Bucuresti

In hrisovul dat la 20 septembrie 1459 de catre Vlad Tepes. domnul Tarii Romanesti, orasul Bucuresti este pomenit pentru prima data cu numele de "Cetatea Bucuresti", desi orasul este mult mai vechi decat data mentionata. Inca din 13 iunie 1458, voievodul Vlad Tepes se adresa de langa apa Dambovitei (iuxta fluvium aque Domboviche) brasovenilor, fara a preciza existenta vreunei cetati, pe cand doi ani mai tarziu, in 1460, el scrie din "castrul de langa raul Dambovita". Astfel, izvoarele documentare intaresc ipoteza referitoare la ridicarea cetatii Bucuresti in cursul anilor 1458-1459. Atestarea este cuprinsa in hrisovul acordat de Vlad Tepes lui Andrei, Iova si Drag cu ocazia intaririi obcinelor acestora de la Ponor (Oltenia) si a scutirii lor de obligatiile fata de domnie: vama oilor, a porcilor, albinaritul, galetarit, vinarici, dijme, cositul fanului, posade, podvoade si caraturi. In textul documentului asternut pe pergament in limba slava, in redactie medio-bulgara, limba oficiala a cancelariei Tarii Romanesti, se mentioneaza ca s-a "scris in septembrie 20 in cetatea Bucuresti, in anul 6968" (1459), semnalandu-se astfel indiscutabil existenta la acea data a Bucurestilor. Incercarile unor istorici de a sustine ridicarea cetatii Bucuresti in secolul al XIV-lea, pe baza informatiilor referitoare la evenimentele din toamna anului 1368, cand ostile maghiare conduse de Nicolae Lackfy au fost zdrobite de Dragomir, parcalabul cetatii Dambovita, nu-si gasesc temeinicie, nici arheologic si nici documentar. Acelasi lucru se poate spune si despre incercarea de a identifica Bucurestii cu "Castrum Dombovichia", unde in 1397 a fost asediat si prins de catre Stibor, voievodul Transilvaniei, Vlad dusmanul lui Mircea cel Batran si aliat al politicii turcesti. In acest sens, informatiile referitoare la vama Dambovita, ce functiona inca din secolul al XIV-lea in cetatea cu acelasi nume, sunt incontestabile, dovedind ca aceasta se afla intre Rucar si Targoviste si nu pe teritoriul de azi al Capitalei. Construirea cetatii la Bucuresti, precum si prezenta voievodului si a curtii sale, la inceput temporara, au constituit importante conditii de continua crestere a rolului economic, politic si militar ale Bucurestilor. Transformarea Bucurestilor in scaun domnesc, inaugurata de domnitorul Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, s-a dovedit a fi o necesitate a acestui voievod supus turcilor pentru a fi cat mai aproape de raialele de la Dunare. Cel mai vechi document cunoscut pana in prezent, in care Bucurestii apar ca resedinta domneasca, dateaza din 14 octombrie 1465, fiind emis de Radu cel Frumos in "cetatea de scaun Bucuresti", desi orasul a fost probabil locuit de acelasi voievod chiar din noiembrie 1462. In acest sens, este de mentionat ca in timp ce de la Radu cel Frumos se cunosc 16 documente emise in Bucuresti, nu se stie nici unul dat la Targoviste, un alt oras de scaun domnesc. Printre primii care si-au dat seama ca Bucurestiul are nevoie de o probare a intemeierii sale a fost locotenent -colonelul Dimitrie Papazoglu. Acesta a scris, la 1891, lucrarea "Istoria fondarei orasului Bucuresti capitala Regatului Roman de la 1330 pana la 1850 culeasa dupa mai multi scriitori vechi". Lucrarea a fost reeditata de curand. Legenda dupa care numele orasului Bucuresti vine de la ciobanul Bucur, care ar fi construit si biserica Sf. Tanasie (Atanasie), pe care o combate D. Papazoglu, se intalneste inca de la 1761,

