Tibiscum - Seminar

Ionita Claudiu – H112 – Tibiscum

Capitolul I – Date generale

Inainte de a încee sa vorbesc despre acest sit, trebuie mai intai sa am in vederea ce
insemnatate are numele, de unde vine, amplasare, ce a fost si cum a ajuns sa reprezinte ceva
pentru arheologie. Astfel, Tibiscum a fost o asezare dacica, dar, care, dupa cucerirea romana,
aceasta asezare a devenit un municipiu, in vremea imparatului Gallienus. Fostul oras roman se
gasea la iesirea raului Timis. Cu toate ca nu a avut amploarea centrelor Sarmizegetusa, Apulum
sau Drobeta, Tibiscum a fost unul dintre cele mai mari orase ale Daciei romane. Pozitia sa
geografico-strategica, la intersectia a doua importante drumuri imperial, a facut din Tibiscum cel
mai important oras defeniv din fosta provincie romana, Dacia. Conform unor etimologi, numele
sau este de origine daca, si se pare ca vine de la raul aflat in imediata apropiere,Timis, de la
hidronimul Tibiscus, care inseamna ,,mlastinos,,. Orasul roman apare mentionat cu numele de
,,Tiriskon,, la mijlocul secolului III, in lucrarea ,,Geographia,, a lui Ptolemeu. Importanta este
mentionarea sa pe Tabula Peutingeriana, unde apare cu numele de Tivisko, iar geograful din
Ravenna, in secolul VI, o numeste Tibis.
Acest fapt explica ridicarea relative tarzie a asezarii la statutul de municipium. In
alte inscriptii, aceasta asezare a fost folosit ca epitet al unor trupe ce au stationat in castru, adica
cu numele de Numerus Palmyrenorum Tibiscenium, Numerus Maurorum Tibiscensium. Castrul
Tibiscum sau, mai bine zis, castrele care s-au construit succesiv pe acest loc, au fost amplasate
pe malul stang al raului Timis, la circa 500 metrii sud de confluenta acestuia cu raul Bistrita.
Anticul Tibiscum, era asezat in depresiunea de contact dintre culoarele Timis si Bistra. Spre
nord-est, zona era delimitat de campia joasa a Lugojului. Reteaua hidrografica a zonei era
delimitate de cele doua rauri, Timis si Bistra, care, in antichitate, trebuie sa fi avut o mare
importanta economica, mai ales datorita pescuitului. Zona in care a fost amplasat castrul si
asezarea civila Tibiscum, de o parte si de alta a raului, era formata din doua terase inalte si ferrite
de inundatii. Clima a fost si ea un factor important pentru asezarea romanilor in zona. Locul in
care a fost ridicat anticul Tibiscum este cunoscut sub numele de cetate sau peste ziduri.
Complexul acesta de ruine se compune dintr-un castru, vicus military si asezarea civila, respeciv
orasul.

Capitolul II – Istoricul cercetarilor

Asezarile care au luat fiinta aici au beneficiat si de o campie fertile, paduri de fag
pentru lemn si vanat. Cele dintai informatii documentare referitoare la materialele arheologice
descoperite pe vatra anticului Tibiscum se pastreaza in manuscrisul lui Ioan Mezerius, datat in
secolul al XVI-lea, unde sun descries doua inscriptii funerare romane care ar fi fost descoperite
la Caransebes. Spre sfarsitul secolului XVII, Luigi Fernando Marsigli, ofiter Italian in armata
austriaca, a facut, pe la 1690, o prima descriere a mai multor ruine antice. Intre acestea apare

1
Tibiscum - Seminar
amintita si cunoscuta inscriptie dedicate imparatesei Cornelia Salomina de catre ordo municipii,
fiind singura mentiune epigrafica datata a titlului de municipium pe care l-a avut orasul. Tot
Marsigli descrie, pentru prima data, ruinele antice de la Tibiscum: "pe malul de vest al raului
Timis, nu departe de confluenta raului cu Bistra. El (castrul, n.n.) este format din mai multe
valuri, unul in celalalt, insotite de santuri. Din unul din colturile fortificatiei interioare inca se
poate vedea o bucata de zid". Aceasta fortificatie a fost denumita de Marsigli "Cavaran', singura
asezare rurala moderna, la acea data, din imediata apropiere a ruinelor. Interesanta este o a doua
fortificatie descrisa de Marsigli, denumita GIPP (Gippa - Jupa), aflata in apropierea primei
fortificatii, pe aceeasi parte a raului Timis: "fortificatie vecina cu fortul precedent, plasata pe
aceeasi parte a raului Timis, ale carei urme sunt sub forma de arc si din care apa a distrus o buna
parte" Ea "inchide un mic fort care a fost construit pe malul raului".
Giuseppe Ariosti copia, la inceputul secolului al XVIII-lea , un monument funerar aflat
atunci la Caransebes, actualmente pastrat la Muzeul Banatului din Timisoara, reprezentand
lespedea funerara a veteranului P. Aurelius Ulpius. Monumente sculpturale sau sub forma de
inscriptii descoperite pe teritoriul asezarii au atras, in cursul secolului al XIX-lea, atentia mai
multor amatori de antichitati dar si a unor renumiti cercetatori in domeniu. In repertoriul
epigrafico-arheologic al lui J. F. Neigebauer (1783-1866) apar, alaturi de alte piese provenind
din Banat, si cateva inscriptii descoperite la Tibiscum. M. Ackner si F. Muller, in cuprinsul
inscriptiilor dedicate Daciei, publica o inscriptie si o diploma militara de la Tibiscum.
Desi Theodor Mommsen, cu ocazia calatoriei sale in Dacia, in 1873, pentru
alcatuirea Corpusului, nu a ajuns in Banat, cea mai mare parte a inscriptiilor din aceasta zona a
fost adunata din publicatii si prezentata in CIL de catre A. V. Domaszewski. Identificarea
ruinelor antice pastrate in apropierea localitatii Jupa cu Tibiscum apartine lui C. Mannert, la
inceputul secolului al XIX-lea. Primele cercetari arheologice au fost initiate in anul 1875, de
catre Ortvay Tivadar, pe malul drept al raului Timis, surprinzand cea mai mare parte din asezarea
civila, cuprinsa in perimetrul delimitat la est de satul Iaz, la nord de satul Ciuta, pana la raul
Bistra, iar la vest de satul Jupa.
In anul 1851, la Jupa a fost descoperita o diploma militara, datata in 13 decembrie
158, decret de acordare a cetateniei romane unui soldat din Cohors I Vindelicorum, cu numele
de Barsimsus. Dupa cateva decenii de la primele cercetari de teren, se initiaza la Tibiscum o
serie de sapaturi, care nu au avut un caracter stiintific, ele urmarind doar sa scoata la lumina
piese arheologice, pastrate actualmente in muzeele din Viena si Budapesta; cateva au intrat in
colectia diocezei Lugojului de unde au fost transferate in patrimoniul muzeului orasenesc. La
sfarsitul secolului XIX, Felix Milleker a vizitat ruinele de la Jupa, remarcand dispunerea lor pe
ambele maluri ale raului Timis. In stanga vaii a observat o constructie de forma trapezoidala
(castrul mare), iar pe malul drept au aparut ruine intre confluenta Bistrei cu Timisul si triunghiul
format de terenul dintre satele Ciuta si Iaz. In anii 1923-1924, profesorul G. G. Mateescu de la
Universitatea din Cluj a initiat primele sapaturi sistematice de la Tibiscum. Disparitia prematura
a lui G. G. Mateescu nu a permis publicarea, decat in foarte mica masura, a rezultatelor
cercetarilor din castrul mare, mai ales pentru identificarea zidului de incinta a castrului, ale carui
dimensiuni le apreciaza la 140 x 160m.
In acelasi timp, intre oct. - nov. 1923, I. Boros din Lugoj va efectua o serie de
cercetari arheologice in asezarea aflata la nord-est de castru (vicus-ul militar). Un plan al
constructiilor dezvelite cu aceasta ocazie ni s-a pastrat, fara a avea alte amanunte despre
materialele arheologice. Dupa aspect, ele par a fi edificiile redescoperite de profesorul M.
Moga in cursul cercetarilor din anii 1964-1975 (edificiile de pe latura de est a vicus-ului militar).
In februarie 1926 are loc o mare inundatie provocata de raul Timis ce duce la distrugerea a
numeroase monumente si chiar edificii. Cu acest prilej s-a putut observa o pila a unui presupus
pod antic peste rau. In anul 1964 au inceput primele sapaturi sistematice la Tibiscum, sub

2
Tibiscum - Seminar
conducerea profesorului M. Moga, iar din 1975 se constituie un colectiv complex de cercetatori
de la muzeele din Timisoara si Caransebes. In decursul cercetarilor efectuate de M. Moga au fost
identificate 4 niveluri de locuire in castru, au fost dezvelite portile de nord si de est ale castrului
mare, iar in asezarea civila de langa castru a fost pus in evidenta un complex de cladiri (notate de
la I la X), ramas, in cea mai mare parte, inedit. Sapaturile arheologice intreprinse de M. Moga a
reusit sa evidentieze un important centru militar al Daciei, inscriptiile tegulare demonstrand
prezenta concomitenta la Tibiscum a mai multor trupe auxiliare. Din 1977, zona arheologica
aflata pe malul stang al Timisului, cuprinzand castrul si o parte din vicus-ul militar, a fost
organizata in Rezervatia Arheologica Tibiscum. Din acest moment, atentia a fost indreptata spre
crearea unei baze moderne de cercetare, avand depozite de tranzit, un laborator de restaurare,
laborator foto, etc., care sa permita conservarea si punerea in circuitul turismului istoric.

Capitolul III – Vestigii

Cele mai proeminente și mai vechi clădiri din zona castrului erau realizate din calcar și
marmură, dar unele incinte militare și extramurale erau făcute din pietricele. Recunoașterea
structurilor de așezare din jurul fortului militar roman. Numele de Tibiscum este cunoscut din
mai multe surse antice. Asadar, Tibiscum, a fost infiintat ca un post militar în timpul campaniilor
dacice a lui Traian, pe drumul către inima capitalei dacilor. Curând, dupa incheierea
campaniilor, cetatea avea sa transformata într-o mai mare castru, creat în secolul al II-lea de
diverse unități auxiliare romane. Arheologi români au identificat patru faze majore ale evolutiei
castrului: in faza I era un fort de pamant, in faza a II-a și a III-a, castrul era construit cherestea si
pamant, in faza IV castrul era construit din piatrta. Cea mai timpurie asezare militară a fost o
mică cetate, identificata de arheologi în colțul de nord-vest al celei de mai târziu, adica a
castrului auxiliar din faza IVb. În prezent, castrul este situat pe partea stângă a râului Timiș, la
200 metri de malurile sale, dar schimbări ale albiei din trecut au provocat pagube, iar partea de
sud a castrului este acum distrusă. Cazarma fortificata in care isi avea sediul o unitate militara
romana se numea castrum. Fortificatia era aparata de 1 sau 2 santuri, in spatele carora exista cate
un val, numit agger, intarit cu barne de lemn sau cu zid de piatra inalt de aproximativ 5 metri
Pe fiecare latura exista o poarta cu 2 turnuri inalte de pana la 10 metri. Zidurile de
incinta si turnurile erau impodobite cu creneluri de piatra. In spatele acestui zid se afla un zid de
rond. In interiorul castrului, cladirea centrala era comandamentul, principia, in jurul caruia erau
dispuse celelalte constructii. De la acesta porneau 4 strazi importante, via praetoria, via
decumana, via principalis dextra si via principalis sinistra. In spatele valului, de-a lungul
acestuia, se afla via sagularis, utilizata mai ales pentru adunarea soldatilor la apel dar si pentru o
pregatire rapida in caz de aparare. Din cele 4 strazi principale porneau altele secundare ce
delimitau anumite zone. Partea aflata in fata comandamentului se numea praetentura, iar cea din
spatele comandamentului, retentura. Principia era compusa dintr-o curte, atrium, flancata pe
fiecare latura de un sir de incaperi ce adaposteau armamentaria. Urma basilica, locul in care erau
expuse monumentele onorifice inchinate diferitilor imparati si altarul la care in fiecare dimineata
se efectuau ritualuri religioase pentru sanatatea imparatului. Apoi, un sir de 3-5 incaperi
inchideau spatiul principiei; ele adaposteau birourile castrului si o incapere speciala
numita aedes in care erau adapostite stindardele unitatii si portretul imparatului. Sub aedes se
gasea o incapere subterana in care se depozitau banii soldatilor.
Soldatii isi primeau remuneratia partial in produse alimentare. Ele erau depozitate in
magazii numite horeum, cladiri asezate langa principia. In spatele comandamentului sau lateral
de acesta se afla locuinta comandantului, praetorium, apoi spitalul, valetudinarium, urmate de

3
Tibiscum - Seminar
atelierele militare, fabricae, si arestul, carceres. Soldatii locuiau in baraci care adaposteau
o centurie, respectiv 80 de oameni. O baraca era impartita in 10 incaperi, fiecare constituind
dormitorul pentru 8 soldati. Spatiul locuibil atribuit fiecarui soldat era de 2 metri.  Centurionul,
ocuia in anexa alipita baracii. Fiecare castru avea in apropiere o cladire pentru bai, thermae, care
era folosita nu numai pentru ingrijirea corpului, ci reprezenta si locul de intalnire al soldatilor cu
populatia civila pentru afaceri, recreere,

Capitolul IV – Faze ale constructiei

Acum voi începe sa prezint fiecare dintre cele IV faze. Asadar, catrul de pamant, sau
faza I, se remarca prin primele elemente ale castrului de pamant au fost identificate in 1987,
sapaturile continuand cu campaniile din 1989, 1990, 1991 si 1992. In cele doua sectiuni trasate
atunci au fost identificate clar urme de locuire la o adancime de 1,75-2,00 metri, marcate
printrun strat subtire de lemn ars aflat direct pe solul aluvionar. Sistemul defensiv era format din
2 santuri de forma trapezoidala, late de 2 m si adanci de 1,25 m. Celelalte elemente ale
fortificatiei erau aplatizate, berma si agger-ul aveau o latime totala de 4,80 m. Palisada era din
stalpi de lemn a caror diametru varia de la 25 la 40 cm. Berma prezinta puternice urme de lemn
ars si are o latime de 1,25 - 1,30 m. La baza santului de aparare s-au identificat 4 gauri de stalpii
ce sustineau podul mobil ce traversa santurile in dreptul celor 4 porti. Latimea podetului (si
probabil a portii) era de 4,50 m.
Castrul de pamant de la Tibiscum pare sa fi avut o forma patrata cu laturile de 60
m si colturile putin rotunjite. Probabil ca nu avea turnuri de colt. In interiorul castrului au fost
descoperite foarte putine urme amenajate: un drum din pietris lat de 4,30 m si urmele unor gropi
de stalpi, probabil de la baracile militarilor. In acest nivel de locuire s-au descoperit putine
materiale arheologice: fragmente de vase romane atipice si fragmente dintr-o oala-borcan de
factura dacica; un fragment din teaca unei spade de fier, cuie, piroane si scoabe; un fragment
dintr-un opait cu cioc tipic pentru inceputul secolului al II-lea; o moneda de bronz de la Traian.
Acum voi prezenta faza II. Formarea provinciei Dacia, in anul 106, a impus
organizarea unui sistem defensiv bine structurat, bazat pe criterii strategice clare. In aceeasi
zona, peste castrul de pamant, faza I, a fost construit un nou castru, care, in buna masura,
depasea in dimensiuni vechea fortificatie. Pentru aceasta santurile vechii fortificatii au fost
astupate si nivelate. De altfel se pare ca primul castru a sfarsit printr-un puternic incendiu. Prin
noile modificari de constructie, nivelul intregului castru s-a ridicat cu un sfert de metru.
Existenta castrului mic de piatra a fost banuita inca din 1965 de catre M. Moga, dar certificata
abia in 1979 de catre P. Bona si R. Petrovszky care au surprins, intr-un sondaj arheologic,
jonctiunea acestuia cu castrul mare, adica faza IV. Valul de pamant, agger-ul, lat de 5 m, avea in
fata o berma lata de 1,75 - 2 m. Din inaltimea agger-ului se mai pastreaza 1,20 - 1,30 m. Drumul
de rond a disparut datorita constructiilor ulterioare. In fata valului existau 2 santuri de aparare in
forma de ic, cu latura scurta spre val. Primul avea o latime de 2,75 m si o adancime de 0,75
metri, de la nivelul solului antic, iar al doilea 3,50 m latime si 1,25 m adancime. Pe latura de
nord au fost identificate mai multe urme de gropi, cu diametrul de 0,50 m, ai stalpilor ce
alcatuiau palisada, intr-o prima faza de constructive.
In interior, la baza valului, se afla via sagularis, construita dintr-un strat de pietris,
lata de 3 - 3,10 m, care inconjura tot castrul. Grosimea drumului era de 15 - 20 cm. Refacera in
piatra a incintei castrului mic are loc dupa o distrugere masiva a intregii fortificatii, care ar putea
fi datata la inceputul domniei lui Hadrian. Castrul mic va primi o incinta din piatra.
Zidul, murus, va fi construit pe panta exterioara a agger-ului, Care de acum va avea o latime de

4
Tibiscum - Seminar
3,25 m. Fundatia zidului, formata din doua randuri de piatra de rau fara mortar si apoi randuri
succesive de piatra legate cu mortar, avand o grosime de 1,25 metri, era infipta in pamant pana
la o adancime de 0,50 m. Zidul de incinta propriu-zis era executat din blocuri de calcar fasonate
si era gros de 1 - 1,10 m. Tehnica de constructie este opus quadratum. Din zidul de incinta se
mai pastreaza doar 1 - 2 randuri de blocuri de piatra. Prima asiza fasonata de calcar peste
fundatie este retrasa cu 25 cm de marginea exterioara a acesteia.
Porta praetoria. In anul 1984 a fost identificat poarta aflata pe centrul laturii de
sud a castrului. Sapatura s-a axat pe cercetarea turnului de est al portii, cel de vest fiind cercetat
anterior de catre M. Moga Turnul, era ridicat pe cate patru barne din lemn cu dimensiunile de
0,25 m x 0,25 m, partea superioara a turnului avea o suprastructura din chirpic si nuiele,
lacasurile barnelor se mai puteau vedea in momentul cercetarii. Dimensiunile interioare acestuia
erau de 2,50 m x 2,55 m. In interiorul turnului s-a descoperit un nivel de calcare gros de 10 cm,
marcat printr-un strat gros de arsura depusa pe un pat de lut gros de cca 15 cm. Deschiderea
portii intre turnuri este de 4,50 metri. Odata cu construirea zidului de piatra, turnul de lemn a
fost incorporat in zid, lacasurile acestuia fiind surprinse in zid pe latura de nord si de est. In mod
surprinzator laturile interioare ale turnului raman in continuare din lemn, iar latura interioara a
portii este construita dintr-un zid de piatra de riu. Dimensiunile turnului erau in aceasta etapa de
3,70 m x 3,70 m.
S-a identificat si o refacere a interiorului turnului la nivelul podelei, in care dupa
nivelarea arsurii de chirpici,a fost intins un strat de lut egalizator, gros de 7-10 cm, in care au fost
asezate oblic, in tehnica opus spicatum, un rand de piatra de rau si apoi un strat de mortar, gros
de 1 cm. Monedele descoperite se dateaza in timpul imparatilor Hadrian si Antoninus Pius. Porta
principalis sinistra. Poarta este amplasata la 48 m de de coltul de nord-est al castrului mic.
Cercetarile anterioare s-au axat asupra turnului de sud, a deschiderii, dintre turnuri si partial
asupra turnului de nord, partial dezvelit pana in 1983. La cele patru colturi interioare ale
bastionului se mai pastrau lacasurile barnelor de sustinere a turnului. In aceasta zona s-au
observat urme de chirpic si nuiele provenind de la etajul superior. Laturile de est si de sud au fost
ulterior construite din blocuri de calcar, iar celelalte doua din piatra de rau si mortar. S-a observat
o refacere la acestea grosimea zidului scazind de la 1,10 m la 50 cm . Turnul avea intrarea pe
coltul de sud-vest. Podeaua turnului era tot din piatra de rau in tehnica opus
spicatum. Dimensiunile interioare ale turnului erau de 2,40 m x 2,40 m, iar cele exterioare de
4,20 m x 4,20 m. Deschidera portii era intre turnuri de 3,90 m.

