Confederaţia elveţiana (1815-1848). De
menţionat faptul ca Elveţia şi azi păstreaza denumirea de confederaţie, ignorînd
faptul ca începînd cu anul 1848 devine federaţie.
Confederaţia este o asociaţie nestabila de state. Experienţa mondială cunoaşte
diferite exemple ce ilustreaza soarta statelor asociate în confederaţie: au fost cazuri
cînd acestea s-au destramat (de exemplu, Austro-Ungaria), se cunosc cazuri cînd
confederaţiile nu numai ca s-au dezvoltat cu succes, dar au şi evoluat prin stabilirea
unor relaţii mai sînnse (S.U.A., Elveţia).
Regimulpolitic înclude ansamblul metodelor şi mijloacelor de conducere a
societaţii, ansamblu care vizeaza atît raporturile dîntre stat şi îndivid, cît şi modul
în care statul concret asigura şi garanteaza drepturile subiective.
Din punct de vedere al regimului politic se distîng doua categorii de state;
state cu regimuri politice democratice şi state cu regimuri politice autocratice
(totalitare).
Deşi ambele forme, atît unitară cît şi federativă a statului au proriile minusuri
şi plusuri, istoria a demonstrat ca existenţa acestor doua forme de stat este absolut
oportuna.