Romeo Asiminei Mecanismul votului

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

Mecanismul votului.
Modele decizionale

Teorie şi metodă în ştiinţele social-politice Doctorand

Prof.Univ.Dr. Ion Ionescu Romeo Asiminei

Iaşi
2009/2010

1
Romeo Asiminei Mecanismul votului

Acum mai bine de 2500 de ani „democraţia se făcea remarcată prin cel mai natural mod de
guvernare a unei societăţi deschise”, „o formă de guvernare în acord cu voinţa poporului”
în care cetăţeanul are posibilitatea manifestării unei „anumite libertăţi de gândire şi acţiune
politică” (Teodorescu & Gherasim-Proca 2006:37). Ideile de alegeri libere, participare şi
transparenţă politică sunt vectorii unei societăţi democratice moderne. Democratizarea
spaţiului social a determinat apariţia unor întrebări referitoare la sistemele şi
comportamentele electorale: „Care sistem electoral este mai bun?”, „Cum pot fi atrase cât
mai multe voturi de către un partid / candidat?”, „Care este reţeta succesului într-o
campanie electorală?” şi, nu în ultimul rând, „Care este mecanismul votului sau cum
decide alegătorul cărui partid / candidat îi acordă votul?”.

Decizia de vot

În ultimii ani comunicarea politică a împrumutat din ce în ce mai multe tehnici şi modele
de analiză din marketing, astfel încât putem face o analogie între decizia de cumpărare şi
decizia de vot. Sociologul Petre Dătculescu (2006:24) consideră că decizia de cumpărare
se bazează, în primul rând, pe o evaluare a alternativelor. În procesul de evaluare
consumatorul ia în calcul atât elemente de ordin raţional (informaţii, avantaje şi
dezavantaje) şi emoţional (atractivitate, respingere) cât şi elemente situaţionale (de
exemplu mărcile existente pe raft). De cele mai multe ori elementele emoţionale şi
situaţionale primează în faţa celor raţionale. Loialitatea faţă de un brand sau imaginea unei
mărci sunt factori care orientează decizia de cumpărare.

Prin analogie, decizia de vot, ca şi decizia de cumpărare, înseamnă o evaluare a

alternativelor din punct de vedere raţional (informaţii despre proiectele candidatului,
programe politice etc.), emoţional (simpatie sau antipatie faţă de un candidat sau liderii
unui partid) şi situaţional (candidaţii înscrişi în cursă, context socio-politic). Dick Morris1
susţine în Noul Principe: Machiavelli în secolul al XXI-lea (2003) că asistăm la o

1
D. Morris este un cunoscut consultant politic din SUA. Acesta a oferit consultanţă politică unor lideri
democraţi din Statele Unite, lui îi este atribuită realegerea lui Bill Clinton din 1996.

2
Romeo Asiminei Mecanismul votului

importantă schimbare de paradigmă în jocul politic: decizia de vot nu mai este orientată de
imaginea candidatului sau de evenimentele de campanie costisitoare, ci de temele abordate
de acesta. Cu alte cuvinte, D. Morris afirmă că accesul din ce în ce mai facil la informaţii
determină electoratul să voteze pragmatic, în funcţie de temele abordate de candidaţi şi nu
se mai lasă sedus de imaginile candidaţilor.

Realitatea politică din România, şi nu numai, nu susţine o astfel de schimbare de

paradigmă. Cercetările sociologice privind mecanismele votului arată că numărul celor
care votează în cunoştinţă de cauză, adică după ce au evaluat poziţiile candidaţilor în raport
cu temele de campanie electorală, este foarte mic. De exemplu în Statele Unite procentul
nu depăşeşte 15% de alegători instruiţi (Guzzetta 2006:45). Pentru România estimările
noastre privind situaţia „votanţilor instruiţi” creditează un procent cuprins între 5 şi 10
procente. Fără să desconsiderăm motivaţiile raţionale – de altfel, în situaţia în care doi
candidaţi ar fi umăr la umăr într-o competiţie electorală „votanţii instruiţi” pot fi atraşi prin
accentuarea temelor de campanie – sau contextul socio-politic, considerăm că imaginea
publică a candidaţilor joacă un rol foarte important în decizia de vot.

Modele decizionale actuale

Pentru descrierea, tipologizarea, şi explicarea comportamentelor electorale Ioan Drăgan

(1998:294) distinge trei mari categorii de abordări sau altfel spus de modele descriptiv-
analitice şi explicative:

a. Modele determinist-statutare

Aceste modele s-au impus în studiile de morfologie şi geografie electorală. Deşi aceste
modele continuă să joace un rol important, se consideră că reprezintă o abordare
tradiţionalistă, descriptivă, lipsită de profunzime. Acest model reprezintă comportamentul
electoral ca un simplu act reflex al poziţiei sociale a alegătorilor, a mediului social de
apartenenţă sau a ariei culturale căreia îi aparţine alegătorul.

