Biserici de mir reprezentative din orașul Slatina și nordul județului Olt (I)

Dan - Dumitru ANASTASESCU

1. Catedrala istorică „Sf. Gheorghe” Slatina

Vechea catedrală din orașul Slatina, cu hramul „Sf. Gheorghe” a fost zidită prima dată în anul
1782 de către Ionașcu Cupețu1, marele filantrop slătinean, fiind așezată pe o mică movilă în fața
Grădiștii.
Astfel, vechea pisanie a catedralei mărturisește: „Cu vrerea tatălui și cu ajutorul fiului și cu
săvârșirea duhului Sf. amin . . . Ridicatu-sa această sfântă și dumnezeiască biserică din temelie,
unde se prăsnuește Hramul Sf. Ierarch Nicolae și Marii Mucenici Gheorghe și Dimitrie, în zilele
Măriei Sale Alexandru Ipslilanty, cu blagoslovenia prea Sfinției Sale Părintele Mitropolit al Ungro-
Vlachiei Kiriu Kir Grigorie și prin osârdia și cheltuiala D-lui Jupân Ionașcu Ion Sârbu Cupețu ot.
Slatina și s-a înfrumusețat cu zugrăveală și cu clopot și cu toate odoarele aât pe dinăuntru precum
și pe dinafară după cum se vede, însă au mai ajutat și D-lui Constantin Bălșeanu, Jupân Marin
Mircescu cu cât D-zeu i-au învrednicit ca să fie pomenire în veci și s-a început acesrt sfânt locaș la
anii zidirii 7290 (1782) Mai 13 și s-a săvârșit la leatul 7295 (1787) Septemvrie 20” 2. Alte reparații
au mai avut loc și în anii 1834 și 1843, când catedralei i s-a așezat și un ceasornic.
În anul 1873, vechia construcție s-a dărâmat, fiind clădită din nou, tot de zid, dar într-o formă
diferită de forma inițială, după planul arhitectului Gheorghe Burelly, cu fonduri în valoare de 8.000
galbeni oferiți de Guvern, în timpul domniei lui Carol I, catedrala fiind pictată de Gheorghe
Tăttărescu. Așadar, în urma acestor renovări, biserica a fost sfințită la data de 8 noiembrie 1877 de
către episcopul Ghenadie II Petrescu al Argeșului.
Alte reparații au mai avut loc în anul 1949, când catedrala a fost afectată de un incendiu, în
anul 1975, când s-au împlinit 100 de la construcție, fiind resfințită de arhiereul-vicar Gherasim
Piteșteanul, dar și în anii 1992 și 2000, când a fost iarăși resfințită.
Construcția are un plan tricong , cu două turle mare: una octogonală pe fațadă, iar alta
centrală dodecagonală. Exteriorul bisericii nu prezintă urme de pictură, fiind unul clasicizat. Fațada
de vest se remarcă prin două mici turnulețe care susțin turla în care se afla clopotul. În proanos se
pot vedea mormintele ctitorilor: Ionașcu Cupețu și soția sa, Neaga, dar și al donatorilor: Constantin
Bălășeanu și Martin Mircescu. Referitor la pictură, se remarcă pe peretele dinspre apus al bisericii
tablourile votive ale ctitorilor Ionașcu Cupețu și Neaga. De asemenea, se mai păstrează și vechiul
1
Ionașcu Cupețu cunoscut și sub denumirea de Sârbu sau Mazâlu (probabil se referea la faptul
că era boier fără dregătorie) s-a născut în comuna Leu din Romanați în jurul anului 1725, însă
unele documente atestă faptul că acesta ar avea origini sârbești. Acesta ajunge în Slatina când
avea vârsta de 26 de ani, având meseria de cojocar și se căsătorește cu o slătineancă numită
Neaga, născută în jurul anului 1749. După căsătorie, Ionașcu Cupețu își cumpără un teren,
probabil unde este astăzi catedrala, și începe să facă negoț cu diferite produse, fapt pentru care
își cumpără vii, prăvălii, iar în cele din urmă devine și proprietar de moșii. După moartea unicei
sale fiice, Ionașcu ia hotărârea să-și doneze toată averea construcției bisericii, școlii și spitalului
din Slatina. Așadar, acesta moare în 1796, iar soția sa, Neaga, va trăi până în 1838.
2
George POBORAN, Istoria orașului Slatina, Edițiunea II, Tipografia de lux Costică
Constantinescu & Fiu, Slatina, 1908, p. 364; Pr. Dr. I. POPESCU-CILIENI, Învelișurile vechilor
noastre biserici, Tipografia Sf. Episcopii a Râmnicului - Noului Severin, Craiova, 1945, p. 78 și p.
87; Nicolae STOICESCU, Bibliografia monumentelor feudale din Țara Românească, Ed.
Mitropolia Olteniei, Craiova, 1967, p. 527; George Ioan LAHOVARI, Marele Dicționar Geografic
al României, Vol. I, Ed. Stab. Grafic J. V. Socescu, București, 1898, pp. 418-419.
1
pomelnic al ctitorilor, în care sunt menționați: Ionașcu, Neaga, Stroe, Stan, Rada, Ioan, Bălașa,
Nicolae, Dumitrana și Martin3. Catedrala este declarată monument de artă4.
Dintre obiectele de cult importante amintim: un epitaf cu fir de aur, expus pe peretele de
miazăzi și policandrul, ambele fiind procurate de la Kiev la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă
catedrala nu dispune de vreo carte importantă.
Dintre slujitori amintim pe: preoții Toma și Tudor 5, pr. protopop Ion Trandafir, pr. Bujgoi, pr.
Iorgu Iordache, pr. Ilie Catrinoiu.

