Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
II
O cheie pentru natura omului:
simbolul
Biologul Johannes von Uexkull a scris o carte în care
întreprinde o revizuire critică a principiilor biologiei.
Biologia, după opinia lui Uexkull, este o ştiinţă a naturii care
trebuie să fie dezvoltată prin metodele empirice obişnuite -
metodele observaţiei si experimentării. Gîndirea biologică, pe
de altă parte, nu aparţine aceluiaşi tip ca şi gîndirea din
domeniul fizicii sau chimiei. Uexkull este un campion
hotărît al vitalismului; el este un apărător al principiului
autonomiei vieţii. Viata este o realitate ultimă si inde-
pendentă. Ea nu poate fi descrisă sau explicată în termeni ai
fizicii sau chimiei. Din acest punct de vedere, Uexkull
dezvoltă o schemă generală nouă a cercetării biologice. Ca
filozof, el este un idealist sau fenomenalist. Dar fenomena-
lismul lui nu se bazează pe consideraţii metafizice sau
epistemologice; el se întemeiază mai curînd pe principii
empirice. Aşa cum arată el, presupunerea că există o realitate
absolută a lucrurilor care este aceeaşi pentru toate vieţui-toarele -
ar fi un fel de dogmatism foarte naiv. Realitatea nu
42 ESEU DESPRE OM
' Vezi Johanncs von Uexkiill, Thcorctischc Biologie (ed. a 2-a, Berlin,
1938); Umwcltund/nncnwcltderTicrc(l900; ed. a 2-a, Berlin, 1921).
44 ESEU DESPRE OM
III
De la reacţii animale la
răspunsuri umane
Prin definirea omului ca un animal symbolicum am ajuns
la primul nostru punct de plecare pentru investigaţii ulte-
rioare. Dar acum devine imperios necesar să dezvoltăm
această definiţie pentru a-i da cumva mai multă precizie. Că
gîndirea simbolică şi comportamentul simbolic sînt printre
cele mai caracteristice trăsături ale vieţii umane si că întregul
progres al culturii umane se bazează pe aceste condiţii este
de netăgăduit. Dar sîntem noi îndreptăţiţi să le considerăm
ca o înzestrare specială a omului, spre deosebire de toate
celelalte fiinţe organice? Nu este simbolismul un principiu
pe care îl putem urmări în decursul evoluţiei pînă la o sursă
mai profundă, şi care are o mai mare arie de aplicabilitate?
Dacă răspundem negativ la această întrebare, precum se
pare, ne mărturisim ignoranţa privind multe chestiuni
fundamentale care au ocupat mereu centrul atenţiei în
filozofia culturii umane.Problema originii limbajului, artei,
religiei devine de nerezolvat si cultura umană ni se prezintă
ca un fapt dat care rămîne într-un anumit sens izolat si, prin
urmare, neinteligibil.
1
J.B.Wolfe, „Efectiveness of Tokcn-rcwards for Chimpanzees",
Comparative Psychology Monographs, 12, nr. 5.
2
Robert M. Ycrkcs, Chimpanzces. A Laboratory Colony (New
Havcn, Yale Universsity Press, 1934), p. 189.
48 ESEU DESPRE OM
Ar fi prematur să se facă vreun fel de predicţii privind
dezvoltarea viitoare a acestei probleme. Domeniul trebuie
lăsat deschis investigaţiilor viitoare. Interpretarea faptelor
experimentale, pe de altă parte, depinde totdeauna de anu-
mite concepte fundamentale care trebuie să fie clarificate
înainte ca materialul empiric să poată da roade. Psihologia
modernă si psihobiologia ţin seama de acest fapt. Mi se pare
foarte semnificativ faptul că, astăzi, cei care preiau rolurile
conducătoare în rezolvarea acestei probleme nu sînt filozofii,
ci observatorii si investigatorii empirici. Aceştia ne spun că
pînă la urmă problema nu este doar una empirică, ci în mare
parte una logică. Georg Revesz a publicat de curînd o serie
de articole care debutează cu afirmaţia că chestiunea atît de
ardent dezbătută a aşa-numitului limbaj animal nu poate fi
rezolvată doar pe baza faptelor psihologiei animale. Oricine
examinează diferitele teze si teorii psihologice cu un spirit
critic şi lipsit de prejudecăţi ajunge pînă la urmă la concluzia
că problema nu poate fi lămurită prin simpla referire la
forme ale comunicării animale si la anumite rezultate la care
acestea ajung ca urmare a antrenamentului si dresării.
Asemenea rezultate permit cele mai contradictorii
interpretări. De aceea, este necesar, înainte de orice, să se
afle un punct de plecare logic corect, unul care să ne poată
conduce la o interpretare naturală şi temeinică a faptelor
empirice. Acest punct de plecare este definiţia limbajului
(die Begriffsbestimmung der Sprache).3 Dar în loc să se dea
o definiţie a limbajului gata făcută, ar fi poate mai bine să fie
urmate în continuare direcţiile empirice. Limbajul nu este un
fenomen simplu şi uniform. El este constituit din elemente
diferite, atît biologice, cît si sistematice, care nu se află la
acelaşi nivel. Trebuie să încercăm să găsim ordinea si inter-
5 ,
3
G. Revesz, „Dic menschlichcn Kommunikationsformen und die
sogcnnante Tiersprache", Proccedings of thc Nethcrlands Akademic van
Wetenschappcn, XLIII (1940), nr. 9, 10: XLIV (1941), nr. 1.
4
Pentru distincţia dintre exprimările pur emotive şi „tipul normal de
comunicare a ideilor care este limba", vezi observaţiile introductive ale lui
Edward Sapir, Languagc (New York, Harcourt, Brace, 1921).
5
Pentru alte detalii vezi Charles Bally, Le langage ct Ia vie (Paris,
1936).
6
Wolfgang Koehler, „Zur Psychologie des Schimpansen",
Psychologische Forschung, I (l921), p. 27, Cf. ediţia engleză The
Mentality of Apcs (New York, Harcourt, Brace, 1925), apendice, p. 317.
50 ESEU DESPRE OM
borna de hotar între lumea omului si lumea animală. Toate
teoriile si observaţiile referitoare la limbajul animal sînt
departe de adevăr dacă nu reuşesc să recunoască această
diferenţă fundamentală.7 în întreaga literatură a subiectului
pâre să nu existe nici o singură dovadă concluzivă asupra
faptului că vreun animal a făcut vreodată pasul decisiv de la
limbajul subiectiv la cel obiectiv, de la cel afectiv la cel
discursiv. Koehler insistă cu tărie asupra faptului că limba
este în mod hotărît dincolo de puterile maimuţelor Intro-
poide. El susţine că lipsa acestui mijloc ajutător tehnic de
nepreţuit si marea limitare a acelor componente foarte
importante ale gîndirii, aşa-numitele reprezentări, constituie
cauzele care împiedică animalele să realizeze chiar şi cele
mai modeste începuturi ale dezvoltării culturale.8 La aceeaşi
concluzie a ajuns şi Revesz. Limba, afirmă el, este un
concept antropologic care trebuie să fie înlăturat cu totul din
studiul psihologiei animale. Dacă plecăm de la o definiţie
clară si precisă a limbii, toate celelalte forme de exprimare
pe care le găsim si la animale sînt eliminate în mod auto-
mat.9 Yerkes, care a studiat problema cu un interes special,
vorbeşte pe un ton mai precis. El este convins că în privinţa
limbajului si simbolismului există o strînsă legătură între om
şi maimuţele antropoide. „Aceasta sugerează", scrie el, „că
se poate ca noi să fi dat peste un stadiu filogenetic timpuriu
în evoluţia procesului simbolic. Există dovezi abundente că
diferite alte tipuri ale procesului de semnalizare decît cel
simbolic apar în mod frecvent şi funcţionează efectiv la
7
O încercare mai veche de a face o distincţie strictă între limbajul
discursiv si cel emoţional a fost făcută în domeniul psihopatologici
limbajului. Neurologul englez Jackson a introdus termenul de „limbaj
discursiv" pentru a explica cîtcva fenomene patologice foarte interesante.
El a descoperit că mulţi pacienţi care sufereau de afazie nu-şi pierduseră
deloc uzul limbii, dar nu puteau folosi cuvintele într-un sens obiectiv,
discursiv. Distincţia lui Jackson s-a dovedit a fi foarte fertilă. Ea a jucat un
rol important în dezvoltarea ulterioară a psihopatologiei limbajului. Pentru
detalii vezi Cassircr, Philosophic dcr symbolischcn Formen, III, cap. 6,
pp. 237-323.
8
Koehler, The Mcntality of Apes, p. 277.
9
Rcvcsz, op. cit., XLIII, partea a Il-a (1940), p. 33.
52 ESEU DESPRE OM
54 ESEU DESPRE OM
16
Vezi Kochlcr, op, cit., cap. VII, „întîmplare" si „imitaţie".
17
Vezi R.M. si A.M. Yerkes, The Grcat Apes (New Haven, Yale
University Press, 1929), pp. 368 şi urm., 520 si urm.
56 ESEU DESPRE OM
abandonează semnele şi gesturile folosite mai înainte îndată ce are
cuvinte cu care să le înlocuiască, si achiziţionarea unui nou cuvînt
îi procură cea mai vie plăcere. Şi remarcăm că faţa ei devine mai
expresivă cu fiecare zi.19
58 ESEU DESPRE OM
211
Pentru alte detalii vezi Cassircr, Sprachc und Mythos(Leipzig, 1925).
22
Pentru această problemă vezi W.M. Urban, Languagc and Rcality,
partea I, pp. 95 şi urm.
60
ESEU DESPRE OM
exprima în mod repetat cuvîntul pentru acea persoană înainte
de a începe să vorbească. Era expresia unei recunoaşteri
agreabile."23 Dar atunci cînd, cu ajutorul alfabetului
degetelor, copilul a înţeles semnificaţia limbajului omenesc,
situaţia s-a schimbat. Acum sunetul a devenit cu adevărat un
?
62 ESEU DESPRE OM
28
Herder, Ober den Ursprung dcr Sprachc (1772), „Werke", cd.
Suphan, V, pp. 34 şi urm.
64 ESEU DESPRE OM
observare a faptelor empirice. Ea era bazată pe idealul lui de
umanitate şi pe profunda lui intuire a caracterului si dez-
voltării culturii umane. Cu toate acestea, ea conţine elemente
logice si psihologice de cea mai mare valoare. Procesele de
generalizare sau abstractizare la animale care au fost
investigate şi descrise cu acurateţe29 nu cuprind, în mod
evident, nota distinctivă subliniată de către Herder. Mai
tîrziu, totuşi, concepţia lui Herder si-a aflat o neaşteptată
clarificare si confirmare dintr-o direcţie cu totul diferită.
5 ?
68 ESEU DESPRE OM
70 ESEU DESPRE OM
3
Heinz Werner, Comparative Psychology of Mental Development
(New York, Harper § Bros., 1940), p. 167.
72 ESEU DESPRE OM
diferite unghiuri pentru a afla relaţiile lui cu alte obiecte.
Trebuie să-1 localizăm si să-i determinăm poziţia într-un
sistem general.
În istoria culturii umane, această mare generalizare, care
a dus la concepţia unei ordini cosmice, pare să fi fost făcută
pentru prima dată în astronomia babiloniană. Aici aflăm
prima dovadă clară a unei gîndiri care transcende sfera vieţii
concrete, practice a omului, care îndrăzneşte să cuprindă
întregul univers într-o viziune inteligibilă. Acesta este
motivul pentru care cultura babiloniană a fost privită ca
leagănul întregii vieţi culturale. Mulţi oameni de ştiinţă au
făcut menţiunea că toate concepţiile mitologice, religioase si
ştiinţifice ale omenirii derivă din această sursă. Nu voi
discuta aici aceste teorii pan-babiloniene4, pentru că doresc să
ridic o altă problemă. Se pot aduce argumente în favoarea
faptului că babilonienii au fost nu numai primii care au
observat fenomenele cereşti, dar si primii care au pus
temeliile unei astronomii si cosmologii ştiinţifice? Impor-
tanţa fenomenelor cereşti nu fusese niciodată trecută
complet cu vederea. Omul trebuie să fi devenit foarte
devreme conştient de faptul că întreaga lui viaţă era de-
pendentă de anumite condiţii cosmice generale. Răsăritul si
apusul soarelui, luna, stelele, ciclul anotimpurilor - toate
aceste fenomene naturale sînt fapte bine cunoscute care
joacă un rol important în mitologia primitivă. Dar pentru ca
ele să fie aduse într-un sistem de gîndire, se cereau alte
condiţii, care puteau fi îndeplinite numai în circumstanţe
speciale. Aceste circumstanţe favorabile au prevalat la
originea culturii babiloniene. Otto Neugebauer a scris un
studiu foarte interesant despre istoria matematicii antice în
care corectează multe din opiniile precedente privind acest
subiect. Punctul de vedere tradiţional era că înainte de
4
Pentru aceste teorii vezi scrierile lui Hugo Winckler, în special
Himmelsbild und Weltenbild der Babylonicr als Grundlagc der
Wcltanschauung und Mythologie aller Volkcr (Leipzig, 1901) şi Die
babylonische Geisteskultur in ihrcn Beziehungen zur Kulturentwicklung
dor Menschheit (Leipzig, 1901).
74 ESEU DESPRE OM
76 ESEU DESPRE OM
78 ESEU DESPRE OM
10
„ At leve er-krig med trolde i hjertets og hjermens hvaelv.
Att digte, det er at holde dommedag over sig selv."
Ibsen, Digte (ed. a 5-a, Copenhaga, 1886), p. 203.
80 ESEU DESPRE OM
dea verdictul asupra lui însuşi si a vieţii sale. Ea este
autocunoastere si autocritică. O astfel de critică nu trebuie
înţeleasă înrr-un sens moral. Ea nu înseamnă apreciere sau
blamare, justificare sau condamnare, ci o înţelegere nouă şi
mai profundă, o reinterpretare a vieţii personale a poetului.
Procesul nu este restrîns la poezie; el este posibil în orice alt
mijloc al exprimării artistice. Dacă privim autoportretele lui
Rembrandt, pictate în perioade diferite ale vistii sale, aflăm
în trăsături întreaga istoria a vieţii lui Rembrandt, a persona-
lităţii sale, a evoluţiei lui ca artist.
5 ?
Totuşi, poezia nu este singura si probabil nici cea mai
caracteristică formă de memorie simbolică. Primul mare
exemplu despre ceea ce este si înseamnă o autobiografie a
fost dat în Confesiunile lui Augustin. Aici aflăm un tip cu
totul diferit de autoexaminare. Augustin nu realizează
evenimentele propriei vieţi, care pentru el erau de mică
valoare pentru a fi reamintite sau înregistrate. Drama
povestită de Augustin este drama religioasă a omenirii.
Propria sa convertire este numai repetarea şi reflectarea
procesului religios universal - al căderii si mîntuirii omului.
Fiecare rînd din cartea lui Augustin are nu numai o semnifi-
caţie istorică, ci si o semnificaţie simbolică ascunsă.
Augustin nu-si putea înţelege viaţa sau nu putea vorbi
despre ea decît în limbajul simbolic al credinţei creştine.
Prin acest procedeu el a devenit atît un mare gînditor re-
ligios, cît şi fondatorul unei noi psihologii, al unei metode de
introspecţie si autoexaminare.
Pînă acum am luat în considerare doar un aspect al
timpului - relaţia prezentului cu trecutul. Dar mai există si
un alt aspect care pare să fie mai important si mai
caracteristic pentru structura vieţii umane. Acesta este ceea
ce poate fi numită a treia dimensiune a timpului, dimen-
siunea viitorului, în concepţia noastră despre timp, viitorul
este un element indispensabil. Chiar în cele mai timpurii
stadii ale vieţii, acest element începe să joace un rol domi-
nant. „Este caracteristic pentru întreaga dezvoltare timpurie
a lumii ideilor", scrie William Stern, „că ele nu apar ca
amintiri indicînd ceva din trecut, cît ca aşteptări orientate
11
Stern, op. cit., pp. 112 si urm.
* „Evită să cercetezi ceea ce se va întîmpla mîine". (N. t.).
82 ESEU DESPRE OM
animalele inferioare. De îndată ce abordăm viaţa animalelor
superioare, cazul devine echivoc. Mulţi observatori compe-
tenţi au vorbit despre anticipare la animalele superioare; si
pare ca si cum, fără această presupunere, cu greu am putea
oferi o descriere adecvată a comportamentului lor. Dacă
în experienţele lui Wolfe un animal acceptă recompense-
simbol în locul celor reale, aceasta înseamnă să implice
o anticipare conştientă a faptelor viitoare; animalul se
„aşteaptă" ca simbolurile să poată fi schimbate mai tîrziu pe
hrană. „Numărul observaţiilor este mic", scrie Wolfgang
Koehler,
în care bizuirea pe o întîmplare viitoare este recognoscibilă, si mi
se pare a avea importanţă teoretică faptul că cea mai clară consi-
derare a unui eveniment viitor apare atunci cînd evenimentul
anticipat este un act programat al animalului însuşi, într-un astfel
de caz, se poate întîmpla cu adevărat ca un animal să cheltuiască un
timp considerabil în lucrarea pregătitoare (într-un sens lipsit de
echivoc). (...) Acolo unde asemenea lucrare preliminară, întreprinsă
în mod evident în vederea scopului final, durează un timp îndelun-
gat, dar în sine nu permite nici o abordare vizibilă pentru acel scop,
acolo avem semnele cel puţin ale unui anumit simt al viitorului.12
Pe baza acestei constatări pare să urmeze că anticiparea
evenimentelor viitoare si chiar planificarea acţiunilor vii-
toare nu sînt cu totul dincolo de capacitatea vieţii animale.
Dar la fiinţele umane, conştiinţa viitorului suferă aceeaşi
5 ) 5 9