FORTIFICAŢII MEDIEVALE DIN CRIŞANA

DE
ALEXANDRU AVRAM

In studierea fortificaţiilor medievale din Crişana, databile în se-

colele XIII-XIV, trebuie să fim conştienţi de posibilităţile de eroare
care pot .surveni din lipsa cercetării arheologice a acestora. Cu aju-
torul documentelor, putem însă localiza fortificaţiile cu un rol impor-
tant în istoria medie a patriei, chiar dacă deocamdată, precizarea di-
verselor (aze de construcţie este dificilă.
Atenţia noastră se îndreaptă asupra cetăţilor medievale, deoarece
ele apar aproape simultan în istoria acestor locuri, fiind martore ale
unor evenimente politice importante în ultima parte a secolului al
iXIII-lea şi primele decenii ale veacului următor.
Din păcate, cele mai multe cetăţi s-au păstrat doar sub formă de
fragmente de zidărie. Exceptînd donjonul din localitatea Cheresig,
care şi-a conservat forma originală datorită materialului de excepţio­
nală calitate, deosebit de rezistent, celelalte fortificaţii ridicate în
aceeaşi perioadă, sau ceva mai tîrziu, sînt complet ruinate. Unele au
fost părăsite, altele avariate în urma asediilor sau distruse cu bună
ştiinţă, apoi demantclate în mare parte de către localnici. De aceea,
mai întîi, ne vom ocupa, de turnul ce se ridică pe o mică înălţime în
hotarul comunei Cheresig.
Construcţia cu un plan hexagonal neregulat c1re laturile cu urmă­
toarele dimensiuni (din est spre sud): 11,70, 10,30, 7,40, 3,30, 5,00,
4,90 metri. Zidul puternic de cărămidă, care pe alocuri depăşeşte în
grosime patru metri, este tăiat la baza laturii estice de un portal scund,
încheiat în partea superioară cu un arc semicircular uşor turtit,
La nivelele inferioare turnul nu mai prezintă alte deschideri, fapt
caracteristic edificiilor destinate apărării. Cele două deschideri uriaşe
de pe latura sudică sînt de provenienţă recentă, nefiind sesizabile în
fotografiile sau desenele mai vechi. 1 Primele trei nivele, parterul, eta-
1 Szilăgyi Săndor, Magyar tortenelmi eletrajzok, Budapesta, 1885; Magyar mu-
velodestortenet, redactat de Domănovszky Săndor, I, Budapesta, f.a., fig. la p. 293;
Geră Lăszl6, Magyarorszăgi văreplteszet, Budapesta, 1955, p. 133. S-ar putea ca şi
actuala intrare de la parter să fie ulterior tăiată în grosimea zidului

https://biblioteca-digitala.ro
J92 2

1. Donjonul din Cheresig, vedere din sud.

https://biblioteca-digitala.ro
3 193

jul I şi II, delimitate iniţial prin planşee de grinzi, comunicau între

ele prin intermediul unei scări interioare de lemn, a cărei urmă nu
se mai poate surprinde. Accesul la etajele superioare se făcea numai
în exterior, prin construcţia anexă alăturată portalului, azi dispărută,
vizibilă în unele din ilustraţiile la care ne refeream. In prezent se
mai pot remarca urmele acestei anexe, adosată cîndva zidului, în in-
teriorul căreia o scară în spirală asigura legătura cu intrarea situată
la nouă metri faţă de sol. Aici, printr-o deschidere cu arc semicircu-
lar, se pătrundea în cel de al treilea etaj, boltit semicilindric 2, de
unde trepte de cărămidă amenajate în zidurile laterale comunicau cu
următoarele două etaje. La cel de al cincilea etaj legătura cu exterio-
rul se asigura prin mai multe ferestre simple cu arc semicircular, am-
plasate pe fiecare latură cu excepţia celei nordice, unde fereastra
dreptunghiulară este de provenienţă ulterioară. Un briu realizat din
cărămizi înclinate străbate perimetrul turnului la nivelul median al
ferestrelor acestui etaj, la înălţimea de 19 metri faţă de sol.
Coronamentul turnului înalt de 24 de metri, păstrează elemente
ale ultimului nivel, asemănătoare unor creneluri. Printr-una din aceste
deschideri se ajungea în coridorul extern executat din lemn, vizibil
deasemenea în ilustraţiile de la finele secolului trecut. Prezenţa unei
asemenea construcţii în partea superioară a donjonului, este confir-
mată de golurile pătrate necesare fixării bîrnelor pe toate laturile
monumentului. Turnul era acoperit cu un acoperiş piramidal executat
din lemn.
Materialul de construcţie este cărămida de bună calitate, confec-
ţionată manual, de tipul celeia întîlnite şi la bisericile bihorene din
Sînicolaul de Beiuş şi Tămaşda, ambele databile pe la mijlocul seco-
lului al XIII-lea.3
In jurul turnului se mai pot observa resturi de zidărie din cără­
midă, precum şi porţiuni de sol ce presupun existenţa fundaţiilor zi-
dăriei de incintă, neatinse încă de demantelatori. Acestea înscrise
într-un perimetru format de şanţul de apărare cu un traseu circular,
pledează pentru existenţa în acel loc a unui ansamblu fortificat.
Cele mai de seamă evenimente politice din Ţara Crişurilor la
sfîrşitul secolului al XIII-lea şi începutul celui următor sînt legate
de numele voievodului Transilvaniei Roland şi al fratelui său, pala-
2 Elemente ale boltii, păstrate fragmentar, sint încă vizibile deasupra celui
de al treilea etaj
3 Alexandru Avram, Romanesque basilicas of Bihor, în Revue Roumaine d'his•
toire de l'art, tom. VI, 1969, p. 69-79. ln acest context afirmaţia lui Gh. I. Canta-
cuzino (Cetatea Poenari) în S.C.I.V., tom. 22, nr. 2 1971, p. 279) conform căreia, în
Transilvania fortificaţii cu ziduri de cărămidă apar mai tlrziu, prin secolul al XVII-
lea, trebuie contestată. Donjonul din Cheresig (sec. XIII), cetatea din Adrian
(!:ec. XIII), sau cetatea din Oradea (sec. XVI), sint toate fortificaţii construite exclu-
siv din d!rămidli.
13 - Blharea

https://biblioteca-digitala.ro
194 4

2. Donjonul din Cheresig văzut din nord.

https://biblioteca-digitala.ro
5 195

tinul Iacob Kopasz, membrii ai familiei Borşa 4 • Aceştia, stăpîni ai for-

tificaţiilor din Crişana, au luptat împotriva regalităţii, încercînd să-şi
impună autonomia. Voievodul a reuşit pe o perioadă de mai mult de
un deceniu să se rupă cvasitotal de puterea centrală. Autoritatea sa a
ajuns în anul 1288 la o asemenea situaţie, încît considera Transilva-
nia o ţară de sine stătătoare: ,,Regnum Transilvanum" 5 • Noţiunea este
menţinută încă şi în iarna anilor 1290/1291 de către regele Andrei al
Iii-lea, care distinge „regnum nostrum" de „regnum Transilvaniae" 6 •
Una din cetăţile stăpînite de voievod şi familia sa, era cca a
Cheresigului, atestată documentar întîia oară la 25 decembrie 1289,
dnd regele Ladislau al IV-lea se pregătea să o asedieze. 7 Nereuşita
asediului, urmată de uciderea regelui de către cumani, chiar sub zi-
durile cetăţii, la 10 iulie 12908, au consolidat pentru moment poziţia
voievodului Roland. Ostilităţile vor continua în timpul domniei ulti-
mului rege arpadian Andrei al Iii-lea şi se vor solda cu înfrîngerea
voievodului.9
Cetatea din Cheresig revine în actualitate în primele decenii ale
secolului al XIV-lea, cînd regatul feudal era din nou măcinat de
lupte interne. Tendinţa nobilimii ardelene de a-şi lărgi autonomia, pînă
la separarea într-un stat independent, s-a accentuat după stingerea
dinastiei arpadiene. Ca o redacţie la încercarea regelui Carol Robert
ele Anjou de a cuceri cetăţile nobilimii din Transilvania, se formează
o coaliţie condusă de voievodul Ladislau Kân, alături de care se ali-
niază şi nobilul bihorean Iacob Kopasz 10, palatin şi fost om de încre-
dere al regelui, stăpîn al Cheresigului. Coaliţia a fost însă înfrîntă, iar
cetăţile răzvrătiţilor ocupate rînd pe rînd, în jurul anului 1316 căzînd
şi cetatea din Cheresig. 11 O diplomă de danie din 19 mai 1318, menţio­
nează faptele petrecute: ,,cum Kyry_zyg expugnassemus, castrum I-rum