3
George Poboran, Istoria orașului Slatina . . ., pp. 364-365.
4
*** Eparhia Râmnicului și Argeșului. Monografie,Ed. Episcopia Râmnicului și Argeșului,
Râmnicu-Vâlcea, 1976, p. 670.
5
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș la 1824, Tipografia Cărților Bisericești, București,
1942, p. 78.
2
 2. Biserica Domnească „Sf. Treime” Slatina
Biserica Domnească din Slatina este cea mai veche biserică din oraș, fiind zidită de marele
vistier al lui Matei Basarab, Ghinea Brătășanu6, în anul 1645, și este poziționată în centrul vechi
al orașului, chiar lângă actualul Centru Eparhial al Episcopiei Slatinei și Romanaților.
Așadar, pisania bisericii are următorul conținut:„Această biserică e zidită de Chinea Vel-
Vistier, în zilele Domnitorului Matei Basarab Voevod la leatul 7135 la la facerea lumei, iar la
1784 s-a mermetisit fiind cu totul dărâmată și arsă de otomani, când sa-u răsboit cu poarta cea
Kesaricească, iar acum la 1851 s-a zugrăvit din nou și mermetisit pe dinăuntru și pe dinafară
precum se vede, prin osărdia D-lui Alexe Zamfir epitropul sfintei biserici, iar tâmpla și dveriile
s-au făcut cu toată cheltuiala D-lui Pitar Ionașcu Răducu, fost negustor, în zilele Domnitorului
6
Despre originea neamului Tzucala știm că era un neam de cupatrizi ianinoți. Acest Ghinea se
pare că fusese olar la Constantinopol înainte de a ajunge în Țara Românească în vremea lui
Leon Vodă. Dintr-un document emis la 10 mai 1634 reiese că Ghinea postelnicul împreună cu
soacra sa Anca a lui Mihăilă postelnicul din Văleni se judecau cu Mânăstirea Bistrița și starețul
Vasile pentru satul Glindeni din județul Romanați. Din document rezultă că Mihăilă postelnicul
din Văleni, socrul lui Ghinea, era nepotul lui Drăgușin banul și Dumitru vornicul. Documentul
respectiv ca și următorul din 13 mai 1634 menționează că Ghinea postelnic era ginerele
jupâniței Anca, soția postelnicului Mihăilă din Văleni. Socrul lui Ghinea, postelnicul Mihăilă din
Văleni, este amintit și în documentul din 9 ianuarie 1613.
Ghinea sluger semnează ca martor la 9 martie 1642 un act prin care Buica, fata slugerului Preda
din Greci vinde marelui spătar Preda din Brâncoveni (bunicul patern al lui Constantin
Brâncoveanu) două treimi din moșia Studina. Tot cu rang de sluger îl găsim pe Ghinea sluger
din Brătășani la 27 noiembrie 1642, hotărnicind alături de alți 23 de boieri satul Potelu,
Găvojdibrod (Grojdibodul de azi), ocina Iana Poiana și balta Mamina, dăruite din vechime de
boierii Craiovești Mânăstirii Bistrița. Tot sluger era Ghinea și la 16 ianuarie 1643 când Matei
Basarab întărește aceleiași mânăstiri satul Potelu din județul Romanați. Ghinea clucer
Brătășanu este cu dregătoria de clucer în mai multe acte de vânzare la 1646-1647 în vremea lui
Matei Basarab așa cum este cel din 3 iunie 1647, când la o vânzare de ocină martori sunt
Farcaș Radu căpitanul de roșii, i ot Brăteșani Ghinea cliucerul. Pe înscrisul banului Radu
Buzescu, fiul clucerului Radu Buzescu, unul din cei trei frați Buzești, prin care acesta iartă de
rumânie sătenii din Cerneți (20 iunie 1646), ca și pe actul prin care Matei Basarab confirmă lui
Oprea vătaf stăpânirea peste o treime din Oboga (1 februarie 1647), Ghinea ot Brătășani apare
cu dregătoria de clucer. Cum am amintit mai sus, acesta vine în țară în vremea lui Leon Vodă
alături de alți străini, acaparând treptat moșii și ranguri prin hrăpiri dar și prin zestre, fapt ce
produce mari nemulțumiri culminând cu fuga în Ardeal a grupului de pribegi conduși de Matei
aga din Brâncoveni, viitorul domn. Despre Ghinea se spunea că știa să întoarcă trebile prin țară
cum învârtește olarul roata și căpătase renume de bun financiar. După ce ajunse mare vistier se
purta îmbrăcat numai în velur samur și postav de Veneția, gulerul cămășii alb ca coala de hârtie
și în cap purta un bonet sau căciulă de astrahan după moda georgiană. A. Pelimon îl descrie ca
având părul capului roșu ca cărămida, ras la ceafă și pe frunte. Nasul ascuțit, ochii spălăciți și o
căutătură ca de viezure. Purta o barbă respectabilă, mustățile mari și un aer pios. Cronica țării
notează despre ascensiunea acestui boier că „Acesta, încetișor, spre ascuns, ca un diavol, cerca
pre Matei-vodă zicându-i: De ți-e voia să faci bani mulți, fă-mă vistier mare, și vei cunoaște mult
folos, că-ți voi face bani mulți și te vor ferici multe țări. Atuncea și Matei-vodă plecă-și urechea
și-l făcu vel vistier, dându-i toată puterea în mâna lui. Atuncea el aiave își arătă toată răutatea
și se făcu ca un lup trimițând în toate părțile de prăda și pre mari și pre mici, fără nici o dreptate
și fără nici o milă. Ajuns deci vistier în ultimii ani ai domniei lui Matei Basarab, Ghinea strânge o
avere considerabilă. Acest fapt îi permite construirea bisericii vechi din Brătășani (numită
3
Barbu D. Știrbei și sub arhipăstoria Climent Episcopul Argeșului”7, iar o altă pisanie în slavonă
mărturisește: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și împlinirea Sf. Duh, unuia Dumnezeu
închinată această sfântă și dumnezeiască biserică întru numele prea Sfintei și de viață
făcătoarei și nedespărțitei Treimi cea de o ființă; ziditu-sa în zilele bine cinstitorului și de
Christos iubitorului Io Matei Basarab și a Doamnei Ilina prin cheltuială și osteneală; eu
greșitul rob al lui Dumnezeu boer Ghinea slugerul și jupâneasa lui Florica și copiii lor: Mihu și
Mihăilă și Petru și Alexandra și încă câți Dumnezeu le va mai dărui lor. Mai vârtos cer și mă
rog tuturor : după petrecania noastră a nu uita acest sfânt locaș, ci a-l milui și a-l întări cu
toată puterea și dragostea, ca astfel să vă învredniciți cerească împărăție a câștiga și a putea
auzi fericitul glas al Domnului, al părintelui meu: veniți de moșteniți împărăția cerească cea

uneori Crivina), ale cărei ruine încă se zăresc în locul numit Zăpodie ca și a bisericii Sfânta
Treime din Slatina, unde se află și mormântul său împreună cu portretul său și al jupâniței sale.
Istoricul Ion Ionașcu consideră însă că acest Ghinea care cumpără Alimăneștii nu poate fi
Ghinea Brătășanu pentru că acest Ghinea a cumpărat satul de la Mihnea Vodă pe când Ghinea
Brătășanu a murit în 1653 în timpul răscoale seimenilor.
Despre împrejurările în care și-a găsit sfârșitul Ghinea Brătășanu, cronica notează: Și așa fiind
turbați (slujitorii lui Matei Vodă și mai vârtos dorobanții și seimenii și alte cete), cînd fu într-o zi,
se strânseră toți la curtea domnească ca să ucigă pe doi boieri ai lui Matei vodă anume Ghinea
Ciucala și Radu Vărzaru vel armaș, aruncându-le prihana cum că ei sfătuiesc pe domn să nu le
dea lefi. Și așa fiind ei turbați ca niște porci făr de rușine se suiră sus în casele domnești și
deteră năvală unde zăcea domnul lor, căutând pre acești boieri sub căpătâiul lui, sub paturi,
prin poduri, prin cămări, prin lăzi până îi găsiră și așa dinaintea lui i-au luat cât se cutremura
locul de groaza lor, dezbrăcându-i de haine, bătându-i nemilostiv până i-au scos afară la câmp
și acolo i-au omorât înaintea tuturor oștilor. Chiar Matei Basarab afirmă despre Ghinea că
semenii l-au scos la câmp la toate glotile de l-au ucis în vreme ce cronicarul menționează că vel
cămărașul (Ghinea Țucala) se purta ca un lup, trimețând în toate părțile de prăda fără osăbire
și pre mari și pre mici, fără de nici o dreptate și făr de nici o milă. Istoricul Ion Ionașcu a
descoperit un valoros document relativ la moartea lui Ghinea Țucala vistier și pe care îl redăm:
Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab voevod și domn, dă domnia mea această poruncă a
domniei mele boierului domniei mele Negoiță cliucer ot Pătrăsagi ca să fie în pace și slobod el și
toată casa lui de cătră jupâneasa Ghinei vistier și de către feciorii lui, mai mult vai să nu aibă
pentru că fiind țeara toată întărâtată și toți slujitorii asupra Ghinei vistier, luoatu-l-au tocma
den casa domniei meale și l-au scos la cîmpu la toate glotile de l-au ucis. Iar apoi se-au ridicat
cuvânt asupra lui Neagoe cliucer cum că l-au împușcat el și l-au omorât. Întraceea, Neagoe
cliucer se-au plâns înnaintea domnii meale de dreptate și au cerșut leage cum să-și scuture
capul și să-și cure obrazul de cătră domnia mea și de cătră oamenii Ghinei vistier. Într-aceaia
domnia mea l-am dat pre mâna cinstitului și prealuminatului părintelui nostru mitropolitul, chir
Ștefan, fiind ispravnic jupan Vasilie vel armaș, cum de vor jura frații lui jupan Radul vel comis i
Gheorghi spătar, Moisi spătar cu sufletele lor pre dânsul cum nu este vinovat morții Ghinei
vistier nemic, el să fie un om în pace. Și așa au mers cu părintele vlădica în sfânta bisearică
domnească de-au jurat întâiu Neagoe cliucer pre sfânta evanghelie împreună cu câteș trei frații
și încă și alți mulți boiari bătrâni și tineri cum nici acolo la câmpu unde l-au omorât glotile n-au
fost el necum să-l fie lovit el cu pușca sau cu altceva să-l fie omorât el. Deci ș-au îndreptat lucrul
și ș-au curat obrazul de cătră toți cu legea țărăi și cu jurământul. Derept aceaia și domnia mea
încă i-am dat această carte a domnii meale la mâna lui Neagoe cliucer ca să fie un om în pace și
slobod de cătră toți cum scrie mai sus, mai mult val să n-aibă. Altfel să nu fie. Și ispravnic însăși
zisa domniei mele. Scris în Târgoviște, iunie 23 zile, vă leat 7161 [1653]. Despre viața și
activitatea lui Ghinea Țucala vezi și: IOAN C. FILITTI , Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino,
4
pregătită vouă, căci se cuvine nouă tuturor a o dobândi și cu toate drepturile și bunătățile a ne
îndulci în nesfârșitele veacuri amin. Scrisă luna Iunie a șaptea zi în anul 7153 (1645). Crugul
soarelui 13 al lunei 1. Ispravnici Vasile și Oprea”8.
În anul 1886, biserica a fost reparată integral, adăugându-i-se încă o turlă de către
epitropie, din venitul bisericii, fiind sfințită în 1887 de către episcopul Ghenadie al Argeșului, al
cărui portret se poate observa în partea dreaptă a pronaosului, unde sunt pictați ctitorii: „Jupân
Ghinea Vel-Vistier” și „Jupânița Florica”, care țin miniatura bisericii în mâini, dar și importanții
donatori: Alexe și Marghioala Zamfir9. Alte reparații au mai avut loc și în anii . Actual biserica
se află într-un important proiect de reabilitare și renovare.
Biserica Domnească din Slatina, a dispus și de câteva moșii donate de Ionașcu Răducu și
de pităreasa Anica, după cum urmează: Milcov și Casinul cel Mare, dar și multe case și prăvălii
în Slatina.
Locașul de cult nu dispune de cărți sau obiecte de cult importante, însă inscripțiile de pe
cele două clopote10 mărturisesc: 1. Clopotul cel mare: „Acest clopot făcutu-l-au jupân Ghinea
Clucerul i jupânița Florica, ca să fie de pomană la biserică la Slatina unde este hramul Sf.
Troiță în zilele lui Matei Basarab Voevod” și 2. Clopotul cel mic: „Acest clopot de la biserica
cea mare din Slatina cu hramul Sf. Troiță s-a prefăcut de noi: Ionașcu I. Ion, I. Grigore
(1793)”11.
Dintre slujitori amintim pe: preoții Dimitrie, Nicolae, Ioan, Șerban, diaconul Tudor 12, pr.
Protopop Ion Trandafir, pr.

