Hotelul New York (Continental) din Cluj Napoca

Studiu de istoria artei

Cluj Napoca

2006
CUPRINS

1. PREAMBUL ... p. 2
2. PIAŢA UNIRII. REPERE ISTORICO-CULTURALE ALE EVOLUŢIEI. ... p. 2
3. ARHITECTURA CLUJULUI LA CUMPĂNA SECOLELOR XIX-XX. ... p. 9
4. ACTIVITATEA ARHITECTULUI LAJOS PÁKEI ... p. 11.
5. PREZENTAREA CLĂDIRII HOTELULUI CONTINENTAL ... p. 13
6. SCURT ISTORIC AL CLĂDIRII HOTELULUI CONTINENTAL ... p. 20
7. SONDAJE DE PARAMENT PENTRU IDENTIFICAREA CROMATICII
FAŢADELOR STRADALE ... p. 22
8. RECOMANDĂRILE ISTORICULUI DE ARTĂ LEGATE DE INTERVENŢIILE
PROIECTATE ... p. 23
9. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ... p. 25
10. LISTA ILUSTRAŢIILOR ... p. 26

2
 1. PREAMBUL

Una dintre cele mai reprezentative clădiri cu caracter de monument istoric al

pieţei centrale al oraşului Cluj este clădirea hotelului „New York”, cunoscut începând
din anii 1950 şi cu numele de „Continental”. Clădirea, care se înalţă pe colţul de sud-
vest al pieţei (str. Napoca nr. 1), determină aspectul celor două artere care pornesc din
acest colţ, strada Napoca şi strada Universităţii. Hotelul a fost inclus în lista
monumentelor istorice din anul 1992 cu codul 13B171, iar în cea publicată în anul 2004
cu numărul CJ-II-m-B-07436. „New York-ul” de-a lungul istoriei sale întotdeauna a
fost cel mai prestigios şi luxos hotel al oraşului Cluj-Napoca, şi sperăm că prin
reabilitările actuale, pentru care s-a întocmit şi acest studiu de specialitate, clădirea să
aibă doar de câştigat.
Clădirea monument istoric nu dispune de o bibliografie proprie, datele istorice
referitoare, de un număr foarte redus, aşadar au fost culese din lucrări mai generale
despre oraşul Cluj. Puţinele excepţii sunt formate de articolele scrise despre arhitectul
Lajos Pákei, care a conceput clădirea hotelului (Lajos Kelemen, Szabolcs Guttmann,
Virgil Pop), care însă tratează în mod general activitatea arhitectului, şi nu în special
edificiul despre care vorbim, respectiv de unele studii dedicate vieţii sociale „de
cafenea” de la începutul secolului XX., semnate de Zsolt Gyarmaty. Au fost de mare
ajutor şi folos în înţelegerea corectă a concepţiei hotelului planşele originale ale lui
Pákei, fotocopiate sau scanate, care ne-au fost puse la dispoziţie de către proiectant.
Originalele acestora sunt păstrate în arhivele episcopiei unitariene sau în Arhivele
Naţionale.

2. PIAŢA UNIRII. REPERE ISTORICO-CULTURALE ALE EVOLUŢIEI

Vatra veche a Clujului, conturată cu sprijinul mărturiilor oferite de săpăturile

arheologice, nu este anterioară secolului al XII-lea. Primul nucleu s-a dezvoltat în
perimetrul de nord-vest al fostului oraş roman Napoca, incluzând o parte din ruinele
acestuia. Centrul coincidea cu actuala Piaţă a Muzeului, unde probabil a existat şi cea
mai veche biserică a aşezării, pe amplasamentul actualei biserici franciscane.
Prima menţiune documentară certă a oraşului Cluj apare într-un document din
1275 al regelui Ungariei, Ladislau Cumanul, prin care este întărâtă posesia episcopului
Transilvaniei asupra satul cetăţii Cluj (villa Kulusvár). Prima menţiune documentară
despre un preot este din anul 1316 (Benedictus Plebanus de Kuluswar) şi nu din 1199,
cum este precizat în unele publicaţii recente. Arhidiaconul menţionat, Henrico
arhidiacon Clusiensis, a funcţionat în demnitatea sa în comitatul Kolos, a cărui
denumire coincide cu aceea a Clujului medieval din documente, dar fără să se cunoască
exact locul reşedinţei sale.
Dintr-un document din anul 1316 al regelui Carol Robert, reiese că „Ştefan,
regele cel tânăr al Ungariei, ducele Transilvaniei” (1257-1271) „voind să întemeieze
odinioară şi să aşeze numita cetate Cluj” a oferit „oaspeţilor” colonizaţi aici, o serie de
privilegii. Poate referinţa „numita cetate” era cu privire la ruinele oraşului roman,
vizibile încă în secolul al XIII-lea, ce vor fi constituit ele însele o fortificaţie pentru
locuitori. Cercetările arheologice de pe laturile de vest şi de nord ale curtinelor oraşului
roman şi medieval au confirmat faptul că prima fortificaţie medievală datează cel mai
devreme din secolul al XIV-lea. La 18 mai 1377, regele Ludovic acorda oraşului dreptul
de sigiliu. Acest sigiliu reprezenta o poartă cu grilaj cu trei turnuri deasupra, o imagine
inspirată, probabil, dintr-o realitate deja existentă.

3
 După construirea celei de-a doua curtine de apărare, întărită prin decretul regal
din 2 iulie 1405, s-a încetăţenit şi toponimul de Cetatea Veche (Óvár, Vetus Castrum,
Altstadt), menţionat prima oară într-un document din 1448. De altfel, ceva mai târziu,
cronicarul Ştefan Szamosközi (sec. XVI.) scria: „Oraşul se împarte în două, partea
veche şi partea nouă, dar ambele sunt împrejmuite de acelaşi zid”. În secolele al XII-lea
şi al XIII-lea, pe locul actualei Pieţe a Unirii, se afla cimitirul aşezării, după cum a fost
pus în evidenţă şi de săpăturile arheologice.
Acordarea privilegiilor de oraş (19 august 1316) marchează un moment de
seamă în istoria aşezării, care devine de atunci beneficiara privilegiilor regale. Către
mijlocul secolului al XIV-lea, oraşul s-a dezvoltat ca întindere, depăşind de acum
vechea incintă fortificată, ce a fost parţial demantelată, parţial inclusă în construcţiile
ulterioare din a doua incintă de fortificaţie, după cum s-a remarcat şi cu prilejul
săpăturilor arheologice din anul 1994 (str. Matei Corvin).
Punctul de convergenţă al viitoarei Pieţe Mari îl va constitui biserica parohială
catolică Sf. Mihail, a cărei piatră fundamentală a fost depusă în 1349, pe locul unui
lăcaş mai vechi sau poate a unei capele funerare şi a spitalului Sf. Elisabeta, menţionat
încă din 1332 prin „Heluicus procurator hospitalis de Klusuar...”. De la o biserică mai
veche aflată în perimetrul Pieţei Mari, provine o bază de coloană şi un capitel cu
reliefuri vegetale plastic interpretate, descoperite cu ocazia restaurării bisericii Sf.
Mihail din anul 1959, piese decorative care aparţin repertoriului de forme al plasticii
decorative din perioada romanicului târziu şi a goticului timpuriu.
Tot în perimetrul Pieţei Mari, este menţionată documentar şi capela Sf. Iacob.
De altfel, acest fapt era exprimat într-o scrisoare de indulgenţă a arhiepiscopului
Grigore de Verissa, conform căreia se acorda iertarea păcatelor pentru 40 de zile,
tuturor credincioşilor care vor vizita „pentru închinare sau pelerinaj... biserica parohială
a Sfântului arhanghel Mihail şi capela Sfântului Iacob, filia ei din dioceza
Transilvaniei” (Cupientes igitur ut ecclesia parochialis sancti Michaelis archangeli in
Clusenburg ac capella sancti Jacobi eius filia Transsiluanensis diocesis honoribus
frequentur...).
Sub aspect urbanistic, casele din secolele al XIV-lea şi al XV-lea se aliniază
după principiul stradal din centrul şi vestul Europei, cu artere pornind din Piaţa Mare.
Din punct de vedere constructiv, imobilele erau concepute după un plan simplu
rectangular şi din material mixt, lemn şi zidărie.
În secolul al XV-lea, modificările din structura conducerii politice a oraşului vor
fi esenţiale, influenţând în chip pozitiv dezvoltarea urbană a aşezării. Prin privilegiul lui
Sigismund de Luxemburg din 1405, oraşul este scos de sub jurisdicţia voievozilor şi
juzilor regali, acordându-se dreptul de a alege 12 juraţi ai localităţii. Treptat, oraşul îşi
dobândeşte statutul de civitas primaria în contextul transilvănean. În raportul său către
ducele Toscanei, Cosimo Medici, Giovanandrea Gromo, comandantul gărzii italiene a
principelui Ioan Sigismund, numeşte oraşul „cheia întregii ţări” (1565).
În privinţa caselor de locuit mai arătoase din secolul al XV-lea – desigur cu
referinţă la multe din Piaţa Mare – se mai păstrează o serie de mărturii materiale pe
aliniamentul nordic al acestui perimetru, cum ar fi cele de la fosta casă Schütz
(restaurantul Ursus) din perioada goticului târziu. Primele nume de străzi şi uliţe ale
Clujului sunt menţionate în registrul de dări din 1453. Uliţele erau cele locuite de
populaţia maghiară în principal, la care se adaugă cele locuite de germani şi români. În
secolul al XVI-lea, numărul străzilor a sporit apreciabil. Numele lor derivau de la
anumite particularităţi, de la ocupaţiile oamenilor, de la locuitori: Piaţa Mare, Uliţa
Podului, Uliţa lungă dinăuntrul zidurilor, Uliţa mijlocie, Uliţa lupilor, Uliţa Sibiului,
Uliţa olarilor, Uliţa cărbunelui, Uliţa românilor, Uliţa ungurilor, Uliţa Turzii etc.

