Herbert Spencer (1820-1903).

Legea Evoluţiei 14
Herbert Spencer a fost un polymath (geniu enciclopedic) englez, ce şi-a adus contribuţia
ştiinţifică la o gamă largă de subiecte, anume: etică, religie, antropologie, economie, filosofie,
literatură, astronomie, biologie, sociologie şi psihologie. De asemenea, Spencer a fost un
proeminent teoretician al domeniului politic, în special al liberalismului clasic, din epoca
victorană.
Spencer a trăit în perioada revoluţiei ştiinţifico-tehnice, din Anglia, dezvoltând o
concepție atotcuprinzătoare asupra evoluției ca dezvoltarea progresivă a lumii fizice, anume
despre: organismele biologice, a minţii umană, a culturii și a societății umane. El a fost
etichetat, de către exegeţi săi, în mai multe moduri, anume: organicist, mecanicist sau
evoluţionist. În timpul vieții sale, Spencer a dobândit o autoritate extraordinară, în principal, în
mediul academic vorbitor de limba engleză, deoarece a scris foarte mult şi a avut foarte mulţi
admiratori.
Spencer a prezentat perspectiva lui asupra evoluţiei în eseul său, „Legile și cauzele
progresului” (Progress: Its Law and Cause) (1857); care ulterior a stat la baza lucrării „Primele
principii ale unui nou sistem de filosofie” (First Principles of a New System of
Philosophy) (1862). În această lucrare, Spencer a expus o teorie a evoluției prin care a postulat
că toate structurile din univers se dezvoltă de la o omogenitate simplă nediferențiată către o
eterogenitate complexă diferențiată, în același timp transformarea este însoţită de un proces
integrator a părților diferențiate.
Herbert Spencer, prezintă evoluţia ca un fenomen general, anume: scoarţa terestră
evoluează în funcţie de mişcările tectonice; în sămânţă se gasesc datele caracteristice planetei;
prin ereditate se transmit datele speciei; prin confruntarea cu mediul, specia îşi modifică
trăsăturile; omul evoluează sau se transformă pe fiecare etapă de vârstă. Spencer, ne spune că
evoluţia este un fenomen legic, iar pentru înţelegerea acestuia trebuie să luăm în calcul alte
doua fenomene legice, anume:
I. Fenomenul conservării energiei, în cadrul agregatelor:
 energia se redistribuie continuu între diversele părţi ale societăţii, dar pe ansamblu ea
rămâne aceeaşi, ca valoare;
 pe măsură ce ieşirile din interiorul agregatului devin mai mari, cu atât natura se
transformă, ajungându-se până la dispariţia acestuia.
II. Raportul de inversiune dintre materie şi miscare:
 cu cât materia rămâne mai concentrată, iar cantitatea în mişcare este mai mică, cu atât
agregatele sociale vor evolua mai puţin;
 cu cât creşte cantitatea în mişcare, cu atât se deconcentrează materia, iar agregatele
sociale se transformă profund.
Societăţile, ca dealtfel toate celelalte agregate, realizează două tipuri de evoluţie:
(1) evoluţia simplă – când agregatul îşi reface cu rapiditate echilibru intern;
(2) evoluţia complexă – când agregatul îşi reface cu mare dificultate echilibrul şi trebuie să
mobilizeze în acest sens elemente foarte diferite.

© CGT; AO & ED 14
 Spencer credea că acest mecanism ce explică evoluţia este util în a explica evoluții
majore, în special dezvoltarea socială a omenirii. El a susţinut că societatea a fost produsul
schimbării de la forme inferioare la unele superioare, la fel ca și în teoria evoluției biologică.
Anume, Spencer spune că cele mai mici forme de viață evolueză spre forme superioare,
susținând că mintea omului a evoluat, în același mod, de la răspunsuri automate simple de tipul
animalelor inferioare spre procesul de raționament, specific gândirii umane.
Evoluţia, conform lui Herbert Spencer, se desfăşoară între doua limite absolute, anume:
 omoginitatea absolută – agregatul are aceleaşi caracteristici peste tot;
 eterogenitatea absolută - elementele agregatului diferă total intre ele.
Întrucât aceste extreme (omoginitatea absolută şi eterogenitatea absolută) nu există în
realitate implică faptul că evoluţia se desfăşoară respectând principiul: „de la omogenitatea
incoerentă prin perturbarea omogenului spre eterogenitatea coerenă”.
Agregatele caracterizate prin omogenitate incoerentă le identificăm, astfel: comunităţile
autarhice; localităţile rurale relativ izolate; statele care evită relaţiile internaţionale intense. Prin
procesul de globalizare şi prin decontarea materiei toate societăţile moderne sunt caracterizate
de eterogenitatea coerentă.
Privită la modul general, evoluţia societăţilor, conform lui Herbert Spencer, s-a produs
în urmatoarele etape:
i. etapa integrării – indivizii numeroşi realizează o unitate populaţională pentru a se apăra
de un duşman comun, exten;
ii. etapa eterogenităţii – indivizii sunt diferiţi din punct de vedere fizic, intelectual, social,
politic, etc.; dar trebuie să funcţioneze împreună, respectând acelaşi
fond normativ (reguli/legi);
iii. etapa coerenţei – indivizii alcătuiesc instituţii prin care pot să se apere de duşmanii din
interior, generaţi de eterogenitatea lor.
iv. etapa definităţii – crearea tuturor normelor şi a instituţiilor necesare pentru o experienţă
stabilă şi confortabilă (un fel de reţetă funcţională în care este corelată,
în mod funcţional, numărul populaţiei şi posibilitatile de subzistenţă).
Spencer ne spune, în concluzie, că societăţile tind să se abată foarte puţin de la această
reţetă. El credea în două tipuri de cunoaștere: cunoștințe dobândite de către individ și
cunoștințele dobândite de etnie (rasă). Astfel, intuiţia, sau cunoștințele învățate inconștient
reprezintă experiența moștenită a etniei.
Încercarea lui Spencer de a explica complexitatea evoluției a fost radical diferită de cea
prezentată, de către Charles Darwin, în „Originea speciilor” (1859)( Origin of Species), doi ani
mai târziu. Astfel, Spencer este de cele mai multe ori judecat în mod eronat că şi-a însușit pur și
simplu, generalizând, munca lui Darwin privind selecția naturală. Cu toate acestea Spencer după
ce a citit munca lui Darwin a inventat fraza: „supraviețuirea celui mai bun”, ce ar fi reprezetat
un accept, probabil, a conceptului lui Darwin. Mai mult decât atât, spre deosebire de Darwin,
Spencer a susținut că evoluția a avut o direcție și un punct terminal, urmărind realizarea unei
stări finale de echilibru. El a încercat, astfel, să aplice teoria evoluției biologice a sociologie.

© CGT; AO & ED 14