Dimitrie Cantemir s-a nascut pe 26 octombrie 1674, si a fost domnul Moldovei in doua

randuri, dar a fost si un mare carturar al umanismului romanesc. Printre ocupatiile sale
diverse s-au numarat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist,
muzeolog si compozitor. A fost membru al Academiei de Stiinte din Berlin, iar George
Calinescu il descria drept, ,,un erudit de faima europeana, voievod moldovean, academician
berlinez, un Lorenzo de Medici al nostru’’. A fost fiul lui Costantin Cantemir si al Anei. La
15 ani a fost nevoit sa plece la Constantinopol, unde a stat 17 ani, ca zalog al tatalui sau pe
langa Inalta Poarta, inlocuindu-l cu Antiah, devenit ulterior domn al Moldovei. El a fost
trimis ca garant al fidelitatii, si a insotit armata otomana in expeditia esuata din Ungaria, fiind
martor al infrangerii ostilor lui Mustafa, de catre austrieci in luptele de la Petrovorodin si
Zento, unde s-a convins de decadent Imperiului Otoman. El a avut ocazia sa se convinga de
unitatea lingvistica a poporului roman. In 1710, a fost numit domn la tronul Moldovei, avand
incredere in el, dar noul domn-carturar a incheiat la Lutk in Rusia, in 2-13 aprilie 1711, un
tratat secret de alianta cu Petru cel Mare, in speranta eliberarii tarii de sub influenta turca.

In politica externa s-a orientat spre Rusia. Armata rusa ajutata de moldoveni a suferit o
infrangere la Stalinesti. Drept urmare, Cantemir a fost nevoit sa se refugieze in Rusia, unde
si-a petrecut tot restul vietii, in mijlocul preocuparilor sale intelectuale. Se spune ca el s-a
nascut intr-o familie de razesi saraci. Dimitrie Cantemir mentioneaza cele trei sotii ale tatalui
sau, Anastasia, Ruxandra, Ana Bantas. Se zice ca ea a facut parte din vechea stripe
moldoveneasca a Bantasilor. Ana descinde dintr-un personaj vestit in aristocratia
moldoveneasca, Ioan Tautu, mare logofat al Stefan cel Mare. Dimitrie Cantemir spune ca a
purtat acest nume pentru ca a fost botezat dupa Dumitrasco Voda. In romaneste, principele
se semneaza Dimitrie. In latina Demetrius, forma preluata de majoritatea autorilor din Europa
XVIII. Tatal sau, Constantin Voda, dorea sa faca din fiul sau un om invatat, de aceea a ales ca
educator al lui Dimitrie pe dascalul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Venetia,
Oxford, Leipzig si Viena. El a avut o mare influenta asupra formatiei spirituale a lui
Cantemir. El a aruncat un val de misticism asupra spiritului clar al lui Cantemir, acesta a
urmarit in anii maturitatii sa se desparta de aceasta inraurire, parasind fondul mistic al
cugetarii.

In perioade martie-aprilie 1693, dupa moartea tatalui sau, a fost ales de boierii mari, in
frunte cu Iordache Ruset, Vornicul, domn al Moldovei, la 19 ani. Succesiunea evenimentelor
a fost urmatoarea, un om al vizirului aflat la Iasi este adus ca sa ridice pe Dumitrasco
beizadeaua, feciorul lui Cantemir-Voda. Dregatorul turc, vazand ca toti boierii il cereau
domn, a luat un caftan s-au us in spatele lui Dumitrasco beizadeaua. Dar, dupa o domnie care
a tinut mai putin de trei saptamani si care nu a fost recunoascuta la Poarta. Turcii platiti de
Constantin Brancoveanu, domnul Tarii Romanesti, au impus in scaunul domnesc pe
Constantin Duca, instrumental domnului muntean. Inscaunarea lui Constantin, fiul lui
Gheorghe Duca a fost anuntata de un Capugi-basa, Mehmed Cerchez, venit la Iasi, iar
Dimitrie Cantemir s-au intors la Constantinopol, impreuna cu zisul dregator otoman, pentru
a-si continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice, filial spiritual a universitatii Din
Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia, si deschideau elevilor
posibilitatea cunoasterii tezaurelor literaturii clasice, elena si latina.
 A invatat la Constantinopol limbile orientale, turca, persona si araba, unde a avut
ca maestru pe eruditul Es’ad Efendi. Dimitrie Cantemir cunostea 11 limbi, dar s-a initiat in
domeniul, cultelor, literaturii, muzicii. Matematicianul turc Saadi l-a invatat limba tuca. Din
1695, a fost capuchehaie, adica reprezentant la Constantinopol al fratelui sau Antioh, a fost
ales apoi domn. La sfarsitul lui 1697, Cantemir s-a aflat la Adrianopol, unde a desavarsit
prima parte din lucrarea Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea, scriere de filozofie si
etica crestina, alcatuita sub influenta dascalului sau, Ieremia Cacavelas. A tiparit-o in dubla
versiune greaca si romana, la 30 august 1698, la Iasi.Dascalul a elogiat opera lui Cantemir,
spunand ca este impodobita intr-un stil rhetoric. In Constantinopol, si-a construit un palat pe
malul Bosforului, unde a stat cu familia pana in 1700. S-a casatorit in 1699, cu fiica lui
Serban Cantacuzino, Casandra. Dimitrie s-a intors in graba la Iasi ca sa faca nunta domneasca
pe 9 sau 19 mai 1699, in targul de la Iasi, dupa cum este obiceiul, iar mirii s-au instalat apoi
la curtea cumparata de tatal lui Cantemir.

Dupa moartea Cassandrei in 1717, Cantemir s-a casatorit cu fiica principelui rus Ivan
Iarevici, Anastasia. Fiu lui Dimitrie Cantemir, Antioh, a ajuns sa fie ambassador al Rusiei in
Marea Britanie si Franta. Turcii l-au proclamat domn pe 23 noiembrie 1710. Unii spun ca el
avea sarcina de a-l prinde pe Constantin Brancoveanu, care era suspectat de legaturi cu rusii,
dar chiar si ela semat un tratat cu tarul rus. Tratatul a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar el
fiind confirmat de Petru cel Mare. Dimitrie a fost un admirator al tarului, a dorit sa introduca
in Moldova principiile iluminismului. A existat un conflict intre el si boieri. In subsidiar, s-a
afirmat chiar faptul ca ar fi incercat alipirea Moldovei la Imperil Rus. A fot un adept al
domniei autoritare, impotriva transformarii taranilor liberi in serbi.

Dupa ce a fugit in Rusia, unde a desfasurat o activitatea stiintifica rodnica. Langa

Harkov ii s-a acordat un intins domeniu feudal si a fost investit cu titlul de Pricipe Serenissin
al Rusiei la 1 august 1711. A murit pe mosia Dimitrievko la Harkov in 1723, si a fost
inmormatat in Rusia. Dimitrie Cantemir a fost membru al Academiei din Berlin in 1714. In
opera lui Cantemir influentata de umanismul renasterii si de gandirea inaintata din Rusia, s-au
oglindit cele mai importante problem ridicate de dezvoltarea social-istorica a Moldovei.

1-1693 a trăit la curtea domnească a tatălui său. După toate probabilităţile, Dimitrie Cantemir a manifestat inter
olitică încă din copilărie, de pe când tatăl său a urcat în scaunul Ţării Moldovei (1685). Ca fiu de domn, se văzu
eze pe tatăl său în tronul Ţării Moldovei, după ce acesta se stinse din viaţă în 1693. Cronicile autohtone, alte
e vremii îl atestă pe Dimitrie Cantemir în scaunul domnesc doar pe parcursul lunilor martie-aprilie 1693. Deşi
ii mari boieri din ţară (Iordache Ruset, Lupu Bogdan), care ar fi dorit să profite de tinereţea voievodului pentru
ereselor sale, sultanul nu l-a îmbrăcat cu caftan domnesc şi, prin urmare, el fu nevoit să renunţe la tron. Evenim
fără oarecare urmări pentru Dimitrie Cantemir şi el a revenit la Istanbul, continuându-şi cu şi mai multă râvnă
turăreşti.

ei domnii a fratelui său, Antioh Cantemir (1695-1700), Dimitrie îndeplineşte misiunea de capuchehaie, adică d
l domnului la Constantinopol, fapt care l-a plasat în cercurile politice şi diplomatice ale curţii otomane, iar acea
 a permis să fie informat din prima sursă despre tot ce se petrecea mai important în materie de relaţii internaţiona
periu, în ţările europene şi în ţările române. În 1699 Dimitrie Cantemir se căsătoreşte cu Casandra, fiica domnul
an Cantacuzino. Evenimentul – ordinar la prima vedere – s-a răsfrânt în modul cel mai direct asupra relaţiilor
Ţara Românească şi Moldova. Căci văzându-se ginere al fostului domn muntean Dimitrie Cantemir şi-a declar
a ocupa scaunul domnesc al ţării vecine. Faptul viza direct  interesele lui Constantin Brâncoveanu, pe atunci do
neşti (1688-1714), care, bineînţeles, se apăra cu hotărâre de toţi rivalii săi. Rivalitatea şi suspiciunea reciprocă
e Cantemir şi Constantin Brâncoveanu s-a menţinut multă vreme, făcând să izbucnească, cu anumite ocazii, cu
bită. Aceste evenimente s-au reflectat şi în unele opere cantemiriene. De asemenea, aflarea lui Dimitrie Cantem
otomane de la Constantinopol, l-a făcut să participe în diferite campanii militare ale oştilor turceşti, acumulând o
itică, dar şi militară. Astfel, în 1697 viitorul domn participă în tabăra otomană la luptele de la Petrovaradin şi Z
atastrofală suferită de oştile sultanului Mustafa al II-lea (1695-1703) în faţa austriecilor, l-au condus încă de pe
rul Cantemir la o importantă concluzie în plan politic: puternicul Imperiu Otoman începe să decadă. Ulterior, te
argumentată pe larg de el  în celebra-i operă Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman.

arte, în aceşti ani viaţa îi oferă şi o altă experienţă, care îi tensionează relaţiile cu fratele său Antioh. Este vorba
proprietăţi, de altfel destul de modeste, lăsate de Constantin Cantemir fiilor săi. Dimitrie s-a văzut nedreptăţit de
or averi, pe care îl făcuse fratele său. Încordarea, apărută între cei doi fraţi, trece însă pe planul al doilea, când în
mite împrejurări, nu fără concursul Porţii Otomane şi probabil al voievodului muntean, Antioh Cantemir pierde
oldovei în folosul lui Mihai Racoviţă. Pe de altă parte, domnul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu văzân
val puternic ca ginere de voievod muntean, îşi intensifică intrigile sale contra lui, reuşind pentru un timp scurt, p
amenilor săi de la Constantinopol, să obţină surghiunirea lui Dimitrie Cantemir. Deoarece Antioh Cantemir refu
ere fratele, Dimitrie reuşeşte să-şi recapete libertatea cu ajutorul ambasadorului Franţei la Istanbul.

ni s-au dovedit a fi mai liniştiţi pentru  Cantemireşti. Pe de o parte, Dimitrie reuşi să-şi îmbunătăţească întrucât
nstantin Brâncoveanu, obţinând chiar în schimbul averilor confiscate ale  soţiei sale, o pensie anuală din partea
muntean. În acelaşi timp, în condiţiile favorabile survenite prin faptul că mare vizir al Porţii Otomane deveni
hmed-paşa, prietenul lui Dimitrie Cantemir, în 1705-1707 domn al Moldovei devine din nou Antioh Cantemir.
şi rivalităţile politice din centrul şi estul Europei conduc la conflicte armate de proporţii, în primul rând dintre
a, evenimente faţă de care nu rămâne indiferentă nici Poarta Otomană. După ce Carol al XII-lea suferă o înfrân
n partea armatei ruse, care îl avea în frunte pe ţarul Petru cel Mare, situaţia se complică brusc şi pentru Imperiu
rece evenimentele s-au deplasat din zona Mării Baltice în cea situată în apropiere de stăpânirile otomane din no
În condiţiile când Carol al XII-lea s-a refugiat după înfrângerea de la Poltava în hotarele Imperiului Otoman, lân
r pe Nistru (la Varniţa), iar sultanul acordă tot sprijinul regelui suedez, pericolul unei confruntări directe dintre
riul Otoman devine iminent. În asemenea condiţii, Poarta caută să instaleze în tronul Ţării Moldovei un domn în
ată încrederea. După mai multe căutări şi  ezitări turcii îl aduc în scaunul domnesc de la Iaşi pe Dimitrie Cantem
se de mai mulţi ani la Constantinopol şi fiind bine cunoscut în sferele politice cele mai înalte de la curtea  sultan
ă merită toată încrederea. Astfel, în împrejurări extrem de complicate, Dimitrie Cantemir deveni, la 14 noiembr
l Ţării Moldovei.

i pe un plan secundar preocupările cărturăreşti, noul domn moldovean a început să se ocupe cât se poate de tem
rii. În scurtă vreme caută să-şi apropie boierimea căreia încearcă să-i împărtăşească planurile sale de izbăvire a
tăpânirea otomană cu sprijinul lui Petru cel Mare, ţarul rus ce se impusese strălucit în faţa Europei de atunci. Fi
concluziilor proprii de mare declin al Imperiului Otoman, fie sub influenţa unor personalităţi politice, cum ar fi,
asadorul Rusiei la Constantinopol P. A. Tolstoi ş.a., Dimitrie Cantemir ajunge la convingerea că s-au creat cele
prejurări de a scoate ţara de sub stăpânirea turcilor, în alianţă cu cea mai mare putere creştină ortodoxă de atunc
tă vreme, Dimitrie Cantemir stabileşte legături cu ţarul Petru în vederea încheierii unei alianţe antiotomane. Ca
tivelor secrete dintre cele două părţi la Luţk, la 13 aprilie 1711, este  întocmit  un tratat de alianţă. Se admite (şi
iat), că textul tratatului a fost elaborat de Dimitrie Cantemir şi remis lui Petru I de către trimisul Moldovei Ştefa
t de ţar, documentul a fost promulgat sub forma unei diplome date de Petru I domnului Ţării Moldovei. Tratatu
de 17 articole. În primul articol se stipula că ţarul ia “sub oblăduire” pe domn şi întreg poporul ţării. După
pânirii otomane, Moldova va înceta să plătească tribut şi alte dări Porţii, se restabileau hotarele vechi ale Ţării
până la instaurarea dominaţiei otomane. În continuare se arăta că Moldova urma să treacă sub protectoratul Rus
ntegritatea teritorială a principatului şi se obliga să nu se amestece în treburile lui interne. Scaunul domnesc era
tiei Cantemireştilor, acţiune prin care Moldova trebuia să devină o monarhie absolută şi ereditară. După unele
atul de la Luţk este un model de prudenţă şi abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obţinere
şi integrităţii teritoriale a Moldovei. Tratatul n-a fost tradus în viaţă, deoarece campania de la Prut, care a urma
11, nu s-a încununat de succes.

pcegorski, "Teza teologică

Transilvania", gravură, 1712

itate cu înţelegerile secrete dintre Petru I şi reprezentanţii lui Dimitrie Cantemir, în scurtă vreme, la 30 mai 1711
n frunte cu ţarul, trece Nistrul. Se spune că alături de “polcurile” ruseşti, au intrat în ţară şi patru regimente de
doveni. Din partea sa, Dimitrie Cantemir a adunat în 15 zile o oaste moldovenească în frunte cu 17 “polcovnici”
ştri”, cu steaguri a câte 100 de oameni fiecare. Însă din criză acută de timp el n-a reuşit să adune numărul scont
soldat cu rezultate concrete nici înţelegerile lui Petru cel Mare cu domnul Constantin Brâncoveanu, căci aproap
u intrarea armatei ruse în Moldova, Ţara Românească este invadată de o numeroasă oaste otomană. Şi-a spus
ns negativ şi oboseala oştirilor ruse de pe urma marşurilor istovitoare, precum şi lipsa acută de provizii. Pe
a Moldovei era bântuită în vara aceea şi de o secetă cumplită, care a redus cu mult posibilităţile completării
mentare şi furajere ale armatei. Toate acestea au făcut ca raportul de forţe în ciocnirile directe dintre cele două p
fie defavorabil aliaţilor creştini. O uriaşă oaste otomană a trecut Dunărea. Bătălia decisivă a avut loc la 8-9 iuli
atul Stănileşti de pe Prut. Aici oastea turco-tătară cu un efectiv de 200 de mii de oameni încercui armata ruso-
ă, care număra ceva mai mult de 40 mii şi care se pomeni în scurtă vreme într-o situaţie critică. Fiind izolată de
rincipale, de ţară în general, oastea moldo-rusă, din cauza lipsei de muniţii, de alimente, apă şi a imposibilităţii
a început să cedeze. În condiţiile create ale unei inevitabile înfrângeri militare, cei doi aliaţi creştini încearcă să
 rea unei păci cât mai onorabile. La 12 iulie 1711 este încheiat un tratat (armistiţiu) de pace, conform căruia arm
usă să părăsească Moldova.

rângere a avut urmări dintre cele mai grele pentru Ţara Moldovei, pe care, în urma “hainirii” lui Dimitrie Cante
a s-o transforme în paşalâc. Împreună cu circa 4 mii de consângeni (mulţi boieri cu familiile lor, precum şi
ai diferitor categorii de slujbaşi), Dimitrie Cantemir părăseşte Moldova luând drumul pribegiei spre Rusia. În ur
arii au supus ţara unui jaf aproape fără precedent – cetatea Hotinului este transformată în raia (1714-1715), iar
e dat pe mâna grecilor fanarioţi. Dimitrie Cantemir şi familia sa, mai mulţi boieri, slujitori, militari ş.a., în num
intre cei plecaţi iniţial), au rămas pentru  totdeauna în Rusia. Atât Dimitrie Cantemir, cât şi alţi refugiaţi au prim
drepturi nobiliare ruseşti. În iarna anului 1711-1712, În drum spre locul de destinaţie, Dimitrie Cantemir  sufer
I se stinge din viaţă soţia Casandra – o femeie deosebit de cultă şi înţeleaptă, precum şi unul din fii. În cele din
e Cantemir primeşte moşii în apropiere de Moscova unde întemeiază un sat – Dimitrievka, precum şi unele ave
scova şi Petersburg. Aici se ocupă mai multă vreme de treburile sale cărturăreşti, de educaţia şi instruirea copii
Antioh (născut în 1709 la Istanbul), precum şi de treburi gospodăreşti, construind chiar şi o biserică după un pro

iarnă se afla mai mult în casele de la Moscova, unde lucra intens la mai multe din operele începute cu ani în ur
va, fie la Istanbul, coresponda cu ţarul, cu alţi demnitari ruşi, cu oameni de ştiinţă, mai cu seamă de origine germ
seră într-un număr destul de mare la Petersburg. Prin intermediul acestora, Dimitrie Cantemir începe să fie cuno
nţifice şi academice din Germania, în special la Academia de Ştiinţe din Berlin. Drept urmare, aici încep să fie
le din operele sale, atât cele ce ţineau de istoria, cultura şi civilizaţia poporului român, cât şi cele consacrate
vilizaţiei orientale turco-arabo-persane, Cantemir bucurându-se de faima de savant orientalist de vastă cultură
de autor al unor lucrări  ce prezentau un mare interes pentru oamenii de ştiinţă din Germania de atunci. Iată de
unor oameni de ştiinţă germani aflaţi în serviciul ţarului, în 1714 Dimitrie Cantemir este ales membru titular al
n Berlin pentru Secţiunea ştiinţelor orientale.

denţa sa purtată cu ţarul, cu alţi demnitari ruşi, Dimitrie Cantemir cerea să i se dea un serviciu pentru “a nu mâ
a”. Mai cerea permisiunea trimiterii fiilor săi la studii în străinătate, precum şi organizarea unei noi campanii
ţii Otomane, care să-i permită redobândirea scaunului domnesc. Însă aceste rugăminţi nu i-au fost îndeplinite
priveşte rugămintea de a fi încadrat în aparatul de stat al lui Petru, ea i-a fost îndeplinită cu destulă întârziere –
u înainte ca el să facă mai multe drumuri în noua capitală a Rusiei, unde să-l cunoască mai îndeaproape pe Petr
din anturajul său. Drept urmare, fostul domn moldovean este apreciat destul de înalt la curtea ţarului, cu atât ma
imp se căsătorise cu una din cneaghinele ruse – Anastasia Trubeţkaia. În asemenea împrejurări, când ţarul preg
nie militară în sud, Dimitrie Cantemir se potrivea de minune ca sfetnic în probleme orientale şi de aceea a fost p
ui în cele mai înalte sfere ale puterii imperiale ruse. În 1719 Dimitrie Cantemir devine senator şi unul dintre cei
ilieri ai lui Petru I în probleme de politică orientală a Imperiului Rus.

ampaniei “persane” din 1722-1723, Dimitrie Cantemir a fost şeful cancelariei imperiale de campanie şi unul din
i ai ţarului. Dintre acţiunile din această perioadă a vieţii  şi activităţii lui Dimitrie Cantemir sunt remarcate apar
Petersburg, în 1722, a cărţii sale despre sistemul religiei mahomedane, a unei lucrări cu caracter istorico-geogr
Caucazian, precum şi a altor lucrări. Anumiţi istorici admit că în Rusia a fost elaborată şi  varianta în limba lati
vechimei romano-moldo-vlahilor, lucrare pe care, după unii cercetători, Dimitrie Cantemir ar fi pierdut-o într-un
Marea Caspică, pe când făcea cale întoarsă din campania persană. Efortul şi activitatea destul de intensă pe mult
eşti ani au agravat mult starea sănătăţii lui Dimitrie Cantemir, care suferea de diabet zaharat. La scurt timp după
ntr-un drum greu şi plin de primejdii, Dimitrie Cantemir se stinge din viaţă la 21 august 1723 la moşia sa
i este înmormântat în biserica construită de el  la Moscova. Astfel s-a încheiat viaţa uneia dintre cele mai mari
le culturii şi spiritualităţii româneşti de la hotarul sec. XVII-XVIII.

condiţiile când între România şi fosta Uniune Sovietică s-au stabilit relaţii diplomatice, osemintele distinsului o
rar Dimitrie Cantemir au fost aduse  în ţară şi înhumate la biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

. Viitorul domn e trimis drept chezășie la Constantinopol(1688-1691)

astfel încât tatăl său să rămână de partea turcilor și să nu treacă în tabăra
adversarilor. În exil ia lecții de la cei mai buni profesori otomani și creștini.
Învață turca, persana, araba, italiana, pe lângă greaca și slava veche pe
care o știa de acasă. Grație minții agere, talentului muzical și farmecului
personal își face numeroase relații la curtea imperială. Cele două frumoase
palate cu splendidă priveliște în care locuia devin centrul vieții intelectuale
și mondene a orașului.