4
 La sfârşitul secolului al XV-lea (1492) şi în primele decenii ale secolului al
XVI-lea, documentele înregistrau în Piaţa Mare casele orfevrarului Iacob, a lui
Laurenţiu Eppel, a lui Peter Csiszar, a lui Vaida Marton Margit şi a lui Ioan Barbel.
Numărul important de meşteri zidari şi pietrari de la sfârşitul secolului al XV-lea şi din
prima jumătate a secolului următor reprezintă o mărturie a avântului edificator din
această epocă. Între meşterii menţionaţi ca aparţinând atelierelor clujene ce au activat şi
la imobilele din Piaţa Mare, documentele l-au consemnat pe Emeric şi Iacob, dulgheri
(1500), Paul, tâmplar (1496), Mihai, tâmplar (1539), fratele Ioan, zidar (1490), Grigore,
pietrar (1487), Gheorghe, zidar (1530), Benedict, pietrar (1537), Anton, sticlar (1514),
Toma, pietrar (1485), Lucaci, pictor (1492), Bernath, pietrar (1514), Francisc, sculptor
(1525).
Modeste şi destul de restrânse în secolele XIV-XV., construcţiile civile din Piaţa
Mare vor fi amplificate şi înfrumuseţate cu mare grijă în secolul al XVI-lea. În acest
veac, patriciatul clujean manifestă veleităţi novatoare atât în privinţa confortului, cât şi
a aspectului estetic al locuinţelor. Contactul cu Europa centrală şi de apus îşi pune
amprenta asupra noului gust. Casa din Piaţa Mare din această perioadă este în mod
uzual construită din cărămidă. Ancadramentele uşilor şi ferestrelor, căminele, de
asemenea baluştrii scărilor sunt cioplite din piatră. Conceput uneori pe două nivele,
clădire avea un parter cu încăperile boltite şi un etaj cu tavanul susţinut de grinzi
aparente sau mascate prin casete sculptate sau cel mai adesea pictate cu motive florale
policrome. Acoperişul era învelit cu şindrilă, doar rareori cu ţiglă. Casa avea de obicei
coama paralelă cu aliniamentul pieţei sau a străzii. Rareori se întâlneau la Cluj faţade cu
arcade deschise, de genul loggiilor italiene, precum la Sibiu, Braşov şi Bistriţa
(„sugălete”). Existau însă şi excepţii, precum aşa numita „casă cu picioare” (lábasház)
aflată în partea răsăriteană a Pieţei Mari, cu aproximaţie pe locul unde s-a construit mai
apoi unul dintre palatele Statusului romano-catolic (cel din flancul drept). Acest tip de
casă a fost elaborat în cursul deceniului opt al secolului al XVI-lea şi s-a păstrat până pe
la 1860, după cum rezultă dintr-o imagine surprinsă de fotograful Veress Francisc.
Planul de regulă în formă de „L” îngăduia adăugiri de spaţii suplimentare în adâncimea
parcelei, dar faţada principală era întotdeauna paralelă cu aliniamentul pieţei sau al
străzii. Aici era amenajat atelierul meşteşugăresc sau depozitul comercial, având
accesul în acelaşi plan - cel al faţadei - cu deschiderea porţii carosabile, ce accedea spre
curtea lungă şi îngustă, cu acces pietonal spre ulicioara din dosul casei.
Construcţiile din această perioadă aparţin din punct de vedere stilistic şi formal
Renaşterii – în ornamentică prevalând sobrietatea stilului toscan. Din această perioadă
s-a păstrat casa vicarului episcopal Adrianus Wolphard din Piaţa Mare, începută în
1534, apoi dezvoltată în etape şi de următorii proprietari, până pe la sfârşitul secolului
al XVI-lea. Pe ancadramentele de piatră ale ferestrelor dinspre curte este sculptată
monograma proprietarului Stephanus Wolphard, iniţialele STW. El a fost judele suprem
al Clujului în cea de a doua jumătate a secolului al XVI-lea, dar era apreciat şi ca
matematician şi astronom. A extins casa cu o serie de încăperi noi, cu decoraţii de
calitate. După moartea lui Stephanus Wolphard, văduva acestuia s-a căsătorit cu Ştefan
Kakas refugiat în 1601 din sudul Ungariei în Transilvania, persoană cultivată, angajată
şi în misiuni diplomatice – de altfel el va muri în timpul soliei din Astrahan. Ştefan
Kakas la rândul său a extins clădirea spre curte, dispunând construirea sălii zodiacului
cu simbolurile celor 12 luni sculptate pe consolele renascentiste şi stema familiei Kakas
încastrată în boltă. De la urmaşii săi edificiul va ajunge în proprietatea lui Ioan
Linczegh, jude suprem al Clujului. Succesiv casa devine proprietate a familiei Pákei,
apoi a înstăritului aurar Szatmári Elek, care în anii 1890 a transformat radical frumoasa

5
casă renascentistă într-o clădire modernă, impersonală cum este aceea actuală. Cel de-al
doilea etaj al aripii din curte a fost edificat după anii 1920.
În vecinătatea nordică a casei Wolphard se ridica un alt edificiu renascentist,
casa Bogner, care poate fi văzut şi în fotografia lui Francisc Veress din anul 1861. Din
aceeaşi imagine desluşim şi aspectul renascentist al casei Gyergyai şi al edificiului
imediat următor, de pe parcelele pe care ulterior au fost construite palatele Statusului
romano-catolic (actuala stradă Iuliu Maniu). Imobilele de pe latura estică a pieţei au fost
demolate în etape succesive, astfel că în afara parterului casei Wolphard în această zonă
nu s-a mai conservat nici o altă clădire renascentistă.
Pe latura sudică a pieţei se păstrează doar o singură construcţie din această
perioadă, parţial modificată, aşa numita casă Filstich, mai apoi Wolf. Inscripţia din anul
1575 incizată pe un portal consemnează edificarea sa de către Laurenţiu Filstich, jude
regal în Cluj, în mai multe rânduri dar şi colaborator în mişcarea Reformei religioase
condusă de Francisc David, Filstich fiind apreciat şi pentru jurnalul privitor la
evenimentele petrecute în cetate în acest context, lucrare cunoscută însă numai prin
mijlocirea unui rezumat datorat parohului sas din Cluj, Graffius.
Pe latura apuseană a pieţei se conservă, de asemenea, doar puţine mărturii ale
Renaşterii. Casa Wass (nr. 11), refăcută în stil neoclasicist, iar frontonul in manieră
neorococo, casa vicariatului catolic, care păstrează bolţi şi probabil o parte a şarpantei
din secolul al XVI-lea, ancadramentele ferestrelor cu frontoane triunghiulare şi decor
vegetal fiind probabil o contribuţie a secolului următor. Pe latura de miazănoapte a
pieţei se păstrează mai multe mărturii ale Renaşterii decât pe celelalte trei laturi
împreună, însă din păcate nici un edificiu nu s-a conservat sub aspectul său original,
înregistrând în elevaţie modificări succesive proprii stilului folosit în perioada
şantierului de amplificare. Casa de pe parcela de colţ, mărginită de strada ce conduce
spre casa Matia Corvinul, dezvăluie mai multe etape constructive, începând cu beciul,
contemporan cu faza de construire a incintei mari de fortificaţie a Clujului. La casa din
vecinătate, numita casa Rácz (nr. 19) se mai conservă un portal de la sfârşitul secolului
al XV-lea, iar tot din acest edificiu a ajuns la Muzeul de Istorie a Transilvaniei o lucrare
sculptată în piatră ce poartă data 1522. Dacă adăugăm la aceste informaţii un alt detaliu
sculptat purtând anul 1536, putem concluziona că o parte din această clădire a fost
realizată încă la începutul secolului al XVI-lea. Proprietarii imobilului şi-au permis
aceste cheltuieli, unul dintre membrii familiei Rózsás având funcţia de medic chirurg al
principelui Cristofor Báthory, care îl înnobilează pentru meritele sale deosebite. Anul
1610 inscripţionat pe un perete se referă la o refacere a casei. Camera boltită de la etaj e
asemănătoare cu sala casei Filstisch. În peretele estic al casei se conservă un cadru de
uşă renascentist, inscripţionat cu anul 1636, ancadrament adus acolo de Johann Schütz,
proprietar al imobilului în secolul al XIX-lea, iubitor de artă. Consolele ce sprijină
bolţile parterului sunt decorate cu motive florale (trandafiri, crini).
Casa alăturată (nr. 21), edificiu în stilul renaşterii, a avut un portal artistic
sculptat purtând data 1571. Şi această clădire a înregistrat modificări (tronsonul clădirii
cu etaj dinspre curte), doar o mică parte din decorul litic renascentist a fost recuperat şi
adus la Muzeul de Istorie a Transilvaniei. La casa cu nr. 22, frontonul vechi în stilul
renaşterii, a fost înlocuit cu unul modern, nou. Azi doar pasajul porţii, boltirea şi
decoraţia din piatră a secolului al XVIII-lea, reprezintă mărturii ale acestei clădiri vechi.
Pe parcela unde este azi clădirea nr. 23, veacuri la rând s-a păstrat o casă cu portic la
parter, dezvoltat până la marginea trotuarului de azi. Etajul clădirii, asemenea celora de
la „şugăletele” bistriţean era aşezat pe un şir de arcade ce sprijineau bolţile pasajului,
oferind un adăpost comod pentru orăşeni. Planul oraşului Cluj din anul 1691 marchează
în acest loc capătul pieţei mari. Planurile din anii 1718, 1734 şi 1763-87 nu

6
consemnează acest detaliu. Edificiul, probabil proprietate a căpitanului suprem al
secuilor Paul Béldi, era o clădire de aspect greoi, lipsită de proporţii armonioase. Pe
locul acestei case s-a ridicat, în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, edificiul cu două
etaje al prosperului avocat Ioan Rucska. Analizând în continuare fotografiile din 1861
ale lui Veress, desluşim la nr. 24 şi 25, două imobile renascentiste, transformate însă de-
a lungul vremii. Pe parcela de la nr. 24 s-a construit o clădire nouă, odinioară sediul
Asociaţiei Industriaşilor din al cărei fronton cu alegorii, personificări cu rol emblematic
sculptate, se mai conservă o parte în beciul unei case de pe str. Topliţa. La nr. 27 se mai
găseşte un frumos portal renascentist ce consemnează anul 1597 cu motive florale şi
vegetale dar şi adagiul: VIRTUTIS COMES INVIDIA (Virtutea este însoţită de
invidie). Proprietarul casei a fost aurar înstărit sas Petrus Filstich – al cărui blazon se
află pe portal – aflat în slujba principelui Gavril Báthory, implicaţi într-un scandal
financiar-bancar, împreună cu care a modificat compoziţia adecvată a monedelor de
argint ale Principatului, prin mărirea cantităţii de cupru, fapt care a avut consecinţe
negative asupra comerţului ardelean în străinătate. Aspectul planimetric dar şi stilistic al
imobilului de la nr. 28, aflat pe parcela de colţ, se apropie de acela al clădirilor
renascentiste (beciul şi parţial camerele parterului) dar cu ample transformări în secolul
al XVIII-lea. Casa Mauksch, apoi Hintz, cum era numită după numele proprietarilor a
avut la parter, secole de-a rândul o farmacie, azi funcţionând aici Muzeul Istoric al
farmaciei oraşului Cluj.
Secolul al XVII-lea nu mai permite experimente planimetrice sau decorative
deosebite precum cele din veacul anterior, ci asistăm la o reluare şi perpetuări
planimetrice-formale la imobilele din Piaţa Mare, a schemelor planimetrice şi a
morfologiei tradiţionale, într-o serie de variante diversificate cu multă parcimonie. Într-
o epocă de nelinişte şi de criză cum a fost cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-
lea, se constată o stagnare şi în domeniul construcţiilor laice orăşeneşti.
Perioada habsburgică imprimă, în mod radical, un nou curs vieţii oraşului, în
toate compartimentele sale, aceasta mai cu seamă după încheierea răscoalei lui Francisc
Rákóczi. Programul edilitar „oficial” demarează prin câteva şantiere de anvergură,
precum cel al cetăţii bastionare austriece (1716-1735), al bisericii iezuite, prima
construcţie barocă din Transilvania (1718-1724), dar şi a noilor şcoli, precum Convictus
Nobilium (1735-1735), seminarul Báthory-Apor. Funcţionarea Guberniului între 1719
şi 1732 la Cluj a favorizat toate aceste construcţii. Pieţele sunt înfrumuseţate cu
monumente comemorative şi apotropaice. Astfel, în anul 1745 este inaugurat portalul
monumental ridicat în memoria victimelor epidemiei de ciumă ce a lovit şi Clujul între
1738-1740. Cu această ocazie s-a stins şi canonicul bisericii Sf. Mihail, Szabó Mihail.
Portalul dominat de figura arhanghelului Mihail, flancată de alţi sfinţi intercesori, marca
intrarea deschisă în incinta de piatră din jurul micului cimitir parohial din vecinătatea
bisericii. Într-o piaţă mai mică, aflată în apropierea bisericii iezuite, a fost ridicat în
1744 monumentul Mariei Protectoare, creaţie a sculptorului A. Schuchbauer (1717-
1789).
Marele avânt al arhitecturii laice datează însă din ultimele trei decenii ale
secolului al XVIII-lea, la sfârşitul căruia aproape întreg teritoriul istoric al oraşului va
îmbrăca veşmântul noului stil, cel al barocului. Piaţa Mare din Cluj conservă numeroase
mărturii în acest sens. Configuraţia urbanistică a acestui centru datorează mult
farmecului şi diversităţii faţadelor, compuse şi articulate în conformitate cu legile
decorative ale barocului provincial (palatul Bánffy, casa Hintz etc).
Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt
caracterizate prin oficializarea şi instituţionalizarea preocupărilor urbanistice, prin
promulgarea unor dispoziţii care constituie adevărate reforme edilitare şi care

