arheologie

Dr. RADU PETCU∗

Istoricul cercetărilor arheologice la

Ulmetum (Scythia Minor)

Cetatea Ulmetum este menţionată pentru prima dată în izvoarele antice de

către istoricul Procopius din Caesarea în lucrarea sa De Aediiciis:2 „Acum
mă voi ocupa de cele [fortiicaţiile] din Scythia. Aici este mai întâi fortăreaţa
cu numele Sfântului Cyril3 (...). Dincolo de ea se ală din vechime o cetate
numită Ulmetum. Din cauză că barbarii sclavini îşi făcuseră acolo loc de
pândă, unde stătuseră un timp foarte îndelungat, ea fusese lăsată cu totul
în părăsire şi nu a mai rămas nimic din ea, decât numele. Pe aceasta a re-
zidit-o din temelie şi a scăpat astfel părţile acelea de năvălirile sclavinilor.”.4
Procopius şi-a scris opera între anii 553-555 p. Chr., cu ocazia politicii de
reconstrucţie şi fortiicare a graniţelor şi provinciilor imperiale, întreprinsă
de împăratul Iustinian I (527-565 p. Chr.):5 „Vrând să facă din Istru cea mai
puternică apărare a noastră şi a intregii Europe, împăratul a acoperit ţărmul
luviului cu întărituri dese (…). Cu toate aceste înfăptuiri, neavând încredere
în amăgitoarea nădejde omenească şi gândindu-se că, dacă duşmanii vor
izbuti să treacă de luviu în vreun fel oarecare, vor cotropi ogoarele lipsite
de apărare, vor lua ca sclavi pe toţi oamenii (…) împăratul nu se mulţumi
să le dea o siguranţă colectivă prin fortiicaţiile de pe malurile luviului, ci le
dădu şi una deosebită. El făcu atât de dese întărituri de sate, încât iecare
ogor îşi are fortiicaţia sa, sau se ala în vecinătatea unui loc întărit.”6
Primele semnalări moderne ale ruinelor fortiicaţiei, deşi la momentul
respectiv nu era indentiicată drept Ulmetum, sunt făcute în anul 1850 de
către Ion Ionescu dela Brad într-o scrisoare adresată lui Ion Ghica, cu ocazia
unei călătorii de studii şi cercetări întreprinse în Dobrogea:7 „Ajungând la
Ceatalorman unde beiul mă aştepta, am legat o strânsă amiciţie cu acest
şef al Tătarilor (…)8 Acole am dat de o cetate romană de unde s-au luat
două pietre, una din marmură scrisă în greceşte şi alta de calcar (…) scrisă
latineşte (…)”. Dintre cele două inscripţii, Ion Ionescu dela Brad transcrie în
scrisoare textul celei în latină, cu excepţia primului şi ultimului rând pe care
EX PONTO NR. 3-4, 2017

nu le-a văzut. În anul 1884 Grigore Tocilescu publică documentul epigraic

ca provenind din împrejurimile Constanţei.9 Inscripţia datează din anul 216
p.Chr. şi este un altar închinat Cavalerului Trac, pentru sănătatea împăratului
Caracalla (188-217 p.Chr.).10
Potrivit menţiunilor lui Vasile Pârvan, în jurul anilor 1880,11 sau dintr-o
altă sursă în 1893,12 subprefectul de hârşova, precum şi un căutător de
comori de origine turcă din Toxof,13 sub pretextul că aveau nevoie de piatră,
171
 au efectuat săpături clandestine în perimetrul cetăţii. În urma exploatării de
piatră au fost afectate poterna de N.E. (Poarta secundară) a fortiicaţiei şi o
porţiune din latura zidului de incită adiacent porţii (pe o lungime de circa 30 de
metri). Locuitorii din sat care au lucrat în ambele cazuri povestesc că acolo a
existat „o odaie frumoasă, pavată cu lespezi mari şi că pe zidurile ei se alau
pietre scrise”. „Odaia” la care fac referire sursele a fost identiicată de către
Pârvan cu intrarea porţii, iar pietrele scrise erau ie placajul zidurilor, ie din
arhitectura ei.14 Cu această ocazie a fost descoperit un cippus funerar din
calcar de mari dimensiuni, ornamentat cu simboluri antropomorfe, zoomorfe şi
vegetale.15 Pentru a-l putea scoate din ruinele fortiicaţiei, căutătorii au folosit
dinamită, distrugând o parte din reliefurile sculptate pe el. Monumentul, datat în
secolul al II-lea p. Chr., este important atât pentru basoreliefurile ce ilustrează
scene din viaţa de zi cu zi a defunctului,16 cât mai ales pentru inscripţia care îl
atesta pe Caius Iulius Quadratus ca deţinând funcţia de quinquennalis territorii
Capidavensis şi titlul onoriic de princeps loci.17 Ea este una dintre cele mai
preţioase mărturii epigraice ce fac referire la organizarea administrativă a
teritoriului rural roman din Dobrogea.