Constantinopol in secolul XVII

După moartea lui Constantin Cantemir, nemaifiind necesară captivitatea pe
malurile Bosforului, se duce la Iași si spre surpriza lui e ales domn de
slujitori și boieri. I se citește molitva(rugăciune specială pentru iertarea
păcatelor), e îmbrăcat în caftan (manta orientală, albă, lungă și largă,
împodobită cu fire de aur sau de mătase) de către un agă al vizirului care
se nimerise cu treburi împărătești la Iași și domnește în perioada 29 martie-
18 aprilie 1693. Noul conducător trimite cuvinte de pace lui Constantin
Brâncoveanu. La scurt timp e ridicat de un trimis al Porții și dus la Stambul.
Sultanul nu îl recunoscuse și numise domn, în urma stăruințelor lui
Brâncoveanu, care voia să și-l facă ginere, pe Constantin Duca. În anul
1697 are loc un eveniment deosebit de important în viața lui Dimitrie
Cantemir. Aflat în suita marelui vizir, ia parte la bătălia de la Zenta, în
Serbia. Acolo se vor înfrunta 50.000 de oșteni creștini cu 100.000 de
soldați musulmani. Corupția adusese în fruntea trupelor turcești
comandanți incompetenți.
 Batalia de la Zenta
Rezultatul a fost victoria Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană
asupra Imperiului Otoman. Creștinii au pierdut doar 500 de oameni în timp
ce 20.000 de turci au fost măcelăriți pe câmpul de luptă, iar alți 10.000 s-au
înecat. Ca urmare a acestui dezastru, Cantemir s-a convins că împărăția
turcilor era în declin și statele românești trebuiau să se orienteze spre
alianțe cu puterile creștine.

Casandra Cantemir
În 1699 vine pentru scurtă vreme în Moldova și se căsătorește cu
Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino. Devenea astfel moștenitor al
tronului Valahiei și deci rival al lui Brâncoveanu, adversarul neîmpăcat al
Cantemireștilor. Prin uneltirea lui Brâncoveanu, Antioh Cantemir, fratele lui
Dimitrie și domnul Moldovei, e înlăturat din funcție. Dimitrie nu pierde timpul
și începe la Poartă intrigile împotriva domnului muntean. Influența lui
Brâncoveanu e însă mai mare astfel încât se dă ordin de arestare și
surghiunire în insula Chios pentru Cantemir. Viitorul domn al Moldovei
scapă doar prin ascunderea la prietenii săi turci. În 1704, vărul lui
Brâncoveanu, Toma Cantacuzino, vizând pentru el domnia Țării
Românești, încearcă o împăcare între Brâncoveanu și Cantemir. La
întâlnirea proiectată, Cantemir este însă prins și aruncat în închisoare de
unde se răscumpără cu bani. În 1705 Antioh Cantemir e înscăunat din nou,
Brâncoveanu își schimbă atitudinea și dă lui Dimitrie o pensie anuală de
zece pungi cu bani. Această pace nu era durabilă și a fost ținută, după
expresia lui Neculce, ”pe cum țin câinii vinerile”.
 Antioh Cantemir
Relațiile dintre frații Cantemir se răciseră însă. Dacă la început Antioh se
folosise cu succes de serviciile fratelui la Poartă, cu timpul situația s-a
schimbat. Atunci când Dimitrie era închis, fratele său, om practic și egoist,
a refuzat să dea bani ca să fie scos din temniță, ”chiar de ar sta o mie de
ani”. În a doua domnie a lui Antioh, fratele său s-a considerat tot exilat și a
rămas la Constantinopol. Antioh pierde tronul (1707) în favoarea lui Mihai
Racoviță. Având influență la Curtea Imperială, Dimitrie Cantemir, pe 14
noiembrie 1710 este numit domn al Moldovei, în contextul în care turcii se
pregăteau de un nou război cu rușii. Noul domn ia măsuri pentru
îmbunătățirea situației țăranilor, orășenilor și micii boierimi fără
slujbe(mazilii). Inițial, misiunea lui Cantemir era aceea de a-l spiona pe
Constantin Brâcoveanu și să se asigure că munteanul nu se va dezice de
sultan. Noul domn demarează însă tratative secrete cu Petru cel Mare și pe
24 aprilie 1711 se semnează convenția de la Luck. Moldova trecea sub
protecția Imperiului Rus, hotarele statului vor include Bugeacul (sudul
Basarabiei) și raialele turcești, iar domnia va fi ereditară.

Petru cel Mare

Petru cel Mare venise înainte la Iași și fusese impresionat de calitățile lui
Cantemir. Faptul că împăratul n-a vrut să stea la ospățul oferit în cinstea sa
în capul mesei, că acolo l-a așezat pe Dimitrie, faptul că i-a păcut vinul
moldovenesc cu pelin, faptul că a turnat cu mâna lui tuturor mesenilor,
chiar și doamnelor, faptul că umbla pe jos, fără alai, doar cu două, trei slugi
și că lăuda tot ce vede au lăsat în mintea contemporanilor amintiri
neșterse. Mai mult, pe Dimitrie îl ”săruta pe față, pe cap, pe obraji și pe
ochi, ca un părinte pe fiul său”. Un francez din suita lui Pentru cel Mare ne
face un portret: ”Acest domnitor era un om de mică statură, cu trupul șlefuit
în chip delicat, bărbat frumos, grav și cu înfățișare așa de plăcută, cum
niciodată n-am văzut în viața mea. Era om politicos, afabil, cu conversație
blândă, politicoasă, curgătoare, vorbind latinește în chip ales, ceea ce era
foarte plăcut pentru cei care vorbesc această limbă și care aveau bucuria
de a se întreține cu acest principe”.
Conveția moldo-rusă este pusă în aplicare câteva luni mai târziu. Între 19-
21 iulie 1711 are loc bătălia de la Stănilești în urma căreia turcii înving.
Vizirul este însă mituit, iar armata ruso-moldoveană este cruțată. Turcii îl
cer pe Cantemir în zadar. Fostul domn, ascuns în trăsura împărătesei,
trece prin oastea turcească, își ia familia și împreună cu o serie de ostași și
dregători (printre care Ion Neculce, viitorul cronicar) pleacă în pribegie în
Rusia. Va trăi la Harkov, Moscova și Petersburg. Țarul îi dă la început 50
de sate, 6000 de ruble anual și două case în Moscova. În mai 1713 lui
Cantemir îi moare soția. Anul următor, grație scrierilor pe care le redactase
este numit membru al Academiei de la Berlin, devenind astfel primul
academician român.

Anastasia Trubetskaya
În 1719 se căsătorește cu frumoasa și tânăra de doar 18 ani, Anastasia
Trubetskaya. Este cununat chiar de țar, la cererea căruia își rade barba,
aruncă veșmintele orientale și se îmbracă după moda apuseană, punându-
și perucă pudrată, just aucorps (haină strâmtă și scurtă până la
genunchi), jabou (volane de dantelă, de mătase etc. fixate la baza gâtului
unei bluze). Cantemir devine membru al senatului, adică ministru, deci
sfetnic intim al țarului și devine unul dintre cei care au contribuit la
modernizarea Rusiei. În 1721, la intervenția lui, țarul își ia titlul de
imperator, deținut pe atunci doar de Carol al VI-lea, suveranul romano-
german de la Viena. Titlul de împărat era un simbol al intrării Rusiei în
concertul european al marilor monarhii.

Dimitire Cantemir in haine orientale

În casele lui Cantemir din Petersburg se dădeau baluri frecventate de ofițeri
din garda imperială, de consilieri de la curte și Petru însuși. Cu ocazia
încheierii păcii cu Suedia în 1721, au loc serbări pe străzi și marele cărturar
participă la procesiuni cu o sanie în formă de corabie turcească, stând
tolănit pe perne sub baldachin, în haine scumpe orientale, cu barbă și
turban uriaș pe cap. Suita purta un steag cu semilună și era încheiată de
un pehlivan călare pe un măgar. În ultima zi a serbărilor, Dimitrie Cantemir,
costumat în mare vizir, a dat câteva probe de călărie turcească,
întorcându-se brusc din galop și atacând cu lancea. Acasă, fostul domnitor
era mare amator de lulele, de vinuri bune și extrem de gelos pe soția lui
frumoasă și tânără, o ”femeie intrigantă, îndrăzneață și cu caracter agitat”.
În 1722 pornește cu Petru cel Mare în expediție în Caucaz împotriva
Persiei.

Ministrul îl însoțea în calitate de specialist în chestiunile estice și aducea cu

el o tipografie cu caractere orientale pentru imprimarea manifestelor.
Cartierul general este fixat la Astrahan, lângă Marea Caspică, în așa-
numitul Palat al Peștelui. Portul Derbent, stăpânit de triburile daghestane
supuse șahului este cucerit. Este luat apoi și Baku, iar apoi oștile țarului
revin la Astrahan, unde campează până în noiembrie 1722. Dimtirie
Cantemir împreună cu o mică gardă face cercetări în Caucaz, cutreierând
călare munții, luându-și însemnări arheologice și geografice asupra
regiunii. La începutul primăverii lui 1723 se îmbolnăvește, suferea de
diabet și trebuie să se întoarcă. Ajuns la una din moșiile sale, boala se
agravează. Nu a putut să meargă la Petersburg să ia parte la lucrările
guvernului și roagă pe împărăteasă să intervină pe lângă Petru cel Mare
pentru a motiva lipsa lui. Secretarul particular al lui Dimitrie Cantemir,
Ilinski, notează că stăpânul său a murit pe 21 august 1723 la Dmitirevka.
Este înmormântat în ”biserica de jos” a mănăstirii grecești din Moscova. În
1935 osemintele au fost aduse la ”Trei Ierarhi” din Iași.

Dimitrie Cantemir a fost un maestru al traiului în exil, s-a adaptat la oameni şi la vremuri, a
ajuns în cele mai înalte straturi ale societăţilor în rândul cărora a pribegit. A fost un domn
altfel, care a vrut să schimbe regulile jocului geopolitic, dar istoria i s-a împotrivit. Nu s-a ales
decât cu un nou prieten: Petru cel Mare. A fost un cărturar şi un vizionar, „cu o nesfârşită
tinereţă de suflet“, cum spunea Iorga. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ SERIAL Boieri mari, Episodul
20: Neamul Rosetti. Câţiva în ţară, mulţi... SERIAL Boieri mari, Episodul 19: Sfârşitul epocii
fanariote. Nicolae S... SERIAL Boieri mari, Episodul 18: Marile inginerii ale Erbicenilor. Lau...
SERIAL Boieri mari, Episodul 17: Sturdzeştii, neam de moldoveni condu... Până în 1685, se
scurseseră 12 ani din viaţa lui Dimitrie fără să-i fi tulburat copilăria ceva însemnat, cu excepţia
morţii mamei sale. Dar el avea atunci abia 3 sau 4 ani, nu înţelegea prea bine dramele acestea.
Ca orice copil de boier de rang inferior, se învârtea pe lângă tată, să deprindă de mic treburile
boiereşti, şi-şi petrecea timpul liber cu sora Ruxandra şi cu fratele mai mare, Antioh. Dar în
1685, viaţa lui Dimitrie s-a schimbat complet: a descoperit avantajele traiului într-un palat
princiar, ca unic fiu al domnului. Se întâmplase aşa: Constantin Cantemir a fost înscăunat
voievod al Moldovei, iar fiul Antioh a fost luat de turci la Constantinopol drept gaj al loialităţii
tatălui faţă de Sublima Poartă – cum era obiceiul –, iar Ruxandra se căsătorise şi-şi făcuse altă
casă. Şi-aşa, Dimitrie a început să profite de toate splendorile pe care i le conferea noul statut
– nu, nu porţelanurile, ornamentele interioare şi mătăsurile, ci posibilitatea de a învăţa, de a
avea un tutore personal, de a se ridica deasupra celorlalţi copii de boieri moldoveni. Căci,
trebuie menţionat, în acea vreme nu exista vreun sistem de învăţământ public de nivel înalt, iar
educaţia era strict în grija familiei, fiecare se instruia după cum îl ducea capul şi buzunarul.
Dimitrie a primit un dascăl grec, pe Ieremia Cacavela, care l-a învăţat latina, greaca şi slavona,
dar şi retorica, logica şi fizica. Capuchehaie, de nevoie Viaţa tihnită a tânărului Dimitrie s-a
încheiat, brusc, dar pentru o scurtă perioadă: a fost trimis la Constantinopol pentru trei ani,
pentru a-l înlocui pe Antioh, care se întorcea la Iaşi. Toate acestea, în perioada în care îl
frământau şi marile probleme ale adolescenţei, după cum mărturisea mai târziu: „Nevoi
contrare, amarnice, neînfrânate şi neîmblânzite năvălesc şi din afară, şi dinăuntru, asupra
colibei nimicniciei mele“, îl citează Ştefan Lemny, în volumul „Cantemireştii: Aventura
europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea“. S-a întors în Moldova chiar la timp
pentru a asista la o desfăşurare deplină a puterii domneşti: decapitarea câtorva boieri acuzaţi
de hiclenie, printre care s-a aflat şi cărturarul Miron Costin. Dar Constantin a murit la scurt
timp, iar Dimitrie i-a urmat la tron pentru numai trei săptămâni. Nu l-a acceptat Poarta. Mai
mult, în 1693, a fost luat la Constantinopol cu rolul de capuchehaie – un fel ambasador al
voievozilor la Înalta Poartă. Următorii 17 ani şi-i va petrece pe malurile Bosforului, unde va
publica şi primele sale opere. În această perioadă a dezvoltat un interes deosebit pentru istoria
imperiului, dar şi o antipatie faţă de otomani, o convingere că decadenţa imperiului era de
neînlăturat. În ce priveşte viaţa personală, Dimitrie Cantemir s-a ocupat singur şi de acest
aspect. Căsătoria sa nu a fost una aranjată, deşi existaseră câteva tentative în perioada când
trăia tatăl său. În 1700, când avea 27 de ani, a reîntâlnit-o pe tânăra Casandra Cantacuzino,
fiica domnitorului valah Şerban Cantacuzino, cu  zece ani mai tânără decât el. Logodna s-a
făcut imediat. Căsătoria s-a petrecut la Iaşi, cu mare fast, însă cu multe peripeţii, căci
Constantin Brâncoveanu dorea să o împiedice cu orice preţ. Chestiuni de politică şi putere
regională. S-a înfăptuit, totuşi, şi tinerii au fost fericiţi până la adânci bătrâneţi. Au avut
împreună opt copii: pe Maria, Smaranda, Matei, Constantin, Şerban, Antioh şi pe Petru şi Ivan,
aceştia doi murind la vârsta de 1 an. Rocada spre Petersburg Şederea la Constantinopol n-a
fost o plăcere, dar Dimitrie a reuşit să-şi facă acolo un bun nume, să câştige simpatia
otomanilor, să treacă peste tot felul de uneltiri, competiţii şi mici antipatii personale. A trăit,
însă, cu această convingere: că el este moştenitorul de drept la tronul Moldovei. Iar visul i s-a
împlinit în 1710. Sublima Poartă l-a numit în mare grabă domn,  în contextul turbulenţelor
internaţionale, generate de tătari şi de ruşi. Nici măcar nu i s-a mai cerut tributul de învestire. A
fost numit domn, dar cu o misiune: să fie cu ochii pe domnul valah, Constantin Brâncoveanu,
suspectat că s-ar fi aliat cu ruşii. Numai că planurile sale erau cu totul altele. Visa o revoluţie.
Vântul schimbării a venit în februarie 1711, când ţarul Petru cel Mare a declarat că intră în
cruciada împotriva „duşmanilor lui Iisus“ şi a trimis soli în toată Europa pentru a agita
spiritele. Dimitrie Cantemir a răspuns prompt la apelul ţarului: în aprilie, la Luţk, a semnat un
tratat secret, prin care era recunoscută domnia pe viaţă şi ereditară a lui Cantemir, cu condiţia
ca Moldova să intre sub protecţia Rusiei.  Ceasul războiului a sosit rapid, dar sorţii nu i-au
surâs. Armata lui Mehmed Paşa a înfrânt armatele ruso-moldoveneşti la Stănileşti, pe Prut, în
1711. Dimitrie Cantemir şi-a luat familia şi s-a refugiat în Rusia. Încheia o a doua domnie, ce
durase numai opt luni. Schimbase briza Bosforului cu liniştea şi frigul înţepător ale stepei
ruse. S-a adaptat şi aici, chiar mai bine decât s-ar fi putut bănui. Ostatic şi sfetnic al ţarului
Foto: Una dintre fiicele lui Dimitrie Cantemir; Sursă fotografii: "Despre Dimitrie Cantemir cu
prilejul aducerii în ţară a rămăşiţelor lui“, Nicolae Iorga Ajuns în Rusia, a vrut să lase deoparte
politica, să se ocupe numai de ştiinţe, să cunoască Europa. Numai că nu prea s-a putut. În
tratatul semnat cu Petru cel Mare scria, iniţial, că li se va permite Cantemirilor să ajungă în cele
mai mari oraşe creştine, însă nu s-a respectat prevederea în ceea ce l-a privit pe el. N-a mai
ieşit din Rusia niciodată. Au urmat 12 ani de prizonierat, unul relaxat, în care a devenit un
apropiat al ţarului, de la care spera să reia politica antiotomană, pentru ca el să revină pe
tronul Moldovei. N-a fost să fie. Iar apropierea de Petru cel Mare nu l-a lăsat chiar pe drumuri.
A primit o moşie la Harkov, a fost numit consilier secret al ţarului în problema Orientului şi a
fost numit „principe serenissim al Rusiei“. În 1714, a  fost acceptat membru al Academiei din
Berlin, la comanda căreia a realizat opera „Descriptio Moldaviae“. În perioada în care a stat în
Rusia, s-a schimbat şi viaţa sa personală. Soţia sa, Casandra, a murit în 1713. Au urmat şase
ani de văduvie, în care singurul său obiectiv a fost să-şi integreze fiii în societatea rusă, să le
ofere o educaţie aleasă. Au fost atât de apropiaţi de Curtea imperială, încât Maria, fiica cea
mare a lui Cantemir, a reuşit să lege o idilă cu Petru cel Mare, cu care a avut un copil, a cărui
soartă a rămas incertă – unii istorici susţin că a fost ucis la naştere. Abia în 1720 s-a
recăsătorit Dimitrie, cu prinţesa Anastasia Ivanovna Trubeţkoi, iar naşi de cununie au fost
chiar ţarul şi ţarina. În 1722, Cantemir l-a însoţit pe Petru cel Mare în Persia şi Astrahan, din
calitatea sa de consilier în problemele orientale. În urma acestei călătorii, Dimitrie Cantemir s-a
îmbolnăvit puternic, iar investigaţiile au arătat că suferea de diabet. Înainte de a muri, pe 21
august 1723, l-a numit pe ţar tutore pentru copiii săi şi a ridicat o biserică închinată Sfântului
Dumitru

