Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Facultatea d Filosofie și Științe Social-Politice

Student: Andrei Olariu

Impactul multiculturalismului asupra calității vieții

1. Multiculturalismul European

Termenul „multiculturalism” este în sine unul ce poate determina confuzie. Putem defini
multiculturalismul ca o situație născută din diversitatea culturală, dintr-un pluralism care aparțin
oricărei societăți industriale. Mutliculturalismul devine ideologie atunci când diversitatea duce la
identități culturale particulare manifestate în sfera publică, astfel punând la îndoială integritatea
națiunilor. De la bun început, Europă a rezultat dintr-un pluralism socio-cultural: diversitatea
lingvistică și diversitatea culturală, precum și diversitatea instituțională. Proiectul politic european
nu poate ignora acest pluralism în care sunt în mod necesar diferite culturi naționale exprimate
(Kastoryano, 2009, p. 2). Societățile moderne se confruntă din ce în ce mai mult cu grupurile
minoritare care cer recunoașterea identității lor și acomodarea cu diferențele lor culturale. Aceasta
este deseori pronunțată ca fiind provocarea multiculturalismului, însă termenul „multicultural”
acoperă multe forme diferite ale pluralismului cultural, fiecare ridicând o provocare în sine
(Kymlicka, 1995, p. 10). Multiculturalismul, ca instrument politic, a fost folosit nu numai ca
răspuns la diversitatea etnică, ci și ca mijloc de constrângere a acesteia. Multiculturalismul
consideră diversitatea societății ca o dogmă, însă presupune că ea ar trebui să se limiteze la
comunitatea minorităților. Autorii unor politici multiculturaliste au căutat să instituționalizeze
diversitatea existentă prin referirea la anumite comunități etnice și culturale și în conformitate cu
această diviziune, drepturile și nevoile lor au fost definite. Cu alte cuvinte, o astfel de politică a
ajutat la tragerea liniilor de întrerupere care ar fi trebuit să fie șterse (Kosherbayev și alții, 2016,
p.144-160).

Conceptul de multiculturalism se referă la un stat națiune care în principiu tinde spre

unificare teritorială, lingvistică și culturală. „Fenomenul culturii de masă conviețuiește cu cel al
multiculturalismului, adică existența simultană în același spațiu geografic a mai multor culturi care
se consideră la fel de îndreptățite ca aceea oficială, statală” (Gavriluță, 2009, p. 194). Apare ca un
răspuns pentru ceea ce presupune managementul diversității culturale din cadrul statului-națiune,
ca mijloc de incluziune a minorităților în politică. Pentru unii, multiculturalismul reprezintă
identitățile culturale, drepturilor egale și egalitatea șanselor, iar aceasta constituie fundamentul
democrației. Pentru alții, dimpotrivă, este legată de „tribalism” și în fapt pune presiune pe
integritatea și unitatea națională garantată de stat. Pentru unii, aceasta servește la contracararea
naționalismului, iar pentru alții, invers, ea servește drept bază pentru sentimentele și expresiile
naționale (Kastoryano, 2009, p. 4).

Urmărind fenomenul migrație pe continentul european, observăm faptul că societatea

multiculturală nu este în mod direct produsul unor mișcări politice contemporane progresiste, ci
mai degrabă rezultatul imigrației în Europa a unor populații de etnie, rasă, cultură diferită. Primele
țări despre care putem spune că au devenit societăți multiculturale au fost acelea care au
experimentat fenomenul imigrației, respectiv care au fost construite din imigranți, anume: Canada,
Australia și Statele Unite (Modood, 2013, p. 2-3). Conceptul de multiculturalism a apărut în
Canada la sfârșitul anilor 1960, și după douăzeci de ani, a devenit răspândit în Europa. În anii 80’,
principiile multiculturalismului au intrat în practica politică a majorității țărilor europene.
Respingerea modelului asimilaționist al integrării imigranților și trecerea la un model multicultural
a fost cauzată de faptul că numeroși imigranți, în cea mai mare parte din țările lumii a treia, care
au inundat Europa, nu au manifestat dorința de asimilare. Mai mult, ei au fost uniți în diferite
comunități etnice care le-au ajutat nu numai să supraviețuiască în aceste noi condiții, ci și să-și
apere în mod activ drepturile, inclusiv dreptul de a-și păstra cultura, tradițiile și obiceiurile. În
aceste condiții multiculturalismul a devenit un instrument de promovare a îmbogățirii culturale și
de construire a unei societăți armonioase. Spre deosebire de ideologia liberală tradițională sau
liberalismul politic, ea nu se concentrează în principal pe protejarea drepturilor individuale ale
cetățenilor, ci pe protejarea drepturilor colective ale indivizilor prin diferite comunități etnice și
religioase (Kosherbayev și alții, 2016, p. 144-160).

