Hronicul romano-moldo-vlahilor

Dimitire Cantemir

1.Context socio-cultural
Dimitire Cantemir a realizat pe parcursul vietii sale opere deosebit de
importante, care i-au oferit un loc de frunte atat in cultura romaneasca din secolele
XVII-XVIII, cat si in cea europeana. Acesta s-a nascut la 26 octombrie 1673 in
Siliștea si a murit la 21 august 1723 in Rusia.Tatal sau, domn al Moldovei intre
1685-1693, a avut o ambitie deosebita de a le oferi fiilor lui o educatie aleasa.
Astfel, Dimitire Cantemir a studiat prima data acasa cu un dascal grec, Ieremia
Cacavelas,de la care a depins limbile greaca si Latina. Ulterior a continuat studiile
la Academia greceasca a patriarhiei de la Constantinopol, denumita si “Marea
Scoala”. Aici Cantemir va invata si filosofia, iar dorinta sa de cunoastere il va
determina sa studieze si turca, persana si araba.
Dimitire Cantemir ajunge pentru prima data domn al Modlovei in 1693, dar
este inaturat de intriga lui Brancoveanu dupa doar cateva saptamani. Revine pe
tronul Moldovei la 23 noiembrie 1710, domnie recuperate cu ajutorul turcilor.In
ciuda domniei sale scurte, Cantemir a intreprins o serie de masuri menite sa ridice
statutul international al Moldovei. Alierea cu Rusia prin tratatul de la Luck nu a
fost insa o actiune benefica pentru domnul Moldovei, iar ca urmare a infrangerii
suferite la Stanilesti in iulie 1711 a fost nevoit sa se refugieze in Imperiul Rus,
devenind un sfetnic al lui Petru cel Mare.
Opera lui Dimitire Cantemir a fost impartita in trei etape distincte: prima din
1698-1700, ce cuprinde scrieri cu caracter filosofic, teologic, a doua etapa intre
1700-1710 reprezentata de o singura lucrare “Istoria ieroglifica”(1705) si a treia
etapa, de dupa parasirea domniei, cand a realizat cea mai intinsa si valoroasa parte
a creatiilor sale.
2.Orientari metodologice si teoretice
Dintre lucrarile lui Dimitrie Cantemir se remarca opera cosniderata cea mai
importanta, bine documentata, dar si neterminata, respectiv „ Hronicul romano-
moldo-vlahilor” cu titlul original "Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
întâi pre limba lătiniască izvodit, iară acmu pre limba româniască scos” . Versiunea
in limba latina destinata Academiei din Berlin a fost scrisa in 1717 in Sankt
Petersburg, dar, din dorinta de a realiza un text complex privitor la istoria
romanilor, Cantemir a redactat si o varianta in limba romana intre 1719-1722.
Noua versiune este de patru ori mai intinsa decat textul original in latina si este
considerata cea mai mare opera a carturarului moldovean.
Dimitrie Cantemir se integreaza in largul curent al eruditiei care a
caracterizat istoriografia europeana in secolul XVII si prima jumatate a secolului
urmator Munca sa de cercetare, desi realizata fara ajutorul unor arhive bine
organizate, il face demn sa fie considerat unul dintre primii nostrii istorici in
adevaratul sens al cuvantului.. Astfel, el s-a concentrat pe descoperirea si editarea
cat mai multor izvoare pe baza carora sa poata fi scrisa istoria. Accentul pe care l-a
pus pe izvor l-a determinat sa aiba o atitudine critica fata de acestaa si sa dezvolte,