Capitolul V– Material arheologic

Bogatul material arheologic descoperit poate fi folosit in datarea primului nivel, cel mai
de seama obiect fiind un opait din perioada lui Traian cu similitudini in Dacia si chiar
la Tibiscum. Dintre piesele de metal este de remarcat o capsula de sigiliu din bronz, decorata cu
incrustatii cu email rosu. Porta decumana, se afla sub actuala poarta a castrului mare si a fost
dezvelita in 1965 si in sapaturi anterioare. Utilizarea ei pana la abandonarea provinciei a
determinat o serie de modificari reliefate in urma cercetarilor efectuate, turnurile fiind total
diferite de cele ale altor porti, ceea ce denota ca nu s-a pastrat decat ultima faza de folosire.
Deschidera intre porti este de 3 m.  In anul 1987 a fost identificat in coltul de nord-est al
castrului un bastion din lemn, cu barne la patru colturi, ce sustineau o suprastructura din nuiele si
chirpici asemanatoare turnurilor de la porti. Dimensiunile bastionului erau de 2,40 m x 2,40 m,
nu s-a constatat nici o refacere in perioada de existenta a castrului mic de piatra. Bastionul
apartine etapei de pamant a castrului II.
5
Tibiscum - Seminar
 In interiorul castrului exista o retea de drumuri prestabilita anterior construirii
acestuia, in momentul trasarii sale pe teren fiind compusa din: via praetoria, via decumana 
si via sagularis, fara amevia principalis, toate surprinse arheologic in urma cercetarilor efectuate.
Desi a fost sondata fiind identificate cateva incaperi din sectorul armamentaria, planul ei nu
poate fi reconstituit inca in intregime. Avea orientarea spre sud. In anul 1985, au fost observate
primele baraci dispuse pe directia est-vest in zona praetentura dextra. In campania din 1989, a
putut fi studiat modul de constructie a baracilor din retentura dextra. S-au descoperit trei
baraci. Baraca 1, descoperita la metrul 9,50 de zidul de incinta, in apropierea viei sagularis de pe
latura de nord, cu o latime de 7,15 m. Intre baraca 1 si baraca 2 se afla o stradela din pietris de
cca 1 m latime, cu grosime de 0,20 m. Baraca 2, a aparut la metrul 17,60 m si are o latime de
7,50 m. Si intre baraca 2 si baraca 3 s-a descoperit o stradela lata de 2,75 m, executata tot din
pietris, usor bombata la mijloc. Baraca 3, apare la metrul 28,85 si are latimea de 6,20 m.
Precizarea amplasarii baracilor, ca de altfel, si latimea lor, permite reconstituirea
spatiului interior corespunzator locuit de catre soldati. In acelasi timp, este cunoscuta distanta de
la zidul de incinta si pana la baraca 1, de 9,50 m; aceasta se respecta de regula pe toate laturile.
Extremitatea opusa a baracii a fost surprinsa la 1,60 m vest de via decumana, rezultand deci o
lungime presupusa a unei baraci de 42 de metrii. Dimensiunile baracilor si cele ale castrului
sugereaza in chip evident o trupa quingenaria. Unitatea documentata in castrul mic de
la Tibiscum prin stampile a fost Cohors I Sagittariorum. Dupa forma si dimensiunile sale, castrul
mic de la Tibiscum este tipic pentru prima jumatate a secolului al II-lea. Constructiile modeste
executate din lemn si chirpici in interior, chiar si cele din faza a II-a, excutate pe aceleasi
amplasamente, dovedesc prea putine diferente intre cele doua etape constructive.
Castrul de pamant sau faza III, a fost ceva mai complicate. Timp de cateva decenii
de pace si liniste au urmat in existenta castrului, timp in care, alaturi de castrul mic, intr-o zona
aflata la sud-vest de acesta, a fost construita o noua fortificatie. Urmele acestei fortificatii au fost
observate pe teren deja in anul 1984, cand au fost efectuate cercetari in sectorul zidului de incinta
de vest a castrului mare. O serie de date noi au oferit cercetarile din anii 1991-1992, intreprinse
intre principia castrului mare si latura de sud a castrului mic. Cu aceasta ocazie au aparut
elemente de fortificatie ale unui alt castru de pamant, avand un sistem defensiv exterior bine
precizat. In anul 1984 a fost identificat un val de lut batut, complet aplatizat si inclus in agger-ul
construit ulterior pentru castrul mare.
In campania efectuata in anii 1991-1992, pe latura de nord a fost surprins agger-
ul avand o latime de 6,25 m, la construirea castrului mare de piatra acesta a fost umplut cu
pietris. Berma nu poate fi reconstituita. Primul sant de aparare are o latime de 2,50 m si o
adancime, de la nivelul solului antic, de 1 m. La 2 m spre nord apare al doilea sant de aparare, in
buna masura inamolit, cu latimea de 2,20 metri si adancimea de 0,90 metri. Distanta dintre santul
al doilea al fortificatiei III si santurile de aparare ale castrului mic faza I este doar de 0,80 m. Se
observa clar si acest lucru poate constitui un reper cronologic important ca, in momentul
amenajarii castrului mic cu zid de piatra, santurile din aceasta zona sunt astupate cu pietris ce va
suprapune nivelul de umplere. Acelasi lucru se poate remarca si in santul al doilea al castrului
III. Se poate presupune o dezafectare partiala a sistemului defensiv dintre cele doua castre.
Cu privire la organizarea interna a castrului informatiile deocamdata lipsesc.
Exceptie face via sagularis, surprinsa in anul 1984, pe latura de vest. Este asezata direct pe solul
viu avand o grosime de 0,05-0,20 m, iar latimea de 3,25 m. Intrucat in castrul mic a
stationat Cohors I Sagittariorum, este de presupus stationarea in castrul III a arcasilor palmireni,
adusi in Dacia probabil in anul 118, pentru pacificarea dacilor rasculati, dar mai ales a sarmatilor
iazigi ce invadeaza provincia Dacia.

6
Tibiscum - Seminar

Capitolul VI – Istoricul castrului

Castrul mare de piatra, sau faza IV, este ultima etapa a evolutiei asezarii de la
ztzibiscum. In timpul domniei lui Antoninus Pius, in jurul anilor 158-160, la granita de vest a
Daciei apar primele semne ale unor incursiuni ale dacilor si ale sarmatilor iazigi. Acest fapt a
determinat pe imparat sa treaca la masuri de intarire a granitelor prin refacerea mai multor castre
si aducerii mai multor corpuri de trupe. La Tibiscum este adus un detasament de calareti mauri.
Castrul in care a stationat nu a fost inca descoperit, dar acum are loc construirea castrului de
mare de piatra de la Tibiscum A fost construit dupa nivelarea acestora si aplicarea unui strat de
lut batut, avand prima faza de locuire la Noul castru a fost construit prin prelungirea zidului de
incinta de nord a castrului mic de piatra cu 75 m si apoi prelungirea spre sud, a zidului de incinta
de est (lungimea pastrata fiind de 230 m). Laturile de vest si sud al ecastrului au fost demontate
pana la prima asiza a blocurilor de calcar care au fost reutilizate intr-o noua etapa. Pe latura de
vest, castrul mare a inglobat partial sistemul defensiv al castrului III.

Capitolul VII – Alte date in referire castrul

Vechile cercetari au identificat in 1964 zidul de incinta si agger-ul. Cercetarile

sistematice ulterioare asupra elementelor de fortificatie ale castrului au fost intreprinse pe latura
de vest in anul 1984. In sectiunile trasate au fost surprinse zidul de incinta (murus), agger-ul
si fossa. Fossa, are o forma de palnie si are latimea de 7 m, in partea de nord si de 7,75 m, in
partea de sud, iar adancimea este de 1,50 m. Pe partea exterioara lunga a santului exista un
sistem defensiv din pari in forma de retea ce impiedica accesul in caz de atac. Berma, era de 1,25
m sau 1,50 m. Pe panta exterioara a agger-ului a fost implantat zidul de incinta din piatra, avand
o fundatie din piatra de.. Latimea zidului era de 1,40-1,50 m. Zidul propriu-zis avea, inspre
exterior, un parament din blocuri de calcar fasonate, iar in spatele acestuia piatra de rau cu
mortar. In spatele zidului de incinta se afla agger-ul avand o latime de 5,50 m la baza, inaltimea
pastrata fiind de 1,25-1,40 m. Partea superioara a disparut cu timpul. La baza lui se gaseste via
sagularis, cu dimensiuni variind intre 5,75-7 m.
Pe latura de est a castrului a fost identificat, din cercetari mai vechi, un al doilea zid
de piatra de rau, paralel cu zidul de incinta, care se dubla pornind din coltul de nord-est al
castrului si pana in dreptul portii pretoriene, cu o lungime de 144 m si cu o distanta fata de zidul
de incinta de 5 m. Asemenea ziduri paralele, cu miez de pamant, care dubleaza practic agger-ul,
sunt des intalnite in sistemul de construire a castrelor, pentru intarirea incintelor. Aceste
amenajari au permis construirea unor anexe gospodaresti, drumul de rond gasindu-se atunci pe
acoperisul acestora. Modul sau de constructie, fara fundatie, sugereaza o datare tarzie, in cursul
secolului III. Tot in urma vechilor sapaturi s-au dezvelit laturile de est si nord ale zidului de
incinta. In jumatatea de sud a noii fortificatii, in zidul de incinta al castrului mare, se observa,
,,plombe,, executate din piatra de cariera in locul blocurilor de calcar fasonate. In sondajele
efectuate in anul 1984 pe latura de vest, ele au fost de asemenea sesizate. S-au observat
7
Tibiscum - Seminar
modificari constructive efectuate la porta pretoria si principia, databile la inceputul secolului al
III-lea. Nu se poate sustine o refacere generala a castrului in aceasta epoca. Porta praetoria este
amplasata pe latura lunga a fortificatiei, la 150 m de coltul de nord-est al castrului. Poarta a fost
identificata, se pare, inca din cercetarile vechi din anul 1923. Ulterior, in cursul sapaturilor
arheologice intreprinse intre 1964-1975, au fost redezvelite turnul de sud al portii si partial zidul
median construit din blocuri de calcar. In anul 1977 cercetarile initiate la porta praetoria au
dezvelit si un al doilea culoar al portii si turnul de nord al acesteia. S-a pastrat foarte bine
fundatia construita in tehnica opus incertum. Fundatia era construita mai jos decat cea a zidului
de incinta, atingand adancimea de 2,15 m fata de nivelul actual, avand o inaltime totala de 1,05
m. Elevatia era construita din blocuri de calcar. Cele doua turnuri care flancau poarta sunt
avansate fata de ductul zidului de incinta cu 0,40 m. Grosimea zidurilor este asemanatoare cu cea
a zidului de incinta, adica 1,25 - 1,30 m. Turnul dinspre nord al portii avea in exterior 7,40 m x
4,80 m, iar in interior 5,10 m x 3,40 m. Un zid median despartea cele doua porti.
Deschiderea portii pretoriene este de 9,80 m, jumatatea de nord fiind de 3,90 m, iar
cea de sud de 4 m. Prin mijlocul culoarului de sud trecea un canal deversor executat din blocuri
de calcar. S-a descoperit ca jumatatea nordica a portii a suferit la un moment dat o blocare care
se pare a avut loc, dupa studierea materialului descoperit aici, la inceputul secolului III. La
jumatatea aceluiasi secol a fost redeschisa si utilizata. Porta praetoria a castrului mare de
la Tibiscum isi gaseste analogii numeroase atit in Dacia, la Inlaceni, Micia, Potaissa, cat si
in Imperiul Roman, la Brigetio.
Porta decumana se afla pe latura de vest a castrului mare, fiind flancata de doua
turnuri patrate. Fundatia era executata in opus incertum. Dimensiunile exterioare ale turnurilor
erau de 3,50 m x 3,50 m, iar cele interioare de 2,25 m. Deschiderea portii era de 4 metri. Porta
principalis sinistra este poarta de pe latura de nord a castrului, care suprapune in buna masura
spatiul ocupat de poarta castrului mic de piatra. Va fi blocata la un moment dat cand se
construieste un sistem defensiv pentru vicus-ul militar. Poarta este flancata de doua turnuri
patrate. Dimensiunile exterioare ale turnurilor sunt de 4,20 m x 4,10 m, iar cele interioare de 3,10
m x 3,00 m. Deschiderea portii intre turnuri este de 3,25 m.
  Informatiile privind bastioanele de curtina sunt destul de vagi, cum reiese si din
cercetarea din 1965, cand este mentionata depistarea unui bastion de curtina in coltul de nord-est
al castrului, fara alte precizari mai concrete. In anul 1987, a fost surprins un prim turn de curtina
in imediata apropiere a fostului colt de nord vest al castrului mic din piatra, respectiv la circa 50
m de poarta de nord a castrului. Bastionul se afla la 0,40 m de zidul incinta propriu-zis.
Dimensiunile bazei bastionului erau de 2,25 m x 1,75 m, fiind implantat in agger. Nu stim cate
bastioane a avut castrul mare de la Tibiscum. Bastionul cunoscut se dateaza in secolul al III-lea,
de cand dateza majoritatea modificarilor constructive provenind din castrul mare. Drumurile au
fost surprinse in aproape toate cercetarile intreprinse in castru. Arheologic, au fost
identificate via decumana, in dreptul portii, si via principalis sinistra. Via principalis sinistra avea
o latime de 7,75 m si o grosime de 25 cm. Ea suprapunea atat via decumana a castrului mic cat si
un drum din castellum. Cele 4 refaceri ale drumului antic observate in acest punct pana la
construirea via principalis sinistra, dovedesc extinderea sa pe fiecare latura cu inca 1,50 m. Via
sagularis inconjoara intreg castrul la baza agger-ului, drumul fiind surprins in urma sapaturilor

8
Tibiscum - Seminar
din anii 1984-1989, avand o lungime de 4,80 m si cu o grosime de 0,20- 0,25 m. Calitatea
drumurilor principale din castru este modesta, fara a avea amenajare speciala.
Canalul deversor nu este cunoscut in intregime cu reteaua aferenta. Urme ale
acestuia au fost identificate in cercetarile din anii 1984, 1991, in ambele cazuri negasindu-se
material arheologic deosebit. Intrreaga retea de canale a castrului este inca departe de a fi
reconstituita. Principia este amplasata la intersectia via principalis cu via praetoria. A fost
dezvelita in intregime de prof. M. Moga. Descoperirile si inventarul arheologic aparut, cu
exceptia celui epigrafic, sunt inca inedite. Cladirea principiei are 31,50 m x 36 m si o suprafata
de 1134 m2. Neavand precizate dimensiunile castrului mare, este greu de apreciat cat anume din
suprafata castrului este ocupata de aceasta. Zidul ce delimiteaza intreaga constructie are o latime
de 1,10 m, cu o fundatie adanca de 1 m, din piatra de rau si mortar. Elevatia zidului era din piatra
de cariera dura, granit.
Cladirea principiei era inconjurata de fiecare latura de catre o stradela din pietre.
In prima etapa a existentei principiei castrului mare, frontonul cladirii este complet deschis
inspre via principalis. Cele doua siruri de incaperi ce flanchiaza curtea, nu au avut, in colturile
dinspre intrare, ziduri care sa delimiteze o poarta de acces, astfel incat spatiul are o latime de
21,60 m. Se poate sa fi existat si o intrare sub elementele de zidarie apartinand etapei a II-a de
folosire. Intr-o etapa ulterioara, doua ziduri sunt alipite de colturile dinspre interior ale
incaperilor ce flancheaza curtea. Zidul dinspre nord are o lungime de 7,60 m, iar cel dinspre sud
de 6,40 m, grosimea lor fiind de 1,10 m. Latimea porticului era de 5,50 m, postamentii lungi de 2
m sugerand un portic impunator ce marca intrarea in principia.
Intr-o a doua etapa de locuire se observa ca spatiul dintre bazele de coloana si
incaperile A-D sufera o noua amenajare, ele avand o podea din mortar groasa de 1 cm ce
suprapune stratul de pietris rezultand ca spatiul respectiv a fost acoperit. Acum, prin ingustarea
porticului de la intrare pe axele contrafortilor, sunt amplasate cate 3 baze patrate care au slujit
probabil ca postamente pentru monumente sau chiar statui. In acelasi timp, se observa cum un
zid gros de 1 m delimita atrium de basilica. Incaperea A, 6,10 m x 5 metri, face parte din randul
incaperilor de pe latura de nord-est a principiei castrului, intrarea facandu-se printr-o usa lata de
2,10 m. Candva, la mijlocul secolului al III-lea, in aceasta incapere a fost introdus un sistem
de hypocaustum. In urma unui incendiu, incaperea A, a ars, la fel ca si incaperea B.
Incaperea B, 6,10 m x 5 metri, a avut o intrare asemanatoare cu cea a incaperii A, dar
mai lata, de 2,40 m. Aici s-a descoperit un mortarium de marmura, diametrul maxim 28 cm,
inaltimea 11 cm, plin cu cuie, plumb si fragmente de fier adunate cu grija. Este a doua
descoperire de acest gen; prima fusese facuta cu multi ani in urma si era un ulcior din pasta
galbuie, cu gura trilobata, plin de bucati de plumb, bronz si alte bucati de metal neidentificat.
Descoperirile de acest fel constituie o dovada indirecta a unei perioade deosebit de grele in
existenta castrului, cand instabilitatea politica s-a rasfrant asupra vietii cotidiene, aducand
prejudicii economice.
Incaperea C, 5,10 m x 5,30 m, a fost cercetata anterior. Avea o usa de acces de pe
culoar lata de 1,20 m, care ulterior a fost blocata, iar un zid median, lat de 0,50 m, a
compartimentat incaperea C pe directia nord-sud. Incaperea D, 5,10 m x 6 m, a fost si ea
cercetata de prof. M. Moga. Usa de acces dinspre culoar, lata de 2 m, a fost blocata cu un zid in
faza a doua de locuire, cand a fost introdus un sistem de hypocaust. Teoretic in incaperile de pe

9
Tibiscum - Seminar
laturile de nord si sud se afla armamentaria, desi s-au gasit putine arme in acestea. A mai fost
surprinsa o ultima etapa constructiva pe latura sudica la zidul ce sustinea bazele de coloana ale
porticurilor. Nu se stie cat a fost de inalt acest zid dar el a inchis spatiul dintre portic si incaperile
C si D in spatiul locuibil. Zidul este datat in perioada tarzie a stapanirii romane.
Basilica este urmatorul spatiu al principiei, ce cuprindea intreaga latime a
edificiului, deci 36 m x 8 m. In acest spatiu au fost descoperite majoritatea monumentelor
onorifice si votive oficiale ale castrului. Avea doua intrari in dreptul culoarelor cu porticuri late
de 2,40 m, asemanandu-se cu cea de la Dura-Europos, construita in secolul al III-lea. Aici s-au
descoperit: o inscriptie dedicata lui Marcus Aurelius, o coloana votiva dedicata lui Marte,
probabil baza unui altar de mari dimensiuni sau chiar un postament pentru o statuie imperiala.
Latura care inchidea spre vest intreg edificiul comandamentului se compunea din
mai multe incaperi, dintre care una era centrala (aedes), fiind flancata de o serie de birouri
sau schola, dispuse simetric. Din latura de vest, partea centrala este in buna parte distrusa pana la
fundatie, prin spolierea pietrei de catre tarani. Din aceasta cauza cunoastem putin din aedes-ul
incaperii J iar aedes-ul incaperii G, a fost distrus in totalitate. In incaperea E, se pare ca
functionau birourile castrului, deci un tabularium. Incaperea F, cu ocazia lucrarilor de
conservare s-a observat ca pe latura de vest a acestei incaperi, la o data neprecizata in timp, zidul
a fost demantelat, fiind practicata o podea de caramida pe o lungime de 1,95 m si o latime 60 cm,
probabil cu acces dinspre vest in aceasta incapere.
Incaperea H, a fost cercetata in anul 1985, avind o constructie aparte, cu o intrare
care cuprinde intreaga latime a incaperii. Pragul se compune din patru blocuri mari de calcar dur,
destul de tocite de folosinta. Celelalte doua blocuri, dispuse fiecare la margine, prezinta pe
mijloc cate un santulet marcat prin folosirea probabil a unor gratii metalice pentru inchiderea
usii. S-a descoperit ca avea un sistem de incalzire cu hypocaust. Fiind amplasata in preajma
camerei de garda si a aerarium-ului, incaperea va fi slujit ca birou pentru signiferi. Incaperea I,
este ultima incapere din coltul de nord-est al principiei, fiind marcata de 5 blocuri de calcar
asezate in continuarea celor precedente. Prin caracterul ei ingrijit, am putea presupune existenta
in aceasta incapere a unei schola. Este de presupus ca principia castrului mare apartine unor
trupe auxiliare regulate: Cohors I Sagittariorum, respectiv Cohors I Vindelicorum, dimensiunile
principiei sugerand indirect acest lucru.
In coltul de nord-est al castrului mare, aproape de zidul de incinta, la o distanta de
0,40 metri, a fost descoperita o cladire de forma dreptunghiulara, orientata NE-SV, cu o lungime
totala de 28,80 m si de 6,80 m. Zidul cladirii prezinta o latime de 0,80 m. Intrarea in cladire este
marcata printr-un sir de blocuri de marmura, din care cele de la margine mai pastrau inca
lacasurile patrate pentru fixarea stalpilor portii. Se remarca si mici lacasuri patrate, dispuse egal,
ce sugereaza posibilitatea unor gratii din metal culisante. Latimea usii era de 2,60 m. In fata
intrarii exista un pridvor lat de 3,20 m, pe care cele doua laturi lungi ale cladirii il inchideau,
terminandu-se cu doua baze de coloana patrate. La 1,80 m de laturile de vest si de est era dispusa
cate o baza de coloana patrata de aceleasi dimensiuni. Intregul spatiu era pavat cu caramizi, iar in
fata usii era fixata o caramida, cu o inscriptie care evidentiaza o data in plus caracterul sacru al
cladirii. Cele patru baze de coloane formau un portic in fata intrarii in cladire. Se presupune ca
este o schola sau un lacas de cult. In fata cladirii exista o piateta
La 2 m vest de cladirea I, si avansat fata de intrarea ei cu 8 m, a aparut un edificiu,
cladirea II, cu dimensiunile exterioare de 18,40 m x 10,70 m, si cu o absida adosata pe latura de
10
Tibiscum - Seminar
nord-est de 7,20 m x 2,40 m. Cladirea are latura lunga de 13,40 m alipita de piateta. A fost
construita din piatra de rau si mortar, avand o fundatie realizata tot din piatra de rau. Zidurile au
o grosime de 0,65 m. Initial a avut o singura incapere (10,90 m x 7,50 m) careia i s-a adugat o
absida pe latura de nord-est. Dispunea de hypocaust, aici descoperindu-se cca. 70 de sageti in 3
si 4 muchii, alaturi de 4 cozi de sageata de os. Cercetatorii ei presupun ca este vorba de sediul
garzii sau era folosita ca depozit de arme al uneia din trupele stationate aici.

