Toma D’Aquino (1225-1274) 04

Toma D’Aquino a fost un călugăr dominican, membru al bisericii Catolice ce a

funcţionat ca profesor de filosofie şi teologie la Neapole, Roma şi Paris. El s-a născut şi a
profesat în Europa într-o perioadă de mari transformări de ordin economic şi cultural,
anume: au cunoscut o dezvoltare puternică sectorul manufacturier şi implicit o extindere a
relaţiilor comerciale. Din punct de vedere cultural au apărut noi universităţi şi s-au
consolidat cele mai vech; s-a evidenţiat, de asemenea, consolidarea catolicismului, acum
fiind construite cele mai mari catedrale. Viaţa religioasă în timpul vieţii lui Toma D’Aquino
a înregistrat, însă, un regres, deoarece pe parcursul a 50 de ani catolicismul a fost condus de
8 Papi. Astfel, Toma D’Aquino îşi asumă o sarcină, putem spune istorică, anume aceea ca
prin scrierile lui să reconstruiască o imagine pozitivă asupra Papalităţii.
Pentru istoria sociologiei, de interes dintre lucrările lui Toma D’Aquino este:
“Summa Theologiae” (Rezumat teologic) (1485). Această lucrare prezintă ideile lui Toma
D’Aquino despre societate, dar şi faptul că Papalitatea este cea mai importantă instituţie a
omenirii. Summa este în primul rând o expunere sistematică, concisă și globală a tuturor
problemelor teologice, în acord cu nivelul de înțelegere al studenților vremii. Toma
reușește, spre deosebire de oricare alt gânditor al generației sale, să absoarbă și să pună
alături, într-o expunere enciclopedică, toate întrebările și răspunsurile care puteau fi luate în
seamă la vremea sa. Lucrarea ce o obține prezintă nu numai un grad mare de sinteză, dar
mai ales un nivel de completitudine niciodată atins de la Aristotel.
Premisele de la care porneşte D’Aquino sunt urmatoarele:
 Cea mai importantă funcţie de pe pământ este cea a ocupantului scaunului Sf. Petru,
anume Papa de la Roma;
 Papa este cel mai iubit dintre pământeni şi cel mai credincios om în relaţie cu
divinitatea;
 Misiunea Papei este aceea de a apăra creştinismul şi de a asigura răspândirea credinţei
lui Dumnezeu.
Conform lui Toma D’Aquino, Papa are o misiune politică doar dacă îl raportăm la
conducerea statului papal, însa când Papa îşi exercită misiunea de apărator al creştinătăţii el
realizează de fapt misiunea religioasă cea mai importantă. Papa este omnipotent, dar
indivizibil şi astfel el nu poate veni în contact cu toţi creştinii şi ca să poată să-şi realizeze
misiunea religioasă va trebui să organizeze cultul creştin pe un nivel multistratificat plecând
de la nivelul familiei, a satelor către nivelul statal. Astfel, Papa trebuie să valideze
conducătorii politici din toate statele aflate sub jurisdicţia sa religioasă pentru că doar aşa va
avea garanţia că aceşti conducatori vor sprijini dezvoltarea culturii creştine în spaţiile pe
care le conduc.
D’Aquino ne spune că atunci când conducatorii politici nu se subordonează Papei
este necesară o insubordonare a credincioşilor creştini, deoarece puterea acestor conducători
este considerată diabolică la fel cum sunt şi deciziile luate de către ei. D’Aquino mai

© CGT; AO & ED 04
studiaza şi sursele de formare continuă a individului creştin. Astfel, individul normal,
conform lui D’Aquino, este o fiinţă socială şi prin urmare trăieşte în cadrul unei comunităţi.
Comunităţile-l formează pe individ cu ajutorul unor instituţii, acestea fiind: instituţiile
religioase şi instituţiile laice.
Institutiile religioase, conform lui Toma D’Aquino, ajută individul în dezvoltarea
afectivităţii sale şi ordonarea vieţii după regulile morale, iar biserica este acea instituţie care
utilizează, de vreme îndelungată, principiile ce produc binele colectiv.
Instituţiile laice, conform lui Toma D’Aquino, sunt numeroase şi fluctuante, dar
sunt importante pentru că ele garantează individului securitatea, protecţia şi accesul la
educaţie. Acestea, produc la rândul lor binele colectiv atâta timp cât sunt în consens cu
legile guvernării.
În ultimă instanţă, considera Toma D’Aquino, instituţiile laice trebuie să fie
subordonate instituţiilor bisericeşti, deoarece doar astfel individul rămâne mereu în sfera
creştinătăţii.
O alta tema aborada de Toma D’Aquino, sunt rolurile sociale ale conducatorilor.
El consideră că înainte de toate conducatorii politici trebuie să fie buni creştini, prin urmare
ei trebuie să:
 identifice pericolele care-i ameninţa cel mai mult pe supuşii săi;
 găsească modalităţile prin care pot fi înlăturate sau atenuate aceste ameninţări;
 conducă poporul său atât în relaţiile din interiorul statului cât şi în relaţiile cu alte state.

Toma D’Aquino consideră că cel mai mare pericol este războiul, de aceea ne
spune că orice război de cucerire este nedrept şi că orice razboi de apărare este drept. Însă,
şi aceste războaie de apărare trebuie să respecte o serie de proceduri de influenţă creştină,
anume:
 stoparea agresiunii externe;
 angajarea de negocieri cu agresorul;
 în cazul refuzului agresorului de a înceta atacul trebuie declanşata contraofensiva care
trebuie urmată de luarea a cât mai multă captură de război, care va aparţine
conducătorului.

© CGT; AO & ED 04