2. Diversitate culturală

După spusele lui Tariq Madood (2013, p. 4), în lucrarea sa „Multiculturalism. A Civic
Idea”, un grad ridicat de amestec rasial, etnic și religios în orașele principale va fi norma în Europa
secolului XXI și va avea influență atât asupra economiei, cât și asupra stilului de viață din punct
de vedere cultural și politic, așa cum s-a dovedit în SUA secolului XX. De asemenea, după Ali
Rattansi (2011, p. 8), a existat și o tendință politică și culturală care a ajutat la dezvoltarea
multiculturalismului, anume acceptarea venită din partea statelor occidentale liberal democratice
a faptului că minoritățile etnice au dreptul să își păstreze distinctivitatea culturală, deși întotdeauna
în anumite limite, iar argumentele despre tocmai ceea ce ar trebui să fie aceste limite au fost în
centrul mai multor dezbateri asupra multiculturalismului. Ideea de „drepturi culturale” face parte
dintr-un mare proiect despre apariția unei agende internaționale privind drepturile omului.

Liberalismul și toleranța sunt strâns legate, atât istoric, cât și conceptual. Dezvoltarea
toleranței religioase a fost una dintre rădăcinile istorice ale liberalismului. Toleranța religioasă în
occident a apărut din războaiele interminabile ale religiei și recunoașterea de către catolici și
protestanți că o ordine constituțională stabilă nu poate să se fundamenteze pe o credință religioasă
comună. Dacă liberalismul poate fi văzut ca o extindere a principiului toleranței religioase, este
important să recunoaștem toleranța religioasă în occident a luat o formă foarte specifică, anume,
ideea de libertatea individuală de conștiință. Acum este un drept individual de bază să se închine
liber, să-și propagheze religia, să-și schimbe religia, sau într-adevăr, să renunțe la religie cu totul.
Restrângerea acestor libertăți este văzută ca o încălcare a unui drept fundamental (Kymlicka, 1995,
p. 155-156).

După spusele lui Ali Rattansi (2011, p. 118), suntem acum parte dintr-o epocă a
„transnaționalismului” în continuă extindere, epocă în care interconexiunile dintre imigranți,
descendenții acestora și țările de origine devin din ce în ce mai complexe, iar în multe cazuri se
intensifică din cauza dezvoltării rapide a telefoniei mai ieftine, a zborurilor aeriene și a internetului.
Identitățile minorităților naționale și etnice s-au schimbat ca răspuns la o globalizare mai intensă,
acest lucru face pare dintr-o nouă formă de „cosmopolitanism” în care membri dintr-o populație
devin tot mai adaptați la schimbarea între culturi, stiluri de viață și limbi.

Pentru critici, multiculturalismul nu pare să fie despre diversitate, ci mai degrabă este o
mișcare politică concentrată pe deconstrucția culturilor naționale în favoarea multor culturi
separate. Este o realitate faptul că majoritatea celor care spun că susțin multiculturalismul sunt
„anti-rasiști” și „pro-diversitate”, însă aceștia nu-și dau seama că atunci când spun că susțin
„multiculturalismul”, ei susțin „o mișcare subversivă politică și filosofică în țările occidentale”.
Astfel, principalele efecte negative de care o societate multiculturală dă dovadă sunt (Kosherbayev
și alții, 2016, p. 144-160):

• Indivizii nu mai reușesc să se identifice cu societatea ca întreg;

• Comunicarea exclusiv în limba maternă care complică și minimizează contactele
cu populația locală, precum și adaptarea socială a imigranților;
• Sprijinirea relațiilor de clasă care împiedică mobilitatea și creșterea socială, precum
și bunăstarea familiei și a individului;
• Impunerea unor tradiții culturale și religioase (cum ar fi hijab-ul pentru femei) care
pot servi drept obstacol în calea socializării (de exemplu, elevele nu se pot adapta
pe deplin la mediul adolescenților);
• Sprijinirea puterilor străine în detrimentul propriei națiuni.