Capitolul VIII – La ce erau folosite baracile

Baracile reprezentau locuintele soldatilor. Sapaturile efectuate in 1989-1990, la aproape

40 m de porta principalis sinistra, dovedesc prezenta unor baraci din lemn. Din cercetarile vechi
s-a dezvelit o cladire ce prin dimensiuni (34 m x 6,40 m), ar pleda pentru o baraca. Zidul este
gros de 0,80 m, prezentand pe latura de est 7 usi cu o latime de 1,00-0,80 m. Ele sunt dispuse la
distante egale, cu exceptia primelor doua care se afla la o distanta de 1 m una de cealalta.
Prelungirea laturilor scurte cu 2 m sugereaza existenta unui pridvor de acces la incaperi, ce era
pavat cu caramizi prinse cu mortar. Aici a avut loc descoperirea unui basorelief reprezentand
cavalerul danubian singura gasita pana acum intr-un castru.
In anul 1987 au fost descoperite primele anexe gospodaresti ce au aparut in castrul
mare de piatra. Erau doua cuptoare rotunde de copt painea, cu diametrul de 1,20 m. Aveau o
podea de lut ars, fiind inconjurate de un ring din piatra de rau sau bucati de blocuri de calcar.
Cuptorul nr. 2 era lipit de incinta de nord a castrului, iar celalalt de fostul colt al castrului mic.
Asemenea cuptoare s-au descoperit si in alte parti ale Imperiulu: Britannia,Moesia Superior
In praetentura dextra, la sud de via sagularis, se pastreaza urmele unor bai, cu o suprafata de 24
m x 24 m, cu bazine absidate pentru apa calda si rece, sauna.
Prin forma sa usor neregulata impusa de modificarile structurale ale unirii celor doua
fortificatii, castrul mic din faza II si cu castrul de pamant III, respectiv al unei trupe auxiliare
regulate cu o trupa auxiliara neregulata, de palmyreni, castrul mare IV de la Tibiscum reprezinta
o realizare practica a arhitecturii militare romane in conformitate cu structura garnizoanei si a
terenului. La cele doua trupe se va adauga, in timp, Mauri equites. Cea mai apropiata analogie o
reprezinta castrul de la Osterburken, unde la castrul unei cohorte se ataseaza cel al
unui numerus, deosebirea fiind aceea ca la castrul mare de la Tibiscum au fost inglobate cele
doua castre anterioare obtinandu-se suprafete in plus atat in vestul castrului mic din piatra cu
circa 75 m latime, cat si in fata principiei, necesare, poate tocmai celei de-a treia trupe auxiliare
formate din mauri.
In decursul celor 165 de ani, in castrele de la Tibiscum au stationat succesiv sau
concomitent mai multe unitati militare. Pozitia strategica deosebita a locului pe care s-a construit
aceasta fortificatie a indeplinit cele doua cerinte primordiale: de ultim avanpost in fata capitalei
provinciei, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, si de centru militar cu cea mai mare forta punitiva
indreptata impotriva barbarilor de la fruntariile provinciei. Descoperirea la Tibiscum al unui
mare numar de inscriptii puse de militari, diplome si caramizi stampilate, a retinut atentia
specialistilor prin faptul ca atestau existenta unui numar mare de trupe. Lectura diferita data unor

11
Tibiscum - Seminar
stampile a determinat pe unii cercetatori sa presupuna existenta, aici, a nu mai putin de opt
unitati militare, ceea ce de fapt este exagerat.
In perioada dintre cele doua razboaie daco-romane, 102-105, in castellum a
stationat un mic detasament, poate chiar din Legiunea a IIII-a Flavia Felix. Nu se cunoaste cat a
stationat aici dar dupa formarea provinciei Dacia a fost adusa Cohors I Sagittariorum, o trupa
fomata din arcasi sirieni. Unitatea a facut parte din armata de campanie care a participat la
cucerirea Daciei. Cohorta a fost o cohors quingenaria, formata din 500 de oameni. Unitatea a
construit castrul mic de pamant in prima faza. La Tibiscum, cohorta este documentata prin
caramizi cu ştampila COH.I.S, C.I.S.. In castrul de la Zavoi au aparut caramizi similare. Cohorta
a lasat putine urme la Tibiscum. Ea a participat la construirea castrului mare. O caramida cu
ştampila acesteia a aparut si in substructiile templului lui Apollo, construit la est de Timis.
Stampile ale trupei au aparut si in vicus-ul militar. La Tibiscum unitatea a stationat pana la
sfarsitul secolului al II-lea, cand a fost transferata la Drobeta. In locul ei a fost
adusa Cohors I Vindelicorum de la Arcidava.

Capitolul IX – Date in legatura unitatile care au stationat

In ordine cronologica a doua unitate venita la Tibiscum a fost palmyrenii sagittari adusi

de imparatul Hadrian pentru respingerea incursiunii sarmatilor iazigi din anul 117. Doua diplome
militare descoperite la Tibiscum, dovedesc prezenta palmyrenilor pe malurile Timisului, in anul
126. A fost emisa ipoteza ca aceasta trupa a stationat la Tibiscum, de unde apoi a fost dislocata
la Porolissum. Mai probabil este insa ca aceasta unitate sa fi ocupat inca de la inceput ambele
centre, Porolissum si Tibiscum. Sub numele de numerus palmyrenorum, palmyrenii sunt amintiti
pentru prima data pe o inscriptie funerara bilingva datata in anii 159/160. Trupa era formata din
elemente neromanizate aduse din orasul Palmyra din Siria, unde imparatul Hadrian a fost
guvernatorul provinciei pana in anul 117, cand, dupa moartea lui Traian, a fost proclamat
imparat. Calareti iuti, arcasi inascuti, obisnuiti cu luptele din desert au reprezentat antidotul
administrat de romani sarmatilor iazigi. Desi unor astfel de unitati neregulate nu li se acorda
cetatenia romana, in mod exceptional imparatul Hadrian a acordat cetatenia unor elemente din
randul palmyrenilor la doar 2-3 ani de serviciu, lucru autentificat prin diplomele militare
descoperite. Ele se dateaza in anii 120-126 si pot fi puse in legatura cu evidentierea in lupta, in
timpul razboaielor din 117-118. Ele au caracter de exceptie, acestea neindeplinind cele trei
conditii esentiale, cetatenia romana se acorda doar palmyrenilor, nu si altor unitati militare din
provincie, numele comandantului lor lipseste, cetatenia este acordata doar soldatultui, nu si
familiei sale.
Ulterior, inscriptiile amintesc numele mai multor soldati palmyreni, care au
gentilicul de Aelius primit de la imparatul Hadrian: Ael. Zabdibol, Ael. Borafas, Ael. Habibis,
Ael. Male. Organizarea palmyrenilor intr-o unitate neregulata de tip numerus a avut loc in
timpul lui Antoninus Pius, intr-un moment cind hotarele mai multor provincii dunarene erau
amenintate de navalirile barbare. Cam in aceeasi perioada s-a hotarat si construirea fortificatiei
mari, care unea castrul mic din piatra cu fortificatia de pamant. Tot acum se pare ca trupa si-a

12
Tibiscum - Seminar
completat efectivele cu noi contingentele venite din patria lor de bastina, lucru dovedit de
numele acestor soldati, curat palmyrene. In veacul al III-lea, sunt preferate recrutarile
din provincia Dacia, cu tinerii proveniti din asezarile din preajma castrelor, provenind din
randurile familiilor de militari. Datorita situatiei materiale prospere, multi soldati lasati la vatra
au ajuns demnitari in conducerea unor orase cum ar fi Sarmizegetusa, P. Ael. Theimes, Aur.
Leacanius Paulinus. Altii raman in apropierea castrului cum este cazul veteranului P. Ael.
Servius. Porbabil datorita stationarii indelungate aici unitatea va primi numele de Numerus
Palmirenorum Tibiscensium.
A treia unitate adusa in secolul al II-lea, din vremea lui Antoninus Pius, a fost cea
formata din calareti si pedestrasi mauri, Mauri equites et pedites. Acest mare detasament,
impartit ulterior in cinci unitati, din care doua pe granita de sud-vest a Daciei,
la Tibiscum si Micia, a fost adus in Dacia impreuna cu trupele selectate din auxiliile provinciilor
Mauretania si Africa si a participat direct la luptele impotriva dacilor liberi si a altor neamuri
barbare de la granita de vest si de nord a provinciei. Ca si predecesorul
sau Hadrianus, Antoninius Pius acorda cetatenie romana calaretilor mauri printr-o diploma
militara cu caracter exceptional, similara cu cele ale palmyrenilor. Datorita evidentierii lor pe
campul de lupta, Antoninus Pius va transforma aceste detasamente
de palmyreni sagittari si mauri equites in unitati auxiliare neregulate numite numeri, integrandu-
le in sistemul militar roman. Nu se cunoaste marimea unitatii numerus maurorum, deoarece s-au
pastrat putine inscriptii de la aceasta unitate militara. In secolul al III-lea apare in inscriptii cu
toponimul castrului, ca epitet al unitatii: Numerus Maurorum Tibiscensium. Se pare ca a
stationat aici pana la parasirea Daciei de catre romani. Descoperirea unei caramizi cu
stampila A.I.M., a fost interpretata ca avand semnificatia de: Ala I Maurorum, ceea ce ar putea
insemna ca, pe la mijlocul secolului al III-lea, numerus s-a transformat intr-o unitate auxiliara
regulata de tip ala, deci o unitate de cavalerie.
Cohors I Vindelicorum equitata civium Romanorum pia fidelis apare
la Tibiscum la sfarsitul secolul al II-lea, luand locul lui Cohors I Saggitariorum. Era o cohorta
formata din 1000 de soldati avand in componenta si un detasament de calareti. Trupa avea, de
asemenea, calitatea de C(ivium) R(omanorum). In urma descoperiri unei diplome militare datate
in 158, in care este prezent un veteran al acestei unitati, s-a ajuns la presupunerea ca la aceasta
data cohorta era deja la Tibiscum. Acest lucru nu este posibil pentru ca la 165, cohorta I de arcasi
era la Tibiscum. In diploma din anul 179, descoperita la Drobeta, Cohors I
Sagettariorum figureaza intre trupele Daciei avand sediul la Tibiscum. In secolul al III-lea
stampilele lui Cohors I Vindelicorum descoperite dovedesc faptul ca refacerea castrului de
la Tibiscum apartine unitatii, care intre anii 208-211 sub conducerea tribunului Septimius
Diomedes, reface templul lui Apollo. O inscriptie scrisa pe o tablie rotunda de masa consemna o
invocatie catre Apollo pentru sanatatea imparatului Caracalla pusa in numele guvernatorului
provinciei, L. Marius Perpetuus, de comandantul cohortei I de vindilici - P. Aelius
Gemellus. Cohors I Vindelicorum, va inalta imparatului Gordianus III (238-244), chiar in
principia castrului, un monument onorific din piatra. Tot ei i se datoreaza toate refacerile din
castru, mai ales de la mijlocul secolului al III-lea. Intrucat Cohors I Vindelicorum a fost o unitate
de 1000 de oameni, comanda ei o detinea un tribunus care, in cazul Tibiscum-ului fiind cel mai

13
Tibiscum - Seminar
mare in grad, detinea si comanda intregii garnizoane. Unitatea a exercitat un rol important nu
numai in viata militara ci si in viata civila, prin numarul mare de veterani stabiliti in vicus sau in
apropierea sa. Cohorta cu soldatii si familiile lor au oferit cadrul in care s-a romanizat si
populatia viitorului oras tibiscens ajuns la rangul de municipium. Castrul avea si o asezare civila,
care era cotrolata direct de comandanii castrului.
Prin urmare, locuitorii lor nu aveau voie să cumpere și a dețina pământ. Cu toate
acestea, civilii au format guverne cvasi-municipale și au făcut eforturi pentru a-și schimba
statutul, în special datorită faptul că unele dintre aceste așezări erau de fapt mari și
prospereorașe. În unele cazuri, civilii au construit o altă așezare la o anumită distanță de tabără,
unde terenul era sub controlul autorităților civile romane. Astfel deterenurile puteau fi cumpărate
și vândute, iar locuitorii au putut să se coaguleze in entitati juridice care ar putea încerca să
dobândească drepturi municipale pentru acesteacomunitate. Acest fenomen este astăzidescris ca
„dualitate de așezare,, , care a evoluat și multe canabae au fost acordate municipalstatut, în timp
ce al doilea oraș civil din vecinatate.
Capitolul X – Date referitoare la castrele de la Tibiscum

În afară de cazuri excepționale în care un astfel de modele ar fi putut dezvolta

majoritatea castrelor auxiliare aveau o singură așezare (vicus), carora ar fi putut fi acordate
drepturi municipale, nu mai devreme decât în timpul domniei lui Septimius Severus. În cazul
Tibiscum, savanții au ajuns la concluzia că fie victusul a primit drepturi municipale, sau ar putea
exista o altă așezare, suficient de mare pentru a primi acest privilegiu. Momentul în care s-a
întâmplat acest lucru este dicutabil, deși majoritatea savanților sunt de acord că nu s-a produs
mai devreme de Septimius Severus, care este la sfârșitul secolului al treilea. Această ipoteza pare
a fi susținută de un vechi itinerar ilustrat (itinerarium pictum), unde Tibiscum este marcat de
două ori, la două diferite drumuri în Dacia. Deși ruinele din apropierea zonei Jupa au atras
atenția multor antichari, iar locul a fost săpat în 1923–1924, în 1965–1989 și neregulat din 2002
până în zilele noastre, întreaga zonă a site-ului, iar hinterlandul rural din Tibiscum nu a fost
niciodată cercetat pe deplin. În timpul săpăturilor cercetătorii au descoperit rămășițele din
fortificațiile legate de toate fazele garnizoanei militare, sediul clădire (principia), trei clădiri de
baracă, o clădire absidalăși o clădire alungită identificată ca adresa. Au fost descoperite mai
multe clădiri extramurale ale vicusuluila nord și est de castru. Doar situri separate au fost săpate
în împrejurimile fortului, printre care zece mici moșii sau conace rurale. Au fost descoperite
cimitire in partea dreaptă a râului Tibiscum în locul Tibiscum-Iaz, și de-a lungul drumului care
duce spre sud de acolo.
Capitolul XI - Abordarea teoretică a proiectului realizat în Tibiscum este
conformă cu Arheologia Peisajului.

Arheologia peisagistică a fost definita într-o serie de publicații din ultimele

decenii. Potrivit lui Nicole Branton, Arheologia Peisajului este un instrument de bază pentru
cercetătorii care încearcă să afle cum oamenii au conceptualizat, organizat și adaptat mediul și
cum i-a afectat. Henry Chapman menționează asensul particular al spațiului, studiind peisajul în

14
Tibiscum - Seminar
ansamblu în loc să se concentreze pe spații / evenimente unice și are în vedere relațiile reciproce
între siturile de așezare în studii arheologice de peisaj. Conform UNESCO, „Peisajele culturale
sunt proprietăți culturale și reprezintă operele combinate ale naturii și ale omului ”. Toate aceste
definiții au un numitor comun. Peisajul cultural este format din terenul actual și topografie,
infrastructură artificială modernă, dar și arheologic. Prima este legată de topografia sitului.
Aceasta este întrebarea nesoluționată de unde sau ce parte a fost municipium. Cel de-al doilea se
referă la mediu și forțe ale naturii care i-au influențat forma contemporană, mai ales prin natura
tranzitorie a râului Timiș. Marginea sudică a castrului a fost spălată de apele Timișului în timpul
unei mari inundații și ne-am așteptat să nu fie doar o parte a sitului care a fost afectată de
activitatea fluvială. Metodologie: O abordare multi-disciplinară a tehnicilor moderne, non-
invazive, au aplicat prospecțiuni și documentații arheologice în timpul proiectulului de cercetare.
Această abordare combinată a rezultat din timpul limitat de lucrări de teren desfășurate în fiecare
anotimp și o amploare ipotetică vastăsitul arheologic din Tibiscum. Metode nedistructive de
prospectarea arheologică sunt mai eficientă din punct de vedere al costurilor și mai eficientă
decât săpăturile regulate, iar ,prin urmare, ele sunt mai potrivite pentru arheologia peisajului.
O cerință de bază pentru aplicarea eficientă a tuturor metodelor discutate mai târziu
sunt dimensiunile și accesibilitatea câmpurilor, cele mai mari provocări întâlnite au fost vegetația
densă în unele dintre zonele care au redus aria de cercetare.. O echipă de 15 persoane a efectuat
pe teren sondaje care acoperă o suprafață totală de circa 2,5 km2. Înainte de început trebuiaia în
considerare zona planificată pentru anchetă, perioada scurtă detimp (doar două săptămâni),
numărul de persoane implicate în mersul pe câmp(13) și numărul de receptoare de sistem de
poziționare globală (GPS) la disponibilitatea noastră (patru). Am decis că primul nostru pas va fi
să verificăm și să cerceteze toate câmpurile disponibile și să aplice amplasarea pe teren doar
metoda, întrucât sondajele pedestre nu au fost niciodată implementate în afara fortului și părea
posibil ca așa am filocalizați situri noi. Decizia de a nu implementa acolo intensiv sondajul, s-a
bazat pe argumentul că densitatea descoperirilor pe siturile cercetate erau prea mari pentru a
marca fiecare metru cu receptoare GPS, iar în unele locuri unde era posibil, o astfel de metodă ar
putea sa consume prea mult timp în timpul primelor investigatii.
Prospectiunea de teren a fost efectuată primăvara și toamna, când vizibilitatea la
acest loc era permise pentru o bună prospectare. Totuși, multe domenii s-au dovedit a fi depășite,
iar unele dintre ele erau zone umede și mlaștinile nu sunt prospectiunea nu era pentru
investigații. Principalul nostru obiectiv a fost săverifică sau stabilește o poziție exactă a siturilor
înregistrate în trecut, și de descoperitaltele noi situate pe raza de circa 3 km în jurul fortului.s-a
efectuat un sondaj amplu pe teren (metoda transect) de către unechipă împărțită în grupuri de trei
persoane, fiecare grup echipatun receptor GPS portabil, o busolă, camere fotografice șisaci de
probă pentru colectarea descoperirilor arheologice. Zonele alese pentru prospecția a fost
împărțită în transecte paralele, fiecare cu 10 m lățime. Pentru a marca transectele s-a așezat o
trestie la fiecare capăt. Persoana cuun receptor GPS a setat direcția pentru grupul său și a
controlatlățimea transectelor.
Cercetătorii au mers în tipare în zig-zag se acoperă o suprafață maximă a câmpului
prevăzut. Piesele vizibile prezintă traseele realizate de ghidurile fiecărui grup. Poziția exactă a
obiectelor de date distincte și întinderea concentrațiile de piatră sau olărit au fost marcate cu
receptoare GPS. Odată observată o astfel de concentrare, grupul de sondaj, s-a oprit și a marcat

15
Tibiscum - Seminar
numele fix al unei concentrări șia început să meargă din nou până la descoperirea suprafeței a
devenit și mai multrară și fiecare persoană care efectuează controlul s-a oprit și a marcat
exteriorullimitele concentrației. Măsura accesibilă și inaccesibilăcâmpurile erau de asemenea
marcate. Piste și puncte de referință realizate de inspectorii de ghidau fost înregistrate și
încărcate la informațiile geograficebaza de date sistem (GIS). Aceste înregistrări GPS au fost
comparate cu fotografii aeriene și la sol, material colectat și comentariia conducătorilor grupului
de sondaje. Rezultatul analizei a fost ainterpretare vectorial.

