PLURIPARTIDISMUL POLITIC

Definitie și informații generale :

Cetățenii, într-un stat democratic, sunt liberi să se asocieze și să formeze partide politice, să
aleagă partidul din care doresc să facă parte. Partidele politice sunt grupuri de oameni constituite
în vederea cuceririi și exercitării puterii. Ele promovează interesele politice, economice, sociale,
ideologice, culturale etc. ale unor grupuri, clase, comunități locale, comunități etnice sau
religioase.
Situația în care într-un stat funcționează mai multe partide politice, iar acestora le este
recunoscut dreptul de a acționa pentru obținerea dreptului de a guverna, se numește
pluripartidism. Pluripartidismul este o trăsătură definitorie a societăților democratice.
Activitatea partidelor are la bază o anumită doctrină (liberală, social-democrată, socialistă,
conservatoare etc.) și un anumit program (ce include direcții de acțiune pentru rezolvarea
problemelor existente și administrație). În scopul dobândirii puterii, partidele politice își
desemnează candidați, iar aceștia încearcă să convingă electoratul, în cadrul campaniilor
electorale, să le ofere votul. Totodată, atunci când alegerile nu oferă majoritatea niciunei
formațiuni politice, acestea se pot alia, formând coaliții.
Partidele se pot afla la guvernare sau în opoziție. Partidul de guvernământ sau coaliția de
guvernământ exercită actul de guvernare, beneficiind de majoritatea parlamentară ca urmare a
voturilor obținute în urma alegerilor sau a înțelegerilor încheiate cu alte partide. Partidele aflate
la guvernare stabilesc și realizează politica internă și externă a țării, iar partidele de opoziție
propun alternative la propunerile inițiate de către guvern și informează cetățenii și societatea
civilă în legătură cu aceste aspecte.

Ce este un partid ?
Partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțământ, ce
acționează programatic, conștient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri
sociale, comunități umane, pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în vederea
organizării și conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma program.
Ce este doctrina politică?
Doctrina politica se poate defini ca un sistem coerent de idei, ca o concepţie politică închegată
privind organizarea si conducerea societăţii pe baza unui sau a mai multor principii călăuzitoare.
Doctrinele politice reprezintă sisteme de idei, teze, principii, concepţii, mai mult sau mai puţin
elaborate, argumentate şi prezentate în modalităţi diverse, cu privire la organizarea si
funcţionarea societăţii, la esenţa puterii politice, la conţinutul, formele si mecanismele de
exercitare a acesteia, la rolul instituţiilor si al clasei politice, la raporturile dintre guvernanţi si
guvernaţi.

Principalele partide politice ale României :

România are un sistem multipartid, ceea ce face practic imposibil un guvern majoritar (cu
excepția cazului în care un anumit partid politic obține un scor foarte mare la alegerile
legislative). Partidele parlamentare mai mici au fuzionat uneori cu altele mai mari în timpul
legislaturii anterioare înainte de 2020 (și chiar în timpul legislaturii curente). În prezent, există
cinci partide parlamentare principale (excluzând cele 18 partide ale minorităților etnice care au
câte un reprezentant):
Logo Nume partid Ideologie Lider(i)

Partidul Național Liberal-conservator,

Liberal Centru-dreapta Nicolae Ciucă
populist, de facto

Social democrat,
Partidul Social centru-stânga Marcel Ciolacu
Democrat populist, de facto
 Uniunea Salvați Progresist-liberală, Cătălin Drulă
România anticorupție

Naționalism
Alianța pentru românesc, populism
Unirea Românilor de dreapta,
conservatorism George Simion

național, iredentism
românesc,
euroscepticism

Uniunea Democrată Centru-dreapta,

Maghiară din partidul minorității Hunor Kelemen
România maghiare
Cum bine știm pluripartidismul a renăscut în România imediat după decembrie 1989. După 1989
partidele au fost reglementate mai întâi prin Decretul-Lege 8/1989 și apoi, începând cu anul
1996, de Legea 27/1996 care a rămas în vigoare, cu anumite modificări, până când a fost
adoptată actuala lege a partidelor, Legea 14/2003.
România nu a fost niciodată campioană a pluripartidismului, dar imediat după 1989 lucrurile
păreau să se îndrepte către un făgaș normal. Înainte de 1989 o lungă perioadă de timp
pluripartidismul a fost interzis, puterea revenind exclusiv și incontestabil partidului-stat PCR
(inițial PMR) care avea ambiția de a construi fantomatica societate comunistă după planurile
trasate de Lenin și de bolșevicii ruși. Însă și înainte de 1948 (anul oficial al „bolșevizării”
complete a României) fusese încă un deceniu de chin pentru democrație, marcat de dictaturile
totalitare ale Regelui Carol al II-lea și a lui Ion Antonescu și în prea mică măsură de
pluripartidism. Putem vorbi cu adevărat de un pluripartidism românesc abia înainte de 1938,
începând cu 1918. Chiar și așa, numărul partidelor politice în perioada interbelică era destul de
mic și abuzurile comise împotriva partidelor mici erau extrem de numeroase, începând cu șicane
la depunerea listelor electorale și bătăi severe aplicate activiștilor și candidaților și terminând cu
numărarea greșită a voturilor, excluderea din parlament pe vicii de procedură și chiar
suspendarea activității din ordinul ministerului de interne.
România a stagnat la toate capitolele analizate de organizația Freedom House în raportul anual
privind starea democrației din lume. Cu un scor de 83 de puncte dintr-un maxim de 100,
România rămâne în categoria democrațiilor „libere".
Conform analizei făcute de organizația pentru drepturile omului cu sediul la Washington,
România îndeplinește un scor de 35/40 pentru „drepturile politice" și 48/60 pentru „libertățile
cetățenești".
Organizația arată că sistemul pluripartidism din României a asigurat rotații regulate de putere
prin alegeri competitive. Libertățile civile sunt în general respectate, dar au fost supuse unei
presiuni tot mai mari, pe măsură ce interesele politice consolidate împing înapoi eforturile civice
și instituționale de combatere a corupției sistemice.
De asemenea, raportul mai arată că discriminarea împotriva minorităților și a altor grupuri
vulnerabile este o problemă de lungă durată, la fel și controlul mijloacelor de comunicare cheie
de către oamenii de afaceri cu interese politice.
Scorul este similar celui din 2020, când organizația amintea că România suferă la capitole
precum guvernarea locală și independența presei.
La nivel global, Freedom House subliniază că pandemia de coronavirus, incertitudinea
economică și conflictele din întreaga lume au contribuit la declinul libertății globale în 2020.