3
Romeo Asiminei Mecanismul votului

Geografia electorală include studiul a trei componente legate de alegeri (Zamfir &
Vlăsceanu (coord.) 1993:214):
1. geografia votării – studiul intenţiilor şi opţiunilor electorale;
2. geografia reprezentării – studiul transformării voturilor în reprezentări (locuri într-un
organism ales);
3. geografia rezultatelor – studii ce pornesc de la premisa că politicile guvernamentale au
impact spaţial diferit.

b. Modele psihosociologice

Aceste modele sunt centrate pe evaluarea atitudinilor sociale ale alegătorilor şi pe studiul
motivaţiilor conduitelor electorale, dând o mare atenţie procesului de identificare
comunitară şi efectului de persuasiune (înţeles ca manipulare) în canalizarea opţiunii
electorale.

c. Modele interactive (comunicaţionale)

Aceste modele au la bază teorii sociologice interpretativiste (interacţionismul simbolic,

etnometodologia) dar şi abordări lingvistice şi semiotice. Aceste abordări (atât sociologice
cât şi lingvistice şi semiotice) conferă contextelor şi proceselor de semnificare rolul
fundamental în construirea realităţii politice şi, implicit, orientarea alegătorilor către un
candidat sau partid politic.

Proiectul lucrării de doctorat

În lucrarea de doctorat ne vom axa pe modelul interactiv (comunicaţional), adoptând o

abordare sociologică, din perspectiva interacţionismului simbolic, pentru a explica decizia
de vot.

Interacţionismul simbolic a fost fundamentat de C. H. Cooley şi G. H. Mead, ambii

provenind din şcoala de la Chicago. Termenul propriu-zis de „interacţionism simbolic” a

4
Romeo Asiminei Mecanismul votului

fost creat de unul din elevii lui H. Mead, Herbert Blumer, în 1938, pentru a desemna
perspectiva teoretică care se axează pe conceptul de „interacţiune simbolică”. Ideile
interacţionismului simbolic au fost preluate şi dezvoltate de numeroşi autori din diverse
domenii: structură ocupaţională, structura instituţiilor şi interacţiunilor sociale,
comportamentul colectiv, sociologie urbană, devianţă.

Arnold Rose (1962 citat în Stănciulescu 1996:41-42) rezumă principalele teze ale
interacţionismului simbolic astfel:
1. noi trăim într-un mediu care este în acelaşi timp fizic şi simbolic, iar semnificaţiile
lumii şi ale acţiunilor noaste sunt construite de noi înşine cu ajutorul simbolurilor;
2. datorită faptului că împărtăşim cu ceilalţi aceleaşi simboluri semnificative (pe care
H. Mead le deosebeşte de semnele naturale) noi avem capacitatea de a ne „pune în
locul celuilalt”;
3. pe baza culturii pe care o împărtăşim cu semenii noştri – cultură care se prezintă ca
un ansamblu de semnificaţii şi valori care ne orientează acţiunile – putem prevedea,
într-o mare măsură, comportamentele celorlalţi indivizi;
4. simbolurile, şi, în consecinţă, sensurile şi valorile care le sunt ataşate, se constituie
în ansambluri organizate în funcţie de care individul îşi defineşte rolul; H. Mead
consideră că Me [Sinele social] se construieşte pe baza acestei definiţii a rolului, în
timp ce I [Sinele personal], cea de-a doua componentă a Sinelui (Self), reprezintă
reacţia individului [neînvăţată în experienţă] la atitudinile celorlalţi, percepţia pe
care el o are cu privire la el însuşi;
5. gîndirea este un proces prin care individul caută soluţii cântărind avantajele şi
dezavantajele personale care rezultă din alegerea unui linii de conduită (valori) sau
a alteia; un act este totdeauna o interacţiune continuă între I şi Me.

Trei imagini şi un portret

Modelul pe care l-am construit şi care va fi analizat în lucrarea de doctorat are la bază o
perspectivă interacţionistă. Practic, considerăm că putem vorbi de trei imagini care au mai
multe sau mai puţine elemente în comun: imaginea reală a candidatului, imaginea
prezentată (construită de candidat sau de consultanţi pentru a fi comunicată electoratului) şi

5
Romeo Asiminei Mecanismul votului

imaginea percepută (imaginea publică a candidatului). Cu cât există mai multe elemente
comune între aceste trei imagini pe de o parte şi între imaginea percepută şi portretul ideal
construit de electorat, cu atât candidatul va fi mai aproape de obţinerea votului.