Capitolul XII – Metode de cercetare moderne

Ceasurile de ceramică vizibile la suprafață erau destul de numeroasedar reprezentate

de bucăți mici, mai ales fragmente de corp. fragmentareadin olărit rezultă din activitatea agricolă
intensivă și esteechivalează cu o lipsă de părți identificabile ale unei nave. Cu toate acestea,
setabilesau descoperirile reprezentative au fost colectate și etichetate. După aceea, elemetele de
ceramică au fost spălate și fotografiate pentru investigari ulterioare. O cercetare preliminară la
fața locului a permis distincțiaîntre fragmente de ceramică romană și medievală. Rezultatele
prospecției de sol pe teren comparativ cuinformații culese de cercetătorii români în timpul
săpăturilorîn anii trecuți ne-a oferit o perspectivă pentru cercetari suplimentare, adică măsurători
geofizice. Sondajul topografic și GIST sunt tehnici obligatorii pentru a oferi o locație precisăa
datelor spațiale, în special luând în considerare utilizarea unui GIS, a unei baze de date. Punctele
de referință din toate zonele chestionate au foststabilit cu utilizarea GPS RTK (cinematică în
timp real). Punctele au fost măsurate cu precizie sub-centimetru. Pe baza acestorapunctele cu
care a fost posibil să se efectueze alte măsurători de geodezieStație totală în sistemul de referință
de coordonate national sau global.
Utilizarea instrumentelor de geodezie, precum și a receptorilor GPS handheldne-a
permis să stocăm toate datele dobândite în baza de date GIS și să le comparămacestea cu hărțile
istorice digitalizate și planurile săpateclădiri.Pentru acuratețea studiilor peisagistice extinse, este
esențial sădeterminați o locație corectă și precisă a tuturor caracteristicilor topograficeși a
dobândit date, inclusiv poziția structurilor dezgropate, distinctedescoperiri arheologice și date de
teledetecție. Cel mai bun instrument pentrucolectarea și analiza datelor spațiale este o bază de
date GIS, care ajută lamenține și gestionează toate informațiile spațiale dobândite
georeferențiate,dar servește și ca instrument pentru analiza și prezentarea ulterioară a OBT,
rezultatelor aliniate. Măsurătorile geodezice au fost o metodă de bază folosită pentru crearea
inventarului cercetărilor noastre. În acest scop, am folosit Total Stations (Leica TCR-407,
Topcon Rs 6), GPS RTK (Topcon Hiper V). Au fost utilizate receptoare GPS portabile (Garmin
eTrex 20) în scopul sondajului de mers pe teren. Măsurătorile au fost luate în sisteme de referință
la nivel global și național (WGS84) UTM34N și Stereo 70 românesc).
Toate rezultatele au fost încărcate în baza de date GIS creată în software open-
source Quantum GIS. Acesta conținea raster (de exemplu, hărți, planuri, imagini prin satelit,
ortofotografii și hărți geofizice) și vectori (de exemplu puncte, contururi, trasee GPS, poligoane).
Crearea unui inventar și integrarea datelor obtinute într-o bază de date GIS permise pentru
planificarea eficientă a cercetării, analiza datelor și publicarea corectă a materialului alaturat.

16
Tibiscum - Seminar
Prospecția aeriană cu utilizarea UAV-urilor (vehicule aeriene fără pilot)este o metodă foarte
eficientă și încă în curs de dezvoltare. În 2014-2015 am folosit un multirotor (hex-copter) DJI
S800 cu camera Olympus E-PL3 și a Aripă fixă Delta Delta X8 echipată cu aceeași cameră. În
2016 a S-a folosit quadcopterul multirotor Phantom 4 al DJI.
În fiecare an termicfotografiile aeriene au fost realizate de o cameră termică FLIR
E50 montată peun hex-copter sau atașat la un balon de heliu echipat cu un selfmadeplatformă
controlată de la distanță. Au fost realizate o serie de imagini oblice și perpendicularepe întreaga
zonă a sitului și împrejurimile sale. Fotografii obliceau fost, de asemenea, luate într-o serie cu
orizontală și verticalăse suprapun pentru a crea modele fotogrammetrice cu utilizarea de software
de fotogrammetrie - Agisoft PhotoScan Professional (recentrebranded la Agisoft MetaShape).
Pentru georeferențiere am folositpuncte de control la sol măsurate cu un GPS
RTK și o stație totală.Cartografierea orthomoazicului pe care am creat-o din sondajele aeriene
acoperă asuprafață totală de peste 105 ha.Una dintre metodele aplicate în timpul lucrărilor
noastre de teren a fost cea aerianăimagistica termică (termografie), care este o metodă folosită în
arheologietimp de câteva decenii, dar numai implementat recent pe o scară mai largă, în
principal datorită sofisticăriia camerelor termice și utilizarea comună a drone. Datele au fost
colectate în diferite perioade ale anului (primăvara, vara, toamna) și ziua (dimineața, după-
amiaza, noaptea). Geofizică, O abordare profesională a utilizării metodelor geofizice în
arheologiedistinge trei niveluri de investigare, care se referă la o creștereintensitatea culegerii de
date. În Tibiscum am ales magnetometriaca primă metodă, iar rezistența pământului ca o
completaretehnica de prospecție. Pentru descriere am aplicat rezistivitatea electrică-tomografica
(ERT) și radar penetrant la sol (GPR), magnetometria este utilizat pentru măsurarea câmpurilor
magnetice foarte mici asociate cu resturi arheologice din sol.
Studiile de rezistență la pământ sau de rezistivitate sunt cele electrice foarte
scăzute, curentul este trecut prin sol la intervale regulate și rezistențăla măsurarea fluxului
acestor curenți. Principiul GPR este trimiterea impulsurilor radio VHF în pământ si înregistrarea
reflecțiilor care apar atunci când pulsurile întâlnesc întreruperisau suprafețe. În aprilie 2015, un
magnetometru fluxgate. În aprilie 2016 am folosit un magnetometru de cesiu. Geometrie G-858
și un magnetometru proton Geometrics G-856 aso măsurare de referință. Rezoluția de
eșantionare a fost fie de 0,5 m× 0,25 m sau 1 m × 0,25 m, în funcție de locație. Suprafața totală
investigată prin utilizarea magnetometriei este de cca13 ha.S-au efectuat măsurători de rezistență
la pământ. Tot in aprilie 2016, un contor de rezistență Geoscan Research RM85 a folosit. Noi am
folosit un tablou de electrozi. Rezoluția de eșantionare în fiecare caz a fost de 1 m× 1 m. Această
metodă a fost aplicată pe o suprafață de peste 3 ha.
Măsurătorile ERT au fost efectuate cu un GEOTOMO ERT, contor cu un tablou
cu electrod cu dipol dublu și a separarea electrozilor de 0,5 m cu un interval de profil de 1 m.
Principiul acestei metode este similar cu cel al rezistenței la pământ, cu toate acestea,
ERTmăsurătorile furnizează date tridimensionale și pot furniza informațiidespre profunzimea
caracteristicilor. Sondajele ERT au fost făcutepe suprafața de 120 m2.Au fost măsurători GPR.
Un instrument utilizat în sondaj a fost un radar GSSI SIR 3000 cu ecran si o antena de 270 MHz.
Intervalul dintre profiluri a fost de 1 m. Aceasta metoda a fost utilizată pe o suprafață de 0,6 ha.
Abordarea noastră multidisciplinară a furnizat o cantitate mare de date,care va fi sub-împărțit în
secțiuni individuale pentru un coerentdiseminare.

17
Tibiscum - Seminar
Descrierea tuturor rezultatelor sunt prezentate în termenide conținut cu o diviziune
pentru anumite componente ale așezăriipeisaj. Singura excepție este un sondaj de mers pe teren,
realizat în martie 2015, care este descris separat, deoarece a acoperit în mod
semnificativsuprafață mai mare. În scopul efectuării sondajelor pentru pietoni întreaga zonă
aflată în cercetarea fost împărțit în două mari întinderi de teren împărțite perâul Timiș¸ și
etichetat Tibiscum West și Tibiscum East (pe malul drept al râului). În octombrie 2014, înainte
de începerea pietonului obișnuitsondaje, am vizitat 12 situri romane din vecinătatea Tibiscum
șile-a marcat cu receptoare GPS de mână 7, ceea ce ne-a permis integrarealocația lor exactă în
baza noastră de date GIS. Dintre aceste 12 situri, mica cetate romană de lângă satCornut¸țel ne
prezintă un site interesant, dar foarte deteriorat. În partea dreaptă a râului Timiș (Tibiscum East),
am vizitat templul excavat al lui Apollo.
Primul sondaj sistematic de mers pe teren a fost efectuat în martie 2015. Prospecția
a acoperit o suprafață totală de cca 2,5 km2. Majoritatea rămășițelor identificate au fost de
dimensiuni mici sau mediiconcentrații de descoperiri arheologice - sherds și / sau ceramică,
materiale de construcții. Descoperirile au fost curățate și datate la fața loculuipoziția descoperirii
încărcate în baza de date GIS și mapată.categorii de descoperiri în comparație cu imaginile
obținute din geofizicăsondaje și fotografii aeriene au dat posibile interpretăride structuri
subterane. Am reușit să localizăm și să ne documentămcâteva zeci de caracteristici arheologice și
zece situri noi. Un numar deau fost colectate artefacte, în mare parte sherds de ceramică, dar și
fragmente deobiecte de masă și obiecte metalice importate la Tibiscum West. Majoritatea
sondajelor pietonale au avut loc pe vestmalul râului Timiș, care era considerat mai puțin
arheologiccercetate, cu excepția rezervației arheologice și zona de la nord de fort.
Majoritatea site-urilor de aici malul râului Timiș a fost înregistrat la est de drumul
national. Trei concentrații majore de artefacte datate din perioada romană aua fost identificat
acolo. Primul, W1, este situat pecâmpurile aflate imediat la vest de Poarta de Vest a fortului.
Această concentrareeste probabil legat de drumul și structurile antice(clădiri?) care au existat de-
a lungul cursului său. Celelalte doua concentrații localizate recent au fost descoperite la
aproximativ 1 km sud(W2) și la 2 km nord (W3) al fortului. Concentrația W2,
conținutămaterialele de construcție și concentrațiile liniare de pietricele, sunt posibilrămășițele
unui drum. Suprafața totală a concentrațiilor înregistrate este de5–6 ha.

Capitolul XIII – Date in legatura cu Vicus-ul, inclusiv istorice

Aceasta asezare se numea vicus. Locuitorii asezarii erau civili interesati in relatiile lor
economice cu armata, care insoteau peste tot unitatea, daca aceasta era transferata pentru o
durata mai mare de timp. Asezarea avea un caracter oficial, luand fiinta in urma stabilirii primei
unitati militare romane pe aceste locuri. Cercetarile arheologice din alte parti ale Imperiului
Roman au stabilit ca vicus-urile aveau un caracter organizat. Ele se construiau intotdeauna pe un
loc viran in apropierea castrului, nelocuit anterior de populatia autohtona din provincia
respectiva. Terenul atribuit acestuia era cuprins intre porta pretoria si porta principalis sinistra a
castrului, bine inteles in afara fortificatiei. Deselor refaceri si modificari constructive ale

18
Tibiscum - Seminar
castrelor de la Tibiscum le corespund aceleasi etape de locuire in vicus in general. Etapele
generale cele mai importante sunt urmatoarele:
1.- La inceputul secolului al II-lea, cladirile erau construite din lemn. In anul 117-
118 se constata incendii puternice la un atelier de olarie si fierarie. Distrugera celei mai mari
parti din vicus, a fost rezultatul incursiunilor daco-sarmate. Dupa aceasta data incepe construirea
din piatra a cladirilor.
2.- In anii 158-159 sau, in unele cazuri, in anul 167, se incheia o a doua etapa
marcata tot prin incendii puternice datorate probabil unor pericole externe (dacii liberi). Au loc
dinnou incendii ce s-au observat la cladirile I, II, VII, VIII, in prima lor faza, fiind distruse.
3.- Spre sfarsitul domniei lui Septimius Severus sau chiar in timpul domniei
lui Caracalla, se observa anumite perturbari in viata asezarii, modificari constructive in interiorul
unor cladiri. Acum are loc transferarea cohortei I de arcasi la Drobeta acesta fiind motivul cel
mai intemeiat pentru care cu ea a plecat si o parte din populatia civila din vicus.
4.- Dupa parasirea Daciei de romani, toate edificiile sunt locuite in continuare, doar
spatiile de locuit sunt micsorate printr-o serie de ziduri seci.
In stanga drumului de acces in rezervatia arheologica se afla Cladirea VIII. Avea
dimensiunile de 13 m x 7 m, cu o intrare lata de 1,40 m, dispusa pe latura de est. Era construita
din piatra de rau si mortar, colturile fiind executate din caramida. Grosimea zidurilor era de 0,70
m, cu o fundatie deosebit de adanca, de circa 2,10 m. Intre cladirile VII si VIII, o stradela din
pietris, lata de 3,50 m, permitea accesul in spatele cladirii dar si la strada principala pavata cu
dale mari din piatra, care a fost refacuta de patru ori, in timpul existentei sale. Cladirea VII este pe
departe ce-a mai impunatoare constructie din vicus. Cladirea avea un plan aproape patrat, cu
dimensiunile de 20 m x 19,50 m, o fatada cu un portic cu sase pilastri, din care se pastrau doar
bazele lor de 1,20 m x 1,20 m. Coloanele erau dispuse la 3 m una de cealalta. Terasa din fata
cladirii, pavata cu caramida, era lata tot de 3 m. Intrarea propriu-zisa era amplasata la circa 12 m
de coltul de sud-est al cladirii si a fost lata de 1,80 m, flancata de doua blocuri mari de marmura,
probabil de la usorii portii. In spatele portii un bloc de calcar aflat cu 0,50 m mai jos a fost folosit
ca prag. Avea cinci incaperi notate de la A la D.
Un incendiu puternic a distrus intreaga cladire, astfel incat acoperisul cu tigle s-a
prabusit cu toata suprastructura de lemn. Mai multe monede de bronz de la Antoninus
Pius, Marcus Aurelius si Faustina Senior dateaza inceputul cladirii la mijlocul secolului al II -
lea. Existenta sa in timp este indelungata, pana in timpul lui Severus. Cercetarea zonei aflate la
vest de cladirea VII a evidentiat existenta unui nou atelier de prelucrare a sticlei, in special
pentru vasele de sticla, dar si margele, inele. Cladirea III avea dimensiunile de 16 m x 15,60 m, cu
ziduri groase de 1 m. Intrarea era formata din un sir de blocuri ce trbuia sa sustina frontonul
cladirii. Dispunea si de un pridvor ingust de 1,60 m. Aspectul cladirii este usor trapezoidal,
avand doua incaperi pe latura de est si trei incaperi pe latura de vest. Datorita descoperirii aici a
unei inscriptii sub forma de coloana votiva si a capului unei statui supradimensionate
reprezentand-ul pe Iuppiter, s-a presupus ca edificiul ar fi un templu.
Cladirea II. Este o casa cu fronton ingust, cu dezvoltare in adancime, avand
dimensiunile de 21,20 m x 11,50 m. Ea este compusa din cinci incaperi fiind construita peste
doua faze anterioare apartinand unei constructii din lemn si uneia de piatra pe care isi sprijina pe

19
Tibiscum - Seminar
alocuri fundatia. Grosimea zidului (de 1 m) sugereaza posibilitatea supraetajarii cladirii. La
coltul de nord-est al cladirii se mai pastreaza o borna de drum probabil cu numele insulei, azi
stearsa de timp. O stradela lata de 2,50 m despartea cladirea II de cladirea I. Cladirea I. A folosit
ca atelier pentru confectionarea podoabelor din sticla, margele, etc, dar si ca locuinta particulara.
Cladirea avea o forma trapezoidala, cu fatada spre drum. Dimensiunile ei erau de: 18,40 m x
14,11 m, avand patru camere dispuse doua cate doua, despartite de un culoar in forma literei L.
Incaperea din coltul de nord-vest a fost transformata in atelier de prelucrarea margelelor din
pasta de sticla. Cladirea X. Este singura descoperita pana acum in intregime. Dimensiunile ei erau
de 35,20 m x 9,60 m. Orientarea cladirii era nord-sud, avand intrarea pe partea de sud, cu un
pridvor lat de 4 m, cu trei baze rotunde de coloana. Urma o curte, iar apoi, de o parte si de alta a
unui coridor, se insirau incaperile. Spre vest doua incaperi aveau incalzire cu hypocaust si par a
fi fost sufrageria (tablinum) si dormitorul (cubiculum). In continuare se aflau doua incaperi
identificate cu cella penaria (camari). In aceasta cladire s-a descoperit un fragment de amfora cu
ştampila MARC(us) SYR(us), acest nume de olar nefiind cunoscut in alta parte. Asezarea civila
din preajma castrului mare de la Tibiscum se extindea spre nord-est, avand o forma compacta, cu
cladiri dispuse la 1,5-2 m una de cealalta, cu o suprafata de circa 12 ha. Cladirile din vicus se
aflau la sud de via praetoria.
Capitolul XIV – Date in legatura cu Fortificatiile si Alte Metode
Moderne

Cercetarile efectuate in alte provincii ale fostului Imperiului au relevat existenta

unor elemente defensive care inconjurau asezarea vicana, fiind fixate cu unul din capete pe zidul
de incinta al castrului. Fortificarea vicilor militari se facea in urma unor pericole externe. Vechile
cercetari surprinsesera un zid adosat coltului de nord-vest al castrului mare dar a fost considerat
un element al turnului de colt. Zidul avea o latime de 1,30 m. Ulterior, in anii 1976-1977, in
urma unui mic sondaj, s-a dezvelit zidul doar la suprafata fara a surpinde elementele sale in
intregime, cu toate etapele constructive. Cercetarile efectuate in 1990, au completat sub raport
stratigrafic, cat si cronologic datele cunoscute. Zidul de incinta sau sistemul de val cu palisada
apare uzitat in Britannia la peste 30% din vicii. In Dacia momentan doar la Tibiscum si Micia s-
au descoperit asemenea sisteme defensive. Cateva sondaje arheologice au permis identificarea
necropolei de est, localizata la punctul Iaz Damb, fiind birituala, cu morminte de incineratie si
inhumatie in sarcofage de caramida, datand din secolele II-III. Necropola de vest se afla partial
sub actualul cimitir al satului Jupa.
La Tibiscum nu sunt atestate marturii epigrafice privind administratia asezarii
vicane. Existenta unui vicus era determinata de existenta unui castru, ca de astfel si de
abandonarea lui in buna masura, desi se constata o continuitate de locuire si dupa aceasta data in
cazul unor asezari. O desprindere din punct de vedere administrativ ar fi putut avea loc abia in
momentul in care comunitatea s-a intarit prin elemente lasate la vatra. Raportul demografic va
antrena schimbari economice importante. In momentul in care un sistem defensiv se ataseaza si
anuleaza partea de nord a castrului pentru a proteja vicus-ul militar de la Tibiscum, ni se pare
firesc a considera existenta unei dependente de administratia militara a castrului. Conducerea
administratiei putea fi facuta prin acele elemente ramasen fidele Imperiului, veteranii, care vor fi
desemnati ca magistri la fel ca in cazul unor vici civili.

