DIMITRIE CANTEMIR,

personalitate enciclopedică a gândirii românești

Personalitate enciclopedică, „Inorogul alb” al gândirii românești, cum îl

considera Lucian Blaga, Dimitrie Cantemir s-a afirmat ca scriitor, istoric, geograf,
filosof, teolog, lingvist, etnolog, folclorist, om politic, umanist și diplomat.
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni
din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de
sud a oraşului Huşi. Era fiul cel mic al lui Constantin Cantemir, oștean
experimentat, care urcase în ierarhia rangurilor boierești prin merite personale,
devenind domn al Moldovei la sfârșitul veacului al XVII-lea. Constantin Cantemir
era om simplu (de origine răzășească), dar voievod-patriot, el și-a apărat țara de
atacurile concertate ale turcilor, tătarilor și ale polonilor, educându-și fiii în același
spirit.
D. Cantemir a învățat la curtea domnescă cu dascălul Ieremia Cacavela,
preot grec din Creta, cu studii făcute la Lipsca și la Viena, cunoscător al limbilor
elină, latină, italiană, și germană. În 1688, la 15 ani, a fost nevoit să plece la
Constantinopol, unde a stat 17 ani, ca ostatic al tatălui său pe lângă Înalta Poartă,
înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. În perioada martie -
aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poarta
nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua
studiile. Cu prilejul unui război turco-austriac, a efectuat o călătorie în Europa
Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia să se convingă de
unitatea lingvistică a poporului român. Antioh, fratele mai mare, şi-a însuşit
întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie precară. Din 1695 a fost capuchehaie la
Constantinopol, al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.
La Constantinopol tânărul Dimitrie îți continuă studiile la Marea Școală
Academia Patriarhiei Ortodoxe, unde îi are ca profesări pe Teofil Coridaleu, un
erudit și filozof laic. Aici el a cunoscut în profunzime mediul musulman, învățând
– pe lângă limbile occidentale – și pe cele orientale (turca, persana și araba),
adăugând, la instrucția deja amplă, cunoștințe de logică, medicină, științele naturii,
astronomie și de muzică. Solid informat în variate domenii, politolog, diplomat
înnăscut, beizadeaua creștină a câștigat încrederea sultanului Ahmed al III-lea, de
la care a obținut favoarea de a consulta documentele istoriei imperiale, folosite
pentru realizarea celebrei opere Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane,
rămase și astăzi o lucrare de referință în bibliografia de specialitate.
În 1710, Poarta otomană i-a încredințat domnia Moldovei, în speranța că îi
va fi un supus credincios după atâția ani petrecuți în Turcia. Domnia sa a durat,
însă, numai opt luni de zile, până la bătălia de la Stănilești, din anul 1711, pierdută,
din păcate. Adevărat patriot, Dimitrie Cantemir a dorit să-și elibereze țara, intuind
decăderea iminentă a forței militare otomane. Cu ajutorul marelui său hatman,
omul politic și cronicarul Ion Neculce, el a intenționat scoaterea Moldovei de sub
influența turcească și apropierea ei de Rusia, noua putere europeană. Înfrângerea
de la Stănilești, unde fusese aliat cu Petru cel Mare, a însemnat nu numai
încheierea carierei sale politice, dar și începutul domniilor fanariote în Țările
Române. A emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim
al lui Petru I (Petru cel Mare) şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă
Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe
Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.
În 1714 a fost ales membru al Academiei din Berlin, ca recunoaștere a
spiritului său progresist și a calității de cel mai bun specialist în problemele de
orientalistică.
A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 şi a fost înmormântat în
Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
Activitatea literară.
Creația sa este diversă, de la studiile de logică la literatura de ficțiune. Aflat
în exil în Rusia Dimitrie Cantemir și-a dedicat viața studiilor umaniste și redactării
principalelor sale opere istorico-literare. În opera lui Cantemir, influenţată de
umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai
importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la
sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Opera lui
D.Cantemir este mult superioară celei a cronicarilor, prezintă originea romană a
poprului român în spiritul ideilor umaniste.
Cele mai importante operele ale cărturarului sunt :
Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu
trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698. Această operă este prima lucrare
filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp,
suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului
asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea
vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească
concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.
Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante (Metafizica), scrisă în 1700, lucrare
filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare
între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală.
Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre,
specifice Renaşterii.
Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este
considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta
pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică
se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi
Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei
populare.
Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane),
redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae
Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat
istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea
sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea.
Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.
Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716),
când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.
 Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar
tradus apoi de autor în română (1719 - 1722), cuprinde istoria noastră de la origini
până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor
românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150
de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor ocupă un loc important în opera
lui Cantemir. Este ultima lui scriere și cea mai erudită, unde tratează — critic și
sistematic — istoria românilor de la originile sale, privind cronologic evenimentele
și dispunând informația în jurul temei centrale, aceea a continuității existenței
poporului nostru în Dacia. Cantemir este un spirit continuator, preluând afirmațiile
cronicarilor moldoveni, dar exagerând în susținrea originii pur latine a neamului
românesc, idee regăsită apoi și în operele istoricilor Școlii Ardelene. Hronicul
vechimei... reprezintă o sinteză între tradiția cronicărească în limba română și
rigorile istoriografiei europene la nivelul vremii sale. Superioritatea concepției
istorice a lui Cantemir se vădește în disocierea de predecesorii care explicau
simplist fenomenele petrecute, și anume grație intervenției voinței divine, în timp
ce el le interpretează prin analiza atentă a cauzalităților logice: „Nici un lucru fără
pricină să se facă nu se poa te”. Dimitrie Cantemir a susținut originea romanică a
națiunii și a limbii noastre în spiritul ideilor umanismului, pledând în favoarea
afirmației sintetice că „suntem urmașii unui popor care a creat o civilizație și o
cultură clasică”.
Alte opere:
 Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului
logicii generale), 1701.
 Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a
monarhiilor).
 Vita Constantini Cantemyrii, cognomento senis, Moldaviae Principis.
Auctore: Demetrio Cantemyrio (Viața lui Constantin Cantemir poreclit cel Bătrân,
domnul Moldovei) (1716-1718), în l.latină; cuv. înainte acad. Virgil Cândea, Ed.
Acad. Române, 1996.
  Sistema religiei mahomedane, scrisă în latină: Systema de religione et
statu Imperii turcici; în rusă: Kniga sistima ili sostoianie Muhammedanskiia
relighii, (trad. în rusă de Ivan Ilinski), Sankt Petersburg,1722
 Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki).
Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele
lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul,
între anii 1705-1709, și mai conține,pe lângă expunerea sistemului teoretic și un
număr de 365 de melodii, notate de Cantemir. Lucrarea cuprinde un studiu
aprofundat al muzicii otomane laice și religioase, primul sistem de notație
muzicală alfabetică al muzicii otomane, adică sistemul de scriere a muzicii care se
bazează pe cele 33 de semne împrumutate din literele arabe ale alfabetului turc,
savantul punând în discuție și importanța muzicii religioase ortodoxe și
influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Notația muzicală a lui
Dimitrie Cantemir are ca reper ebjed-ul, literele alfabetului turcesc, fiecăreia dintre
ele corespunzându-i un sunet cu o durată ce era indicată prin cifre arabe, așezate
sub litere. Principele moldovean a dezvoltat teoria muzicii clasice turce și s-a
afirmat ca un mare compozitor. Studiul se referă la compozitori otomani,
cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o redare a
notelor și gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii,
concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoțit de o culegere de melodii
ale diverselor compoziții otomane, dar și folclor din Moldova, precum și un număr
de 20 de creații proprii. N.de Ferriol, ambasadorul francez la Poartă, afirma în
1714 că una dintre cele mai cunoscute și răspândite compoziții, atribuite lui
D.Cantemir este Aria dervișilor. Datorită acestei lucrări, Kitab-ul musik ebjed,
Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice
și studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir),
primind titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni aveau două tuiuri) de la Ahmed
al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor.
 Descrierea Moldovei
Descrierea Moldovei este o scriere de mare răsunet, prima carte a
modernității, ilustrând spiritul enciclopedic al autorului. Descrierea Moldovei
(Descriptio Moldaviae) a fost redactată în limba latină și publicată în 1716, la
cererea Academiei de Științe din Berlin, condusă atunci de prestigiosul filosof
G.W.Leibniz — fondatorul și primul ei președinte. De-abia în 1825 a fost publicată
în limba română, spiritualitatea românească redobândind, abia după un secol de la
moartea autorului, scrierea sa cea mai modernă. Nicolae Iorga apreciază, în Istoria
literaturii românești (vol. I), că această operă sintetică, informată și clarvăzătoare
inaugura prima carte de idei în mijlocul unei literaturi a faptelor cronologice. O
altă motivație a prestigiului de care s-a bucurat lucrarea lui Dimitrie Cantemir a
constat în informația bogată, referitoare la domenii precum istoria, geografia,
științele naturii, arheologia, folcloristica și etnografia, lingvistica comparată,
dialectologia, stilistica și chiar psihologia socială. Așadar, modernitatea scrierii e
in forma succintă și documentată în care a fost redactată, bogăția informativă,
pionieratul științific, încercarea de a caracteriza modul de a fi și de a se situa în
lume al românilor, interesul pentru discipline ignorate sau puțin cunoscute până
atunci sunt tot atâtea însușiri care dau valoare estetică Descrierii Moldovei.
Dimitrie Cantemir și-a conceput lucrarea în trei părți distincte: una
geografică, alta politică și ultima consacrată organizării bisericești și învățăturii în
Moldova.
Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a
apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A
prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului. În șapte
capitole, utorul tratează despre numele vechi și nou al țării, așezarea Moldovei,
hotarele ei, condițiile climatice, principalele cursuri de ape care o străbat, ținuturile
și târgurile mai importante, munții și bogățiile subsolului, câmpiile și pădurile,
precum și despre fauna sălbatică și domestică a Moldovei.
În partea a doua a lucrării, cea mai amplă, cuprinzând nouăsprezece capitole,
este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. S-au făcut referiri
detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la
obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă,
nunţi, înmormântări.
Interesul față de istoria veche și medievală a țării se explică și prin fosta
calitate a lui Cantemir, aceea de domnitor, totul fiind analizat din perspectiva
lucidă a suveranului responsabil de soarta țării lui.
Autorul descrie orânduirea de stat, ceremonialul pentru alegerea domnilor,
obiceiurile de înscăunare a voievodului, confirmarea sau, dimpotrivă, mazilirea
domnilor de către sultanii turci; ulterior, prezintă clasa boierească și rangurile
specifice, îndatoririle lor, oastea moldovenească și maniera de recrutare a
soldaților, ritualurile de la curțile voievodale, modul de fastuoasă desfășurare a
vânătorilor domnești, ceremonialul de îngropare a conducătorilor de țară, legile și
modul lor de aplicare de către divanul de judecată prezidat de domni, veniturile,
tributurile și peșcheșurile care alcătuiesc laolaltă sistemul de impozite interne și
externe, originea etnică a locuitorilor Moldovei, schița de caracterizare
psihosocială a acestora cuprinsă în capitolul Despre năravurile moldovenilor,
credințele populare și eresurile specifice mediului folcloric, obiceiurile de logodnă
și de nuntă, precum și riturile funerare.
În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre
slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte
popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu
cele slavoneşti. Tot aici autorul explică religia și ritualurile creștine moldovenești,
organizarea bisericească și rangurile ecleziastice, descrie mănăstirile din Moldova.
În lucrare Moldova este descrisă ca un spațiu edenic, ca o matrice a
spiritualității românești: „Nu se poate afla nicăieri în vreo altă țară cât Moldova
de mică atâtea ape și natura împodobită de asemenea locuri minunate ca aici”.
Natura Moldovei este marcată de fertilitate, de o abundență hiperbolizată: „apele
clocotesc de peștii pe care oștenii îi prind cu sulița, aducându-i vii la masa
domnească; oile pasc o iarbă grasă ca untul; pământul mustește de fierberea
mineralelor care țâșnesc la suprafața sa; câmpiile oferă însutit plugarilor roadele
semințelor îngropate; din struguri se obțin vinurile atât de parfumate și de tari
precum cele de Cotnari; pomii roditori nu cresc în livezi, ci în adevărate păduri
fructifere. Moldova este și un paradis al animalelor, peste care domnește zimbrul,
fiara hieratică și voievodală, aleasă să fie imortalizată pe emblema țării”.
Dimitrie Cantemir este primul scriitor român preocupat să schițeze portretul
moral, cu valoare generalizatoare, al poporului din care face parte. El descrie un
neam vital și spontan, capabil, deopotrivă, să păstreze formele vechi ale
mentalității obștești și să caute noutatea. El surprinde la pământeni semeția,
plăcerea de a vorbi mult, impulsivitatea și spiritul de gâlceavă, faptul că erau
băutori grozavi, iubind ospețele întinse ca-n basme, pe durata unor zile întregi.
Moldoveanul care l-a întrecut pe muntean într-un celebru rămășag bahic a fost
înnobilat de un voievod și, astfel, rezistența la libație a fost consacrată drept o
virtute națională. Autohtonii acestor pământuri sunt generoși și ospitalieri,
primindu-i pe străini în casele lor, oricât de modeste, ca să-i omenească. Ei sunt
comunicativi, sentimentali, dar și exigenți până la extreme în prietenie, precum și
în dușmănie. Ca un paradox, în ciuda impulsurilor nestatornice, moldovenii apar
drept un miracol de rezistență a unui neam vital și de existență perenă în mijlocul
atâtor împrejurări vitrege și agresiuni militare. Moldovenii prețuiesc în mică
măsură prudența, manifestă capacitate de premoniție în fața morții, devenind
fataliști și neîncrezători în soartă. Iubesc nespus viața, dar au generozitatea de a și-
o dărui cu ușurință, comportându-se cu o vrednicie uluitoare în războaiele
permanente. Secvența prodigioasă a cărții conține descrierea exactă a obiceiurilor
de nuntă și a riturilor funerare moștenite de la romani, dicționarul mitologic,
referințele la practicile magice, prezentarea călușarilor ca joc inițiatic și cu efecte
curative, a horelor, a „danțului”, evidențiind înclinarea spre artă, spre organizarea
spectaculoasă care individualizează orice manifestare spirituală a poporului român.