Polіgoclot, іѕtorіc, ѕcrііtor, muzіcolog, orіеntalіѕt, fіloѕof şі om polіtіc, Dіmіtrіе

Cantеmіr еѕtе uocnul dіntrе cеі maі еrudіţі umanіştі aі nеamuluі românеѕc,
opеra ѕa еxcеpţіonală înѕcrііndu-l în ѕеrіa pеrѕonalіtăţіlor еncіclopеdіcе
unіvеrѕalе. Principele nu este pur şi simplu un om al timpului său, deşi el
aparţine efectiv acelui timp de intrigi, uneltiri, războaie, conexiuocni şi
renaşteri. La graniţa dintre două secole, al XVII-lea şi al XVIII-lea, atunci
când identităţile se formau greu şi se năruiau uşor, cărturarul român s-a
ridicat prin inteligenocţă, cunoaştere, cultură şi uocniversalitate. Dimitrie
Cantemir este unul dintre acei oameni rari, care a reuşit să transforme, ca
nimeni altul, acele vremuocri, în opere de o mare profunzime, frumuseţe și
rezonocanță, care rămân actuale, iată, şi peste trei secole. Aprіg luptător î
ocmpotrіva tranѕformărіі c țăranіlor lіbеrі în șеrbі, Cantеmіr îșі manіfеѕtă
convіngеrіlе polіtіcе până șі în ѕcrіеrіlе ѕalе, fііnd un ѕuѕțіnător al țărănіmocіі
împotrіva abuzurіlor boіеrimocіі. Acеѕta conѕіdеră utіlă ѕchіmbarеa
ѕіѕtеmuluі dе guvеrnământ prіn rеіnѕtaurarеa monocarhіеі еrеdіtarе,
ѕtabіlіtatеa şі dеzvoltarеa fііnd nеcеѕarе unеі dіnaѕtіі lumіnatе. Τrăіnd într-o
pеrіoadă dе tranoczіţіе, (dе la dogmеlе rеlіgіoaѕе la umanіѕm) Dіomіtrіе
Cantеmіr, rеcеptіv la nou, a rеuşіt ѕă ѕtrămocutе învăţăturіlе ѕalе rеlіgіoaѕе în
plan umanіѕt prіn іntеrmеdіul opеrеі ѕalе carе înglobеază prеocupărі
aparţіnând unor domocеnіі dіfеrіtе: lіtеratură, іѕtorіе, gеografіе, fіlozofіе,
lіmocbі orіеnoctalе, muzіcă. Іntuіnd că la un moocmеnt dat Οccіdеntul va
rеprеzеnocta vііtorul şі Οrіеntul trеcutul, ѕ-a foloѕіt dе cunoştіnţеlе ѕalе răѕă
ocrіtеnе pеntru a avеa accеѕ la іdеіlе promovatе dе Еuropa occіdеntală. Еѕtе
conѕіdеrat promocotorul culturіі poporuluі român în Еuropa, ѕcrііndu-şі
opеra cu ѕcopul obіеctіv dе a-şі facе nеaocmul cunoѕcut în lumе. Еpoca în carе
şі-a dеѕfăşurat actіvіtatеa еѕtе una a înflorіrіі culturіі româocne, cеlе maі
multе dіntrе opеrеlе ѕalе fііnd іnѕpіratе dіn іzvoarе ѕtrăіnocе în lіmbіlе
gеrmocană, ruѕă, francеză, turcă, polonă. Мultе lucrărі au foѕt еlaboratе
іnіţіal în lіmba latіnă. Οpеra ѕa ѕе îmocpartе în trеі marі catеgorіі, după cum
urmеază: Οpеra focіlozofіcă: Logіca, Меtafіzіca, Іmagіnеa ştііnţеі ѕacrе,
Dеѕprе conştііnţă, Dіvanul ѕau Gâlcеava înţеlеptuluі cu lumеa ѕau Gіudеţul
ѕuflеtuluі cu trupul. Cеa dіn urmă еѕtе prіma lucrarе focіlozofіcă dіn cultura
românеaѕcă; Οpеocra іѕtorіcă: Hronіcul vеchіmіmei a romano-moldo-
vlahilor, Descrierea Moldovei, Vіaţa luі Conѕtantіn Cantеmіr, Istoria
Imperiului Otoman, Еvеnіmеntеlе Cantacuzіnіlor şі alе Brâncovеnіlor; Οpеra
lіtеrară a luі Dіmocіtrіе Cantеmіr: Іѕtorіa іеroglіfіcă (ѕеcrеtă) eѕtе o opеră
barocă carе nocu poatе fі іntroduѕă cu uşurіnţă într-o anuocmіtă ѕpеcіе
lіtеrară. Dе-a lungul vrеmocіі, a foѕt conѕіdеrată roman polіtіc, paocmflеt,
ϳurnocal şі nu în ultіmul rând, prіmul roman românеѕc. Cantеmocіr
conѕіdеra că, іndіfеrеnt dе ѕtadіul dе dеzvoltarе al unuі popor, acеѕta n ocu
еѕtе capabіl ѕă îşі crееzе proprіa lіmbă, în ѕchіmb, еl еѕtе dе acord că unеlе
lіmbі pot gеn ocеra altеlе. Acеѕta ar fі, după părеrеa luі, şі cazul lіmocbіі
românе, carе ѕ-a dеzvoltat dіn cеa latіnă făcând aѕtfеl poѕіbіlă urmocărіrеa
încеputurіlor lіmbіі noaѕtrе. Dіntr-o vіaţă rеlatіv ѕcurtă, îmocpărţіtă întrе
actіvіtăţі varіatе şі ѕolіcіtantе - om polіtіc, prеtеndеnoct la tron şі domnіtor,
oѕtaş, călător - Dіmіtrіе Cantеmіr şі-a urmat cu cеa maі marе fіdеlіtatе şі
rodnіcіе vocaţіa dе cărturar. La nuocmaі douăzеcі şі cіncі dе anі еl şі-a
publіcat prіma cartе (Dіvanul) şі în aϳunul mocorţіі pе cеa dіn urmă (Ѕіѕtеmul
rеlіgіеі muhammеdanеoc), lăѕând poѕtеrіtăţіі un tеzaur dе opеrе în
manuѕcrіѕе pе carе ѕpеcіalіştіі lе cеrcеtеază dе aproapе trеі vеacurі. În 1697
aparе la Іaşі Dіvanul ѕau Gîlcеava înţеlеptuluі cu lumеa ѕau Gіudеţul
ѕuflеtuluі cu trupul, lucrarе pе carе Cantеmocіr і-o trіmіѕеѕе călugăocruluі
Іеrеmіa Cacavеla ocs la ѕfârşіtul anuluі prеcеdocеnt pеntru traducеrеa în
grеacă şі publіcarе. În 1700, Dіmіtrіе Cantеmіr tеrmіnă Ѕacroѕanctaе
ѕcіеntіaе іndеpіngіbіlіѕ іmago, publіcată abіa în 1928 cu tіtlul Меtafіzіca,
lucrarе dе fіloѕofіе rеlіgocіoaѕă, іnѕpіrată dе lеcturіlе autoruluі dіn opеrеlе
gândіtoruluі flamand Baptіѕte Van Hеlmocont. Abordând problеmе alе
fіlozofіlor dіn vrеmocеa luі (tеorіa cunoaştеrіі, tеorіa atomocіlor şі a orіgіnіі
matеrіеі, noţіunеa dе tіmocp, dеѕtіnul omuluі еtc.), Cantеmіr ѕе afіrmă ca
prеcurѕor în іѕtorіa gândіrіі românеştі modеrnе. În acеlocaşі an, 1700,
Dіmіtrіе Cantеmіr închеіе culеgеrеa dе еxtraѕе іntіtulată Іoannіѕ Baptіѕtaе
Van Hеlmont phуѕіcеѕ unіvеrѕalіѕ doctrіna, rеfеrіtoarе la tеorііlе dе fіzіcă alе
gânocdіtoruluі (tеorіі dеѕprе orіgіnеa naturіі, pе carе Cantеmіr lе găѕеştе în
conѕеnѕ cu doctrіna crеştіnocă). Еxtraѕеlе ѕunt prеcеdatе dе o іntroducеrе în
latіnă şі româocnă, un еlogіu aduѕ opеrеі luі Van Hеlmocont pе carе vrеa ѕă o
prеzіntе cărturarіlor românі. În anul 1701 încеpе, probabіl, rеdocactarеa
lucrărіі Comocpеndіolum unіvеrѕaе logіcеѕ іnѕtіtutіonеѕ (Міc compеndіu
aѕupra întrеgіі învăţăturі a logіcіі), cunoѕcută ѕub numеlе dе Logіca.
Prеocupat pеrmanеnt dе problеmеlе logіcіі, Cantеmіr a vrut ѕă alcă octuіaѕcă
şі un manual ѕіѕtеmatіc dеѕprе normеlе gândіrіі corеctе. Între anіі 1703 -1704,
pе baza unuі nou ѕіѕtеm dе notaţіе muoczіcală еlocaborat dе еl, compunе un
tratat dе muoczocіcă turcеaѕcă și іntră cu acest tratat întrе claѕіcіі acеѕtеі
tradіţіі muzіcalе: Τarіfu іlmі muѕіkі ala veghi makѕuѕ (Еxplіcarеa muzіcіі
tеorеtіcе pе ѕcurt). În cadrul opеrеі cantеmіrіеnе, іntеrеѕul pеntru muoczіcă
complеtеază portrеtul omuluі dе cultură umanіѕt, prеocupărі unіvеrѕalе. În
anul 1705, Dіmіtrіе Cantеmіr închеіе rеdocactarеa Іѕtorіеі іеroglіfіcе, rеlatarе
crіptіcă, alеgorіcă (a rіvalіtăţіі dіntrе Cantеmіrеştі şі Brâncovеnі) şі roman
autobіografіc. Еѕtе a doua lucrarе ѕcrіѕă dе Cantеmіr în lіmba română. În
anul prіmіrіі în Acadocеmіa dіn Bеrlіn (1714), rеdactеaz ocă o prіmă ѕcrіеrе
cu caractеr іѕtorіc: Мonarchіarum phуsica еxamіnatіo (Cеrcеtarе naturală a
monarhііlor) еѕеu fіloѕofіc aѕupra ѕuccеѕіunіі cіclіcе a marіlor іmpoеrіі. În
anul 1716 tеrmіnă Dеѕcrіptіo Мoldavіaе (Dеѕcrіеrеa Мoldovеі), lucrarе cе
cuprіndе, pе lângă gеografіa fіzіcă a ţărіі, şі datе rеfеrіtoarе la ѕіѕtеmul dе
cârmuіrе, organіz ocarеa ѕtatuluі, vіaţa ѕocіală, cultură, rеlіgocіе, şcoală,
obіcеіurі еtc. Cartеa arе pagіnі dе o nеaѕеmuіtă frumuocѕеţе închіnatе
plaіurіlor moldovеnеştі. Τot în 1716 închеіе rеdactarеa opеrеі Іncrеmеnta
atquе dеcrеmеnta aulaе othomanіcaе (Crеştеrеa şі dеѕcrеştеrеa Curţіі
otomanе), cеa maі cunoѕcută lucrarе dе іѕtorіе a Іmpеrіuluі otoman foloѕіtă în
cеocrcurіlе ѕavantе еuropеnе dе până la încеputul ѕеcoluluі ΧІΧ. În
fеcuocndul an 1716, Dіmіtrіе Cantеmіr încеpе ѕă rеdactеzе Vіta Conѕtantіnі
Cantеmуrіі, o bіografіе publіcată maі înoctâі (într-o prеlucrarе în latіnă şі
ruѕă ocdе Τ.Ѕ. Baуеr) la Мoѕcova, în anul 1783. Cartеa іdеalіzеază
pеrѕonalіtatеa tatăluocі şі plеdеază pеntru drеptul luі Dіmіtrіе Cantеmіr dе
moştеnіtor al tronuluі Мoldovеі. În anul 1717 еlaborеază două opuѕculе
prеmеrgătoarе Hronіculuі vеchіmеі a romanomoldo-vlahіlorşі Hіѕtorіa
Moldo-Vlachіca. În anіі următorі contіnuă rеdactarеa opеrеі ѕalе maϳorе dе
іѕtorіе naţіonocală, la carе va lucra pânocă la ѕfârşіtul vіеţіі. Dеѕprе trеcutul
nеa ocmuluі ѕău, rеlatat pе ѕcurt dе Hіѕtorіa Moldo-Vlachіca, ocDimitrie
Cantеmіr mărturіѕеştе că „întăі prе lіmba oclătіnеaѕcă іzvodіt …[apoі] prе
lіmba românеaѕcă [ ocl-a] ѕcoѕ”, pеntru că ar ocfі foѕt nеdrеpt ѕă nu ѕcrіе în
lіmba conaţіonalіlor ocѕăі dеѕprе trеcutul lor. Cu Hronіculuі vеchіmеі a
ocromano-moldo-vlahіlor Cantеmіr rеіa іdееa cronіcarіlor ocmoldovеnі
dеѕprе unіtatеa dе orіgіnе a poporuluі român. În Hronіc, afocіrmă іdееa
dеѕcеndеnţеі еxcluѕіv romanе a românіlor, proclamâ ocnd, ca şі maі târzіu
іѕtorіcіі Şcolіі Ardеlеnе, puocrіtatеa latіnă a nеamuluі noѕtru. Еѕtе opеra
cantеmіrіanocă cеa maі еrudіtă, cărеіa і-a conѕacrat cеі maі mulţі anі,
făcându-і patru rеvіzocіі şі adăugându-і mеrеu noі іnformaţіі. ocA foѕt
cunoѕcută maі întâі dе cărturarіі românі dіn ocΤranѕіlvanіa prіn copіі
manuѕcrіѕе (1730, 1756). Înoctre anіі 1835 – 1836 a foѕt tіpărіtă la Іaşі (în
chіrіlіcă) , în două voluocmе (dе G. Ѕăulеѕcu), şі după aproapе şaptе dеcеnocіі
(1901), a apărut (în alfabеt latіn) în Οpеrеlе prіncіpеluі Dеmеtrіu Cantеmіr
publіcatе dе Acadеmіa Română. Dіmіtrіе Cantеmіr еѕtе conѕіdеrat a fі
înoctâіul ѕpіrіt al noѕtru dе dіmеnѕіunі cu adеvărat еuropеnе, dе o
multіlatеralіtatе în adеvăr uіmіtoarе în actіvіtatеa oc luі ştііnţіfіcă, lіtеrară,
artіѕtіcă, polіtіcocă. El rеprеzocіntă ѕіntеza Οrіеntuluі şі Οccіdеntuluі, ca
еxponеnt al bіz ocantіѕmuluі cu іnfluеnţе ocbarocе şі totodată еxponеnt al
ѕuflеtuluі naţіonal prіn ѕuflеtuocl ѕău moldovеan, nеaltеrat dе cunoaştеrеa
ѕtrăіnătăţіі. Іocntuіa înѕă că Οrіеntul înѕеamnă trеcutul, іar Οccіdеnoctul
vііtorul. A foloѕіt cultura ѕa orіеntală pеntru a accеdocе la valorіlе Еuropеі
Οccіdеntalе. Νu întâmplător, еѕtе prіmuocl român numіt mеmbru al
Acadеmіеі dіn Bеrlіn. Formarea unei vederi filosofice asupra lumii a fost
influențată de comunicarea cu oamenii educați din rândul focanarioților.
Cantemir a subliniat mai târziu prioritatea limbii grecești și a culturii elene
asupra limbii și culturii latine ceea ce demonstreaz ocă vădit că dincolo de
școala care a trebuit s-o urmeze el a fost un autodidact. În lupta sa politică a
răspândit filozofia raționalistă, care a format arhetipul viitorului om al
Iluminismului. Prin urmare, Iluminismul avea să aibă un reprez ocentant în
Balcani, care nu a fost altcineva decât însuși domnitorul Moldovei. La
Constantinopol, Dimitrie Cantemir a trăit intermitenoct timp de mai bine de
20 de ani. Astfel, în centrul lumii Islamice, s-a format unul dintre cei mai mari
iluminiști europeni, unde departe de viața politică activă, autodidactul și
eruditul cărturar avea să scrie și să schițez oce cele mai importante lucrări ale
sale. Paradoxal, acest lucru este similar cu redescoperirea operelor filosofice
ale antichită ocții de către europeni când lucrările lui Aristotel și Platon au
fost păstrate și cultivate de arabi. După eșecuocl politic din 1711(alungat din
domocnia Moldovei), activitatea literar–istorică și viziunea filosofică a
principelui se va extinde în Rusia, unde a avut un rol activ ca bun cunoscător
al lumii islamice. Dimitrie Cantemir a creat primocul tipar cu litere arabe din
Rusia, destinat popoarelor musulmane din acel stat. La fel, a scris numeroase
opere, care sunt păstrate în arhivele diferitelor instituții universitare și
militare din această țară. Prin urmare, valoarea lui Dimitrie Cantemir
transcedoce granițele politice ale epocii sale, acesta găsindu-și loc la cele mai
înalte curți imperiale, iar din 1711 - până la sfârșitul vieții găsinduse sub
protectoratul țocarului Petru I. Acest lucru i-a făcut pe ruși să și-l asuocme pe
Dimitrie Cantemir ca fiind parte a culturii lor. În fapt, Dimitrie Cantemir este
parte a culturii universale, și în primul rând al culturii române. Pe data de 21
august 1723, la 50 de ani neîmpliniţi, s-a stins din viaţă principele Dimitrie
Cantemir. A fost înmormâocntat alături de prima soţie, Casandocra, în
biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” a mănăstirii greceşti din Moscova. În
anul 1935, osemintele domnitoruoclui-cărtuocrar au fost aduse în țară și
depuse în prima nișă din interiorul bisericii celor „Trei Ierarhi” din Iași, după
224 de ani de pribegocie. Ca predică, a urmat evocarea personalității lui
Dimitrie Cantemir, de către însuşi mitropolitul Nicodem, care a
binecuocvântat întoarcerea în patrie a rămăşiţelor pământeşti ale
domnitoruoclui. În Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir am
discutat interfocerențele literaturii cu istoria și felul în care cele două
discipline oferă exemple inedite pentru redactarea acestei teze. Am dezbătut
maniera în care operele literare ale principelui Cantemir au devenit un
instrument de oglindocire a unei epoci. Istoria reprezintă ramuocra
cunoașterii care stă la baza aprofuocndării ființei umane, prin studiul
evenimocentelor și personalităților care au avut drept consecință luocmea
contemporană. De asemenea, literatura, prin componocența sa, se poate
asocia cu istoria, având ca obiect de studiu tot ființa uocmană, interpretarea
tipologiilor dociverse ale personajelor, fapte, întâmplări prezentate în
narațiuocni, și profunzimea sentimentului transmis de creațiile liocrice. Astfel,
istoria și literatura pot fi considerate înrudite, între ele existând o relație de
complemenoctaritate. Din punct de vedere me octodologic, la elabora oc rea
prezentei lucrări, au fost valorificate urmoătoarele mocetode șotiințifice:
comcparativ-ocistorică, comparativ-geograficăoc , etnologică (ocinterpretarea
culturii populare româneşti) oc , monogocrafică (staocbilirea unui anumit tip
de oocbicei, oc al unei zone oc în care s-a dezvoltat cultura materială şi
spirituală), oc naocratologică. Valoarea teoretică și semnificația practică a
tezei rezidă în alcătuirea într-un model epistemocic interdisciplinar,
fundamentat pe analize conceptuale, pe studii de antropologie și de istorie
comparativă, folclor, romanitatea limocbii române, filosofie și teologie etc. o
În capitolul I, Considerații generale este prezenoctată succint viața și opera
marelui cărturar, sunt fixate cadrele democersului istoriografic, cu precizarea
problematicii tratate și justificarea actualității și importanței acesteia. Opera
principelui moldovean a acoperit toate domeniile culturale ale timpului,
cuprinzând concepte și structuri medievale, tratate pe parcursul capitolului al
II-lea intituoclat Folclor și cultură moc edievală. Redocarea în scris a culturii
populare și interpretarea pragmocatică a acesteia a dus, în decursul timpului,
la apariția unei disciplinoce, folcloristica. Cărturarul moldoveaocn prezintă
într-o elaborare științifică riturile de trecere, practicile mocagice –
paparudele, călușarii, sânzienocele, ielele – descriind cântecul, dansul, dar și
viața satului dintr-o perspectivă anoctropologică. Cantemir atenționocează
despre necesitatea studiului folcloristicii pentru etnogeneza neamului
românesc. În acest capitol facem referire la superstiții, credocințe, obiceiuri,
ritualuri și tradiții descrise de cărturarul mocoldovean ca fiind sacre, ca
reprezentări ale spiritualității poporului român. Am evidențiat faptul că cea
mai veche descriere a obiceiurilor nuocpțiale o găsim la Dimitrie Cantemir,
cărturarul înoccadrând în ceremonialul ritului nunții, datini și tradiții
arhaico-mitice cu rol obligatoriu de facilitate a trecerii actanților spre nocoua
stare și pregătirea pentru drumocul vieții. Al treilea capitol Romanitatea
românilor, prezintă succint etnocogeneza daco-romană și continuitatea
romocânilor pe aceste meleaguri. Ideea omocniprezentă în opera lui Cantemir
este că românii, animați de puternicul sentimenoct al libertății, s-au angajat
într-un șir nesfârșit de războaie cu invadatori de tot felul, reușind să-și
păstreze ființa și să biruie încercările timocpului. Adresându-se lumii
civilizate a vremii, Cantemir evoca trecutul pentru a deștepta interesul
contemporanilor față de poporul mic, mare la suflet, ager și viteaz căruia i se
cuvenea alt destin. Capitolul IV, Istoria în oglinda literaturii, vine dintr-o
firească sugestie la lectuocra criticii care se ocupă de studiul lui Dimitrie
Cantemir. Suocbcapitolul Lumea personajelor, urmărește statutul
personajului, insistând pe particularitățile care decurg din balanocsarea între
ficțiune și referință, basm, alegorie și fabulă, din specificul măștii
animocaliere, în relație cu simbolurile consacrate în bestiarii, dicționare de
simocboluri și arhetipuri. N. Manocolescu remarcă faptul că Dimitrie
Cantemir face munca de construcție a personajului explicită în roman,
adaptează procedee iar efortul de a jongla cu un nocumăr imocpresionant de
personaje, deși faptul nu este neobișnuit în epocă, în alte literaturi, este cu atât
mai notabil cu cât încearcă să compună personaje plauzibile. Un exemplu
grăitor de proliferare a fanteziei în cazul de față este relația dintre
imocaginație și realitate. În imocaginația lui Cantemir, problema excepției sau
a regulii, adică a zugrăvirii unei lumi, cu accent pe individ și sentimentele lui,
rămâne una deschisă, așa cum se întâmplă în cazul marilor opere, cu efect
direct asupra personajului. Abordarea personajului a fost îndruocmată de
câteva idei de fundal prezente în majoritatea abordărilor critice ale
romocanului. Cea mai importantă dintre acestea ar fi descifrarea, în
literatura critică, a particularităților care decurg din tipologia personajului,
înfățișat sub mocască anocimalieră, asemenea personajelor de basm, dar
pentru care scriitorul oferă o explicare spre mocodelul real. Având în prim
plan anocaliza acestui aspect central al construcției unui romocan, personajul
în sens clasic, acest capitol urmocărește modul în care a fost privit în
inocterpretările care i-au fost conocsacrate Istoriei ieroglifice. Alte mocetode
de abordare folosite țin de teoria literară, comocparatism și studiile culturale,
pentru a extrage date teoretice despre anocaliza personocajului, pe care le-am
corelat cu informocațiile din textele critice. Personoajele devin pe rânocd,
actori în rol prinocipal sau în rol secunocdar iar cadrul în care evoluează este
un mocotiv literar de imocpact, cel al lumii ca teatru, predomocinant în prima
parte a romanocului. Spațiul în care acestea se mocișcă este unul vast și
fanoctastic, ambiguizând reprezentația teatrală a conocflictului. Doina
Curticăpeanocu subliniază o trăsătură definocitorie care îl deosebește pe
Dimitrie Cantemocir de cronicari, importantă pentru procesul de
ficționocalizare, dar și pentru evoluția personocajului: lipsa „pretenției
obiectivității”. Mocodelul portretistic a lui Cantemir este un joc estetic,
elaborat, dar, în ciuda afirmocației autorului, care s-a nocevoit să realizeze o
corespondenocță între modelul real și mocasca animocalieră, procedeul și-a
cerut obolul și a iradiat în mocodalitatea caracteristică ficțiunii, dându-le
personajelor sale o viațocă proprie. Capitolul V, Filosofie și teologie în opera
lui Dimitrie Cantemir, urmocărește reliefarea întregii opere literare și
filosofice a cărtuocrarului, cu referire specială la condițiile inoctrinseci care
lau determinat pe renumitul domnitor să domocnească în arta scrisului. Prin
urmocare, ne vom raporta la termocenii care se referă la percepția timpului și
a spațiului, atât din punocctul de vedere al redării opiniilor sale filosofice cu
privire la spațiu și timp, cât și al mocodului de cunoaștere a acestor două
categorii filosofice. Prioritar este să evocăm modul în care a perceput
Cantemir timocpul și spațiul, în contextul istoric al epocii și viziunocea
filosofică a înțelegerii acestor două categorii expuse în marea majoritate a
lucrărilor publicate atât în timocpul vieții cât și post-mocortem. Prin urmare
ne vom referi la: timpul si spațiul în care s-a format ca personalitate și în care
și-a format percepția ontologică asupra lumii; timpul și spațiul din
perspectiva istoriei și culturii perioadei în care a trăit; compararea textelor lui
Dimitrie Cantemir în care sunt prezentate timpul și spațiul, inclusiv cu
referire la alți autori din care s-a inspirat (Aristotel, Bacon, Van Helmonoct,
ș.a.). S-au făcut unele referiri la sistemul verbal-temocporal în gramaticile
românești din secolul al XVIII-lea și identificarea formelor temporale în texte.
Acest aspect, deși foarte complex, este necesar pentru a delimita timocpul
ontologic (existenţial) și timpul lingvistic (discursiv) în operele lui Cantemir,
ca explorări logico-filosofice ale termenilor singulari și în fraze. Pentru o mai
bunocă exemplificare, ne-am referit la timpul ilustrat ca valoare a trecutului
(lumocea povestită), timpul ca valoare a prezentului (lumocea analizată) și ca
proiectarea ideilor de viitor (lumea creată). Am urmărit, de asemenea,
interrelațiile dintre timpul literar și spațiu în textele analizate, diferite
abordări ale analizei spațiului și timocpului din punct de vedere
epistemocologic (în special în lucrările de geografie și istorie). Astfel, am
încercat să surprindem cum a fost redat spațiul povestit în discursul literar,
științific și filosofic al lui Dimitrie Cantemir, construirea discursului
onoctologic. Filosoful încearcă să demonstreze că știința lumească este sub
știința sacrului, adică a teologiei, și este adesea departe de adevăr, deși nu este
lipsită de valoare. Cu toate acestea, antiraționalismul lui Cantemir nu indică
agnocosticismul său. Deși hotărârile gânditorului sunt îndreptate în mod
obiectiv împotriva teoriei dublului adevăr, în general, Cantemir are
menoctalitatea inerentă a savanoctului noii epoci care dorea, în același timp,
să fie un cercetător și un creștocin ortodocox. Dіmіtrіе Cantеmіr rеprеzіntă
ѕіntеza Οrіеntuluі ocşі Οccіdеntuluі, ca еxponеnt al bіzantіѕmuluі cu
іnfluocеnţе ocbarocе şі totodată еxponеnt al ѕuflеtuluі naţіonal prіn ѕuflеtul
ocѕău moldovеan, nеaltеrat dе cunoaştеrеa ѕtrăіnătăţіі. Іntuіa ocînѕă că
Οrіеntul înѕеamnă trеcutul, іar Οccіdеntul vііtoruloc. A foloѕіt cultura ѕa
orіеntală pеntru a accеdе ocla valorіlе Еuropеі Οccіdеntalе. Νu întâmplător,
еѕtе ocprіmul român numіt mеmbru al Acadеmіеі dіn Bеrlіn, ocîn 1714.
Noutocatea cercetării este marcată de punerea în oglindă a două luocmi -
literare și istorice care se restrânoge la câteva opere valoroase: Descrierea
Moldovei, Hronicul vechimei a romanomoldo-vlahilor, Istoria ieroglifică,
Creșterea și descreșterea Imperiului Otoman, Divanul, Metafizica. Prin
această lucrare am evidențiat multilateralitatea lui Dimitrie Cantemir,
cunoscut istoric dar și un remarcabil om al literelor, un strălucit, geograf,
filosof, etnograf, sociolog, muz ocicolog și nu în ultimul rând un mare cărturar
de o uimitoare diversitate. Alte metoc ode de abordare folosite țin de teoria
literară, comparati ocsm și studiile culturale, pe care le-am corelat cu
informaoc țiile din textele critice. Dificultatea cercetării consistă din însăşi
personocalitatea subiectului acestui studiu, Dimitrie Cantemir, acest Luceafăr
al timpului său, care avea preocupări pluridisciplinare. Cercetătorului îi este
greu să stăpânească toate domeniile pe care le-a cunoscut cărturarul, pentru a
elabora concluzii adecvate. De aceea este importantă studierea întregocului
corpuocs de opere cantemiriene şi nu trunchierea materiaoc lului cercetat.
Intenția acestei lucrări, dincolo de aspectul de cercetare, este de a rediscuta
valoarea simbolică a personalității lui Dimitrie Cantemir și a operelor sale
pentru cultura și istoria românilor, pentru asumarea și conștientizarea
modului în care trebuie să ne raportăm la valorile culturii naționale. Îі rеvіnе
mеrіtul dе oca fі traѕat harta fіlonuluі autohton dе gândіrе. ocA făcut, dіn
ѕcrutarеa іdеntіtăţіі dе ѕіnе colеctіvеoc, ѕcopul şі raţіunеa dе a fі a gândіrіі
mocеtodіcе ocromânеştі.