7
reglementează atât execuţia construcţiilor, cât şi organizarea urbanistică, sistematizarea
oraşului. La sfârşitul secolului al XVIII-lea se introduce un control oficial asupra
construcţiilor particulare, prin numirea unui inginer specializat. În 1790 este mutată la
Cluj, odată cu Guberniul şi Direcţia Gubernială a Construcţiilor (Aedilis Directio), ce va
controla planurile construcţiilor particulare. La 1807, Guberniul emite o ordonanţă de
obligativitate pentru acei proprietari care intenţionau să construiască noi edificii, să
prezinte planurile spre cercetare şi aprobare în faţa Direcţiei Edilitare. În anul 1832,
Clujul angajează un inginer, iar la 1838 se înfiinţează Comisia Edilitară, ce va prelua
cea mai mare parte a atribuţiilor vechii Direcţii. În paralel cu problema extinderii şi
dezvoltării oraşului, obstacolată de sistemul de fortificaţii medievale, problemă ce a
vizat doar obţinerea de noi spaţii de construit şi mai puţin pe aceea de salvare a unor
mărturii istorice, s-au făcut o serie de încercări de amenajare a Pieţei Mari. Chiar dacă
tentative în acest scop au existat încă de la începutul secolului al XVIII-lea, realizările
concrete au avut loc abia în secolul al XIX-lea.
Comisia de construcţii şi edilii oraşului au avut ca prioritate două acţiuni:
descongestionarea pieţei şi înfrumuseţarea acesteia. Aspectul aglomerat perpetuat în
Piaţa Mare era în flagrantă contradicţie cu principiile sobre ale clasicismului în vogă,
care tindea spre sistematizare şi spre o imagine amplă, aerată, „deparazitată” a acestei
zone de referinţă. Erau îngrămădite aici portalul Sf. Mihail (vest), nenumărate dughene,
ateliere, casa cantorului, măcelăria, casa berii (nord), curelărie, brutărie, dugheana
ţesătorilor (nord-est), 18 spaţii boltite, ce aparţinea bisericii (est), un post de santinelă,
şcoala ungurească (sud), dar şi un spaţiu unde se mai păstrau instrumentele de tortură
din evul mediu (stâlpul infamiei şi „cuşca ţiganilor”). Toate acestea erau vizibile în
planul din 1784, redesenat mai târziu. În acest perimetru, pe lângă construcţiile de
zidărie, se mai aflau şi dughene de lemn, vechi şi dărăpănate, prezente într-o piaţă care
secole de-a rândul a îndeplinit rolul târgului şi al schimburilor comerciale, într-un
cuvânt, al făuritorilor de bunuri materiale şi al beneficiarilor.

8
 3. ARHITECTURA CLUJULUI LA CUMPĂNA SECOLELOR XIX-XX.

Arhitectura din perioada sfârşitului secolului XIX. – începutul secolului XX. din
punct de vedere stilistic oscilează între curentele istoricizante cu decor baroc-rococo
(neobaroc, neorococo) şi curentul Secession (Art Nouveau), preluat prin filiera Viena –
Budapesta – Oradea. În perioada respectivă suntem martorii unei dezvoltări industriale,
comerciale, culturale, administrative şi sociale spectaculoase, care a lăsat amprenta nu
numai pe veduta arhitecturală a oraşului, ci şi pe organizarea urbanistică sau
administrativă. Pe terenurile întinse dintre clădirea gării şi capătul estic al Clujului, de-a
lungul şinelor de cale ferată se conturează zona de fabrici a oraşului (Fabrica de
Chibrituri în amplasamentul actual al Tehnofrigului, Dermata, actuala Clujana). În
partea vestică a oraşului s-a construit Fabrica de Bere. În jurul oraşului, mai ales pe
lângă arterele comerciale importante, se construiesc vile, care vor determina
amplasamentele cartierelor rezidenţiale ale Clujului: cartierul Andrei Mureşanu,
cartierul Dâmbului Rotund, cartierul Gruia, cartierul Grigorescu. Someşul este traversat
de mai multe poduri. Spre Cetăţuia se construieşte o serpentină în panta dealului
transformat într-un parc peisagistic.
Noile cerinţe ale administraţiei modernizate au fost îndeplinite cu edificii
reprezentative ca şi sediul Camerei de Comerţ şi Industrie, Palatul Justiţiei. Instituţiile
bancare au avut un rol important în creşterea economică a vremii: Banca Austro-Ungară
s-a construit pe strada Memorandumului nr. 28., actualul sediu al Băncii Dacia Felix.
Instituţiile de medicină au primit clădiri impozante şi practice: complexul de clădiri de
spitale şi de cercetare în domeniul medicinii din zona străzilor Clinicilor, Victor Babeş
şi Pasteur este exemplul cel mai grăitor în acest sens. Instituţiile de învăţământ mai noi
sau mai vechi au primit noi edificii. Clădirea principală a Universităţii Babeş-Bolyai
(proiect datorat arhitectului vienez Carol Meixner) a fost terminată în anul 1902. Pe
strada Avram Iancu şi în piaţa Ştefan cel Mare s-au construit cămine studenţeşti
moderne, s-a edificat Biblioteca Universităţii în piaţa Lucian Blaga. S-a terminat
edificiul sediului Universităţii de Medicină şi de Farmacie. S-a construit Liceul
Unitarian, Şcoala de Fete „Marianum”(azi: Facultatea de Litere al Universitatea Babeş-
Bolyai). Instituţiile pentru cultură au primit sedii impozante la fel: cele două teatre,
cinematografele Urania (Favorit) şi Arta, sunt clădiri reprezentative ale epocii. S-au
înmulţit clădirile de cult, s-a construit Biserica cu Cocoş a lui Károly Kós, iar biserica
greco-catolică din strada Ioan Bob a fost amplificată.
În afara sediilor de instituţii publice, chiar şi arhitectura civilă a prezentat o
dezvoltare notabilă. Mai ales în zona pieţei Unirii, a bulevardelor Eroilor şi 21
Decembrie 1989, şi pe calea Horea s-au construit case de raport cu mai multe zeci de
apartamente, sedii de firme şi magazine luxoase la parter. Casele cu apartamente de
închiriat au fost comandate de magnaţii Clujului, şi reprezintă gustul lor dezvoltat în
domeniul arhitecturii.

În arhitectura şi în construcţiile începutului de secol se poate observa folosirea

foarte preferenţială a noilor materiale sau tehnici de construcţie. Biblioteca Universităţii
are o structură modernă de beton armat, podul Carolina – podul pietonal dintre Parcul
Central şi Cetăţuia – a fost asamblată din elemente de fontă, planşeele epocii sunt
realizate din boltişoare pe profile metalice sau deja din plăci de beton armat, acoperite
cu mozaic turnat, deseori decorat cu motive geometrice sau vegetale multicolore. Faţada
clădirii principale a Universităţii Babeş-Bolyai este placată cu cărămidă klinker,
acoperişul Palatului Justiţiei, şi ale mai multor clădiri proiectate de Lajos Pákei sunt
învelite cu plăci de ardezie artificială. Se întâlneşte de foarte multe ori la faţade

9
ceramica smălţuită sau sticla colorată, la balustradele balcoanelor, la mâinile curente ale
scărilor sau la grilajul decorativ al uşilor se generalizează fierul forjat. Spaţiile
interioare sunt înalte, golurile de fereastră sunt ample, încăperile luminoase. În tot mai
multe case se introduce apa din conducte şi gazul pentru luminare sau pentru încălzire.

În această perioadă de mare efervescenţă au practicat în Cluj mai mulţi arhitecţi,

ingineri sau antreprenori în construcţii. Stilurile arhitecturale cele mai preferate au fost
eclecticismul şi secesionismul. Se poate observa că edificiile construite în stil eclectic
au fost proiectate mai ales de arhitecţi clujeni ca şi Lajos Pákei (1853–1921), arhitect
şef al oraşului între 1880–1884, Ignác Alpári (1855–1929) sau Elemér Moll (1886–
1955), inginer şef din 1910. Stilul Secesion a pătruns în Transilvania şi în Cluj mai ales
prin filieră vieneză sau budapestană, fiind folosit de arhitecţii renumiţi precum
Ferdinand Fellner, Hermann Helmer, Ödön Lechner şi alţii. Deci se poate afirma că
stilul secesionist nu prezintă o dezvoltare în cadrul arhitecturii Clujului, în Transilvania
fiind practicat mai ales de arhitecţi străini. Singura excepţie este Károly Kós, un arhitect
foarte productiv, şi cu o mare influenţă asupra stilului vremii sale, care în perioada
respectivă a construit două clădiri importante – şi moderne – în Cluj, Biserica cu Cocoş
şi vila familială din Dâmbul Rotund (str. Breaza nr. 14). Antreprenorii care au fost cei
mai des solicitaţi în această perioadă sunt Károly Reményik şi János Spáda.

În 1896 Primăria a decis transformarea pieţei centrale într-o piaţă reprezentativă.

În anul 1898 de-a lungul caselor şi în jurul bisericii s-a realizat trotuarul asfaltat lat de 5
metri, drumurile au fost pavate cu piatră cubică, iar poarta barocă din faţa bisericii –
intrarea cimitirului medieval din jurul clădirii ecleziastice – a fost mutată în faţa
bisericii Sf. Petru. S-a demontat monumentul Carolina (1817), care a fost strămutat în
actuala Piaţa Muzeului. Vechea piaţă de mărfuri a fost transformată într-un parc „par
terre”, în mijlocul căreia a fost înălţată statuia ecvestră a lui Matia Corvinul, opera
sculptorului János Fadrusz, pe un piedestal conceput de arhitectul Lajos Pákei (1902).