20
Tibiscum - Seminar
Dupa abandonarea provinciei in anul 271, vicus-ul militar a continuat sa fie locuit
pana in secolul al IV-lea, chiar daca sub raport demografic el a fost mai redus. Cercetarile au
documentat locuirea edificiilor, functionarea unor ateliere mestesugaresti (olarie, sticla), o
circulatie monetara curenta pana in a doua jumatate a secolului al IV-lea. Mentinerea pietei de
desfacere si a unei cereri de produse a influientat pozitiv fiintarea asezarii alaturi de orasul de pe
malul drept. Din a doua jumatate a secolului al IV-lea, in buna masura urmele de viata se
restrang si datorita instabilitatii interne a Imperiului Roman dupa moartea lui Constantinus II si,
apoi, datorita apropierii valului hunic.Vicus-ul militar de la Tibiscum este, deocamdata, primul
centru de acest gen care a influientat si a avut un rol determinant in urbanizarea zonei si aparitia
unui oras antic. Aparitia sa a fost strans legata de existenta castrului si, implicit, importanta sa
militara a favorizat dezvoltarea unui vicus puternic sub raport demografic si socio - economic.
Capitolul XV – Asezari civile?

Pe malul drept al Timisului, in dreptul asezarii vicane si a castrului de pe malul

stang, s-a dezvoltat o asezare civila care este presupusa a fi fost orasul antic. O abordare
sistematica a acestei zone a inceput de abia din anul 1988. Intemeierea unui oras antic
presupunea respectarea unor reguli si ritualuri prestabilite, relatate in detaliu in de izvoarele
literare antice. Intemeierea coloniei Dacica de catre Traianus s-a efectuat prin deductio si desigur
in acest caz ritualul sacru al intemeierii orasului a fost indeplinit prin trasarea cu plugul tras de
un taur si o vaca, ambii albi, a perimetrului orasului. Brazda scoasa de plug
devenea pomerium (val sau zid), iar locul brazdat devenea santul de aparare al orasului. Pe locul
unde urmau sa fie construite portile orasului nu se trasa nici o brazda, plugul fiind ridicat. Cu
ajutorul unui groma se stabilea centrul in care cele patru strazi ale orasului se intersecteaza,
fiecare avand ca duct unul din cele patru puncte cardinale. Cele doua strazi erau
denumite decumanus sau decimanus si cardo sau kardo. Decumanus maximus reprezenta axa
vest-est a viitorului oras, iar cardo maximus reprezenta pe cea de nord-sud. Punctul de intersectie
era cel in care era asezata groma. De la cele doua axe principale erau trasate strazi
perpendiculare pe acestea care delimitau parcele de teren patrate sau dreptungiulare pe care se
ridicau insula. Pe o insula se construiau case care aveau practic cate o fatada pe toate laturile, de
multe ori cu o curte interioara. Intreaga retea stradala era conceputa pentru a permite accesul
la forum, suprafata lui fiind calculata in functie de numarul locuitorilor. Ridicarea unei asezari la
rangul de municipiu era determinata in buna masura de posibilitatile materiale ale locuitorilor
asezarii de a varsa in visteria Imperiului o anumita suma de bani. Deci cei 100 de cetateni romani
care infaptuiau aceasta donatie statului obtineau dreptul ca asezarea lor sa devina oras.

Capitolul XVI – Drumuri romane?

O prima incercare de ridicare topografica la Tibiscum a fost facuta in veacul trecut,

ruinele distingandu-se la suprafata pamantului, in urma masuratorilor cu pasul ajungandu-se la
dimensiunile de 1200 x 700 pasi (aprox. 840 x 490 m). A fost descoperit drumul
imperial Dierna - Tibiscum, vizibil in mare masura si azi. Mai multe sondaje au incercat sa

21
Tibiscum - Seminar
studieze structura drumului imperial. Astfel s-a ajuns la stabilirea latimii acestuia in urma
masuratorilor efectuate intre asezarile Iaz si Ciuta. El avea o latime de 6 m cu rigole de fiecare
parte, fiind amenajat direct pe solul antic, prezentandu-se usor bombat la mijloc (grosimea
drumului era de 0,45- 0,50 m). Intrucat traversa orasul pe directia vest-est, acesta a avut rolul
de decumanus maximus si reprezinta una dintre arterele principale ale asezarii.
Arealul cuprinzand ume romane (orasul antic) se intinde pe o suprafata de circa 350
m x 200 m. Cercetarile efectuate incepind cu 1988 au dus la identificarea primelor comlexe de
locuire din asezare. A fost efectuata o sectiune intre Balastiera si satul Iaz (la 28 m sud-vest de
acesta). Orientarea sectiunii era est-vest. Dimensiunile sectiunii: 32 x 1,75 m. La extremitatea
estica a fost surprins, pe directia nord- sud, un drum realizat din pietris, lat de 4,75 m, avand o
rigola de scurgere pe fiecare latura, lata de 1,00 m pe latura de vest, iar pe cea de est a fost
surprinsa doar pe o latime de 0,50 m. Drumul prezinta o bombare in partea centrala, cu grosimea
de 0,50 m, fiind construit din straturi succesive de pietris puse pe un strat de pietris negru
aluvionar. Adancimea drumului de la nivelul solului actual este de 1,25 m. La 3,25 m vest de
drum au fost identificate urmele unei constructii din lemn. Intr-o etapa ulterioara a avut loc, la 1
m spre vest, ridicarea unei constructii din piatra de rau. Cladirea dezvelita in intregime era
orientata nord-sud, avand dimensiunile de 22,50 x 10,50 m. Au existat 3 niveluri de locuire,
primele doua apartinand unor baraci din lemn, dar cu substructii din barne, iar ultimul, avea
fundatia din piatra de rau, iar elevatia din lemn si chirpici, cu hypocaust.
Capitolul XVII – Material ceramic?

Materialul ceramic descoperit consta cu deosebire din fragmente ceramice, in

proportie de 90% de factura romana, lucrate la roata, mai ales din ultima faza de locuire.
Ceramica descoperita in cladire este total diferita, ca aspect, de cea din vicus si castru. Cladirea I,
prin forma sa, modul de impartire al incaperilor in interior reprezinta un tip de casa intalnit si
in vicus, cu fronton ingust si dezvoltare la adincimea lotului. Dupa materialul descoperit, cladirea
era destinata locuirii. Aceasta descoperire este prima databila in secolele III-IV din asezarea
civila de pe malul drept al raului Timis. Descoperirea la nord si sud de cladirea I a altor edificii
sugereaza existenta unui cartier de locuinte sau cladiri cu alta destinatie. Sondajele efectuate in
anii 1991-1992 in continuarea edificiului spre sud au evidentiat inca doua siruri de cladiri pe
directia vest-est, pana la drumul imperial care are rolul de decumanus maximus. Ca rezultat au
aparut patru siruri de cladiri avand o latime (aprox.) totala de 90-100 m. Nu putem sti cat se
prelungeste spre nord asezarea, desi aici terenul pare sa fi suferit mari schimbari datorita
inundatiilor provocate de raul Timis. Configuratia terenului, mult mai joasa fata de restul
asezarii, ne-ar determina sa presupunem aici limita de nord a orasului. Limita de sud-vest ar
corespunde pe teren cu rigola actualului drum pietruit de acces in balastiera. Drumul sesizat in
paralel cu orientarea cladirii I reprezinta una dintre principalele artere de acces la decumanus.
Latimea sa de 4,75 m exclude totusi posibilitatea de a ne afla in fata unui cardo. Limitele de vest
si est sunt greu de apreciat si orice supozitie nu are o baza informationala arheologica.

Capitolul XVIII – Alte date in legatura cu cercetarile arheologice

22
Tibiscum - Seminar
Cercetarile arheologice fiind inca la inceput, sunt premature orice incercari de analiza
asupra populatiei ce locuia asezarea. Nu avem nici un indiciu epigrafic din care sa rezulte
ca Tibiscum a avut calitatea de pagus, prezenta unor decurioni din teritoriul Ulpiei Traiana
Sarmisegetusa in inscriptiile de la Tibiscum aratand clar ca asezarea civila de la Tibiscum de pe
malul drept al Timisului facea parte din teritoriul coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Etapele
de dezvoltare nu pot fi momentan stabilite cu precizie decat pe baza unor presupuneri logice in
comparatie cu dezvoltarea altor asezari urbane din Dacia si din Imperiul Roman, acesta fiind
rolul cercetarilor arheologice viitoare. Agricultura, a fost cea mai importanta ramura a economiei
antice.
Capitolul XIX – Date economice si in legatura cu alimentatia

Cucerirea romana a dus la o serie de permutari nu numai sociale, economice, dar si in

tehnica agricola, pamantul cucerit al Daciei devenind ager publicus. Unele pasuni ale provinciei
au fost atribuite arendasilor numiti conductores, care subarendau aceste pasuni altor persoane
particulare. O singura inscriptie descoperita la Tibiscum atesta numele unui conductor pascui et
salinarium, Publius Aelius Marius, cunoscut si in alte parti ale Daciei. Hermandio, sclavul
administrator, actuarius, care a ridicat monumentul la Tibiscum era reprezentantul respectivului
arendas in aceasta zona. Informatia este pretioasa, intrucat atesta axistenta si in zona asezarii
civile a unor terenuri de pasunat, care se subarendau particularilor. Nu exista nici un indiciu unde
erau terenurile de pasunat si de padure ale garnizoanei de la Tibiscum. Ele puteau foarte bine sa
nu fie terenuri continue, ci aflate in diferite zone, in functie de necesitatile trupei. In secolul al
III-lea, cele trei unitati de la Tibiscum, avand in jur de 1500-2000 de oameni, cu aproape 1/2
efectiv format numai din calareti, trebuie sa fi avut nevoie de un numar mare de animale - in
primul rand pentru calarie, apoi animale de povara si hrana. Daca pentru aprovizionarea unei
legiuni cu carne, lapte, piei, se considera, de obicei, ca erau necesare 5000 de capete de animale
anual, in cazul castrului de la Tibiscum ele trebuie sa fi fost in jur de 1500-2000 de capete. In
cadrul castrului s-au descoperit unelte agricole a caror singura explicatie este aceasta ca pe langa
pasuni armata dispune si de terenuri agricole cultivate direct de armata.
Asezarile autohtone, dacice, au fost sensibil dezavantajate de noul sistem de
folosinta a pamantului, dar ele au reprezentat in continuare baza de produse agricole a provinciei.
Alaturi de asezarile rurale se ridicau si ferme (villa rustica), mai ales in apropierea drumurilor
imperiale, ale colonistilor veniti aici, in Dacia. In cursul cercetarilor intreprinse in
jurul Tibiscum-ului au fost identificate, 5 sau 6 ferme. Inspre vest de Triajul CFR Caransebes, s-
au identificat doua astfel de constructii, in apropiere de necropola tumulara de est a orasului a
fost decoperita o ferma modesta ca dimensiuni (15,80 m x 16,40 m), cu o curte interioara de
12,30 m x 11,50 m, avand 7 incaperi, pe latura de est 3 si 4 pe latura de nord. O alta ferma a fost
descoperita la Caransebes, in punctul Mahala. Cladirea a fost dezvelita partial, avand o lungime
de 14,75 m si o latime de 10 m, construita din piatra de rau si mortar. Edificiul avea trei incaperi,
avand in portiunea centrala un sistem de incalzire cu hypocaust. In anul 1975, in locul numit,
Campul lui Cornean, s-a descoperit o alta constructie cu caracter rural, ce dispunea de 6 incaperi,

23
Tibiscum - Seminar
fiind sesizate 3 niveluri de locuire a edificiului. Autorii cercetarii au presupus ca ar fi o mansio,
avand in vedere ca drumul nu se afla decat la circa 40-50 m. Dar este de presupus - dat fiind
numarul mic de incaperi - ca sa fi fost mai degraba o ferma inconjurata de zid, deocamdata prima
de acest fel din sud-vestul Daciei.
In privinta alimentatiei, pe langa urme de oase animale, la  Tibiscum s-au gasit, n
urma cercetarilor arheologice, boabe de grau, mei, mazare, samburi de cirese sau visine, ceea ce
demonstreaza o alimentatie obisnuita, tipic romana. Cresterea animalelor. Numeroasele oase de
animale descoperite in mai toate edificiile cercetate reprezinta dovezi ale cresterii, mai ales, a
vitelor mari: bovine, ovine, mai rar porcine. Oase de pasari au aparut mai ales in asezarea civila.
De asemenea vanatul a constituit o sursa importanta de carne, descoperindu-se oase si colti de
mistret, coarne de cervide, in castrul mare fiind chiar identificat un atelier de prelucrarea osului
si a coarnelor de cerb, descoperindu-se jetoane pentru joc, piese de la arcuri sau sageti, zaruri.
Una din ocupatiile dependente direct de cresterea animalelor era pielaria.
In cursul cercetarilor sau descoperit fusaiole folosite la toarcerea lanii, ceea ce
denota prelucrarea lanii, teserea ei pentru vesmintele mai groase ale oamenilor. Cel mai
documentat domeniu al vietii economice il reprezinta productia ceramica, cu paleta sa diversa de
produse: materiale de constructii, tuburi de canalizare, ceramica, opaite, lucernae, statuete si
figurine, podoabe. La Tibiscum, a putut fi identificate o serie de ateliere ceramice, fie militare,
fie private, datorita stampilelor aplicate pe materialele de constructie, pe vase de uz
comun, mortaria, opaite.

Capitolul XX Oficine militare

 Numarul mare de stampile aplicate pe diferite materiale de constructie dovedeste

existenta unor caramidarii militare. Deocamdata nu au fost descoperite cuptoare pentru arderea
materialului de constructie. Stampilele CIS=Cohors I Sagittariorum, CIV=Cohors I
Vindelicorum, NPT=Numerus Palmyrenorum Tibiscensium; AIM=Ala I Maurorum, sunt
stampile militare. Oficinele particulare de caramidarie ΛΣΡ, ARF, VAM, PCH, sunt un lot de
stampile ce nu au fost satisfacator traduse. Cea mai documentata inscriptie tegulara este ARF,
cunoscuta atat in castru cat si la Tibiscum in vicus. VAM, este o ştampila mai putin intalnita
descoperita in vicus. ΛΣΡ, este o ştampila imprimata pe materiale de constructie fiind cunoscuta
in special in vicus. GTI= G() T, I, sau Gaius Titus Ianuarius, dupa N. Branga. Alta ştampila este
TFL.V, T (itus) FL (avius) V, aparuta doar in vicus. Alte stampile, cum ar fi: PCH, au aparut
doar in asezarea civila, sugerand existenta unor caramidari locali de la Tibiscum. O ştampila
interesanta este MA.SY ce atesta numele unui oficinator local de la Tibiscum, originar, probabil,
din Syria, venit in urma unitatilor din aceasta parte a Imperiului. In 1980 a fost descoperita in
cladirea X o toarta de amfora care avea pe ea o ştampila cu inscriptia MARC.SYR (M+A in
ligatura, S intors).

Capitolul XXI –In legatura cu ceramic si cu era facuta

24
Tibiscum - Seminar
La Tibiscum au fost identificati si alti officina-tores, pe langa Marcus Aurelius
Syrus. Pe un mortarium s-a descoperit o ştampila cu inscriptia SEVERUS, ce pare a fi un olar
local. Un alt mester olar specializat in producerea de opaite a fost se pare AUR(elius), care nu
apare in alta parte a provinciei Dacia sau in provinciile vecine. Olaritul reprezinta o principala
ramura a ocupatiilor mestesugaresti tibiscense. Sunt cunoscute mai multe cuptoare databile in
secolele II-III. Primul atelier a fost descoperit in anul 1978, la vest de cladirea I, la adancimea de
1,75 m. Aici s-au descoperit doua cuptoare de ars ceramica, din care unu era distrus pana la
baza. Celalalt avea forma aproape ovala, cu diametrul de 1,90 m, din instalatie pastrandu-se
decat camera de foc, inalta de 0,60 m. Peretii aveau o grosime de 15 cm, placa de reverberatie
fiind sustinuta de un stalp central construit din patru caramizi mari ( 50 cm x 31,7 cm) si de o
bordura lata de 5-7 cm. Canalul de alimentare al camerei de foc avea o lungime de 84 cm, in
forma trapezoidala, acoperit cu tigle si olane romane, inaltimea fiind de 20 cm. Atelierul a
functionat de la inceputul stapanirii romane , fiintand pana la 117- 118, cand a fost distrus. In
spatele cladirii II s-a descoperit un al doilea atelier de olarie, cu un cuptor, distrus pana la baza,
avand o forma rotunda si un diametru de 1,00 m. La 25 m de castru mare a fost descoperit un alt
atelier de ceramica, mult mai complet decat precedentele, avand o serie de anexe necesare
prepararii lutului. Atelierul a fost dezvelit in cladirea VIII, cladire aflata in imediata apropiere a
drumului de acces in rezervatia arheologica.
Cuptorul a aparut la o adancime de 1,00 m, cu peretii de lut crutat fiind orientat
vest-est, cu gura de alimentare spre vest, inalta de 15-20 cm. Are un pilon central din fragmente
de olane, caramizi legate cu mortar in inaltime de 0,35 cm, diametrul de 0,90 m, sprijinindu-se
pe peretele opus gurii de alimentare, din care cauza era usor inclinat in aceasta parte. Vasele se
asezau direct pe acesta, aerul cald patrunzand prin spatiul dintre peretii laterali si acest suport.
Bolta cuptorului era din bucati de caramizi legate cu lut. Dimensiunule reduse ale camerei e
ardere a vaselor denota o capacitate redusa de productie. In fata cuptorului exista o podea usor
albiata care se termina intr-un cenusar cu diametrul de 0,80 m. In imediata apropiere a cuptorului
a aparut o platforma de lut batut de 3 m x 0,90 m, pe latura de est gasindu-se doua bazine
orientate perpendicular pe aceasta latura. Cu o lungime pastrata de 0,80 m si o latime de 0,50 m
la o departare de 1,20 m unul de celalalt aceste bazine au fost utilizate pentru framantarea si
curatirea lutului de impuritati pentru obtinerea unei paste elastice necesare modelarii vaselor.
Atelierul dateaza din de la jumatatea secolului al III-lea pana spre sfarsitul vaeacului.
Cele trei ateliere descoperite constituie de fapt inceputul studierii acestei ocupatii
mestesugaresti in cadrul asezarii tibiscense. Cercetarile intreprinse in castru si mai ales
in vicus constituie dovezi ale faptului ca in cadrul atelierelor locale exista si o productie de
teracota. Caracteristica ceramicii tibiscense este impusa de materia prima folosita cu un continut
fin de mica si chiar pietricele. Alaturi de aceasta ceramica, se remarca ceramica autohtona,
dacica, lucrata cu mana. Atelierele tibiscense vor continua sa functioneze si dupa parasirea
Daciei, martorii acestui lucru fiind o serie de opaite ce nu mai sunt lucrate la tipar ci la roata,
care dupa factura se dateaza in veacurile III-IV. Atelierele de prelucrare a
metalului. Descoperirile arheologice din vicus demonstreaza existenta unor conditii prielnice
pentru dezvoltarea productiei mestesugaresti locale. Marea cantitate de artefacte din metal: cuie,
piroane, scoabe din fier utilizate la ridicarea castrelor si edificiilor particulare trebuie sa fi fost
25
Tibiscum - Seminar
confectionata pe loc. S-a descoperit partial un atelier de fierarie in apropierea cladirii VIII, sub
care de fapt se intinde. Intregul atelier era adapostit intr-o baraca din lemn, cu peretii lutuiti cu
grija, peste care s-a intins un strat de mortar gros de 1 cm.