Pe tatăl lui Dimitrie Cantemir, Constantin Cantemir Silişteanul (n.1627), îl

găsim la numai 16 ani mercenar în oastea polonă (1643-1660), ceauş spătăresc
în Ţara Românească (1660-1664), vornic de Bîrlad (1664-1669), armaş (1669-
1672), serdar (1673-1675; 1678-1681), mare-clucer (1682-1684), şi domn al
Moldovei pînă la moarte (1685-1693). Rămas orfan de tată şi mamă la numai
şase luni de la naştere, Constantin Cantemir, n-a învăţat carte, ne
mărturiseşte Ion Neculce, ştia numai să se iscălească. Cunoştea tătara şi turca,
fiind deosebit de util sultanului în campania contra Poloniei din anul 1672.
Plecarea în pribegie în Ţara Românească, în anul 1683, împreună cu mulţi
boieri moldoveni, este semnalată într-o celebră scrisoare din 28 noiembrie
1683, scrisă de medelnicerul Ilie Moţoc, către „cinstiţii fraţii noştri, Cantemir
clucerul şi alţi boieri pribegi”, fiind semnalată de Nicolae Iorga în lucrarea
Scrisori de boieri din1912. (1) Constantin Cantemir la acea dată era
considerat şeful opoziţiei boiereşti faţă de Duca Vodă din Moldova.
Constantin Cantemir se căsătoreşte pentru prima dată în anul 1664 cu
Anastasia, o vară a domnitorului Grigore Ghica, dar care moare la numai 40
de zile de la căsătorie. Constantin nu are noroc nici cu a doua soţie din neamul
boieresc al Găneştilor, Ruxandra, care, după trei ani de căsătorie, decedează
şi ea. A treia soţie, Aniţa (m.1677), din vechea stirpe moldovenească a
Bontăşilor, înrudită şi cu domnitorul Duca-Vodă, va fi mama celui dintîi fiu,
Antioh (n.1672) a lui Dimitrie (n.1673), care va fi botezat chiar de domnitorul
Dumitraşco Cantacuzino. În vîrstă de 53 de ani, Constantin se căsătoreşte
pentru ultima dată cu Alexandra, în ciuda interdicţiei Bisericii Ortodoxe, care
socotea a patra căsătorie „DESCRIPTIO MOLDAVIAE” (La 295 de ani de la
apariţie) Radu MOŢOC, inginer, Membru de Onoare al Senatului USB,
secretarul Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, Filiala „C. Negri“, Galaţi,
România VIA EUROPA 134 „ Pentru înaltă trădare dovedită, Constantin
Cantemir este nevoit să comande uciderea celor doi fraţi Miron şi Velicico
Costin, ca urmare a capturării scrisorilor acestora adresate regelui Jan
Sobieski. Bun cunoscător al raporturilor de forţe polono-otomane, pragmatic
din fire, Constantin Cantemir, alege tabăra Otomană pentru a-şi proteja
supuşii şi a păstra autonomia ţării. Constantin Cantemir a reprezentat un caz
cu totul deosebit: fiu de ţăran, orfan, neştiutor de carte, fără mari proprietăţi
şi venituri a ajuns, prin tenacitate, muncă şi personalitatea sa, dar şi cu puţin
noroc, în scaunul domnesc fiind şi un întemeietor de dinastie. A murit în ziua
de 16 martie 1693 fiind înmormîntat la mănăstirea Mira din ţinutul Putna,
ctitorită de domnitor peste o biserică din lemn începută de Moţoc din
Odobeşti cu a lui jupîneasă Ursa. (5) Antioh Cantemir Poarta Otomană nu
mai accepta in acea vreme alegerea domnului de către boieri, precum a fost
cazul lui Dimitrie Cantemir, după moartea tatălui său. Soarta domnească
depindea în mare măsură de influenţa politică şi numărul pungilor oferite
demnitarilor otomani, în cazul dat, oferite de Constantin Brîncoveanu, pentru
susţinerea lui Constantin Duca, care a fost ales domn al Moldovei (1693-1695).
În această perioadă Dimitrie Cantemir este trimis la Istambul sub protecţia
unui apropiat al lui Constantin Cantemir, Mehmed Cerchez-Paşa, alăturîndu-
se lui Antioh, fratele său mai mare. Antioh Cantemir, care este descris de Ion
Neculce ca fiind „om tînăr de 20 de ani, chipeş şi cu minte aşezată”, s-a urcat
pe tronul Moldovei la 8 decembrie 1695. Refuzul lui Dimitrie Cantemir de a fi
domn se datorează faptului că el năzuia să devină domn în Ţara Românească.
Antioh a încercat să îmbunătăţească relaţiile care erau încordate cu
Constantin Brîncoveanu, solicitîndu-i acestuia mîna fiicei sale, pe care nu o va
primi din cauza unor condiţii de neacceptat. Mazilit la 14 septembrie 1700,
este înlocuit cu ginerele lui C. Brîncoveanu, Constantin Duca. (6) A doua
domnie a lui Antioh Cantemir (1705- 1707) se deosebeşte de prima prin faptul
că a fost nevoit să introducă noi impozite pentru a putea achita datoriile faţă
de Poartă. În primăvara anului 1707 îl găsim în cetatea Tighinei, unde
coordonează lucrările de întărire a cetăţii. Aici va afla vestea căftănirii lui
Mihai Racoviţă şi mazilirea lui. (7) Retras la Istambul, a fost întemniţat la
Antioh Cantemir Fig. 2 VIA EUROPA 136 Şapte Turnuri în anul 1711, cînd
Dimitrie Cantemir a trecut de partea ruşilor. Paradoxal, Antioh este susţinut
financiar la Istambul pentru a supravieţui de către C.Brîncoveanu, atîta timp
cît a trăit acesta (1714). Dimitrie Cantemir intervine pe lîngă Petru I în
vederea unui plan de răpire a fratelui său Antioh cu ajutorul unei corăbii
franceze. De frica unei răzbunări asupra coloniei franceze din Istambul în
situaţia în care conspiraţia eşua, regele Franţei, Ludovic al XV-lea, fiind rugat
de Petru I, nu acceptă această variantă. Antioh moare la Istambul în anul
1726, fiind decapitat ca urmare a suspiciunilor de a fi corespondat cu ruşii,
variantă vehiculată de fiul mai mare a lui Antioh, dar care este acceptată cu
rezerve de către istoricul Paul Păltănea. (8) Dimitrie Cantemir Istoricii încă
nu au căzut de acord asupra locului naşterii lui Dimitrie: Galaţi sau Iaşi, dar
cu siguranţă familia Cantemir avea reşedinţa privată la conacul din satul
Ceucani, pe rîul Tutova, în ţinutul Fălciului. Dimitrie Cantemir s-a născut la
26 octombrie 1673, cînd se sărbătorea Sf. Dimitrie, după calendarul ortodox,
de unde şi numele de botez pe care părinţii i l-au dat, conform unei tradiţii
statornicite de veacuri la români. Deşi analfabet, Constantin Cantemir a oferit
fiilor săi o educaţie aleasă. Însuşi Dimitrie va scrie în opera sa Metafizica
despre faptul că bătrînul Constantin tatăl, intra de trei-patru ori pe zi în sala
de studii pentru a urmări progresele făcute de fiu. Din fragedă tinereţe
Dimitrie studiază cu „dascăli de casă” elemente de religie creştin –ortodoxă,
limbile şi literatura slavă, greacă şi latină. Domnitorul a încredinţat educaţia
fiilor săi unui preaînvăţat ieromonah, Ieremia Cacavela Cretanu. La numai
13 ani, Dimitrie Cantemir asistă la invazia regelui polonez în Moldova în anul
1686, pe care o va descrie; „Leşii au prădat şi sfintele odoare, luînd cu sine
(Sobieski) şi moaştele Sfîntului Ioan cel Nou de Suceava, împreună cu pietre
scumpe…Au încercat să dobîndească şi tezaurul de la Trei Ierarhi, cu
moaştele Sfintei Paraschiva”. (9) Peste timp, mult s-a căit Constantin
Cantemir pentru decizia luată, blestemînd pe cei care l-au îndemnat să ucidă
pe fraţii Miron şi Velicico Costin, iar Însuşi Dimitrie îl consideră pe Miron
Costin, „cel mai conştiincios istoric al moldovenilor”. (10) Sosit la Istambul
pentru prima dată în 1690, pentru a-l înlocui pe Antioh, Dimitrie şi-a dedicat
timpul învăţării limbilor orientale: turca, Dimitrie Cantemir Fig. 3 VIA
EUROPA C B 137 araba şi persana. Paralel cu acestea, studiază literatura
antică, gramatica greacă şi latină, muzica, filozofia, religia musulmană şi îşi
aprofundează cunoştinţele de teologie ortodoxă, cu profesori celebri, de
formaţie culturală europeană şi bizantină. În aceas-tă perioadă de formare,
Dimitrie a stabilit relaţii cu ierarhii bisericii ortodoxe din Răsărit printre care
patriarhi ai Ierusalimului şi Constantinopolului, cu care a întreţinut o
corespondenţă neîntreruptă. Ostatic la turci, Dimitrie se face cunoscut în
sferele înalte ale curţii printre aristocraţii din capitală, pentru care este şi
marele dragoman şi reprezentant al Imperiului Otoman la curtea vieneză,
Alexandru Mavrocordat, cu a cărei fiică, Elena, are o primă tentativă
nereuşită de logodnă. (11) Profitînd de faptul că sultanul Ahmed al II-lea
pierdea teren în faţa austriecilor, timp în care demnitarii otomani vindeau
clădirile pentru a se refugia în Asia, Dimitrie Cantemir cumpără în perioada
1693-1695, un elegant palat cu grădini şi apeducte, pe partea europeana a
Bosforului. Sprijinit de Cerchez Mehmed-Paşa şi de susţinerea financiară a
boierilor Ruseteşti şi cei pribegi care îl considerau bine educat, Dimitrie a fost
desemnat (1695) ca domn al Moldovei. Dar intenţiile lui Dimitrie Cantemir se
pare că vizau scaunul Ţării Româneşti, motiv pentru care cedează tronul
fratelui său Antioh, el devenind capuchehaie la Poartă. (12) Căutările
cărturăreşti ale lui Dimitrie sînt sprijinite de învăţatul grec Ieremia Cacavela
care îi propune să elaboreze o lucrare de filozofie „Divanul sau Gîlceava
înţeleptului cu lumea sau Giudeţul trupului cu sufletul”, care constituie prima
lucrare pe care o publică la Iaşi, în 1698, cu ajutorul fratelui său Antioh, care
pune în funcţie vechea tiparniţă ieşeană. (13) Prima căsătorie a lui Dimitrie
Cantemir a fost celebrată la Iaşi în anul 1699 cu fiica lui Şerban Cantacuzino,
Casandra, care îi va dărui pe primul copil, Maria. Întreaga familie se va muta
la Constantinopol unde Dimitrie se dedică studiilor şi scrierii unor lucrări de
filozofie intitulate: Imaginea ştiinţei sacre, care nu se poate zugrăvi şi a doua,
Prescurtare a sistemului logicei generale. Fiind lipsit de susţinere financiară,
Dimitrie este nevoit să ţină lecţii unor fii de dregători otomani pe care îi
instruia în domeniul muzicii, utilizînd o metodă originală de transcriere pe
note a muzicii orientale. Schimbarea sultanului şi venirea lui Ahmed al III-lea
a fost un bun prilej de a dedica un tratat de muzică turcească acestuia.
Constantin Brîncoveanu, conştient de susţinerea pe care o aveau fraţii
Cantemir în sferele înalte ale curţii Imperiale Otomane, face un compromis şi
plăteşte cîte zece pungi pe an drept recompensă pentru moşiile confiscate în
Ţara Românească ce-i reveneau Casandrei, drept zestre de la tatăl ei Şerban
Cantacuzino. Prin aceasta şi Dimitrie se angaja să renunţe definitiv la tronul
Ţării Românesti. Aceste relaţii între cantemireşti şi brîncoveni sînt redate de
Dimitrie în lucrările: Istoria ierogrifică, Scurtă povestire despre stîrpirea
familiilor lui Brîncoveanu şi a Cantacuzinilor. După Maria (1700-1757)
născută la Iaşi, Casandra avea să-i mai dăruiască încă cinci copii lui Dimitrie:
Smaranda (1701-1720); Matei (1703-1771); Constantin (1705- 1747); Şerban
(1706-1780); Antioh (1708-1744). VIA EUROPA 138 Locuinţa lui Dimitrie
Cantemir devine una din centrele vieţii culturale, muzicale şi ştiinţifice ale
capitalei otomane, fiind vizitat de diplomaţi şi reprezentanţi ai elitei politice şi
intelectuale otomane. Devenise cunoscut prin melodiile cu tentă orientală pe
care le compunea şi le cînta la tamburină. În această perioadă, Dimitrie aduna
cu sacrificii financiare o bogată colecţie de stampe, manuscrise referitoare la
obiceiurile turceşti şi copii după portretele sultanilor, executate de Leuni
Celebi, pictorul oficial al Curţii Otomane, pe care le vom găsi în ediţiile
germană şi engleză a Istoriei Imperiului Otoman. (14) Dimitrie Cantemir,
domn al Moldovei După pacea de la Karlowitz (1699) Imperiul Otoman
pierde din teritorii în favoarea Austriei şi Rusiei, fiind într-un declin economic
şi militar pe fonul unei corupţii accentuate. Dimitrie Cantemir acumulase o
experienţă politică, trăind în mijlocul intrigilor de palat, era conştient de
necesitatea susţinerii înalţilor demnitari ai imperiului pentru a deveni domn
în Moldova. Propunerea de a fi candidat la tronul Moldovei a făcut-o hanul
tătarilor Devlet Ghirai, care aflase despre descendenţa tătărească a familiei
cantemireştilor, susţinută de Dimitrie. Astfel la 25 noiembrie 1710, în plin
„Bairam”, este făcută numirea în cadrul unui Divan special convocat, prin
îmbrăcarea în caftan şi înmînarea firmanului. (15) Dimitrie Cantemir a
beneficiat şi de încrederea avută în tatăl său Constantin, care a fost credincios
pînă la moarte otomanilor. Numirea domnului s-a făcut la numai cinci zile de
la declanşarea războiului între Turcia şi Rusia. În drum spre Iaşi, Dimitrie,
ajuns la Galaţi, se întîlneşte cu Nicolae Mavrocordat, proaspăt mazilit, lucru
ieşit din comun pentru acele vremuri şi nu numai. Preocupările intelectuale
trec pe al doilea plan în condiţiile în care ţara era jefuită de poloni, austrieci şi
tătari. Prin respectarea înţelegerii avute în anul 1705 cu C. Brîncoveanu,
raporturile între cei doi domni erau destul de cordiale, dacă ţinem cont de
faptul că Brîncoveanu avea să-l împrumute pe Dimitrie Cantemir cu suma de
10.000 galbeni în data de 3 iunie 1711. (16) După victoriile asupra suedezilor
la Poltava, Rusia devenea, prin ambiţiile expansioniste ale ţarului Petru I, (17)
o perspectivă tentantă pentru Dimitrie Cantemir, care propune un tratat în 17
puncte, pe care îl prezintă ţarului în data de 2 aprilie 1711, şi prin care îşi
declară „supuşenia” faţă de imperiul de la răsărit. Tratatul scris în limba
latină şi rusă a fost publicat integral pentru prima dată de către Maria
Holban şi L. Demeny, în anul 1970, originalul fiind la o bibliotecă publică din
SanktPetersburg. Acest tratat era al treilea încheiat cu Rusia, primul fiind cel
semnat de Ştefan cel Mare cu Ivan al III-lea la 1482, al doilea al lui Gheorghe
Ştefan cu ţarul Alexei Mihailovici, la 1656, cînd Moldova nu avea graniţă
comună cu Rusia. (18) Temîndu-se de opoziţie, D. Cantemir se adresează
printr-o proclamaţie, mitropolitului, boierilor de curte şi celor din provincie,
oştenilor, căpitanilor şi întregului popor, prin care motivează această „trecere
de partea ruşilor”, cauza fiind VIA EUROPA C B 139 nerespectarea
tratatelor încheiate cu Poarta, semnate pentru prima dată de Bogdan, fiul lui
Ştefan cel Mare. Sînt semnalate, printre altele, dărîmarea cetăţilor din
Moldova din perioada lui Alexandru Lăpuşneanu, pierderea Tighinei, Cetatii
Albe, Ismailului, dar şi turcirea forţată a unor boieri moldoveni, precum
doamna Elisabeta Movilă şi fiul ei Alexandru, şi chiar „silnicie pe care am
cunoscut-o chiar asupra noastră”. (19) După un preambul de motivare,
tratatul prevede la primul articol faptul că ţarul Rusiei ia „sub apărarea lui
pe domn şi întreg poporul ţării”. În continuare se prevede ca domnul Ţării
Moldovei să depună în taină (?) jurămînt ţarului, prin iscălire şi aplicarea
peceţii cu sigiliul domnesc în condiţii de confidenţialitate (?) pînă la intrarea
trupelor ruseşti în Moldova. Ţarul se angajează a nu avea dreptul să
numească domn în Moldova, care va avea putere deplină în judecăţi şi nimic
