Mitropolitul Dosoftei s-a nascut in anul 1624 la Suceava, primind la botez

numele Dimitrie. A studiat pentru inceput acasa, apoi în 1640 la Iasi, la Colegiul de la
Mănăstirea Trei Ierarhi, infiintat in timpul domnitorului Vasile Lupu. De aici se
indreapta spre Liov, unde va studia la Scoala Fratiei Ortodoxe "Adormirea Maicii
Domnului". Aici a invatat limba greaca, latina, slavona bisericeasca si polona,
devenind unul dintre poliglotii vremii. In anul 1649 s-a calugarit la Mănăstirea
Probota, primind numele Dosoftei. In anul 1658 a fost ales si hirotonit episcop de
Husi, apoi episcop la Roman, iar in 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari carturari romani din
secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet national, primul traducator in limba
romana al cartilor de slujba religioasa, primul versificator al Psaltirii in tot Rasaritul
ortodox, primul traducator in romaneste al unor carti din literatura dramatica si
istorica universala, primul carturar roman care a copiat documente si inscriptii. Mai
este cunoscut drept o personalitate a vietii culturale si spirituale romanesti si pentru
traducerile sale din literatura patristica si pentru contributia sa la formarea limbii
literare romanesti.
 In 1686, in urma campaniei de retragere din Moldova, soldatii polonezi au luat
cu ei ca ostatic si pe mitropolitul Dosoftei. Ramane in exil pana la sfarsitul vietii. A
trecut la cele vesnice pe 13 decembrie 1693. A fost inmormantat la Biserica
“Naşterea Domnului" din Zolkiew (Ucraina).

Canonizarea Sfantului Ierarh Dosoftei a fost abrobata de membrii Sfantului Sinod

al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea
Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Proclamarea solemna a
canonizarii Sfantului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc in data de 14
octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iasi.
 Mitropolitul Dosofeti, a tipărit cărţi de cult, date în folosinţă
Bisericilor active din secolul al XVII-lea şi următoarele. Aşa avem:
 Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri
(la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
 Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (ed. a Ii-a, Iaşi, 1683);
 Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680 (text paralel: slavon şi român);
 Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683;
 Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
 Parimiile preste an, Iaşi, 1683, având tipărit din nou
 Poemul cronologic, cu mici adaosuri şi modificări.
 Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682-1686, lucrare de
compilaţie, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios)
şi slave.
 Lucrări în manuscris:
Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în româneşte, Istoriile lui
Herodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea
păcătoşiior a lui Agapie Landos şi fragmente din Viaţa şi minunile Sf. Vasile cel
Nou.
Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de
Nicolae Milescu, care s-a tipărit la Bucureşti, în 1688. În timp ce se afla în exil în
Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de poetul cretan
Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa
Orbecche a italianului Giraldi, păstrată fragmentar (154 de versuri); începe acum
şi traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din cartea
I).
La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei şi a mitropolitului Varlaam
lasinski al Kievului, a tradus din –greceşte în slavo-rusă mai multe lucrări
teologice: Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul, Constituţiile Sfinţilor Apostoli,
Istoria bisericească şi privire mistică a patriarhului Gherman I al
Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva ereziilor, şi
despre credinţe noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări
(Mărgăritare) ale unor Sfinţi Părinţi (34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a
alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de texte patristice şi liturgice despre prefacerea
Sfântelor Daruri.
 Miracolul apariţiei lui Dosoftei ca poet complet format, atunci cînd poezia
românească nu exista încă sub aspect cult, are proporţiile unui fenomen inexplicabil. Se
poate spune despre Dosoftei ceea ce, mai tîrziu, Maiorescu va afirma despre Eminescu: „ Ce
a fost şi ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic
în a sa proprie fiinţă încît să-l fi abătut vreun contact cu lumea. Ar fi fost crescut Eminescu
în România sau în Franţa şi nu în Austria şi Germania, Eminescu rămînea acelaşi”.
Este perfect valabil pentru Dosoftei. Mitropolitul Moldovei a fost unul dintre acei poeţi care
se nasc prin accident, indiferent de locul şi de timpul în care văd lumina zilei. „Miracolul
Dosoftei” apare însă mai pregnant decît cel eminescian; poetul s-a ivit pe teren gol, unde nu
existase aproape nici o tradiţie a poeziei şi nici măcar o limbă literară complet constituită. S-
a văzut astfel silit să inventeze o limbă literară adecvată şi să imagineze un cod poetic
românesc.

