Ludu Vasile-Cosmin

Istorie, an 3, Gr. H313

Istoria orașului Bacău

Orașul Bacău, situat la confluența râurilor Siret si Bistrița, vechi târg, are o istorie de
secole, fiind atestat documentar pentru prima dată în Evul Mediu, în ciuda dovezilor arheologice
ce îi fixează rădăcinile în perioada neolitică (cultura Cucuteni și așezarea dacică Răcătău).

Zona a fost locuită din timpul paleoliticului superior (aproximativ 5.000 de ani în urmă).
În perimetrul Pieții Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă
trapezoidală. Obiect folosit la vânătoare în împrejurimile care atunci erau acoperite de păduri. O
altă prezență umană în valea localității s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul
Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a
bronzului - Cultura Monteoru. Un strat gros de mâl a păstrat pentru eternitate dovada marilor
cataclisme care au modificat relieful. O alta așezare, de data aceasta, fiind identificată ca,
aparținând epocii bronzului târziu - Cultura Noua a fost scoasă la lumină în perimetrul Precista
(referința).

Mai multe fragmente de ceramică din secolul VI - V î. Hr., atestă o așezare hallstattiană
pe actuala stradă Bradului, care după cucerirea Daciei de către romani a rămas în afara granițelor
Imperiului Roman, fiind locuită de Carpi. Aceștia vor fi în legătura permanentă cu Imperiul
Roman, fapt ilustrat de numeroase descoperiri arheologice constând în ceramică, monede și
obiecte de podoabă.1

O altă așezare din secolele IV-V d.Hr., compusă din șapte locuințe a fost cercetată în
zona Curții Domnești. Fiecare locuință are o încăpere cu pereți din bârne și un cuptor de ars
ceramică. S-a găsit ceramică lucrată cu roata, dar și cu mâna, precum și o fibulă de bronz. Putem
considera că aici era o comunitate sătească autohtonă continuatoare a comunității daco-romane.2

Cercetările efectuate in zona Băncii Naționale au scos la suprafață o așezare din secolele
V-VI d.Hr. Peste ea s-a mai descoperit o alta din secolele VI-VII d.Hr., alcătuita din opt locuințe
dispuse după un plan riguros, pe care arheologi le numesc cuib. Inventarul lor cuprinde ceramică

1
Marius-Alexandru Istina, Monumente istorice Băcăuane, Editura Magic Print, Onești, 2014, pg. 3.
2
Ibidem.

1
Ludu Vasile-Cosmin
Istorie, an 3, Gr. H313

lucrată cu mâna. După calculele arheologilor numărul locuitorilor era de 100 de persoane. Se
ocupau cu agricultura, creșterea vitelor, meșteșugurile, cu pescuitul în multele ape din zonă, iar
în pădure cu vânatul. Faptul că pe mai multe vase se afla imprimat semnul crucii, duce la
concluzia că era o comunitate creștină. Era o localitate stabilă care avea legături cu lumea
bizantină, numeroase monede ilustrând acest fapt.

La sfârșitul secolului al IX-lea, in regiunile de câmpie ale Moldovei de Sud, dar și în

Muntenia și Transilvania, se așează pecenegii. Vor sta neclintiți aproape două secole, apoi vor fi
alungați peste Dunăre de cumani. Pentru cumani Bacăul (Bako este un nume peceneg dar și
cuman) este locul ideal pentru creșterea cailor, lucru foarte necesar lor. În 1223, la Kalka, vor fi
risipiți în urma bătăliei cu tătarii și cei ce au scăpat cu viața, s-au retras în ținuturile dintre Nistru
si Carpați. In 1241, tătari pârjolesc și regiunea de la nord-est de Bacău. Pe șoseaua națională
Bacău-Bârlad, între satele Traian și Secuieni, jud. Bacău, se bănuiește existența unui mormânt
cuman (ref). Cumanii mai importanți erau înhumați alături de câțiva oșteni apropiați (îngropați
de vii sau după sinucidere) și alături de calul preferat. Peste mormânt se ridicau movile mari de
pământ.

Până cu puțin timp în urmă, prima atestare documentară cunoscuta era de pe timpul lui
Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei, demonstrează că Bacăul
are actul de naștere între anii 1391-1432 in timpul domniei lui Petru I Musat. În 1399, orașul este
menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu
cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o
parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in
Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. În anul 1408, este dat un privilegiu comercial de
către Alexandru cel Bun, Domnul Moldovei, acordat negustorilor din Liov.. În 1409 studia la
Cracovia, studentul băcăuan Gregorias de Bachwya. Ceva mai târziu, în 5 martie 1431,
localitatea este numita în civitate Bako. În 1467, localitatea Bacău este ocupată, o vreme, de
oștile maghiare conduse de Matei Corvin.

Reședința Domnească din vremea lui Alexandru cel Bun, când avea soție pe Margareta
de Lozont, corespunde cu propaganda catolică din acel timp în Moldova care începuse încă de pe
tipul lui Lațcu, când Papa de la Roma reușise să înființeze o episcopie catolică în Moldova, mai

2
Ludu Vasile-Cosmin
Istorie, an 3, Gr. H313

întai pe Siret (1370), și în urmă (1401), o strămută la Bacău, desigur cu ajutorul Margaretei și
unde Alexandru își face încă o reședință.3

Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme și ars de oștile maghiare conduse de Matei
Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale
dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un punct de vamă.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca așezare urbană, una dintre
cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante.

