Sunteți pe pagina 1din 4

Titus Livius ( 59 .Hr. - 17 d.

Hr ) a fost un istoric roman, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei). Numele su de familie nu este cunoscut. S-a nscut i a murit la Patavium (azi, Padova) n nordul Italiei. La vrsta de 28 de ani, dup seria de rzboaie civile, se stabilete n Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vieii. n capitala Imperiului i face o solid cultur. mpratul roman Octavian Augustus i-a ncredinat educarea nepotului su, viitorul mprat Claudius. Spre deosebire de ali istorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus, Titus Livius nu a avut funcii politice sau militare. Ctre sfritul vieii se ntoarce la Patavium, unde moare n anul 17 d.Hr. Singura sa oper, "Ab urbe condita", n 142 de cri, trateaz istoria roman, de la ntemeierea Romei (conform legendei n anul 753 .Hr.), pn la moartea generalului Drusus n campania din Germania (9 .Hr.). Din ea s-au pstrat numai 35 de cri, crile 1-10 (cuprinznd perioada 753 .Hr. - 293 .Hr.) i 21-45 (218 .Hr. - 167 .Hr.), circa un sfert din numrul iniial, restul fiind cunoscut din rezumatul crilor 46 - 142 (periochae) alctuit n secolul IV. Primele cri au fost publicate ncepnd cu anul 26 .Hr., ultimele probabil dup 14 d.Hr. Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa n timpul domniei lui Augustus, cnd Imperiul Roman domina ntregul spaiu mediteranean i trecea printr-o perioad de nflorire cultural i de prosperitate economic. Totui, simpatia sa se ndreapt spre epoca iniial a Republicii Romane. Descrierile sale, care - n parte - transfigureaz i idealizeaz istoria timpurie a Romei, au tendina de a demonstra c Roma, chiar n timpurile nceputurilor sale modeste, se bucura de aceeai glorie i mreie ca sub domnia lui Augustus. n ceea ce privete izvoarele de informaie, Titus Livius a folosit materialul gsit n cronicile deja existente, fr a verifica autenticitatea faptelor relatate i fr a ntreprinde un studiu critic al documentelor istorice. El acorda, mai ales, preuire valorii literare i interesului provocat de povestirea unui eveniment, indiferent dac era veridic sau nu. Astfel relatrile impresionante ale unor btlii sau dezbateri politice, n stil direct, ca n ntreaga istoriografie a antichitii, sunt pline de vioiciune i dramatism. Ab urbe condita, alturi de creaiile lui Vergiliu i Horaiu, devine un suport ideologic al politicii reformatoare a lui Augustus. n aceast "Istorie a Romei" se gsete i cea mai veche istorie ipotetic cunoscut: ntr-una din cri, Titus Livius i imagineaz cum ar fi fost lumea, dac Alexandru cel Mare ar fi cucerit vestul i nu estul Greciei. Biografia lui Titus Livius este relativ simplu de reconstituit. Ea aparine unui istorigraf, care, spre deosebire de marea majoritate a predecesorilor, dar i a succesorilor lui, nu a dispus de o bogat experien politico-militar i nu a realizat o susinut carier public. Istorigraf de cabinet, consacrat aproape n exclusivitate alctuirii operei sale, Titus Livius a creat probabil cea mai ntins lucrare istoric redactata cndva la Roma. Pompeius Trogus era cetean roman la a treia generaie, n timp ce Titus Livius se afla abia la prima generaie de ceteni ai Romei. Familia sa aparinea notabililor locali si el a dobandit o educaie solid i ngrijit, ntemeiata pe o bun cunoatere a retoricii i a literaturilor greac i latin. Titus Livius n-a venit la Roma dect dup Actium (31 .e.n.), pentru a strnge o parte din materialele necesare structurrii operei sale i pentru a frecventa curtea imperial, n curs de constituire. Augustus, care l simpatiza i l aprecia, fiindc istoricul atesta un puternic ataament fa de metavalorile tradiionale i fa de temele propagandei imperiale, ironiza totui opiniile republicane ale lui Titus Livius si l numea "pompeianul". Titus Livius a preferat s lucreze linitit la opera sa istoric, n snul familiei, la Patavium, unde i-a sfrit zilele. Totusi, in cursul celor cteva deplasri la Roma, s-a angajat n aprige polemici cu Asinius Pollio i cu aticistii. Nu era un om blnd, ci mai degrab o fiin