4 Informaţii în legătură cu aceste probleme la Ştefan Pascu, Voievodatul Tran•

silvaniei, vol. I, Cluj, 1971, p, 186 şi urm; I. Moga, Voevodatul Transilvaniei. Fapte
şi interpretări istorice, în Anuarul lnslilutului de istorie natională, Cluj - Sibiu,
vol. X. l 944, p. 17-27 şi 33-35
5 St. Pascu, op. cit. p. 187
6 St. Pascu, op. cil. p. 191
7 Documente privind istoria României, seria C. Transilvania, veac XIII, voi. II,
Bucureşti, 1952, p. 315 (ln continuare: Documente, veac ... ); Gyorffy Gyorgy, Az
ârpadkorl Magyarorszcig tortencli loldrajza, vol. I, Budapesta, 1963, p. 637: 11 • • • Dat.
iuxta Keressceg"
8 Gyorffy, op. cit. p. 638: ,,..•. prope castrum Keresszeg .• . " Se pare
că instiga-
torul la crimă a fost fratele voievodului Roland, viitorul palatin Iavob Kopasz
(Bunyitay Vincze, Kopasz nâdor, 1-11, în „Szăzadok", 1888, p. 27). lntr-un document
emis de Carol Robert de Anjou în 1325, se fac referiri la Kopasz, acuzat de „lese
maiestatis crimenu şi amestecat în uciderea lui Ladislau al IV-lea. (Documente,
veac. XIV, voi. II, p. 164)
9 Pe la mijlocul anului 1294, Roland a fost asediat şi învins de către oastea
regală într-una din cetăţile sale, Adrian. (Documente, veac XIII, voi. II, p. 428)
10 Şt. Pascu, op. cit., p. 201-202.
11 Gyorffy, op. cit., p. 638.

https://biblioteca-digitala.ro
 6
i96

3. Chc:resig. Planul donjonului la nivelul parterului. (După releveul executat de

D.S.A.P.C. Bihor).

https://biblioteca-digitala.ro
7 197

Thome inlidelum .. .12. Anterior, în timp ce Cheresigul era încă în stă­

pînirea lui Kopasz, documentele menţionează, în 1313, existenţa aici a
unui castelan pe nume Beke. 1s
Trecînd în proprietatea regelui, devenind astfel castru regal, im-
portanţa Cheresigului sporeşte mult, dovadă fiind în acest sens frec-
venta sa menţionare în documentele celui de al treilea deceniu al se-
colului al XIV-lea: în 1321, magistrul Alexandru „castellanus noster
(regis) de Kyriszyg" 14 , în 1322 atestat Nicolae fiul lui Aba „vicecastella-
nus de Keruszeg" 15 , apoi Alexandru „castellanus de Keruszeg" menţio­
nat din nou în 1323. 16 Un oarecare Bartolomeu este „vicecastellanus
domini nostrii Karulii de Kereszeg" în 1326, 11 iar în anul 1327 sînt ates-
taţi un „castellano de Kereszeg" 18 şi „castrum regale Kereszeg"' 9 • ln
anul 1341 documentele vorbesc de „castrum nostrum (regis) Ke-
reszeg"20 iar peste patru ani, în 1345, castelanul de Cheresig, Chyko,
este însărcinat să cerceteze pagubele pricinuite de „rdufăcători" în
regiunea dintre Drava şi Carniola (Iugoslavia). 21
Cheresigul îşi menţine statutul de castru regal pînă spre stfîrşitul
secolului, cînd în 1390 trece în proprietatea banului Ştefan Losonczi 22,
iar după cîţiva ani, în 1396, întreg domeniul împreună cu cetatea, a
fost donat familiei Csăky 23, în a cărei stăpînire va rămine şi în veacu-
rile următoare. Concomitent sporeşte şi rolul localităţii Cheresig, pu-
ţin însemnată la sfîrşitul secolului al XIII-lea, dar cu statut de
,,opidum" 24 în anul 1443.
La începutul secolului al XVI-lea, avem date despre existenţa în
cetate (sau mai degrabă, în apropiere) a unei mănăstiri dominicane cu
hramul Sf. Mihail, cu probabilitate mult mai veche, şi a unei capele
12 Documente, veac. XIV,
voi. I, p. 295; Gyorffy, op. cil., p. 637.
13 Documente, veac, XIV,voi. I, p. 220.
14 Documenle, veac. XIV,voi. II, p. 4; Gyorffy, op. cil., 637.
15 Documente, veac. XIV,
voi. II, p. 45; Gycirffy, op. cil., p. 637.
16 Documente, veac. XIV,voi. II, p. 86; Gyorffy, op. cil., p. 637.
17 Documente, veac. voi. II, p. 180; Originalul se găseşte în Arhivele sta-
XIV,
tului Bihor, fond Ugray-BiHonyi, dosar 12/6, fila 2.
18 Gyorffy, op. cil., p. 637.
19 Coriolan Suciu, Dicţionarul istoric al localităţilor din Transi.Jvanla, I, Bucu-
reşti, 1967, p. 138.
20 Csânki Dezsă, Magyarorszcig torenelmi foldrajza a hunyadiak korciban, I. Bu-
dapesta, 1890, p. 595.
21 Documente, veac. XIV, voi. IV, p. 280.
22 Oklevellcir a tomaj nemzetsegbeli Lesenczi Banffy csalcid tortenetehez, redac-
tat de Varju Elemer, voi. I, Budapesta, 1908, p. 430.
23 Okleveltcir a grof Csciky csalcid tortenetehez, voi. I, partea I, Budapesta, 1919,
p. 183, 185, 194, 249; Jako Zsigmond, Biharmegye a torok pusztilcis eloll, Budapesta,
1940, p. 286.
24 Jako, op. cil., p. 286.

https://biblioteca-digitala.ro
198 8

oo

4. Donjonul din Chcresig. Secţiunea B-B. (După releveul D.S.A.P.C. Bihor).

https://biblioteca-digitala.ro
9 199

cu hramul Sf. Otilia. 25 In 1510 domeniul Cheresigului se împarte între

doi reprezentanţi ai familiei Csaky, Mihail şi Gabriel, în documentul
emis cu această ocazie fiind menţionate numeroase camere repartizate
pe mai multe nivele, capela şi un oarecare turn mic care se găsea
lingă zidul cetăţii. O nouă împărţire a domeniului, de data aceasta
între Ladislau, Francisc şi Mihail Csaky, ne este semnalată prin docu-
mentul emis la 28 oct. 1526, 26 in care apar din nou mai multe clădiri
şi încăperi, precum şi turnul mare (,,magni turris"). 21 Sub impulsul re-
formei, în 1553, călugării mănăstirii dominicane din localitate au pri-
mit aprobarea capitlului lor din Roma să părăsească Cheresigul.28
De la această dată informaţiile devin mai rare, importanţa cetăţii
şi a localităţii scade spre sfîrşitul secolului. In timpul domniei princi-
pelui Ştefan Bocskay (1604-1606), haiducii au devastat cetatea şi lo-
califatea drept răzbunare pentru nedeclanşarea Cheresigului oraş
liber. 29
In starea de după devastare, paragina fiind generală, cetatea este
descrisă în inventarul întocmit la 3 august 1635.30 De o remarcabilă
importanţă, inventarul ne oferă imaginea fortificaţiei in uhltima ei fază
de existenţă. Cercetarea de teren care pleda pentru existenţa în acest
loc a unui complex fortificat, este astfel confirmată.
Fortificaţia se compunea din două incinte întărite. Cetatea inte-
rioară era -dominată de silueta impunătoare a donjonului, alături de
care se ridica un palat cu numeroase camere, cîteva case, precum şi
o capelă. Accesul în cetatea exterioară se făcea pe sub turnul porţii.
Aici erau amplasate clădiri, pivniţe, o moară, o cîrciumă şi grajduri
situate în apropierea zidurilor exterioare. Trecerea spre „oraş" 1era asi-
gurată printr-o „poartă veche" mai mare şi una de dimensiuni mai
mici, în timp ce o uşă se deschidea în partea opusă spre pădure.
Capacitatea de rezistenţă a cetăţii la acea dată era minimă dato-
ri:tă inexistenţei apărătorilor, fapt dovedit de lipsa unor bunuri mate-

25 I b l de m; Bunyitay Vinczc, A Varadl piispokseg tărtenete, voi. III, Oradea,

1884, p. 188 (în continuare: Bunyitay, Piispăkseg .• •); idem, Kopasz ncidor,
p. 26. După opinia lui Bunyitay mănăstirea din Cheresig putea să dateze încă din
secolul al XIII-iea, avînd în vedere misiunea ordinului dominican de a încreştina
pe cumani, popor semnalat în regiune în jur de 1277-90. Există date referitoare
la ridicarea unor mănăstiri familiale în apropierea cetăţenilor de pămînt în secolele
XI-XII. Asemenea exemple sînt cunoscute în Ungaria la Sârvâr, Zâm, Beszterec,
Csâholy, Adony, Csâszl6, sau în Slovacia, la Bina. (Nemeth Peter, Szabolcs es
Szatmcir megyek cirpcidkori lăldvciral es monostorai, în „A Mora Ferenc mtizeum
evkănyve, 1966-67u, Szeged, 1967, p. 127.
26 Okleveltcir a grăi Csciky csalcid tărtenetehez, vol. I, partea 2-a, Budapesta,
1919, p. 537: ., .... castri dlcti oppidl Kereszegh •.• (în continuare: Csciky ok-
H

leveltcir)
27 Csaky okleveltăr, voi. I, part. 2-a, p. 558.
28Bunyitay, Piispăkseg, voi. II, p. 435.
29Gero, op. cit., p. 134.
30Csciky okleveltar, voi. I, part. 2, p. 682: ,,lnventarium rerum omnium mobi•
Jium el imobilium in arce Keărăszegh existenlium, anno 1635 die 3 Augusli lactum.

