UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

SPECIALIZAREA: COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF

TEMA NR. 1 SEMINAR

Globalizarea, efecte sociale negative

COORDONATOR:
LECTOR UNIV. DR. SERGIU-LUCIAN SORCARU

STUDENT:
CRISTIAN DUMITRACHI

GALAȚI, 2022
 CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZARII

Globalizarea a devenit în ultimii ani un subiect ultradiscutat. Legat de discuţii, una dintre
critici spunea că cea mai mare problemă a societăţii, este că în cazul unei chestiuni anume, fiecare, în
parte, are câte o părere. Prea multe păreri, evident, conduc mai greu la un consens. La fel şi în cazul
globalizării.Globalizarea este un fenomen real, el are loc zi de zi, oră de oră şi fără să ştim, suntem
chiar noi parte şi propulsor.

Şi dacă tot vorbim despre "bătrâna” globalizare să începem cu cauze. Trebuie să înţelegem că
globalizarea îşi are rădăcinii încă din timpul marilor colonii imperiale, când europenii şi-au pus
amprenta asupra unor teritorii, cu care interacţionaseră prea puţin în trecut. Globalizarea este văzută în
general ca un fenomen negativ prin care un popor sau o anume civilizaţie se impune, şi valorile sale
sunt asimilate de un alt popor sau o altă civilizaţie, în dauna valorilor culturale şi morale pe care
acesta le posedă.

Astfel începuturile globalizării sunt căutate mult mai recent, atunci când aceasta a devenit un
fenomen accelerat, şi sunt identificate în istoria recentă şi politica actuală. Urmărind însă felul în care
este percepută globalizarea, putem identifica începuturile ei cu mii de ani în urmă, chiar din timpul
Imperiului Roman, sau în timpul lui Alexandru Macedon, spre exemplu. Odată cu dezvoltarea
civilizaţiilor acestea au început, inevitabil să interacţioneze una cu alta, astfel culturile sau amestecat
şi au apărut noi civilizaţii, de multe ori mai puternice, şi mai evoluate. Localizarea mai recentă a
începuturilor globalizării în timpul coloniilor, se face cu o raţiune bine întemeiată, aceea a
tehnologizării, tehnologia fiind cauza principală a globalizării, prin ea o anumită civilizaţie îşi poate
afirma şi impune supremaţia. Invenţii precum armele de foc, motorul cu aburi etc., au accelerat
procesul pe care astăzi îl numit astăzi Globalizare , datorită proporţiilor mondiale pe care le-a primit.
Treptat Pământul a devenit 'mai mic' şi popoarele sau extins şi evoluat necesitând tot mai multe
resurse.

Globalizarea a urmat pasul tehnologizării, iar în ultimul secol al deceniului trecut, avântul
tehnologic a fost deosebit, schimbând radical felul în care interacţionăm cu lumea. Dacă în urmă cu
aproximativ 200 sute de ani, drumul de la Londra la Sydney se efectua pe mare şi dura cel puţin opt
luni iar reuşita călătoriei era un soi de loterie, iar miza era chiar viaţa , astăzi acelaşi drum se
efectuează cu avioanele comerciale în mai puţin de o zi în condiţii de confort şi siguranţă deosebite.
Acesta este doar un exemplu din schimbările de care este responsabilă tehnologia. Uşurinţa deplasării
este unul dintre factorii globalizării. Alţi factori decisivi sunt electro-comunicaţiile(reţelele de
telefonie, Internetul) şi televiziunea.

Aceştia sunt factori relativi recenţi, dar sunt pedala de acceleraţie a globalizării. Însă cel mai
important factor, nu este unul global: factorul politic, mai exact politica naturală de expansiune şi
dominaţie a ţărilor avansate asupra lumii. Politica expansionistă s-a manifestat ca factor al globalizării
încă din timpul marilor imperii de care aminteam mai devreme. Factorul economic este ceea ce
determină adaptarea unei astfel de politici. Acesta a rămas şi este în continuare principalul motiv
pentru care ţările dezvoltate abuzează de putere şi se implică în politica externă a altor state. Aspectul
economic al globalizării este cel mai puternic şi cu cele mai multe implicaţii. Această armă cu mai
multe tăişuri, este pârghia de control a marilor puteri. Acolo unde acesta nu se poate impune, se
apelează la vechile proceduri, adică supunerea prin forţă militară.
 CAPITOLUL II

FENOMENUL GLOBALIZĂRII PRIN PRISMA GOEPOLITICULUI

Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare politico -

economică şi culturală a omenirii.