energic i chiar rigid, nclinat s-i controleze cu atenie pulsiunile. Chiar dac, probabil, nu a fost niciodat supus unor frustrri reale. Titus Livius a scris foarte mult. Anumite lucrri ale sale s-au pierdut n totalitatea lor, de pild un studiu asupra retoricii, structurat sub forma unei epistole adresate unuia dintre fii si, n care ndemna la citirea atent a discursurilor lui Cicero i Demostene. I se mai atribuie i opere filosofice, n principal dialoguri, n care interferau filosofia si istoria. Este probabil vorba de o mic istorie a doctrinelor filosofice. n schimb, s-a conservat parial vasta sa fresc asupra evoluiei Romei, "De la intemeierea Orasului". Aceast imens oper aparine analisticii, dar, cum s-a remarcat chiar n antichitate, i istoriei, ntruct nu evita cronica unor evenimente recente, contemporane cu autorul. n antichitate, ampla cronic livian cuprindea o suta patruzeci si dou de cri, care relatau evenimentele petrecute ntre venirea lui Eneas n Italia i moartea lui Drusus, fiul vitreg al lui Augustus, fapt survenit n 9 e.n. Este ns aproape sigur c Titus Livius i-a conceput opera n o suta cincizeci de cri, care ar fi trebuit sa se ncheie cu relatarea morii lui Augustus. Dar boala i moartea l-au mpiedicat pe istoric s-i desvreasc opera. Din nefericire, s-au pierdut trei sferturi din aceast foarte ampl cronic. Nu ni s-au pstrat dect treizeci si cinci de carti, la care se adauga "periohele", periochae, adic scurte rezumate ale celorlalte cri ntocmite de abreviatori necunoscui, precum i fragmente consemnate de diferii autori. Dispunem, n afar de prefaa general, de crile l-l0, care relateaza istoria Romei, pana la cel de-al treilea rzboi samnitic (293 .e.n.), i de crile 20-45, consacrate evenimentelor survenite ntre 219 si 167 .e.n., adic celui de-al doilea rzboi punic i faptelor subsecvente, mai ales expansiunii romane n lumea greco-oriental. Dar cum a putut Titus Livius s articuleze i s publice o scriere att de ntins? Majoritatea consider c Titus Livius i-a mprit opera pe trane. ns, spre deosebire de ali cercettori, noi nu credem c Titus Livius a operat cu trane simetrice, de pilda de zece cri. Prefeele pariale ale unor cri sunt n acest sens revelatoare. n definitiv, Titus Livius trebuie s fi avut n vedere mai cu seam unitatea fundamental a demersului sau istoriografie. Pe de alta parte se pare c el a alternat, cu o anumita regularitate, timpurile tari, seciunile unde expunerea faptelor se relev ca mai dramatic i mai tensionat, i "timpurile slabe", n care aciunea se desfaoara lent. Este probabil c Titus Livius i-a redactat i publicat prima carte din Ab urbe condita, nainte de 31 .e.n., spre a o reedita, mpreun cu urmatoarele patru carti, intre 27 si 25 .e.n., intruct eful puterii politice este salutat de istoric cu titlul de Augustus. Restul operei a fost editat ulterior, in trane inegale, cum am aratat mai sus Cum s-a documentat Titus Livius spre a-i alctui monumentala oper? Se pare c istoricul a utilizat foarte rar izvoarele prime, documentele de arhiv.n schimb, a recurs constant la consultarea surselor literare, mai ales romane, la analitii si primii cronicari latini, ale cror opere le-a citit cu atentie: Fabius Pictor, Calpurnius Piso, Cincius Alimentus, Valerius Antias, Caelius Antipater, Licinius Macer, Claudius Quadrigarius, dar si Cato cel Batran sau Polibiu etc. n anumite cazuri, Titus Livius nici nu consulta direct izvorul literar citat de el, ci prin intermediul altui istoric, care consemnase mrturia respectiv a antecesorului lui. I se ntmpl totui s confrunte mai multe izvoare literare, s corecteze, destul de contiincios i cu ajutorul anumitor surse secundare, materialul oferit de un informator principal. Dar, n general, el nu adopta o atitudine critica fa de izvoarele sale i nu evit contradiciile. Adesea Titus Livius alege, din izvoarele sale, al cror material poate chiar s-l modifice, versiunea cea mai favorabil intereselor Romei. De fapt, in mnuirea documentaiei sale, Titus Livius asuma conceptia ciceroniana despre scrierea istoriei, pe baza loialitatii si sinceritatii, cu toate ca ajustate unei expuneri moralizatoare, educative, favorabile Romei si totodata atractive, chiar seducatoare. De altfel, desi in general prea putin critic fata de izvoarele sale, Titus Livius blameaza pe primii cronicari ai Romei, pentru ca au deformat.