Inscripţia lui Caius Iulius Quadratus abandonată de către căutătorii de comori

Cea mai însemnată contribuţie în desfăşurarea cercetării a fost adusă de

către Grigore Tocilescu la sfârşitul secolului al XIX-lea,18 prin descoperirea în
ruinele fortiicaţiei a unui altar votiv de calcar, datat în anul 140 p. Chr.19 Pe
baza textului inscripţiei în care apare pentru prima dată numele aşezării şi
originea locuitorilor săi, Tocilescu a reuşit să identiice cu Ulmetum, cetatea
EX PONTO NR. 3-4, 2017

amintită de Procopius în scrierile sale.20

În anul 1911 Vasile Pârvan a luat hotărârea de a cerceta sistematic, la o
scară mai restrânsă, o cetate de graniţă din Oltenia sau Dobrogea neexplo-
rată la vremea respectivă. Aceasta avea să servească şi ca şantier şcoală
pentru tinerii săi asistenţi pe care dorea să-i introducă în practica săpăturilor
arheologice. Cele două „castele” vizate au fost Sucidava, alată pe malul drept
al Dunării, la marginea localităţii Celei în Romanaţi, şi Ulmetum, cetatea de
172
la Pantelimonul de Sus din judeţul Constanţa. Cu resurse inanciare limitate
pentru a-şi putea transporta de la Tropaeum Traiani toate instrumentele şi
materialele de lucru necesare întreprinderii săpăturilor arheologice, din con-
siderente practice şi în urma perieghezelor efectuate în ambele locaţii, a fost
aleasă în cele din urmă cetatea dobrogeană.21
În primăvara anului 1911, după ce a făcut o vizită în teren, a ridicat
planul de situaţie al ruinelor.
Intervenind pe lângă toate
autorităţile competente pentru
a trece întreg teritoriul ocupat
de cetate şi împrejurimile
ei în proprietatea Muzeului
Naţional de Antichităţi, la 30
august, împreună cu asistenţii
săi şi cu un arhitect, a început
prima campanie de săpături la
Ulmetum.22 Sub îndrumarea
directă şi nemijlocită a lui
Vasile Pârvan, cercetarea s-a
desfăşurat de-a lungul a patru
campanii (1911-1914), fiind
considerată de către contem-
Planul de situaţie al cetăţii anterior săpăturilor.
poranii vremii „un model de
Pârvan, 1911
operă arheologică”. 23

În decursul primilor doi ani

(1911-1912), arheologul şi-a dedicat atenţia dezvelirii în întregime a zidului de
incintă, a turnurilor de apărare şi a porţilor principale şi secundare. Au urmat
apoi două campanii (1913-1914) intra-muros, care au constat în trasarea unei
serii de secţiuni, de-a lungul şi de-a latul cetăţii, scopul acestora iind, se pare,
identiicarea reţelei stradale şi a ediiciilor publice importante.24 Obiectivul
urmărit a fost de a reda conturul fortiicaţiei şi de a realiza un releveu arhitec-
tonic al întregii aşezări. Deşi săpătura a fost efectuată cu mijloace inanciare
modeste, descoperirile au fost peste măsura aşteptărilor. Prin arhitectură şi
prin adaptarea întregului sistem defensiv la coniguraţia terenului,25 Pârvan a
redat astfel întregul plan al fortiicaţiei şi a făcut cunoscute o serie de detalii ar-
hitecturale importante cu privire la sistemnul defensiv al cetăţii şi nu numai.
Dintre construcţiile cercetate intra-muros, singura săpată exhaustiv a fost
ediiciul absidal, alat în partea de est a fortiicaţiei. Datorită planului, orien-
tării, dimensiunilor mari şi a faptului că era printre puţinele clădiri cu ziduri
din piatră legată cu mortar, însuşi descoperitorul recunoştea rolul ei ca iind
militar/administrativ şi nu religios.26
Principia sau praetorium, cum este cunoscută în literatura recentă de spe-
EX PONTO NR. 3-4, 2017

cialitate, se pare că ar i făcut parte, într-o fază mai timpurie, dintr-un complex
de clădiri ce formau o statio, poziţionată strategic la intersecţia drumurilor
imperiale.27 Având în vedere că în perioada Dominatului (sec. III-IV p.Chr.)
majoritatea staţiilor rutiere romane se fortiică luând aspectul unor castella
sau burgi, în opinia noastră, acesta este şi cazul fortiicării platoului de lângă
Pantelimonul de Sus şi întemeierea cetăţii Ulmetum.