3. Biserica „Sf. Nicolae” Slatina

Biserica „Sf. Nicolae” sau „Biserica din Coastă” a fost clădită pentru prima dată în anul
1700 de mai mulți slătineni și preoți, pe dealul numit „Caloianca”, însă biserica actuală a fost
ridicată în anul 1889 de către Iorgu Angheliu (Anghelescu) 13, după cum reiese dintr-un memoriu
înaintat Primăriei Slatina: „Iorgu Angheliu de fel din Slatina, între altele lasă pentru clădirea
bisericei Sf. Nicolae din coastă cu împrejmuire și șase chilii suma de 7000 galbeni”, însă, din

Bucureşti, 1919, p. 296; TOMA G. BULAT, „Mânăstirea Bistriţa în vremea lui Matei Basarab”, în
revista Mitropolia Olteniei, 1977, nr. 7-9, p. 624; PROF. ION D. TÎLVĂNOIU, „Ghinea Țucala
Brătășanu - vistiernicul lui Matei Basarab și urmașii săi”, în revista Memoria Oltului, 2012, nr. 5,
pp. 10-11. De asemenea, a se vedea și: C. C. GIURESCU, Harta stolnicului Constantin
Cantacuzino. O descriere a Munteniei la 1700, București, 1943, p. 19 și Nicolae STOICESCU,
Bibliografia monumentelor feudale . . ., p. 527.
7
George POBORAN, Istoria orașului Slatina . . ., pp. 355-356.
8
George POBORAN, Istoria orașului Slatina . . ., p. 357.
9
George POBORAN, Istoria orașului Slatina . . ., p. 356; George Ioan LAHOVARI, Marele
Dicționar Geografic . . ., p. 419; *** Administrațiunea Cassei Bisericii, Anuar 1909, București,
1909, p. 273.
10
Cele două clopote existau la Biserica Domnească din Slatina la începutul secolului al XX-lea.
11
George POBORAN, Istoria orașului Slatina . . ., pp. 357-358.
12
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., pp. 77-78.
13
Iorgu Anghelescu a fost fiul căpitanului Anghelescu din Slatina. Acesta s-a născut în anul 1815,
iar primele învățături de carte le-a însușit la școlile din Slatina. După ce ajunge în București își
deschide o prăvălie de manufactură, însă face și negoț, fapt pentru care strânge o avere
impresionantă, participând și la Războiul de Independență, unde dobândește gradul militar de
colonel, însă, tot acest război, își pierde și fratele, pe Nicolae Anghelescu. Nefiind căsătorit își
donează toată averea unor opere de binefacere, printre care și ctitoria sa din Slatina, căreia,
după moartea sa din 1883, îi lasă 2200 lei anual. Cf. George POBORAN, Istoria orașului
Slatina . . ., p. 490.
5
această sumă, biserica a beneficiat doar de „59292 lei, bani 83”14. De asemenea, pisania bisericii
mărturisește: „ . . . biserica a fost zidită din temelie între anii 1881-1886 din suma de 15000
galbeni lăsați prin testament de COL.(r) și negustorul Iorgu Anghelescu . . . înălțată în
amintirea fratelui acestuia, Nicolae Anghelescu, mort în războiul de independență (1877-1878)
pe locul unei alte biserici zidită la anul 1700”, locașul de cult fiind pictat între anii 1887-1889 de
către pictorul Tache Ionescu.
Tot Iorgu Angheliu, lasă ctitoriei sale din Slatina, în anul 1879, un fond de aproape 44000
lei, iar un alt binefăcător, Ilie Popescu, donează bisericii câteva case din Slatina, aproape de
locul construcției Primăriei din Slatina15.
În anul 1917, ca urmare a invaziei germane în Muntenia și Oltenia, biserica a fost
bombardată de o artilerie nemțească, fapt pentru care, în anul 1931 aceasta a fost reparată,
rezidindu-i-se turla cea mare, fiind redată spre folosință cultului abia în anul 1936. Ca urmare a
cutremurului din 1977, biserica a fost renovată și repictată. Alte reparații au mai avut loc și în
perioada anilor 1996-1999, când biserica a suportat o serie de reparații generale.
Dintre slujitori amintim pe: preoții Marin și Constandin 16, pr. Dumitru Popescu, pr.
Constantin Corgeagu, pr. Ionel Rădoi, pr. Bogdan Peptușel.

4. Biserica „Cuv. Parascheva” Alunișu

Biserica din satul Alunișu cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva” a fost construită în jurul anului
1811 „pe moșia dumn(ea)lui biv vel log(ofă)t Belul, făcută de (e)norieași”18.
17

Așadar, clădirea are formă dreaptă cu pereți de lemne încleiate, fiind încinsă cu un brâu de
lemn împletit. Acoperișul e de șindrilă, iar pe latura vestică susține o turlă cilindrică, care
prezintă la jumătatea distanței dintre bază și acoperiș o despărțitură tot de șindrilă. Biserica
prezintă un pridvor larg închis, cu 4 stâlpi cilindrici.
Interiorul locașului cuprinde un pronaos mic dreptunghiular, despărțit de naosul mai larg
printr-un perete de lemn, cu o ușă de trecere. Naosul prezintă o boltă cilindrică de lemn susținută
de un arc, care are mai multe înflorituri. Catapeteasma este una tot de lemn, având 2 rânduri de
icoane, sfârșindu-se printr-o cruce mare de lemn. Altarul are formă pentagonală, având în stânga
proscomidiarul, la care însă, nu se mai vede nicio inscripție din vechiul pomelnic cu ctitorii și
donatorii19.
Pictura inițială aplicată direct pe stratul de tencuială prezenta diferite linii cu un colorit
stins, o altă pictură importantă, a fost cea de la 1877, când biserica s-a reparat integral, iar o altă
reparație importantă a avut loc în anul 1940.
Printre obiectele de cult mai importante, amintim două icoane de pânză pe lemn: una care
îl reprezintă pe „Sf. Ioan Bogoslovu”, și pe „Sf. Dimitrie”, lucrate de către „Păun zugravu ot
Cioroi, 1813 mar(tie) 30”, iar cealaltă reprezentând scena „Adormirii Maicii Domnului”, fiind
zugrăvită la „leatu 1813”20.
Dintre cărțile de ritual, amintim:
1. Minei pe August, tipărit în 1805 la Buda, având următoarea inscripție: „Aceste mineae . .
. săntu luate drept tl. 105 de ctitorii dela biserica Anghelești ot Aluniș ce să prăznuiește
cuvioasa Paraschiva, săntu cumpărate de ctitorii care mai-nainte să vor numi . . . și s-au
14
George POBORAN, Istoria orașului Slatina . . ., pp. 365-366.
15
George POBORAN, Istoria orașului Slatina . . ., p. 366.
16
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 78.
17
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1937, p. 3.
18
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 87.
19
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 2; Nicolae STOICESCU, Bibliografia
monuemntelor feudale . . ., p. 118. De asemenea, a se vedea și: B. A. R., ms. rom. 221, f. 115-
116.
20
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 3.
6
așezatu la acastă sfintă beserică ce mai sus s-au numitu ca să fie de pomenire tuturoru celoru ce
s-au ostenit, și s-au început acastă sfintă beserică cu ajutorul lui Dumnezeu de acești megiiași
anume: popa Radu duhovnicu i Preda Epure i Barbu sin Anghel Merișanu i Stoeanu nepotu-său
i Sanfiru sin Neacșu i Ionu Picu i Stan Căpricean i Nicula Orbu i Cârstea cel Negru și căți
Dumnezeu au mai dăruitu . . . 1812, ghenarie 13”.
2. Triod, fără coperte, în care un anume popa Crăciun face următoarea remarcă: „Nu este
sărac cel ce nu are mumă și tată, ci este sărac cel ce nu are învățătură”. De asemenea, pe
aceiași carte un alt preot, Coman, descrie cele ce auzise cu privire la mișcarea lui Tudor
Vladimirescu astfel: „În zilele prea luminatului domn Io Alecsandru Nicolai Șuțu s-au
întâmplatu de au murit părintele nostru, Iosif episcopu Argeșău la Antim în București, la sfeti
Vasile și după moartea lui, mai în curnelegi au muritu și domnul Nicolae Șuțu fiindu în scaun.
Și după moartea lui s-au sculatu Tudorin, o(a)ste dela apusu și Ispilatu pănă la Tărgoviște și s-
au făcut price între dănși(i) și s-au băjănit lumea și s-au tăiatu pa(n)duri(i) lui Ispilantu cu
turci(i) la Drăgășani și i-au bătut pe panduri de i-au făcutu zobu. Și s-au străns băjăniile toate
care-și la locul lor, iar mai pă toamnă în dechemvre 30, s-au cutremuratu pământu într-o
sămbătă sara și în luna lui ianoare 11 s-au făcut un semn despre apus cam verde și era numai o
țiră de noru spre munte și au făcut brău despre munte cât s-au auzitu peste tot pământul, cât s-
au miratu toată lumea. Și când au murit domnul și episcopu au fost lt. 1821 și căndu au tunat pă
ceri au fost 1822”.
3. Minei pe Martei, tipărit în 1805 la Buda, având următoarele însemnări: „ Să se știe
căndu au plecat Muscali(i) dințar(ă) în luna lui iunie 15, la anul dela Adam 7321, eară dele Hs.
1813 și șăzăndu aici ani opt și de aici ridicăndu-se cu război asupra Sfranțuzului l-au bătut într-
un an și apoi de acolo auzirăm că s-au dus la țara lor și apoi făcăndu-se pace între împăraț(i)
au venit domnu în țar(ă) Ioaanu sin Ghiorghe Caraga voivodu.” și „Să se știi de căndu m-am
firotonit eu Gheorghe gramaticulu, dela satul Vața ot Gura Boului, în județul Oltului, la
episcopul Argeșului, Iosifu și m-am fironisit dieacon desăvârșit în luna lui dechemvrie în 30 zile
și zioa aceia era joi și arfiereul acela chema Filaret, la orașu Că(m)pulu(n)gului iar ani dela
Adam erea leatu 7324, eară dela Hs. 1816”21.
Dintre slujitori amintim pe: preoții Constandin și Coman22, preotul Radu, preotul Crăciun,
diaconul Gheorghe, pr. Ștefan F. Marinescu,

