Herbert Spencer (1820-1903) Robia viitoare 24

Herbert Spencer a fost un polymath englez, el a contribuit la o gamă largă de subiecte,

anume: etică, religie, antropologie, economie, filosofie, literatură, astronomie, biologie,
sociologie şi psihologie. De asemenea, Spencer a fost un proeminent teoretician politic al
liberalismuli clasic din epoca victorană.
Spencer a trăit în perioada revoluţiei ştiinţifico-tehnice din Anglia dezvoltând o
concepție atotcuprinzătoare asupra evoluției ca dezvoltarea progresivă a lumii fizice, a
organismelor biologice, a minţii umană, cât și a culturii și asocietățile umane. El a fost etichetat,
de către exegeţi, în mai multe moduri, anume: organicist, mecanicist sau evoluţionist. În timpul
vieții sale a dobândit autoritate extraordinară, în principal, în mediul academic vorbitor de limba
engleză, deoarece a scris foarte mult şi a avut foarte mulţi admiratori.
În lucrarea sa „Individul impotriva statului” (1884), Spencer prezintă un scurt istoric al
celor doua partide politice, tradiţionale, ale Marii Britanii, conservatorii (Tory) şi liberalii
(Whig), marcând schimbările drastice care au intervenit în programele acestora, în acea vreme.
Astfel, Spencer atacă Partidul Liberal pentru că şi-a pierdut misiunea propriu-zisă (acesta ar fi
trebuit să apere libertatea personală) și, în schimb, a promovat o legislației social-paternalistă.
Spencer a denunțat „noul Toryism” - aripa social-reformistă a Partidului Liberal, pe care
a comparat-o cu „Toryism-ul intervenționist” promovat de către fostul Partid Conservator. De
asemenea, el a denunțat reforma agrară irlandeză, învățământul obligatoriu, legi care:
reglementeau siguranța muncii, promovau abstinență, susţineau bibliotecile finanțate din taxe și
reformele sociale. Principalele sale obiecții au fost: (1) folosirea puterilor coercitive ale
guvernului; (2) descurajarea auto-îmbunătățirii voluntare; (3) ignorarea „legilor vieții”.
Reformele, a spus el, ar echivala cu „un socialism”, pe care el l-a comparat a fi
aproximativ la fel ca și „sclavia”, în ceea ce privește limitarea libertății umane. Spencer a atacat
vehement entuziasmul, pe scară largă, generat de anexarea coloniilor și a expansiunii imperiale,
care a răsturnat tot ceea ce el a prezis despre progresul evoluţionist de la „societăți militante” la
„state industriale”.
În al doilea capitol: „Robia viitoare” (The Coming Slavery), Spencer se concentreză
asupra clasei sociale precare, prezentând anumite zone din Londra și blamând existența sărăciei
în aceste clase, într-un mod brut, cât şi problemele sale pentru societate în ansamblul său. El
prezintă anumite sisteme ale acestei societăţi în care munca grea a tinerilor nu este răsplătită și
astfel aceştia au tendința de a înclina spre criminalitate.
Spencer aduce în discuţie simpatia faţă de popor şi specifică anume că sacrificiul de
dragul lui implică numaidecat aprobarea ajutorului gratuit. El argumentnd aceste afirmaţii cu
întâmplări din viaţa personală, anume a unchiului sau Reverendul Thomas Spencer, comparând
sistemul „întregirii de leafă” din Legea Săracilor. Ulterior s-a dovedit că Spencer a avut dreptate
şi sistemul impus de lege a fost desfiinţat şi implicit salariul a crescut.
Herbert Spencer prezintă cu exemple extrem de elocvente şi îmbelşugate, conceptul de
moment politic, moment care în loc să scadă sau să rămână constant, creşte mereu. Politicianul,
spune Spencer, examinează cu atenţie lucrurile pe care legea vrea să le îndeplinească, dar puţin

© CGT; AO & ED 24
se gândeşte, acesta, la urmările mai îndepărtate ale mişcării pe care o stârneşte prin actul lui, si
cu atât mai puţin la efectele colaterale.
Astfel, legiuitorii care în anul 1833 au votat un buget de £20.000 anual spre a finanţa
clădirea de şcoli, niciodata nu şi-au inchipuit că voinţa lor va duce la contribuţii forţate, locale şi
generale, ce au ajuns în vremea lui Spencer (1890) la fabuloasa sumă de £10.000.000. Implicit,
acei legiuitori nu s-au gandit că individul A va fi responsabil pentru educaţia progeniturii lui B.
De asemenea, mai puţin le-a trecut prin minte că succesorii lor, obligându-i pe părinţii săraci să
ceară ajutorul Oficiului pentru a plăti taxele, de care comitetele şcolare nu voiau să-i scutească,
aveau să pornească obiceiul de a se apela la Oficiul Săracilor, pricinuind în acest fel săracirea
altora.
Dobândind justificări repetate prin noi legi în armonie cu doctrinele lor, ne spune
Spencer, „energumenii politici şi filantropii neânţelepţi îşi continuă agitaţiile cu încredere şi un
succes mereu crescând”. În felul acesta asocieri de felurite chipuri conspiră pentru a face să
crească acţiunea în corpul social şi să slăbească acţiunea individuală. Astfel, dând impulsul
necesar apariţiei şi dezvoltării socialismului, ale cărui efecte viitoare sunt neînţelese şi
nebănuite pe deplin.
Titlul acestui capitol „The Coming Slavery”este relevat în cele din urmă de autor, care
susţine faptul că orice socialism implică sclavia. Criticile primite, la acea dată, l-au determinat,
ulterior, pe Spencer să revină asupra teoriilor sale, admiţând că dezaprobarea socialismului nu
necesită aprobarea deciziilor prezente. De asemenea, însuşi autorul concluzionează că: „[…] a
privi cu ochi îngăduitori asupra cusururilor acelora a căror viaţă e grea nu înseamnă deloc să-
i tolerezi pe oamenii de nimic.”
În ciuda individualismului său, Spencer susţinea faptul că viaţa într-o comunitate este
importantă, datorită relaţiei de dependenţă mutuală a parţilor componente şi din pricina
importanţei „părţii individuale” faţă de cea colectivă, deoarece societatea nu poate fi sau face
mai mult decât suma componentelor sale. Acest punct de vedere este evident atât în prima sa
contribuţie notabilă la filozofia politică - „Social Statics”- cât şi în eseurile sale ulterioare,
dintre care unele au apărut în ediţiile cărţii: „Individul împotriva statului”.

© CGT; AO & ED 24