Prezentarea sitului Arheologic: Cetatea bizantină de la Ostrov – Păcuiul lui Soare

Tănase Marius

Situl se află la granița dintre județele Călărași și

Constanța, pe o insulă ce are o lungime de 6 km – și care se
întinde de la Ostrov până în dreptul dealului Dervent.
Cetatea datează din secolul X (971-972), fiind construită cu
scop militar de către bizantini, dar ulterior a servit și ca
așezare civilă.

Forma sitului este una trapezoidală, cu o suprafață

inițială ce a fost apreciată de cercetători ca fiind cuprinsă
între 3-5 ha. Actualmente, mare parte din suprafața cetății a
fost acoperită de apele Dunării, în urma săpăturilor arheologice a ieșit la lumină cca 1 ha din
totalul suprafeței1.

Situl a fost decoperit în anul 1956, când sub malurile Dunării a fost semnalată prezența
unui zid, socotit inițial ca fiiind capătul unui pod de piatră 2, din acel moment au fost efectuate
săpături arheologice care arată prezența unei cetăți - care astăzi este în proporție de 90%
distrusă de apele Dumării. Cercetările din 1956 amintesc prezența unui zid de 42 m care
mărginea cetatea în partea de nord-est, iar în sud-est există un alt zid a cărui lungime este 240
m, cu o înălțime de 6-7 păstrată în cea mai mare parte. Zidul de incintă, păstrat pe o înălțime
de 5-6 m, are o lățime cuprinsă între 4,2-6m.

Ziduirile sunt construite în sitemul „blocaj” din

blocuri de mari dimensiuni, tăiate in mod îngrijit, și
legate între ele cu mortar hidrofug( un amestec din
var, nisip, pietriș de râu și cărămidă sfărâmată) 3.
Cetatea a fost așezată pe o „temelie” sau substrucție
din pari de stejar dispsuși vertical, peste care

1
Vezi: „Cetatea bizantină de la Ostrov – Păcuiul lui Soare (Descriere)”, în: Repertoriul Arheologic Național
(RAN), http://ran.cimec.ro/sel.asp?codran=62547.02, accesat la 15.09.2020
2
Pamfil Polonic, raport 1898, Manuscrise Tocilescu, 5131, fol.67 v.
3
Ionuț Oprea, „Cetatea bizantină de la Păcuiul lui Soare, Jud. Constanța”, http://simpara.ro/ps/ps_04.htm,
accesat la 15.09.2020.
constructorul a așezat traverse longitudinale și transversale. Zidul de inscintă dintre partea de
vest a Dunării este compus din pietre de dimensiuni mai mici, iar așezarea pietrelor în șiruri
drepte sugerează existența unei alte porți cetăți pe latura sudică a cetății.

Complexele fortificate exterioare sunt

captivante. Aici întâlnim poarta, turnurile și
portul. Poarta are forma, așezată în partea de nord-
est, este compusă din cinci rânduri de blocuri
paralipipedice suprapuse, cu unul sau 2 etaje și 2
intrări (una exterioară- de tip cataractă, și a doua
interioară – așezată în grosimea zidului de incintă
– vezi imaginea alăturată: Pt. 1).

Instalația portuară (vezi imaginea care

exprimă o reconstituire propusă de Ionuț Oprea), adică debarcaderul, situat pe partea de sud-
est a cetății, are o lungime de 24 m, este alcătuit
dintr-o serie de platforme de piatră care coboară
spre exterior sub forma unor trepte. Portul este
flancat de două turnuri rectangulare și are o intrate
largă către cetate de cca. 4 m cu o poartă formată
din batanți de fier și lemn, prin care au fost
amenajate 3 fante prin care treceau odgonele care
legau corăbiile4.

Logica care a stat în spatele construirii

acestei cetăți de către bizantini, în timpul împăratului Ioan I Tzimiskes, are la bază un întreit
motiv militar:

- Impiedicarea flotelor inamice (se pledează pentru kieveni – în indentificarea

acestor navigatori)să pătrundă dinspre gurile Dunării și să atace orașul Durostorum
(capitala themei bizantine din acestă parte a Imperiului).
- Asigurarea legăturilor dintre regiunile bizantine de la nord și sud de Dunăre;

4
D. Vîlceanu, Debarcaderul şi problema poziţiei geografice a cetăţii bizantine de la Păcuiul lui Soare, SCIV,
18, 1967, 4, p. 593-615, apud. Ionuț Oprea, „Cetatea bizantină de la Păcuiul lui Soare, Jud. Constanța”.
 - Zădărnicirea tentativelor de pătrundere a poporelor migratoare, venite din stepele
pontice, mai ales că în dreptul acestei insule, la Dervent, se află un străvechi vad
de traversare a Dunării5.

Cetatea își pierde din importanță la câțiva ani de la zidire, căci bizantini pierd controlul
în sudul Dobrogei și nord-estul Bulgariei, iar zidurile ei au fost parțial demolate în 986.
Activitatea navală a cetății este reluată pentru o scurtă perioadă la inceputul secolului al XI,
urmând ca ea să deservească ca spațiu locativ până prin 1094, când invazia cumană o
incendiază. Iar ulterior este repopulată până în prima jumătate a secolului al XV-lea, când
turci ocupă Dobrogea.