5. Biserica „Sf. Voievozi” Deleni

Biserica din satul Deleni, cu hramul „Sf. Voievozi” a fost ridicată în anul 1802, de către marele
șetrar Toma Deleanu23 și soția sa Joița.

21
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., pp. 3-4.
22
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 87.
23
Această familie este foarte veche, precum o menționează generalul Gigurtu, încă dinainte de
zidirea cetății Giurgiu, având sub stăpânire toată moșia Giurgiului. În județul Olt o găsim cu
puțin timp înaintea domniei lui Matei Basarab, adică la anul 1633, avându-și moșia la Deleni-
Olt. Tot aici, cel mai însemnat boier al familiei, Drăgușin Deleanu, va construi o mânăstire
impunătoare pe malul Oltului, cunoscută în tradiția locală drept Mânăstirea Bolovanu. Conform
unor inscripții găsite la Drăgănești, se pare că marele boier Drăgușin ar fi rudă apropiată cu
Matei Vodă Basarab, dinspre mama acestuia, Stanca din Hotărani-Romanați, însă nu este o
dovadă clară a înrudirii celor două personalități întrucât nu se cunosc rădăcinile familiei acestui
boier dinspre tată și nici rădăcinile doamnei Stanca, mama marelui voievod. Cert este că într-un
document din 10 iunie 1624 se menționează că mama lui Drăgușin Deleanu se numea Maria și
că mai avea un fiu, Radu, care, după cercetările lui Ion Ionașcu, ar fi decedat de tânăr. Unii
cercetători afirmă că mama marelui boier ar fi originară din Mogoșești-Olt, iar in 1620-1624 ar
vinde lui Preda, fiul lui Ion, nepotului lui Oprea logofătul din Mogoșești o parte din averea sa.
7
 Astfel, clădirea are formă dreaptă, dreptunghiulară, cu pereți masivi de zid și acoperiș de
tablă, cel inițial fiind din șindrilă. Din acoperiș iese o turlă, din zona pridvorului și a pronaosului,
inițial fiind două turle, una deasupra pronaosului, și alta deasupra pridvorului. Turla actuală este
una simplă, fiind acoperită în totalitate cu tablă, fără nicio fereastră. Turlele inițiale aveau
următoarele caractere: prima avea formă dreptunghiulară, fiind acoperită în întregime cu tablă, fără
nicio fereastră, iar a doua avea formă prismatică octogonală, cu înveliș de tablă24.
Fațadele exterioare nu au nicio decorațiune, cornișa fiind simplă. În exteriorul bisericii nu
există picturi, decât la intrarea în biserică, iar la baza turlei se află icoana cu Sfinții Voievozi Mihail
și Gavril, fontul fiind complet alb ca și restul pereților.
Pridvorul este susținut pe patru coloane libere și două coloane prinse în zid, unindu-se prin

Documentul vânzării nu se mai păstrează, existând posibile doar două copii ale acestuia dar
neclare. Astfel, într-una se afirmă că Maria este soacra lui Preda, iar în alta, mătușa acestuia. Tot
marele profesor Ion Ionașcu a făcut o cercetare prin care crede că Ion, tatăl lui Preda, ar fi văr
cu Maria Doamna, afirmând că a doua copie fiind cea exactă. Acest Ion se pare că ar mai avea
un văr, Radoslav bănișorul, de la care cumpărase partea lui de moștenire din Mogoșești. Preda
mai avea un frate, Dumitru, care vinde la 1632 lui Tudor comisul partea lui Radoslav. Într-un
document din 20 decembrie 1704 se menționează faptul că Drăgușin Deleanu vinde moșia lui
Preda, iar acesta, în 1624, vinde, la rândul său, moșia cumpărată lui Tudor Rudeanul, rudă cu
Diicul biv vel logofăt. Pentru o perioadă destul de mare de timp, se pare că aceasta ar fi soarta
moșiei Mariei Deleanu. Despre tatăl lui Drăgușin Deleanu nu avem prea multe informații clare,
dar se pare că era originar din satul Deleni, fiind rudă apropiată cu mama lui Matei Basarab și cu
mama lui Diicu Buicescu. Într-un document din 10 aprilie 1633 se menționează faptul că Andrei
spătarul, fiul Vladului log. Rudeanul, vinde lui Drăgușin Delanu satul Deleni, cu toți oamenii săi,
în schimbul a 170 de galbeni. Tot din acest document reiese că satul fusese cumpărat înainte de
Andrei spătarul, vânzarea făcându-se în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Vodă
Iliași. De aici ne putem da seama că marele boier Deleanu avea de foarte multă vreme moșie în
satul Deleni. Un fapt pe care nu-l putem demonstra cu dovezi clare este anul nașterii marelui
boier. Ceea ce se știe sigur este că, a avut cel puțin douăzeci de ani când și-a vândut moșia din
Mogoșești, ceea ce ne conduce la concluzia că s-a născut pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, fiind
mai tânăr decât Matei Vodă Basarab. Pe Matei Vodă îl găsim într-o titulatură boierească la 1603,
în timp ce pe Drăgușin Deleanu îl întâlnim în marea treaptă de postelnic abia la 1633. Dacă l-am
plasa pe boierul nostru de aceiași vârstă cu Matei Basarab, ar fi ceva greșit, deoarece oricâte ar
fi diferențele de capacitate și ascendență, nu ar fi posibil ca la 50 de ani să te afli într-un rang
boieresc inferior, iar apoi, peste 11 ani, să figurezi în Sfatul Țării cu marea titulatură de paharnic.
Drăgușin Deleanu a fost foarte implicat în lupta lui Matei agă din Brâncoveni-Romanați cu
elementul grecesc din țară. Un izvor scris din acea vreme menționează că în perioada când
Matei agă se afla în Transilvania, iar în Țara Românească se producea ocărârea lui Leon Vodă
Tomșa, boierii l-au trimis pe Drăgușin Deleanu să-l cheme în țară pe Matei Basarab. Un alt izvor
spune că boierii Țării Românești au trimis cărți marelui domnitor prin sluga sa, Drăgușin. Pentru
tot ceea ce făcuse pentru marele domnitor muntean, Drăgușin Deleanu primește titulatura de
al 2-lea postelnic, în 1633, iar la 1634 pe cea de vel sluger. La 2 ianuarie 1642, boierul nostru
era ridicat în rangul de vel armaș, iar la sfârșitul anului 1643, la treapta de paharnic, probabil în
locul lui Marco vel paharnic, care este însărcinat imediat cu funcția de armaș. Tot acest Marco
Danovici este ctitorul bisericii din Sâmburești-Olt. Din acest moment, cel mai însemnat membru
al familiei Deleanu avea o bună stare materială și, din grija pentru dobândirea vieții viitoare în
ceruri, a luat hotărârea de a ridica o mânăstire impunătoare în pădurea Comăniței. Data morții
marelui boier nu o cunoaștem, deoarece nu i s-a găsit mormântul, probabil fiind îngropat în
ctitoria sa, dar din cauza ieșirii râului Olt din matcă, se pare că și mormântul a dispărut, însă nu
8
niște arcade destul de largi.
Deasupra ușii de la intrare se poate vedea următoarea pisanie, scrisă cu caractere chirilice: „În
numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Ridicatu-sa din temelie acest sfânt și
dumnezeiesc locaș în starea după cum se vede, fiind mai înainte de lemn, de robul lui Dumnezeu
Toma Deleanu, vel șătrariu, și cucoana dumnealui Zoița, ce se prăznuiește hramul Sfântului Erarh
Nicolae și Sfinți(i) voevozi Mihail Și Gavril și Sfântul Apostol Toma, ca să fie nouă și părinților
noștri, Grigorie, Ecaterina, Velcea întru veșnica pomenire. 1802, Noemvre.”25
În pronaos, se află noua pisanie pusă în 1904 când s-a efectuat și restaurarea bisericii:
„Această sfântă și dumnezeiască biserică cu hramul Sf. Nicolae și Sfinții Voievozi, s-a zidit de d-l
Toma Gr. Deleanu la anul 1802. Din accidente naturale a crăpat și la anul 1904, iulie, 4 s-a