intr-un manuscris al misionarului catolic Blasius Kleiner, dedicat Tarii Romanesti, Banatului si Transilvaniei. Pe teritoriul Bucurestilor voievodul Vlad Tepes ridica, deci, in primul deceniu al celei de-a doua jumatati a secolului al XV-lea, un punct fortificat numit fie "Cetatea Bucuresti", dupa asezarea din apropiere- fie "Cetatea Dambovita", denumire intalnita mai mult in izvoarele externe, fapt care dovedeste ca intaritura se afla in vecinatatea raului omonim. Istoriceste vorbind, nucleul orasului Bucuresti se afla in zona Curtii Domnesti sau a Curtii Vechi. Era asezat pe un mic promontoriu aparat de raul Dambovita, de Bucurestioara, de lacul de pe locul unde se afla acum Spitalul Coltea si viroagele care se profilau atunci pe terenul din spatele Muzeului National de Istorie a Romaniei. Toate aceste forme si accidente de teren azi au disparut: Bucurestioara a fost astupata, lacul de la Coltea a secat, viroagele s-au nivelat si peste nivelare s-au inaltat zidiri noi. Cetatea Bucurestilor a fost construita la mijlocul secolului al XV-lea in conditiile pregatirii planului de ridicare antiotomana preconizata de Vlad Tepes. Arheologii au scos la iveala pretioase marturii din acea vreme. Intre altele, se pot vedea zidurile din bolovani de rau si caramida din partile de nord si de est ale complexului de la Curtea Veche, inaltate in aceasta etapa. Specialistii demonstreaza ca acest castel, cu o suprafata de peste 900 metri patrati, avea un parter mult inaltat deasupra unor pivnite, a unor hrube foarte incapatoare. De asemenea, sapaturile arheologice au fixat dimensiunile si forma patrata a curtii interioare ce acoperea o suprafata de peste 100 metri patrati. Constructia ridicata din porunca lui Draculea sufera de-a lungul vremii modificari esentiale. Asa bunaoara, domnitorul Mircea Ciobanul transforma vechea cetate intr-un palat cu pivnite vaste, poruncind si ridicarea bisericii domnesti a carei tarnosire se va face cativa ani mai tarziu, in vremea fiului sau Petru Cel Tanar, atribuindu-se hramul Bunavestire. Noua curte domneasca, ajunsa acum la o suprafata de 25.000 mp n-a fost scutita de vicisitudini, ceea ce il face pe Matei Basarab sa porunceasca reconstruirea ei dupa 1670. Alti domnitori - Grigore Ghica, Gheorghe Duca si Serban Cantacuzino - intreprind si ei lucrari de amenajare si infrumusetare a Curtii Domnesti, dar stralucirea i-a fost data de domnitorii Constantin Brancoveanu si Stefan Cantacuzino (1714-1716). In vremea acestora, palatul domnesc a fost impodobit cu coloane de piatra, cu scara de marmura si picturi, fiind inconjurat de gradini frumoase si ingrijite care au starnit admiratia calatorilor straini pe aceste meleaguri. Mai multe incendii, cutremure ca si jafurile din timpul ocupatiilor straine la care s-a adaugat lipsa de interes a unor domnitori au facut ca palatul domnesc sa se degradeze din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. In aceasta situatie, domnitorul Alexandru Ipsilanti hotaraste ridicarea unei noi curti domnesti pe dealul Spirii, in apropierea Manastirii Mihai Voda, iar nu peste mult timp in 1798, domnitorul Constantin Hangerli porunceste parcelarea ei si scoaterea la mezat, transformarile edilitare acoperind in intregime urmele vechii resedinte voievodale. Scoase la lumina intre 1967-1972 de sapaturile arheologice, vestigiile se pastreaza ca monument in aer liber conservand elemente tehnice de constructie incepand din secolul al XIV-lea pana in secolul al XIX-lea, fragmente ale sistemului de alimentare cu apa, baia turceasca a palatului, decoratiuni arhitectonice

exterioare, geometria interioara initiala, picturi murale. Din anul 1862 dupa unirea celor doua principate, orasul Bucuresti devine capitala Romaniei. Orasul s-a dezvoltat continuu. In prezent este cel mai important centru politicoadministrativ si cel mai puternic centru industrial al tarii. De asemenea, in Bucuresti se afla cele mai inalte institutii de cultura, numeroase licee si scoli generale, precum si numeroase monumente de mare valoare istorica si artistica.