Capitolul XXI- Ateliere

In ultimii ani, la Tibiscum au fost identificate si cercetate patru ateliere de prelucrare a

bronzului, aurului si argintului, cel mai interesant fiind atelierul cu caracter militar dezvelit in
preajma portii pretoria a castrului mare. Urmele atelierului s-au descoperit la adancimea de 1,30-
1,50 m, cu dimensiunile de 6,50 m x 3,40 m, cu podeaua din lut batut. Un incendiu puternic a
dus la distrugerea acestuia, lucru ce a permis descoperirea unui mare numar de piese utilizate la
turnarea si executarea unor obiecte de bronz. Din cercetarile efectuate rezulta ca productia
acestui atelier era destul de mare, fara insa a satisface cererea de material al trupelor de aici de
la Tibiscum. Atelierul se dateaza in secolul al II-lea. La 35 m sud de coltul de nord-est al
castrului mare de la Tibiscum, la circa 24 m de zidul de incinta al acestuia, au fost descoperite, la
adancimea de 1,80 m - 2,00 m, urmele unui al doilea atelier aflat intr-o baraca de lemn.
Dimensiunile erau de 6,50 m x 1,80 m. Atelierul a fost folosit doar pentru confectionarea
podoabelor din metal pretios (aur, argint), datandu-se la inceputul secolului al II-lea, in orice caz
pana la mijlocul domniei lui Hadrianus (117-138).
In vara anului 1986, un nou atelier pentru bijuterii de aur si argint a fost descoperit
in spatele cladirii VII din asezarea civila. Atelierul era adapostit intr-o baraca cu peretii din lemn,
neteziti cu lut. Dimensiunile ei erau de 2,40 m x 2,40 m. Pe baza celor descoperite in atelier s-au
putut reconstitui multe aspecte tehnice ale confectionarii bijuteriilor antice. Cele doua ateliere de
bijutier dovedesc prelucrarea metalelor pretioase in vicus. In anul 1981, in zona cladirii VII,
distrusa de un incendiu si abandonata la inceputul veacului al III-lea, a fost descoperit un atelier
de confectionat margele si unul de turnat piese din bronz, atelier pastrat partial, dimensiuni 7,45
m x 1,65-2,11 m, aparut la adincimea de 0,60 m de la nivelul pastrat al zidului. El a fost ridicat
prin nivelarea stratului de daramatura, peste care s-a intins un strat de lut, gros de 0,20 m, care a
format podeaua atelierului. In partea de nord-est a atelierului apare o groapa rotunda cu
diametrul 0,75 m, adanca de 15 cm, parand a fi podeaua unui cuptor pentru incalzirea metalului.
Cele patru ateliere descoperite reprezinta un crampei din activitatea de prelucrare a
metalului. Productia variata a acestor ateliere denota capacitatea mestesugarilor artizani de aici
de a executa lucrari de finete din metale pretioase, de a realiza piese mai complicate, cum ar fi
combinatia dintre sticla si bronz, atestata pentru prima data intr-un atelier din Dacia. Prezenta
unui atelier de prelucrare a metalului in imediata apropierea celui de margele din sticla, cum este
cazul atelierului 4, dovedeste existenta unor ateliere in care se puteau executa piese emailate, a
caror frumusete depaseste arta unor simpli mestesugari, vadind reale calitati artistice. Ateliere de
sticlarie. Tibiscum a excelat si ca un important centru de prelucrare a sticlei. In cateva anexe
aflate la vest de cladirile I, II si VII s-au descoperit urme de prelucrare a sticlei, fie pentru
producerea vaselor, fie pentru confectionarea unor podoabe din pasta de sticla.

26
Tibiscum - Seminar
O astfel de instalatie utilizata, probabil, la topirea sticlei a fost un cuptor dezvelit in
spatele cladirii VII, din care se pastreaza doar camera de foc, care avea un pilon central, iar pe
peretii camerei de foc erau dispuse radial 10 caramizi din chirpici de 40 x 30 x 7 cm. Diametrul
cuptorului era de 1,20 m, gura cuptorului, de forma trapezoidala, era orientata spre vest. In
stanga peretului exterior al cuptorului, pe un mic postament de lemn, a fost descoperit un tub din
fier de forma tronconica (lungime: 3,8 cm, latime:3(1,9) cm). Asemenea tuburi suflante erau
utilizate pentru intetirea focului in camera de foc. In interiorul acestui cuptor au fost descoperite
urme de sticla, ceea ce a condus la concluzia ca cuptorul era utilizat pentru topirea sticlei. In
antichitate, sticla se obtinea din topirea amestecului format din nisip si cenusa sau din nisip, soda
naturala si plumb (K2O - Pb O + Si O) in alta combinatie. Acest proces se facea in recipiente din
ceramica cu gura larga.

Capitolul XXII - Cuptorul

Cuptorul descoperit se afla la adancimea de 1,80 m, in mijlocul unei constructii

de lemn, a carei podea de lut batut, acoperita cu un strat de mortar, se afla la adancimea de 1,30
m, deci la nivelul boltii cuptorului. Prin bolta cuptorului se practicau 2-3 orificii dispuse radial,
care permiteau observarea procesului de topire a sticlei. Acest cuptor asigura realizarea unor
turte de pasta sticloasa, care erau retopite si, in combinatii cu diferiti oxizi de fier sau de cupru,
dadeau sticlei culoarea dorita. Realizarea celui de-al doilea proces de purificare a sticlei avea loc
in recipiente de dimensiuni mai reduse, simple oale de ceramica rosie, acoperite de obicei in
exterior cu un strat protector de lut gros de 1 cm, pentru a da o mai mare rezistenta vaselor la
temperaturile inalte. Acest proces avea loc in cuptoare de mici dimensiuni, care pregateau pasta
de sticla pentru prelucrare. Asemenea instalatii au fost descoperite in preajma edificiilor I si II.

Capitolul XXIII – Monede si ateliere

O moneda de bronz de la Antoninus Pius si doua opaite de tip firmalampen cu

stampilele MURRI si CASSI asigura datarea acestui atelier la mijlocul veacului al II-lea. Alte
doua ateliere de sticlarie au fost descoperite in spatele edificiilor I si II, fiind specializate in
prelucrarea pastei din sticla de diferite culori pentru obtinerea unor podoabe, cum ar fi: margele,
inele, pietre de inel. Marea diversitate a formelor si tipurilor de margele denota existenta unor
ateliere cu o mare productie artizanala. Se prelucrau si margele din pietre semipretioase cu ar fi
carneolul, din coral si in tehnica numita sandwich cu o foita de aur intre doua foite incolore din
sticla.
Capitolul XXIV - podoabe

Margelele produse aici erau apreciate pe piata interna a orasului, a provinciei, dar mai
ales erau mult solicitate pe piata externa, de sarmatii iazigi, pentru care constituiau podoaba
predilecta. Aceasta cerere permanenta de podoabe trebuie sa fi determinat si cantitatea mare de
margele produsa, mai ales, de atelierul din edificiul I care, impreuna cu anexele sale, putea
27
Tibiscum - Seminar
executa mii de astfel de podoabe. Prelucrarea pietrei. Numeroasele monumente funerare, votive,
dovedesc existenta unor mestesugari lapicizi care cunostea bine aceasta arta. Descoperirea unor
monumente neterminate, cum ar fi un mic altar sau un - leu funerar, sugereaza existenta, in vicus,
a cel putin doua ateliere de pietrarie. Anumite elemente decorative, elemente vegetale, sugereaza
apartenenta atelierelor de pietrarie de la Tibiscum de centru artistic.al
capitalei Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Monumentele votive si onorifice sunt intocmite corect, in
stilul monumentelor epocii, cu litere cu caracter monumental, cu un scris ingrijit. Prezenta pe
unele monumente funerare a unor inscriptii bilingve, latine si palmyrene - denota existenta
la Tibiscum a unor mesteri care cunosteau limba acestei populatii semite.
Capitolul XXV - Monumente

In general, la Tibiscum s-au descoperit, in cea mai mare parte, monumente scrise;

arta statuara a fost foarte putin gustata. Predomina mai ales monumentele simple, cu inscriptia
dispusa intr-un cadru profilat, sau stelele funerare avand intr-o nisa busturile defunctilor. Alaturi
de acestea s-au descoperit cateva monumente anepigrafe, redand conuri de pin sau lei funerari
adosati unui con de pin. In plastica votiva, un loc de seama a ocupat relieful sub forma unor mici
placute redand imaginea diferitelor divinitati greco-romane, orientale sau autohtone.
Comertul. Activitatea economica infloritoare a atelierelor tibiscense dovedea o cerere
corespunzatoare a pietei pentru produsele lor. Monedele descoperite pana acum pe cuprinsul
asezarii de la Tibiscum se caracterizeaza, mai ales, prin moneda marunta de bronz, moneda
obisnuita in relatiile comerciale curente. O densitate deosebita a monedei romane se constata in
timpul imparatilor Hadrianus, Antoninus Pius, Severi si Gordianus III.
In vicus-ul militar si in asezarea civila existau pravalii care puteau satisface in primul
rand nevoile trupei, ale soldatilor, de la cele mai fine produse (ulei, masline, fructe exotice aduse
din alte provincii) si pana la produsele curente alimentare (grane, branza, miere). Formarea unei
piete puternice locale a avut loc in timp si probabil ca a primit un caracter permanent pe masura
ce tot mai multi veterani se stabileau in aceste locuri. Acesti cives romani vor forma nucleul din
care va prospera asezarea civila urbana. Comertul a fost unul din factorii determinanti ai
dezvoltarii si infloririi economice a asezarii. Tibiscum a atras de timpuriu multi barbari devenind
centrul comercial de baza pentru sud- vestul provinciei si mai ales pentru sarmatii iazigi dintre
Dunare si Tisa., negotul fiind ce-a mai importanta cale de a prospera a locuitorilor asezarii, mai
ales dupa lasarea la vatra a veteranilor din trupele de la Tibiscum, care s-au stabilit aici.
Cantitatea mare de moneda romana descoperita aici, din secolele II-III, face dovada circulatiei
mari de moneda in asezare, care este in buna masura urmarea unui comert de anvergura, chiar
daca, spre mijlocul veacului al III-lea, se constata o decadere a circulatiei monetare pe treitoriul
orasului antic.
Marturii directe cu privire la instructia spiritual romana la Tibiscum sunt putine,
fiind intregite de descoperirea, atit in asezare cit si in castru a unui numar mare de instrumente de
scris din bronz sau os, ori a unor fragmente de caramizi sau de vase pe care au fost scrijelate
nume, incercari de scriere a alfabetului. La Tibiscum sunt cunoscute mai multe incercari de
scriere in pasta cruda a lutului, a numelui Aurelius, sau o incercare de a scrie alfabetul latin: A B
C D, s-a descoperit, chiar, inscriptii pe fragmente mici de vase precum Bithus. Unele inscriptii cu

28
Tibiscum - Seminar
incercari de versificare in hexametri dovedesc prezenta unor elemente cu foarte bune cunostinte
de cultura si limba latina, cum ar fi epitaful lui Publius Aelius Ulpius, veteran de la Tibiscum.

Capitolul XXVI – Arta si religia

La Tibiscum se observa, in secolele II-III, existenta unor elemente puternice ale

provinciei, desigur cu unele trasaturi caracteristice locale, determinate si de mediul national al
trupelor din garnizoana de la Tibiscum.
a) Arhitectura prezinta elemente specifice ale arhitecturii militare romane, care a
determinat apoi si dezvoltarea urbana a asezarii din preajma. Unele probleme legate de panza
freatica ce se ridica in anumite momente ale anului au impus lucrari specifice de intarire a
fundatiei. Modul ingenios prin care, la mijlocul veacului al II-lea, castrul mare de la Tibiscum a
inglobat, practic, doua fortificatii este o dovada a priceperii arhitectilor militari romani. Anumite
elemente arhitectonice - baze de colonada, fusuri de coloane, capiteluri, bucati de placaj din
marmura - sugereaza elemente decorative bogate care impodobeau asezarea civila.
b) Sculptura este slab reprezentata la Tibiscum, observandu-se o predilectie pentru
relieful votiv, mai ales pentru reprezentarile lui Iuppiter, ale cavalerilor danubieni. Intre
monumentele funerare se remarca doar cateva stele funerare cu reprezentarea busturilor
defunctilor, reprezentari de monumente cu lei funerari, etc. Doar un singur perete de aedicula din
augit rosu a fost descoperit la Tibiscum, redand in forma clasica o familie: tatal, mama si copilul.
Tibiscum exceleaza prin atelirele pentru bijutierii de aur, argint, bronz, ceea ce credem ca a dat
asezarii aureola de centru important, in aceasta parte a provinciei, pentru teritoriile din jur si
chiar pentru barbarii aflati in afara granitelor provinciei.
In secolele II-III, teracota este bogat reprezentata prin o serie de statuete votive,
reprezentand pe Venus, Venus si Amor sau mici jucarii de lut. De o deosebita importanta era
confectionarea la Tibiscum a unor medalioane ceramice de mari dimensiuni (dimensiuni =15-20
cm), care reprezentau pe Sol in quadriga, sau pe zeita Ceres pe un alt fragment. Dupa parerea
unor cercetatori, asemenea medalioane ceramice se aplicau pe corpul unor vase din ceramica,
probabil cu caracter votiv, pentru a le ornamenta. Dupa altii, asemenea piese se vindeau pur si
simplu ca piese votive dedicate diferitilor zei, mai ales in mediul oamenilor simpli. Manifestarile
artistice tibiscense din secolele II-III se integreaza cadrului artei provinciale, in care se observa
influienta apuseana si a provinciilor dunarene in general, prin comertul intens practicat cu Italia,
Pannonia, Germania, etc.
c) Credintele religioase una dintre componentele cele mai interesante ale vietii
spirituale o reprizinta credinta religioasa a populatiei ce locuia un teritoriu dat. Tibiscum fiind un
centru militar de prim ordin, structura sociala si nationala a trupelor si-a pus amprenta si in acest
domeniu. Locul central in randul divinitatilor il detin cele greco-romane. Inscriptiile,
monumentele si reliefurile inchinate lui Iuppiter sunt cele mai numeroase (4);
urmeaza Apollo care are si un templu (3), Mars (1), Liber Pater (2), Silvanus (1), Nemesis (1).
Prezenta unor grupuri de credinciosi organizati in jurul unui cult greco-roman sau
national este atestata de cateva inscriptii descoperite la Tibiscum, prin doua monumente ce atesta
functiile de flamen, pontifex ori sacerdos. Epigrafic este atestat un flamen municipii pe un
monument inchinat lui IOM Dolichenus, in persoana lui Iulius Valentinus. Un pontifex, Aelius
29
Tibiscum - Seminar
Habibis, apare amintit pe o stela funerara, el fiind, probabil, preot al unui cult palmyrean, avand
in vedere etnia lui.
1. Intre cultele oficiale Iuppiter se remarca prin mai multe invocatii fie epigrafice, fie
figurative. Iuppiter era divinitatea suprema, datatoare de viata si lumina, care carmuia cerul si
pamantul, stapanea tunetul si trasnetul, dezlantuia ploile, furtunile. Iuppiter avea mai multe
epitete: Tonans, Fulminator. La Tibiscum, a existat in antichitate o statuie supradimensionata,
monumentala, de la care se pastreaza doar capul.
2. Liber Pater, in mitologia romana Bacchus, apare pe o inscriptie ridicata pentru
sanatatea lui Marcus Turranius Dil, de un libert cu numele M. Turranius Patroclus.
3. Mercurius, apare pe o placa de marmura descoperita la Tibiscum.
4. Venus, veche divinitate latina, initial protectoare a fertilitatii, apoi a dragostei, a
frumusetii, este divinitatea cea mai raspandita de la Tibiscum. Reprezentari in lut, bronz si plumb
ale acesteia au aparut in castru cat si in asezarea civila.
5. Hercules, a aparut pe o placa de marmura (L = 27 cm; gr = 4 cm). Este prezentat ca
efectuand cele 12 munci, fiind singura manifestare religioasa dedicata lui Hercules.
6. Silvanus era divinitatea romana a padurilor, campurilor, protectorul culturilor.
La Tibiscum a fost descoperit un mic altar votiv dedicat, fragmentar, inchinat
lui Silvanus Domesticus.
7. Mars Augustus este si el prezent printr-o coloana votiva inalta de 232 cm descoperita
in principia catrului mare, datand din perioada imparatilor Maximinus Thrax si a fiului
sau Maximus.
8. In lacasul de cult al unui castru exista intotdeauna un loc pentru genius
cohortis, genius numeri, fiind expus si in punctele mai importante din castru, la subunitati,
respectiv centurii, turma.
9. Dis patriis, apare pe o placa votiva inchinata de Publius Aelius Servius, veteran ex
optio (fost subofiter), intruchipand zeii din tara de bastina a soldatului si pe un altar ridicat de un
soldat din trupa de palmyreni, Marcellus D. Del.
10. Malagbel, divinitate suprema la palmyreni apare reprezentata pe doua mici inscriptii
votive ridicate de soldati de aceasta nationalitate, unul este P. Aelius Servius.
11. Belus, zeul cerului se afla in fruntea triadei palmyrene. Apare in doua fragmente din
acelasi monument, pus de Aelius Zabdibol.
12. Sol Iarhibolus este zeul solar din triada palmyreana cosmica: Bel, Iarhibol, Aglibol.
El apare la Tibiscum sub denumirea de Deus Sol Ierhabolus, invocat pentru sanatatea celor doi
imparati Caracalla si Geta, deci din anii 211-212.
13. Mithras, zeul luminii, al adevarului si al dreptati, al binelui. Atributul sau principal
era de Invictus si apare pe o singura inscriptie la Tibiscum, dedicata de P. Ael. Marius, arendasul
pasunilor si salinelor Daciei.
14. Deus Aeternus este o divinitate de origine siriana atestata doar pe o singura inscriptie
ridicata de Aurelius Secundinus decurion al Sarmizegetusei si Napocei. Inscriptia este
importanta pentru ca aminteste pe de o parte, faptul ca o serie de personaje civile, cu functii
importante, erau stabilite la Tibiscum, iar pe de alta parte aduce un indiciu al existentei unor
adepti ai acestui cult si in asezarea civila.

30
Tibiscum - Seminar
15. Cultul cavalerilor danubieni, apare la Tibiscum pe trei tablite intregi din marmura si
mai multe alte fragmentare. Pe o singura piesa apare reprezentat un singur personaj calare,
calcandu-si dusmanul cazut. Pe celelalte apare imaginea consacrata a celor doi cavaleri afrontati,
iar la mijloc marea zeita. Se crede, pe buna dreptate, ca acest cult al cavalerilor danubieni s-a
format in provincia Dacia, incepand din veacul al II-lea.
Grija pentru morti se manifesta prin pietre de morminte simple purtand doar inscriptii,
care, de obicei, sunt stereotipe, in rare cazuri putandu-se face observatii privind ocupatiile
defunctilor si calitatile lor. Foarte rare sunt si incercarile de versificare a unor inscriptii.
La Tibiscum avem trei monumente versificate in hexametrii:
Terra te-
net corpus no-
men lapis atque
animam aer qu-
am melius fue,
,,Pamantul tine trupul, numele (este pe) piatra, iar sufletul (se afla in ) aer, atat mai bine ar fi
fost,,. Nu mai putin interesanta este o alta piatra de mormant, fragmentara, in care un personaj
deplange pierderea sotiei sale dupa 30 de ani de convietuire in deplina armonie.
Monumentul cel mai impresionant ramas este piatra de mormant a lui P. Aelius Ulpius
ridicata de el insusi, fiind inca in viata:

Publi Aeli Ulpi vet(erani) ex dec(urione)

hanc sedem longo placuit sacrare labori
hanc requiem fessos tandem qua conderet artus
Ulpius emeritis longaevi numeris annis
Ipse suo cuoram titulo dedit ipse sepulcri
arbiter hospitium membris fatoque paravit

,,Lui Publius Aelius Ulpius veteran fost decurion

Acest lacas hotarat-a sa-l inchine trudei sale indelungi
In acest loc de odihna sa-si puna istovitele madulare la urma
Ulpius, dupa-ncheierea lungilor ani de slujba sub arme,
Ingrijitu-s-a insusi de lespede si de mormant,
Facand ca stapan salas osemintelor sale,,.

Prin asezarea lor alaturi de drumurile de acces in orase ele erau astfel constituite spre a
fi vizitate de orice calator. Grija pentru osemintele raposatilor o aveau familiile acestora, la
anumite sarbatori aducandu-se pe morminte libatii sau depunandu-se ofrande. De obicei,
cimitirele erau amplasate la circa 500-1000 m distanta de asezari, practicandu-se si
la Tibiscum cele doua feluri de inmormantare: incineratia (crematio) si inhumatia (inhumatio).
Din secolul al II-lea, incineratia devine tot mai rara locul ei fiind luat de inhumatie,
descoperindu-se in morminte sicrie din lemn sau sarcofage din caramida ori piatra.
Se mai clasifica, dupa felul in care erau impartite, in morminte tumulare sau plane.
Mormintele de incineratie prezinta doua variante de inmormantare: in groapa simpla, unde

31
Tibiscum - Seminar
cenusa si ofrandele erau depuse alaturi, sau in groapa arsa in prealabil pana la rosu, incinerarea
defunctului avand loc in alta parte; cenusa si resturile incinerate erau depuse cu grija alaturi de
ofrande modeste, acestea fiind plane.

