Curajul lui Mucius Scaevola

de Titus Livius

Titus Livius a fost un istoric roman, autor al operei Ab urbe condita, o istorie a Romei de la
inceputurile legendare si pana in vremea lui Augustus. Ab urbe condita, alături de creațiile lui Vergiliu și
Horațiu, devine un suport ideologic al politicii reformatoare a lui Augustus. Pe parcusul operei, el va
dezvolta doua forme istorice: historia-magistra vitae( are caracter moralizator, instructive); historia-opus
maxime oratioricum( foloseste aceleasi tehnici precum oratoria). Datorita tehnicii sale artistice de a
combina legenda si istoria(denumita mitistorie) , acesta va relata fiecare etapa in intemeierea Romei.

O legenda ce ne capteaza atentia in scrierile lui Titus Livius ar fi Curajul lui Mucius Scaevola. Acesta a
fost un personaj eroic legendar al Romei Antice. Când regele etrusc Porsenna a asediat cetatea Romei,
Gaius Mucius, pe numele său adevărat, a reușit să se strecoare înarmat, în timpul nopții, în tabăra
etruscă, plănuind să-l ucidă pe regele Porsenna, dar din greseala a omorat pe altcineva. Fiind prins si
adus in fata regelui Porsenna, el isi pune mana dreaptă pe o făclie aprinsă și a stat acolo nemișcat, fără
sa dea vreun semn de durere. Impresionat de curajul tânărului, dar si de discursul sau, regele Porsenna l-
a eliberat. Deoarece a rămas cu mâna dreapta mutilată pe viață, Mucius a fost poreclit Scaevola
(stângaciul).

Fapta lui Mucius Scaevola a ramas exemplara peste veacuri. Titus Livius a vrut sa demonstreze prin
asemenea exemple virtutile deosebite pe care le-au avut romanii la inceputurile lor si astfel sa-I
determine pe contemporani sa reediteze vechile moravuri care au condus la crearea Imperiului Roman.
Se poate remarca descrierea realizata de istoricul latin, atunci cand pune accentul pe momentul in care
Mucius Scaevola este capabil de orice sacrificiu pt a elibera Roma de o conducere tiranica: “cum velut
alienato ab sensu torreret animo”. T.L. isi contureaza naratia episodului pe doua paliere, care ambele
vizeaza reactiile lui Porsenna. Primul, consacrat furiei vehemente pe care a avut-o Porsenna, la vederea
lui Scaevola, este redat printre altele si cu ajutorul unei metonimii (infesus ira), iar cel deal 2 lea, care-l
prezinta pe P. surprins de curajul tanarului roman, este sugerat prin intermediul unei redundant, atat
formale, cat si semantic: ab sede sua prosiluisset.

Din punct de vedere stilistic intalnim aliteratia: “ira infensus”, “conterritus circumdari”, “alienato ab,
intactum inviolatumque, oferind pasajelor o puternica muzicalitate. De asemenea este utilizat
polyptotonul “iuberet-iussiset-iuberem, precum si climaxul “intactum inviolatumque, ce impune o
gradatie ascendenta.

In concluzie,