10
 4. ACTIVITATEA ARHITECTULUI LAJOS PÁKEI

Înaintea prezentării hotelului Continental, pentru înţelegerea mai bună a

concepţiei arhitecturale, trebuie să parcurgem biografia scurtă a arhitectului Lajos Pákei
(1853, Cluj – 1921, Cluj). Pákei apare în bibliografia de specialitate nu foarte vastă a
arhitecturii Transilvaniei din secolul XIX., ca unul dintre puţinii arhitecţi clujeni care şi-
au însuşit şi au promovat arhitectura clasicizantă şi eclectică la nivelul european al
epocii. Renumitul arhitect, om de cultură, cercetător şi topograf al monumentelor
istorice clujene, profesor şi promotor al ştiinţelor tehnice din Transilvania, a proiectat
peste 50 de clădiri orăşeneşti, biserici, castele, şcoli, case, respectiv cripte, monumente
funerare, piedestale pentru statui, table comemorative, majoritatea în oraşul Cluj.
Lajos Pákei s-a născut în Cluj, dintr-o familie de nobili secui unitarieni, stabiliţi
în Cluj la începutul sec. XVIII. Printre strămoşii clujeni al arhitectului găsim primarul
renumit al oraşului din epoca Principatului, János Linczegh, preotul şi profesorul
teologiei unitariene János Pákei şi încă un primar general, János Pákei. Tatăl lui Lajos
Pákei, Lajos sn., a fost secretarul Scaunului de Guvernământ al Transilvaniei, om de
cultură cu spirit de artist, care s-a preocupat foarte mult de muzică şi desen, cutreierând
meleagurile transilvănene. Primul profesor de desen al lui Lajos Pákei a fost István
Sárdi, pictor renumit, a cărui vedute despre Cluj sunt documente de nepreţuit ale
istoriografiei de artă din zilele noastre.
Tânărul Lajos Pákei a început învăţământul superior de specializare în
arhitectură la Universitatea Tehnică din Budapesta, în anul 1872, continuând în 1873 în
Bavaria, la München. În 1876 s-a înscris la Academia de Arte Plastice din Viena, unde
a fost studentul renumitului profesor danez Theofil Hansen, care a avut foarte mare
influenţă asupra viitorului arhitect. Între cei doi s-a legat o prietenie exemplară, întărită
în perioada în care Pákei a fost angajatul biroului lui Hansen, maestru care s-a ocupat cu
proiectarea palatului Parlamentului din Viena. Hansen a propagat arhitectura inspirată
din ideile Quattrocento-ului italian şi ale arhitecturii clasice greceşti, fiind considerat ca
şi unul dintre cei mai de seamă meşteri vienezi ai epocii.
Pákei s-a întors acasă în anul 1880 la vestea morţii fratelui său. În acest an a fost
numit arhitect şi inginer şef al oraşului natal, un rol important dar şi plin de
responsabilităţi, unde munca administrativă a alternat cu proiectarea de canalizări şi de
lucrări topografie, care din punct de vedere profesional nu l-au satisfăcut pe tânărul
inginer şi arhitect plin cu idei reformatoare. Din această perioadă putem să amintim
proiectul pentru Abatorul Orăşenesc.
În 1884 Pákei a demisionat din această funcţie, preluând postul de director al
Atelierului de Învăţământ Industrial de Prelucrarea Metalelor şi Lemnului, institut la
fondarea căruia a luat parte şi el. În anul 1884 la propunerea lui Pákei colegiul a fost
lărgit cu Şcoala Tehnică de Desen. Un alt institut de mare importanţă pentru educaţia
tehnică, fondat de Pákei a fost Muzeul Tehnologic, primul director fiind chiar el
(muzeul a funcţionat până 1926). Clădirile celor două instituţii au fost construite pe
baza proiectelor sale între 1896-1898. Aceste două clădiri astăzi găzduiesc Institutul
Politehnic din Cluj, o formaţiune academică de renume, crescută din iniţiativa lui Pákei.
În aceste instituţii a predat desen tehnic şi proiectare, respectiv a scris şi a redactat mai
multe manuale de specialitate care lipseau în perioada respectivă. Printre manualele mai
importante putem să amintim cele care se ocupă cu Structura construcţiilor,
Metodologia construirii, Morfologia arhitecturii, Materialele de construcţii.
Printre primele lucrări ale lui Pákei putem să amintim amenajarea şi
modernizarea Parcului Central, proiectarea pavilionului de muzică, pavilionul
patinoarului şi fântâna, respectiv Chioşcul (1895-1896). Lucrările clujene cele mai de

11
seamă semnate de Pákei sunt Hotelul New York (1894, actualul Hotel Continental),
clădirile amintite ale Institutului Politehnic (1896-1898) şi Colegiul Unitarian (1901),
actualul liceu Brassai Sámuel, Şcoala Greco-catolică pentru băieţi, clădirea
arhidiaconatului greco-catolic, casele familiale Merza, Fekete, Petelei, Frankis, etc.
Dintre proiectele sale care s-au realizat în teritoriu putem să amintim castelele Ugron
din Zau de Cîmpie (jud. Mureş) şi cel al familiei Bánffy din Sîncraiu de Mureş (jud.
Mureş), spitalele din Huedin şi Mociu. Pákei a mai proiectat şi biserici, mai ales de cult
unitarian în Mărtiniş (jud. Covasna), Odorheiu Secuiesc, Vadu şi Delenii. În afară de
aceste biserici mai amintim biserica catolică din Târnăveni şi sinagoga din Gherla. Din
concepţia acestor clădiri reiese atât entuziasmul lui Pákei pentru arhitectura clasică cât
şi învăţătura călătoriilor în Germania, Franţa, Italia şi Anglia. În limbajul său stilistic
însă regăsim şi elementele stilurilor eclectice, care prelucrează unele ornamente baroce
sau de stil rococo, aplicate pe o faţadă de concepţie mai modernă şi mai funcţională.
Din punct de vedere structural Pákei a utilizat cele mai moderne materiale, elemente sau
structuri inginereşti ale timpului. Profilurile metalice I, combinaţia sticla-metal,
şarpante de concepţie inginerească au dat întotdeauna baza proiectelor sale de
arhitectură.
Printre lucrările lui Pákei trebuie să mai amintim tabla comemorativă din bronz
fixată pe Casa Matei, turnată de sculptorul György Zala în anul 1888, respectiv baza
statuii ecvestre a lui Matei Corvinul. A proiectat şi câteva monumente funerare din
Cimitirul Central (actriţa Ilona Kéler, savantul Sámuel Brassai, revoluţionarul paşoptist
Mózes Berde, etc.), respectiv cel al principelui Ákos Barcsay din Cozma şi al
iniţiatorului reformei unitariene din Transilvania, Francisc Dávid din cetatea Deva.
Lajos Pákei a publicat mai multe articole şi a ţinut discursuri despre
monumentele renascentiste ale oraşului. În acest sens trebuie să amintim şi releveele
sale despre turnurile şi porţile incintei medievale ale oraşului care au dispărut
concomitent cu modernizarea drumurilor principale. Foarte multe elemente valoroase
de piatră cioplită demontate din aceste turnuri, dar şi din casele renascentiste de
negustori au fost adunate de Pákei şi depuse în muzeu, al cărui lapidar a fost întemeiat
din aceste donaţii. Trebuie să amintim vila familială a lui Pákei de pe strada Republicii
nr. 37, unde a refolosit ca şi decor mai multe ancadramente şi alte elemente de piatră
cioplită provenite din aceste construcţii. El a fost cel care a promovat relevarea
clădirilor renascentiste din oraş, desene care în foarte multe cazuri sunt singurele
documente despre case foarte importante (casa Wolphard-Kakas, casa de pe bulevardul
Eroilor nr. 33, casa de pe strada Memorandumului nr. 13, etc.). Pákei a luat parte şi la
cercetarea unor monumente (Casa Argintarului), respectiv la modernizarea a mai multor
clădiri istorice valoroase (turla bisericii unitariene, gardul înconjurător al bisericii Sf.
Mihail, din Cluj, restaurarea bisericilor unitariene din Turda şi Plăieşti, etc.).

12
 5. PREZENTAREA CLĂDIRII HOTELULUI CONTINENTAL

Dezvoltarea instituţiilor publice, civile şi comerciale ale oraşului Cluj la finele

secolului XIX., care a coincis şi cu creşterea populaţiei, a fost confirmată şi de numărul
tot mai mare al persoanelor care au sosit aici pentru rezolvarea diferitelor probleme
administrative, comercializarea bunurilor, pentru afaceri sau pentru agrement. Cazarea
numărului crescând al străinilor care vizitau oraşul – din ţară şi din străinătate – a
însemnat o problemă pentru administraţia locală. Hanurile şi camerele de închiriat erau
insuficiente pe de o parte, respectiv nu corespundeau pretenţiilor moderne de igienă şi
de confort ale celui mai mare oraş din Transilvania. Cele mai importante instituţii de
acest gen erau hotelul Biasini de pe strada Avram Iancu şi hotelul Central (actualul
Hotel Melody).
Pe parcela de pe colţul sud-vestic al Pieţei centrale până în anii 1890 se găsea o
clădire etajată construită în stil neoclasicist, Hotelul Naţional (Nemzeti Szálló).
Consiliul local al oraşului a indicat acest loc pentru construirea unui hotel la nivelul
standardelor europene ale timpului. Hotelul, ulterior denumit „New York”, a fost
proiectat de Lajos Pákei, cel mai de seamă arhitect clujean al acestei perioade. Hotelul
cel vechi a fost demolat în întregime, nu s-au identificat ziduri nici în subsol, care ar fi
aparţinut acestui edificiu. Clădirea hotelului New York – denumirea de „Hotel
Continental” i-a fost dată în anii 1960 – a fost construită în anul 1894, într-o perioadă
relativ scurtă.

Volumetria şi planimetria
Pákei a propus o clădire de colţ cu faţadele reprezentative spre străzile Napoca şi
Universităţii, cu intrarea principală dinspre colţul unde aceste artere se întâlnesc, şi câte
două intrări dinspre cele două străzi. Planul clădirii urmăreşte planul uşor trapezoidal al
parcelei, ocupând aproape în totalitate suprafaţa lotului, cu excepţia a două curţi
interioare. Curtea sudică, mai mică, cu plan dreptunghiular alungit, este accesibilă de la
nivelul parterului, dinspre intrarea din strada Universităţii printr-un gang – această curte
era folosită pentru accesarea bucătăriilor şi a depozitelor, deci a avut o funcţie de curte
de serviciu. Curtea de serviciu este acoperită cu un tavan de sticlă pe structură metalică.
Curtea mai mare luminează direct doar până la nivelul planşeului dintre parter şi etajul
I., unde s-a realizat un acoperiş cu structură metalică şi cu plăci de sticlă în patru ape,
care se poate deschide şi închide cu ajutorul unui mecanism pus în mişcare prin
electricitate – mecanismul a fost modernizat cu ocazia lucrărilor din anii 1960. În curtea
mai mare, la nivelul parter, se găseşte restaurantul hotelului, dispunând de o arhitectură
interioară foarte elegantă, pitorească prin decorul din stuc de factură eclectică, de înaltă
calitate artistică. Menţionăm faptul că cele două curţi sunt separate doar de un singur
zid, care – se pare – nu figurează în proiectele originale ale lui Pákei, dar care pe baza
rezultatelor cercetărilor de parament a fost realizat în timpul construirii. (Nu se ştie cu
exactitate dacă proiectele păstrate ale lui Pákei sunt chiar cele de execuţie, sau
reprezintă doar o fază a proiectării – în timpul cercetării însă au fost identificate mai
multe elemente originale care însă nu se regăsesc în proiectele arhivă de care
dispunem.) În proiectul original – semnat în 1893 – se pare că restaurantul acoperit cu
sticlă pe structură metalică s-a întins şi pe zona curţii actuale de serviciu. Mai există o
curte de lumină şi deasupra scării principale, la nivelul planşeului dintre etajul II. şi
nivelul mansardă, închis printr-un plafon de sticlă colorată cu structură metalică. Colţul
spre piaţa Unirii, de plan circular sugerează aspectul unui turn cilindric încorporat la
locul de intersecţie a celor două corpuri adiacente dispuse pe axa nord-sud, est-vest.