a mai trăit mult timp după zidirea mânăstirii, murind în anul 1650 deoarece atunci, la întrunirea
Divanului, paharnicul lipsea, fiind înlocuit cu Hrizea vel paharnic. Astfel, marele nostru boier a
decedat în jurul vârstei de 60 de ani, lăsând în urmă următorii urmași: Gorgan, Nicula, Fota,
Stana, Aspra și Anca. Copiii lui Drăgușin Deleanu nu au avut ranguri boierești mari, precum tatăl
lor, apărând foarte rar prin documentele vremii. Gorgan clucerul, fiul cel mare, apare într-un
document din 14 mai 1654, când vinde un țigan, cu frații săi. Tot, Gorgan se înfrățește cu un
anume Mihai, și-i vinde acestuia moșia de la Gurguiați. Gorgan Deleanu, postelnic la 9 ianuarie
1667, se căsătorește cu Ghiajna, fiica lui Radu ban Popescu (mare ban al Craiovei), fapt pentru
care primește de la socrul său o impresionantă avere. În 1667 Gorgan postelnicul vinde lui
Tudoran clucerul ot Aninoasa satul Sălătrucul-Argeș. Un alt copil, Nicula Deleanu postelnicul,
apare în scris în 1679 când vinde o țigancă cumnatului său, Necula, fratele lui Neacșu din Pitești.
Fota, fiul cel mic, este menționat drept proprietar de vii la Slatina, în 16 iunie 1662. Fiica
boierului Drăgușin, Ancuța, o găsim căsătorită cu un anume Necula din Pitești, care făcea
comerț cu diferite produse, precum mierea, după cum reiese dintr-un act emis de Radu din
Oporelu-Olt, la 11 februarie 1682. Din testamentul pe care îl lasă Necula din Pitești, se pare că
acesta nu a avut copii cu Ancuța Deleanu, lăsând, la 22 iunie 1687, soției sale a treia parte din
averea sa, iar restul Mânăstirii Vieroșu-Argeș. Nepoților Necula și Dumineca le lasă haine, iar
nepoatelor Gherghina și Nastasia 8 stupi. Necula apare în 1686 cu titulatura de pitar, când
eliberează de rumânie un om din Tătulești-Olt, alături de el semnând un anume Drăgușin sin.
Necula pitar. Acest nou Drăgușin apare și în timpul moșnenilor din Mogoșești, care merg la
domnitor să le rezolve treburile cu pământul lor din moșia Delenilor, voievodul dând dreptate
primilor. Conform cercetărilor făcute de Ion Ionașcu, reiese că ctitorul actualei biserici din satul
Schitu-Deleni ar fi fiul lui Drăgușin II Deleanu, dar se pune problema cine este mama lui Grigorie
Deleanu, ctitorul bisericii. Despre Grigorie Deleanu nu se știe nimic, decât că a fost postelnic și
că a zidit o bisericuță în cinstea strămoșului său, Drăgușin Deleanu. Singurul urmaș al lui
Grigorie Deleanu, cu Ecaterina Deleanu, este Toma Deleanu. Grigorie Deleanu va muri în 1779.
Toma Deleanu a avut diferite funcții, printre care amintim: judecător ot sud Olt, în 1797 când la
bâlciul din Slatina, de Sf. Gheorghe, are loc un scandal și este scos din slujbă. Tot, Toma Deleanu
capătă titulatura de șătrar, fiind și epitrop al averii Ionașcu, în 1797, când era din nou judecător
la Slatina.
Toma Deleanu a ridicat, în 1802, cu soția sa Joița în satul Deleni o frumoasă biserică, destul de
spațioasă pentru bisericile din acele timpuri, mormântul lui aflându-se și astăzi în această
ctitorie a sa. Deoarece era ultimul membru al familiei Deleanu și, neavând urmași, a luat
hotărârea să-l înfieze pe fratele mai mare al tatălui Generalului Gigârtu, pe Niță Gigârtu care
ulterior devine Niță Deleanu. Însă această adopție s-a făcut cu condiția ca Niță Deleanu și
urmașii săi să nu părăsească niciodată Slatina, făcându-se astfel și un jurământ în Biserica
Ionașcu. Ion sau Niță Deleanu a avut diferite funcții în Slatina și județele Olt și Romanați, dintre
care cele mai importante sunt: serdar, paharnic și epitrop al averii Ionașcu. Acesta a avut și
9
reparat cu cheltuiala enoriașilor ei, dintre care cei mai principale ctitori sunt: Mihail C. Deleanu,
C. Nosopol, Radu Ungheanu…”. 26
Tot în pronaos, se află și mormântul ctitorului, deasupra căruia se află o piatră tombală
simplă, fără înflorituri, dar frumos săpată, care mărturisește următoarele: „Sub această piatră
odihnescu oasele răposatului robu lui Dumnezeu, Toma Deleanu, biv vel șăt(rar), sin Grigorie și
Ecaterina, carele s-au săvârșit la leat 1812 , sept(emvre) 24”27.
Pictura actuală este recentă, din anul 2012, fără a avea valoare istorică, văzându-se doar
chipurile ctitorilor dar fără să mai țină în mâini miniatura bisericii.
După repictarea din 1904 nu s-au mai păstrat chipurile ctitorilor care țin miniatura bisericii în
mâini, acestea fiind înlocuite de figurile celor doi donatori Radu și Elena Ungheanu, chiar dacă, la
renovarea din 1904, a participat și un urmaș direct al lui Toma Deleanu, dar după renovarea din
2012 tabloul ctitorilor este cel original.
Așa cum am menționat mai sus, ultima renovare generală a locașului de cult a avut loc în anul
2012, când biserica a fost resfințită de către P. S. Sebastian, episcop al Slatinei și Romanaților.
La momentul actual biserica nu mai are nicio carte de patrimoniu sau alt obiect vechi, însă la
1935, existau diferite cărți vechi, dintre care amintim: Apostol, din vremea Voievodului Alexandru
Ipsilanti și a mitropolitului Grigorie (București, 1774); Cazanie, fără copertă (secolul al XIX-lea);
Liturghier, din vremea Voievodului Alexandru Ipsilanti și a mitropolitului Grigorie (București,
1780); Penticostar, fără copertă (1800); Octoih (Râmnic, 1811)28.
Dintre slujitori, amintim pe: pr. Nicolae, pr. Avram și diac. Barbul, „scutiți, dând la episcopie
boieri(i) o moșioară danie în Bunești”29, pr. Ioan Gh. Popescu; pr. Constantin Apostolescu, pr.
Ovidiu Ciocea.

6. Biserica „Sf. Voievozi” Cornățelu

Biserica din satul Cornățelu are forma unei biserici tipice de lemn, având temelia de
beton30, iar zidurile de stejar. Turla este una cilindrică sprijinită pe pronaos, confecționată tot din
lemn de stejar, iar acoperișul este de șiță.
Detaliul care îi conferă o frumusețe deosebită este pridvorul format din 6 stâlpi cilindrici
din cărămidă, care susțin câteva arcade largi. Interiorul are o singură încăpere largă, naosul,

