Sunteți pe pagina 1din 4

Iluminismul este o mişcare ideologicã şi filozoficã, cu importante

consecinţe culturale, sociale şi politice, caracterizatã printr-un vãdit cult al


raţiunii, ştiinţei şi umanismului, manifestat în întreaga Europã a secolului al
XVIII-lea. Prin iluminism se atacã fundamentele absolutismului în viaţa politicã,
pe cele ale dogmatismului în ştiinţã şi religie, introducându-se o perspectivã mai
criticã şi sistematicã, în ciuda mecanicismului sãu uşor rudimentar, care cautã sã
articuleze toate cunoştinţele despre lume şi societate într-o singurã construcţie
echilibratã şi sinteticã.

Iluminismul este aşadar ideologia dominantã a secolului al XVIII-lea si IXI-


lea. Noua ideologie oglindeste nãzuinţele forţelor sociale dornice de progres,
potrivnice vechilor rânduieli. Ideile iluministe vor patrunde cãtre sfârşitul
veacului şi în ţãrile române:prin filiera italo-austriacã în Transilvania, unde
cãrturarii vin în contact cu varianta preocupatã de rolul educaţiei, de rãspandirea
cãrţilor, de întemeierea şcolilor publice şi prin filiera greacã sau rusã în Ţara
Romaneascã şi Moldova, unde se dezvoltã o apropiere faţã de iluminismul
francez de facturã preponderent filozoficã. Generic cunoscut sub denumirea de
Şcoala Ardeleanã, reprezentat mai ales de filologi şi istorici, dar şi prin unicul
mare scriitor al epocii, Ioan Budai-Deleanu, iluminismul transilvan a avut rolul
de a resuscita spiritul national. Fundamentele revendicãrilor seculare ale naţiunii
române sunt induse de ideile dreptului natural, contractului social bazat pe
egalitate, libertate individualã şi suveranitate nationala.

Iluminismul românesc a servit cauzei, idealului național pentru a căror


fundamentare a activat și contribuit din plin. Aplecându-se asupra istoriei, asupra
istoriei limbii și poporului, Iluminismul românesc a adus, nu în ultimul rând,
puternice argumente istorice pentru imperioase și pregnante revendicări politice
naționale.Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană
1
și cu reverberațiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului
național, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie,
la istoria limbii și a poporului. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la
argumentele istorice în favorea unor revendicări politice.

Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și


culturală a românilor din Transilvania în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea
și la începutul secolului al XIX -lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente
științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania.

Activitatea lor științifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric,


lingvistic, filosofic, literar.Învățământul a contribuit și el la răspândirea ideilor
iluministe. Academiile domnești, întemeiate în Țara Românească între 1678-
1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar un însemnat focar de cultură
al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost
interesul pentru tipărirea de cărți. Între 1700 și 1800, s-au tipărit de către români
799 de cărți dintre care 617 în românește, iar 182 în grecește, latinește, slavă, etc.
Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase.

Printr-un jurnal de călătorie răspândește idei iluministe și Dinicu Golescu,


luminatul boier muntean, care în "Însemnare a călătoriei mele", surprinde
contrastele dintre civilizația țărilor vizitate și realitățile triste din patria sa. Cea
mai reprezentativă operă realizată în spirit iluminist este epopeea eroicomică
Țiganiada de I.Budai-Deleanu. În Țara Românească și în Moldova, Chesarie
Râmniceanul și Leon Gheuca răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din
raționaliștii francezi și, în special, din Enciclopedia lui Diderot.

Condiţii favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea ideologiei iluministe încep


să se formeze în ţările române pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, cînd acestea
intră într-o perioadă de profunde transformări sociale (numeroase răscoale
ţărăneşti, culminind cu cea a lui Horea, Cloşca şi Crişan (I784) în Transilvania, a
2
lui Tudor Vladimirescu (l821) in Tara Românească, războaie purtate împotriva
dominaţiilor străine etc.), care au marcat prăbuşirea feudalismului şi stabilirea
unui nou sistem de valori: se ridică noi oraşe, se dezvoltă producţia
meşteşugărească, creşte simtitor comerţul (mai ales după infringerea turcilor în
războaiele cu Rusia), se formează o nouă pătură socială burghezial.

Transformările social-economice impuneau necesitatea realizării unei


profunde reforme a învăţămîntului şi a culturii spirituale, eliberării lor de
caracterul scolastic şi aşezării pe fundamentele ştiinţifice şi practice ale epocii
moderne ce se afirma deja într-o serie de ţări europene. În aceste condiţii ia naştere
mişcarea iluministă din Moldova, reprezentanţii căreia au luptat pentru
transformarea patriei lor într-un stat civilizat, asemenea celor din Occident.

Printre promotorii de vază ai ideilor iluministe îi aflăm în Moldova pe Iacob


Stamati, Amfilohie Hotiniul, I.Tăutu. Andronachi Donici, Gh.Asachi,
A.Hîjdeu, G.Stamati. C.Negruzzi, A.Russo. V.Alecsandri etc. Ideologia
iluministă a fost împărtăşită de M.Beideman şi A.Sturza, originari din Basarabia,
dar care au activat în Rusia. Cercetînd problema apariţiei gîndirii iluministe în
Principate. unii autori sînt de părerea că marea mişcare culturală începe să se
afirme la noi din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ca rezultat al răspîndirii
intense a raţionalismului .

Fireşte, formarea ideologiei iluministe în Moldova nu a fost deloc simplă.


Ea s-a produs prin concursul a mai multor factori. decisivi rămînînd a fi cei
interni. Dintre factorii spirituali o importanţă deosebită pentru stabilirea gîndirii
iluministe au avut-o cultura românească veche. cultura occidentală, grecească şi
slavonă. prin intermediul căreia adesea se realiza şi pătrunderea ideilor avansate
din Bizanţ3. Ideile cronicarilor Gr.Ureche, M.Costin, ale lui Nicolae Milescu
Spătaru, D.Cantemir etc. au avut o influenţă puternică mai ales asupra primei
generaţii de iluminişti, fiind aplicate pe larg la elaborarea concepţiilor politice.
3
În concluzie vreau sa mentionez că profesorii din Academiile domneşti,
propagînd teoriile lui Newton, Descartes, Locke, Leibniz etc., au contribuit
semnificativ la dezrădăcinarea neoaristotelismului în Principate şi
deschiderea lor către o epocă nouă cea a Luminilor. E.Poteca seria. de exemplu,
că “sistema lui Decart a făcut întreaga reformaţie de filosofie în toată Europa,
coborind pe Aristotel din scaun, măcar că după Decart au venit teatrul filosoficssc
altii mai tari decatu dansul, adica Lokii, Nefftonii, Leibnizii, Woldiffii si Cantii.