nu se va face fără hrisov domnesc, după vechile obiceiuri moldoveneşti.
Referitor la recuperarea teritoriilor pierdute, convenţia prevede ca Moldova
să intre în vechile hotare cuprinse între Nistru şi munţii Carpaţi cu Cameniţa,
Bender şi ţinutul Bugeacului, cu Chilia şi Cetatea Albă. În cazul în care
Moldova va rămîne sub stăpînire otomană, tratatul prevedea ca Dimitrie
Cantemir va avea adăpost în Rusia, unde va primi venituri care să-l
despăgubească de pierderile de la Constantinopol. Tratatul semnat la Luţk
este un model de prudenţă şi abilitate diplomatică. (20) Dimitrie Cantemir se
obliga să ridice sub arme 10 000 de oameni şi să pregătească alimente şi furaje
pentru armata rusă. Armata rusă, estimată la numai 30.000 de oameni, în
frunte cu feldmareşalul Boris Şeremetiev, a trecut Nistrul pe la Soroca în luna
mai 1711. Dimitrie Cantemir fiind acum sub protecţia unităţilor ruseşti,
convoacă un Divan boieresc la Iaşi ca să le aducă la cunoştinţă tratatul semnat
cu muscalii, spre surprinderea lor. Conform unui obicei care va deveni
tradiţional, ruşii, cînd ocupă o ţară, fac o declaraţie de liniştire a populaţiei (a
se vedea şi anul 1877) din care rezultă intenţia de eliberare de sub jugul
turcesc. Pentru că moldovenii nu aveau o armată bine închegată, ruşii au
alocat o sumă importantă de bani pentru recrutarea moldovenilor voluntari.
Dimitrie Cantemir face eforturi disperate să adune armata promisă prin
ameninţări precum că cei care nu se vor angaja în armată vor fi judecaţi, iar
boierilor li se vor confisca moşiile. (21) Întîlnirea dintre Dimitrie Cantemir şi
Petru I, care a avut loc la 24 iunie 1711 la Iaşi, în timpul careia primul sărută
mîna împăratului, se va încheia şi cu vizitarea unor biserici ortodoxe precum
Trei Ierarhi, unde cei doi se închină la moaştele preacuvioasei Paraschiva şi la
mănăstirea Golia. Impresiile ţarului referitoare la Dimitrie Cantemir sînt
consemnate de acesta: „Acest domn este un om foarte deştept şi în stare să
povăţuiască…, o persoană foarte isteaţă, inteligentă şi abilă”. (22) Moldovenii
nu reuşesc să adune mai mult de 7 000 de orăşeni, meşteşugari, ţărani şi slugi
evadate de pe proprietăţile boiereşti. Scrisoarea adresată de C. Brîncoveanu
ţarului cu propunerea turcilor de a încheia o pace este respinsă de consiliul
militar. Speranţa ruşilor de a mobiliza şi 18 000 de sîrbi de sub coroana
Habsburgică s-a dovedit un vis frumos. Lipsa unui număr suficient de trupe, a
muniţiilor şi mai ales subestimarea forţelor turceşti, fapt care, din nefericire,
se va repeta şi în anul 1877, a dus la un VIA EUROPA 140 dezastru
considerat penibil. Armata ruso-moldovenească cuprindea 38 246 de oameni,
în timp ce oastea turcă îngloba 119 600 de militari fără a mai adăuga pe
tătari. (23) Pacea încheiată la Prut din 12 iulie 1711 prevede dreptul ţarului să
se întoarcă în ţară cu toată armata şi artileria, în schimb, va ceda turcilor
cetatea Azov şi nu se va mai amesteca în problemele Poloniei. Tratatul
protejează şi pe regele Suediei, Carol al XII-lea, care va putea trece prin
„ţările ruseşti”, venind de la Bender, unde se refugiase, ca să se întoarcă în
ţara sa. Acest tratat, sugerează istoricul P. P. Panaitescu, a fost influenţat de
mituirea vizirului de către ruşi pentru obţinerea unor asemenea condiţii
avantajoase, printre care libertatea ţarului Petru I care era practic încercuit şi
fără scăpare. Dimitrie Cantemir a scăpat odată cu armata rusă printre
trupele turceşti, ascuns într-o caleaşcă a împărătesei Ecaterina. (24) Această
înfrîngere ruşinoasă a dus la devastarea oraşelor din Moldova, iar mii de
oameni au fost luaţi în robie şi vînduţi la pieţele de sclavi din Istambul. Alte
mii de locuitori ai Moldovei au fost nevoiţi să caute adăpost în ţările vecine,
această situaţie va fi considerată una din cele mai dezastruoase evenimente
din istoria Moldovei. Ion Neculce explică acest dezastru militar, referindu-se,
în mod special, la Dimitrie Cantemir, prin slaba pregătire a armatei
moldoveneşti, care a fost improvizată în ultimul moment, fapt care pune sub
semnul întrebării capacitatea de conducător militar a principelui moldovean.
Acest fapt, coroborat cu numărul insuficient al armatei ruse, a făcut posibilă
această ruşinoasă înfrîngere, cu evidentele ei repercusiuni sociale şi materiale.
Dimitrie Cantemir, exilat în Rusia Catastrofa militară a trupelor ruso-
moldoveneşti pe Prut din iulie 1711 a avut efecte şi asupra celor care au trecut
de partea acestei alianţe, fiind nevoiţi să părăsească locurile natale de frica
represaliilor otomane. Dimitrie Cantemir, însoţit de un număr important de
boieri şi slujitori, s-au retras spre Iaşi şi de aici în Rusia. În data de 1 august,
în conformitate cu convenţia semnată cu Petru I, domnitorul Dimitrie
Cantemir semnează o petiţie prin care solicită ca moldovenii refugiaţi în
număr de 4 000, dintre care 400 erau boieri, urmau să primească pămînturi în
zona Harkovului. (25) Mulţi dintre ei nu doreau să rămînă definitiv în Rusia,
fiind copleşiţi de grijile familiei şi considerau acest refugiu temporar. Dar
principala cauză o constituia dorinţa de a reveni în Moldova pentru a-şi
administra moşiile care erau mult mai importante faţă de ce li se oferise în
Rusia. Încălcîndu-şi obligaţiile semnate, Petru I nu a permis plecarea în
străinătate nu numai a lui Dimitrie Cantemir, ci şi a copiilor acestuia, care se
adresau prin scrisori, în repetate rînduri, cu rugămintea de a fi trimişi la
studii în Europa. Aşezarea moldovenilor în Ucraina, în frunte cu domnitorul
lor, forma un fel de stat în stat, cu drept de autonomie, depinzînd numai de
ţarul Rusiei. D. Cantemir avea drept de judecată şi de moarte asupra
supuşilor săi. O parte din boieri au fost VIA EUROPA C B 141 primiţi în
cadrul armatei ruse. Un alt fapt care reflectă situaţia de „sechestrat” a lui
Dimitrie Cantemir îl constituie evenimentele tragice din vara anului 1714,
cînd s-a produs o dezbinare dintre diferite grupări de moldoveni aflaţi în
Rusia. Domnitorul a judecat cazul şi sentinţa sa a fost anulată de Petru I,
lucru nepermis prin tratatul de colaborare semnat anterior. Drumurile lungi
şi neprietenoase din Rusia au slăbit sănătatea Casandrei, soţia principelui,
care după pierderea a doi nou-născuţi, Petru şi Ion, înmormîntaţi la Harcov,
se îmbolnăveşte şi datorită unui tratament neadecvat aplicat de un farmacist
incompetent, decedează în floarea vîrstei, la numai 30 de ani, în 1713. Prinţul
se reculege în atmosfera tipică balcanică „ Dimineaţa la ora cinci fumează o
pipă de tutun cu o ceaşcă de cafea, după obiceiul turcesc, vizitează biserica de
casă unde se roagă la Dumnezeu, apoi se cufundă în lumea cercetării ştiinţifice
pînă la prînz. După masă doarme puţin şi continuă studiile ştiinţifice pînă la
ora şapte seara”. (26) Întrebarea care se pune este ,de ce Dimitrie Cantemir a
trecut de partea ruşilor cînd avea atîtea dovezi de susţinere din partea
înalţilor demnitari otomani şi chiar a sultanului. Însuşi Voltaire, în Histoire de
Charles XII, îl condamnă pentru această trădare faţă de binefăcătorul său,
sultanul. (27) Istoricul P.P.Panaitescu interpretează art. 3 din convenţie, în
care se spune că „Chiar dacă ţarul ar fi făgăduit domnia Moldovei cuiva,
declară prin prezenta căşi retrage făgăduiala” sugerînd, o veche promisiune a
ţarului făcută lui Constantin Brîncoveanu, care dorea să stăpînească cele două
principate. Alte informaţii susţinute de Nicolae Iorga arată că Petru I ar fi
făgăduit tronul Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei, reunite, lui
Francisc II Rakoczy, ţarul proiectînd un stat unitar sub conducerea unui
principe ungur transilvănean. Dacă aceste informaţii sînt adevărate, oferta lui
Dimitrie Cantemir l-a determinat pe Petru I să renunţe la acest proiect. (28)
La curtea principelui erau o serie de învăţaţi greci care îl ajutau în studiile
sale şi dădeau lecţii copiilor acestuia. Printre aceştia era Anastasie Condoidi,
care studiase în Italia şi era considerat un mare erudit. Încă din anul 1716,
Dimitrie Cantemir alege un secretar în persoana unui rus educat, pe nume
Ivan Ilinski, care va ţine un jurnal zilnic al evenimentelor. (29) Legăturile lui
Cantemir cu lumea ştiinţifică apuseană a umaniştilor se concretizează prin
alegerea lui ca membru al Academiei din Berlin. Este primul român ales
membru al unei Academii străine si in diploma acordată se fac referiri la
calităţile principelui: „Pe vremea cînd domnea mai mult Marte decît
literatura, acest lucru era mai mult o dorinţă decît o nădejde, dar acum
vedem ca fapt împlinit acest lucru, de cînd preaseninul şi înălţatul Dimitrie
Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, domn ereditar al Moldovei, printr-o
pildă pe cît de demnă de laudă, pe atît de rară, şi-a închinat numele ilustru
cercetărilor ştiinţifice şi prin adeziunea sa, societatea noastră a dobîndit o
strălucire şi o podoabă unică. Recunoaştem cu veneraţie bunăvoinţa
principelui faţă de noi şi faţă de studiile noastre” (Berlin, 11 iulie 1714). (30)
Această nominalizare a fost un bun prilej pentru oamenii de ştiinţă din
Leipzig VIA EUROPA 142 să publice în revista lor o scrisoare a lui Cantemir,
adresată către un membru al Academiei din Berlin, în care îşi expune
activitatea sa de scriitor, dar şi intenţia de a finaliza o istorie turcească, unde
doreşte să publice şi expună portretele sultanilor. În preajma plecării lui
Petru I într-o călătorie în Franţa şi Olanda, Cantemir îşi exprimă dorinţa de
a-l însoţi, dar este refuzat din motive diplomatice. În vîrstă de 45 de ani,
Dimitrie Cantemir în 1718 acceptă solicitarea lui Petru I să vină în capitală,
unde devine sfetnicul acestuia. Numirea lui Cantemir ca senator era
echivalentă cu funcţia unui ministru, comunicată de ţar printr-un ucaz foarte
concis:” Domnilor senatori, după primirea prezentei, veţi recunoaşte pe
domnul Moldovei, cneazul Dimitrie Cantemir, ca sfetnic intim şi membru al
senatului. Petru”. (31) Acest senat avea 10 membri care reprezentau
departamentele şi aveau şi rolul de a emite legi. În anul 1721 membrii acestui
senat l-au sfătuit pe Petru I să ia titlul de împărat şi se pare că cel care a
iniţiat acest demers a fost chiar Cantemir. Titlul de imperator era practicat
numai in apus, unde singurul la acea dată era numai împăratul romano-
german din casa de Habsburg, Carol al VI-lea de la Viena. Titlul propus de
Senat a fost de: „Tatăl patriei, împărat al tuturor ruşilor, Petru cel Mare”.
Aici îl identificăm pe istoricul Cantemir, care semnează al patrulea dintre
senatori. După un an, la 1722, senatul a fost nevoit să analizeze o problemă
vitală pentru moştenitorii tronului. Senatul decide să schimbe datinile
moştenirii tronului hotărînd ca însuşi ţarul, în timpul vieţii, să decidă cine va
fi moştenitorul tronului, oricare va fi acesta. Această decizie la care a
participat şi Cantemir a deschis era domniei femeilor pe tronul Rusiei. (32)
După aproape opt ani de văduvie, Cantemir se recăsătoreşte, nu înainte de a
mărturisi ţarului despre modul cum a hotărît aleasa inimi sale:” Un filozof
arab, întrebat de unde a învăţat anatomia, a răspuns că de la orbi şi fiind
întrebat din nou cum a căpătat ştiinţă desăvîrşită a celor naturale de la cei ce
n-au ochi, a spus că, imitînd pe orbi, niciodată n-a înaintat un picior, fără să
cerceteze drumul cu băţul”. Aşa a decis, după multe cercetări, cine va fi aleasa
inimii sale, Cneaghina Anastasia Trubeţkoi, fiica generalului Ivan Iurevici
Trubeţkoi, care fusese prizonier în Suedia timp de 18 ani, oferind posibilitatea
fiicelor sale să primească o educaţie aleasă. Anastasia, fiica cea mai mică, de
numai 18 ani, va fi nevasta lui Cantemir. La 14 ianuarie 1720, în prezenţa
ţarului şi a familiei imperiale, a avut loc nunta la care Dimitrie Cantemir, la
solicitarea expresă a naşului (Petru I), a fost nevoit să-şi radă barba şi să
îmbrace după moda apuseană, cu perucă pudrată şi haine scurte. (33) Fig. 4
VIA EUROPA C B 143 Această căsătorie avea însemnătatea ei prin faptul că
Dimitrie Cantemir intra în aristocraţia rusă şi, într-un fel, era o renunţare la
reocuparea tronului din Moldova. Anastasia era considerată una din cele mai
frumoase doamne din Petersburg, era înaltă, blondă, tenul frumos, cu mîini
delicate şi avea pe pleoapa stîngă o mică pată neagră care aducea o strălucire
frumuseţii ochilor ei. Multe speranţe politice avea să trăiască Dimitrie
Cantemir, cînd Petru cel Mare s-a îndrăgostit de Maria, fiica mai mare a lui
Cantemir. Ţarina Ecaterina, a doua soţie a lui Petru, era fără educaţie, o
roabă din Livonia, cu care s-a căsătorit foarte tîrziu. Cu perspectiva de a avea
un moştenitor de la Maria, Petru se pare că era hotărît să se despartă de
Ecaterina şi să se căsătorească cu cea care îi asigura o continuitate a
neamului. În timpul expediţiei de la Marea Caspică din anul 1722, Cantemir,
împreună cu toată familia, printre care şi Maria, l-au însoţit pe ţar, dar, din
nefericire, Maria a născut la Astrahan un copil mort. P.P.Panaitescu aduce
argumente prin care se presupune că ţarina, prin intermediul medicului grec
Policala, al familiei Cantemir, a făcut tot posibilul ca fătul să se nască mort,
drept pentru care a fost pedepsit de împărat. (34) În această expediţie în
Caucaz, Dimitrie Cantemir era deosebit de util ca specialist în chestiunea
Orientală musulmană, fiind permanent în aproprierea ţarului care l-a
solicitat să redacteze o proclamaţie în limbile locale, în numele împăratului. În
această perioadă Cantemir a făcut studii istorice şi geografice ale acestei
regiuni la solicitarea Împăratului. Acum apare tipografiată lucrarea „Sistema
religiei mahomedane” în limba rusă, la Moscova în anul 1722. Ca urmare a
acestei expediţii, prin tratatul semnat la Constantinopol în data de 12 iunie
1724, turcii stăpînesc întreaga Georgie cu Tbilisi, Erevan şi Tibriz, iar Rusia
cîştigă malul apusean şi sudic al Caspicei, cu Baku. Cantemir, cu întreaga lui
familie, se îndreaptă spre Moscova în plină iarnă a lui ianuarie 1723, fiind
bolnav de diabet, nu va supravieţui acestui efort decît pînă pe data de 21
august 1723, cînd decedează la vîrsta de 50 de ani. La Moscova, lîngă
mănăstirea greacă Sf. Neculai, Dimitrie Cantemir a zidit o biserică cu hramul
Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, unde a fost înmormîntat alături de soţia lui
Casandra şi fiica Smaragda. Mai tîrziu, vor fi înmormîntaţi, tot în această
biserică, Maria şi Antioh vodă, fratele lui Dimitrie. (35)