Capitolul XXVI – Masuratori si alte metode modern, structuri

În imediata apropiere a castrului, a fost aleasă o zonă de sondaj pentru geofizica,

denumită zona 1. Măsurătorile au fost colectate în două zone: la nord de fort, această parte a
sitului a fost parțial excavată și identificată ca un vicus militar; și la vest de fort, în jurul antenei
GSM, dincolo de rezervația arheologică. Suprafața totală a acestor două situri a fost de circa 4
ha. Condițiile de amplasare a măsurărilor geofizice în zona 1A au fost mai bune, cu toate acestea
în zona 1B au fost mai dificile datorită faptului că culturile au crescut în aprilie. Cu toate acestea,
au fost efectuate măsurători complementareofizice la ambele site-uri care au obținut rezultate
excelente.Pentru măsurătorile din zona 1A am folosit un magnetometru de Geometric G-858 cu
configurație de senzor de gradient vertical și un interval transversal de 1 m. Măsurătorile
magnetice au acoperit suprafața de circa 1,5 ha. S-au identificat anomalii liniare, pozitive și
negative în concentrații din nordul zonei 1A. Au fost detectate numeroase anomalii dipolare în
întreaga zonă, cu toate acestea, anomaliile liniare și termoremanente negative sunt cele mai
importante. Anomaliile negative obișnuite pot fi legate de pereții îngropați, în timp ce anomaliile
termoremanente pot fi asociate cu rămășițele unor structuri arse și / sau concentrații mari de
ceramică, de ex. acoperișuri prăbușite. În partea de sud a zonei cercetate am reușit să identificăm
o margine clară a așezării (vicus) și o zonă lipsită de anomalii între clădiri și zidul defensiv al
fortului. O observație interesantă este că marginea zonei anomale menționate este oblică pe
peretele fortului. Examinarea atentă a hărții magnetice imediat la nord defort arată anomalii
liniare slabe paralele cuzidul defensiv al forturilor. Sondajul de rezistență la pământ a fost
efectuat pe aceeași zonăca măsurători magnetice și furnizate comparabilerezultate. Deoarece
curenții electrici alimentați în sol produc o rezistență ridicatălecturi unde întâlnesc ziduri de
piatră sau alte pietre sau zidăriecaracteristici, a fost relativ ușor de identificat aceste tipuri de
structuri.
Datorită adâncimii limitate de prospecție a rezistenței pământuluimetoda, nu a fost
posibilă distingerea structurilor subterane superficiale,în timp ce imaginile obținute din
magnetometrie pot prezenta structuriîngropat mai adânc. Rezultatele obținute prin măsurători
magneticecare arată marginea oblică a așezării a fost confirmată de rezultatea sondajului de
rezistență la pământ. A apărut ca o rezistență dublă, înaltăanomalie liniară. Poate fi interpretat ca
un zid, sau - mai puțin probabil - ca odrum. Multe anomalii care sunt clar vizibile în datele
magnetice,mai ales în partea de vest a zonei, nu sunt clare în rezultatea măsurătorilor rezistenței
la pământ. Acest lucru se datorează probabil diferiteloradâncimile structurilor particulare.
Structurile mai adânci suntmai bine vizibile în datele magnetice, în timp ce acestea sunt mai
puțin clare sau absentepe imaginea de rezistență a pământului. Această întâmplare ar putea
depinde decronologia diferită sau asupra stării de conservare a particularilorobiecte. Acest
fenomen va face obiectul unor cercetări ulterioare.Locația și dimensiunea anomaliilor vizibile în
imaginiobținute din datele colectate în timpul sondajelor cu două anteriormetodele discutate au
fost confirmate prin măsurătorile GPR.

32
Tibiscum - Seminar
Cu toate acestea, imaginile GPR oferă rezoluție înaltădate și imagini, prin urmare, a
fost posibil să se distingă unelestructuri, în mare parte pereți, care erau dificil de distins
folosindmagnetometrie și, în cazul structurilor îngropate mai adânc, pământmetode de
rezistență.Rezultatele măsurătorilor geofizice au necesitat verificareaevaluați potențialul
metodelor geofizice utilizate și evaluațiinterpretarea. Acest „truthing ground” al rezultatelor a
fost realizatafară cu săpături. Am selectat o structură vizibilă în toate, magnetice,rezistența la
pământ și GPR, seturile de date sunt dreptunghiulare obișnuiteanomalie, cel mai probabil bine
conservată și puțin zidărie îngropatărămâne. Pentru a obține o imagine completă a structurii
subteraneînainte de a excava am aplicat măsurători ERT. Prezența unui10 m × 10 m anomalie
electrică liniară de înaltă rezistență a fost confirmatăprin rezultatele ERT. Lățimea anomaliei nu
a depășit 1m. Valori de rezistivitate mai mari au apărut la o adâncime de cca0,20 m sub suprafața
solului. Imaginea la o adâncime de circa 1 ma ilustrat o anomalie mai slabă care la o adâncime
de 1,3 m dispare.Valori de rezistivitate mai mari înregistrate într-un anumit loc măsurat
potrezultă din faptul că valoarea măsurată este o rezistivitate aparentă,care este un „fel de mediu”
al tuturor rezistivităților solului aflate sub un electro-darray. Cu alte cuvinte, straturi și structuri
îngropate la adâncimi diferite în același punct poate produce „un soide citire a rezistivității medii
pentru o adâncime maximă selectatăprospection. Astfel, citirile pot indica o adâncime în care o
structură îngropată apare, dar modificările valorilor de rezistivitate nu sunt direct legat de
prezența structurii.

Acest fenomen ar trebui să fie considerat atunci când estimăm o adâncime a unei
structuri detectate. „Structura pătrată” investigată a fost verificată prin săpături în șanț de către
dr. Adrian Arde în august 2016. Au fost excavate trei secțiuni - două de 10 m × 1,5 m fiecare pe
partea de nord-sudaxie și una de 2 m × 8 m, la est. - axa de vest. Pereții groși (0,80 m) din piatră
pietruită au fost dezgropate în toate colțurile. Vârful păstrat al peretelui se afla la o adâncime de
aproximativ 0,20 m, iar fundația sa la o adâncime de circa 0,90 m sub nivelul solului. Șanțurile
au fost săpate la o adâncime de circa 1,10 m sub suprafață, dezvăluind, de ex. fragmente de patru
cercei de piatră, fragmente de bijuterii și monede, inclusiv un denariu de argint al lui Marcus
Aurelius. Acest site a fost săpat în continuare în următoarele sezoane de câmp de către Dr.
Adrian Arde. Locația, forma, lățimea și grosimea dezvăluirilor corespund rezultatelor geofizice
care dovedesc că interpretările datelor geofizice sunt corecte.
În zona 1B ne-am propus să aplicăm același set de metode care s-au dovedit
eficiente în zona 1A. Din păcate, doar o mică parte, circa 51 ha, din teren a fost accesibilă pentru
măsurători geofizice datorate vegetației dense a culturilor. Cu toate acestea, în limitele
poligonilor studiați, am reușit să surprindem două linianomalii puternice, cu rezistență la pământ
și metode GPR; o slabă anomalie magnetică liniară negativă a corespuns exact cu o anomalie
identificată în datele de rezistență la pămantul. De-a lungul ambelor caracteristici au fost
detectate unele structuri obișnuite. Aceste anomalii pot fi identificate ca un posibil drum cu unele
construcții învecinate. Tomografia aeriană a fost aplicată pentru a evalua potențialul de
propoziție al metodei în rezervația arheologică și în împrejurimile sale. Am făcut o serie de
zboruri cu un balot multirotordrone și heliu, cu o cameră termică atașată. Thermalpictures au fost
luate dimineața, la miezul zilei și noaptea, în primăvara devreme, vara și toamna. Am putut

33
Tibiscum - Seminar
detecta anomalii termice în zona 1A, care s-au dovedit vizibile în imaginile obținute din
măsurătorile geofizice.

Capitolul XXVII – in legatura cu excavarea

Acestea au fost cel mai bine vizibile în imaginile surprinse în timpul zilei de vară,
în jurul prânzului. Funcții interesante au fost dezvăluite în vecinătatea Porții de Vest - o
anomaliză caldă dreptunghiulară prezentată în datele capturate vara, de asemenea, în mijlocul
zilei, și în toamna anului 2014. Ședințele de primăvară, conform așteptărilor noastre, au oferit
cele mai puțin impresionante rezultate, probabil datorită amplitudinii zilnice scăzute a
temperaturilor și a unei cantități mai mici de energie solară care atinge solul. Ședințele de
toamnă s-au dovedit a oferi rezultate mai bune decât primăvara, dar încă mult mai grave decât
rezultatele colectării datelor de vară. după apusul soarelui, ne-a surprins cu contraste relativ
slabe, întrucât terenul era încă foarte cald și începea să se răcească lent. Cu toate acestea,
ședințele de dimineață au fost tulburate de forma terenului - chiar și modificări ușoare ale
topografiei au fost inegalabile expuse la soare și s-au încălzit neuniform de unghiul ascuțit al
luminii solare. Acest efect ar putea fi util dacă căutați situri arheologice. „Structura pătrată”
investigată a fost verificată prin săpături în șanț de către dr. Adrian Arde în august 2016. Au fost
excavate trei secțiuni - două de 10 m × 1,5 m fiecare pe partea de nord-sudaxie și una de 2 m × 8
m, la est. - axa de vest.
Pereții groși (0,80 m) din piatră pietruită au fost dezgropate în toate colțurile.
Vârful păstrat al peretelui se afla la o adâncime de aproximativ 0,20 m, iar fundația sa la o
adâncime de circa 0,90 m sub nivelul solului. Șanțurile au fost săpate la o adâncime de circa 1,10
m sub suprafață, dezvăluind, de ex. fragmente de patru cercei de piatră, fragmente de bijuterii și
monede, inclusiv un denariu de argint al lui Marcus Aurelius. Acest site a fost săpat în
continuare în următoarele sezoane de câmp de către DrAdrian Arde. Locația, forma, lățimea și
grosimea dezvăluirilor corespund rezultatelor geofizice care dovedesc că interpretările datelor
geofizice sunt corecte. În zona 1B ne-am propus să aplicăm același set de metode care s-au
dovedit eficiente în zona 1A. Din păcate, doar o mică parte, circa 51 ha, din teren a fost
accesibilă pentru măsurători geofizice datorate vegetației dense a culturilor. Cu toate acestea, în
limitele poligonilor studiați, am reușit să surprindem două linianomalii puternice, cu rezistență la
pământ și metode GPR; o slabă anomalie magnetică liniară negativă a corespuns exact cu o
anomalie identificată în datele de rezistență la pământ.
De-a lungul ambelor caracteristici au fost detectate unele structuri obișnuite.
Aceste anomalii pot fi identificate ca un posibil drum cu unele construcții învecinate.
Tomografia aeriană a fost aplicată pentru a evalua potențialul de propoziție al metodei în
rezervația arheologică și în împrejurimile sale. Am făcut o serie de zboruri cu un balot
multirotordrone și heliu, cu o cameră termică atașată. Thermal pictures au fost luate dimineața, la
miezul zilei și noaptea, în primăvara devreme, vara și toamna. Am putut detecta anomalii termice
în zona 1A, care s-au dovedit vizibile în imaginile obținute din măsurătorile geofizice.
Acestea au fost cel mai bine vizibile în imaginile surprinse în timpul zilei de vară, în
jurul prânzului. Funcții interesante au fost dezvăluite în vecinătatea Porții de Vest - o anomaliză
caldă dreptunghiulară prezentată în datele capturate vara, de asemenea, în mijlocul zilei, și în

34
Tibiscum - Seminar
toamna anului 2014. Ședințele de primăvară, conform așteptărilor noastre, au oferit cele mai
puțin impresionante rezultate. , probabil datorită amplitudinii zilnice scăzute a temperaturilor și a
unei cantități mai mici de energie solară care atinge solul. Ședințele de toamnă s-au dovedit a
oferi rezultate mai bune decât primăvara, dar încă mult mai grave decât rezultatele colectării
datelor de vară. după apusul soarelui, ne-a surprins cu contraste relativ slabe, întrucât terenul era
încă foarte cald și începea să se răcească lent. Cu toate acestea, ședințele de dimineață au fost
tulburate de forma terenului - chiar și modificări ușoare ale topografiei au fost inegalabile expuse
la soare și s-au încălzit neuniform de unghiul ascuțit al luminii solare. Acest efect ar putea fi util
dacă căutați situri arheologice. zona sa a fost situată pe câmpul elevat identificat în timpul
sondaje pietonale. Poziție cu o ușoară ridicare vizibilă în aer imagini, precum și pe modelul
fotogrammetric de suprafață digitală corespunde cu concentrații marcate de GPS ale
descoperirilor arheologice identificat prin mers pe câmp. Acest loc pare să fie la fel ca și pătrat
din „ruinele orașului roman” de pe malul drept al râului Timiș desenat pe harta secolului al XIX-
lea. A fost măsurată o suprafață mare de sondaj de aproximativ 5,1 ha. A cu un magnetometru cu
portoflu. Surprinzător, procesat, iar datele vizualizate au produs doar câteva anomalii care ar
putea să fie interpretate ca resturi arheologice. Numeroase single au fost detectate anomalii
magnetice dipolare; cu toate acestea, ei ar putea fi cauzată fie de trăsături arheologice, fie de cele
contemporane resturi feroase. Nu există modele conservate care să poată fi identificate ca fiind
urme de așezare romană au fost detectate cu metoda magnetică acolo.
Cu toate acestea, am observat o apariție foarte interesantă în rezultate: foarte subtil,
dinamic scăzut - sub ± 0,5 nT, vast, cu formă crescent serie de anomalii liniare pozitive și
negative. Este posibil că aceste anomalii ar fi putut fi cauzate de bare de punct aluviale. A forma
de teren capturată cu un model digital de suprafață drone indică aceeași interpretare. În această
etapă a cercetării necesită încă verificare, poate cu explorare geologică, augur. Dacă această
teorie este corect, așteptăm să identificăm dovezi sedimentologice. Acest lucru poate indică
faptul că cel puțin partea de sud a acestui site a fost erodată. Acest site a fost localizat pentru
prima dată în cadrul sondajului pe terendatorită numeroaselor concentrații de resturi arheologice.
Mărimea maximă estimată a site-ului este mai mare decât10 ha, dar, din păcate, cea
mai mare parte este inaccesibilă din cauza supra aglomerației si a vegetație. Terenul ales pentru
sondajul geofizic a acoperit o zonă din3 ha.Prima metodă geofizică aplicată pe acest site a fost
magnetometria.Am obținut date foarte bune și clare, în care numeroși dipoliși anomaliile liniare
negative au fost vizibile. Acestea din urmă suntdeosebit de interesante, deoarece sunt interpretate
ca rămășițe alemici structuri de piatră. O anomalie liniară largă detectată pe tot parcursulîntreaga
zonă 3 a fost interpretată ca rămășițe ale unui drum. Acestanomalia corespundea cu observațiile
înregistrate în timpul câmpuluimersul pe jos. Zeci de anomalii liniare negative pătrate mărite de
la cca5 m × 5 m până la 10 m × 10 m au fost identificați din punct de vedere geofizicrezultate.
De menționat este faptul că am reușit să detectăm inconfundabilcaracteristici arheologice din
datele de magnetometrie, în ciudadistrugere semnificativă ca rezultat al aratului modern extins
laSite-ul.Datorită rezultatelor excelente ale sondajului de magnetometrie,Studiul de rezistență la
pământ a fost de așteptat să ofere rezultate de bună calitatede asemenea. Măsurătorile au fost
luate în aprilie 2016 cu un GeoscanCercetare RM85 și un tablou de electrozi Wenner (a = 0,75
m) și1 m × 1 m prelevare. Majoritatea anomaliilor magnetice negative s-au transformateste o

35
Tibiscum - Seminar
caracteristică de rezistență ridicată, așa cum era de așteptat. Cu toate acestea, un ana fost
realizată o imagine interesantă și complementară a site-ului.
Prezența majorității structurilor pătrate a fost confirmatăîn datele obținute din
măsurătorile rezistenței la pământ. Cea mai surprinzătoare a fost anomaliile liniare largi - unele
dintre eledintre care acestea erau mai vizibile decât în datele despre magnetometrie.Deși altele
nu au fost deloc vizibile în datele magnetice. Vizibil înambele seturi de date într-o secțiune a
drumului în care se furcă și se schimbădirecţie. Anomaliile magnetice mai puternice s-au dovedit
a fi un pământ mai slabanomalii de rezistență, în timp ce anomalii magnetice slabe
corespundeaula anomalii electrice puternice. O astfel de diferență poate rezulta fie dinstarea de
conservare a drumurilor sau adâncimea la care se aflăîngropat sau diferențe în construcția lor
inițială.

Capitolul XXVIII – Tibiscum baza militara, drumuri, cimitire

Baza militară de la Tibiscum și o parte a viciului militar la nord dea fost săpată și
cercetată amănunțit de arheologi romani. Săpăturile din partea dreaptă a râului Timișau scos la
lumină observații interesante, dar încă nu s-a stabilit prea mult în ce privește acest lucrulocația
unui alt oraș, municipium. Observațiile și interpretărileprivind peisajul de așezare Tibiscum
prezentatmai târziu trebuie tratat ca general și tentativ în multe aspecte.Cu toate acestea, credem
că vom putea propune noi răspunsuriși generează noi întrebări asupra Tibiscum și a armatei
romane similaresite-uri. Urmele drumurilor din vecinătatea directă a fortului au fost subiect de
studiiîn trecut, dar cercetările noastre s-au concentrat perămășițele lor în toată zona. Au fost
detectate rămășițe de drumuriîn timpul sondajelor de mers pe teren și cu aspect
geofizicprospecție. În unele locuri, datele de teledetecție parconfirma cursul lor. Din rezultatele
proiectului nostru este evident cărămășițele drumurilor romane sunt ușor de detectat cu aspect
geofizicsondaje, cu excepția părților distruse prin râueroziune și activitate agricolă modernă.
Prin urmare, suntem încrezătoriasta prin utilizarea unui program sistematic multi-
disciplinarsondaj geofizic pe întregul peisaj pe care l-am putea identificaîntreaga rețea rutieră a
așezării Tibiscum.Mersul pe teren efectuat la Tibiscum East a prezentat concentrații liniare, E1 –
E3, de pietricel pe o axă est-vest. Liniarconcentrații de-a lungul crestei sudice a câmpului ridicat,
corespundea cu axa drumului care pleacăde la Poarta de Est a fortului spre rămășițele identificate
ca pod. Cu toate acestea, există încă multe întrebări la care trebuie să răspundețidespre acest
element al infrastructurii romane. De exemplu, magneticeși măsurători de rezistență la pământ în
zona necropole aua dovedit prezența nu doar a unuia, ci și a mai multor drumuri romaneca o
„intersecție”. Nu mai puțin interesant este un liniarcultura marcată detectată în datele de
teledetecție și confirmată de câmpmergând ca Concentrație E2 și apoi mai coroborat înrezultatele
geofizicii.
Resturile detectate ale drumurilor corespund unui drum identificatpe o hartă a
secolului al XIX-lea din această zonă. Aceste drumuri detectate în Tibiscum East pot fi
identificate cu Tabula Peutingeriana ca fiinddrumul Dierna – Praetorium – Tibiscum –
Sarmizegetusa și drumulLederata – Berzovia – Tibiscum (Tab. Peut VII 4).Urmele drumurilor
romane au a fost găsit și în Tibiscum West. Prezența acestui tip de infrastructură a fost
înregistrată în perioada a sondaj de mers pe teren, când au fost găsite urme liniare de pietricele .