https://biblioteca-digitala.ro
200 10

riale utilizabile cit de cit: întreg inventarul bunurilor mobile se reduce

la cîteva piese stricate de mobilier. ln ceea ce priveşte armamentul
şi muniţia, situaţia se prezintă identică: doar 27 de archebuze (din
care 2 stricate), 3 treascuri vechi inutilizabile, 6 ghiulele dintre care
5 de piatră, şi un butoi de pulbere. Cu toate acestea într-una din în-
căperile de sus, situată înspre şanţ, se mai găseau cantităţi însemnate
de griu (17.061 litri), orz (3.630 1.), arpacaş (1887 1.) şi sare (16,800 kg).31
într-unul din sa.tele apropiate, Apâti, se păstrau alte bunuri ale cetăţii:
G stupi, 29 de cabaline, 20 de gîşte, 88 de găini, 10 vite, 17 ovine şi
11 O porcine.
Stilistic, edificiul din Cheresig se încadrează între monumentele
romanice răspîq~ite în Transilvania, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polo-
nia, în a doua jumătate a veacului al XIII-lea. Pentru acea epocă ple-
dează ferestrele romanice cu arc semicircular, utilizarea bolţii semici-
lindrice, precum şi elevaţia sobră, tipică monumentelor stilului roma-
nic. ln rest, donjonul este lipsit de elemente de plastică decorativă
care ar putea, eventual, preciza datarea. De altfel, arhitectura militară
este strict utilitară, indiferent de materialul de construcţie, nefiind me-
nită pentru folosirea unor elemente decorative şi în general „mai
puţin dispusă să introducă forme stilistice noi "32 Din această cauză la
monumentele militare mai mult ca şi în cazul arhitecturii ecleziastice,
vom putea remarca forme romanice şi la începutul secolului al XIV -
lea. De aceea în Transilvania alături de donjoane (turnuri-locuinţă) sau
turnuri de cetăţi, databile în secolul al XIII-lea, cum sînt cele din
Cheresig, Cîlnic, Gîrbova, Oaia, Sîngiorgiu de Trascău, etc., există încă
o serie de construcţii cu caracteristici generale de plan şi elevaţie
asemănătoare cu cele romanice, dar cu unele elemente incipiente go-
tice, ceea ce pledează pentru datarea lor ca începutul secolului al
XIV-lea: Răchitova, Cetatea de Colţ. 33
Analogia dintre donjonul cetăţii Cheresig şi unele din monumen-
tele amintite mai sus se referă şi la modul de acces în interior. Acesta
era posibil numai printr-un orificiu (uşă, portal) situat la etaj, o dis-
poziţie identică fiind constatată şi la Mălăeşti, Răchitova, Sîngeorgiu
de Trascău, etc.
Pe baza elementelor stilistice, a analogiilor, precum şi a izvoare-
lor documentare, dintre care se desprind menţionările frecvente ale
cetăţii în deceniul trei al secolului al XIV-lea, considerăm anul 1330

31 Cantităţile de cereale sînt date în „octalii". 8 octalii- 1 Becz (becsu,

băcsu)-291 litri. Cf. Stoicescu Nicolae, Cum mdsurau strămoşii. Metrologia medie•
vală pe teritoriul României. Bucureşti, 1971, p. 250; sarea este măsurată în „piatră".
1 piatră-11,200 kg. (Stoiccscu, op. cil., p. 294)
32 Vătăşianu Virgil, Istoria ariei feudale Jn Ţdrile Române, vol. I Bucureşti,
1959, p. 19.
33Radu Popa, Cetăţile din Ţara Haţegului, în Buletinul Monumentelor Istorice,
XLI, 1972, nr. 3, p. 63.

https://biblioteca-digitala.ro
li 201

termen antequem pentru definitivarea sistemului de fortificaţii a Che-

resigului. Ne referim la existenţa cu certitudine încă înainte de 1289
a masivului donjon34 , înconjurat cel tîrziu pînă la 1330 cu prima in-
cintă de zidărie, avînd în vedere importanţa acordată de obicei unui
castru regal, categoria căreia îi aparţinuse şi cetatea din Cheresig
în cursul veacului al XIV-iea.
Incepînd cu veacul următor, cetatea de şi, probabil, mărită pe
parcurs prin executarea incintei exterioare, nu mai poate face faţă
condiţiilor modernizate de luptă, folosirii armelor de foc iar zidurile-i
puternice de odinioară au fost treptat demantelate şi refolosite ca ma-
terial de construcţie. A rămas în picioare doar uriaşul donjon, exem-
plar de seamă al arhitecturii militare medievale, remarcabil prin
proporţii, nu numai în Transilvania, dar şi în ţările Europei centrale.

Din cetatea Adrian, foarte importantă în perioada pe care o stu-

diem, s-a mai păstrat doar un simplu fragment de zidărie în apropie-
rea comunei Sălard, pe malurile Barcăului. Fragmentul cu dimensiunile
bazei de 3X2,80 metri şi cca 8 metri înălţime, provine din colţul unui
zid ridicat din cărămidă. Datorită planşelor executate de Fr. _filorno
în 1879, cu prilejul inventarierii monumentelor din Bihor35, avem posi-
bilitatea de a ne forma o imagine ceva mai completă despre ruină. La
acea dată fragmentul mai prezenta cu claritate rămăşiţele unor des-
chideri cu arc semicircular, una fiind o uşă situată la nivelul parte-
rului. De asemenea se remarcă pe planşă urme - şi azi vizibile - ale
grinzilor ce delimitau nivelele. Ruina este rămăşiţa unui zid de incintă.
ln acest sens este revelator şi al doilea desen al planşei, imaginea unei
părţi a a-::eluiaşi zid din păcate, azi dispărut. Este de remarcat că cele
două ruine au fost despărţite în ultimul sfert al secolului trecut de albia
Barcăului care-şi schimbase cursul, Rîul străbate în prezent e~act lo::ul
uncie se ridicase cîndva -::olţul cetăţii.
Posedăm informaţii referitoare la fortificaţia din Adrian din ulti-
mele două decenii ale secolului al XIII-iea. Documentul regal emis la
1 ianuarie 1284 menţionează asediul cetăţii Adrian de către trupele
regale la o dată neprecizată. Se poate deduce însă, că asediul a avut
loc în anul 1277 cînd oastea condusă de Roland Borşa şi banul Rafayn,
au cucerit cetatea uzurpată de fostul voievod Nicolae. 37 Acesta era fiul

34Datarea donjonului este propusă, în general, pentru primii ani de după inva-
zia tătarădin 1241. (Magyar mi.ivelodestortenete, I, p. 626; Gero, op. cit., p. 134;
Vătăşianu, op. cit., p. 19
35 BibJioteca Muzeului Ţdrii Crişuri/or Oradea, inv. nr. 57/1897
36 Documente, veac. XIII, voi. II, p. 254
73 Jak6, op. cit., p. 191; Gyorffy, op. cit., p. 591

https://biblioteca-digitala.ro
202 12

______j__________
5. Donjonul din Cheresig. Secţiunea A-A. (După releveul
D.S.A.P.C. Bihor).
https://biblioteca-digitala.ro
13 203