Astfel, primele zece carti au fost probabil organizate in trei transe: cartea 1, cartile 2-5, cartile 6-l0. Cartile 2l-30 constituie o unitate autonoma, de fapt unica autentica decada liviana. Pentru restul operei, speculatiile ni se par inutile. Titus Livius a putut sa-si grupeze, dupa cartea a 30-a, materialul pe mari compartimente inegale, divizibile in sectiuni mai mici. relatarea faptelor istorice, adesea in functie de interesele anumitor familii romane, care au incercat sa acapareze gloria statului. ns cum isi defineste Titus Livius propria poetic a istoriei, conceptia despre scrierea istoriei? n acest sens concludente se dovedesc a fi prologurile anumitor crti, unele pasaje din nararea faptelor istorice, mai ales prefata generala, in care isi reliefeaza programul de lucru: "parerea mea e ca fiecare ins trebuie sa se straduiasca sa-si dea seama ce fel a fost viata si ce obiceiuri si datini au avut romanii, cum s-a intemeiat si a crescut puterea Romei, prin ce barbati si prin ce mijloace, fie in timp de pace, fie in timp de razboi" (prefata generala, 9, trad. de Toma Vasilescu). Din aceste alegatii si din altele similare, s-au degajat ideile liviene ca la baza oricaror investigatii istorice trebuie sa se situeze "viata", uita, adica existenta politica si colectiva, cu toate aspectele ei, dar structurata de "obiceiuri" sau "datini", mores, punct in care interfereaza colectivitatile, legile morale si preocuparile filosofilor, ca si de "barbati", uiri, care constituie chintesenta poporului roman. La acesti trei factori decisivi, istoricul adauga un al patrulea, "mijloacele", artes, de fapt practicile, modalitatile de a actiona ale barbatilor, care slujesc drept pilda generatiilor viitoare. "Obiceiurile" si "mijloacele" sunt strans legate intre ele, ca si, pe de alta parte, "barbatii" de "viata". Titus Livius crede ca istorigrafia asuma virtuti purificatoare, pe care candva Aristotel le atribuise tragediei. Ca si Cicero, scriitorul patavin depaseste opozitia candva propusa de Aristotel intre poezie si arta istorica. Istoriografia ar seduce si ar consola mintile cititorilor. Totodata, intr-o istorie corect scrisa a Romei, cititorul descopera modele de conduita excelenta, ca si reprobabila. De aceea Titus Livius isi propune sa laude pe cei virtuosi si sa blameze pe cei viciosi. Istoricul patavin indrageste poezia, viziunea poetica asupra evenimente si isi concepe vasta cronica dupa tiparele unei epopei in proza. Din aceasta pricina, primele cuvinte ale prefetei generale constituie un vers, un tetrametru dactilic, in timp ce ultima fraza a aceluiasi preludiu al maretei opere fiviene apropie istoriografia de epos, cand exprima regretul autorului de a nu putea sa invoce muzele, zeii, ca sa sprijine buna implinire a intreprinderii literare, cum procedau indeobste poetii.

Bibliografie: www.wikipedia.org www.preferatele.ro www.referat.ro www.ecursuri.ro

Liceul Teoretic Avram Iancu Cluj-Napoca

OPUS MAXIME ORATORUM TITUS LIVIUS

2011