13
 Hotelul dispune de nivelurile subsol, parter, două etaje şi un nivel de mansardă,
care însă nu ocupă în întregime nivelul podului. Acoperişul, învelit cu tablă zincată are
o formă complexă, inspirată din acoperişurile eclectice ale vremii, cu decor abundent,
având lucarne spre stradă. Lucarnele orientate spre strada Universităţii sunt din tablă
zincată sau din zidărie. Cele din zidărie, trei la număr, încoronate cu ornamente în
formă de bulb, au fost plasate în corespondenţa axelor centrale, marcate de golurile
celor trei ferestre ample în arc semicircular; lucarnele din tablă zincată sunt dispuse 4+4
în flancurile celora din zidărie. Şase lucarne din tablă zincată au fost practicate în
acoperişul orientat spre strada Napoca. Turnul de la colţul exterior a primit un coif înalt
cu o siluetă zvealtă, bogat decorată, învelită cu tablă zincată, încoronată şi cu o lanternă.
Şarpanta acoperişului este de tip eclectic, fiind o structură inginerească timpurie.
Este interesant faptul că în interiorul turlei se găseşte o centrală telefonică: centrala care
a premers acesteia era o centrală proprie a hotelului, pusă la dispoziţia celor cazaţi aici.
Clădirea cu o planimetrie foarte complexă şi modificată de mai multe ori – la
parter este formată din cele două aripi stradale, principale, mai late şi două aripi la
marginile de sud şi de vest ale parcelei. Zona de intrare al turnului de colţ – din care
este separat printr-o cupolă interioară un antreu – se prelungeşte spre sud în fosta
cafenea, de la parterul aripei de est, fiind continuată de gangul curţii de serviciu, şi
închisă spre sud de o încăpere de colţ (unde se depozitează gunoiul menajer) şi de o
scară metalică spiralată prin care se accesează subsolul respectiv etajele superioare.
Aripa nordică, accesibilă prin intrarea de pe strada Napoca este formată la parter din
gangul de intrare în restaurant, din gang spre vest se deschide încăperea pentru recepţie,
respectiv scara principală. Actualmente această scară nu are acces direct din gang, doar
prin recepţie. Rampele scării sunt orientate est-vest, cu câte un podest între nivelurile
clădirii. Această aripă este terminată spre vest într-o încăpere separată, cu acces stradal.
Aripile secundare, de pe lângă limitele interioare ale parcelei sunt formate din încăperi
cu funcţiuni de servicii: bucătării, camere frigorifice şi depozite, spălătorii, şi coridoare
pentru accesarea restaurantului şi al cafenelei. Curtea interioară cea mare, cum s-a mai
menţionat este ocupată de restaurant, având acoperişul de sticlă. În partea sudică a
restaurantului se înalţă patru stâlpi masivi, care împreună cu o grindă din axa 6 (v.
planşa), în etajele superioare susţin un culoar.

Faţadele
Faţadele, de o inspiraţie eclectică, foarte modernă în momentul conceperii, se
pot împărţi în trei zone: zona spre strada Universităţii, zona semicirculară a colţului şi
zona spre strada Napoca. Articularea arhitecturală a faţadelor este realizată prin soclul
înalt, cu decor arhitectonic, prin brâul median la nivelul planşeului parter, accentuat cu
balcoanele camerelor de hotel şi cornişa bogat decorată. Faţada spre strada Universităţii
dispune de 4 + 3 + 4 axe de goluri, zona celor trei goluri centrale formând un mic
rezalit. Zona parter a faţadei este decorată cu imitaţia arhitectonică a asizelor din blocuri
de piatră fasonată. Parterul are goluri dreptunghiulare cu colţuri rotunjite, acestea fiind
caracteristice întregii clădiri. Aceste goluri au tâmplării divizate pe verticală de un
element median curbat şi bogat profilat din lemn, delimitând goluri de acces sau ferestre
la partea inferioară şi supralumină în partea superioară. Elementele orizontale de lemn
care despart golurile sunt prelungite şi pe suprafaţa zidului cu o profilatură de tencuială,
formând un brâu intermediar. Deasupra brâului intermediar s-a creat un chenar profilat
din tencuială, cu decor în volute la colţurile inferioare şi cu cheie decorativă centrală, în
mod firesc, toate din tencuială. În axa 2 găsim intrarea laterală a faţadei spre strada
Universităţii, iar în axa de mijloc a rezalitului intrarea principală a acestei laturi.
Tâmplăria istorică a uşilor şi a vitrinelor reprezintă o mare valoare. Zona etajelor a

14
faţadei este lăsată neted, dar rezalitul a fost accentuat cu patru semicoloane, respectiv
pilaştri corintici de ascendenţă clasică romană, de ordin colosal, pe socluri înalte. În faţa
celor trei goluri ale etajului I. din rezalit este un balcon cu balustradă din fier forjat,
decorat cu motive floral-geometrice, caracteristice sfârşitului de secol XIX. Balconul
este susţinut de patru console alungite, cu structură metalică şi decor eclectic. Cele trei
goluri sunt marcate de uşile aferente camerelor rezalitului la etaj. Zonele laterale ale
faţadei etajului I. au balcoane în faţa golurilor din axele 2-3, respectiv 9-10. Aceste
balcoane au o suprafaţă mai redusă decât cel din rezalit, dar decorul consolelor şi al
parapetelor este asemănător. Golurile etajului I. sunt semicirculare, cu chenare profilate
din tencuială, deasupra golurilor se văd panouri semicirculare cu ornamentică florală
din tencuială. Golurile etajului II. sunt dreptunghiulare cu colţuri rotunjite. Chenarele
sunt mai simple decât cele de la etajul I., cu solbancuri profilate şi cu chei de arc cu
ornamentică florală. Deasupra rezalitului, acoperişul are o turlă mai scundă, de plan
dreptunghiular, având şi o lanternă.
Faţada colţului spre piaţa Unirii prezintă trei axe de goluri. Articularea
arhitectonică, decorul peretelui, golurile şi dispunerea axelor este identică cu aceea de
pe faţada orientată spre strada Universităţii. În axa de mijloc a zonei parter se află
intrarea principală a clădirii, având un ancadrament pretenţios, de o formă deosebită,
elegantă, caracteristică stilului neobaroc. Tâmplăria uşii reprezintă o mare valoare
arhitecturală şi istorică. În zonele laterale se găsesc coloane angajate pe baze înalte, care
susţin un panou ce încadrează supralumina uşii. Panoul este decorat cu profilaturi şi
susţine un timpan deschis de contur semicircular, în mijloc având o urnă decorativă. La
nivelul etajelor faţada are o tratare asemănătoare cu rezalitul faţadei spre strada
Universităţii, cu două semicoloane romane de ordin colosal, ridicate pe baze înalte. În
faţa celor trei goluri ale etajului I. se găseşte un balcon sprijinit pe patru console mai
mici.
Faţada clădirii spre strada Napoca are 2 + 1 + 4 axe de goluri la parter şi 2 + 2
+4 la etaje. Tratarea arhitecturală a faţadei, decorul golurilor şi a peretelui este identică
cu a faţadelor deja descrise. Faţada se poate împărţi pe orizontală în trei zone. Zona cea
mai deosebită este cea de mijloc, cu o singură axă la parter şi câte două la etaj, alcătuind
un rezalit. În axa de la parter se află intrarea principală a acestei faţade, cu un decor
identic cu cel al intrării de pe colţ. Pe cele două laturi ale intrării este amenajată câte o
nişă semicirculară pentru statui cu ancadrament profilat realizat din tencuială (planşele
pregătitoare le consemnează grafic) Cele două axe de goluri ale rezalitului la nivelul
etajelor sunt încadrate de două perechi de semicoloane corintice romane de ordin
colosal, pe socluri înalte. În faţa golurilor etajului I. găsim balcoane cu balustrade din
fier forjat. Rezalitul este încoronat de un timpan de contur semicircular. Zonele laterale
ale faţadei au o tratare arhitecturală asemănătoare cu cea a faţadei dinspre strada
Universităţii.

Interiorul
Spaţiul interior al clădirii hotelului a suferit mai multe transformări ulterioare,
neinspirate, care au dăunat mult aspectului original istoric. În acest subcapitol încercăm
să conturăm acele zone ale interiorului, care nu au fost afectate în mod ireversibil de
aceste intervenţii, şi propunem o listă a acelor elemente care pot fi considerate originale
sau de valoare istorică, enumerate pe baza codurilor de identificare ale încăperilor.
Această enumerare va sta la baza lucrărilor de reabilitare şi ale eventualelor restaurări,
care vor fi efectuate în interiorul clădirii hotelului. În general se poate declara că
majoritatea pereţilor de susţinere şi ale structurilor portante sunt originale, dar sunt
anumite zone, unde acestea au fost modernizate aproape în totalitate (de exemplu