judelui curţii regale Pavel, mare proprietar de domenii în comitatul

Bihor, unde obţinuse în 1249 şaptesprezece moşii.38
Fără îndoială, cetatea puternică la vremea aceea, a suferit serioase
stricăciuni cu ocazia următorului asediu la care a fost supusă în vara
anului 1294. De astă dată a servit drept refugiu noului proprietar, voie-
vodului Roland şi fraţilor săi fiii lui Toma, infideli regelui Andrei al
III-iea. Mai multe documente se referă la crîncenele lupte cu ocazia
cărora cetatea a fost cucerită şi poate, parţial distrusă. 39 Acestea au
avut loc în lunile de vară, în orice caz după 23 mai 1294 cind voievo-
dul mai asedia cetatea Finişului şi înainte de 17 septembrie, dată la
care a fost emis un decument ce menţiona deja evenimentele la care
ne referim. 40 Se pare că succesul militar, prin care faimosul voievod
al Transilvaniei a fost învins definitiv, era extrem de important pen-
tru regalitate, avînd în vedere faptul că încă şase documente emise
de cancelaria regală au acelaşi subiect.41
Stingerea dinastiei arpadiene ca urmare a morţii regelui Andrei
al Iii-lea, corespunde în Bihor cu reinstaurarea deplinelor drepturi
feudale ale familiei Borşa. Liderul lor a devenit Iacob zis şi Kopasz,
cel care va primi titulul de palatin în 1306.42 Acest personaj, a cărei
38 St. Pascu, op. cit., p. 460
39 Wenzel Gusztav, Monumenta Hungaricae Hlstorica, Codex diplom. Arpadia-
nus continuatus, Arpadkori uj okmănytcir, vol. XII, Pesta, 1861, p. 706, document
din 1294
40 Codex diplomatlcus patrius Hungaricus, Hazai okmcinytăr, Budapesta, tom.
VI, p. 407: ., .... pro morte Pauly lilij Kene lilij sororis sue carnalis qui sub cast ro
Adrian vocalo nobis et omnibus barbonibus nostris cernentibus in seruicijs regie
corone independis ictu sagite interemptus .. . " ln ceea ce privetşe atestarea lui
Roland ca voievod la 9 oct. 1294 (St. Pascu, op. cit. p. 194) nu ne putem pronunta,
deoarece în lucrare nu se indică sursa documentară. Este adevărat că un document
regal din 3 august 1294 îl mai mentionează în calitate de voievod (Documente,
veac. XIII, vol. II, p. 405), dar acest act se referă la un altul emis de Roland cu
10 ani în urmă (Documente, veac. XIII, vol. II, p. 261). Afirmaţia istoricului I. Lupaş
conform căreia Roland Borşa mai trăia încă în 1307 nu este dovedită documentar
(Lupaş, Voevodatul Transilvaniei ln sec. XII şi XIII, în Academia Romând, Memo•
riile secţiunii istorice, seria III, Tom. XVItI, nr. 3 Bucureşti 1936, p. 22
41 Wenzel, op. cit., V. p. 123, an 1295: ,,ln expugnacione castris Adorian";
Documente, veac. XIII, vol. II, p. 428, act din 26 oct. 1296; ,,.•• clnd am plecat cu
mulţimea ostaşilor oastei noastre lmpotriva voievodului Roland şi a fraţilor sdi, Iii
lui Toma •.. am pus sd fie bdtutd cetatea lor numltd Adrian •.• "; Wenzel, op. cit.,
X, p. 296, an. 1298: ,. ••• castrum Adrian nuncupatum faceremus expugnari ... "; Wen-
zel, op. cit., X, p. 369 an 1300: ., •••• castrum ipsorum Adorian vocatum expugnari
lecisemus •. •"; Fejer Gerogius, Codex diplomatlcus Hungarlae, Buda, 1830, VI, 2,
p. 258, an 1300; ,. .•• et castrum eorumdem Adryanwara nuncupatum •. .•
42 Fejer, op. cit., VI. 1. p. 220 - scrisoarea capitlului din Strigoniu din 1292:
, •• .Magister Jacobus, lilius Thomae, qui Copaz alio nomine nuncupatur .• . • Apare
pentru intîia oară în documente în 1279 la 30 ianuarie: ,. ... comitele Toma ..., ale
magistrului Roland şi Ştefan, Iii celui comite Toma... şi celorlalţi Iii ai comitelui
Toma, anume Jacob, Ladislau, Ioan şi Nicolae (Documente, veac. XIII vol. li, p. 201 );
ln 1282 fii lui Toma menţionaţi de un alt document: ,,. •. quod Rorandus Wayuoda
1 ransllvanus, maglster Kopoz, Ladislaus et Beke fratres sui .•. • (Fejer, op. cil., V.
3., p. 121)

https://biblioteca-digitala.ro
204 14

6. Cetatea Adrian, ruina zidului de incintă . (D~sen al lui Fr. Storno 1879).

https://biblioteca-digitala.ro
15 205

alianţă a fost disputată cu ardoare de ce-i doi pretendenţi la coroana

regală, Carol Robert de Anjou şi Otto de Bavaria, a reuşit să re-
cîştige vechile domenii ale familiei sale, în primul rînd cetăţile din
Crişana, puncte strategice de seamă. ln 1306, ,,magistrul Zudus caste-
lanul din Adrian" era numit „slujbaş al lui Kopoz palatinul judele
Cumanilor şi comite de Sătmar" 43 , deci la această dată cetatea Adrian
era în posesia marelui demnitar. Alte două documente, sînt emise de
palatin în 1310 şi 1312 din localitatea Adrian. 4'
Prin 1316, ca urmare a eşecului său militar, nobilul bihorean şi-a
pierdut demnităţile, fiind luat prizonier. Primul document în care ne
sînt oferite date despre înfrîngerea lui Kopasz este cel din 8 mai
I 317.45 Cu acest prilej a fost cucerită cetatea Adrian de către Dezide-
riu castelanul din Bologa, fapt la care se referă un alt act datat în
21 iunie 1319.46
ln anii care au urmat înfrîngerii coaliţiei nobiliare, cetatea Adrian
redevine castru regali acum sînt menţionaţi mai mulţi castelani sau
vicecastelani: în 1323, .,Pos castellanus de Adryan" ,47 „castellani de
Adrian" 48 în 1330 şi „Nic. I. Kelche vicecastellanus de Adrian" în
1334. 49
Cetatea Adrian probabil nu a suferit transformări radicale în
cursul secolului al XIV-lea, dar fragmentele de zidărie cunoscute nu
permit formularea unor concluzii definitive în acest sens. Deşi este
clar că aici se ridica o cetate care, din punct de vedere stilistic, se
încadra stilului romanic - edificatoare sînt sumarele detalii ale frag-
mentelor de zidărie - săpăturile arheologice sînt şi mai necesare de-
cit în cazul cetăţii Cheresig.
La sfîrşitul secolului al XIV-lea rolul militar al fortificaţiei s-a di-
minuat mult, astfel se explică donarea ei familiei Csâky în 1395, prin
diploma lui Sigismund de Luxemburg, emisă la Braşov. 50 Donaţia este
confirmată de mai multe ori, în 139751 , în 1401, cînd se fac referiri la
luptele purtate de regalitate împotriva lui Kopasz la Cheresig şi
Adrian, 52 şi la 29 decembrie 1405.53
'3 Documente, veac, XIV, voi. I, p. 46; Nagy Imre, Codex dlplom. lfungar/cus
Andegavensis, Anjoukori okmănylăr, voi. I, Budapesta, 1878, p. 107: 11 • • • • magistro
Zudus castellano de Adrian .. , seruienlibus Kopoz palatini .•• "
~ Documente, veac. XIV, voi. I, p. 175 şi 198.
45 Codex diplom. patrius, VII, nr. 348: ,, •.. .Kopoz quondam palatino et Beke
lilys Thome, nostris iniidelibus, • . "
'° Documente, veac XIV, voi. I, p. 318.
47 Gyorffy, op. cil., p. 591.
48 ibidem
49 ibidem
50 Csdky oklevellăr, voi. I. I. p. 172: ,,castrum nostrum regale Adrian"
51 Csdky okleveltdr, voi. I. l. p. 191
s2 Csdky oklevellăr, voi. I. I. p. 217
53 Csdky oklevellcir, voi. I, 1. p. 249

https://biblioteca-digitala.ro
206 16

7. Cetatea Adrian, fragment al zidului de incintă. (Desen al lui Fr. Storno 1879).

https://biblioteca-digitala.ro
17_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _20_7

In cursul secolului al XV-lea cetatea reapare în documente doar

de două ori54 , păstrîndu-şi modestul rol militar şi în secolul următor. 55
Nu există date privitoare la soarta ei în timpul ocupaţiei turceşti în
Crişana, dar este evident că de mult nu mai corespundea necesită­
ţilor militare. De aceea a fost părăsită, iar zidurile i-au fost demolate.
In legătură cu această stare de fapt, s-a rostit protestul episcopului
Nicolae Csâky în adunarea generală a comitatului Bihor, 56 la 14 mai
1742. Conform documentului, locuitorii sustrag cărămizi şi pietre fa-
ţetate din ruinele „castrului vechi", pe care apoi le refolosesc la con-
struirea bisericii reformate din Sălard. ln urma acestei ştiri devine clar
că, istoria cetăţii era de mult timp încheiată, şi aşa cum se întîmplă
cu vechile construcţii, mai cu seamă în zonele de şes unde transportul
nu ridică probleme, soarta ei era demolarea treptată.
Dintre cetăţile construite de feudali în Crişana secolului al
XIII-lea, importantă era şi cea a episco-pului de Oradea, din apropie-
rea comunei Finiş. Fortificaţia aflată actualmente în stare de ruină,
se înalţă pe culmea unui deal din depresiunea Beiuşului. Planul este
neregulat, specific cetăţilor de munte. Zidurile sale, păstrate sub forma
unor fragmente, sînt înconjurate din trei părţi de un şanţ lat de 15 şi
adînc de cca. 8 metri. Partea cea mai însemnată a monumentului este
donjonul care iniţial a avut un plan rectangular. Forma sa originală
nu se poate preciza din cauza adăugirii în e~terior a unui înveliş de
zidărie circulară.
Intr-o primă fază de construcţie, probabil în deceniile de după
invazia tătară, este de presupus că n-a existat decît donjonul, pe
atunci înalt de cca. 10 metri, cu un diametru interior de 4 metri. Abia
spre sfîrşitul secolului, dnrl cetatea devine o fortificaţie mai însem-
nată, s-au construit zidurile de incintă, care nu sînt ţesute cu don-
jonul.
Se mai poate reconstitui cu relativă uşurinţă planul celei mai mari
incăperi. Situată pe latura nordică, încăperea cu dimensiunile de
"iX7 metri, servea probabil drept sală a cavalerilor. Alături spre sud,
la o distanţă de 18 metri, se distinge un alt fragment de construcţie,
poarta cetăţii, susţinută în exterior de două contraforturi. Ambele,
atît încăperea cit şi poarta, se pare provin dintr-o fază de construcţie
ulterioară, din secolul al XIV-lea. Probabil cu un secol mai tîrziu,
odată cu răspîndirea armelor de foc, s-a modificat forma donjonului,