Cetatea bizantină este intresantă și în ceea ce privește istoria Bisericii Ortodoxe

Române. Căci Petre Diaconu propune identificarea localității Vicina cu cetatea Păcuiul lui
Soare. Afirmația lui P. Diaconu este susținută și de descoperirea unui portulan medieval
italian din 1296, în care se stipulează că Vicina se află la o distanță de 200 de mile genoveze
de Gurile Dunării, această distanță situându-se în zona cetății bizantine de la Păcuiul lui
Soare6. La Vicina a activat ca Mitropolit călugărul grec Iachint, îaninte să fie întronizat
Mitropolit al Ungro-Vlahiei în 1359, al cărei Mitropolit a fost călugărul grec Iachint de la
Vicina. Ținând cont că 4/5 din suprafața cetății este distrusă (sub apă) actualele descoperiri
arheologice nu au scos la lumină urmele unei catedrale care să evidențieze efervescența vieții
bisericești de aici. Dar bogatul tezaur de monede (bulgărești, tătare, sârbești, bizantine,
kievene, etc.), arată că locul era un centru comenrcial. Mai mult, printre activitățile
locuitorilor cetății menționăm metalurgia, olăritul, țesătoria, dar și pescuitul. Considerându-se
că cimitirul în care au fost înmormântați locuitorii cetății se află pe dealul Derventului.

Bibliografie consultată:

Diaconu, Petre, Despre localizarea Vicinei, Pontica, 3, 1970;

5
Vezi: „Cetatea bizantină de la Ostrov – Păcuiul lui Soare (Descriere)”, în: Repertoriul Arheologic Național
(RAN).
6
Cf. Petre Diaconu, Despre localizarea Vicinei, Pontica, 3, 1970, p. 275-295; P. Diaconu, Păcuiul lui Soare -
Vicina, Byzantina, 8, 1976; P. Diaconu, Iarăşi despre localizarea Vicinei, Rev.de istorie, 34, 1981, 12, p.
2311-2316, apud. Ionuț Oprea, „Cetatea bizantină de la Păcuiul lui Soare, Jud. Constanța”.
 Idem, , Păcuiul lui Soare - Vicina, Byzantina, 8, 1976;

Idem, Iarăşi despre localizarea Vicinei, Rev.de istorie, 34;

Polonic , Pamfil, raport 1898, Manuscrise Tocilescu, 5131, fol.67 v.;

Vîlceanu, D. , Debarcaderul şi problema poziţiei geografice a cetăţii bizantine de la Păcuiul
lui Soare, SCIV, 18, 1967, 4;

Reusrse web:

„Cetatea bizantină de la Ostrov – Păcuiul lui Soare (Descriere)”, în: Repertoriul Arheologic
Național (RAN), http://ran.cimec.ro/sel.asp?codran=62547.02, accesat la 15.09.2020
Ionuț Oprea, „Cetatea bizantină de la Păcuiul lui Soare, Jud. Constanța”,
http://simpara.ro/ps/ps_04.htm, accesat la 15.09.2020.

Bibliografie propusă de Repertoriul Arheologic Național:

1. Diaconu, Petre; Vâlceanu, Dumitru, Păcuiul lui Soare, I, Aşezarea bizantină, Bucureşti,
1972;

2. Diaconu, Petre; Baraschi, Silvia, Păcuiul lui Soare, I, Aşezarea medievală (secolele XIII -
XV), Bucureşti, 1976;

4. Damian, Oana, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2002, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2003;

5. Diaconu, Petre, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2000, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2001;

6. Damian, Oana, Cetatea bizantină Păcuiul lui Soare, 2005 [Fişă tehnică] (sursa fişei de sit)

7. Muşeteanu, Crişan, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1996,

CIMEC-Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 1997;

8. Diaconu, Petre, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campaniile 1983-1992,

CIMEC-Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 1993;

9. Diaconu, Petre, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1994, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 1995;
10. Diaconu, Petre, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1995, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 1996;

11. Diaconu, Petre, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1996, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 1997;

12. Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1997, CIMEC-Institutul de

Memorie Culturală, Bucureşti, 1998, http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=533 [Publicaţie]
(sursa fişei de sit)

15. Damian, Oana, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2005, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2006;

16. Damian, Oana, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2006, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2007

17. Damian, Oana, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2007, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2008;

18. Damian, Oana, Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2008 -
VALACHICA XXI-XXII, CIMEC-Institutul de Memorie Culturală, Bucureşti, 2009;

19. Damian, Oana, Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2011, Institutul
Național al Patrimoniului, București, 2012;

20. Damian, Oana, Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2010, CIMEC-
Institutul de Memorie Culturală, București, 2011;

23. Diaconu, Petre, Cetatea bizantină din Insula Păcuiul lui Soare, Buletinul Monumentelor
Istorice, XL, 1, Comisia Monumentelor Istorice, Bucureşti, 1971, 3-20,

24. Diaconu, Petre, Rolul cetăţii din insula Păcuiul lui Soare în cadrul situaţiei politice a
Dobrogei la sfârşitul secolului al X-lea, Pontica, 2, Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța,
Constanța, 1969

25. Custurea, Gabriel, Papasima, Tudor, Monede bizantine descoperite la Păcuiul lui Soare,
Pontica, 25, Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, Constanța, 1992.