173
 Printre alte descoperiri din interior ar mai putea i menţionate şi fragmen-
tele de „ziduri barbare” după cum le-a denumit Pârvan, cărora nu li s-a putut
preciza rolul: „În adevăr cu o lovitură de târnăcop poţi răsturna toate aceste
construcţii barbare alcătuite fără nici un plan – şi de fapt numai cu mare
greutate puteam împiedica pe lucrători de a distruge aceste «ziduri», care
îi indignau prin lipsa lor de interes, mai ales în comparaţie cu frumoasele şi
puternicele ziduri ale cetăţii. Cu toate neplăcerile ce le am cu cercetarea lor
(...) m-am hotărât să le cruţ peste tot (...).”28
Cantitatea de material arheologic recoltat din săpătură în cei patru ani de
cercetare a fost una extrem de bogată şi variată, lucru ce l-a îndemnat pe Va-
sile Pârvan ca în anul 1914 să îniinţeze un muzeu de sit, în apropierea laturii
de vest a cetăţii. Au fost descoperite o serie de obiecte din ceramică, precum
vase întregi şi fragmentare lucrate cu mâna şi la roată, opaiţe, fragmente de
dolia, capace de vase inscripţionate în
greceşte etc.; obiecte din metal: piese
de echipament militar, instrumente
şi unelte uzuale, fibule, catarame,
monede din bronz şi aur,29 obiecte din
plumb; piese din os, din sticlă şi din
piatră. Cele mai însemnate au fost,
desigur, inscripţiile; majoritatea au fost
surprinse încastrate în zidul de incintă,
iind refolosite în antichitate ca material
de construcţie. Multe dintre monumen-
tele ce fuseseră lăsate iniţial în zid
după momentul descoperirii, pentru a
păstra înfăţişarea lui originală, au fost
scoase apoi şi expuse în muzeul cetă-
ţii, pentru a evita deteriorarea cauzată
de condiţiile climatice nefavorabile
(îngheţ/dezgheţ). În locurile unde s-a
intervenit pentru această operaţiune,
zidul a fost completat cu blocuri de
Fotograii din interiorul Muzeului de la calcar analoage.30 Izvoarele epigraice
Ulmetum. Pârvan, 1914 de la Ulmetum au adus o contribuţie
relevantă în cunoaşterea aspectelor
vieţii economice, administrative, militare, religioase şi etnice din Dobrogea
romană.

Aşadar, după cum reiese din epitaful lui Caius Iulius Quadratus, vicus
Ulmetum aparţinea administrativ de teritoriul Capidavei.31 Însă, datorită inscrip-
ţiilor aduse de la histria pentru a i refolosite în construcţia zidului de incintă
a cetăţii târzii, printre care şi stela funerară a unui senator historian,32 s-a luat
EX PONTO NR. 3-4, 2017

în considerare posibilitatea ca acesta să i aparţinut de teritoriul fostei colonii

greceşti.33 Un lucru cert este că aşezarea se ala undeva la graniţa celor două
teritorii.34 Populaţia sa era compusă din cetăţeni romani şi colonişti traci din
neamul bessilor,35 care erau organizaţi într-un conventus, condus de un ma-
gister, ce se schimba în iecare an. Despre viaţa religioasă a locuitorilor, alăm
că la Ulmetum a existat un colegiu de adoratori ai lui Silvanus,36 şi erau cinstite
zeităţi precum Iupiter Optimus Maximus, Iuno Regina, hercule şi Mithras.
174
 Din punct de vedere militar, avem atestat un oicial care a deţinut funcţia
de biarc(h)us37 (suboiţer însărcinat cu aprovizionarea) în garda personală
(in sacro palatio38) a împăratului Licinius (308-324 p.Chr.) timp de şapte ani,
şi care a murit în bătălia de la Chrysopolis din anul 324 p. Chr. Datată într-o
perioadă de tranziţie de la păgânism la creştinism, stela funerară a lui Valerius
Victorianus este o mărturie clară a dualismului religios, manifestat în Scythia
Minor la începutul epocii Dominatului.39 În opinia noastră, nu este exclus
ca acesta să i fost locuitor al vicus-ului sau al unei vile rustice din zonă, cu
funcţia de beneiciarius în cadrul staţiei rutiere, recrutat de Licinius în armata
sa odată cu izbucnirea războiului civil din anul 316 p. Chr.
În dărâmăturile turnului patrulater de lângă poterna de sud-vest a cetăţii,
în anul 1912 s-a găsit o
inscripţie care atestă can-
tonarea unei unităţi militare
la Ulmetum. 40 Pârvan a
datat inscripţia în secolul al
VI-lea p. Chr., de pe urma
monogramei (crux mono-
grammatica) care apare pe
placa de calcar, frecventă în
timpul împăratului Iustinian
I (527-565 p. Chr.). El a
dedus din documentul epi-
graic că trupa de lanciarii
iuniores a participat în mod
direct la alungarea barbari- Inscripţia care menţionează unitatea de
lor sclavini care-şi făcuseră lanciarii iuniores
loc de pândă în ruinele vechii
fortiicaţii, la menţinerea ordi-
nii în regiune, şi de asemenea la lucrările de reconstrucţie a cetăţii, în special
a zidului de incintă, care necesita operaţiuni de întreţinere şi consolidare.41
Mutat în muzeu după descoperire, monumentul a fost furat în timpul primului
război mondial de către trupele bulgare, şi apoi returnat oicialităţilor române
în anul 1921.42