copii, amintim deci pe: Costache Deleanu (fost prefect de Olt), Mihail, Nae și Vasile. Fii lui
Costache Deleanu au fost: Costică Deleanu care a fost deputat și prefect al județului Olt, murind
în 1890 de vărsatul negru, lăsând moștenitori trei fete și doi băieți: Constantin și Gogu; și Mihail
sau Micu Deleanu, având moștenitori pe: Bițe (din prima căsătorie) și Nicolae și Mihai (din a
doua căsătorie). Despre mai multe informații cu privire la familia Deleanu vezi și: George
POBORAN, Istoria Orașului Slatina . . ., pp. 445-448; Nicolae IORGA, Studii și documente, V, pp.
292-294; Nicolae STOICESCU, Bibliografia monumentelor feudale . . ., p. 507 (nota 15); Ion
IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., pp. 98-103; S. J. A. N., filiala Olt, fond Prefectura
județului Olt, dosar nr. 12/1923, f. 34 și f. 45-47.
24
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente. . ., p. 116.
25
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente. . ., p. 117.
26
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente. . ., p. 117.
27
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente. . ., p. 117.
28
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente. . ., p. 117.
29
Ion IONAȘCU,Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 91.
30
Inițial a avut temelie de trunchiuri de stejar până în 1866, când se pune cea de cărămidă,
pentru ca din 1946 să se așeze pe temelie de beton.
10
despărțit de altar printr-o catapeteasmă de lemn, cu icoane simple31. Astfel, naosul prezintă două
bolți cilindrice longitudinale, sprijinite de arce cu dubluri la rândurile așezate pe console.
În exterior există diferite forme decorative: crestări, funie răsucită etc., executate cu unelte
tradiționale. Brâul este executat în tehnica funie răsucită; acesta înconjoară biserica, dând
simetrie acesteia, fiind întrerupt din loc în loc prin porțiuni plane, decorate cu câte șase rânduri
verticale de crestături.
Biserica din satul Cornățelu32 a fost construită în anul 180633 sau în anul 181034 sau în anul
35
1815 , însă niciuna dintre ceste date nu pare a fi cea precisă, deoarece vechea pisanie nu s-a
păstrat. Dintr-o catagrafie alcătuită prin anii 1825-1830, se menționează faptul că biserica de
lemn din Cornățelul, cu hramul Sf. Voievozi, exista, fiind ridicată „pe moșia schitului Seaca”,
slujind aici preoții „Gheorghe și Stancul”36.
Cele mai însemnate cărți, găsite aici la începutul secolului al XX-lea, sunt următoarele:
1. Liturghier din anul 1812, cu inscripția: „Această sfântă liturghie este a preotului Ioan
d(u)h(ovnicul) și me-au cerut-o părintele Venedict, egumenu sfântului schit Seaca, deslegată. Și
am legat-o eu cu a mea cheltuială ca de 3 sfanți la anul 1854, de legătorii Matei și Toma de la
Titkveni județu Argeș. Spre dovadă am iscălit printr-al mieu condei.
Preotul Ioan d(u)h.”37
2. Carte de rugăciuni sau Bogordonicia, cu următoarele înscrisuri: „Această sfântă și
dumnezeiască carte ce se numește Bogorodicină a Maicii Domnului s-au scris de frate-mieu,
sfânt părinte Neofit, eromonah sf(in)t(ei) monăst(iri) Cozia și mi s-au hărăzit mie cel iscălit mai
jos, pentru multa rugăciune care l-am rugat, fiindcă era și sfi(n)ți(ei) sal(e) foarte
trebuinecoasă.
Vladu Anaknosti 1815, iunie 22 z(ile)”
„Acastă sfântă carte care este a dumnealui fratelui Ionu. Și am scris eu cel mai jos iscălit.
Marin Popa, ereu 1816, decm. 5.”
„La așăzarea sfinții păr. Neofit la leat (1)825, apr. 14, cu alegerea soborului, din porunca
sfinții (sale) părint. E(gumen) chir Nectarie Coziianu, s-au hărăzit și această Bogorodnie de la
log(o)f(ăt) Ioniță, frate lui numitului egumen chir Neofit, a sfăntului schit Seaca.
(1)825, apr. 15.”
„La 9 ceasuri din zi, duminică în zioa nașterea sf(ăn)t. Ioan Botezătorul, s-au pristăvit
sfinț(ia) sa părintele Neofit, egumenu sfântului schit Seaca, în anu când au venit Muscalii în
Țara Romănească
Ioan Bulegă 1828, iunie 24.”38
Biserica de la Cornățelu a mai suferit și alte lucrări de renovare în perioada 1852-1868,
acestea fiind suportate material de către următorii ctitori secundari: preotul Stancu, preotul
Dumitru Tănăsescu, Gheorghe Necșulescu, Dincă Cațaoanul, Dumitru Gorjanu, Tudor Ciobanu,
Ene Ciobanu, Rădoi Popescu, Florea Nițu, Petre Câmpeanu și Ion Duță 39. De asemenea, biserica
a fost renovată și repictată în anul 2001, când i s-a adăugat și o pisanie;

31
Icoane pictate în anul 1868 de către Stan zugraful din Mircești, aflate acum în muzeul
Mânăstirii Clocociov.
32
Nu se cunoaște numele ctitorului.
33
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 84.
34
Nicolae STOICESCU, Bibliografia monumentelor feudale . . ., p. 309.
35
B. A. R., ms. rom. 221, f. 105-106.
36
B. A. R., ms. rom. 3530, f. 117.
37
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 85.
38
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., pp. 85-86.
39

11
 Dintre slujitori amintim pe: preoții Gheorghe și Stancu 40, pr. Dumitrescu și diac. Costin,
pr. Bratu, pr. Olie, pr. Constantin Minculescu, pr. Gheorghe, pr. Ioan, pr. Marin Gorjanu, pr. Nae
Aluneanu, pr. Ioan Sebescu, pr. Marin Stănescu, pr. Ion Ștefănescu, pr. Marian Stochiță41.

7. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Dumitrești

Biserica din satul Dumitrești42 este un vechi și important monumente istoric din nordul
județului Olt, care păstrează aproape în întregime forma inițială.
Astfel, planul bisericii este unul de treflă, având temelia de cărămidă, cu soclu puțin
profilat. Fațadele exterioare de pe naos sunt înconjurate de un brâu format din 2 rânduri de
cărămizi. Brâul desparte fațadele bisericii în două planuri, străbătute fiind de firide
dreptunghiulare, în partea inferioară, și succesiuni de arcaturi, în planul superior. Acoperișul și
turla de tablă, care nu prezintă niciun interes istoric, potrivit unor importanți cercetători, sunt
prea mici în raport cu înălțimea și masivitatea zidurilor bisericii43.
Pridvorul bisericii este complet închis,având formă dreptunghiulară, intrarea în biserică
făcându-se printr-o singură ușă, strâmtă. Naosul are o frumoasă boltă, care se reazemă pe arce
solide. Pereții dinspre altar și pronaos prezintă niște ieșituri, care oferă o masivitate mai mare
boltii. Pronaosul, mai mic, de formă aproximativ pătrată, este boltit în calotă. La începutul
secolului al XX-lea se mai puteau vedea mici urme din pictura originală. Altarul este circular, cu
boltă cilindrică, longitudinală, și un frumos proscomidiar.
Deasupra ușii de trecere în pridvor se află inscripția 1899, lângă urmele celei din 1836: „
Doamne, acela ce cu puterea ta proslăvești pre cei ce iubesc podoaba casei tale, primește și
acest sf. locaș al tău, care întru cinstea și slava sf. Adormierei a Precestii, s-a zidit din temelie
de d. jupan Rizea spătarul la anul 1608. Și trecând o sumă de vreme și stricându-se la această
biserică toate lucrurile, iar văzând d. paharnic Constantin Olănescu, stăpânul moșiei, că din
toate lucrurile s-a prăpădit și vrând să împodobească sf. biserică a meremetisit-o de isnoavă și
a mai adăogat un hram sf. împărați Constantin și Elena. Această sfântă biserică s-a reparat în
zilele înălțatului nostru domn, Alexandru Ghica voevod, fiind episcop chir chir Ilarion
Argeșanul, la anul 1836, oct. 14. Iar în anul mântuirii 1899, s-a reparat, învălit și zugrăvit din
nou . . . de d. proprietar al moșiei Dumitrești, Paul Lazăr, de preoții Ioan Mihăescu, Ioan
Diaconescu și ctitori: D-tru Ionescu, D-tru Iamba și Niță Buncilă, la anul 1899, noembrie 12.
Spre pomenire în veci, amin.”44. Așadar, ctitorul principal al bisericii din Dumitrești este Rizea
spătarul45, în timp ce o catagrafie de la începutul secolului al XIX-lea, mărturisește faptul că
biserica din Dumitrești este zidită „pe moșiea boerească făcută de dum(nea)lor”46. O altă acțiune
de renovare a bisericii a avut loc și în anul 1958.
40
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 92.
41

42
Nicolae STOICESCU, Bibliografia monumentelor feudale . . ., p. 519.
43
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 199.
44
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., pp. 199-200.
45
Acest Rizea ar putea fi Mârzea, marele spătar al lui Radu Vodă Șerban. Acest Mârzea, numit
cel mare, a avut un important rol militar în Transilvania, la începutul domniei lui Radu Șerban,
acesta fiind unul dintre hodnogii munteni, care lupta pentru înfrângerea ungurilor și omorârea
lui Moise Szekely, în anul 1603. Așadar, în timpul unei lupte date la Brașov, domnul muntean i-
a încredințat lui Mârzea latura dinspre miazăzi a oștirii sale. În anul 1616, Mârzea figurează ca
paharnic, iar câțiva ani mai târziu este întâlnit cu dregătoria de biv spătar. Nu se știe din ce
familie boierească făcea parte acest mare căpitan de oști sau cum a devenit ctitorul bisericii din
Dumitrești. De asemenea, nu se cunoaște nici împrejurarea în care aceiași moșie a trecut în
stăpânirea boierilor Olănești, în 1831, originari din Olănești, județul Vâlcea.
46
A se vedea: B. A. R., ms. rom. 2530, f. 116.
12
 Dintre vechile podoabe de care a dispus a ceastă biserică, amintim o frumoasă icoană a
Maicii Domnului, pe care nu o putem data. Dintre cărți, amintim o Cazanie din 1781, având
următoarea însemnare: „Această sf(â)ntă carte ce se chieamă cazanie este cumpărată de robul
lui Dumnezeu, Ionu Ungureanul, și au dat-o de pomană sfânta biserică la hramul la Adormirea
Maicăi Precesti, la satul Dumitrești, în mâna popii Neacșului, ca să-i fie de pomenire pentru
sufletul ce s-au ostenit și la totu neamul lui, eară cine s-ar ispiti a o fura sau să o ascu(n)ză să
fie afurisitu de 318 părinți dela săborul Nicheea”47.
Dintre slujitori, amintim pe: pr. Neacșu48, preoții Marin și Hrizea49, pr. Gheorghe Cedică, pr.

