CASTELUL HUNIAZILOR/CORVINILOR

“Legenda vie a Transilvaniei”, considerat cel mai mare monument medieval din sud-estul Europei și castelul
unde ar fi fost întemnițat Vlad Țepeș, celebrul prinț valah, inspirație pentru un și mai celebru personaj,
Dracula, Castelul Corvinilor este situat în centrul județului Hunedoara, în orașul cu același nume.

Prima fortificatie de piatra de la Hunedoara, a fost datata de majoritatea cercetatorilor însecolul XIV, desi
exista specialisti care atribuie castrul regal primei jumatati a secolului XV. Aceasta prima fortificatie avea o
forma elipsoidala, cu capetele de nord si sud ascutite, marcate de piatra de talie. Zidurile, cu grosimi de pâna
la 2 m, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic si piatra de râu, direct pe stânca nativa. Cercetarile
anterioare primului razboi mondial au aratat faptul ca în zona nordica au existat doua încaperi de forma
triunghiulara, unul dintre acestea fiind probabil un turn donjon, cu analogii în zona franceza si germana a
secolelor XIII-XIV.

După anul 1440, Ioan începe la Hunedoara construcții deosebite pentru acea vreme. El intenționa să
transforme cetatea într-un castel, așa că prima etapă a presupus ridicarea a două curtine în jurul vechii cetăți.
Acestea au fost construite din blocuri de calcar dolomitic și prevăzute cu creneluri în partea de sus. Ele erau
flancate de turnuri rectangulare, dar și turnuri circulare, care erau o noutate pentru arhitectura militară a
Transilvaniei, în acea vreme.

Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor), mai puțin turnului pictat (Turnul
Buzdugan), erau prevazute cu un parter și de două niveluri. Încăperile din partea inferioară erau folosite
pentru pușcași, iar încăperile de sus, ca zone de locuit și/sau apărare. Turnurile rectangulare aveau intrari
carosabile și niveluri de apărare, iar intrarile în castel se faceau prin intermediul unor poduri, sustinute de
piloni de piatră, ultimele părți ale podurilor fiind mobile.

Prima etapa de constructie a castelului se încheie înainte de 1446, moment la care Ioan de Hunedoara a
devenit guvernatorul regatului Ungariei. Ulterior, el va modifica planurile de construcție ale castelului,
punând un mai mare accent nu pe construcțiile militare, ci pe cele civile. Palatul, amplasat pe latura vestică,
este compus din Sala Cavalerilor, Sala Dietei și scara spiral. Arhitectura este de un rafinament deosebit:
întâlnimi, aici, câte două nave cu cinci piloni octogonali din marmură, cu nervuri în cruce si console
ornamentate, cu chei de boltă în stil gotic, dar și o galerie cu burdufuri.

Potrivit istoricilor, Sala Cavalerilor era folosită ca sală de mese la ocazii festive, în timp ce Sala Dietei era
folosită pentru festivități.
Galeria și turnul Nje Boisa (trad. “Nu te teme”, în slavonă, denumire provenită, probabil, pe filiera
mercenarilor sârbi aflați în garnizoana castelului) este o construcție militară unică: ea are 5 niveluri cu
deschideri pentru arme și este conectată cu castelul printr-o galerie lungă de 33 de metri, construită pe stâlpi
masivi din calcar. Moartea lui Ioan de Hunedoara și începerea luptelor pentru ocuparea tronului regatului
maghiar pun capăt celei de-a doua faze de construcție. După 1458 încep lucrările la logiile care vor alcătui
aripa Matia, ornamentată cu o pictură laică, unică.

În secolul XVII, principele Gabriel Bethlen, în timpul căruia Transilvania cunoaște o deosebită înflorire,
modifică părți din castel și construiește în partea estică, pe o fundație deja existent “Palatul mare dinspre
oraș”, cu camera de locuit și o sufragerie, sala Dietei este reamenajată și compartimentată în încăperi cu
diverse destinații. Este modificat și aspectul interior al capelei, sunt construite pasaje de legătură și se
construiesc Turnul Alb și Terasa de Artilerie, dar și curtea exterioară, numită și curtea husarilor, spațiu
destinat locuințelor administratorului, ale funcționarilor, casa ogarilor și depozitele cu hrană și fân.

Cele mai importante lucrări de restaurare ale Castelului Corvinilor vor avea loc în secolul XIX: fațada palatului
mare dinspre oraș și acoperișurile (actuale), din tiglă glazurată, mult mai înalte decât primele acoperișuri. Se
adaugă creneluri, un turn de supraveghere, iar o parte a ornamentelor de piatră sunt înlocuite cu unele
moderne pentru acea vreme.

Fântâna castelului, săpată între două incinte, are o adâncime de aproape 30 de metri. Legenda spune că ea ar
fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora Ioan (Iancu de Hunedoara) le-a promis libertatea dacă vor ajunge
la apă, o mare necesitate în castel. Dar după 15 ani de muncă grea, când au terminat de săpat în stâncă și au
ajuns la apă, Iancu de Hunedoara murise, iar soția acestuia Elisabeta Szilagyi nu a păstrat promisiunea făcută
de soțul său.

Legenda spune că inscripţia cu caractere vechi, arabe, de pe unul dintre contraforturile capelei înseamnă
„Apă aveţi, dar suflet, nu”. În realitate, în piatră a fost săpat, la jumătatea secolului al XV-lea: „Cel care a scris
această inscripţie este Hasan, rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”.
 Legenda corbului și a Corvinilor

Blazonul familiei Corvinilor (n.r. de la “corvus”, în limba latină) este inscrptionat un corb care tine în cioc un
inel de aur. Se spune că Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei,
mama lui fiind Elisabeta, o frumoasă femeie din Tara Hategului. Pentru a o feri de necinste, regele îi da de sot
pe unul din vitejii sai, Voicu, daruindu-i si un inel ca dar pentru copilul nenascut, pentru ca acesta să poată fi
recunoscut atunci când va creste, dacă va merge la curtea regală.

În timpul unui popas pentru prânz, inelul este furat de un corb, atras de strălucirea bijuteriei. Atunci Ioan de
Hunedoara ia un arc si sageteazã corbul, recuperând, astfel, inelul. Ajuns mare, la curtea regală, povestește
întâmplarea regelui, iar acesta hotărăște ca simbolul familiei să fie corbul cu inel de aur în cioc, pasăre
asociată cu înțelepciunea și longevitatea.