În poezie, invenţie absolută nu există. Ca şi Budai-Deleanu peste mai bine de un secol,

Mitropolitul a trebuit să plece de la un cadru preexistent, de la un model străin adaptabil
limbii române. Spre deosebire de autorul Ţiganiadei, poetul moldovean şi-a anunţat încă de
la început cadrul, din moment ce, oficial, n-a făcut decît o semitraducere, adică versificarea
unuia dintre cele mai poetice texte biblice, Psaltirea. De fapt, lucrurile stau ceva mai puţin
simplu: introducînd o originalitate poetică debordantă în schema preexistentă a Psaltirii, el a
pus-o de multe ori pe aceasta din urmă în umbră.

Psaltirea în versuri dosofteiană reprezintă o prelucrare asumată. Cantitatea de

poeticitate nouă adusă de scriitorul român covîrşeşte uneori textul-bază.
 În variantă originală, Psaltirea lui David reprezenta o suită de paragrafe redactate în
proză poetică, adică într-o proză cu cîteva trăsături stilistice marcate: repetiţii anaforice şi
epiforice, ritm de diferite facturi, revenirea unor cuvinte-cheie, interogaţii şi exclamaţii retorice
etc. Versificîndu-l, Dosoftei aduce poemul sacru la o formă inedită. În varianta poetului român
se află imbricate trei categorii diferite de texte: traduceri în versuri ale psalmilor; comentarii şi
glose ale lui Dosoftei pe marginea acestora; în fine, versuri originale semnalate ca atare de
autorul însuşi. Stilul personal, puternic şi inspirat, uneşte cele trei specii de text într-un şuvoi
continuu, unitar stilistic; doar o examinare erudită şi atentă la nuanţele fiecărei strofe mai poate
identifica astăzi cele trei straturi care compun poezia lui Dosoftei.
Pentru a transforma un text străvechi, arhaic pînă la misterios, în poezie contemporană,
poetul a operat pe două paliere esenţiale. În primul rînd, dovedind că vocaţia sa era cea lirică (ca
şi a lui Kochanowski), a infuzat textului o doză substanţială de autobiografic; nimic mai potrivit
cu plîngerile Psalmistului decît plîngerile, vibrante şi directe, ale omului obligat, din raţiuni
diferite, să plece în pribegie. În mod ciudat, am spune premonitoriu, Dosoftei a avut de timpuriu
psihologia exilatului, a celui care a simţit că va duce cîndva dorul patriei ca pe o traumă
existenţială. De Moldova, viitorul Mitropolit fusese nevoit să se despartă încă de tînăr (cînd
studiase la Lwow), apoi cînd l-a însoţit pe Ştefan Petriceicu Vodă în Polonia (1673-l675); va muri
în lungul exil polonez din ultimii ani ai vieţii (1686- l693). A strigat astfel mereu în pustiu, pe
tonalitatea Psalmistului. Suferinţa fără leac a personajului său din urmă cu două milenii s-a
transformat extrem de natural în suferinţa unui spirit profund de la finele secolului al XVII-lea,
sortit să înfrunte încercări supaomeneşti.
Din Psaltirea în versuri a lui Dosoftei:

„Vai, că voia mi-i amară,

Ce m-am streinat de ţară,
Multă duc streinătate,;
Asuprit de strîmbătate“
(Ps. 119);

„ Cîntec mi-au fost a Ta

dereptate
La locul mieu de streinătate,
Ţ-am pomenit noaptea
svîntul nume
Şi legea Ţ-am feritu-Ţ
prelume “ (Ps. 118).

Poezia cultă românească se deschide, prin urmare, cu o scriere lipsită de şansă. Iar
acest nefericit început şi-a întins umbra asupra întregii poezii medievale de la noi,
descoperită tardiv şi citită sub regimul curiozităţii pitoreşti.
Portret al
Mitropolitul
Dosoftei
Psaltirea in versuri a lui Dosoftei
 Psaltirea în versuri
File din
“Dumnezeiasca Liturghie”
 SURSE:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Baril%C4%83
2. http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-ierarh-dosoftei-
mitropolitul-moldovei-sfintii-mari-mucenici-eustratie-auxentie-
evghenie-mardarie-orest-98271.html
3. http://www.romlit.ro/apariia_poeziei_romneti_culte_dosoftei_1623-
1692
4. https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/07/25/dosoftei-
dumnezeiasca-liturghie-iasi-1679/
5. http://www.doxologia.ro/sfantul-ierarh-dosoftei-mitropolitul-
moldovei
6. http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/dosoftei-
mitropolitul-care-adus-limba-romana-sfantul-altar
7. https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/12/02/dosoftei-
psaltirea-in-versuri-uniev-podolia-1673/
Profesor îndrumător: Ştefania Petrişor