Candidat Electorat

IMAGINEA REALĂ PORTRETUL IDEAL

IMAGINEA PREZENTATĂ IMAGINEA PERCEPUTĂ

Portretul ideal se referă, de fapt, la caracteristicile pe care electoratul se aşteaptă să le

regăsească la cel care ocupă o anumită funcţie. Aşteptările pot să difere de la o funcţie la
alta. Totuşi, diferenţele se încadrează într-o marjă destul de mică, astfel încât putem să
vorbim de un portret ideal generic al candidatului cu uşoare accente situaţionale. De
exemplu, electoratul se aşteaptă într-o măsură mai mare ca primarul să fie „un bun
gospodar” şi într-o măsură mai mică are o astfel de aşteptare de la un deputat sau senator.
Caracteristicile care trebuie să fie analizate la acest nivel sunt cele fizice, intelectuale,
emoţionale şi profesionale. Caracteristicile care compun un astfel de portret sunt generate
de un complex de factori socio-culturali, politici şi economici.

Pe de altă parte, în contextul unei campanii electorale imaginea reală a candidatului este
un dat în sensul că nu există elemente variabile. Ea reprezintă punctul de plecare, materia
primă, în construirea unei imagini de campanie. Ca şi în cazul unui produs, rezultatul final
depinde în mare măsură de calitatea materiei prime. Pe lângă caracteristicile analizate la
portretul ideal aici e locul în care se analizează şi istoricul personal al candidatului (familia,
prietenii povestea vieţii).

Imaginea prezentată reprezintă imaginea pe care candidatul doreşte să o înfăţişeze

electoratului. Este modul în care acesta îşi doreşte să fie cunoscut. Prezentarea unei
imagini radical diferită de cea reală va pune candidatul într-un mare pericol, existând riscul

6
Romeo Asiminei Mecanismul votului

ca un construct fals să fie demascat de mass-media sau să intre într-un grav conflict cu
imaginea percepută. Ambele situaţii conduc la discreditarea candidatului. Soluţia este de a
minimiza punctele slabe, cele care nu corespund aşteptărilor electoratului şi maximizarea
punctelor tari. De eficienţa comunicării imaginii prezentate depinde imaginea pe care şi-o
formează electoratul despre un candidat.

Imaginea percepută sau imaginea publică reprezintă suma cunoştinţelor pe care electoratul
le are despre un candidat. Aceste cunoştinţe pot fi mai mult sau mai puţin concordante cu
realitatea şi sunt obţinute din diferite surse: mass-media, cunoştinţe, familie etc. În fapt,
aceasta este imaginea care cântăreşte în economia votului.

Evaluarea imaginilor pe care votantul le are despre fiecare dintre candidaţi îl conduce pe
acesta foarte aproape de o decizie de vot. Într-o situaţie electorală votantul se rezumă, în
general, la foarte puţine opţiuni pe care le ia în calcul (două, maxim trei). În România, ca
de altfel în multe state democratice, sunt puţine dovezi empirice în privinţa existenţei unui
underdog effect (acordarea votului candidaţilor cotaţi de sondajele de opinie cu şanse
minime; un astfel de vot poate fi acordat din compasiune, simpatie sau blam faţă de liderii
importanţi). Astfel, candidaţii fără şanse reale sunt scoşi rapid din ecuaţie. Plutonul de
candidaţi care s-a detaşat şi care va fi supus evaluării este reprezentat de candidaţii care şi-
au făcut cunoscută imaginea (candidaţi cu o notorietate ridicată) şi se bucură de evaluări
favorabile.

Studiul empiric – organizarea cercetării

Cercetarea empirică se va axa pe alegerile locale din primăvara-vara anului (mai-iunie)

2012 şi va viza evaluarea modelului decizional de vot descris mai sus cu referire la
alegerea primarului. Planul studiului presupune analiza a trei situaţii electorale: Bucureşti,
Iaşi şi Cluj. Studiul se va desfăşura sub forma unui panel cu şase valuri distribuite astfel:
primele 4 valuri înainte de campania electorală, un val în ultima parte a campaniei
electorale şi valul şase după alegeri. Cercetarea cantitativă va fi dublată de o cercetare
calitativă (focus-grupuri) care vor viza evaluarea imaginii publice a principalilor candidaţi
înainte şi după alegeri.

7
Romeo Asiminei Mecanismul votului

Bibliografie

Dătculescu, P., 2006. Cercetarea de marketing. Bucureşti: Brandbuilders.

Drăgan, I.,1998. Construcţia simbolică a câmpului electoral. Iaşi: Institutul European.

Guzzetta, S. J., 2006. The Campaign Manual. 6th Edition. American GOTV Enterprises.
LLC.

Morris, D., 2003. Noul Principe: Machiavelli în secolul al XXI-lea. Bucureşti: Ziua.

Stănciulescu, E., 1996. Teorii sociologice ale educaţiei. Iaşi: Polirom.

Teodorescu, Ghe. & Gherasim-Proca, O., 2006. Sisteme şi comportamente electorale. Iaşi:
Fundaţia AXIS.

Zamfir, C. & Vlăsceanu, L. (coord.), 1993. Dicţionar de sociologie. Urmat de indicatori

demografici, economici, sociali şi sociologici. Bucureşti: Babel.