Personalitatea lui Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir – Istoric

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1674, Vaslui, România – d. 21 august/1
septembrie 1723, Harkov, Imperiul Rus) a fost domnul Moldovei în două
rânduri (martie-aprilie 1693 și 1710 - 1711) și un mare cărturar al umanismului
românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist,
etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost
membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria drept
„un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț
moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Mama sa – Ana Bantaş, era descendenta unei familii de boiernaşi, la origine
negustori din Lăpuşna. Deşi analfabet, ştiind numai să se iscălească, Constantin
Cantemir a dat o educaţie aleasă copiilor săi Antioh şi Dimitrie. El a invitat în
familie dascăli dintre cei mai instruiţi din ţară şi din străinătate, între care şi pe
călugărul grec Ieremia Cacavelas, teolog poliglot, filosof şi predicator, care
studiase la universităţile din Leipzig şi Viena. Încă în patrie, până la plecarea sa
în calitate de ostatic la Poarta Otomană, Dimitrie căpătase cunoştinţe temeinice.
În afară de instrucţia obişnuită, care era dată pe atunci copiilor de boieri (citire,
scriere şi socotit, unele cunoştinţe elementare de religie creştin-ortodoxă), el mai
studiase limbile slavă, greacă şi latină, teologia ş.a.
Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea
tatălui său în 1693, a fost proclamat domn după modelul lui Constantin
Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani
la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al
fidelității) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind
martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către
austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta, unde s-a convins de decadența
Imperiului Otoman.
În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea
pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a
încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă
ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în
Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în
Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.
Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea
Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea, scrisă în română și tipărită la Iași
în 1698 este una din lucrările fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir.
Această operă este prima lucrare românească originală de gândire religioasă.
Până la Divanul lui Cantemir, cărțile religioase la români sunt numai traduceri
din limbi străine. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp,
suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului
asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține
superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să
definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică.
Subiectul cărții, lupta între trup și suflet, între materie și spirit, prin care
biserica înțelege lupta între păcat și trăirea mistică, pornește de la epistola lui
Pavel către galateeni (trupul se luptă necontenit cu spiritul). Concluzia logică a
autorului Dioptrei este disprețuirea lumii și a vieții, ascetismul. Pentru Cantemir,
însă, lupta împotriva vieții se dă în viață și nu prin părăsirea ei, prin retragerea în
mănăstire. Formula proprie a lui Cantemir este astfel exprimată lapidar: " Câte
fortuni în lume sunt, toate omului a le trage îi este." Lucrarea este împărțită în
trei părți: prima parte este un dialog între lume și înțelept; partea a doua, în care
se părăsește forma dialogului, este o culegere de citate, iar în partea a treia a

Descriptio Moldaviae
Descriptio Moldaviae (sau Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae, în
română Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei) este una dintre
cele mai importante opere ale lui Dimitrie Cantemir, scrisă în latină între 1714 și
1716, pe când fostul domn al Moldovei trăia în Rusia. Cartea, un document de
primă mână asupra istoriei românilor, a fost scrisă de Cantemir la cererea
Academiei din Berlin. Lucrarea a fost tradusă în limbile germană, rusă, greacă și
desigur română.
Lucrarea are un caracter enciclopedic, conținând descrieri pertinente și
complete de natură geografică, politică, administrativă, organizatorică, socială,
lingvistică, etnografică ale Moldovei. Ediția princeps a fost tradusă în l. germană
(Frankfurt și Leipzig, 1771), iar prima traducere în l. română a fost făcută în
1806, de către banul Vasile Vârnav și a fost publicată pentru întâia oară la
Mănăstirea Neamț, în 1825, sub titlul "Scrisoarea Moldovei". În 1909, în
Biblioteca Socec a fost publicată o nouă ediție, preluată după cea publicată în
1825.
Descriptio Moldaviae cuprinde trei părți: Prima parte este consacrată
descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor, în partea a
doua a lucrării este înfățișată organizarea politică și administrativă a țării, iar în
ultima parte a lucrării există informații despre graiul moldovenilor, despre
slovele folosite, care la început au fost latinești.

Creșterea și descreșterea Curţii Otomane

Dimitrie Cantemir a cunoscut în profunzime mediul musulman, învăţând pe
lângă limbile occidentale şi cele orientale (turca, persana şi araba), adăugând, la
instrucţia deja amplă, şi cunoştinţe de logică, medicină, ştiinţele naturii,
astronomie şi de muzică. Solid informat în variate domenii, politolog, diplomat
înnăscut, beizadeaua creştină a câştigat încrederea sultanului Ahmed al III-lea,
de la care a obţinut favoarea de a consulta documentele istoriei imperiale, pe
care le-a utilizat în realizarea celebrei opere „Creşterea şi descreşterea Curţii
Otomane”, rămasă şi astăzi o lucrare de referinţă în bibliografia de specialitate.
„Creşterea şi descreşterea Curţii Otomane” s-a bucurat de o largă popularitate
în cultura ţărilor europene. Lucrarea a fost tradusă mai întâi în ruseşte de către
Dimitrie Grozin, fără a fi tipărită. După moartea lui Dimitrie Cantemir, datorită
fiului său Antioh, devenit ambasador al Rusiei la Londra, apoi la Paris, această
scriere fundamentală a cărturarului nostru a fost tradusă şi editată în limbile
engleză (două volume, 1734-1735, urmată de o nouă ediţie în 1756), franceză
(1743, în patru volume mici). În 1745 lucrarea apare în limba germană. Ea a fost
citită, preţuită înalt şi folosită în scrierile lor de către Voltaire, Byron, Victor
Hugo ş.a. şi este primul tratat ce abordează problema puterii otomane şi a
caracterului multicultural din imperiu. Lucrul asupra acestei opere a început în
timpul aflării în Imperiul Otoman, fiind reluată după 1711 şi terminată in 1717.
Această lucrare îi aduce faima europeană şi îl situează printre marii cărturari ai
vremii.