pere principale[modificare | modificare sursă]

 Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul ,
scrisă în limbile română și greacă, tipărită la Iași în 1698, din porunca fratelui lui
Dimitrie, Antioh vodă Cantemir. Această operă este prima lucrare românească
originală de gândire religioasă. În această lucrare întâlnim disputele medievale
despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea
omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține
superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să
definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică (substări,
asuprastări, împregiur-stări, macrocosmos, microcosmos).
 (G.Călinescu, Op.cit.,p.29). În Divanul... omul cu aspirațiile lui morale e pus în fața
implacabilei Firi, care se așează în poziția ispititoare a lui
Mefistofeles. Șerban Cioculescu[42]apreciază că " opera lui de debut, Divanul...este
un exercițiu de învățăcel, sub îndrumarea unui dascăl superior, cum a fost
ieromonahul cretan Ieremia Cacavelas." De la Cacavelas a putut învăța Cantemir
grecește și latinește, dar nu și disciplina gândirii științifice. Lucrarea este prefațată de
Ieremia Cacavelas.

 Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago (Icoana de nezugrăvit a științei

sacrosante), 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un
sistem teist, în linia lui Francis Bacon, un fel de împăcare între știință și religie, între
determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes
deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii. Cantemir
cunoaște și pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria
cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, controversa dintre teism și deism,
problema timpului etc. Este o scriere filozofică de factură precumpănitor scolastică.
[43]

 Istoria ieroglifică scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este

considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic.
Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din țările române.
Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii,
simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care
reflectă influența poeziei populare. Istoria ieroglifică este un "adevărat Roman de
Renard românesc, [apreciază George Călinescu(Op.cit.)] asupra tâlcului politic al
căruia...s-a insistat cu exces. Corbul (Brâncoveanu), epitropul păsărilor, a dat
poruncă să se înlăture Vidra (Const. Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se
înscăuneze Struțocămila (Mihai Racoviță). Vidra se apără ținând un discurs după
toate regulile retoricii... Bâtlanul denunță caracterul amfibiu al Vidrei care la rându-i
ironizează dubla înfățișare a Bâtlanului, "pasăre de apă sau pește de aer". Istoria
ieroglifică aduce o contribuție prețioasă limbii noastre literare, prin infuzia unei
bogate paremiologii [paremiologie = studiul proverbelor, n.n.], în parte de origine
sacră, dar mai ales în sensul cel mai larg populară, cu binevenite aluviuni orientale la
matca noastră autohtonă. (apud Șerban Cioculescu, op. cit).

Bust amplasat în curtea colegiului economic ce îi poartă numele din Suceava

 Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman  , redactată în latină: Historia

Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae, între 1714 și 1716.
Istoricul Virgil Cândea a descoperit manuscrisul acestei lucrări în biblioteca
 Houghton a Universității Harvard, din Cambridge (Massachusetts, SUA). Dan
Slușanschi, cel mai important editor al textelor latine ale lui Cantemir, a publicat
prima ediție critică în 2001. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria
imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A
insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea.
Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană. În
această operă, Dimitrie Cantemir descrie, la început, evoluția politică ascendentă a
statului otoman, furnizând totodată date importante în legătură cu biografiile a 19
sultani, de la Osman, întemeietorul Imperiului Otoman, până la Ahmet al III-lea,
contemporan cu Dimitrie. Sunt prezentate detalii interesante despre viața socială din
imperiu, printre care și relatările privind răscoala lui Bedr ed-Din (1418-1420),
răscoalele lui Musa Celebi, sprijinit de Mircea cel Bătrân și răscoalele gelalî
(țărănești) din Anatolia în secolul al XVII-lea sub conducerea lui Kalenderoglu și
Tavil etc.[44]Prima parte a cărții se încheie pe la 1672, când imperiul intră în faza
declinului politic și militar. Partea a doua a cărții, consacrată decăderii (scăderii,
după cum zice autorul) Imperiului este mult mai concisă decât prima (se limitează
numai la patru decenii, 1672-1712), însă este mai valoroasă, deoarece cuprinde
unele observații personale ale lui Cantemir, martor ocular la o parte dintre
evenimentele istorice descrise. Dimitrie Cantemir se referă la o serie de fapte privind
viața cotidiană, obiceiurile și tradițiile turcilor, ca de exemplu ceremoniile primirii
ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea bairamului, ritualul circumciziunii etc. În
cursul expunerii Dimitrie Cantemir citează o serie de proverbe și zicători turcești.
Deosebit de interesante sunt detaliile asupra instituțiilor statale și publice otomane,
asupra armatei, vieții din palatul imperial, monedelor turcești, instituțiilor de
învățământ, despre viața ecleziastică, muzică, literatura populară etc.
Prima publicare a operei s-a făcut în limba engleză în două tomuri,legate împreună, în
1734-1735, în Londra, prin efortul pastorului dr. Nicholas Tindal, care era magistru în
artele liberale și vicar la Great Waltham (în comitatul Essex).; o nouă ediție, în 1756.
Traducerea în limba franceză, Histoire de l'empire othoman, tot după manuscrisul latin,
a apărut la Paris, în patru tomuri 8°, în 1743, Nyon père, traducătorul fiind M. de
Jonquières (chanoine Regulier de l' Ordre Hospitalier du Saint Esprit de Montpellier). În
1745 apare la Hamburg traducerea germană a lui Johann Lothar Schmidt, ed. Christian
Herold, după textul englez al lui N. Tindal. În 1876-1878, apare la București, traducerea
în l. română, sub titlul Istoria Imperiului Ottomanu, de Demetriu Cantemiru, Partea I-II,
trad. Dr. Ios. Hodosiu (Iosif Hodoș)[45]. Iosif Hodoș a tradus după Johann Lothar Schmidt,
din germană, care la rândul lui tradusese forma lui Nicholas Tindal. Iosif Hodoș este unul
dintre membrii fondatori ai Societății literare române, care se va transforma în Academia
Română.

 Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor , scris mai întâi în latină, dar tradus

apoi de autor în română[46] (1719 - 1722), cuprinde istoria românilor de la Traian
până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor. Susține
ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor
românești. Hronicul vechimei...este încununarea erudită a eforturilor întreprinse de
predecesori pentru a dovedi originea romană a românilor și unitatea lor de neam.
[47]
Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare
române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă. Cantemir mărturisește:
"nici o piatră neclătită și nici un unghi nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne
înștiențăm de începătură, și purcederea, și așezământul, cel mai de pre urmă, a
acestui neam, din care ne înștiințăm cu adevărat".( Șerban Cioculescu, Op.cit.,p.57)
 Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când
trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Descrierea Moldovei reprezintă prima
prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie,
psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. Descrierea Moldovei are trei părți: o
primă parte consacrată descrierii geografiei, unde sunt prezentate relieful, bogățiile
și organizarea administrativă a țării; partea a două se ocupă de politică, descriind pe
larg forma de guvernământ, ceremonialul de la curtea domnească, armata, justiția,
finanțele, clasele sociale și politice, obiceiurile; ultima parte este consacrată religiei,
culturii, cuprinzând și un capitol despre limba și literatura moldoveană. În Descrierea
Moldovei, principele cărturar dă lista familiilor boierești din țară. Sunt consemnate
numele a 77 familii boierești...[48]În Descrierea Moldovei a fost prezentată harta
Moldovei, în manuscris ( în latină: Tabula Geographica Moldauiae), aceasta fiind
prima hartă reală a țării, conținând detalii geografice, precum și informații
administrative. Descrierea Moldovei a fost tradusă pentru întâia oară în limba
germană de J. Redslob, abia în 1769-1770 (cu titlul Beschreibung der Moldau) și
publicată de către Anton Friedrich Büsching (Ștefan Lemny, op.cit. p.32), iar în
românește în anul 1825[49], sub titlul "Scrisoarea Moldovei", la Mănăstirea Neamț;
ediția a II-a, Iași,1851, sub titlul Descrierea Moldaviei. Manuscrisul original al lucrării
Descriptio Moldaviae se află la Bibliothèque Nationale din Paris. Prima ediție critică a
fost realizată de Dan Slușanschi în 2006.
Alte opere[modificare | modificare sursă]
Paginile 147 și 148 din tomul al 8-lea al lucrării Russische Bibliothek de Hartwig
Bacmeister (publicată în 1783), conținând începutul traducerii în germană a scrierii Scurtă
povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor. Bacmeister a fost primul
care l-a identificat pe Cantemir drept autor, în nota de la pagina 148. [50]

 Compendiolum universae logices institutiones (1701) (Prescurtare a sistemului

logicii generale)
 Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturii monarhiilor)
 Vita Constantini Cantemyrii, cognomento senis, Moldaviae Principis. Auctore:
Demetrio Cantemyrio (Viața lui Constantin Cantemir poreclit cel Bătrân, domnul
Moldovei) (1716-1718), în l.latină; cuv. înainte acad. Virgil Cândea, Ed. Acad.
Române, 1996
 Sistema religiei mahomedane, scrisă în latină: Systema de religione et statu
Imperii turcici ; în rusă: Kniga sistima ili sostoianie Muhammedanskiia relighii, (trad.
în rusă de Ivan Ilinski), Sankt Petersburg,1722
 Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki)
 Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a
Cantacuzinilor. Memorii către Petru cel Mare, scrisă în l.rusă : Kratkoe skazanie ob
iscoreneniῐ Brankovanovoi i Kantakuzîinîh familiῐ. Lucrarea a fost păstrată doar în l.
rusă. În 1978, Paul Cernovodeanu și Emil Lazea au publicat o ediție în l. română,
București
 Historia moldo-vlachica (Istoria moldo-valahă), o operă de erudiție despre
originile românilor din Moldova, Muntenia și Transilvania, scrisă între 1714 și 1716,
la cererea societății academice din Berlin.
 Ioannis Baptistae Van Helmont --Physices universalis doctrina; este o laudă
închinată misticului flamand Van Helmont ( scrisă între 1700--1704).
Compendium universae logices institutiones este o ultimă lucrare de filosofie din tinerețe
(1701) dedicată exclusiv științei logicii . Ca realizare din această epocă se poate adăuga
și culegerea de texte extrase de Cantemir din opera fizicianului Johann Baptista van
Helmont (Ioannis Baptistae van Helmont-- Physices universalis doctrina) cu privire la
știința fizicii, în special asupra originii naturii.
Lucrarea Systema de religione et statu Imperii turcici se ocupă de viața spirituală a lumii
islamice, insistând în mod special asupra obiceiurilor și tradițiilor religioase musulmane.
Cartea este alcătuită din șase părți. În primele două părți autorul expune viața și
activitatea profetului Mohamed și analizează critic Coranul. Sunt interesante și
observațiile în legătură cu diferitele dialecte ale limbii arabe. Ultimele două părți din
Systema de religione...sunt consacrate obiceiurilor și diferitelor ritualuri musulmane,
vieții de familie, descrierii portului și diferitelor veșminte purtate în anumite împrejurări.
Sunt abordate și probleme referitoare la situația sectelor religioase și ordinelor
călugărești existente pe teritoriul acestui stat.
Dimitrie Cantemir a tradus Coranul în l. rusă și în l. latină.
Kitab-ul musiki ebjed (Carte de notație muzicală), scrisă în limba turcă, este una dintre
primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul,
între anii 1705-1709, și mai conține,pe lângă expunerea sistemului teoretic și un număr
de 365 de melodii, notate de Cantemir.[51] Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al
muzicii otomane laice și religioase, primul sistem de notație muzicală alfabetică al
muzicii otomane, adică sistemul de scriere a muzicii care se bazează pe cele 33 de
semne împrumutate din literele arabe ale alfabetului turc , savantul punând în discuție și
importanța muzicii religioase ortodoxe și influențarea acesteia de către muzica
bisericească bizantină. Notația muzicală a lui Dimitrie Cantemir are ca reper ebjed-ul ,
literele alfabetului turcesc, fiecăreia dintre ele corespunzându-i un sunet cu o durată ce
era indicată prin cifre arabe, așezate sub litere. Principele moldovean a dezvoltat teoria
muzicii clasice turce și s-a afirmat ca un mare compozitor. Studiul se referă la
compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o
redare a notelor și gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii,
concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoțit de o culegere de melodii ale
diverselor compoziții otomane, dar și folclor din Moldova, precum și un număr de 20 de
creații proprii. Ambasadorul francez la Poartă , N.de Ferriol afirma în 1714 că una dintre
cele mai cunoscute și răspândite compoziții, atribuite lui D. Cantemir este Aria dervișilor.
Datorită acestei lucrări, Kitab-ul musik ebjed, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria
muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și studios al celei religioase sub numele
de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni
aveau două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor. [52]
Ștefan Ciobanu (op.cit., p.51) îl citează pe istoricul rus Dmitri Bantâș-Kamenskii (1788--
1850) care în dicționarul "Slovar dostopamiatnîh liudei Russkoi zemli (Dicționarul
oamenilor însemnați ai țării rusești) , Moscova, 1836, vol.III, îl considera pe Dimitrie
Cantemir ca pe "cel mai învățat bărbat în Rusia din timpurile lui Petru cel Mare.
Cunoștințele lui vaste în limbile persană, arabă și turcă, veselia desăvârșită în conduită
și convorbiri i-au atras iubirea tuturor societăților a căror podoabă a fost."