15
scara). În anumite zone apar şi elemente decorative moderne. Zona cea mai deosebită
din punct de vedere artistic a hotelului este parterul, mai ales holul de intrare principal,
restaurantul şi cafeneaua, care – se pare – au fost ocolite de transformările moderne mai
ample.
Hotelul are trei intrări reprezentative, dinspre colţ, şi dinspre cele două străzi.
Prin portalul turnului de colţ ajungem în holul principal de intrare (P01), folosit mai
degrabă de cei care au vrut să intre direct în restaurant şi în cafenea. Din accesul dinspre
strada Napoca ajungem într-un alt hol de intrare, modernizat (P09), din care avem acces
spre sud în restaurantul hotelului (P08), iar spre vest în biroul de recepţie şi la scara
principală. Accesul dinspre strada Universităţii dă direct în cafenea.
Planimetria restaurantului este una complexă, asemănătoare unui cruce a căror
braţe sunt accesibile prin câte trei arcade semicirculare, sprijinite pe stâlpi masivi cu
plan dreptunghiular, având postamente înalte. Zona naşterii de arc – „capitelul” stâlpilor
– este accentuată de o profilatură marcantă. Laturile spre restaurant ale stâlpilor sunt
decorate cu pilaştri având capiteluri decorative în stil neorococo, cu înalte pretenţii
artistice. Arcadele sunt conturate cu profilaturi din tencuială, care împreună cu pilaştrii
formează aşa-numitul motiv Palladio. Deasupra arcadelor se vede o friză, decorată cu
diferite instrumente muzicale lucrate în stuc, care sunt separate de console elegante, de
asemenea turnate în ipsos. Deasupra planului orizontal al frizei colţul superior al
pereţilor este rotunjit, încăperea având o boltă în oglindă, deschisă prin copertina de
sticlă pe structura metalică. Copertina are un plan dreptunghiular, deci nu acoperă
„braţele” crucii, deasupra cărora găsim traveei de bolţi în oglindă, un tip de boltă
deseori folosit la cumpăna secolelor XIX-XX. (Bolta în oglindă din punct de vedere
structural este doar o imitaţie a unei bolţi, în realitate fiind vorba despre un planşeu
drept şi rotunjirea – umplerea cu material – al colţurilor dintre pereţii susţinători şi
planşeu.) Prin deschiderea copertinei vara se poate crea o climă interioară confortabilă.
Peretele spre curtea interioară sudică – o succesiune de trei arce semicirculare înzidite –
a fost acoperit cu oglinzi în anii 1970. Acest zid de separare nu apare în planşele
desenate de Pákei, însă a fost realizat contemporan cu hotelul, pe baza cercetărilor de
parament. În cafenea ajungem prin trei goluri, cu tâmplărie modernă, având uşi duble.
Pardoseala încăperii restaurantului şi ale încăperilor adiacente mai mici este formată din
plăci multicolore de marmură, realizată cândva în anii 1960-70. Corpurile de lumină
sunt de asemenea moderne. În cromatica interioară modernă a restaurantului s-a folosit
culoarea roşie cu un accent închis şi culoarea albă, iar elementele decorative au fost
vopsite în aur. În mod firesc acest colorit este modern, cu ocazia cercetărilor au fost
descoperite multe straturi de zugrăveală şi văruială, se pare că culoarea originală de
bază era un bej mai deschis, ornamentele fiind vopsite şi la aceea dată în aur.
Singura fotografie arhivă care reprezintă interiorul hotelului a fost făcută în
restaurant, cândva în anii 1930. Fotografia, de fapt o carte poştală de epocă, a fost
realizată din latura vestică a încăperii, înspre cafenea. Pe imagine se observă parchetul
original de lemn, corpurile de iluminat montate pe stâlpi, uşa originală dublă vitrată
dinspre cafenea (în arcadele de pe cele două laturi se pare că erau montate vitrine).
Deasupra uşii respectiv ale vitrinei se observă supralumini, în faţa cărora au fost puse
perdele. Formaţia muzicală se pare că a cântat undeva în zona nordică a sălii, unde
astăzi este accesul spre holul de recepţie (P09) şi spre strada Napoca. În pereţii laterali
ai restaurantului (axele 6 şi 9) se mai observă două nişe decorative, semicirculare, cu
timpane, asemănătoare nişelor pentru amplasarea unor statui sau pentru vaze în casa
scării principale.
Spre est din restaurant ajungem în cafeneaua hotelului, P02, accesibil şi din
holul principal de intrare, P01, un spaţiu alungit în axa estică a parterului. Cafeneaua

16
respectivă, celebrul New York (sau Nyehó în vorbirea curentă) a fost principalul loc de
întâlnire al scriitorilor, jurnaliştilor, artiştilor, profesorilor universitari, magnaţilor şi
aristocraţilor clujeni înainte de al doilea război mondial. Cafeneaua are accese şi prin
intrarea din strada Universităţii şi prin intrarea principală de la colţul în forma de turn al
clădirii. Acest spaţiu alungit se poate împărţi în patru zone distincte: cupola şi holul de
intrare respectiv cele două încăperi ale cafenelei. Cupola cu plan circular formează de
fapt „parterul” turnului de colţ, şi înălţimea interioară a acestui spaţiu corespunde
aproximativ cu înălţimea holului intrării. Cupola turtită se sprijină pe nişte stâlpi masivi
cu plan trapezoidal, care – cum se pare – mai sunt sprijiniţi şi legaţi printr-un inel
intermediar, construit probabil din cărămidă pe structură metalică. Acest inel
intermediar are nişte decoraţii (console şi frontoane), pentru imitarea unor arcade.
Deasupra acestui inel se deschid nişte goluri mai scunde cu terminaţia în arc în mâner
de coş, sunt asemănătoare unor supralumini. Cu cercetarea de parament pe cupolă s-au
identificat nişte pete, care par a fi urme de pictură murală – confirmarea acestui
descoperiri nu a putut fi realizată din lipsa unei schele adecvate, şi se propune
cercetarea în acest perimetru în timpul execuţiei. Atât cupola interioară cât şi stâlpii de
susţinere sunt bogat decoraţi cu elemente ornamentale de stil neorococo. Stâlpii se
pornesc din postamente înalte, învelite în lambriuri de lemn. Cartuşul de stuc aurit din
centrul cupolei, abundent decorat cu vrejuri are o mare valoare artistică, şi este perechea
acelor panouri şi cartuşe care apar pe tavanul holului de intrare sau al cafenelei.
Pardoseala este din mozaic turnat, şi se continuă în spaţiul holului de intrare şi al
cafenelei. În nod firesc mozaicul nu este original, a fost turnat în anii 1960. Cromatica
spaţiului holului de intrare şi al cafenelei este identică, fundalul fiind un verde închis, pe
care profilaturile şi elementele de decor apar în culorile maro, bej şi aur. Dintre aceşti
culori doar aurul este cea care s-a păstrat în original, celelalte au fost rezugrăvite de zeci
de ori, şi pe alocuri se identifică chiar un strat subţire de tencuială. Se pare că culoarea
originală era un bej-cafeniu mai deschis.
Holul de intrare – din care face parte de fapt şi cupola – are un plan mai puţin
obişnuit, poligonal, şi cu colţul exterior rotunjit. Are acces spre sud în P02, spre vest în
holul de recepţie (P09), şi prin traversarea unui perete cu traseu în poziţie oblică, sud-
vest are acces şi în nişte spaţii alăturate (P14). Compoziţia şi ornamentica acestor
accese au fost inspirate din arcele de triumf romane. Spre cafenea, P02, s-a creat accesul
cel mai reprezentativ, având un gol central de acces, flancat de două goluri pentru
amplasarea unor vase, aceste goluri fiind închise de câte o arhitravă, deasupra cărora se
mai deschid nişte goluri „supralumină” semicirculare sau în formă de cartuşe. Stâlpii
dintre goluri sunt completaţi cu nişte pilaştri pe postamente înalte, încoronate de
capiteluri compozite. Din holul intrării spre P09 accesul este mai simplu decorat, având
un singur gol, de acces, iar celelalte goluri şi elemente decorative ale accesului spre P02
apar doar în contur pe perete. Accesul spre P14 la fel dispune doar de golul central,
fiind completat şi de o supralumină, asemănător accesului în P02. Tavanul este decorat
cu cartuşe aurite formate din vrejuri şi cu panouri. Colţurile dintre pereţi şi tavan sunt
rotunjite, imitând o acoperire prin boltă. Pe pereţi apar şi nişte guri de ventilaţie, închise
prin nişte grilaje de fontă, aurite, cu un decor valoros format din elemente vegetale.
Interiorul încăperii P02 este separat în două zone de un perete – de fapt o
succesiune de arce şi stâlpi – identic cu peretele dintre P01 şi P02. Zona nordică a
încăperii are un plan patrulater, iar cea sudică dreptunghiular. Tavanele celor două zone
sunt decorate cu cartuşe centrale şi de colţ respectiv cu panouri, asemănătoare celor care
apar în P01. Colţurile superioare ale pereţilor, cele spre tavan, sunt rotunjite. Peretele
sudic are un decor identic cu cel al peretelui dintre P01 şi P09, cu un singur gol central,
şi cu conturul golurilor şi ale decoraţiilor înconjurătoare. Spre spaţiul restaurantului se

17
deschid trei goluri înalte, cu închidere în arc în mâner de coş. Tâmplăriile au fost
realizate probabil în anii 1930. Stâlpii care separă golurile de fereastră şi de uşă sunt
decoraţi cu pilaştri asemănători celor din P01.
La nivelul parterului în afara restaurantului, holului de intrare şi al cafenelei nu
s-au păstrat alte încăperi cu un limbaj decorativ atât de dezvoltat. O singură excepţie
formează peretele nordic al curţii de serviciu, accesibil din stradă printr-un gang boltit –
una dintre puţinele bolţi care apar la parterul clădirii. Pereţii înconjurători ai curţii sunt
tratate asemănător faţadelor curţii de lumină deasupra restaurantului (v. mai jos), având
soclu, brâuri, cornişă, respectiv arcade oarbe realizate din tencuială, imitând şirurile de
arcade din interiorul restaurantului. Aceste faţade au fost afectate de construirea unor
canale de ventilaţie din tablă, care au fost montate direct pe pereţi, stricând elementele
decorative de tencuială ale acestora. Tavanul de sticlă cu structură metalică era realizată
în anii 1980.
Prin scara principală reconstruită din beton armat ajungem la etajul I., nivel
destinat cazării oaspeţilor. Pereţii laterali ai casei scării şi tavanul din sticlă colorată, la
nivelul etajului II. s-au păstrat aproape în original. Modernizarea scării se pare că a avut
loc în anii 1960. La etajul I camerele de oaspeţi se deschid dintr-un culoar destul de lat,
asemănător unor holuri (E1-01). La acest hol s-a păstrat în original bolta în oglindă – de
fapt un tavan plat cu colţuri rotunjite – cu penetraţii deasupra golurilor. Decorul holului,
cu oglinzi şi panouri a fost realizat în anii 1960, la fel şi pardoseala din plăci de
marmură. Paralel cu holul s-a păstrat şi culoarul de serviciu, care însă a fost închis
ulterior cu un zid, probabil din exigenţa de a mai realiza nişte spaţii de birouri.
Menţionăm faptul important că culoarele de serviciu sunt acoperite cu boltă
semicilindrică cu penetraţii din direcţia golurilor la etajul I. Camerele şi apartamentele
sunt înşiruite de-a lungul faţadelor principale, toate având ferestre stradale. Tâmplăriile
de uşă ale camerelor sunt fără valoare istorică, însă la ferestre spre exterior şi la uşile
balcoanelor se pare că s-au păstrat tâmplăriile originale, din lemn sculptat, profilat,
dotate cu feronerie de cupru de valoare istorică. La colţul spre piaţa Universităţii, se află
cel mai elegant apartament al hotelului, nr. 103, cu o sufragerie circulară în spaţiul
turnului (E1-04), având o panoramă superbă asupra centrului. Plafonul este conturat de
o profilatură de tencuială, singurul element decorativ care s-a păstrat aici. În general,
decorul modest, actual al camerelor de oaspeţi, dar şi al holului sau al scării la etaj a fost
conceput în anii 1960, cu nivelul de exigenţă artistică caracteristică acestei perioade, şi
s-a păstrat foarte puţin din ornamentica originală. Se pare însă că zidurile despărţitoare
dintre camere sunt cele originale.
Prin ferestrele spre curtea interioară ale etajului I. se poate ajunge la faţadele
acestei curţi. Cele patru faţade sunt contemporane, cum indică tratarea arhitecturală
identică respectiv întreţeserea zidăriei. În mod firesc, la aceste faţade se observă doar
nivelurile etajelor şi al mansardei, cu ferestre semicirculare la etajul I., dreptunghiulare
la etajul II. şi dreptunghiulare, foarte late şi cu colţurile superioare rotunjite la nivelul
mansardei. Ferestrele etajului I. şi ale mansardei au chenare profilate din tencuială.
Nivelurile sunt separate prin brâuri profilate din tencuială, cornişa este marcantă.
Tratarea arhitecturală ale acestor faţade – cum este şi firesc – este mai simplă decât cele
ale faţadelor stradale. Zona etajului I. este decorat prin striuri. Zonele etajului II. şi al
mansardei este decorat cu pilaştrii amplasaţi în vecinătatea golurilor. La nivelul etajului
I. curtea este înconjurată de o cursivă, folosit ca şi un culoar tehnic pentru deschiderea
şi închiderea copertinei culisante. Cursiva are o balustradă din fier forjat, de valoare
istorică.
Etajul II. şi mansarda dispun de camere cu sau fără baie, având un nivel de
pretenţie mai scăzută decât cele din etajul I. Originar aceste niveluri au fost folosite de