Rezultatele cercetărilor arheolo-

gice desfăşurate de Vasile Pârvan
la Ulmetum (1911-1914) au fost pu-
blicate în patru rapoarte (extrase) de
săpătură. La sfârşitul ultimului raport,
autorul întocmea o anexă a inventa-
rului de obiecte ce alcătuiau expoziţia
muzeului, enumerate după cum erau
EX PONTO NR. 3-4, 2017

aranjate pe săli şi pe dulapuri. Astfel,

se încheiau săpăturile sistematice
efectuate la cetate şi era anunţată cu
mare entuziasm inaugurarea primei
campanii la Caranasuf-histria, care
avea să aibă loc în două săptămâni. Planul cetăţii după încheierea săpături-
lor din 1911-1914. Pârvan, 1914
175
 „Neobositul savant”, după cum îl caracteriza Radu Vulpe într-un articol
omagial dedicat activităţii arheologice dobrogene în cei 50 de ani de stăpâ-
nire românească,43 punea în practică cu această ocazie o nouă metodă de
cercetare a cetăţilor alate pe teritoriul vechii provincii Scythia Minor. Normele
introduse de Pârvan, spre deosebire de cele ale profesorului său Grigore
Tocilescu,44 vizau în primul rând dezvelirea completă a zidurilor de incintă şi
apoi pătrunderea în interiorul aşezărilor pe strada principală, respectiv pe cele
secundare. Prin introducerea noilor proceduri de abordare a unui sit, creştea
astfel interesul pentru arhitectura antică, stratigraie, numismatică şi ceramică,
pe lângă epigraie, care până la vremea respectivă era preocuparea de bază
a arheologilor români. Începeau să ie conservate şi protejate primar zidurile
descoperite. Mentalitatea modernă, occidentală de cercetare, dobândită în
timpul studiilor din Germania,45 a fost răspândită în rândul ucenicilor săi, ceea
ce a schimbat cu totul concepţia de abordare a unei săpături arheologice,
care nu mai putea i lăsată pe seama inginerilor, gardienilor sau arhitecţilor.46
În urma acestor măsuri se puneau bazele şcolii moderne de arheologie din
România.47
În anul 1916, în contextul primei conlagraţii mondiale, şapte muzee regio-
nale alate în Dobrogea la vremea respectivă48, printre care şi cel al cetăţii de
la Pantelimonul de Sus, au fost devastate şi jefuite de către trupele de ocupa-
ţie bulgaro-germane. După cum reiese din rapoartele prezentate de Pârvan
Ministerului Instrucţiunilor Publice, în care erau enumerate succint pagubele
provocate de război patrimoniului arheologic dobrogean, toată colecţia de la
Ulmetum, printre care şi cele 33 de inscriptii şi sculpturi, a fost transportată
de armata bulgară în care trase de boi într-o direcţie necunoscută.49
În luna noiembrie a anului 1918, Pârvan începea demersurile oiciale pen-
tru repatrierea antichităţilor dispărute. Tot în decursul aceluiaşi an, episcopul
romano-catolic Raymund Netzhammer, alat într-una din călătoriile sale prin
Dobrogea,50 ajungând la Ulmetum, relata în scrierile sale starea deplorabilă
în care se ala muzeul: „Clădirea este în prezent lipsită de uşi şi ferestre iar
încăperile sunt complet jefuite, cu excepţia câtorva pietre grele care fuseseră
răsturnate şi apoi abandonate spre uşă datorită greutăţii lor.”51
Eforturile neîncetate ale autorităţilor române de a recupera monumentele
pierdute, în care Vasile Pârvan a jucat un rol indiscutabil, au făcut ca în anul
1921, după mai bine de trei ani de negocieri diplomatice cu guvernul bulgar, o
parte dintre acestea să se întoarcă în ţară. Transportate de la Varna, în două
vagoane de tren, ajungeau în cele din urmă la Constanţa.52
Din nefericire, din tot inventarul muzeului de la Ulmetum, aveau sa ie re-
cuperate doar 14 monumente din cele 33. Astfel, a fost pierdută o mare parte
din colecţia de vase de lut, opaiţe, obiecte din metal, proiectile şi candelabre
din piatră, olane de acoperiş şi fragmente de râşniţe. În prezent o parte din
obiectele provenite din săpăturile desfăşurate de Pârvan la cetate se ală
în depozitele Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, iar o parte din
EX PONTO NR. 3-4, 2017

inscripţii se ală în muzeul de la histria.