5" Csaky okleveltcir, voi. I. 1. p. 311-312. La 8 iunie 1421, Nicolae şi Gheorghe

Csâky îşi împart moşiile din Adrian. ln 1475 castelanii din Adrian împreună cu
oamenii lui Francisc Csâky au atacat cetatea conventului din Sîniob. (Csaky oklevel-
tar, voi. I., I. p. 444.
55 Pettko Bela, A Tisztcintrili varmegyek, varak birtokosainak leljegyzcse
1563-biil, în Tărtenelmi tar, Budapesta, 1884, p. 392. ,,Castellum Adorijan" în anul
1563 era în posesia lui Paul Csăky.
56 Arhivele statului Bihor, Fondul Episcopiei romano-catolice Oradea, Acte eco-
nomice şi juridice, Problema nr. 82, nr. dosar 43, fila 14, verso.

https://biblioteca-digitala.ro
208 18

8. Cetatea din Finiş. Detaliu din 9. Cetatea din Finiş. Fragment al

zidăria donjonului. porţii, văzut din sud.

fiind totodată înălţat cu cîţiva metri. Tot atunci a fost transformată

fereastra cu arc frînt a donjonului, într-una dreptunghiulară. Din ace-
laşi secol pare să dateze şi zidăria de pe, latura sud-vestică, lucrată
îngrijit la colţuri cu piatră faţetată .
La finele secolului al Xiii-lea fortificaţia din Finiş a avut un rol
de seamă în zona sud-estică de dominaţie a curţii episcopale orădene.
Se ştie că în depresiunea Beiuşului elementul autohton a reuşit să re-
ziste cu succes expansiunii feudale, în speţă, episcopiei de Oradea.57
Din acest motiv, cetatea ridicată în a doua jumătate a secolului al
i.XIII-lea de episcopii orădeni, avea rolul de a ţine sub permanentă
ascultare localităţile româneşti din regiune, netrecute sub jurisdicţia
bisericii catolice. Prin poziţia sa strategică, cetatea apăra calea de
acces spre Oradea din părţile sud-vestice ale Ardealului. Un alt rol de
seamă, era de a controla extracţiile argintifere din zona beiuşeană,
una din însemnatele surse de venituri ale episcopiei.
57 ln sud-estul comitalului Bihor sînt menţionate în secolele XIV şi XV, două
districte româneşti: în 1374 al Suplacului, iar în 1444 districtul Beiuşului. (Şt. Pascu,
op. cit., p. 212). Fe harta de la pagina 220 districtul Suplacului apare cu centrul
în Suplacul de Barcău, ceea ce evident este o eroare de cartografiere.

https://biblioteca-digitala.ro
19 209

Spre deosebire de cetăţile luate în studiu în paginile anterioare,

izvoarele istorice referitoare la cetatea Finişului sînt mai rare. Avem
ştiri despre socoteala roadelor duse la cetate din mai multe sate bi-
horene, posesiuni ale episcopiei în anii 1291-1294; Cetariu, Episcopia,
Olosig, etc. Datorită acestui document important59 , sîntem informaţi de
existenţa unui castelan al episcopului care însă, după opinia noastră,
îşi avea reşedinţa permanentă în Beiuş, retrăgîndu-se numai în caz de
pericol în fortificaţie.
Următoarea atestare documentară a cetăţii este legată de asediul
la care a fost supusă în anul 1294. Cetatea a fost ridicată într-o zonă
de contact dintre domeniile episcopiei ce se întindeau spre Beiuş, şi
proprietăţile familiei Bor:-;;a cu reşedinţa situată în apropiere, fie la
Suplacul de Tinca, fie la Sînicolaul de Beiuş. 59 ln condiţiile anarhiei
feudale de •atunci, şi mai ales în plină perioadă de luptă între partida
regală căreia îi aparţinea şi episcopul, şi cea a voievodului Transilva-
niei, Roland Borşa, era imposibil de evitat conflictul dintre ei. Acesta
s-a produs în anul 1294, voievodul adresînd la 23 mai 1294 un ultima-
tum apărătorilor cetăţii printre care se numărau Iacob fratele şi
Ladislau fiul episcopului Benedict. Importanţa deosebită •a documen-
tului rezultă din atestarea populaţiei româneşti în regiunea Beiuşului,
atît pe teritoriile episcopiei cit şi pe cele ale familiei Borşa: ,, ... fie
Români, fie de ai noştri, fie de ai biserici, care se află fie între întă-

:;.~ Documente, veac. XIII, voi. II, p. 342; Gyorffy, op.cil., p. 617: ,,castrum nos•
trum (ep-i) Fenes ... ad castrum ... castellano meo".
5n La 5 noiembrie 1334 capitlul din Agria cercetează pricina dintre episcopul
şi capitlul din Oradea cu văduva lui Ştefan fiul lui Ştefan, fiul lui Toma, privitoare
la zestrea şi darurile de nuntă ce i se cuvin din averea soţului ei lăsată episcopiei
şi capitlului din Oradea. (Documente, veac. XIV, voi. III, p. 340. Originalul se află
în Arhivele statului Bihor, Fond Ugray-Bolonyi,). Din ce a constat această avere
aflăm din Statutele capitlului din Oradea: ., ... pro salute anime Stephani li/ii
Thome, qui sepullus erat ad ipsum altare Sancte Trinilatis; obiil autem XI mensis
lanuarii anno Domini MCCCXXX tertio, et legavit nobis et episcopo comuniter
viJlam Sceplak cum sue districtu tempore Andrea episcopi" (Bunyitay Vincze, A
Varadi Kaptalan legregibb statumai, Oradea, 1886, p. 72). Săpăturile arheologice din
vara anului 1972, conduse de Dr. Radu Popa şi autorul prezentului studiu, au sur-
prins pe locul numit „Dealul Popii" din Sînicolaul de Beiuş, urmele unei însemnate
reşedinţe feudale, foarte probabil fortificate, databilă preliminar în secolele XII-
XIII. S-ar putea ca în acest loc de pe malurile Crişului Negru, în imediata vecină­
tate a Suplacului de Tinca să fi existat una din reşedinţele familiei Borşa, ridicată
pe un loc populat încă din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind ceramica neolitică
descoperită în cantităţi mari. Reşedinta nu este izolată, într-un perimetru de mai
puţin de I km se mai pot vedea două însemnate urme feudale: turnul romanic din
Sînicolau ce aparţinuse unei biserici nobiliare - dovadă în acest sens este arcada
tribunei de vest - din secolul al XIII-iea (Al. Avram, op. cit. p. 76, fig. 7.), şi rui-
nele mănăstirii pauline de pe malul opus al Crişului Negru, databilă de asemenea
ln secolele XIII-XIV, pe baza unor elemente de plastică decorativă. (Bunyilay,
Piispokseg voi. II, p. 481 ).
14 - Blharea
https://biblioteca-digitala.ro
210 20

10. Cetatea din Finiş. Ruinele încă­ 11. Cetatea din Finiş. Zidul de in-
perii de pe latura de sud-est. cintă pe latura sud-vestică.

riturile din Şoimuş-Petreasa (Solumus), fie în afara lor . . . " 60 Cetatea

nu a fost ocupată, voievodul fiind nevoit să se retragă spre cetatea sa
din Adrian, unde peste puţin timp, încă în vara aceluiaşi an, avea să
fie asediat. Cu toate acestea, rolul Finişului în istoria Bihorului s-a
diminuat, în primul rînd datorită aşezării sale într-o zonă mai ferită de
războaie. In secolul următor 61 şi mai ales în secolul al XV-iea, epis-
copii vor acorda o atenţie specială fortificării oraşului lor de reşedinţă,
Oradea.
Ne-am referit anterior în mai multe rînduri la coaliţia nobilimii
ardelene împotriva lui Carol Robert de Anjou. Ultimul punct de spri-
jin al unuia dintre conducătorii revoltei, Kopasz, a fost cetatea Piatra
60 Documente, veac. XIII, voi. JI, p. 404. ln ultimatum Roland garanteazll re-
tragerea celor asediaţi prin teritoriile locuite de populaţie româneascll, pe traseul
Soimi - Sînicolaul de Beiuş - Suplacul de Tinca, unicul drum de la Finiş spre
Oradea.
61 tn 1344 este menţionat un castelan al episcopului Andrei Băthory, pe nume
Mathia: ,,Castellano eiusdem de Castro Fenesu (Fejer, op. cil., IX. t., p. 234. Statu-
tele capitl•tlui din Oradea din 1374 nu amintesc nimic în legllturll cu cetatea Finiş.