18
către anturajul aristocraţilor care au fost cazaţi la etajul I. Nivelul II. al clădirii este
accesibilă prin scara principală şi prin scara secundară, de serviciu, iar nivelul
mansardei doar prin scara de serviciu. Holurile acestor niveluri sunt decorate la fel ca şi
cel al etajului I. Asemănător etajului I. uşile apartamentelor şi ale camerelor sunt
moderne, din anii 1960-70, însă ferestrele, atât cele spre străzi, cât şi cele spre curtea
interioară, sunt originale. Majoritatea camerelor nivelului mansardei au ferestre doar
spre curtea interioară, sunt doar trei care au deschideri prin lucarnele spre strada
Universităţii al podului, care însă au tâmplării moderne.

19
 6. SCURT ISTORIC AL CLĂDIRII HOTELULUI NEW YORK

Cum s-a mai precizat anterior, clădirea hotelului New York a fost construit pe
amplasamentul unui hotel mai vechi, denumit „Nemzeti Szálló” (Hotel Naţional), cu o
istorie aproape de un secol, găzduind mai multe personalităţi ai vremii, între care şi
scriitorul maghiar Mór Jókai, al cărui nume îl purta strada Napoca începând din anul
1893 până în anii 1920. Această unitate de cazare însă nu s-a mai potrivit cerinţelor de
confort al sfârşitului secolului XIX., şi sfatul orăşenesc a decis ridicarea unui hotel de
lux în locul acestuia în anii 1892-1893. Proiectele au fost încredinţate celui mai
cunoscut arhitect clujean al vremii, Lajos Pákei, care a realizat primele planşe în anul
1893, care însă cu timpul execuţiei au suferit mai multe schimbări. Executantul clădirii
a fost cea mai prestigioasă firmă de acest fel din această vreme al Clujului, firma lui
Benedek Endstrasser, care a realizat mai multe clădiri din jurul pieţei centrale.
În bibliografia de specialitate a clădirii apare de foarte multe ori informaţia
greşită că hotelul ar fi fost în proprietatea oraşului. În realitate însă beneficiarul
construcţiilor începute în 1893 şi predate la data de 22 decembrie 1895 a fost baronesa
Ödönné Horváth, (n. contesa Johanna Rhédey) cine a avut reşedinţa în localitatea Vinţu
de Jos (jud. Alba), dar a fost şi proprietarul palatului Rhédey din centru, chiar în faţa
hotelului. Costurile construcţiilor au fost evaluate la 250 000 de forinţi, sumă enormă la
acea vreme. Prima firmă care a închiriat hotelul, restaurantul şi cafeneaua, chiar înaintea
predării oficiale era firma Steuer din Budapesta, firmă care a condus o antrepriză
asemănătoare în capitala Ungariei, în clădirea reprezentativă a cafenelei New York,
activ şi astăzi, şi reabilitat chiar în zilele noastre. Întreprinzătorul a fost cel care a adus
mobilierul din New York-ul budapestan în hotelul clujean, cu sigla acestuia. Pe baza
acelor sigle s-a răspândit denumirea de New York al hotelului din Cluj.
Această clădire – cum a fost şi dezideratul beneficiarilor – a devenit cea mai
prestigioasă unitate de cazare a oraşului. Concepţia hotelului de lux a avut o altă
conotaţie la aceea vreme, care a fost diferit şi de celelalte hoteluri clujene ale perioadei.
Hotelurile mai vechi (Biasini, Central, Nemzeti, etc.) găzduiau persoane dintr-un strat
social foarte larg: comercianţi, oameni sosiţi la târguri, la tratamente, cu diferite treburi
în oraş, între care şi magnaţii sau aristocraţia vremii. Însă hotelul de lux New York a
avut o altă concepţie, cunoscută deja în aceea vreme mai ales în metropolele Europei
sau în staţiunile cele mai alese, o concepţie care combina cazarea specială a magnaţilor
care au ajuns în hotel cu anturajul lor obişnuit, şi pentru care erau oferite prestaţii de
înaltă clasă. În proiectele lui Pákei, într-una dintre variante (în culori) la etajul I. găsim
două apartamente mai luxoase şi zece camere mai simple, iar în a doua variantă patru
apartamente şi cinci camere. Este de reţinut faptul că la acest nivel mai apar şi spaţii cu
funcţiuni sociale: salon de joc, cafenea. La etajul II. găsim în singurul proiect original
care ne-a fost accesibil trei apartamente de lux şi tot zece camere mai simple. Nu s-au
păstrat (sau nu ne-au fost accesibile) proiectele originale ale parterului, însă care a
suferit cel mai puţin transformările ulterioare. La nivelul parterului spaţiile cele mai
reprezentative erau saloanele cafenelei de lux şi a restaurantului. Mai menţionăm faptul
că în clădire era prevăzut şi lift. Magnaţii împreună cu familia, care au petrecut în hotel
„sejururi” de mai multe săptămâni sau chiar luni, erau cazaţi în mod firesc în
apartamentele de lux ale etajului I. sau II., iar anturajul lor a locuit în camerele mai
simple. Pentru petrecerea timpului liber au avut la dispoziţie saloanele cu joc de cărţi
sau de biliard, cafenelele sau chiar restaurantul. Acest fel de turism, caracteristic la
aristocraţia vremii, era tipic în perioada de la cumpăna secolelor XIX-XX., şi a asigurat
profitul necesar pentru menţinerea hotelului. Hotelul a devenit astfel un centru al vieţii
sociale al magnaţilor care poposeau în oraş.

20
 Clujenii înşişi se numărau printre clienţii fideli ai hotelului New York, mai ales
a cafenelei de lux de la parter. Înaintea primului război mondial şi în perioada
interbelică cafeneaua hotelului New York a fost centrul vieţii literare a oraşului, fiind
frecventat nu numai de scriitori, poeţi, jurnalişti dar şi de artişti, profesori universitari
magnaţi, politicieni, aristocraţi, care au stat la mese separate prin cordoane de catifea.
Dintre figurile cele mai cunoscute ale intelectualităţii româneşti, maghiare sau evreieşti
care au frecventat cafeneaua New York amintim pe Gábor Gaál, Károly Kós, Emil Isac,
Octavian Goga, George Sbârcea, Dr. Jenő Neumann, Lajos Kőmíves Nagy, Andor
Járosi, Benő Karácsony, Sándor Hunyadi, Ferenc Molnár, Endre Ady, etc.
Se ştie că deja în anul 1903 în clădire a fost introdusă lumina electrică. Tocmai
în acelaşi an s-a schimbat firma care a închiriat amplasamentul, New York-ul fiind
preluat de firma Bogyó şi Tauszik, iar în 1913 de către József Feszl. Din reclamele de
epocă se cunoaşte că hotelul a avut garaj de maşină, în faţa clădirii au stat trăsuri la
dispoziţia clienţilor, şi chiar tramvaiul de la sfârşitul secolului XIX. care a circulat între
gară şi centru a avut o staţie aici. Hotelul era dotat cu încălzire centrală prin aer, băi,
telefon, numărul total al paturilor era în jur de 110. În cafenea şi în restaurant au avut
loc spectacole muzicale, cabarete, în restaurant au fost organizate baluri, dar câte o dată
şi expoziţii de artă plastică, fiind una dintre principalele locuri de întâlnire ale
clujenilor, şi un forum al vieţii sociale, cum reiese din memorialistica vremii (vezi
bibliografia).
Proprietara hotelului, baronesa Ödönné Horváth, după moartea sa intervenită în
anul 1911 a lăsat moştenire hotelul Colegiului Reformat din Debreţin (Ungaria). În
perioada interbelică şi la începutul celui de al doilea război mondial hotelul şi
restaurantul a fost condus de dr. Endre Schreiber, un întreprinzător evreu, cine a avut
nişte conflicte cu primarul oraşului, dr. László Vásárhelyi, care a vrut să înfiinţeze o
afacere proprie în clădirea hotelului. În urma conflictului familia Schreiber s-a refugiat
la Turda, apoi la Budapesta, unde însă au fost prinşi şi executaţi de fascişti. În anul 1940
restaurantul era în administrarea lui Dénes Bolya, în 1943 hotelul a fost condus deja de
Lajos Szép. În luna martie al anului 1944, când armata germană a intrat în Cluj, hotelul
New York, cândva locul de întâlnire preferat şi al intelectualităţii evreieşti, a devenit
sediul Gestapoului.
În perioada comunismului, în anul 1948 hotelul New York a fost naţionalizat, şi
a devenit căminul studenţesc al Universităţii Farmaceutice şi de Medicină, iar în anii
1950 s-a mutat aici rectoratul respectivei universităţi. În finele anilor 1950 clădirea a
redevenit din nou hotel de lux, cu numele Continental (numele New York nefiind una
„corespunzătoare” la aceea), dar de o concepţie total diferită de ceea ce a propus Pákei:
lipseşte cafeneaua „literară” şi celelalte spaţii al vieţii sociale, se măreşte numărul
camerelor pentru oaspeţi, care au fost „uniformizate”, se schimbă scara din spate cu
scara actuală. În mijlocul anilor 1980 au mai avut loc nişte intervenţii de anvergură,
considerate neinspirate, care acum caracterizează interiorul hotelului: mansardare,
schimbarea scării principale, ale tâmplăriilor de uşă, construirea tavanului de sticlă cu
structură metalică deasupra curţii de sud, decorul mural al culoarelor etajelor, etc.

21
 7. SONDAJE DE PARAMENT PENTRU IDENTIFICAREA
CROMATICII ORIGINALE A FAŢADELOR STRADALE

Pentru identificarea cromaticii originale a faţadelor stradale au fost deschise 4

casete pe paramentul faţadei spre strada Universităţii, zona etajului I. În afara acestor
patru casete au mai fost deschise încă două, una pentru identificarea culorii balustradei
de fier forjat a balconului şi a culorii uşii balconului. Straturile de culoare au fost
numerotate distinct în fiecare casetă, începând de nr. 1. din exterior spre interior.