În literatura geografica veche, Bacăul este considerat a fi oraș al drumului de comerț,

sprijinit de vaduri, ce a luat ființă într-un loc central cu largi posibilitati de dezvoltare. Deși
primele consemnări aparțin geografului grec Ptolemeu, mult mai bogată în însemnări este
perioada Evului Mediu.

Dintr-un târg vestit prin bogația poamelor și produselor sale (D. Cantemir), Bacăul
devine un oraș (Ieromonahul Vasenski, 1708), ținutul cel mai frumos și cel mai locuit din toată
Moldova (Paul de Alep, 1656), cu poame de tot felul, vrednice a fi servite pe masa oricărui om
de seamă (Piedro Deodato Baksici, 1641).

El are o poziție admirabilă, ce atrage comercianți lipoveni, hotniceni, ungureni, și o

colonie de evrei.

Originea denumirei de Bacău este pusă pe seama termenului maghiar bako, ipoteza
susținută si de Iorgu Iordan: bako – călau. Respingând proveniența maghiară a termenului,
Hasdeu înclina catre o etimologie turanică, Nicolae Iorga, pentru una slavă: bac = zimbru, taur,
bour, iar Laurențiu Rădvan susține că denumirea provine de la numele celui ce a înființat pe
nume Bako.

Localitatea este amintită ca important punct de vamă în relațiile comerciale dintre

Moldova, Transilvania și Țara Romanească. La sfârșitul secolului al XV-lea, în orașul Bacau, s-a
stabilit Alexandrel, unul din fiii lui Ștefan cel Mare, care a zidit aici Curtea Domnească și
Biserica Precista, cunoscute monumente istorice. Tot din documentele acelor vremuri, aflăm că
din punct de vedere demografic, așezarea se numara printre cele mai mari din Moldova (cam
3
Grigore Grigorovici, Bacăul din trecut şi de astăzi, Editura Tipografia Municipiului Bacău, Bacău, 1933, 12.

3
Ludu Vasile-Cosmin
Istorie, an 3, Gr. H313

4000 de case). În anul 1476 Ștefan cel Mare a poruncit arderea localității pentru a nu oferi
adăpost invadatorilor otomani. Orașul a renăscut foarte repede, încat în anul 1600 a salutat
trecerea lui Mihai Viteazul, care realiza pentru prima oara unirea celor trei țări românești.4

Ridicată pentru Alexandru Vodă, fiul lui Ştefan cel Mare, Curtea domnească a servit în
perioada 1481-1496 drept reşedinţă administrativă, punct de control şi organizare a Ţării de Jos.
Biserica este ctitoriă lui Alexandru Vodă şi a fost construită în anul 1491, fiind zidită din
cărămidă şi piatră. Lăcaşul de cult a fost, ulterior, renovat de către domnitorul Vasile Lupu în
1641 şi închinat Mănăstirii Trei Ierarhi de la Iaşi. Casa domnească are un plan rectangular, cu
dimensiuni de 17,90 metri lungime şi 8,50 metri lăţime. Din clădire, se mai păstrează în prezent
doar pivniţa, compusă din două camere. Încăperea mare are patru stâlpi, cu rolul de a susţine
arcele de boltă. Conform documentelor epocii, Casa domnească era deja în ruine la mijlocul
secolului al XVII-lea, reiese din jurnalul călătorului veneţian Marcus Bandini, din anul 1646.5

Prima cercetare a locului a avut loc în perioada 1967 – 1968, când a fost scoasă la lumină
o porţiune a Curţii, urmată de alte săpături arheologice între anii 1984 şi 1986, ocazie cu care s-a
dezvelit şi o parte din fostul turn-locuinţă. Aici, s-au descoperit numeroase fragmente ceramice,
monede datând din anii 1481, 1538, 1543, 1556, piese de uz casnic, precum şi multe obiecte din
fier.

În secolul XVII, oraşul era localizat în partea centrală a terasei Bistrișei, având o structură
răsfirată, cu o singură grupare liniară Ulița Mare cu orientare nord-sud, în lungul drumului
Adjud-Piatra Neamț. Spre vest, limita nu depășea strada Bradului iar la est avansa pană la
muchia terasei. Prin estul oraşului trecea drumul sării. Radu Costache precizează că, în 1820,
porţiunea dintre piața veche şi Bistriţa era pustie, deci, biserica Precista era în afara oraşului.

În concluzie, locul pe care este așezat orașul Bacău a fost locuit din preistorie și până
astăzi, firește cu schimbări de populație, dezastre naturale și cauzate de către om, dar mereu a
fost reconstruit și a menținut o populație relativ mare în comparație cu așezările din regiunea
Moldovei, transformându-se de-a lungul timpului dintr-o așezare de câteva locunțe preistorice, la
târg și ajungând oraș.

4
Ibidem, pg. 11.
55
Marius-Alexandru Istina, Idem, pg. .

4
Ludu Vasile-Cosmin
Istorie, an 3, Gr. H313

Bibliografie
Marius-Alexandru Istina, Monumente istorice Băcăuane, Editura Magic Print, Onești,
2014.

Grigore Grigorovici, Bacăul din trecut şi de astăzi, Editura Tipografia Municipiului

Bacău, Bacău, 1933