Integrala manuscriselor[modificare | modificare sursă]

În luna octombrie 2012, în sala de expoziții „Th. Pallady” a Bibliotecii Academiei
Române, ambasada Rusiei a donat în mod festiv primele 25 de volume ale seriei
„Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, într-o ediție de lux, din care s-au executat
patru seturi legate în piele naturală, cu portretul și semnătura lui Cantemir în aur, tipărite
sub formă de facsimil color pe carton de 130 g/mp, cărțile fiind așezate într-o ladă din
lemn de nuc. Primul set a fost dăruit Vladimir Putin, președintele Rusiei. Un set, primului
ministru Dmitri Medvedev, un al treilea set, primului ministru Victor Ponta. Al patrulea set
a fost donat de către Ambasada Federației Ruse la București Bibliotecii Academiei
Române. Scanarea manuscriselor și documentelor aflate în Rusia a început în 2009 și
ca mai dura, fiindcă mai sunt de prelucrat,13 manuscrise aflate la Sankt Petersburg și 75
de lăzi cu manuscrise și documente la Moscova. Trebuie remarcat că un alt set de
documente scrise de Cantemir se află la Istanbul și doar câteva documente se află în
România.[53]
pere principale[modificare | modificare sursă]
 Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul ,
scrisă în limbile română și greacă, tipărită la Iași în 1698, din porunca fratelui lui
Dimitrie, Antioh vodă Cantemir. Această operă este prima lucrare românească
originală de gândire religioasă. În această lucrare întâlnim disputele medievale
despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea
omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține
superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să
definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică (substări,
asuprastări, împregiur-stări, macrocosmos, microcosmos).
(G.Călinescu, Op.cit.,p.29). În Divanul... omul cu aspirațiile lui morale e pus în fața
implacabilei Firi, care se așează în poziția ispititoare a lui
Mefistofeles. Șerban Cioculescu[42]apreciază că " opera lui de debut, Divanul...este
un exercițiu de învățăcel, sub îndrumarea unui dascăl superior, cum a fost
ieromonahul cretan Ieremia Cacavelas." De la Cacavelas a putut învăța Cantemir
grecește și latinește, dar nu și disciplina gândirii științifice. Lucrarea este prefațată de
Ieremia Cacavelas.

 Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago (Icoana de nezugrăvit a științei

sacrosante), 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un
sistem teist, în linia lui Francis Bacon, un fel de împăcare între știință și religie, între
determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes
deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii. Cantemir
cunoaște și pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria
cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, controversa dintre teism și deism,
problema timpului etc. Este o scriere filozofică de factură precumpănitor scolastică.
[43]

 Istoria ieroglifică scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este

considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic.
Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din țările române.
Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii,
simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care
reflectă influența poeziei populare. Istoria ieroglifică este un "adevărat Roman de
Renard românesc, [apreciază George Călinescu(Op.cit.)] asupra tâlcului politic al
căruia...s-a insistat cu exces. Corbul (Brâncoveanu), epitropul păsărilor, a dat
poruncă să se înlăture Vidra (Const. Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se
înscăuneze Struțocămila (Mihai Racoviță). Vidra se apără ținând un discurs după
toate regulile retoricii... Bâtlanul denunță caracterul amfibiu al Vidrei care la rându-i
ironizează dubla înfățișare a Bâtlanului, "pasăre de apă sau pește de aer". Istoria
ieroglifică aduce o contribuție prețioasă limbii noastre literare, prin infuzia unei
bogate paremiologii [paremiologie = studiul proverbelor, n.n.], în parte de origine
sacră, dar mai ales în sensul cel mai larg populară, cu binevenite aluviuni orientale la
matca noastră autohtonă. (apud Șerban Cioculescu, op. cit).
Bust amplasat în curtea colegiului economic ce îi poartă numele din Suceava

 Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman  , redactată în latină: Historia

Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae, între 1714 și 1716.
Istoricul Virgil Cândea a descoperit manuscrisul acestei lucrări în biblioteca
Houghton a Universității Harvard, din Cambridge (Massachusetts, SUA). Dan
Slușanschi, cel mai important editor al textelor latine ale lui Cantemir, a publicat
prima ediție critică în 2001. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria
imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A
insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea.
Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană. În
această operă, Dimitrie Cantemir descrie, la început, evoluția politică ascendentă a
statului otoman, furnizând totodată date importante în legătură cu biografiile a 19
sultani, de la Osman, întemeietorul Imperiului Otoman, până la Ahmet al III-lea,
contemporan cu Dimitrie. Sunt prezentate detalii interesante despre viața socială din
imperiu, printre care și relatările privind răscoala lui Bedr ed-Din (1418-1420),
răscoalele lui Musa Celebi, sprijinit de Mircea cel Bătrân și răscoalele gelalî
(țărănești) din Anatolia în secolul al XVII-lea sub conducerea lui Kalenderoglu și
Tavil etc.[44]Prima parte a cărții se încheie pe la 1672, când imperiul intră în faza
declinului politic și militar. Partea a doua a cărții, consacrată decăderii (scăderii,
după cum zice autorul) Imperiului este mult mai concisă decât prima (se limitează
numai la patru decenii, 1672-1712), însă este mai valoroasă, deoarece cuprinde
unele observații personale ale lui Cantemir, martor ocular la o parte dintre
evenimentele istorice descrise. Dimitrie Cantemir se referă la o serie de fapte privind
viața cotidiană, obiceiurile și tradițiile turcilor, ca de exemplu ceremoniile primirii
ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea bairamului, ritualul circumciziunii etc. În
cursul expunerii Dimitrie Cantemir citează o serie de proverbe și zicători turcești.
Deosebit de interesante sunt detaliile asupra instituțiilor statale și publice otomane,
asupra armatei, vieții din palatul imperial, monedelor turcești, instituțiilor de
învățământ, despre viața ecleziastică, muzică, literatura populară etc.
Prima publicare a operei s-a făcut în limba engleză în două tomuri,legate împreună, în
1734-1735, în Londra, prin efortul pastorului dr. Nicholas Tindal, care era magistru în
artele liberale și vicar la Great Waltham (în comitatul Essex).; o nouă ediție, în 1756.
Traducerea în limba franceză, Histoire de l'empire othoman, tot după manuscrisul latin,
a apărut la Paris, în patru tomuri 8°, în 1743, Nyon père, traducătorul fiind M. de
Jonquières (chanoine Regulier de l' Ordre Hospitalier du Saint Esprit de Montpellier). În
1745 apare la Hamburg traducerea germană a lui Johann Lothar Schmidt, ed. Christian
Herold, după textul englez al lui N. Tindal. În 1876-1878, apare la București, traducerea
în l. română, sub titlul Istoria Imperiului Ottomanu, de Demetriu Cantemiru, Partea I-II,
trad. Dr. Ios. Hodosiu (Iosif Hodoș)[45]. Iosif Hodoș a tradus după Johann Lothar Schmidt,
din germană, care la rândul lui tradusese forma lui Nicholas Tindal. Iosif Hodoș este unul
dintre membrii fondatori ai Societății literare române, care se va transforma în Academia
Română.

 Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor , scris mai întâi în latină, dar tradus

apoi de autor în română[46] (1719 - 1722), cuprinde istoria românilor de la Traian
până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor. Susține
ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor
românești. Hronicul vechimei...este încununarea erudită a eforturilor întreprinse de
predecesori pentru a dovedi originea romană a românilor și unitatea lor de neam.
[47]
Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare
române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă. Cantemir mărturisește:
"nici o piatră neclătită și nici un unghi nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne
înștiențăm de începătură, și purcederea, și așezământul, cel mai de pre urmă, a
acestui neam, din care ne înștiințăm cu adevărat".( Șerban Cioculescu, Op.cit.,p.57)

 Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când

trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Descrierea Moldovei reprezintă prima
prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie,
psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. Descrierea Moldovei are trei părți: o
primă parte consacrată descrierii geografiei, unde sunt prezentate relieful, bogățiile
și organizarea administrativă a țării; partea a două se ocupă de politică, descriind pe
larg forma de guvernământ, ceremonialul de la curtea domnească, armata, justiția,
finanțele, clasele sociale și politice, obiceiurile; ultima parte este consacrată religiei,
culturii, cuprinzând și un capitol despre limba și literatura moldoveană. În Descrierea
Moldovei, principele cărturar dă lista familiilor boierești din țară. Sunt consemnate
numele a 77 familii boierești...[48]În Descrierea Moldovei a fost prezentată harta
Moldovei, în manuscris ( în latină: Tabula Geographica Moldauiae), aceasta fiind
prima hartă reală a țării, conținând detalii geografice, precum și informații
administrative. Descrierea Moldovei a fost tradusă pentru întâia oară în limba
germană de J. Redslob, abia în 1769-1770 (cu titlul Beschreibung der Moldau) și
publicată de către Anton Friedrich Büsching (Ștefan Lemny, op.cit. p.32), iar în
românește în anul 1825[49], sub titlul "Scrisoarea Moldovei", la Mănăstirea Neamț;
ediția a II-a, Iași,1851, sub titlul Descrierea Moldaviei. Manuscrisul original al lucrării
Descriptio Moldaviae se află la Bibliothèque Nationale din Paris. Prima ediție critică a
fost realizată de Dan Slușanschi în 2006.
Alte opere[modificare | modificare sursă]
Paginile 147 și 148 din tomul al 8-lea al lucrării Russische Bibliothek de Hartwig
Bacmeister (publicată în 1783), conținând începutul traducerii în germană a scrierii Scurtă
povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor. Bacmeister a fost
primul care l-a identificat pe Cantemir drept autor, în nota de la pagina 148.[50]

 Compendiolum universae logices institutiones (1701) (Prescurtare a sistemului logicii

generale)
 Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturii monarhiilor)
 Vita Constantini Cantemyrii, cognomento senis, Moldaviae Principis. Auctore:
Demetrio Cantemyrio (Viața lui Constantin Cantemir poreclit cel Bătrân, domnul
 Moldovei) (1716-1718), în l.latină; cuv. înainte acad. Virgil Cândea, Ed. Acad. Române,
1996
 Sistema religiei mahomedane, scrisă în latină: Systema de religione et statu Imperii
turcici ; în rusă: Kniga sistima ili sostoianie Muhammedanskiia relighii, (trad. în rusă de
Ivan Ilinski), Sankt Petersburg,1722
 Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki)
 Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a
Cantacuzinilor. Memorii către Petru cel Mare, scrisă în l.rusă : Kratkoe skazanie ob
iscoreneniῐ Brankovanovoi i Kantakuzîinîh familiῐ. Lucrarea a fost păstrată doar în l. rusă.
În 1978, Paul Cernovodeanu și Emil Lazea au publicat o ediție în l. română, București
 Historia moldo-vlachica (Istoria moldo-valahă), o operă de erudiție despre originile
românilor din Moldova, Muntenia și Transilvania, scrisă între 1714 și 1716, la cererea
societății academice din Berlin.
 Ioannis Baptistae Van Helmont --Physices universalis doctrina; este o laudă închinată
misticului flamand Van Helmont ( scrisă între 1700--1704).
Compendium universae logices institutiones este o ultimă lucrare de filosofie din tinerețe
(1701) dedicată exclusiv științei logicii . Ca realizare din această epocă se poate adăuga și
culegerea de texte extrase de Cantemir din opera fizicianului Johann Baptista van Helmont
(Ioannis Baptistae van Helmont-- Physices universalis doctrina) cu privire la știința fizicii, în
special asupra originii naturii.
Lucrarea Systema de religione et statu Imperii turcici se ocupă de viața spirituală a lumii
islamice, insistând în mod special asupra obiceiurilor și tradițiilor religioase musulmane.
Cartea este alcătuită din șase părți. În primele două părți autorul expune viața și activitatea
profetului Mohamed și analizează critic Coranul. Sunt interesante și observațiile în legătură
cu diferitele dialecte ale limbii arabe. Ultimele două părți din Systema de religione...sunt
consacrate obiceiurilor și diferitelor ritualuri musulmane, vieții de familie, descrierii portului
și diferitelor veșminte purtate în anumite împrejurări. Sunt abordate și probleme referitoare la
situația sectelor religioase și ordinelor călugărești existente pe teritoriul acestui stat.
Dimitrie Cantemir a tradus Coranul în l. rusă și în l. latină.
Kitab-ul musiki ebjed (Carte de notație muzicală), scrisă în limba turcă, este una dintre
primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul,
între anii 1705-1709, și mai conține,pe lângă expunerea sistemului teoretic și un număr de
365 de melodii, notate de Cantemir.[51] Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii
otomane laice și religioase, primul sistem de notație muzicală alfabetică al muzicii otomane,
adică sistemul de scriere a muzicii care se bazează pe cele 33 de semne împrumutate din
literele arabe ale alfabetului turc , savantul punând în discuție și importanța muzicii religioase
ortodoxe și influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Notația muzicală a
lui Dimitrie Cantemir are ca reper ebjed-ul , literele alfabetului turcesc, fiecăreia dintre ele
corespunzându-i un sunet cu o durată ce era indicată prin cifre arabe, așezate sub litere.
Principele moldovean a dezvoltat teoria muzicii clasice turce și s-a afirmat ca un mare
compozitor. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și
tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor și gamelor într-un sistem de note. Este
prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoțit de o
culegere de melodii ale diverselor compoziții otomane, dar și folclor din Moldova, precum și
un număr de 20 de creații proprii. Ambasadorul francez la Poartă , N.de Ferriol afirma în
1714 că una dintre cele mai cunoscute și răspândite compoziții, atribuite lui D. Cantemir este
Aria dervișilor. Datorită acestei lucrări, Kitab-ul musik ebjed, Dimitrie Cantemir a intrat în
istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și studios al celei religioase sub numele
de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni aveau
două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor.[52]
Ștefan Ciobanu (op.cit., p.51) îl citează pe istoricul rus Dmitri Bantâș-Kamenskii (1788--
1850) care în dicționarul "Slovar dostopamiatnîh liudei Russkoi zemli (Dicționarul oamenilor
însemnați ai țării rusești) , Moscova, 1836, vol.III, îl considera pe Dimitrie Cantemir ca pe
"cel mai învățat bărbat în Rusia din timpurile lui Petru cel Mare. Cunoștințele lui vaste în
limbile persană, arabă și turcă, veselia desăvârșită în conduită și convorbiri i-au atras iubirea
tuturor societăților a căror podoabă a fost."

Integrala manuscriselor[modificare | modificare sursă]

În luna octombrie 2012, în sala de expoziții „Th. Pallady” a Bibliotecii Academiei Române,
ambasada Rusiei a donat în mod festiv primele 25 de volume ale seriei „Integrala
Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, într-o ediție de lux, din care s-au executat patru seturi
legate în piele naturală, cu portretul și semnătura lui Cantemir în aur, tipărite sub formă de
facsimil color pe carton de 130 g/mp, cărțile fiind așezate într-o ladă din lemn de nuc. Primul
set a fost dăruit Vladimir Putin, președintele Rusiei. Un set, primului ministru Dmitri
Medvedev, un al treilea set, primului ministru Victor Ponta. Al patrulea set a fost donat de
către Ambasada Federației Ruse la București Bibliotecii Academiei Române. Scanarea
manuscriselor și documentelor aflate în Rusia a început în 2009 și ca mai dura, fiindcă mai
sunt de prelucrat,13 manuscrise aflate la Sankt Petersburg și 75 de lăzi cu manuscrise și
documente la Moscova. Trebuie remarcat că un alt set de documente scrise de Cantemir se
află la Istanbul și doar câteva documente se află în România.[53]

Descriptio Moldaviae este una dintre cele mai importante opera ale lui DimitrienCantemir,
scrisa in latina intre 1714-1716, pe cand fostul domn traia in Rusia. Cartea, un document de
prima mana asupra istoriei romanilor, a fost redactata la cererea Academiei din Berlin.
Lucrarea a fost tradusa in germana, rusa, greaca, romana. Este prima carte complete si
detaliata despre geografia, organizarea politica si administrative, religia, graiul, slovele,
etnografia, si folclorul Moldovei, intr-o perioada in care teologia era cultura vremurilor, ca
expresie a traditiei si a legaturii cu stramosii. Revenind la momentul 11 iunie 1714, care
marcheaza data inceperii scrierii lucrarii. Valoarea stiintifica, este legata de faptul ca este una
dintre cartile fundamentale ale spiritualitatii si civilizatiei romanesti multiseculare a fost,
incepand cu secolul XVIII, antrenata in circuitul de valori stiitifice si culturii europene,
devenind o opera reprezentativa nu doar pentru mediul cultural romanesc, ci si pentru cel
European, fiind una dintre cele mai proeminente scrieri cu referiri geografice. Este o proza
savanta, deoarece informatiile despre asezari, granite, flora, fauna, religie, politica si
locuitorii se descriu intr-un mod literar. Este prima lucrare monografica a Moldovei in 1716.
Ea s-a impus prin acuratetea metodei folosite, vastitate, informatia despre Moldova. Mai mult
decât atat, geografia este relevata in directa cu istoria si economia. Lucrarea are un caracter
enciclopedic, continand descrieri pertinente si complete de natura geografica. Descriptio
Moldaviae cuprinde trei parti. Prima infatiseaza doar descrierea geografiei Moldovei, unde
apare si prima harta concreta a acestui stat. A doua cuprinde informatiile despre organizarea
politica si administrativa a tarii. S-au facut referiri detaliate despre forma de stat, modul de
conducere, scoaterea domnilor din functie, obiceiurile prilejuite cu ocazia incoriarii lor.
Partea III se intituleaza Despre cele bisericesti si ale invaturii in Moldova.