În luna septembrie a anului 1980, în urma prăbuşirii unui mal alat la 300
de metri sud de poarta de sud-vest a cetăţii, a fost descoperit un cuptor pen-
tru ars cărămizi, tigle şi olane. Cercetat de A. Panaitescu,53 complexul a fost
clasiicat pe baza elementelor constructive ca apartinând tipului IV, datat în
secolele V-VI p. Chr., conform clasiicării făcute de A. Rădulescu pentru

176
 Fotograie aeriană a cetăţii de la Ulmetum

Dobrogea.54 Din lipsa inventarului arheologic, autorul a plasat cuptorul, bine-

înţeles cu rezervele de rigoare, în prima jumătate a secolului al VI-lea p.Chr.
în timpul refacerii Iustiniene a cetăţii.55 Potrivit noilor cercetări arheologice,
care au demonstrat abandonul menţionat de Procopius, în ultimile decenii ale
secolului al V-lea până în prima jumătate a secolului al VI-lea,56 iar reclădirea
fortiicaţiei nu a fost nicidecum a fundamentis, ci mai degrabă o reabilitare a ei,
în opinia noastră cuptorul ar putea data din momentul ridicării incintei, şi anume
sfârşitul secolului al IV-lea p. Chr. şi începutul celui de-al V-lea p. Chr.
La 90 de ani după ce în ultimul volum al seriei monograice dedicate
Ulmetumului, Vasile Pârvan mărturisea că a dat „ţerii prima cetate antică de-
plin desgropată şi publicată”,57 în anul 2004, în cadrul Proiectului Naţional de
Cercetări Arheologice 3 – „Scythia Minor”, cercetătorii Muzeului Naţional de
Istorie şi Arheologie Constanţa au reluat săpăturile arheologice sistematice la
cetate. Ideea reînceperii cercetărilor a aparţinut fostului director constanţean
Adrian Rădulescu, care împreună cu Gheorghe Papuc, au făcut mai multe
vizite la faţa locului de unde au adus câteva inscripţii dislocate din incintă.58
Estimat să se deruleze pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire,
proiectul are ca scopuri: determinarea nivelurilor de locuire din cetate, stabilirea
momentului de construcţie a sistemului de fortiicaţii, identiicarea şi cartarea
de noi situri alate în raza comunei Pantelimonul de Sus, dezvelirea, conser-
varea şi restaurarea zidului de incintă, precum şi introducerea monumentului
în circuitul turistic şi ştiinţiic prin noile descoperiri.
EX PONTO NR. 3-4, 2017

Bibliograie
Alexandrescu 2007 – C. G. Alexandrescu, Arhiepiscopul Raymund Netzhammer
şi problemele antichităţilor dobrogene, SCIVA 58, 2007, 3-4, p. 211-228.
Aricescu 1970 – A. Aricescu, Quelques précisions sur la carte de la Scythia Minor,
Dacia XIV, 1970, p. 297-310.

177
 Aricescu 1972 – A. Aricescu, Încercare nouă de înţelegere a ştirilor date de
Procopius din Caesarea despre teritoriul Dobrogei în vremea împăratului Justinian,
Pontica 5, 1972, p. 329-247.
Aricescu 1977 – A. Aricescu, Armata în Dobrogea romană, Bucureşti, 1977.
Baumann 2000 – V.h. Baumann, Scurtă privire asupra ocupaţiilor agricole din
mediul rural al Dobrogei romane, Istro-Pontica. Muzeul Tulcean la a 50-a aniversare
1950-2000, Tulcea, 2000.
Băjenaru 2010 – C. Băjenaru, Minor fortiications in the Balkan-Danubian area
from Diocletian to Justinian, Cluj-Napoca, 2010.
Băjenaru, Nopcea 2008 – C. Băjenaru, C. Nopcea, Pantelimonu de Sus, com. Pan-
telimon, jud. Constanţa [Ulmetum], CCA Campania 2007, Iaşi, 2008, p. 218-221.
Bâltâc 2011 – Lumea rurală în provinciile Moesia Inferior şi Thracia (secolele I-III
p.Chr.), Bucureşti, 2011
Boroneanţ 2007 – A. Boroneanţ, Vasile Pârvan şi patrimoniul arheologic dobro-
gean în timpul primului război mondial. Documente în arhiva Muzeului Naţional de
Antichităţi, SCIVA 58, 2007, 3-4, p. 229-264.
Cizer 2012 – L. D. Cizer, Toponimia judeţului Tulcea. Consideraţii sincronice şi
diacronice, Iaşi, 2012.
Covacef 2002 – Z. Covacef, Arta Sculpturală în Dobrogea romană (sec.
I-III p.), Cluj-Napoca, 2002.
Covacef 2004-2005 – Z. Covacef, Ulmetum 2004 – După 90 de ani, Pontica 37-38,
2004-2005, p. 439-450.
Curta 2001 – F. Curta, Limes and Cross: the Religious Dimensions of the Sixth-Cen-
tury Danube Frontier of the Early Byzantine Empire, Starinar, 51, 2001, p. 45-70.
FhDR II – Fontes Historiae Daco-Romanae, Vol II, Bucureşti, 1970.
Florescu, Florescu, Diaconu 1958 – Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capi-
dava. Monograie Arheologica vol I, Bucureşti 1958.
IGLR – Emilian Popescu, Inscripţiile greceşti şi latine din secolele IV-XIII desco-
perite în România, Bucureşti, 1976.
ISM V – Emilia Doruţiu-Boilă, Inscriptiile din Scythia Minor, Vol. V, Capidava-Tro-
esmis-Noviodunum, Bucureşti, 1980.
Mitrea 2013 – I. Mitrea, Vasile Pârvan – 130 de ani de la naştere. Perenitatea
modelului pârvanian, NOEMA, Vol XII, 2013, p. 354-360.
Netzhammer 2005 – R. Netzhammer, Episcop în România, Vol I, Bucureşti,
2005.
Opriş 2004-2005 – I. C. Opriş, Un nou monument epigraic privitor la vexillatio
Capidavensium, Pontica 37-38, 2004-2005, p. 183-194.
Panaitescu 1981 – A. Panaitescu, Cuptor de ars materiale de construcţii descoperit
la Ulmetum, Pontica 14, 1981, p. 303-308.
Pârvan 1912 – V. Pârvan, Cetatea Ulmetum. Descoperirile primei campanii de
săpături din vara anului 1911, Bucureşti, 1912.
Pârvan 1913 a – V. Pârvan, Cetatea Ulmetum. II, 1. Descoperirile campaniei a
doua şi a treia de săpături din anii 1912 şi 1913, Bucureşti, 1913.
Pârvan 1913 b – V. Pârvan, Cetatea Ulmetum. II, 2. Descoperirile campaniei a
doua şi a treia de săpături din anii 1912 şi 1913, Bucureşti, 1913.
Pârvan 1915 – V. Pârvan, Cetatea Ulmetum. III Descoperirile ultimei campanii de
săpături din vara anului 1914, Bucureşti, 1915.
Pârvan 1923 – V. Pârvan, Începuturile vieţii romane la gurile Dunării, Bucureşti,
EX PONTO NR. 3-4, 2017