Toate aceste efecte ale multiculturalismului și multe altele pot fi văzute în Marea Britanie,
unde elitele socialiste susțin că trebuie încurajate culturile separate. Cu toate acestea, fiecare
libertate care este încurajată într-o cultură separată privează întreaga societate britanică de alte
libertăți. Ca o regula, cei care susțin multiculturalismul refuză pur și simplu posibilitatea acestor
efecte adverse. În Germania, colapsul multiculturalismului a fost de asemenea aprig dezbătut. În
octombrie 2010, cancelarul german Angela Merkel a declarat faptul că încercările țării de a
construi o societate multiculturală au eșuat complet. Aceasta a spus că imigranții ar trebui să se
integreze în societatea germană și să accepte cultura și valorile. Această declarație a fost o
reflectare a generalului sentiment în Uniunea Europeană în criză (Kosherbayev și alții, 2016, p.
144-160).

3. Fenomenul globalizării

După cum argumentează Anthony Giddens (1990, p. 175), una dintre consecințele
fundamentale ale modernității este globalizarea, iar acest fenomen presupune mai mult decât o
răspândire a instituțiilor occidentale din întreaga lume, în care alte culturi sunt diseminate.
Globalizarea introduce noi forme de interdependență mondială (wtf?), forme în care nu există
alteritate. Anthony Giddens (1990, p. 71) identifică patru dimensiuni fundamentale care definesc
fenomenul globalizării, anume: economia capitalistă, statul națiune, ordine militară mondială și
diviziunea muncii la nivel internațional.
 Paul Hopper (2006, p. 4) subliniază faptul că o concepție populară despre globalizare este
că este capitalism global și, mai precis, capitalism global neoliberal. Capitalismul cu siguranță stă
la baza globalizării contemporane, în contextul în care maximizarea profitului este principalul
motiv pentru care companiile caută să extindă și să dezvolte rețele comerciale în întreaga lume.
Capitalismul nu cuprinde însă tot ce reprezintă globalizarea. Oamenii se mișcă pe tot globul și
înființează conexiuni și rețele globale pentru o varietate de motive, dincolo de cele financiare și
economice. Se mișcă și se conectează pentru o gamă largă de activități personale, culturale și din
motive sportive, precum și dorința foarte umană de a călători și de a întâlni noi popoare și de a se
bucura de experiențe noi. Fluxurile multiple și procesele care constituie globalizarea nu pot fi
reduse la economie și de altfel nici doar la tehnologie sau cultură.

După Robert O. Keohane și Joseph S. Nye Jr. (2003, p. 76-77), globalizarea și de-
globalizare se referă la creșterea sau declinul globalismului. Astfel, globalismul este o stare a
lumii care implică rețele de interdependență între continente, unde legăturile apar prin fluxuri de
informații și idei, oameni și forțe. De multe ori, globalismul este definit doar în termeni economici,
însă există si alte forme ale globalismului, anume:

1. Globalismul economic implică fluxuri de bunuri, servicii și capital pe distanțe lungi,

precum și informațiile și percepțiile care însoțesc schimbul de piață.
2. Globalismul militar se referă la rețelele de interdependență pe distanțe lungi care
implică forța și amenințarea. Un bun exemplu de globalism militar este „jocul terorii”
dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică în timpul războiului rece.
3. Globalismul mediului se referă la transportul pe distanțe lungi a materialelor din
atmosferă sau a substanțelor biologice, cum ar fi agenți patogeni sau materiale genetice,
care afectează sănătatea umană și bunăstarea.
4. Globalismul social și cultural implică mișcarea ideilor, a informațiilor, a imaginilor
și a oamenilor (care, bineînțeles, poartă idei și informații cu ei). Exemplele includ
mișcarea religiilor sau difuzarea cunoștințelor științifice. O atitudine importantă a
globalizării sociale implică imitarea practicilor și instituțiilor unei societăți de către
alții.

George Modelski (2003, p. 58-59) ia în calcul faptul că de pe urma acestui fenomen de

globalizare, cel mai mult a avut de câștigat occidentul, în contextul în care globalizarea a
reprezentat în cea mai mare parte a timpului procesul prin care elemente socio-culturale non-
occidentale ajung să fie incorporate în modelul occidental de politică mondială. Un mod alternativ
de adaptare, acela de a ajusta modelul occidental de viață în funcție de restul globului, nu a fost
luat în calcul într-un mod considerabil. Pentru Modelski (2003) globalizarea finalmente pune în
discuție tocmai dacă o comunitate mare, mai exact „comunitatea umană”, poate sa fie o comunitate
bună. Gânditorii contemporani tocmai ce subliniază în acest sens faptul că există o lipsă de spirit
comunitar în organizații de largă anvergură. Paul Hopper (2006, p. 58) subliniază faptul că există
o percepție în cadrul Europei că globalizarea contribuie la puterea și dominanța americană. Se
consideră că permite Americii răspândirea influenței sale culturale și impunerea sa din punct de
vedere economic.

Europa de Vest a fost implicată mai direct în procesul de globalizare decât Europa de Est.
Aceasta se datorează în mare parte istoriei europei occidentale, inclusiv moștenirea
colonialismului și a legăturilor sale cu țări precum SUA și Japonia în secolul al XX-lea, precum și
gradul său de dezvoltare socială și economică. Se confruntă cu niveluri ridicate de migrație și este
profund interconectată cu alte părți ale globului prin mișcări comerciale, financiare și de capital.
În plus, multe țări din regiune au suferit o transformare post-industrială prin crearea unor economii
de servicii, de înaltă tehnologie și bazate pe informații, care sunt orientate spre export. În
consecință, multe dintre popoarele din Europa de Vest vor avea experiențe regulate ale aspectelor
globalizării (Hopper, 2006, p. 52).

Paul Hopper (2006, p. 39) vorbește despre cum unele aspecte ale globalizării sunt
considerate a fi perturbatoare ale tradiției. De exemplu, apariția unei culturi globale poate eroda
tradițiile naționale și cultura. Aceste evoluții stau de asemenea la baza a ceea ce este perceput ca o
„eră a incertitudinii”, în care identitățile fixe, structurile și certitudinile din trecut dispar din ce
în ce mai mult din viața de zi cu zi. Avem o mai mare libertate de alegere, inclusiv când vine vorba
de relațiile noastre personale, iar acest lucru poate stimula nesiguranța întrucât suntem mai puțin
capabili să ne bazăm pe ceilalți și să construim relații permanente bazate pe un înalt grad de
încredere.

Hopper (2006, p. 62) argumentează de asemenea faptul că fluxurile sporite de informații,

idei, imagini și persoane, precum și o mai mare interconexiune pe care o implică, ne oferă mai
multe oportunități de a experimenta și de a întâlni alte culturi, tradiții și societăți. Există
posibilitatea ca înțelegerea și chiar empatia să se poată dezvolta datorită contactului sporit și
familiarizării mai mari cu culturi diferite. Mai multe fluxuri culturale și interacțiuni globale mai
intense pot duce la hibridizarea culturală și la formarea de noi identitățim. Procesele multiple ale
globalizării ne oferă, de asemenea, o ocazie de a gândi dincolo de mediile și societățile noastre
particulare, astfel stimulându-se contestarea unei ordini sociale stabilite. O caracteristică inerentă
a globalizării este, prin urmare, potențialul pentru generarea de atitudini și valori mai cosmopolite.
 Bibliografie

Gavriluță, N. (2009). Antropologie socială și culturală. Iași: Polirom.

Giddens, A. (1990). The Consequences of Modernity. Cambridge: Polity Press.
Hopper, P. (2006). Living with Globalization. New York: Berg.
Kastoryano, R. (2009). An Identity for Europe. The Relevance of Multiculturalism in EU
Construction. New York: Palgrave Macmillan.
Keohane, R. O., & Nye Jr., J. S. (2003). Globalization : What's New? What's Not? (And So
What?). În D. Held, & A. McGrew (Ed.), The Global Transformations Reader: An
Introduction to the Globalization Debate. Cambridge: Polity Press.
Kosherbayev, Z., Mombek, A., Kuzhagulova, G., Kamalova, N., Nurysheva, G., & Remizov, V.
(2016). Postmodernism: Theory and practice of multiculturalism in Europe. Calitatea
vieții. Revistă de politici sociale(2).
Kymlicka, W. (1995). Multicultural Citizenship: A Liberal Theory of Minority Rights. New
York: Oxford University Press.
Modelski, G. (2003). Globalization. În D. Held, & A. McGrew (Ed.), The Global
Transformations Reader: An Introduction to the Globalization Debate. Cambridge: Polity
Press.
Modood, T. (2013). Multiculturalism. A Civic Idea. Second Edition. Cambridge: Polity Press.
Rattansi, A. (2011). Multiculturalism: A Very Short Introduction. New York: Oxford University
Press.