Balada doamnelor din alte vremuri

de François Villon
Balada doamnelor din alte vremuri este una dintre numeroasele balade scrise de
francezul François Villon, ce a trăit în secolul XV în Franța.Această lucrare face
parte din colecția grandioasă de balade scrise de Villon pe parcursul vieții sale,
‚’’Balada doamnelor din alte vremuri ‚’ remarcându-se prin faptul că face
referire la sentimentul de dor față de vremurile trecute. Este exprimat astfel
jindul după o perioadă considerată mai buna din punctul de vedere al scriitorului
francez, această sintagmă fiind conservată de-a lungul timpului sub diferite
forme și în diferite literaturi.

Titlul baladei este strâns legat de această idee, el ilustrând faptul că, din punctul
de vedere al autorului, doamnele din vremea sa nu se comparau cu cele din alte
perioade istorice , ele neavând aceleași calități și însușiri ca figurile feminine
menționate în poezie. În ciuda legăturii sale strânse cu conținutul poeziei, a doua
jumătate a titlului ‚ respectiv ’’doamnelor din alte vremuri’’ nu făcea parte din
opera inițială, lucrarea fiind intitulată pur și simplu ‚’Balada’’ alături de mai
multe poezii.

Poezia prezintă în primele trei strofe ale sale  mai multe personaje feminine din
mitologie și din istoria universală care întruchipează toate calitățile demne de
apreciat ale unei ființe umane.Astfel, personalitățile menționate reprezintă figuri
feminine ce pornesc din Antichitate, unele chiar din diferite mitologii,
apropiindu-se ulterior de perioada contemporană a scriitorului. Printre
personalitățile menționate se numără Flora,(zeița primăverii în mitologia
romană),  Archipiada( posibilă referință la Archippa, iubita lui Sofocle),
Thais(favorita lui Alexandru Macedon în campaniile sale), Echo( nimfa din
mitologia greacă  și pedepsită de Hera să repete numai ultimele cuvinte ale
oamenilor), Heloise( corespondenta filosofului Pierre Abelard în Franța
medievală), Doamna( regina Margareta de Burgundia, din ordinul căreia se
spune că filosoful Jean Buridan a fost înecat în Sena),Doamna Blanche( soția lui
Ludovic al VIII-lea) Lungana Berthe( soția lui Pepin cel Scurt și regina
francilor), Harembourges( ducesa Eremburga din Maine) și Jehanne de Rouen
( Ioana d’Arc, ce a luptat pentru francezi în Războiul de 100 de ani, dar a sfârșit
arsă pe rug pentru vrăjitorie).Aceste femei s-au remarcat prin ceva în vremea lor,
dobândindu-și astfel dreptul de a fi catalogate drept figuri impozante ale istoriei.
Fie că e vorba de nimfe din diverse mitologii sau de femei de viță nobilă din
perioada medievală, toate aceste personaje dețin, din perspectiva autorului,
calități legendare care nu se mai regăseau în societatea contemporană lui .

Scriitorul își exprimă regretul dispariției acestor tipologii legendare de femei

prin repetarea versului ‚’’Dar unde sunt zăpezile de altădată?’’ la finalul fiecărei
strofe. Prin intermediul aceste repetiții este accentuată melancolia scriitorului cu
privire la trecut, acesta fiind complet convins de faptul că societatea feminină
din timpul său nu a păstrat nimic din puritatea și unicitatea celei din trecut.Albul
zăpezii construiește o imagine care se întipărește în memorie în urma repetării
sale , simbolizează  puritatea și perfecțiunea supremă a trecutului, prin
intermediul cărora personajele menționate în poezie sunt considerate superioare
femeilor din vremurile ce vor veni.

Concluzionând, prin intermediul ‚’’Baladei doamnelor din alte vremuri’’, poetul

François Villon glorifică prezențele feminine din trecut, pe care le considera fără
seamăn și de neîntrecut prin prisma calităților, realizând astfel o lucrare
deosebită prin care își exprimă aprecierea pentru femeile deosebite, care au
reușit să se remarce prin ceva în vremea lor și să rămână întipărite în istorie prin
faptele și personalitatea lor.