https://biblioteca-digitala.ro
21 211

12. Cetatea Piatra Şoimului, vedere din sud-est.

Şoimului din apropierea oraşului l eş d. Ruina c e tăţii cu ziduri impu-

nătoar e încă , se înalţă deasupra văii Sinteului, pe un pinten de calcar,
fapt care l-a determinat pe Iorga să o numească cetatea Sinteului 62 •
Povîrnişurile stîncoase şi prăpăstioas e oferă condiţii favorabile apără­
torilor, cetatea nefiind accesibilă dedt dinspre es t, u nde însă cons truc-
torii au înzestrat-o cu un larg şi adînc ş anţ de apărar e . Planul forti-
fic aţi ei , deş i dificil de urmărit, este aproximativ dreptunghiular cu
dezvoltarea longitudinală pe axa est-vest. Se pot distinge cu oarecare
greutatea urmelor unor în ăperi dispuse pe patru nivele, construite m
mai multe etape. Pentru realizarea acestora, constructorii s-au folo sit
cu pricep re şi de elemente naturale, cum sînt blocurile uria şe de
stîncă, înglobate în masa de zidări e . Pe latura sudică, cu o remarca-
bilă v izibilitate asupra întregii văi au fost amplasate cele mai însem-
nate încă p e ri. Dintre ele ne reţine at en ţ i a o sală de 64 metri pătraţi,
cu zidurile exterioare sprijinite de contraforturi uria şe .
Pe întreg perimetrul ce tăţii se pă s tr e ază puţin e elemente ce ar
putea u şura încadrarea stilistică; între aces tea s-î nt cîteva u ş i înche-
iate în partea s up e rioar ă una în arc semicircular, iar altele în ung hi.
D eşi starea lor de degradare es te pronu n ţată, se poate constata că
pentru realizarea lor nu s-a r ecurs la forme artistice deosebite.
62 E. Hurmuzaki, Documente privitoare la i stor ia românilor, voi. XV, partea II-a,
1601-1825, Bucureşti, 1913, nr. MDCCCXL.
14•

https://biblioteca-digitala.ro
212 22

Pînă
la efectuarea unor cercetări arheologice în incinta fortifica-
ţiei, orice indicaţie în privinţa datării este supusă posibilităţilor de
eroare. Avînd în vedere prezenţa într-o a doua fază de construcţie a
unor elemente gotice (arce frînte, contraforturi), faza iniţială de con-
strucţie - marcată de ruina turnului rectangular plasat în centrul
cetăţii - poate fi datată în intervalul cuprins între sfîrşitul secolului
al XIII-lea şi începutul celui următor.
De asemenea este dificilă încadrarea cronologică a masivului turn
de plan rectangular, situat la vreo 300 metri spre est de ruinele cetă­
ţii. Prin poziţia lui izolată pe un vîrf de stîncă, aproape inaccesibil, dă
impresia unui loc sigur de refugiu. Aspectul acestuia se apropie de cel
al donjoanelor medievale. Ar fi posibilă datarea lui încă în secolul
al Xii-lea, dacă muchile edificiului, lucrate îngrijit din piatră cio-
plită în cazul în care nu se datorează unor reparaţii ulterioare, n-ar
pleda pentru o fază mai tîrzie de construcţie, surprinsă şi în zona
porţii cetăţii.
Istoria documentară de peste patru secole a fortificaţiei debu-
tează cu două menţionări ale existenţei acesteia, în anii 1306 şi 1309.63
După opinia unor cercetători cetatea ar fi însă, mai veche. Intreg ma-
lul drept al Crişului Repede, de la Borod la Fughiu, în jur de 1257
era în posesia judelui curţii regale Pavel.64 Fiul său fusese Nicolae,
voievod al Transilvaniei, ,,omu/ de credinţă" al regelui tînăr Ştefan. 65
Nicolae purtase mai multe războaie împotriva regelui Ladislau al
IV-iea şi ocupase în jur de 1277 cetatea Adrian. S-ar părea că el ar
fi iniţiat şi construirea cetăţii Piatra Şoimului, definitivată apoi de
unul din membrii familiei Borşa, care a acaparat mai tirziu aceste
teritorii.
După înfrîngerea palatinului Kopasz în anul 1316, acţiune rela-
tată în amănunţime de un document din 132566 , cetatea devine castru
regal. Mai tîrziu, în ultimul deceniu al secolului, între 1391-1407,
fortificaţia a fost dată în zălog familiei Kaplai 67, apoi pînă în 1413 a
fost deţinătă de fraţii Nicolae şi Darvid Lackfi 68• A fost din nou împăr­
ţita între două familii nobllare Ku~c1ly-Jakc:s şi Losonczi Dimfi în anu!
143569 , pentru ca din 1456 să fie deţinută de episcopul umanist al
Orăzii, Ioan de Zredna (Vitez)7°, apropiat colaborator al lui Iancu de

03 Gyorffy, op, ci!., p. 661. In 1306 „mg-o Paul-o lr-e Bud cas!ellano de Solum-
keu•, iar în 1309, ,,cas!ellanus de Solumku".
61 Karacsonyi Janos, Solyomko elso urai, în A Biharvarmegyel cs Nagyvaradi
regeszell es tortenelmi egylet evkonyvc, Oradea, 1897, p, 12.
65 Şt. Pascu, op. cit., p. 174.
66 Documente, veac. XIV, vol. II, p. 164,
67 Csânki, op. cil., p. 595.
;'.8 Ibidem: ,.castrum regale Solyomkcw"; Jak6, op. el/., p. 341.
E9 Jak6, op. cil., p. 341.
.o II-idem

https://biblioteca-digitala.ro
23 213

13. Cetatea Piatra Şoimului, intrarea în incinta interioară .

Hunedoara. Din 1466 pînă în secolul al XVII cetatea împreună cu

domeniul ei a fost în posesia familiei Dragffy. 71
In secolul al XVII-iea cetatea va juca un rol de s,eamă mai ales
în istoria relaţiilor principilor transilvăneni cu domnii Ţărilor Române.
Astfel în anul 1622, cetatea împreună cu domeniul ei, preţuit la 100 OOO
florini, era în proprietatea lui Gavrilă Movilă căsătorit cu nobila biho-
reană Elisabeta ZolyomF 2 • Noul proprietar adresează o scrisoare in

71 Ibidem
72 Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţdrii
Româneşti, voi. IX, Bucureşti, 1937, p. 248.

https://biblioteca-digitala.ro
214 24

Cetatea Piatra Şoimului. Deschiderile a două uşi suprapuse, situate la ni

velele I şi II.
https://biblioteca-digitala.ro
25 215

1626 „din cetatea noastră Solyomko" ,73 judelui din Bistriţa pentru în-
lesnirea unui transport de vite din Moldova. După moartea lui Movilă,
în 1639 văduva lui dă zălog mai multe sate din moşia pe teritoriul
căreia în cursul aceluiaşi an s-a încercat asasinarea principelui Gheor-
ghe Râkoczy 1. 74
Sînt cunoscute relaţiile de alianţă ale lui Gheorghe Râkoczy al
Ii-lea cu domnii români Gheorghe Ştefan şi Constantin Şerban. Campa-
nia lor comună în Polonia fiindu-le însă fatală, mai ales acestora din
urmă care şi-au pierdut tronul, domeniul cetăţii Piatra Şoimului i-a
fost cedat lui Constantin Şerban în schimbul sumei de 33 OOO taleri75
la 7 mai 1658. Cu acest prilej a fost construită şi una din cele mai
vechi biserici româneşti de piatră din Bihor, cea din satul Tinăud.
Ocupată de turci în 1660, 78 cetatea revine în actualitate la începu-
tul secolului al XVII-lea cu prilejul răscoalei lui Francisc Răkoczy al
II-iea, cînd a servit drept ultim refugiu al răsculaţilor. 77

•
Deşi strîns legată de evenimentele istorice din Bihorul medieval,
una din cetăţile luate în studiu se află situată în afara limitelor admi-
nistrative ale actualului judeţ. Este cetatea Valcăului, care se ridică
pe culmea unui deal, lingă valea rîului Barcău în satul Subcetate jud.
Sălaj, corn. Valcăul de Jos).
Traseul curtinelor, în mare parte acoperite de pămînt poate fi ur-
mărit pe sol, reconstituindu-se astfel, planul neregulat al unei fortifi-
caţii de dimensiuni modeste cu diametrul maxim pe axa nord-sus, de
30 metri. In exterior pe trei părţi, în est, ·sud, şi vest, cetatea este
înconjurată cu un şanţ de apărare adînc de cca. 6 metri, versantul nor-
dic şi nord-vestic fiind protejat de pantă accentuată. Din întreaga
cetate s-au mai păstrat doar resturile a două turnuri de apărare,
nemailuînd în considerare unele fragmente nesemnificative ale zi-
durilor de incintă. Cea mai de seamă construcţie, un donjon masiv cu
laturile de 9X9,70 metri şi de apr·oximativ 7-8 metri înălţime, se ri-
dică în colţul de sud al cetăţii. Deşi are dimensiuni destul de mari,
donjonul nu mai păstrează urma vreunei deschideri, intrarea în inte-
7a Hurmuzaki, op. cit., XV, p. 958
74 Szilă.gyi S, Adatok I Rcikoczy Gyorgy kora tortenetehez, în Tortenelmi tcir,
Budapesta, 1885, p. 51.
75 Szilăgyi S, Erdely es az eszakkelcli hciboru, Budapesta, 1891, p. 499. Suma
a fost achitată în întregime pînă la 21 mai 1658. (vezi Veress, Documente, voi X,
Buc, 1938, p. 328).
76 Evlia Cselebi, torok vilcigutazo magyarorszcigi utazcisai (1660-1664), Buda-
pest, 1904, p. 78.
77 Cf. informaţiei primite de la colegul Liviu Borcea - căruia îi mulţumim şi
pe ar~11stll rale - în incinta cetăţii s-au găsit monezi cu deviza rl!sculaţilor
.,Pro libertate".