prin urmare ,o metoda critica istorica pentru stabilirea veridicitatii surselor.
3.Obiectiv/Partinitor
Abordarea lui Dimitire Cantemir in „Hronic” este una subiectiva prin prisma
faptului ca acesta incearca sa impuna o teorie pe care el o considera ca fiind valida
referitoare la originea si continuitatea poporului roman. Astfel, carturarul
moldovean presara opera sa cu elemente partinitoare si, chiar daca scopul sau
suprem ramane prezentarea adevarului istoric, favorizeaza argumentele lingvistice
prin intermediul carora ideile pur latiniste pe care le sustine pot fi validate.
4.Viziunea asupra istoriei( motivul pentru care scrie )
Dimitrie Cantemir a incercat in lucrarea sa „Hronicul romano-moldo-
vlahilor” sa prezite o istoria romanilor de la origini, respectiv momentul cuceririi si
colonizarii Daciei de catre romani, si pana in zilele sale, avand in plan si o
continuare care sa prezinte istoria Moldovei si a Tarii Romanesti a caror origine o
plaseaza in veacul XIII.Inca din partea introductiva a lucrarii sale, Dimitrie
Cantemir stabileste o serie de canoane pe baza carora isi structureaza metoda de
cercetare. Un astfel de canon este afirmatia conform careia un fenomen istoric
odata mentionat este considerat veridic pana la aparatia unei alte marturii care sa
dovedeasca faptul ca acesta s-a schimbat. In acest context, Dimitrie Cantemir este
un sustinator al continuitatii locuirii Daciei de catre romani intrucat, din punctul
sau de vedere, daca nu este mentionat in niciun izvor plecarea dacilor din teritoriu,
inseamna ca acestia au continuat traiul in respectivul loc (”tăcerea după zisă
adeverește zisa odată"). El sustinea totodata ideea conform careia dacii au fost
exterminati complet in urma razboaielor daco-romane, iar poporul roman isi are
originea desavarsita in poporul Romei(„A cincea si cea mai de temeiu socotelă este
acelora carii adeveresc ca Romanii din Dakia si tot nemul lor, ori de unde se afla,
sa fie adevarat Romani, pre carii Ulpie Traian de la Roma si din tota Italia
aducendu-i, i-au asezat prin tota Dakia si inca si in Misia, si aceiasi Romani sa fie
locuit necurmat intrânsa,precum si pana astazi locuesc”).
Lucrarea expune totodata si argumentele favorabil pentru unitatea de limba a
poporului roman. Astfel, asa cum afirma Dimitrie Cantemir, asa cum poporul
roman se trage din locuitorii Romei, este de la sine inteles ca si limba pe care
romanii o vorbesc este de sorginte latina. Carturarul moldovean sustine faptul ca
romanii din Moldova, Transilvania si Tara Romaneasca vorbesc aceeasi limba
denumita romana, nefiind vorba de variatuini ale altor limbi locale, precum limba
dacica sau limba moldoveneascaNoi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar
limbii noastre nu dacică, nici moldovenească, ci româneasca, astfel ca, dacă vrem
să-l întrebăm pe un străin de știe limba noastră, nu-l întrebăm: «Scis moldavice?»,
ci «Știi românește?», adică (în latinește): «Scis Romanice»? Iar dacă aceste
neamuri n-ar fi la obârșia lor romani, cum, mă rog, ar fi putut sa-și ia, prin
minciună, și numele, și limba romanilor?”