1923.
Poenaru-Bordea, Ocheşeanu, Nicolae 1988-1989 – Gh. Poenaru-Bordea, R.
Ocheşeanu, E. Nicolae, Tezaurul de monede romane târzii descoperit la Ulmetum în
1912, Pontica 21-22, 1988-1989, p. 163-186.
Procopius, De Aediiciis – G. Popa-Lisseanu, Izvoarele Istoriei Românilor, Vol. XV,
Procopius De Aediiciis, Bucureşti, 1939; FhDR II, Procopius din Caesarea, Despre
Zidiri, p. 433-457.

178
 Rădulescu 1969 – A. Rădulescu, Ateliere meşteşugăreşti pentru ars materiale de
construcţie din lut, Pontice 2, 1969, p. 333-353.
Rădulescu, Bitoleanu 1998 – A. Rădulescu, I. Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Con-
stanţa, 1998.
Suceveanu 1971 – Al. Suceveanu, Din nou despre CIL III 14 447, Peuce, S.V. II,
1971, p. 155-166.
Suceveanu 1977 – Al. Suceveanu, Viaţa economică în Dobrogea romană secolele
I-III e.n, Bucureşti, 1977.
Suceveanu, Barnea 1991 – Al. Suceveanu, Al. Barnea, La Dobroudja romaine,
Bucureşti, 1991.
Teodor 2002 – E. S. Teodor, Epoca romană târzie şi cronologia atacurilor transda-
nubiene. Analiza componentelor etnice şi geograice (partea întâi, de la 469 la 656),
MN 14, 2002, p. 3-35.
Tocilescu 1884 – Gr. Tocilescu, Neue Inschriften aus der Dobrudscha und Rumä-
nien, AEM 8, 1884, p. 1-34.
Tocilescu 1900 – Gr. Tocilescu, Fouilles et recherches archéologique en Rouma-
nie, Bucureşti, 1900.
Vulpe 1928 – R. Vulpe, Activitatea arheologică în Dobrogea în cei 50 de ani de
stăpânire românească, 1878-1929. Dobrogea. Cincizeci de ani de viaţă românească,
Bucureşti, 1928, ediţie reeditată la Constanţa în 2003, p. 117-144.