https://biblioteca-digitala.ro
Z16 26

15. Zidurile cetăţii Şoimului, ridicate 16. Valea Sinteului văzută din ceta-
direct pe stincă. tea Piatra Şoimului

rior fiind posibilă printr-o uriaşă spărtură în masa de zidărie. Pe latura

opusă, cea nordică, ~n picior izolat de zid înalt de aproape 10 metri,
străjuieşte locul unde existase cîndva un al doilea turn de apărare.
Cetatea poartă amprenta severă a monumentelor de arhitectură
militară, materialul de construrţie fiind piatra brută utilizată în blocuri
mari legate cu mortar din var nestins cu conţinut mare de nisip. Ca şi
celelalte cetăţi lipsa elementelor de plastică nu permite analiza forme-
lor stilistice şi implicit, datarea monumentului pe baza acestora.
Data construcţiei cetăţii ar putea fi plasată în anii de după invazia
tătară, deşi nu este sus,ţinută de argumente documentare. 78 La data
primei atestări a domeniului Valcăului, în anul 1249, cetatea mai mult
ca sigur nu exista 79 ; abia din 1319 ne parvine o ştire despre cetatea
Valcău 80 , cucerită prin 1316/17 de la Beckh, fiul palatinului Kopasz de

78 Lo această concluzie a ajuns şi Petri Mor, în S1.ilcigyvârmegye monoqrâphicija,

voi. II, 1901, p. 244.
79 Documente, veac. XI-XIII, voi. I, p. 335: Bela al IV-iea dăruieşte magistru-
lui Pavel, judele curtii regale, mai multe moşii printre care şi Valcăul (,,terra
Wa/ke").
BO Documente, veac. XIV, voi. I, p. 320.

https://biblioteca-digitala.ro
27 217

către oşteanul regelui Dezideriu de Elevanth castelan de Bologa. Spre

deosebire de cetăţile Adrian, Cheresig sau Piatra Şoimului, cetatea
Valcăului nu a fost transformată în castru regal, dat fiind poziţia sa
lăturalnică, ci dăruită magis,trului Dezideriu pentru meritele sale în
războaiele purtate contra nobililor răzvrătiţi.
In 1341, magistratul Donch comite de Komarno şi de Crasna este
pus în stăpînire moşiei Valcău, ,,pe care a fost zidită o cetate de piatră
aflătoare în acel comitat Crasna" 81 • Peste un an, în 1342 se pomenesc
în documente iobagii unguri şi români din Valcău (,,iobagiones hun-
gari et olaci de Walkou" 112 ) şi din alte cîteva din cele 33 de sate ro-
mâneşti din sudul comitatului Crasna care aparţineau domeniului ce-
tăţii.
Istoria cetăţii în următoarele secole este nesemnificativă pentru
cercetările noastre, reţinem doar data distrugerii ei de către turcii
trimişi de paşa Hamza - 1655, dată la care nu mai avea garnizoană. 83

•
Cetăţile construite din materiale durabile, în speţă piatră şi mai
rar cărămidă, devin o expresie tipică a puterii marii nobilimi, după
cite putem afirma la stadiul actual al cunoştinţelor, abia în a doua
jumătate a secolului al XIII-iea. Existenţa unor fortificaţii de piatră
în centre mai mari, cum era Oradea, încă pe la începutul aceh,!i se-
col, 84 desigur constituia o excepţie. Afirmaţia se referă nu numai la
Transilvania ci şi la ţări apropiate, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia.
După 1241 în aceste ţări pătrunde îndeosebi din Germania şi Austria,
obiceiul ridicării fortificaţiilor mai rezistente, cu precădere în regiu-
nile muntoase, exemplele din zonele de şes fiind mai rare.
Fortificaţiile respective se pot grupa pe mai multe categorii, mai
frecvente fiind castrele regale, cetăţile episcopale sau nobiliare (care
iniţial de cele mai multe ori, existau doar sub forma unui turn - don-
jon), curţile nobiliare întărite şi turnurile de pază. Dintre cetăţile bi-
horene, cea din Cheresig în evoluţia sa, a parcurs trei din etapele
de mai sus, de la un donjon la o cetate nobiliară, mai tîrziu fiind pro-
movată în categoria castrelor regale.
Un factor esenţial care a determinat avîntul edilitar de natură
militară a fost, fără îndoială, prăpădul din 1241, cînd tătarii au trecut
prin foc şi sabie regiuni din Polonia, Ungaria şi Transilvania. Din acest
motiv regele Bela al IV-lea a încurajat construirea cetăţilor de către

si Documente, veac. XIV, voi. IV, p. 49.

82 Documente, veac. XIV, voi IV, p. 54.
8.'I Fentru date privitoare la proprietarii domeniului în secolele XV-XVII,
vezi Petri, op. cit., voi. II, p. 243 şi următoarele.
84 G. Popa-Liseanu, !svoare/e istoriei românilor, V-VI, Rogerius, C1ntecul de
jale, Bucureşti, 1935, cap. XXXIV.

https://biblioteca-digitala.ro
218 28

17. Turnul izolat din Piatra Şoimului.

familiile nobiliare sau curţile episcopale, atit pe teritoriul Ungariei

cît şi al Transilvaniei. 85 Momentul favorabil ridicării fortificaţiilor în
Transilvapia s-a prelungit pînă la sfîrşitul secolului al XIII-iea - pe-
rioadă de anarhie feudală ce a caracterizat domeniile lui Ştefan al
V-lea şi Ladislau al IV-lea şi care, exceptînd cîţiva ani de domnie al
]ui Andrei al III, s-a extins şi asupra interregnului (1301-1308) şi a
primilor ani de domnie a lui Carol Robert de Anjou.86
85 Vătăşianu, op. cit., p. 14; Magyar miivelodestortenete, vol. I, p. 150.
88 Vătăşianu, op. cit., p. 15; R. Popa, op. cit., p. 62.

https://biblioteca-digitala.ro
29 219

Dacă prin prisma funcţiei cetăţile medievale pot fi clasate în mai

multe categorii, vom vedea că ele pot fi grupate şi pe baza evoluţiei
lor arhitectonice. ln epoca pe care o studiem s-au ridicat îndeosebi
două tipuri de fortificaţii: donjoane sau turnuri - locuinţă şi cetăţi
cu turnuri interioare, adică cu latura exterioară a turnului în acelaşi
plan cu zidurile de incintă. Modul dispunerii turnurilor este hotărîtor
pentru apărare. Donjonul nu permite decît o apărare pasivă, şi cu
puţine deosebiri, acelaşi mod de apărare aplică şi în cazul cetăţilor cu
turnuri interioare. ln ambele cazuri duşmanul pătruns· pînă la baza zi-
durilor nu poate fi contracarat. De şi acest din urmă tip apare la noi
cam în aceeaşi perioadă cu donjonul - sec. XIII - pe plan european
constituie o formă mai evoluată. 87 Pentru a elimina inconvenientele se
va introduce un nou tip de fortificaţie, cetăţile cu turnuri de flancare,
folosite în Franţa centrală şi nordică înccpînd cu secolul al XIII-lea88 ,
iar la noi, mai ales în secolul al XV-lea.
Cetăţile se ridică în general pe dealuri abrupte pentru a împiedica
apropierea duşmanului şi folosirea de către acesta a maşinilor de răz­
boi. Suprafaţa aleasă pentru construcţie este redusă spre a putea cu-
prinde un număr de apărători aflaţi la îndemînă89 , iar în cazurile în
care terenul este totuşi mai întins, locul ales se barează de rest
printr-un şanţ. ln Crişana această rezolvare o întîlnim la fortificaţiile
construite în zonă montană, la Finiş, Valcău, mai evident la Piatra
Şoimului, precum şi o altă cetate, puţin cunoscută, situată în pădu­
rea comunei Şoimi. 90
Pentru a îngreuna apropierea duşmanului şi activitatea lui ofen-
sivă, se creează o serie de spaţii mici independente între ele, înzestrate
cu capcane diverse, asigurîndu-se ~stfel locuri succesive pentru retra-
gere.91 Această dispoziţie se poate surprinde în Crişana, doar parţial
la cetatea Piatra Şoimului, cetatea cea mai evoluată din punct de ve-
dere al arhitecturii militare, dar care ne apare în prezent ca o operă
a cel puţin trei faze de construcţie.
s1 Gero, op. cit., p. 119.
88 Gero, op. cit., p. 59.
89 Gero, op. Cil., p. 142.
00 Bunyitay, Kopasz ncidor, în Szcizadok, 1888, p. 18: ,, ... Castrum Solyomko in
comitatu Bihor olim duplex habebatur: unum prope oppidum Thelegd, ... aliud in
districtu Belenyes .• . " Avînd în vedere apropierea cetăţii de domeniile familiei
Borşa de pe Crişul Negru, presupunem apartenenţa ei în a doua jumătate a seco-
lului al XIII-iea, aceluiaşi proprietar. Din cetate s-a mai păstrat ruina unui turn
rectangular, care are în interior un colt de 90° şi în exterior o porţiune dreaptă ne-
deranjată. După opinia noastră susţinută de a lui dr. Radu Popa (exprimată verbal),
cetatea poate fi datată în perioada cercetată de noi, adică în ultimele decenii ale
secolului al XIII-iea şi primii ani ai secolului următor. Un alt cercetător, Sever Du-
mitraşcu, presupune existenta aici a unui loc fortificat mai vechi, aparţinător în
prima fază dacilor liberi, peste care s-ar fi suprapus cetatea medievală. (cf. Dumit-
raşcu, Aşezări fortificate şi cetătui dacice ln partea de vest a Mun/ilor Apuseni, în
Crlsla nr. 2, Oradea, 1972, p. 129).
91 Pentru aceste probleme, vezi Gero, op. cit., p. 140 şi următoarele.