8. Bisericile din Făgețelu

Într-o catagrafie a bisericilor din anul 1825, în satul Făgețelu figurau trei locașuri de cult:
biserica, numită „Boba”, cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva”, ridicată inițial de lemn, iar apoi, în
1853, din zid, „făcută de moșie megieșască, de popa Stan și alții”50; biserica cu hramul
„Adormirea Maicii Domnului” din Făgețelu din Deal și o altă biserică, având același hram ca
precedenta, în Făgețelu din Vale51, despre primul locaș de cult menționat neștiindu-se prea multe
lucruri, vom descrie doar istoricul celorlalte două.
Așadar, biserica din Făgețelu din Deal a fost construită în anul 1819, de către postelnicul
Ioniță Bumbeș52, având o formă dreaptă, cu fațadele exterioare brăzdate de un brâu încadrat între
47
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 200.
48
Nume rezultat din conținutul însemnării de pe Cazanie.
49
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 91.
50
B. A. R., ms. rom. 3530, f. 116.
51
Nicolae STOICESCU, Bibliografia monumentelor feudale . . ., p. 520. A se vedea și: B. A. R., ms.
rom. 221, f. 115-116.
52
În secolul al XVIII-lea, membrii familiei Bumbeș erau simpli moșneni. Prima mențiune despre
această familie datează din 1792, fiind reprezentată de carte de judecată, prin care Iordache
Bumbeș, fiiul lui Diicu ot Făgețel, se judeca cu niște locuitori ai satului Vlaici din Teleorman
pentru moșia Leleasca. Cel mai probabil ctitorul bisericii din Făgețelu din Deal, Ioniță
postelnicul să fie fiul acestui Iordache Bumbeș. Așadar, Ioniță Bumbeș a fost căsătorit cu o
anumită Ioana, având doi copii : Anica sau Ioana și Ioan. Anica Bumbeș s-a căsătorit în anul
1826 cu marele negustor slătinean Ionașcu Răducu pitarul, care moare de tânăr, lăsând Bisericii
Domnești din Slatina o parte din moșia Sinești. În anul 1856, Anica Bumbeș se recăsătorește cu
Mihail Tonescu, iar în 1878 donează orașului Slatina o parte din averea sa. Celălalt fiu al
ctitorului din Făgețelu, Ioan Bumbeș, se căsătorește în 1831, după ce tatăl său murise, cu Elena
„singura născută și moștenitoare” a văduvei Anghelica Stoicănescu, soția defunctului șetrar
Constantin din Stoicănești. În același an, 1831, Ioan Bumbeș apare cu dregătoria de polcovnic,
fiind proprietarul moșiilor Mirelești și Perieți. Se pare că acest membru al familiei Bumbeș
moare de tânăr, exact ca tatăl său, în jurul anului 1839, având de urmași pe: Dumitrache și
Măndica. Cea din urmă moare în 1847, iar Elena Stoicănescu se recăsătorește în iulie 1841 cu
pitarul Ioan Fântâneanu din Balota, Mehedinți. Astfel, moștenitorul familiei Bumbeș rămâne
Dumitrache, care învață limba elină în casa tatălui său vitreg pe care îl admira, lucru ce reiese
din unele scrisor ale sale, unde semnează: „De I. Boumbech ou Fountaniano”. Dumitrache
Bumbeș a urmat diferite școli importante ale vremii sale, iar în 1857 apare cu dregătoria de
mare pitar, zidind, alături de Ioniță Funtâneanu, biserica din satul Perieți. În anul 1836,
Dimitrache Bumbeș cuprins de o grea suferință pe care o avea la piciorul stând, va muri într-un
sanatoriu de la Viena, fiind adus și înhumat lângă ctitoria sa din Perieți, piatra de mormânt
purtând următoarea iscripție : „Dumitru I. Bumbeși, născutu la 26 augustu, 1836, răposatu din
astă lume la 16 decembrie 1854, în Vienna”. Cf. Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . .,
13
două șiruri de cărămizi, care se încheie deasupra arcadelor pridvorului. În planul superior din
exterior, firidele cuprind mai multe picturi în medalion, iar acoperișul este unul de șindrilă,
neavând turlă53.
Intrarea în biserica se face printr-un frumos pridvor, mărginit de 6 coloane libere și 2
prinse în zid, fiind unite între ele prin arcade profilate. Trecerea în pronaos se face printr-o ușă
masivă, mărginită de un chenar de lemn, iar deasupra acestei uși găsindu-se următoarea
inscripție: „Acastă sfântă și dumnezeească biserică ce să prăznuește hramul Adormirea
Precesti, s-au rădicatu din temelie, s-au ziditu și s-au înfrumusețatu cu zugrăvitu după cumu să
vede, cu toată cheltuiala și osteneala dumnealui postelnicu Ioanu Bumbeșa și a soției d-lui
Ioana postel(nicea)sa, în zilele prea luminatului și prea înălțatului domnului nostru, Io
Alexandru Nicolae Suțu voievod și iubitoriu(lui de) Dumnezău, episcop I(o)sif Argeșeu. Și au
mai ajutatu și di(n) ienoriaș(i), adică prioții beserici, cu taler(i) 380, adică trei sute opt zeci,
Iulie 12, 1819. Și zugrafi fiind: Vasile, Anghel, Ioan zugravi”54.
Pronaosul bisericii este unul dreptunghiular și conservă pe peretele vestic chipurile
ctitorilor. În dreapta ușii se vede o siluetă de femeie îmbrăcată în haine populare, cu numele de
„Ioana . . .”. În stânga se văd portretele postelnicului „Ionu Bu(m)beși” și al copilului „Ionu
Bejnea”, care sunt îmbrăcați în veșminte boierești, specifice dregătoriei.
În pronaos nu există nicio urmă de vreo piatră funerară, care să amintească de vechi ctitori,
care, deși erau originari din Făgețelu, au ales ca necropolă a lor biserica Schitului Sopot din
Slatina.
Naosul este despărțit de pronaos printr-un zid foarte gros, care are o ușă de trecere și două
deschideri. Acesta este mai larg și are o formă dreptunghiulară, cu o boltă cilindrică și
longitudinală. Altarul este circular și are o boltă elipsoidală, iar la proscomidiar se pare că ar fi
existat un pomelnic cu ctitorii bisericii, dar care s-a șters.
Dintre cele mai importante cărți de cult de care a dispus biserica, amintim:
1. Triod, tipărit în 1765 la București, având însemnarea: „Ioniță Bumbeși tl. 10”.
2. Triod, tipărit în 1782 la Râmnic, care a fost al bisericii numită Boba, având însemnarea
următoare: „ . . . dintr-acești bani t(a)l. 12 p(o)l au datu jupănulu Martinu ot Micești de
pomenire: Martin i Stanca și cu tot neamul lui. Și au mai datu Ghiorghe slujitoriu bani 60, totu
de poamnă: Ghiorghe, Nedelea; eară de acia n-au mai datu nici un ban. Și amu scrisu eu popa
Slavu ot Spi(ne)ni, eară cine s-aru ispitit să-lu fure și să-l înstrineze dela dă(n)sulu fără de cale
și fără dreptat să fie afurisit și anafima de 318 sfinți părinți vă Niche și de to(a)te
sob(o)arele . . . Să știe că(n)du au muritu popa Drăgușinu dela Făgețăl, dănu luna lui
deche(v)re în 22 și unbla văleatul 7296 (1787). Și părinte(le) mitropolitu răposatu Grigo(ri)e tot
într-acestu an au răposatu. Și am scrisu eu popa Slavu ot Spine(ni) sinu popi lui Grigore, cu
măna lui și era și Ionu sin Costadinu ot Meri”. „Acastă sfântă și d(u)mnezeiască carte ce se
chiamă triodu s-au luat tl. 12 p(ol) . . . și ajutând la acești bani: moși Florea cu tl. 5 și eu, popa
Radu, cu tl. Împreună cu Isaia i Stoica i cu Mihai și s-au așezatu la beserica dela Boba, ca să
fie statornică și cine muta-o dela această sfăntă biserică . . .Și cându s-au luoat această carte, s-
au luoat de popa Slav ot Spineni . . .”. „ Să se știe de cându s-au sărnositu sfănta biserică de s-
au făcut de iznoavă de la leatu 1818 și am fost ostenitori preoți și megieași care se voru arăta:
popa Stan, duhovnicu; popa Isaiea; Andrei diaconu; Stoica etc. Popa Stan duhovnicu ot
Boba”55.