Concentrându-se pe primul mileniu a Erei Creștine, unde predomină o penurie

documentară, Cantemir susține astfel, cu argumente istorico-lingvistice, originea
latină a poporului român și a românilor de pretutindeni, continuitatea neîntreruptă a
habitatului în vechea vatră strămoșească, locul românilor în istoria Europei, apărat
prin forța armelor, dar și modalitățile de adaptare la vitregiile sorții și de păstrare a
autonomiei socio-politice, în timpul dominației otomane. Scrierea prezintă de
asemenea situația geopolitică a Țărilor Române, dar si aspecte precum structura
societății și progresul țării.

Ideile referitoare la originea pur latina a romanilor, expuse de Dimitrie

Cantemir in aceasta opera sunt insa utopice, asa cum aprecia N.Manolescu in
”Istoria literaturii romane”. Teoria latinista a fost insa puternic combatuta in
secolele urmatoare de istoriografia moderna.
 Stilu lui Dimitire Cantemir a fost considerat de specialist ca fiind difcil de
intelesș astfel, carturarul combina in lucrarea sa elemente din limb veche
romaneasca a secolului XVIII, cuvinte grecesti si latinesti si numeroase fraze
retorice.
5.Mesajul moral
Lucrarea de fata a lui Dimitrie Cantemir se dorea astfel sa reprezinte un
argument in favoarea romanilor si a unitatii lor de neam in contextul evenimentelor
tumultoase din secolul XVIII. Unitatea poporului roman este sustinuta de Dimitrie
Cantemir in „Hronic” in mai mutle contexte, precum „Înainte de toate, chiar dacă
acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu
același nume de români, disprețuind, adică dând de-o parte numele de valahi, care
le-a fost dat de către popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în
Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele
de valah, ci de români (martori imi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din
Transilvania). Cei din Valahia (pe care grecii din vremuri apropiate îi numesc
ungrovlahi, iar noi, moldovenii, îi numim munteni – căci au luat în stăpanire mai
multe locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara
Româneasca, adică în latinește: Terra Romana.”
Aparitia curentului iluminist, raspandit treptat in intreaga Europa, a
constituit o imprejurare favorabila pentru expunerea ideilor lui Dimitire Cantemir
cu privire la originea si continuitatea poporului roman. Carturarul moldovean a
dorit sa aduca in atentia spatiului european istoria neamului sau si sa atraga atentia
opiniei publice de pe continent asupra situatiei politice a romanilor. Ideile expuse
in lucrarea aceasta, favorabile teoriei originii pur latine a romanilor, au fost preluat
in a doua parte a veacului XVIII de reprezentantii Scolii Ardelele. Intelectualii
romani din Transilvania vor folosi opera lui Cantemir ca si argument in lupta lor
pentru recunoastere politica, incercand sa-si dovedeasca intaietatea in Transilvania
si sa-si sustina originea nobila, latina.
6.Cui e adresat
”Hronicul romano-moldo-vlahilor” a fost redactat de Dimitrie Cantemir la
cererea Academiei de la Berlin, din cadrul careia facea si parte. Astfel, publicul
tinta al lucrarii carturaului modlovean poate fi reprezentat de oamenii de cultura ai
mediului german , dar si reprezentantii opiniilor europene de la inceputul secolului
XVIII. Cum prin aceasta opera Cantemir a urmarit sa evidentieze situatia politica a
romanilor, „Hronicul” poate avea ca si destinatar general orice intelectual sau om
de vaza european dispus sa lectureze aceasta expunere istorica impresionanta a
carturarului.
7.Sursele privilegiate/ignorate, interne/externe
Cum Dimitrie Cantemir era un adevarat poliglot, el a folosit in redactarea
lucrarii sale o varietate de surse, precum izvoare latinesti, grecesti, germane,
franceze, polone, italiene, turcesti, persane, arabe, sarbesti sau rusesti. Pe langa
izvoarele narative Cantemir s-a folosit si de documente,cronici, memorii, anale,
inscriptii , monede antice uneori apeland chiar la folclor. Dimitrie Cantemir s-a
concentrat in special pe sursele contemporane ale evenimentului descris, pe care le
considera demne de incredere. Carturarul moldovean a folosit de asemenea si unele
surse care au ramas necunsocute pentru istoriografii perioadei moderne. Aici pot fi
amintite doua informatii extrase din Cronica Poloniei a lui Jan Dlugosz, scrisa in
12 volume, referitoare la lupta dintre cneazul Polock si cneazul Kievuluidin
secolele XI-XII, cel din urma avand o armata alcatuita din ”rusi, pecenegi si
valahi”. Cu toate acestea, conform istoricului Victor Spinei, aceasta mentiune este
in realitate o eroare de transcirere, intrucat denumirile originale din lucrarea lui
Dlugosz sunt Warahis/Warais”, ce desemnau varegii,numele sub care grecii si
slavii ii cunoasteau pe vikingi.
Bibliografia folosita este una impresionanta, numarand aproximativ 150 de lucrari.
Din toate acestea el aduna informatii extrem de pretioase referitoare la istoria
romanilor din perioada medievala. Lucrarea de fata se remarca atat prin
bibliografia sa impresionanta, cat si prin varietatea surselor folosite.Dimitrie
Cantemir este, de asemenea, primul reprezentant al istoriografiei romanesti care
indica intr-un mod exact izvoarele folosite, mergand pana la mentionarea titlului,
volumului si paginii de unde a preluat informatia.
8.Concluzie
In concluzie, lucrarea „Hronicul romano-moldo-vlahilor” de Dimitrie Cantemir
este o opera semnificativa pentru intreaga activitate a carturarului moldovean, ce
evidentiaza calitatile acestuia de documentare si rigoarea sa in cercetarea
istorica.Tematica abordata este la randul sau una sugestiva, Dimitrie Cantemir
incercand in aceasta expunere sa aduca argumente favorabile pentru continuitatea
si unitatea poporului roman. Hronicul lui Dimitrie Cantemir ramane prin urmare o
lucrare de referinta , care a inspirat corifeii Scolii Ardelene si a anticipat noile idei
si concepte vehiculate in istoriografia moderna.
9.Bibliografie
Boia, Lucian, Evoluția istoriografiei romane, Editura Universitatii din Bucuresti,
Bucuresti, 1976
Cantemir, Dimitrie, Hronicul romano-moldo-vlahilor, Editia din Iasi 1835, Editura
Librariei Socecu&Comp., Iasi, 1896
Stefanescu, Stefan et al., Enciclopedia Istoriografiei romanesti, Editura stiintifica
si enciclopedica, Bucuresti, 1978
Spinei, Victor Moldova în secolele XI-XIV. Editura Stiintifica si Enciclopedica.
Bucuresti, 1982