Caseta I. A fost deschisă pe suprafaţa dintre chenarul unui gol de uşă şi o lesenă
decorativă. Stratul 1., cel actual, are o culoare albă cu un accent spre galben, fiind
afectată de praful şi depunerile din aer. Stratul 2. are o culoare galbenă, mult mai
închisă decât culoarea primului strat. Stratul 3. a avut o culoare gri cu accent spre verde
şi spre maro, mai închisă decât stratul 2. Sub acest strat s-a găsit un strat de tencuială
fină, aplicată pentru netezirea suprafeţei peretelui şi pentru a forma un strat de grund
stratului de culoare. Sub stratul de tencuială fină s-a găsit deja tencuiala propriu-zisă a
peretelui.

Caseta II. A fost deschisă pe suprafaţa chenarului golului de uşă spre balcon.
Stratul 1. are o culoare albă, fiind mult afectată de praful şi de depunerile particulelor de
poluare din aer. Stratul 2 are o culoare albă, de o nuanţă mult mai deschisă decât stratul
1. Stratul 3., ultimul strat de culoare, are o culoare bej deschis. Sub acest strat s-a găsit
ghipsul din care a fost realizată mulura chenarului uşii.

Caseta III. A fost deschisă pe suprafaţa lesenei. Stratul 1. are o culoare verde-
albui, de o nuanţă relativ închisă din cauza poluării şi a prafului, ce s-a depus. Stratul 2
are culoarea albă. Stratul 3, ultimul strat are o culoare bej. Sub acest strat s-a găsit deja
tencuiala.

Caseta IV. A fost deschisă pe o profilatură care conturează lesena. Stratul 1 are
culoarea albă, stratul 2 un bej foarte deschis, iar stratul 3 un bej cu ocru mai deschis.
Sub stratul 3 s-a găsit deja tencuiala.

22
 8. RECOMANDĂRILE ISTORICULUI DE ARTĂ LEGATE DE
INTERVENŢIILE PROIECTATE

– După putinţă, reabilitarea funcţiunii originale în concepţia lui Pákei, de hotel

şi spaţiu al vieţii sociale clujene al imobilului. Se cer intervenţii arhitecturale minime,
care la orice eventualitate pot fi reversibile, şi ale căror urme pot fi şterse uşor. Se
doreşte ca intervenţiile arhitecturale moderne să fie distinctibile uşor de elementele
originale, dar totodată să şi armonizeze cu acelea (în compoziţie, culoare, etc.),
respectiv să nu domine pe elementele originale.
– Regimul modificărilor propuse de proiectant să nu afecteze structurile
originale, portante şi decorul originar din interior şi din exterior (stucaturile cu decor
vegetal şi geometric, profilaturi, etc.), tâmplăriile, ancadramentele golurilor şi chenarele
golurilor, elementele din fier forjat, structurile din metal şi sticlă, copertina interioară
culisantă de la salonul central (restaurant) şi lucrările din tablă ale acoperişului.
– Este sever interzisă afectarea de orice fel de lucrări ale elementelor
arhitecturale sau structurale de valoare istorică şi artistică.
– Se cere reabilitarea/schimbarea acelor structuri sau elemente arhitecturale
(scară, pereţi despărţitori, podele, zugrăveala exterioară şi interioară, etc.) care au fost
afectate de transformările neinspirate din finele anilor 1950 respectiv din anii 1980.
Concepţia acestor reabilitări/schimbări va armoniza cu stilul arhitectural al clădirii
hotelului, şi se va consulta cu istoricul de artă.
– Este sever interzisă folosirea tencuielii pe bază de ciment şi folosirea acelor
materiale moderne de finisaj, care sunt neautentice şi neadecvate la clădiri istorice
(faianţă şi gresie, lambriuri, oglinzi, etc.). Materialele moderne sunt admise doar la
eventualele reabilitări structurale sau pentru izolaţii, şi care nu vor afecta unitatea
arhitecturală a clădirii. Pentru mascarea instalaţiilor moderne şi în alte cazuri adecvate
se pot folosi plăcile de ghips-carton, care vor fi prinse în perete cu stricarea minimală a
acestuia, iar pe pereţii cu decor autentic este interzisă aplicarea plăcilor de acest fel.
– Sunt sever interzise tâmplăriile din plastic sau aluminiu, respectiv montarea
geamurilor termopan, care ar însemna sacrificarea tâmplăriilor istorice.
– Tâmplăriile faţadelor principale ar trebui restaurate sau în eventualitatea
schimbării lor din cauza degradării, să fie reproduse formele originale, cu excepţia
celora de la cele trei intrări care pot fi restaurate.
– Este interzisă deschiderea de noi goluri la faţadele stradale.
– Se propune rezugrăvirea faţadelor stradale în culorile apărute în urma
sondajelor de parament (vezi capitolul 7), sau concepţia cromatică nouă să fie în
concordanţă cu concepţia originală.
– Se propune demontarea canalelor de ventilaţie ale faţadelor interioare.
– La tavanele de sticlă se propune schimbarea plăcilor moderne de sticlă cu plăci
noi, de o calitate artistică mai mare. Pentru reabilitarea acestor tavane se cere intervenţia
unui artist specialist în vitralii.
–Nu se admit deschiderile de luminatoare sau ferestre în apele şarpantelor
orientate spre străzile Universităţii şi Napoca. Se recomandă păstrarea şi conservarea
şarpantei istorice şi a învelitorii originare, de asemenea a lucarnelor şi a ornamentelor
învelitorii acoperişului cu panta întreruptă.Se admit mici modificari in zona curtilor
interiore.
– La reabilitarea învelitorii acoperişului se cere păstrarea elementelor decorative
din tablă şi reamplasarea acestora la locul lor original după schimbarea plăcilor mai
simple de acoperire. Dacă starea unor elemente decorative nu permite reamplasarea lor,
se cere schimbarea cu cópii.

23
 – Păstrarea decorurilor din saloanele (restaurant, cafenea, hol de intrare)
parterului, şi rezugrăvirea acestor spaţii pe baza descrierilor prezentate în capitolul 6.
– Se propune restaurarea – reconstruirea – scării principale de acces la etaje pe
baza proiectelor disponibile ale arhitectului Lajos Pákei dacă este posibil din punct de
vedere structural. Dacă nu, se cere schimbarea concepţiei arhitecturale al spaţiului scării
într-un mod care să armonizeze cu concepţia întregii clădiri. Ar fi consiliabil ca
încăperile din corpul în formă de turn de pe colţul nord-estic să-şi păstreze aspectul
actual.
– Se cere demontarea construcţiilor cu caracter ocazional, care parazitează
curtea de serviciu.
– Se propune continuarea sondajelor de parament pentru acumularea a mai
multor date. Se cere ca eventualele decopertări în interior sau în exterior să fie
supravegheate de istoricul de artă. Se cere ca la fazele determinante ale execuţiei, unde
este vorba şi despre lucrări care afectează unitatea arhitecturală a clădirii, să fie prezent
şi istoricul de artă.
– Se cere explicit continuarea sondajelor la cupolă pentru identificarea picturilor
murale (vezi capitolul 7.) Dacă se confirmă existenţa acestora se cere intervenţia
restauratorului de pictură murală.
– Drept sursă de inspiraţie pentru proiectul de reabilitare pot fi studiate de către
proiectant variantele decorative propuse de arhitectul clujean (desene prezentate în
anexă), martorii seriozităţii profesionale a arhitectului Lajos Pákei.

Cluj-Napoca,
10. noiembrie. 2006

Drd. Weisz Attila

Istoric de artă

24
 9. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Csíky Béla: Kolozsvár részletes leírása. Cluj, 1909.

Borteş, Petru: Călăuza Clujului. Cluj, 1923.
Benkőné Nagy Margit: Probleme urbanistice ale oraşului Cluj în prima
jumătate a secolului al XIX-lea. In: Studii şi cercetări de istoria artei. Seria Arta
Plastică. Tom 14, 2, Bucureşti, 1967, pp. 237-243.
Pascu Ştefan, Marica Viorica-Guy, Ţoca Mircea, Wagner R.: 1850. Clujul
istorico-artistic. Cluj, 1974.
Kelemen Lajos: Pákei Lajos. In: K. L.: Művészettörténeti tanulmányok.
Bukarest, 1982. pp. 309-312.
Sabău Nicolae: Sculptura barocă în România. Secolele XVII-XVIII. Bucureşti,
1992.
Guttmann Szabolcs: Pákei Lajos kolozsvári hagyatéka. Pavilon. Budapest, 1993.
*** Cluj-Napoca, inima Transilvaniei, Ed. Studia, Bucureşti, 1997.
Pop Virgil: Zilele europene ale patrimoniului. 11-12 septembrie 1999. Lajos
Pákei. Logia 2/2000.
Gaal György: Kolozsvár – Milleniumi kalauz. Kolozsvár, 2001. pp. 43-44.
Asztalos Lajos: New York. In.: Szabadság. 2001 okt. 02.
Tatár Zoltán: A „Nyehó” kávéház. In.: Szabadság. 2001 nov. 24, 26.
Asztalos Lajos: Kolozsvár – Helynév- és településtörténeti adattár. Kolozsvár,
2004. pp. 355.
Gyarmati Zsolt: A hátország félnyilvánossága – Kolozsvári kávéházak 1914–
1918. In: Gy. Zs.: Nyilvánosság és magánélet a békeidők Kolozsvárán. Kolozsvár,
2005.
Ibidem: Kávéházak a dualizmus kori Kolozsváron. Idem.

25
 10. LISTA ILUSTRAŢIILOR

1. Veress Ferenc: Piaţa Mare (Piaţa Unirii) la 1861

2. Hotelul New York la sfârşitul secolului XIX. Pe piaţă se vede monumentul
Carolina, actualmente pe Piaţa Muzeului
3. Hotelul New York la începutul secolului XX.
4. Interiorul restaurantului în anii 1930.
5–7. Reclame din anii 1930-1940.
8–9. Schiţele pregătitoare ale lui Pákei pentru detalii.
10. Planşă desenată de Pákei, secţiune prin scara principală
11. Planşă desenată de Pákei, secţiune prin cupolă şi restaurant
12. Planşă desenată de Pákei, plan etaj II.
13. Planşă desenată de Pákei, faţada spre strada Napoca
14. Planşă desenată de Pákei, faţada spre strada Universităţii
15. Hotelul New York văzut din centru
16. Detaliu cu turnul de colţ
17. Faţada spre strada Napoca, detaliu
18. Faţada spre strada Universităţii
19. Curtea interioară de nord cu copertina culisantă
20. Curtea interioară de sud, zona etajelor
21. Tavanul restaurantului
22. Curtea de lumină a scării principale
23. Spaţiul interior al fostei cafenea New York
24. Decorul cupolei holului de intrare
25. Interiorul restaurantului, peretele sudic
26. Interiorul restaurantului, uşile spre cafenea
27. Interiorul holului etaj I.
28. Culoar de serviciu boltit la etajul I.
29. Apartamentul de la colţul exterior al etajului I., detaliu cu profilatura de pe
tavanul salonului circular
30. Scara principală, etajul II., decorul mural original

26