pp. 205-208.
53
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 202.
54
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 203.
55
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., pp. 204-205.
14
 Dintre slujitori56, amintim: preotul Drăgușin, preotul Radu, preotul Stan, preotul Isaia,
diaconul Andrei, preoții Papa și Șerban, preoții Matei și Marin, diaconii Mirea și Neacșu 57, pr.
Ion C. Dumitrescu,
Biserica din Făgețelu din Deal are un plan dreptunghiular ca cea din Făgețelu din Vale.
Astfel, în exterior fațadele sunt încinse de un brâu fără firide. Pridovorul are 4 stâlpi liberi, fără
ornamente, iar acoperișul este de tablă, cel inițial fiind de lemn, având deasupra o turlă
octogonală pe o bază pătrată, învelită cu tablă. La intrarea în pronaos se poate vedea vechea
pisanie: „Cu ajutotu lui Dumnezeu, din temelie s-au zidit acastă sfăntă biserică cu hramul
Adormirea Maicii Domnului, cu osteneala popii lui Matei Budriman și popa Radu postelnicu și
împreună cu feciori(i) lor, în zilele domnului nostru Dimitrie Grigorie Ghica și episcop fiind
Ilarion Argeșiu, la liatu 1822, iulie 12, iar în anul 1913 s-au reparat . . .”. Așadar, această
biserică a fost construită în anul 1822 de către preoții Matei și Radu postelnicul, probabil
originari din Făgețelu58.
Pe pereții pronaosului dreptunghiular se văd portretele ctitorilor: „popa Matei, Voica
preoteasa”, în dreapta, „popa Mirea, Neacșu dieaconu”, în stânga, iar pe peretele sudic: „popa
Radu, Ioana preoteasa”. Preoții au o vestimentație sobră, reverende dungate, în picioare purtând
opinci, iar femeile poartă costume populare, cu marame pe cap59.
La începutul secolului al XX-lea, pictura inițială se mai putea observa în altar, la
proscomidiar, unde exista un pomelnic cu numele ctitorilor. În anul 1921, biserica a fost
resfințită ca urmare a renovării începută în 1913, când biserica era căzută în ruină. Alte reparații
la locașul de cult au mai avut loc între anii 1943-1947 și 2005-2006.
Dintre cărțile de care a dispus biserica, amintim o Cazanie tipărită în 1834 la Buzău, cu
însemnarea celui care a vândut-o: „Iosif vă(n)zătoriul de cărți din București”, care a vândut-o la
19 mai 1839 „în târgu Dobrotinetului”60.
Dintre slujitori, amintim: preoții Matei și Radu (ctitorii), preotul Mirea și Neacșu diaconul 61, pr.
Marin62, pr. Grigorie Păcioianu,

9. Biserica „Cuv. Parascheva” Ibănești

Biserica „Cuv. Parascheva” din satul Ibănești a fost construită din lemn în anul 1785, de
către Ion Negreanu63, „pe moșie megieșească”, având inițial și hramul „Sf. Dumitru”.

56
Îi vom enumera și pe cei de la biserica numită „Boba”, deoarece aceștia au slujit la ambele
biserici.
57
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 87.
58
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 208.
59
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 208.
60
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 209.
61
Probabil rude cu familiile ctitorilor.
62
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 87.
63
În jurul anului 1635, mai mulți locuitori ai cătunului Ibănești își vând părțile de moșie unui mic
boier numit Radu Piscotan, fiul postelnicului Manea Piscotan, cal care, în 1624, era proprietarul
satului Creți din Poboru. Acest Radu Piscotan a mai avut un frate, numit Manea, care neavând
copii își închină partea de moșie, adică jumătate „din 3 funii și o cezvârteâ” Mânăstirii Seaca-
Muștești. Nu după mult timp, Mânăstirea Brâncoveni din Romanați devine și ea posesoare a
„trei funii fără o cezvârte” din moșia Ibănești, ceea ce înseamnă că și Radu Piscotan donase o
parte din moșia sa unei mânăstiri. În anul 1768, documentele vremii vorbesc despre urmașii
acestui Radu Piscotan, anume: „Radu Zăbavă și Ion Coroș dela Căzănești”. Se pare că un urmaș
al acestui Radu Piscotan, probabil nepot, a fost și Ion Negreanu, din „comuna Vai-de-ei”, care
va construi pe moșia strămoșului său o bisericuță de lemn. Cf. Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și
15
 Biserica prezintă un plan dreptunghiular, având temelie de cărămidă și pereți groși de lemn
de stejar, încinși cu un brâu simplu de lemn. În fața construcției, se remarcă un pridvor deschis,
cu 4 coloane de cărămidă, care prezintă diferite linii spirale și policromie. Acoperișul este unul
de șindrilă, fără turlă, iar în ceea ce privește pridvorul, se pare că acesta a fost adăugat mai
târziu64.
Deasupra ușii de intrare în pronaos se poate observa inscripția zugrăvită pe lemn:
„Începutu biserici la anul 7294 (1785), noemvrie 8, zugrăvirea al doilea la 1833”. Această
inscripție reprezintă o sinteză a primei pisanii care nu se mai păstrează, însă dedesuptul acesteia
se află o altă pisanie, având următorul conținut: „Această sfăntă și dumnezeească biserică s-au
făcutu de mai nainte de moși(i) noștri la anul 7294 (1785) și la anu 1833, octombrie 13, s-au
rădicat pe temelie și s-au coperit. Și acum în zilele prea luminatului nostru domn Carol . . . cu
blagoslovenia prea sfinției sale . . . și la anul 1877 s-au zugrăvit și s-au înfrumusețat precum să
vede pe hramul Adormirea preacesti cuvioasa Paraschiva, sf. Dimitrie, cu alergătura și mai
multă dare a d-lor Const. Marinescu, Mărin Mușuroea . . . Ion Stancu și cu ajutorul celorlalți
ctitori. Zugravi Dozăști, plasa Oltul de sus, județul Vlăcea: Ion Radu, Ilie, Marin. Anul 1879,
aug. 24”65.
Pe peretele sudic al pronaosului se pot observa chiputile zugrăvite ale ctitorilor
restauratori: „dumnealui Constandin Marinescu, soțiea Ioana; dumnealui Marin Mușuroea,
soția . . .”, aceștia fiind îmbrăcați în costume populare, cu cojoace scurte și pline de înflorituri.
Restul picturii prezintă diferite scene biblice, dar și diferite modele florale.
Naosul prezintă o boltă cilindrică de lemn plină de ornamente, așa cum este cea din altar.
La proscomidiar nu se mai vede vechiul pomelnic cu ctitorii66.
Dintre cărțile de cult de care a dispus biserica din Ibănești, se remarcă:
1. Penticostar, tipărit în 1785 la Râmnic, cu următoarele însemnări: „Acest penticostar l-
am cumpărat eu . . . Negrean cu tl. 6. Scris-am eu dascălul Toma”; „Cu mila lui D-zeu s-au luat
acest pi(n)ticostar dela Rămnicu și s-au dat la sfănta bese(ri)că hramul sfă(n)tu Dumitru și prea
podoamna Paraschivei. Și am scris eu Toma, dascăl ot Ibănești, cu mănă de țărănă. Și anul
1787, mar(tie) 24.” și „Acest penticostaru l-au cumpăratu Ion Mărculescu, cu talere adică șase,
ca să fie al sfintei beserici la hramul lui sf. Dum(i)tru și prea podomnii Paraschivei, iar de s-aru
ispiti cineva să-l strămute la biser(i)ci sau îlu va fura să fie suptu blăstămul celor 318 de părinți
sfinți dela Niichiea.”.
2. Minei, fără coperte, tipărit la Râmnic: „Acest mineiu l-au cumpărat c. Gheorghe
Negrean cu Mușuroea, au dat tal. 3, i Ion al Sandi au dat tl. 2, Gheorghe au dat tl. 8, ca să fie al
sfintei beserăci . . .”67.
Dintre slujitori amintim pe: preoții Anghel, Leafu, Șerban, diaconii Nicolae, Matei, Ioan68,
pr. Gheorghe Ionescu-Tolescu,

documente . . ., pp. 256-257.

64
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 257. Nicolae STOICESCU, Bibliografia
monumentelor feudale . . ., p. 830.
65
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 258.
66
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., p. 258.
67
Ion IONAȘCU, Biserici, chipuri și documente . . ., pp. 258-259.
68
Ion IONAȘCU, Catagrafia Eparhiei Argeș . . ., p. 92.
16