https://biblioteca-digitala.ro
220 30

Elementul cel mai însemnat al unei cetăţi medievale îl constituie

turnurile de apărare, sau turnurile - locuinţă (donjoanele). Din punct
de vedere planimetric ele pot fi rectangulare (sau de plan poligonal)
înscriindu-se astfel tipului sud-german, numit şi dunărean, şi de plan
circular trăgîndu-şi astfel originea din regiunile de la nord de Main
(Gcrmania) 92. Dacă tipul din urmă se răspîndeşte mai cu scamă în Ce-
hia93 şi în Polonia94 , în Moravia coexistă aceste tipuri, 95 iar tipul du-
nărean care pătrunde prin Austria în a doua jumătate a secolului al
XIII-iea, este preponderent în Cehia de sud96, Ungaria 97 , şi Transil-
vania98. 1n această categorie, alături de construcţiile similare de plan
92 Dobroslava Menclvă, Kozepeuropai XIV es XV szazadi szabdlyos alaprajzu
tarpalolak, în Muveszellorleneli ertesilo, nr. 2-3, 1958, p. 81.
93 Ibidem.
9 '- ln voievodatul Cracoviei, dintre turnurile cilindrice databile fn secolul al
Xiii-lea, amintim cele din Rytro (miji, sec. XIII), Czchow (sec. XII-XIII), şi Smolen
(sec. XIII). Se semnalează şi un turn ectogonal la Ojcow, precum şi unul pătrat la
Oswiecim (I-a jum. asec. XIII). Un număr de şase cetăţi sînt înzestrate cu turnuri
de plan rectangular, datate însă în sec. XIV şi aparţin deja stilului gotic: Lancko-
rona, Melsztyn, Muszyna, Nowy-Sacz, Czorsztyn. (cf. Marian Kornecki, Burgen und
befestigle Adelshofe Jn Krakauer Landgebiet, Cracovia, 1966).
9:; Menclovâ, op. cit., p. 81. ln Slovacia intilnim ambele tipuri de turnuri. Ce-
tatea din Oravsky Podzămok, cu turn pătrat datat în a doua treime a sec. al
XIII-iea, a fost înzestrată cu ziduri prin 1267 (cf. Supis pamiatok na Slovensku,
,·ol. II, Bratislava, 1967, p. 432) Cetăţi cu turn cilindric intilnim la: Revistske Pod-
zâmede (în jur de 1253/65), Starâ L'ubovna (a doua jum. a sec. XIII) şi Sasovske
Podhrade (spre 1253) CI. Supls pamiatok, III, Bratislava, 1968, pp. 27, 186, 240.
96 Menclovâ, op. cit., p. 81; O cetate din această categorie este cea din Devin
(Ceska Lipa) datată in prima jumătate a secolului al Xiii-lea. (Umelecke pamatky
Cech, redactat de Z. Wirth, Fraga, 1957, p. 124).
97 Menclovâ, op. cit., p. 81; Asemenea turnuri au celătile din Eszeg, Csesznek,
Simontornya, Nagyvăzsony şi Bâtorko (Ungaria), Mukacevo (U.R.S.S.) şi Lockenhaus
(Austria), aceasta din urmă datată in sec. XII (cf. Gero, op. cit„ pp. 126-180).
98 ln Transilvania cele mai semnificative construcţii clasate in această catego-
rie sînt cetăţile din Cîlnic, Piatra Craivii, Sîngiorgiu de Trascău, Mălăeşti, Răchi­
tova, Cetatea Colt, Deva, turnurile din Daia, Gîrbova, Ciacova etc. Excepţiile sint
rare. Două turnuri cilindrice din incinta cetăţii Breaza sînt datate de cercetări re-
cente pe baza ceramicii (parlial de origine sudică) in a doua jumătate a secolului
al XIII-iea. (cf. Thomas Năgler, Cercetările din Cetatea Breaza (Făgăraş), în Studii
şi comunicări ale Muzeului Brukenthal, Arheologie-istorie, nr. 14, Sibiu, 1969, p. 99).
Subliniem că analogia principală invocată, cetatea Poenari (faza corespunzătoare
turnurilor cilindrice) este mult mai recentă, databilă intre sfîrşitul secolului al
XIV- lea şi mijlocul secolului următor. CI. I. Gh. Cantacuzino, op. cit., p. 263 şi
urm; R. Popa, op. cil., p. 62. Un alt turn cilindric este semnalat la „Cetatea secui-
lor", op. cil., p. 15. O opinie diferită, conform căreia primele fortificaţii din Tran-
silvania aveau turnuri cu plan circular, emite Bako Geza in „Elemente de origine
locală şi răsdrlteand ln arhitectura militară a epocii feudale timpurii âin Transilva-
nia, în Studii şi articole de istorie, III, Bucureşti, 1961, p. 63.

https://biblioteca-digitala.ro
31 221

rectangular întîlnite la majoritatea cetăţilor din Transilvania şi la cele

din Crişana, se situează şi turnurile poligonale, cel mai reprezentativ
la noi în ţară, fiind donjonul din Cheresig.99

•
Construcţiile fortificate sint singurele mărturii ale arhitecturii laice
din secolele XIII-XIV în Ţara Crişurilor. In trecut numărul unor ase-
menea construcţii era mult mai mare, în documentele veacurilor amin-
tite făcindu-se referiri şi la alte locuri fortificate. 100 In mod cert exis-
taseră numeroase reşedinţe feudale întărite, turnuri de pază (mai ales
în locurile unde se percepea vama), şi mănăstiri fortificate. Din acea-
stă ultimă categorie făceau parte mănăstirile din Sîniob, Sf. Ştefan din
Dealul Orăzii, Igged (Egged), 181 Sîmtimreu, Batăr, Şoimi, Sînion,
Abram, etc.
Prezentarea cetăţilor din Crişana într-un studiu a fos,t necesară, de
o parte pentru valorificarea celor mai vechi monumente laice medie-
v,ale, cunoscute în istoriografia noastră doar parţial, pe de alta spre
a atrage atenţia asupra monumentelor respective în scopul ocrotirii lor.
Importanţa lor ştiinţifică este deosebită, mai ales datorită faptului
că apar într-un context istoric coerent, avînd un rol demn de relevat
1n istoria medievală a acestor locuri. Monumentele prezentate supuse
în viitor unor cercetări mai ample, ne referim în primul rînd la să­
păturile arheologice, vor constitui puncte de reper pentru investigaţii
~-istematice în istoria epocilor mai vechi.

99 Turnuri poligonale sînt semnalate la cetăţile din Ungaria: în Esztergom

(hexagonal, sec. XII), Visegrad (hexagon alungit, a doua jum. a secolului al XIII-iea),
Holloko (pentagonal, sf. sec. XIII), Salgo (pentagonal, încep. sec. XIII) Cf. Gero,
op. cit., pp. 126, 128, 185, 190.
100 Ruina unei cetăţi medievale asupra căreia nu s-a extins studiul nostru, se
ridică în sudul Crişanei, în apropierea staţiunii Moneasa (jud. Arad) Este ruina
castrului regal Dezna, atestat documentar în anii 1318 „castellanus noster (regis) de
Deznye" şi 1340 „Magister Senye castellanus de Dezne- (Csănki, op. cit., p. 722).
Alte cetăţi menţionate documentar în perioada respectivă în Crişana slnt cele din
Bologa (Sebuswar), Palota şi Pîncota,
101 Prin 1278 mănăstirea Igged a fost cucerită de un nobil pe nume Petru, fiul
lui Drug. Din pietrele provenite din distrugerea mănăstirii, nobilul şi-a ridicat un
turn-locuinţă la Diosig, Ulterior noul stăpîn a transformat mănăstirea într-o cetate
care va fi distrusă în cursul luptelor din 1315---17. (Documente, veac. Xlll, vol. li
p. 192; Jako, op. cit., p. 236; Gyorffy, op. cit., p. 613; Bunyitay, Az Egyedi apatsag
tortenete, Oradea, 1880, p. 48.

https://biblioteca-digitala.ro
222 32

19 Ruinele donjonului cetăţii Valcăului.

https://biblioteca-digitala.ro
33 223

18. PlanLil cetăţii Valcăului (Releveu după D.S.A.P.C. Bihor)

https://biblioteca-digitala.ro