36
Tibiscum - Seminar
Anomalii obținute din geofizică măsurătorile din zona 1B indică faptul că ar fi putut există un
drum sau chiar mai multe drumuri din această zonă. Din păcate, sondaj condițiile nu au fost
satisfăcătoare în 2016 și acest domeniu necesită sondaj geofizic suplimentar.
Se află cel mai mare cimitir datat din secolul al II-lea d.Hr, în partea dreaptă a râului
Tibiscum (Tibiscum East), în loc Tibiscum-Iaz. Înmormântările antice au fost identificate și de-a
lungul drumului care duce spre sud din Tibiscum-Iaz. Cu toate acestea, întinderea, aspectul sau
aspectul acestor cimitire nu a fost niciodată studiat. Concentrație E3, localizată în timpul unui
sondaj de mers pe teren în Tibiscum East în 2015, a fost înregistrat ca cel mai mare din această
parte a site. Mărimea sa maximă este mai mare de 10 ha, dar din păcate, cea mai mare parte a
acesteia era greu accesibilă din cauza vegetației supraaglomerate. Studiul geofizic efectuat pe
acest sit, a dat rezultate mai multe informații despre rămășițe. Anomalii liniare puternice,
interpretate sub formă de drumuri și anomalii dreptunghiulare, dens „împachetate” ca structuri de
piatră adiacente drumului au fost identificate. Există multe site-uri înregistrate în care se află
necropole romane au fost construite de-a lungul drumurilor într-o formă de „stradă a
mormintelor”. Exemple de aranjamente spațiale similare de morminte pot fi găsită în multe orașe
ale Imperiului Roman, de exemplu în Ostia Antica. Redescoperirea, localizarea și delimitarea
întinderii necropolă lângă drumul Tibiscum – Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa poate fi
considerată una dintre cele mai importante realizării din Proiectul Tibiscum.
Locul a fost detectat în timpul circulației pe teren și prospecțiunea geofizică
suplimentară, care a fost identificată în mod clar numeroase structuri funerare, care rămân
neexcavate. În timpul sondajelor de mers pe teren am reușit să identificăm un elevatcâmp, unde
se indică materialul arheologic și forma terenuluică a fost modificată de activitatea umană.
Concentrația din această zonă indică faptul că cel puțin partea sa din sud a fost luată de cătreRâul
Timiș. Așa cum am menționat anterior, acest loc, potrivit multor savanți, esteamplasarea unei
alte așezări civile căreia i s-a acordat statutulof municipium. Forma dreptunghiulară a romanelor
rămânepe o suprafață de aproximativ 7,5 ha sunt vizibile pe o hartă a secolului al XIX-lea. Este
de remarcat faptul că săpăturile efectuate în 2001au descoperit clădiri și fortificații, un șanț și un
metrou, din jur probabil o suprafață de 90 m × 60 m, precum și două clădiri obișnuiteplan. Așa
cum este stabilit de cătredescoperitori, aceste fortificații sunt datate la începutul secolului al II-
lea, faza pământului și a lemnului, iar la sfârșitul secolului al doilea au fostnivelat și înlocuit cu
clădiri din.
Răspunsul la întrebarea unde se află municipiul este posibil să nu fie găsit niciodată.
Municipalizarea așezărilor în apropiere de auxiliarevici a fost deja discutat, dar rămâne
discutabildacă drepturile municipale au fost acordate vicusului militar sau dacăun alt vicus civil
s-a dezvoltat la o anumită distanță de fort,posibil la jumătate de mile romane distanță. Este
probabil ca unele așezări să fie în apropiereforturi auxiliare, în special cele care au crescut rapid
în primele secundesecol, ar fi putut urmări modelul cunoscut al „dualității de decontare”din baze
legionare, iar acesta ar fi cazul fortului auxiliarla Drobeta, unde drepturile municipale au fost
acordate de Hadrian, în timp ce altele s-au dezvoltat până la mari, dar singureașezare militară,
cum ar fi Vicus în Porolissum, ridicată la acest statut deSeptimius Severus.
Până acum existănicio dovadă certă că Tibiscum a urmat ultimul model, ci chiar mai
puțin indică primul care este cazul.Unul dintre cele trei monumente inscripționate menționând în
mod directstatutul municipal al Tibiscum a fost un altar găsit în secolul al XVIII-leaîn apropierea

37
Tibiscum - Seminar
confluenței râului Bistra și a râului Timiș. Întrucât râul Bistra este un afluent drept al Timișului,
acest lucru s-ar puteasugerează că altarul a fost găsit pe malul estic.descrierea este mai degrabă
generală, pe măsură ce râul Bistra se varsăTimișul se află la aproximativ 2 km la nord de
Tibiscum. De când monumentuleste datat al domniei împăratului Gallienus (218–268), este
posibilreferiți la statutul municipal al vicusului, care ar fi putut obțineun astfel de statut deja în
perioada Severan (de exemplu, Mócsy, 1972; a se vedea vonPetrikovits, 1981, 171–173).

Capitolul XXIX - circumstanțele descopeririidin alte două monumente

Din păcate, circumstanțele descopeririidin alte două monumente înscrise nu se

adaugă mare lucru la noicunoștințe, așa cum au fost găsite în afara site-ului. Cu toate acestea,
eiambele sunt datate din secolul al III-lea d.Hr. Am reușit să stabilim că principalele drumuri -
spre Dierna șiSarmizegetusa a plecat din această zonă și cimitirele au fost amplasateadiacente
acestor două drumuri. Mărimea fortului și armata saașezarea reflectă un rol important al
Tibiscum în controlulrăscruce și rute de tranzacționare care trec în apropierea fortului. Poate
comerțiar controlul asupra furnizării de sare armatei romane a fost unul dintreactivitățile
importante acolo. Drumurile și apodul peste râul Timiș s-a alăturat malurilor dunărene. Model de
fotogrammetrie și observații la sol- capitala provinciei dacice Colonia Ulpia Traiana
Sarmizegetusa. analogic,o mare așezare dezvoltată la trecerea râului Mureșîn apropiere de fortul
Micia, unde, printre altele, a fost comercializată și sare.
Lipsa urmelor semnificative ale unei așezări suficient de mare pentru a fiidentificat
cu o altă așezare civilă separată a Tibiscum, de asemeneaca lipsă de resturi arhitecturale
evidente, cum ar fi forumul, municipalclădirile, Capitolium etc. par să indice că partea dreaptă
arâul Timiș nu a fost un loc unde ar trebui să căutăm separatașezare cu statut municipal.
Dimpotrivă, prezențao altă instalație militară posibilă acolo (o a doua fortăreață?) poatesugerează
că partea opusă a râului aparținea militarilor. Prin urmare, teritoriul poate fi întins pe ambele
părți alerâu. În consecință, în opinia noastră, statutul municipal a fost probabilacordat vicusului,
o așezare care trebuie să fi înflorit însecolul al treilea. Anchetele nedistructive din Tibiscum în
2014-2016 au vizatsuprafață de cel puțin 2,5 km2. Marea majoritate a acestui teren a fostsondaj
doar cu sondaje de mers pe teren sau numai de prospecție aeriană.Sondajele de mers pe teren au
scos la iveală o serie de descoperiri interesante. A lor interpretarea să distingem zece situri și
caracteristici arheologice.Au fost colectate numeroase artefacte. O suprafață de aproximativ 14
ha area fost cercetată cu un minimum de unu și maxim patrumetode de sondaj geofizic.
S-a efectuat termografia aerianăde-a lungul a șapte ședințe de zbor în diferite ore ale
zilei și diferitepărți ale anului, oferind peste o sută de termograme.Rezultatele sondajului
geofizic au furnizat cel puțin 80 de noi descoperitetrăsături arheologice. În cele din urmă, avem
trei tranșee au fostsăpate cu adevărat rezultatele sondajelor geofizice, dezgropateo suprafață
totală de 46 m2. Rezultatele „Proiectului Tibiscum” pot fi considerate ca fiindsatisfăcătoare și
promițătoare. Ca urmare a cercetării noastre multidisciplinareabordare putem propune o

38
Tibiscum - Seminar
reconstrucție ipotetică a vechilorașezare și peisaj care înconjoară Tibiscum. Caracteristicilepe
care le considerăm sigure sunt principalele drumuri, clădiriîn jurul fortului și necropolei. Locația
și formaamplasament elevat în partea de vest a râului Timiș este, de asemenea, sigur. Urme de
așezări înregistrate în Tibiscum West sunt identificate ca concentrații nedefinite de posibilă
decontare. Ultimul dar în niciun caz, harta descoperirilor romane pregătite în SIG baza de date
are o valoare incomensurabilă.În lumina rezultatelor săpăturilor trecute și a noilordatele obținute
din sondajele noastre s-ar putea afirma că așezarea militară, se întindea de-a lungul estului,
nordului și probabillatura vestică a fortului.
Este posibil ca cel puțin partea de nord aașezarea aparținea unui vicus „de tip
tangent”, similar cu siturileobservat în Germania. Apariția structurilor de piatră profund
îngropateîn zonele extramurale au fost confirmate prin geofizicăinvestigații, dar cronologia și
funcția exactă a acestor clădirinu pot fi verificate numai de rezultatele geofizice și
necesităinvestigatii suplimentareCea mai controversată problemă se referă la
identificareamunicipium. Rezultatele proiectului actual confirmă faptul că unelestructura cu o
dispunere regulată a existat pe partea de est a râului.Topografia „duală” a Tibiscum este
indiscutabilă, deoarece este ambeleatestat arheologic și în Tabula Peutingeriana.
RezultateleSondajul nostru nu permite să concluzionăm că rămășițele din estdin râul Timiș¸ sunt
suficient de semnificative pentru a aparține așezăriicu statut municipal. Este posibil ca în
Tibiscum să avem de-a facecu un fort fort auxiliar, pe partea de vest a râului, și poate ainstalație
militară mai mica, pe partea de est a râului, nu neapăratexistente în același timp. Viciul militar la
Razboieni și Micia a fost clasificată ca „așezări parțial dispersate” avea anumite părțicu o
utilizare mai puternic structurată a spațiului observată într-o mai apropiata.
Descoperiri de suprafață selectate,colectate în timpul sondajului de mers pe
teren.1, brățară de bronz datată în perioada preromană;2, fragment dintr-un imbrex cu ștampilă;3,
desene selectate de cioburi de ceramică romană. Este posibil ca aceste așezăridezvoltat treptat și
poate o astfel de dezvoltare în Tibiscum privește ambele părți ale râului Timiș. Dacă acesta a fost
cazul,Vicus la Tibiscum s-ar fi putut întinde pe ambele părți ale râului și în interiorsfârșitul
secolului II sau începutul secolului al III-lea d.Hr. a fost suficient de mare pentru a fiacordate
drepturi municipale. Cu toate acestea, nu putem exclude pe deplin faptul că unele dintre
acestearămășițele arhitecturale din Tibiscum East au fost spălate derâul și va fi imposibil să
înțelegeți bine această parte aSite-ul.

Capitolul XXX - Al doilea obiectiv al proiectului a fost verificarea

metodelor utilizate în Tibiscum, alte metode modern.

Metodele selectate și aplicate în acest proiect de cercetarea funcționat foarte bine

și toți au furnizat noi informații despresite-ul. Multe descoperiri care au fost lipsite de contextul
lor spațialau primit poziția lor geospatială și contextul obținut dindate de teledetecție. Acest lucru
este deosebit de important pentru spațialrelația siturilor săpate situate pe ambele părți ale
râului.Sondajul de mers pe teren s-a dovedit a fi foarte eficient, în special în domeniulcâmpuri
arate Cercetarea în traversele obișnuite a permis documentareaa site-urilor și structurilor cu o
precizie bună. Aceste site-uri au fostulterior verificat și confirmat prin sondajul geofizic. Cu
toate acesteatrebuie menționat faptul că mersul pe teren a furnizat destul de bineare ca rezultat
39
Tibiscum - Seminar
câmpurile copleșite de iarbă și buruieni - la începutul primăverii,când buruienile sunt scăzute, s-a
putut chiar distinge piatră întreagăstructuri. Campaniile de sondaje de mers pe teren Aș fi
continuatși acoperă întreaga zonă din jurul Tibiscum.
Printre metodele geofizice, atât rezistența magnetică, cât și cea a
pământuluimetodele s-au dovedit a fi eficiente, oferind date complementareseturi, înregistrând
diferite proprietăți fizice ale câmpurilor examinate. Magnetometria a fost mai bună pentru
detectarea anomaliilor mai profunde decât a pământuluirezistenţă. Totuși, rezistența pământului
s-a dovedit a fi una sensibilătehnica pentru tulburarea cauzată de numeroase obiecte feroase șia
furnizat rezultate clare ale structurilor de piatră. ERT a ajutat la estimareaadâncimea și grosimea
caracteristicilor detectate. Această din urmă metodă este foartelent și ar trebui să fie considerat
ca o metodă de înaltă rezoluție înetapa finală a prospecției nedistructive. Eficacitatea GPR și
metodele de rezistență la pământ în Tibiscum sunt comparabile și furnizateo imagine clară a
structurilor subterane, dar GPR oferăo penetrare mai profundă, deși colectarea datelor este mai
puțin rapidă.
Am putut stabili că este posibil să detectăm adâncime îngropatăstructuri arheologice
cu termografie aeriană în Tibiscum. Această metodă s-a dovedit a fi cea mai eficientă pentru
detectareastructuri de piatră îngropate la o adâncime mică. Cu toate acestea, ar trebui să
fieaplicat în condiții particulare, când temperatura este ridicată și umiditateaeste scăzut, deoarece
acești doi factori afectează vegetația în creștererămășițe arheologice îngropate. Planificarea
fluxului de lucru optim pentru investigații ulterioare înTibiscum ar trebui să implice un set de
metode: magnetometriaca metodă de sondaj extensivă pentru prospecțiune la scară largă. Ca
urmare aaceastă rezistență terestră și / sau GPR pentru delimitareasite-urile și caracteristicile și
ERT pentru identificarea mai atentă a unei anumite persoanecaracteristică. Măsurarea rezistenței
la pământ cu mai multe niveluri cu o sondă twinmatricea de electrozi trebuie testată pentru a
verifica responsabilitateametoda la niveluri de prospecție mai profunde.
Acest lucru poate oferiinformații despre grosimea structurilor și adâncimea la
carerămășițele s-ar putea produce. Metoda de rezistență a Pământului poate fi mai rapidă șimai
rentabil decât ERT sau GPR. Acesta din urmă ar putea fi reaplicatcu antene de frecvență mai
mare și un interval de profil de cel puțin 0,5 m,în funcție de rezoluția dorită a rezultatelor și
profunzimea deprospection.Aplicarea tuturor metodelor discutate anterior face posibilă
verificareacaracteristici particulare cu un nivel ridicat de precizie. Acest tip de abordareeste mai
rentabil și mai puțin distructiv pentru arheologicresurse. Utilizarea instrumentelor de geodezie și
a sistemelor GIS ne va permite să planificămtranșee mici și înguste pentru a răspunde la anumite
întrebări de cercetare.Este deosebit de important deoarece țările europene au semnat
documentulConvenția europeană pentru protecția patrimoniului arheologic, cunoscut drept „The
VallettaConvenţie'. Acest document recomandă utilizarea de produse nedistructivemetodele de
investigare arheologică ar trebui să fie aplicate oriundeposibil. Integrarea nedistructivătehnici de
prospecție împreună cu verificarea precisă prin tranșarepoate ajuta cercetătorii să descopere și să
reconstituie mult mai multpeisaj de așezare din jurul Tibiscum.
Aceste metode pot fi transportate în termen mai scurt și cu o eficiență mai mare a
costurilor cu ajutorulcea mai mică distrugere posibilă a resturilor arheologice.Proiectul non-
distructiv prezent a adus informații cu totul noidespre mediul trecut și transformările
peisajuluide-a lungul secolelor. Rezultatele aruncă o nouă lumină asupra peisajului de

40
Tibiscum - Seminar
decontaredin Tibiscum, oferind câteva informații emergente desprevicus, rețelele și
infrastructura rutieră, structurile mortuare șiconservarea resturilor arheologice în partea de est a
râului.Cel mai important a fost stabilirea locațiilor tuturor acestor locuriși să pregătească o hartă
în baza de date GIS. Am dori să continuămstudiile noastre de teren din Tibiscum, concentrându-
se mai mult pe reconstrucțiea peisajului natural în procesele anterioare și post-depozitși
examinarea amănunțită a anomaliilor identificate pentru a se îmbunătățiînțelegeți rezultatele
prospecției geofizice și oferă mai bineinterpretări arheologice ale datelor geofizice. Autorii ar
dori să își exprime recunoștința față de trei persoane anonimerecenzorii pentru comentariile și
sfaturile lor prețioase, precum și pentru Trisha Voke, care a contribuit cu editarea și testarea
limbajului. Autorii doresc să le mulțumească tuturor participanților la proiectși tuturor celor care
au susținut proiectul. Investigatorul principalar dori să își exprime recunoștința în special față de
științăsupervizor al proiectului: regretatul prof. dr. Hab. Tadeusz Sarnowski,care a susținut și a
avut încredere în activitățile noastre, dar, din păcate, elnu a văzut niciodată rezultatele publicate.
Autorii sunt foarte îndatorați de drC alin Timoc care a început colaborarea cu partenerul polonez
Dr.Hab. Agnieszka Tomas și i-a prezentat în istoria cercetăriiși topografia Tibiscumului și ajutat
în toate sezoanele lucrărilor de teren.Proiectul nu ar fi putut avea loc fără neprețuitul său ajutor.

Capitolul XXXI - Incheiere

Autorii ar dori să-i mulțumească dr. Florian Matei-Popescu pentruobservațiile sale

valoroase privind textul și consultările referitoare laforturi auxiliare din Dacia. Pentru găzduirea
expediției poloneze în România, tot creditul se adresează Dr.Adrian Arde, directorul Rezervației
arheologice Tibiscum șiun supervizor științific al cercetării de teren din Tibiscum. Autoriisunt,
de asemenea, foarte recunoscători pentru ajutorul acordat în timpul săpăturilor în șanț în 2016 în
colaborare cu Lucia Carmen Arde. Autorii au primit ajutor și sfaturi amabile din partea
regretatului prof. Dr. Hab. Doina Benea, precum și de la dr. Adrian Cîntar, dr. LaviniaGrumeza,
dr. Simona Regep, prof. Dr. Hab. Petru Urdea. Proiectul nu ar fi fost posibil fără membriidin
echipa „geofizică”: Jacek Balcerzak, Adrian Chlebowski, Artur Ciszewski, Tomasz Dziurdzik,
Paweł Janik, Emil Jęczmienowski,Krzysztof Kiersnowski, Maciej Miturski, Łukasz Pospieszny,
Michał Sas și mai ales Wiktor Rutkowski, care a participat la majoritateaexpediții. Autorii sunt
foarte recunoscători lui David Gergely Pall carea efectuat măsurătorile GPR.Au fost mulți
oameni care au sprijinit autorii în diferitemodalități de ședere în România, care nu sunt
menționate aici de nume.
Le sunt foarte recunoscătoare.Investigatorul principal îi mulțumește soției sale,
Joanna, nu numai pentrusprijinul și răbdarea ei, dar și pentru contribuția și ajutorul pe parcurs
săpăturile din 2016. Investigatorul principal dedică acest lucruarticol pentru memoria răposatului
său tată, care și-a dorit mult, dar nu a făcut-oreușiți să vă alăturați uneia dintre campaniile de
teren din Tibiscum. Michal Pisz a fost investigatorul principal al cercetării prezentate. Agnieszka
Tomas este autorul piesei referitoare la istoricfondul și discuțiile privind statutul municipal
șiinterpretarea topografiei rămășițelor romane. Această lucrare științifică este finanțată din
fondurile bugetare pentru științăpentru anii 2014–2016 ca proiect de cercetare în cadrul
Diamantului Programul de finanțare nerambursabila. Acest studiu a primit finanțare din partea

41
Tibiscum - Seminar
grantului român pentru taxa de publicare. Autorii nu au niciun conflict de interese în legătură cu
această lucrare.

Bibliografie::
1. https://tibiscum.uvt.ro/cuprins.htm
2. https://www.calebatuta.ro/castrul-roman-tibiscum/p663
3. https://www.pressalert.ro/2017/07/de-la-tibiscum-la-jupa-vestigii-romane-pe-malul-
raului-timis-vezi-ce-descoperiri-fascinante-au-fost-facute-foto/
4. http://www.radioresita.ro/307451/situl-arheologic-tibiscum-reper-istoric-si-turistic-al-
banatului-montan
5. http://cnipt-caransebes.ro/zona-turistica/obiective-turistica-din-caransebes/situri-
arheologice/castrul-roman-tibiscum-jupa/
6. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tibiscum
7. https://www.google.ro/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=14&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwjimPOP-
vzoAhVEpYsKHf-7BTo4ChAWMAN6BAgCEAE&url=http%3A%2F%2Fwww.academia.edu
%2FDocuments%2Fin%2FTibiscum&usg=AOvVaw0JmAgKXroHZX0xontzshEy
8. https://www.google.ro/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=15&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwjimPOP-
vzoAhVEpYsKHf-7BTo4ChAWMAR6BAgDEAE&url=https%3A%2F
%2Fwww.researchgate.net%2Fpublication
%2F339068792_ISTORICUL_MASURATORILOR_TOPOGRAFICE_APLICATE_SITULUI_TIBIS
CUM_JUPA_-_JUD_CARAS-SEVERIN&usg=AOvVaw1_ngPYJY779ufFTZtC_NM-
9. https://www.google.ro/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=12&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwjimPOP-
vzoAhVEpYsKHf-7BTo4ChAWMAF6BAgEEAE&url=https%3A%2F%2Fwww.bikemap.net
%2Fen%2Fr%2F4922324%2F&usg=AOvVaw3e0G2mbHIkXtvsRVSIDMvR
10. Non-destructive research in the surroundings of the Roman Fort Tibiscum (today
Romania), Michał Pisz

42