In viziunea mea, romanul modern este o lucrare ce ne indeamna sa abandonam idealurile si sa

ne deplasam in constiinta subiectiva a autorului. In aceasta constiinta deseori cititorul se

identifica cu personajul narator, care are acces la lumea interioara a protagonistului, si traieste
impreuna cu el intrigile romanului.
Lectura romanelor aparute in secolul XX m-a facut sa descoper fictiunea prin noi experiente si sa
ma familiarizez cu noile tehnici de scriere, aplicate de romancierii moderni. Teoretician al noului
roman in literatura romana este considerat Camil Petrescu, care a introdus in teoria literara o
noua structura a operei epice, al carei model devine confesiunea sau jurnalul si un nou stil, sarac
in podoabe cautate, dar capabil sa exprime sinceritatea si autenticitatea sentimentelor; elocvent
in acest sens este romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, care a
constituit o noutate absoluta n epoca interbelica.
Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este caracterizat ca fiind
organizat printr-un artificiu de compozitie, adica actiunea de la popota militara, din debutul
romanului, este posterioara intimplarilor relatate in restul cartii I. Aceasta discutie despre
fidelitate in dragoste va declansa amintirile legate de casnicia cu Ela. Intreaga monografie a
iubirii va fi, astfel, realizata prin retrospective, incepind cu capitolul II al primei carti, pentru a
ocupa apoi toata cartea. Aceasta structurare a actiunii in opera este un exemplu convingator ca
romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este unul modern.
De asemenea, se observa deplasarea interesului de la epicul evenimentelor spre un romanesc al
psihologiei umane, in viziunea naratorului cade psihologia umana. In aceste conditii fluxul
evenimentelor este inlocuit cu fluxul constiintei. Observam in roman reflectarea in constiinta lui
Stefan Gheorghidiu a celor doua experiente fundamentale pe care le traieste: dragostea si
razboiul. In interiorul acestor trairi existentiale, tinarul resimte acut drama imposibilitatii de a
atinge absolutul pe aceste doua planuri.
Cunoscator al diferitelor teorii filosofice si stiintifice care circulau n epoca, admirator declarat al
operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creeaza primul personaj narator din literatura romna
preocupat sa nteleaga n ce consta diferenta ntre realitate si autosugestie, ntre absolut si
relativ. Scriitorul adopta relatarea evenimentelor la persoana I (Eu nu pot vorbi onest, decit la
persoana I), cea ce confera romanului un plus de autenticitate. Tot in lumina noului roman
modern este alcatuit si personajul, care face parte dintr-o tipologie a intelegentei. De altfel
personajele romanului modern ilustreaza principii puternic individualizate, adica constiinta lor
nu mai reprezinta o clasa sociala, ci este una puternic personalizata, astfel Stefan Gherghidiu se
detaseaza de semenii sai, fiind prezentatca un caz particular, prin introspectie.
Stefan Gheorghidiu este un intelectual autentic, preocupat de studiu, pasionat de filosofie, fiind
chiar o exceptie printer colegi. Stefan Gheorghidiu este indragostit de o ide, de idea de absolut,
pe care o cauta pe mai multe drumuri: al dragostei, al cunoasterii, al razboiului. In cautarea
idealului iubirii protagonistul ajunge sa fie nefericit, caci asemeni lui Hyperion coborit din lumea
ideilor in lumea comuna, ajunge s-o ridice pe Ela in spatiul idealului, fara a avea timp sa observe
saracia sentimentala, platitudinea intelectuala a femeii cu care este casatorit. Putem presupune
ca in virtutea intelegentei supreme Stefan Gheoghidiu , ajunge sa iubeasca nu femeia reala, ci o
fictiune a imaginatiei sale avide.
Nefericirea lumii este accentuata si de realitatea razboiului. Stefan Gheorghidiu incearca sa se
salveze din experienta inselatoare prin razboi, dar razboiul il pune fata in fata cu un alt absolutmoartea. Protagonistul este martor al peisajului macabru in care se perinda fete stranii, oameni
desfigurati, scena descrisa fiind in neconcordanta cu realitatea prezentata de guvernul Romaniei,
si anume ca tara este pregatita de razboi. In lupta, Gheorghidiu descopera ca razboiul conduce
la pierderea personalitatii, la dezumanizare : Numai e nimic omenesc in noi, la mutarea vieii pe
cordonatele cuprinse pe fundalul unui timp incremenit in eternitate. Moartea devine pentru
Stefan Gherghidiu un mijloc al cunoasterii: Numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt poti
cunoaste oamenii.