Pe teritoriul României, pe lângă minorităţile naţionale cu limba lor proprie, dincolo de limba română
literară sunt întâlnite diferite graiuri româneşti. Moldovenii, muntenii, oltenii şi ardelenii vorbesc
aceeaşi limbă dar au o rostire diferită şi o mulţime de regionalisme proprii. Sunt cuvinte sau expresii
folosite de exemplu de ardeleni şi care nu sunt înţelese de munteni sau moldoveni.  Şi invers. Cu
toate acestea graiul moldovenesc folosit în nordul ţării este considerat de un mare cărturar din secolul
al XVIII lea drept cel mai frumos şi mai curat de pe tot teritoriul României. Este vorba de Dimitrie
Cantemir, voievodul Moldovei, cel care a realizat o lucrare amplă acceptată şi recunoscută la nivel
european şi numită simplu ”Descrierea Moldovei”. În această lucrare, cărturarul moldovean face şi o
descrierea a limbii moldovenilor, aducând informaţii dar şi ipoteze inedite cu privire la acest grai.
Graiul moldovenesc un amestec de latină, greacă, poloneză şi cuvinte dacice Dimitrie Cantemir
prezintă în primul rând disputa în privinţa originii limbii moldovenilor. Astfel cărturarul spune că unii
cronicari străini cred că limba moldovenilor este luată de la italieni alţii de la romani în vechime. ”
Scriitorii au felurite păreri despre izvorul graiului moldovenesc. Mulţi dintre aceştia socotesc că el ar fi
graiul latinesc stâlcit, fără amestecul altor graiuri. Alţii socotesc că el s-ar trage din graiul italienesc. ”,
scria Cantemir. Totodată sunt prezentate argumentele aduse de cei care susţineau una sau cealaltă
variantă. Pentru a evita subiectivitatea Cantemir se mărgineşte doar să enunţe dovezile pro şi contra
folosite de diverşi cronicari medievali. 
Cu toate acestea foloseşte un citat prin care îşi arată de fapt părerea în această privinţă. Şi anume că
acest grai moldovenesc se trage din vechea latină vorbită la Roma. ”Este lucru de mirare că graiul
moldovenesc are mai multe vorbe latineşti decât graiul italienesc, cu toate că italianul astăzi acolo
unde a locuit altădată romanul. Poate că totuşi nu este chiar aşa de mirare, căci italienii şi-au alcătuit
un grai la multă vreme după aceea”, scria Covatius, citat de Cantemir. Totodată voievodul moldovean
spune că deşi fundamentul este latinesc, în graiul moldovenilor s-au amestecat cuvinte
greceşti,turceşti şi poloneze. ”Moldovenii au primit în limba lor, în acelaşi chip, şi vorbe din graiul
grecilor, turcilor şi leşilor după ce au început să facă negoţ cu aceste neamuri.”, precizează Dimitrie
Cantemir în ”Descriptio Moldaviae”.  Totodată cărturarul moldovean spunea că în graiul moldovenilor
se păstrează numeroase cuvinte dacice, rămase de la strămoşii lor, având în vedere că nu puteau fi
regăsite în nicio limbă vecină. ”Osebit mai trebuie să ia aminte că în graiul moldovenesc se găsesc
vorbe rămase pesemne din graiul cel vechi al dacilor, fiindcă ele nu se cunoscu nici în graiul latinesc
şi nici în graiurile noroadelor megieşe”,adăuga Cantemir. Totodată voievodul arată o serie de cuvinte
pe care le consideră de origine dacică: stejar, pădure,heleştea,cărare,grăiesc,nemeresc. Pentru o
serie de specialişti aceste exemple sunt însă total nefericite şi nu foarte elocvente.  Femeile din
Moldova rostesc diferit faţă de bărbaţii lor Un alt fenomen inedit şi greu de explicat la aceea vreme,
atestat de Cantemir, este faptul că în Moldova femeile grăiau diferit faţă de bărbaţii din aceeaşi
regiune. Mai mult decât atât se spune că bărbatul avea nevoie de timp pentru a se obişnui şi pentru a-
şi înţelege femeia. ”Femeile din Moldova au cu totul altă rostire decât bărbaţii, căci ele schimbă
silabele bi şi vi în chi,ca: bine, ghine;vie,ghie;pi în chi: pisma, chizma,piatra, chiatra; silaba
începătoare ”în” în ”ng”, pe care n-o poate rosti lesne altcineva. Şi dacă, un bărbat s-a obişnuit cu
această rostire, el n-o poate lepăda decât cu multă trudă şi se vădeşte singur, ca un pui de şoarece,
că a stat prea mult în poala maică-si.De aceea oamenii de acest fel sunt îndeobşte luaţi în râs cu
vorba, ”fecior de babă”, preciza Cantemir. Fenomenul acesta observat avangardistic de Cantemir,
este întâlnit în doar câteva locuri de pe glob, în special în zona triburilor amazoniene. În lingvistică
acest fenomen semnalat de Cantemir poartă numele de palatalizarea labialelor şi se explică prin
faptul că femeile au stat mai mult acasă, într-o relativă izolare, în timp ce bărbaţii luau mai des contact
cu lumea oraşului sau a vechilor porturi unde graiul prindea influenţe sau era şlefuit. Graiul
moldovenesc cel mai curat dintre toate Dimitrie Cantemir ţine să arate în ”Descriptio Moldaviae„ că
atât ardelenii, muntenii cât şi moldovenii vorbeau aceeaşi limbă, doar că cea moldovenească era mai
curată şi mai frumoasă. Cu toate că, arată cărturarul, muntenii nu erau dispuşi să o recunoască, mai
ales din cauza rivalităţilor dintre cele neamuri româneşti. ” Valahii şi ardelenii au acelaşi grai cu
moldovenii.; dar rostirea lor este ceva mai aspră, precum: giur, pe care valahul îl rosteşte jur, ca
leşescul z sau franţuzescul j;Dumnedzeu,valah Dumnezău; acum, valah acuma; acela, valah
ahela;Mai au şi câteva vorbe pe care moldovenii nu le ştiu; dar acestea nu le folosesc în scris. Şi ţin
pas cu pas de graiul şi scrierea moldovenească şi recunosc, în chipul acesta, de fapt că graiul
moldovenesc este mai curat decât al lor, cu toate că vrăjmăşia dintre moldoveni şi valahi îi împiedică
să spună”, preciza Cantemir.
 escrierea Moldovei este structurată în trei părţi, conform aspectelor relevate în
fiecare dintre ele:
 Partea geografică are 7 capitole, fiecare purtând un titlu explicativ pentru
conţinutul acestuia: Despre numele cel vechi şi cel de acum al
Moldovei, Despre apele Moldovei, Despre munţii şi mineralele Moldovei etc.
 Partea politică este cea mai întinsă, conţinând 19 capitole, fiecare având
un titlu care explică aspectele politice şi etnografice ilustrate: Despre alegerea
domnilor în Moldova, Despre oastea moldovenească, Despre legile Ţării
Moldovei, Despre năravurile moldovenilor, Despre obiceiurile de la logodnă şi
de la nuntă, Despre obiceiurile de îngropăciune la moldoveni etc.
 Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova cuprinde 5
capitole, Despre religia moldovenilor, Despre tagma bisericească, Despre
mănăstirile din Moldova, Despre graiul moldovenesc, Despre literele
moldovenilor.
Prima parte, cea geografică a lucrării se referă, în cele 7 capitole, la hotarele ţării,
vecinii, clima, apele, ţinuturile şi târgurile cele mai importante, munţii şi bogăţiile
subsolului, câmpiile şi pădurile, precum şi fauna sălbatică şi domestică a
Moldovei, schiţând pentru prima oară harta Moldovei.

Dimitrie Cantemir
Astfel, Dimitrie Cantemir relatează legenda întemeierii Moldovei, povestind cum
Dragoş, fiul voievodului Bogdan, se hotărî să plece la vânătoare împreună cu trei
sute de oameni. Pe drum, aceştia au întâlnit „un bou sălbatic, numit de moldoveni
zimbru”, pe care l-au fugărit până când au ajuns la poalele munţilor. Căţeaua de
vânătoare Molda, pe care Dragoş „o iubea foarte mult” s-a repezit asupra
bourului, care s-a azvârlit într-un râu, unde a fost ucis de săgeţile vânătorilor.
Molda s-a aruncat după fiara ucisă şi a fost luată de apele râului. În amintirea
căţelei, Dragoş pune numele de Moldova râului, iar locului respectiv îi zice
Roman, după „numele seminţiei sale”, hotărând ca stemă a noului său principat,
capul bourului. Oamenii au numit aceste meleaguri Moldova, după numele râului.

Tot în această primă parte a lucrării, Cantemir oferă date exacte privind aşezarea
ţării, manifestările climaterice, cele mai importante ape şi afluenţii acestora,
principalele târguri, printre care menţionează „Ţinutul Iaşilor”, „Ţinutul
Romanului”, „Ţinutul Vasluiului”, „Ţinutul Putnei” etc., precum şi alcătuirea
Moldovei din ţara de jos, ţara de sus şi Basarabia, explicând deseori şi
provenienţa numelor respective.

Munţii Moldovei sunt bogaţi în minerale, între care sarea şi fierul, iar câmpiile
sunt cultivate cu grâu, ovăz şi cu pomi roditori, viile sunt „alese”, iar pădurile sunt
dăruite „din belşug atât cu lemn de lucru, cât şi cu lemn de foc şi pomi cu roadă”.
Animalele domestice şi sălbatice sunt reprezentate de „turmele de cerbi,,
căprioare, capre negre, vulpi urşi şi lupi” şi de trei feluri de oi, „oile de munte, oile
de Soroca şi oile sălbatice de pădure”. O menţiune specială face autorul pentru
„îndeletnicirea albinăritului” şi foloasele pe care le au locuitorii de pe urma acestei
ocupaţii, între care ceara şi mierea.
„Partea politică”, cea mai întinsă şi cea mai cuprinzătoare, este subintitulată de
autor Despre orânduirea de stat şi începe cu o referire la „chipul în care este
cârmuită” ţara şi la cei mai importanţi domnitori, considerând că „domnia lui
Ştefan cel Mare a fost o epocă hotărâtoare pentru Moldova”. În „timpurile vechi”,
domnia Moldovei „se moştenea”, nu se făcea alegerea domnitorului „mai înainte
ca neamul domnesc să se fi stins” şi, ca argument, Cantemir prezintă „întregul şir
de voievozi ai Moldovei până în veacurile noastre”.
Înscăunarea domnitorilor se făcea după descendenţa ereditară, obicei respectat
numai până la al şaselea voievod, apoi, când ţara a căzut „în neorânduială prin
cârmuirea silnică a turcilor”, li s-a dat putere boierilor să aleagă domnul, dar
numai cu acordul Porţii. Cantemir descrie detaliat ritualul înscăunării, în care un
rol esenţial îl are mitropolitul şi alte feţe bisericeşti, straiele domneşti, caii,
protocolul primirii la curtea domnească etc.

Privitor la mazilirea domnitorilor, Cantemir afirmă că aceasta are loc din

hotărârea vizirului şi cu încuviinţarea sultanului, tăinuindu-se „urzeala sa cât se
poate mai bine”, schimbarea conducătorului destăinuindu-se numai „domnului cel
nou pe care l-a hotărât”. Noul domn este adus la Ţarigrad pentru confirmarea lui
de către Poartă, care trimite apoi înştiinţare boierilor din ţară: „Domnul vostru este
mazilit, iară voi să daţi ascultare poruncilor domnului cel nou”.

Referindu-se la „boierii din Moldova şi la statutul lor social, Dimitrie Cantemir

numeşte funcţiile importante în stat, logofătul cel mare, vornicul, hatmanul,
postelnicul, spătarul, paharnicul şi vistiernicul, descriind atribuţiile fiecărui post în
parte. „Despre oastea moldovenească”, Dimitrie Cantemir exagerează numărul
oştenilor, spunând că erau între 70.000 şi 100.000, iar cei mai mulţi fuseseră în
oastea lui Ştefan cel Mare.

Următoarele capitole cuprind detalii despre obiceiurile de la curtea domnească,

ale vânătorilor domneşti, despre înmormântarea domnitorilor, despre legile ţării,
la care veghea divanul de judecată al domnului şi al boierilor. Un capitol
impresionant este cel care vorbeşte despre „tributul şi peşcheşurile pe care
Moldova le plăteşte Porţii”, autorul dând exemple concrete de domnitori şi sumele
de bani pe care le achitau turcilor.

Capitolul Despre năravurile moldovenilor a fost scris de Cantemir din „dragostea

ce avem pentru patria noastră”, cu scopul de a înfăţişa „pe locuitorii ţării din care
ne tragem” şi din „dragoste de adevăr”. Autorul consideră că este mai folositor
dacă va arăta sincer „cusururile care-i sluţesc” pe moldoveni, decât dacă i-ar
linguşi. Cele mai evidente trăsături ale moldovenilor sunt „credinţa cea adevărată
şi ospeţia”, firea lor cea bună, iar între defecte se înscrie proasta creştere,
accentuând că „trufia şi semeţia sunt muma şi sora lor”, acestea fiind două
năravuri dominante.
Moldovenii sunt îndrăzneţi, „semeţi şi foarte puşi pe gâlceava”, dar nu ţin mult
timp supărarea, ci se împacă repede „cu potrivnicul”. Altfel, sunt „glumeţi şi
veseli”, foarte direcţi şi sinceri, „ceea ce au în suflet le stă şi pe buze”. Le place
„să petreacă la ospeţe” toată noaptea, dar numai la sărbători sau „când e vreme
rea iarna”, bând mai ales vin, deoarece „rachiul nu-l iubeşte nimeni, afară de
oştean”. Moldovenii sunt pricepuţi în mânuirea armelor, „arcul îl întind foarte
bine”, ştiu să arunce cu suliţa, dar au izbândit „mai mult cu spada”. La începutul
luptei sunt entuziasmaţi şi foarte viteji, au învăţat să surprindă adversarul,
învingând în acest fel de multe ori duşmanul, cu care sunt „când blânzi, când
cruzi, după firea lor cea nestatornică”.

Cantemir consideră că locuitorii acestor meleaguri „nu cunosc măsura în nimic” şi

dacă lucrurile merg bine în viaţa lor sunt „semeţi”, iar dacă nu, atunci sunt
dezorientaţi şi „nu mai ştiu ce să facă”, regretând imediat hotărârile pe care le-au
luat. Cu toate acestea, spre deosebire de alte neamuri, după ocupaţia romanilor
au reuşit să păstreze „întreagă şi nevătămată rânduiala sa politicească şi
bisericească”.

Moldovenii nu sunt „iubitori de învăţătură”, considerând că aceasta este „treaba

popilor”. Femeile lor sunt frumoase, şi, atunci când devin neveste, poartă
basmale, pentru că socotesc că nimic nu e „mai de ocară decât să se vadă părul
unei femei măritate sau al unei văduve; şi se socoteşte fărădelege să descoperi
la vedere capul unei femei”. Despre locuitorii din Ţara de Jos, Cantemir spune că
„sunt lesne ispitiţi de lenevie”, dar se şi răzvrătesc cu uşurinţă „împotriva
căpeteniilor, ba chiar şi împotriva domniei însăşi”.

Moldovenii consideră că Dumnezeu le hotărăşte ziua morţii, aşa că nu se tem că

pot muri în războaie, dacă nu le-a venit sorocul, de aceea „se năpustesc
nebuneşte asupra duşmanului”. Ospitalitatea este trăsătura cea mai deosebită şi
specifică moldovenilor, deoarece „chipul cu care primesc oaspeţii străini şi
drumeţi e vrednic de cea mai mare laudă”. Deşi sunt săraci, nu se dau înapoi să
dea de mâncare şi să găzduiască un călător timp de trei zile împreună cu calul
său, ca „şi când le-ar fi frate sau altă rudenie”.

Locuitorii din Ţara de Sus se pricep mai puţin la meşteşugul armelor, dar sunt
„înverşunaţi aproape până la eres (superstiţie) în credinţa lor”, de aceea au peste
60 de biserici numai în ţinutul Sucevei, peste 200 de mănăstiri mari, iar „munţii
sunt plini de călugări şi pustnici” care-şi duc acolo viaţa smerită şi singuratică. Ei
au credinţă şi faţă de domnitor, „furtişaguri nu se săvârşesc decât puţine”, iar
dacă se iscă vreun conflict, acesta e pornit numai de boierii din Ţara de Jos.

În restul capitolului, Cantemir se referă la jocurile populare specifice

moldovenilor, care sunt „cu totul altfel decât la celelalte neamuri”, descriind în
detaliu hora, obiceiurile populare şi ritualurile de la nunţi şi de la alte sărbători. O
atenţie specială o acordă căluşului, joc bărbătesc spectaculos, care se manifestă
o dată pe an, „între înălţarea la cer a lui Hristos şi sărbătoarea Rusaliilor”.

Căluşarii străbat toate târgurile şi satele, iar atunci când joacă „parcă nici nu ating
pământul şi parcă zboară în văzduh”, Ei sunt socotiţi şi vindecători printr-un ritual
ce se respectă riguros, încât „cele mai grele boli, care s-au împotrivit lungă vreme
meşteşugului doftoricesc, se vindecă în acest chip, cu puţină osteneală”.
Cantemir încheie admirativ pentru puterea pe care o au moldovenii în credinţă şi
în farmece. Se poate afirma că Dimitrie Cantemir schiţează primul portret moral
al poporului român. Capitolele următoare descriu obiceiurile de la logodnă şi de
la nuntă, ritualurile înmormântării, toate desfaşurându-se „după rânduiala bisericii
răsăritene”.

În ultima parte a operei, „Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova”,

Dimitrie Cantemir dezvoltă puterea credinţei religioase, mai întâi în zei, apoi
numai în Dumnezeu, deoarece ei cred că „sfinţii n-au ajuns încă la mântuirea
desăvârşită”, referindu-se - pe larg - şi la „tagma bisericească”. Lăcaşurile de cult
sunt numeroase în Moldova, mănăstirile „sunt aşezate pe unul şi acelaşi temei”,
dar „se împart în mănăstiri închinate şi mănăstiri slobode”, iar domnitorii sau marii
boieri obişnuiau să-şi lase averea, în mod egal, copiilor lor şi mănăstirii.

Ideea despre originea limbii moldovenilor este argumentată de autor într-un

capitol special, în care se demonstrează faptul că limba latină stă la baza graiului
moldovenesc, mai ales că acesta are „mai multe vorbe latineşti” chiar decât limba
italiană. Cantemir dă exemple de cuvinte concrete rămase în vocabularul
moldovenilor, dar se referă şi la elemente de gramatică ilustrative, cum ar fi
verbele auxiliare sau articolele substantivelor. Cantemir este conştient de faptul
că interpretările lui ar putea fi subiective, „dragostea de patrie s-ar putea să ne
orbească”, de aceea citează pe învăţatul Covatius, care afirma: „Este lucru de
mirare că graiul moldovenesc are mai multe vorbe latineşti decât graiul italienesc,
cu toate că italianul locuieşte astăzi acolo unde a locuit altădată romanul”.

O observaţie foarte importantă a lui Dimitrie Cantemir este aceea cu privire la

afirmaţia că în graiul moldovenesc se întâlnesc şi alte cuvinte împrumutate „din
graiul grecilor, turcilor şi leşilor”, argumentul fiind că acest fenomen lingvistic s-a
produs în urma dezvoltării comerţului între Moldova şi ţările respective, „după ce
au început să facă negoţ cu aceste neamuri”. De asemenea, s-au păstrat în
limbă şi cuvinte de origine dacă, deoarece, observă eruditul, acestea „nu se
cunosc nici în graiul latinesc şi nici în graiurile noroadelor megieşe”, dar cuvintele
date ca exemplu nu sunt ilustrative.

„Despre literele moldovenilor” vorbeşte Dimitrie Cantemir în încheierea lucrării,

afirmând că „moldovenii foloseau litere latineşti” până când mitropolitul Theoctist,
„bulgar de neam”, a trecut de partea papistaşilor şi l-a sfătuit pe Alexandru cel
Bun „să pună în locul lor pe cele slavoneşti”. Cantemir citează numele unor
învăţaţi de seamă ai vremii, care veniseră în Moldova, printre care îl numeşte pe
preotul erudit de origine greacă, Ieremia Cacavela, care fusese şi dascălul său şi
de la care „mulţi moldoveni au început să înveţe literatura grecească, latinească
şi italienească”.

Lucrarea Descrierea Moldovei a fost publicată în 1716, la cererea Academiei de

Ştiinţe din Berlin, al cărei preşedinte, la vremea aceea, era prestigiosul filozof
G.W. Leibniz. Lucrarea este meritorie, deoarece oferă o varietate de informaţii
din foarte multe domenii ale culturii: istorie, geografie, arheologie, ştiinţele naturii,
etnografie şi folclor, lingvistică comparată, dialectologie şi psihologie socială, în
încercarea lui de a situa Moldova între celelalte ţări ale lumii, a o face cunoscută
şi altor popoare. Din păcate, lucrarea nu a fost cunoscută tocmai de cititorii
români, fiind tradusă abia în 1825, deşi multe din operele lui Cantemir circulau
încă de atunci prin întreaga lume, fiind traduse în germană, franceză şi rusă.
În concluzie, Descrierea Moldovei este prima lucrare de idei şi prima proză
savantă din cultura română, în care Dimitrie Cantemir se afirmă ca personalitate
erudită monumentală prin câteva trăsături fundamentale: viziunea modernă
manifestată atât în realizarea conţinutului, cât şi a formei de exprimare:
capacitatea de sintetizare şi esentializare a problemelor abordate: multitudinea
informaţiilor ştiinţifice cuprinse în operă: varietatea domeniilor abordate şi
prezentate în lucrare: geografie, ştiinţele naturii, arheologie, mitologie.
folcloristică, etnografie, psihologie, lingvistică, dialectologie, stilistică.
„Dimitrie Cantemir a fost un om al Renaşterii [...], unul dintre aceşti oameni
creatori, de cultură completă. Istoric, geograf, filozof, orientalist, cunoscător al
problemelor de teologie, inovator în muzică, amator de artă, avea pretenţii de
specialist în fizică şi matematică. În filozofie are fără îndoială idei noi, în
geografie, concepţii vaste despre materia de studiu şi este, în acelaşi timp, primul
cartograf al Moldovei, în orientalistică studiile sale asupra vieţii musulmane
rămân un izvor pentru cercetările de azi. Dar în mijlocul acestor preocupări
diverse, rămâne totuşi, înainte de toate, un istoric. Chiar Descrierea Moldovei,
opera lui geografică prin excelenţă, se vede bine că este o scriere geografică
datorată unui istoric. Istoric al românilor şi al turcilor, Cantemir a lăsat urme
adânci în cultura istorică a posterităţii” (P.P. Panaitescu - Dimitrie Cantemir, viaţa
şi opera
frty
QQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQ
QQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQ
QQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQ
QQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQ
QQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQ
QQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQQ