Titus Livius, istoric latin.

 Titus Livius (ca. 59 î.Hr. - 17 d.Hr.)

a fost istoric roman, autor al unei
monumentale istorii a Romei, Ab
urbe condita (De la fondarea Romei).
 Numele său de familie nu este
cunoscut. S-a născut şi a murit la
Patavium (azi Padova) în nordul
Italiei. La vârsta de 28 de ani, după
seria de războaie civile, se stabileşte
în Roma, unde a petrecut cea mai
mare parte a vieţii. În capitala
Imperiului îşi face o solidă cultură.
Împăratul roman Octavian Augustus
i-a încredinţat educarea nepotului
său, viitorul împărat Claudius. Spre
deosebire de alţi istorici romani, cum
a fost Gaius Cornelius Tacitus, Titus
Livius nu a avut funcţii politice sau
militare. Către sfârşitul vieţii se
întoarce la Patavium, unde moare în
anul 17 d.Hr.
Opera:
 Singura sa operă, "Ab urbe condita", în 142 de cărţi, tratează
istoria romană, de la întemeierea Romei (conform legendei în
anul 753 î.Hr.), până la moartea generalului Drusus în
campania din Germania (9 î.Hr.). Din ea s-au păstrat numai
35 de cărţi, cărţile 1-10 (cuprinzând perioada 753 î.Hr. - 293
î.Hr.) şi 21-45 (218 î.Hr. - 167 î.Hr.), circa un sfert din
numărul iniţial, restul fiind cunoscut din rezumatul cărţilor 46
- 142 (periochae) alcătuit în secolul IV. Primele cărţi au fost
publicate începând cu anul 26 î.Hr., ultimele probabil după 14
d.Hr. Ab urbe condita, alături de creaţiile lui Vergiliu şi
Horaţiu, devine un suport ideologic al politicii reformatoare a
lui Augustus.
 În această "Istorie a Romei" se găseşte şi cea mai veche
istorie ipotetică cunoscută: într-una din cărţi, Titus Livius îşi
imaginează cum ar fi fost lumea, dacă Alexandru cel Mare ar
fi cucerit vestul şi nu estul Greciei.
 Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa în timpul
domniei lui Augustus, când Imperiul Roman domina întregul spaţiu
mediteranean şi trecea printr-o perioadă de înflorire culturală şi de
prosperitate economică. Totuşi, simpatia sa se îndreaptă spre epoca
iniţială a Republicii Romane. Descrierile sale, care - în parte -
transfigurează şi idealizează istoria timpurie a Romei, au tendinţa de
a demonstra că Roma, chiar în timpurile începuturilor sale modeste,
se bucura de aceeaşi glorie şi măreţie ca sub domnia lui Augustus.
În ceea ce priveşte izvoarele de informaţie, Titus Livius a folosit
materialul găsit în cronicile deja existente, fără a verifica
autenticitatea faptelor relatate şi fără a întreprinde un studiu critic al
documentelor istorice. El acorda, mai ales, preţuire valorii literare şi
interesului provocat de povestirea unui eveniment, indiferent dacă
era veridic sau nu. Astfel relatările impresionante ale unor bătălii
sau dezbateri politice, în stil direct, ca în întreaga istoriografie a
antichităţii, sunt pline de vioiciune şi dramatism.
 Tacitus Publius Cornelius
 Este istoric latin si a trait intre 55
si 120. El provine dintr-o familie
senatoriala din provincia Gallia
Cisalpina si studiaza retorica la
Roma cu M. Aper si Iulius
Secundus, dobandind de tanar
faima unui orator de talent. Cariera
publica o incepe in timpul domniei
lui Vespasian ca ‘tribun laticlavus’,
se casatoreste in 78 cu fiica
consulului Iulius Agricola. Devine
sub Domitian praetor (anul 88), iar
in timpul lui Nerva consul suffect
(anul 97). In anul 100 apare public
ca acuzator impreuna cu prietenul
sau Plinius cel Tanar, in procesul
intentat fostului guvernator al
provinciei Asia, Marius Pris- cus. Isi
incheie cariera ca guvernator al
provinciei Asia in 112.
Opera:
 ‘De vita Iulii Agricolae’ cuprinde boigrafia socrului sau, scriere ecomiastica, care reuseste sa
pastreze o remarcabila sobrietate. Tacitus prezinta cariera si guvernarea provinciei Britannia
evitand orice aspect anecdotic, atat de pretuit de biografi precum Nepos, Plutarh sau Suetonius.
 O altă operă importantă este ‘De origine et stilu Germanorum’ o monografie etnografică, o
operă unică în literatura latină, prezentând condiţiile geografice ale regiunilor de dincolo de Rin şi
Dunăre, originea şi modul de viată al germanilor, iar în partea a doua, oferă o descriere a
principalelor triburi.
 ‘Dialogus de oratoribus’ a fost dedicată consulului din anul 102 Fabius Iulius, scrierea de mici
dimensiuni, redă o discuţie imaginară la care Tacitus, tânăr fiind, ar fi participat în anii 75, 77.
Protagoniştii fiind poetul Curiatus Maternus şi retorii M. Aper, I. Secundus şi Vipsanus Messala, iar
tema o reprezenta raportul dintre modern si tradi ţional în arta retorică, relaţia poezie-retorică.