∗
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa; radupetcuarheo@gmail.
com
2. Procopius din Caesarea, istoric bizantin născut în Palestina la sfârşitul secolului
al V-lea. A fost secretarul şi consilierul lui Flavius Belisarius, generalul împăratului
Iustinian I, pe care l-a urmat în campaniile sale din Persia, Africa şi Italia. Cele trei
opere ale sale: „Despre războaie”, „Despre zidiri” şi „Istoria secretă”, sunt izvoare
importante, în care se creionează un tablou extrem de valoros şi bogat în informaţii
privind istoria Imperiului Bizantin în secolul al VI-lea p. Chr.
3. Fortiicaţia cu numele „Sfântului Cyril” din textul lui Procopius, a fost identiica-
tă cu cetatea Tropaeum Traiani, vezi: Aricescu 1970, p. 302-307; Aricescu 1972, p.
330-334; Aricescu 1977, p. 170-171; FhDR II, p. 471, nota 131; Suceveanu, Barnea
1991, p. 200; Teodor 2002, p. 10, nota 19.
4. Procopius De Aediiciis, IV, 7, 16-18.
5. Teodor 2002, p. 10, şi nota 21: Măsurile luate de Iustinian I pentru fortiicarea
limes-ului cât şi a provinciilor dunărene, au ca scop, pe deoparte, limitarea mişcărilor
neprevăzute ale slavilor, ce deţineau deja controlul asupra regiunilor de la nord şi
vest de Dunăre (vezi Curta 2006, passim; Madgearu 2010 a, capitolul al III-lea), cât
şi protejarea şi consolidarea creştinismului în faţa păgânismului. În programul de
reclădire a provinciilor intra şi renovarea sau construrirea de noi basilici, baptisterii şi
complexe monahale. În secolul al VI-lea, prin decretele legislative imperiale promulgate
de Iustinian I, administrarea centrelor urbane aluneca treptat din mâna decurionilor,
un grup social în decădere, în favoarea episcopilor locali, ce aveau acum puterea de
a-şi exercita inluenţa dincolo de limitele episcopatelor pe care le conduceau. [Curta
2001, p. 47-50].
6. Procopius De Aediiciis, IV, 1, 33-35;
EX PONTO NR. 3-4, 2017

7. În anul 1850, alându-se în exil în Turcia, I. Ionescu dela Brad, la îndemnul şi cu

ajutorul inanciar al lui I. Ghica, ia hotărârea de a face o călătorie în Dobrogea, pe atunci
alată sub stăpânire turcească. Cele 12 scrisori păstrate din timpul periplului dobrogean
sunt de o distinctă valoare documentaristică, istorică, geograică si etnograică.
8. Ceatalorman este denumirea veche tătărească a actualului sat Pantelimonul
de Sus; Cizer 2012, p. 91: çatal = bifurcaţie, furcă şi orman = pădure, s-ar putea tra-
duce „pădurea de la bifurcaţie”. La 1912 în primul său raport de săpătura cu privire la

179
 cercetarea efectuată cu un an înainte la Ulmetum, Vasile Pârvan menţiona că satul
Pantelimonul de Sus a fost fondat în anul 1886 din colonişti munteni, pe vechea vatră
a satului tătăresc, la data aceea total dispărut; Pârvan 1912, p. 4; Pârvan 1913 a, p.
18-19.
9. Tocilescu 1884, p. 6, nr 14.
10. ISM V, nr. 76.
11. Pârvan 1912, p. 6.
12. ISM V, nr. 77.
13. Toxof este denumirea veche turcească a actualului sat Grădina, alat la apro-
ximativ 12 km de comuna Pantelimonul de Sus.
14. Pârvan 1913 a, p. 19.
15. Pârvan 1923, p. 52-54.
16. Motive pastorale, scene agrare, însoţite de imaginea zeului Silvanus după
opinia lui Pârvan 1923, p. 54, ig 33, sau a Cybelei cf Covacef 2002, p. 227. Florescu,
Florescu, Diaconu 1958, p. 21; Suceveanu 1977, p. 104; ISM V, nr. 77; Rădulescu,
Bitoleanu 1998, p. 131; Baumann 2000, p. 235.
17. ISM V, nr. 77.
18. Descoperirea importantului document epigraic trebuie să i avut loc cândva
între episodul căutătorilor de comori (1880/1893) şi 1900 când Gr. Tocilescu publică
inscripţia: Tocilescu 1900, p.112.
19. ISM V, nr. 62.
20. Procopius De Aediiciis, IV, 7, 16-18.
21. Pârvan 1912, p. 1; Covacef 2004-2005, p. 439.
22. Pârvan 1912, p. 4; Covacef 2004-2005, p. 439.
23. Vulpe 1928, p. 131.
24. Covacef 2004-2005, p. 440-441.
25. Cetatea Ulmetum este situată pe un bot de deal stâncos, ceea ce făcea ca în
antichitate să ie apărată natural din trei laturi, de văi adânci şi abrupte. La vest, singura
porţiune a promontoriului care făcea legătura cu platoul a fost fortiicată prin şant cu
val de apărare. Apărarea naturală şi sistemul de adaptare la formele geograice de
relief, sunt caracteristici des întâlnite la fortiicaţiile romane târzii din Thracia.
26. Pârvan 1913 a, p. 52.
27. Băjenaru 2010, p. 30-31: Drumurile sunt: 1. Drumul interprovincial Marciano-
polis – Zaldapa – Tropaeum Traiani – Ulmetum – Ibida – Noviodunum; 2. Drumurile
provinciale şi regionale (semitae): Histria – Ulmetum – Capidava, respectiv Tomis –
Mihail Kogălniceanu (vicus Clementiani) – Ulmetum – Carsium.
28. Pârvan 1913 a, p. 44.
29. În campania din anul 1912, în turnul de sud al porţii de sud-vest, a fost des-
coperit un tezaur monetar de 256 de piese dintre care 4 de aur. Tezaurul a fost publi-
cat parţial de Pârvan 1913 a, p. 55-61; apoi reluat şi reanalizat în Poenaru-Bordea,
Ocheşeanu, Nicolae 1988-1989, p. 163-186.
30. Pârvan 1915, p. 27, nota 1.
31. Numele aşezării apare pe patru inscripţii din secolul al II-lea p. Chr. sub diferite
forme: 1. vico Ulmeto, anul 140 p. Chr., ISM V, nr. 62; 2. vico Ulme(to), 25 iunie 163
p. Chr., ISM V, nr. 63; 3. vici Ul(me)tinsium, 2 iulie 172 p. Chr., ISM V, nr. 64; 4. vico
Ulmeto, secolul al II-lea p. Chr., ISM V, nr. 69.
32. ISM V, nr. 90; La momentul descoperirii, această inscripţie a fost prima atestare
epigraică a formei latine Histria, a numelui coloniei greceşti.
EX PONTO NR. 3-4, 2017

