Teoria celulară

Teoria celulară

 toate organismele vii sunt alcătuite din celulă;

 celula este unitatea funcțională, structurală și genetică a materiei vii;
 fiecare celulă provine din altă celulă vie prin procese de diviziune;
 pot arăta reacții de adaptare față de schimbările condițiilor externe și interne.
Toate acestea constituie "teoria celulară", acestea având trei principii:

1. Celula este unitatea de bază, structurală și funcțională a tuturor organismelor vii.

2. Toate organismele vii sunt alcătuite din una sau mai multe celule.
3. O celulă provine din altă celulă prin procesul de diviziune.
Începând cu sec.XIX, conținutul celulei a primit denumirea de "protoplasmă". Protoplasma
este un material fluid în care se desfășoară procesele vitale. Aceasta a dat viață tuturor
organismelor vii de pe Pământ.
Teoria celulară este unul dintre principiile de bază ale biologiei . Meritul pentru formularea
acestei teorii este acordat oamenilor de știință germani Theodor Schwann (1810–1822),
Matthias Schleiden (1804–1881) și Rudolph Virchow (1821–1902).

Versiunea modernă a teoriei celulare include ideile care:

 Fluxul de energie are loc în interiorul celulelor.

 Informațiile despre ereditate ( ADN ) sunt transmise de la celulă la celulă.
 Toate celulele au aceeași compoziție chimică de bază.

În plus față de teoria celulelor, teoria genelor , evoluția , homeostazia și legile

termodinamicii formează principiile de bază care stau la baza studiului vieții.

Ce sunt celulele?

Celulele sunt cea mai simplă unitate de materie vie. Cele două tipuri principale de celule
sunt eucariote celule , care au un adevărat  nucleu care conține ADN și celule procariote ,
care nu au nici un nucleu adevărat. În celulele procariote, ADN-ul este înfășurat într-o regiune
numită nucleoid.
Elementele de bază ale celulelor
Toate organismele vii din regatele vieții sunt compuse și depind de celule pentru a funcționa
normal. Cu toate acestea, nu toate celulele sunt similare. Există două tipuri principale de
celule: celulele eucariote și procariote . Exemple de celule eucariote includ
celule animale ,  celule vegetale și celule fungice . Celulele procariote includ bacterii și arhee .

Celulele conțin organite , sau mici structuri celulare, care îndeplinesc funcții specifice
necesare funcționării celulare normale. Celulele conțin, de asemenea, ADN (acid
dezoxiribonucleic) și ARN (acid ribonucleic), informațiile genetice necesare pentru dirijarea
activităților celulare.

Procese celulare: respirație celulară și fotosinteză

Celulele efectuează o serie de procese importante care sunt necesare pentru supraviețuirea
unui organism. Celulele sunt supuse procesului complex de respirație celulară pentru a obține
energia stocată în substanțele nutritive consumate. Organismele
fotosintetice, inclusiv plantele , algele și cianobacteriile sunt capabile de fotosinteză . În
fotosinteză, energia luminii de la soare este convertită în glucoză. Glucoza este sursa de
energie utilizată de organismele fotosintetice și de alte organisme care consumă organisme
fotosintetice.
Procese celulare: endocitoză și exocitoză
Celulele efectuează, de asemenea, procesele de transport active ale endocitozei
și exocitozei . Endocitoza este procesul de interiorizare și digestie a substanțelor, cum ar fi
observate cu macrofage și bacterii . Substanțele digerate sunt expulzate prin exocitoză. Aceste
procese permit, de asemenea, transportul moleculelor între celule.
Procese celulare: replicarea ADN și sinteza proteinelor
Procesul celular de replicare a ADN-ului este o funcție importantă care este necesară pentru a
avea loc mai multe procese, inclusiv sinteza cromozomială și diviziunea
celulară . Transcrierea ADN și traducerea ARN fac posibil procesul de sinteză a proteinelor.