 În 105-109 Tacitus publica ‘Historiae’ , fiind evocate evenimentele de la 1 ianuarie 69 p ână la
moartea lui Diominitian in 96. Din cele 14 cărţi nu s-au păstrat decât cărţile I-IV şi începutul
cărţii a Va, adică evenimentele aniilor 69-70. După încheierea acestei opere, Tacitus nu a mai
scris despre domniile contemporane aşa cum a promis.
 În cele 16 carti ale ‘Annales’ realizate între anii 110 şi 120, reia istoria de la moartea lui
Augustus anul 14 e.n. până la dispariţia lui Nero anul 68. Şi această lucrare a fost fragmentată,
păstrându-se doar carţile I-VI şi XI-XVI, reprezentând anii 14-29, 31-37 şi 47-66. Este posibil ca
Tacitus să nu fi incheiat această operă.
 Pentru a scrie aceste opera Tacitus a apelat la documentele acelei vremi
‘Acta Diurna’, ‘Acta Publica’, ‘Acta Senatus’, iar pentru domnia Flaviilor
a apelat la propria lui stiinta. Datorita lui Tacitus, evolutia istoriei analistice
senatoriale atinge cote maxime. Istoria scrisa de el nu este o istorie
universala, ci una a imperiului. Tacitus a scris cu un profound pesimism, iar
tonul de resemnare arata ca in adancul sufletului sau ramane un nostalgic
al vechii res publica. Tacitus a fost sincer in scrierile sale iar imaginile
sumbre au fost pe nedrept prezentate unor imparati ca Tiberius sau
Domitian. Este unul dintre istoricii care au respectat adevarul istoric. A
folosit ca documentatie martori oculari, amintirile lui, arhivele palatelor sau
scrisorile imparatilor, avand un stil grav, sobru si concis cu o remarcabila
expresivitate. Avea o conceptie pesimista prin punerea in scena a
dramatismului. Ca istoric a spus ca urmareste educarea cititorului ci nu
distractia acestuia.
 Opera sa a cunoscut o influenta redusa in evul mediu iar incepand cu
perioada renasterii si continuand cu iluminismul opera lui sporeste in
popularitate. Astfel in secolele IX-X scrierile lui sunt redescoperite, in
secolele XV-XVIII sunt aduse la maxima receptare iar cercetatorii din secolul
XX le descopera noi valente.
Sallustius, reprezentat al istorigrafiei
latine.
 Monografia este specie a istoriografiei latine, însemnând prezentarea
unui aspect al istoriei sau a unei secvente de scurta durata, pe baza
relatarii faptelor ,,pe alese” (carptim).
Practicata de greci , monografia istorica este , creata la Roma , de Cato
cel Batrân, autorul operei ,,Origines’’ (,,Originile’’), destinate a prezenta
originea populatiilor italice.
În secolul I a. Chr., monografia este reprezentata de Sallustius, care
alege doua secvente istorice-conspiratia lui Catilina(63 a.Chr.)si
razboiul împotriva numizilor,condusi de Iugurtha (111-105 a. Chr.).
storicul declara,,ma hotarâi sa povestesc faptele poporului roman pe
alese, dupa cum unele mi se pareau vrednice de aducere aminte.
’’(Conspiratia lui Catilina,4,2).
În conceptia lui Sallustius, factorul cauzal al istoriei este de ordin
moral, istoria se schimba o data cu moravurile . Ceea ce a dus la criza
Republicii in secolul I a. Chr. sunt
,,ambitio’’(setea de putere), ,,avaritia’’(lacomia) si ,,luxuria’’(dezmatul).
De aceea , scopul istoriei este cel educativ-,,historia magistra vitae’’.
Totodata , avându-l ca model pe istoricul grec Tucidide , Sallustius nu
expune numai faptele si întâmplarile, ci cauta sa le si
explice,descoperind cauzele mai profunde ale evenimentelor din vremea
lui.
Viata si opera:
 Caius Sallustius Crispus s-a nascut la Amiternum (centrul Italiei), în tinutul
sabinilor, în anul 86 a. Chr.A fost ,,homo novus’’ (primul din familia sa care a
obtinut demnitati publice) din ordinul ecvestru.
Instalat de tânar la Roma, între 55-54 a.Chr.,intra în viata publica si îsi
desfasoara activitatea ca reprezentant al partidului popularilor , în fruntea
caruia se afla Caesar.Tribun al plebei în 52 a. Chr. în perioada luptel or civile
dintre partizanii lui Sylla si ai lui Marius.
Între 50-49 a.Chr. este exclus din senat, pe motive de imoralitate, iar în 49 a.
Chr. Este rechemat în senat de Caesar.
Este numit proconsul în 46 a.Chr. si guvernator al provinciei Africa Nova,unde
face avere în mod ilegal , iar dupa asasinarea lui Caesar(44 a. Chr.) se retrage
din viata politica si se consacra scrierii operelor istorice, dupa care moare în
35 a. Chr.
 Sallustius a scris doua monografii istorice : ,,De coniuratione
Catilinae’’ (Despre conjuratia lui Catilina), redactata între 43-41
a.Chr. , care reprezinta acest moment drama-
tic din istoria Romei (64-63a.Chr.) si ,,De bello Iugurthino’’
(Despre razboiul cu Iugurtha,
regele numizilor(111-105 a.Chr.).Din ,,Historiae’’(Istorii) s-au
pastrat doar unele fragmen- te. A fost compusa dupa 40 a.Chr. si
relateaza evenimente petrecute între 78-65 a. Chr.