33. Teorie avansată şi de Emilia Doruţiu-Boilă în ISM V, p. 79 şi 115.

34. Suceveanu 1971, p. 157 şi nota 18.
35. Bessi apar în trei inscripţii la Ulmetum datate în secolul al II-lea p.Chr.
36. Bâltâc 2011, p. 195-196 şi nota 134; Conform autoarei, nu este exclus ca
adorarea lui Silvanus să ie strâns legată de numele aşezării, Ulmetum = „pădure de
ulmi”, ceea ce ar explica existenţa unui colegiu de adoratori şi destul de probabil a
unui templu.

180
 37. IGLR, nr. 206.
38. In sacro palatio sau scholae palatinae, garda personală a împăratului, care
din secolul al IV-lea înlocuieşte cohortele pretoriene.
39. Opriş 2004-2005, p. 189.
40. IGLR, nr. 211.
41. Pârvan 1913 b, p. 51-56.
42. Boroneanţ 2007, p. 232, nota 16. În anul 1918 în vizită la Ulmetum episcopul
romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer, remarca dispariţia inscripţiei cu
monogramă, aşezată la reconstrucţia cetăţii (Netzhammer, vol. I, 2005, p. 777).
43. Vulpe 1928, p. 131.
44. Bogdan-Cătăniciu 1991, p. 192-193.
45. Mitrea 2013, p. 355.
46. Bogdan-Cătăniciu 1991, p. 192: „După o ridicare topograică exactă a ruinelor
(Tropaeum Traiani), în prezenţa lui Tocilescu s-au început săpăturile urmărindu-se
dezvelirea porţilor, străzilor principale şi ediiciilor publice centrale. În anii următori
cercetările au fost făcute sub supravegherea unor angajaţi temporari ai Muzeului
Naţional de Antichităţi, arhitecţi şi ingineri, care ţinând cont de epocă, puteau asigura
o investigare corectă a ruinelor unui oraş antic.”
47. Mitrea 2013, p. 356-357.
48. Boroneanţ 2007, p. 230: Cele şapte muzee regionale erau la Constanţa, Man-
galia, Adamclisi, Ulmetum, histria, hârşova şi Silistra. Din păcate nici unul dintre ele
nu avea să scape neatins de evenimentele din toamna anului 1916, când Dobrogea
a fost ocuptă de trupele bulgaro-germane.
49. Boroneanţ 2007, p. 232.
50. Pentru Netzhammer şi problema antichităţilor dobrogene, vezi Alexandrescu
2007, p. 211-228.
51. Netzhammer, vol. I, 2005, p. 784.
52. Boroneanţ 2007, p. 237, nota 55; citat extras de către autoare din documentele
arhivei Muzeului Naţional de Antichităţi (MNA). Telegramă urgentă trimisă către pre-
fectura Constanţei: „Joi 22 septembrie (1921) seara vor sosi în gara Constanţa pentru
muzeul comunei Constanţa două vagoane cu monumente dobrogene antice însoţite
de delegatul Ministerului Artelor. Rugăm anunţaţi de urgenţă Primăria locală, şi pe dl.
Profesor Pârvan la Caranusuf (histria) prin administraţia plăşii Cogealac.”
53. Panaitescu 1981, p. 303-308.
54. Rădulescu, 1969, p. 344.
55. Panaitescu 1981, p. 307.
56. Băjenaru, Nopcea 2008, p. 219.
57. Pârvan 1915, p. 26.
58. Covacef 2004-2005, p. 439.
EX PONTO NR. 3-4, 2017

181