Postulatele teoriei celulare sunt:

 Toate formele de viață sunt alcătuite din celule;
 Celula este unitatea structurală și de funcție a organismelor;
 Celula ia naștere dintr-o altă celulă;
 Celula realizează schimburi de materie și de energie cu mediul înconjurător.

Lumea vie este unitară din punct de vedere structural, funcțional și genetic:
 1. Unitatea structurală este dată de:
 Celula reprezintă forma de organizare structurală a organismelor vii
 Proteinele tuturor speciilor conțin aceeași 20 de aminoacizi
 Toate viețuitoarele au un fundament fizico-chimic comun.
2. Unitatea funcțională este susținută de 2 funcții esențiale:
 Funcția de autoconservare;
 Funcția de autoreproducere
3. Unitatea genetică este susținută de:
 Toate organismele au un program genetic;
 ADN este alcătuit din aceleași 4 nucleotide
Trăsăturile lumii vii:
 Compoziția chimică
 Metabolism
 Creșterea
 Reacții la stimuli de mediu
 Reproducerea
Diversitatea formelor de viață:
 Nivelul de bază în organizarea materiei vii este cel individual;
 Inițial s-a acceptat existența a 2 mari regnuri: plante și animale

Diveristatea lumii vii

Toate organismele au o denumire ştiinţifică şi o denumire populară (cele mai

cunoscute). Denumirea  ştiinţifică este întotdeauna în limba latină şi este formată
din 2 cuvinte:
 Primul reprezintă genul; se scrie cu literă mare (ex.: Homo; Ursus; Canis;
Rosa; Querqus)
 Al doilea reprezintă specia; se scrie cu literă mica (ex.: sapiens; arctos;
lupus; canina; robur).
Acest tip de „nomenclatură binară” (genşi specie) a fost introdusă şi folosit
pentru prima oară de către KarlLinne (Carl Linnaeus) – 1707-1778,considerat
părintele taxonomiei.
În prezent există peste 10 milioane de specii, fiecare fiind încadrată
sistematic într-o familie, ordin, clasă, încrengătură şi regn. 
În prezent sunt acceptate 5 regnuri:
1. Regnul PROCARIOTA sau MONERA (pro = înainte; karion =nucleu)
2. Regnul PROTISTA (proto = primul)
3. Regnul FUNGI (= ciuperci)
4. Regnul PLANTAE. Regnul ANIMALIA
Prin biodiversitate se înțelege varietatea vieții pe Pământ, cu totalitatea ecosistemelor,
speciilor și genelor tuturor viețuitoarelor. Biodiversitatea este rezultatul a miliarde de ani
de evoluție continuă, modelată în principal de procesele naturale, dar, mai nou, și de
influența oamenilor – în principal prin poluare și activitatea de exploatare a resurselor
naturale.

Diversitatea speciilor de pe planeta noastră (plante, animale și microorganisme)

este imensă: pana acum, au fost identificate circa 1,75 milioane de specii, cele
mai variate în domeniul insectelor. Totuși, specialiștii consideră că există până
la 13 milioane de specii diferite de viețuitoare, iar, până acum, e foarte probabil
să fi existat pe planetă peste 300 de milioane de specii.
Biodiversitatea mai înseamnă și diferențele genetice din cadrul fiecărei specii,
mergând până la specificitatea în materie de cromozomi, gene și ADN ale
fiecărui individ în parte. Totodată, biodiversitatea înseamnă și diversitatea
ecosistemelor, de la deșerturi sau păduri până la munți și lacuri. Fiecare
ecosistem reprezintă o combinație de viețuitoare și elemente geologice aflate în
interacțiune continuă.
Principial, biodiversitatea se împarte în biodiversitate vegetală, respectiv
animală. În primul caz este vorba despre plante și vegetație, organisme vii care
se bazează în principal pe procesul de fotosinteză a luminii solare pentru a
prolifera. În ce privește biodiversitatea animală, aceasta cuprinde speciile de
viețuitoare de pe uscat, din apă și cele zburătoare.