Pentru moment este dificil să vorbim cu oarecare certitudine despre efectele de lungă durată
ale procesului de globalizare asupra comunităţii internaţionale dar, chiar şi acum, este clar că procesul
de globalizare are atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ. Partea pozitivă a acestui proces este că
va spori interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea
civilizaţiei umane, în deosebi în sfera economică. Intensificarea schimburilor comerciale,
investiţionale şi tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu
culturile altor popoare sunt, cu siguranţa, benefice pentru omenire.

Odată cu aceasta, globalizarea comportă şi noi provocări. Multe pericole au un caracter

regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea transnaţională,
terorismul internaţional etc. Expansiunea necontrolată a unor modele culturale de calitate îndoielnică
aduce un prejudiciu tradiţiilor naţionale şi culturale ale popoarelor , ameninţând originalitatea lor.
Intensificarea procesului de globalizare prezintă şi unele pericole pentru economiile naţionale. În
acelaşi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale avantajelor globalizării aspectele negative ale
acestui proces se vor răsfrânge negativ în special asupra ţărilor în curs de dezvoltare , astfel încât
acestea ar putea rămâne departe de progres sau chiar în afara lui.

Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare aduce şi noi

aspecte ale noţiunii de “securitate naţională şi internaţională” Creşte numărul factorilor externi care
influenţează funcţionarea stabilă a societăţii. Starea securităţii internaţionale influenţează din ce în ce
mai mult posibilitatea de garantare a securităţii naţionale. De aceea, menţinerea stabilităţii la nivel
global , acordarea asistenţei în crearea unor astfel de mecanisme internaţionale ce ar asigura o
dezvoltare durabilă şi echilibrată, va deveni o prioritate şi una din principalele probleme pentru
comunităţile regionale

Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic şi geocultural.
Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor ţări. Se schimbă
caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din nişte sisteme închise în elemente
ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea de “economie naţională”. Instituţia economică de
bază devine corporaţia transnaţională, care îşi amplasează fabricile şi îşi comercializează produsele
acolo unde îi este mai convenabil, fără a lua în considerare existenţa graniţelor.

Din această cauză are loc aprofundarea procesului de diviziune internaţională a muncii, iar în
cadrul unui singur stat, fie şi dezvoltat, apare “economia “dublă, apar “enclave înfloritoare”, “regiuni
– donatoare, regiuni creditabile”. Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie primă şi pieţe
de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale, fără a dezvolta producţiile proprii.

Procesul de aprofundare a diviziunii muncii dă naştere la grave probleme social-politice. În

discuţiile despre globalizare apare tot mai des noţiunea de “învinşi”- acestea sunt unele pături sociale
sau chiar naţiuni întregi care s-au pomenit în afara dezvoltării economice, fără vreo şansă de a ieşi de
unele singure dintr-o situaţie extrem de dificilă, aşa cum circuitul liber al mărfurilor din ţările
dezvoltate spre ţările în curs de dezvoltare diminuează posibilitatea ţărilor sărace de a-şi dezvolta
producţiile proprii în diverse domenii. Decalajul dintre ţările bogate şi cele sărace este într-o creştere
continuă.
 CAPITOLUL III

GLOBALIZARE ŞI REGIONALIZARE

La început de mileniu, lumea şi relaţiile internaţionale sunt mult mai complexe decât erau înainte.
Este un paradox ca astăzi, când perioada războiului rece s-a încheiat şi continentul european are o
şansă reală să se integreze pe baza valorilor democraţiei şi economiei de piaţă, a respectului
drepturilor fundamentale ale omului, securitatea a început să fie din nou o chestiune foarte
controversată, poate chiar mai mult ca înainte.

Pe de altă parte asistăm la o mondializare inevitabil, care reprezintă fundamental seismului

geopolitic pe care 1-a prevestit căderea ,,zidului Berlinului". Creşterea exponenţială a liberalizării
schimburilor şi revoluţia tehnologică a reţelelor informatice sunt factori cu acţiune conjugată care, în
timp, ar trebui să pună în cauză viziunea clasică asupra suveranităţii statelor. Suveranitatea poporului
nu exista în afara puteri statale.

Tot mai mult în ultima vreme, în lume se manifestă o tendinţă care nu mai poate fi limitată :
mondializarea. Unii consideră mondializarea ca fiind un proces aflat în curs de desfăşurare, cu impact
global; alţii îi reduc conţinutul la cel al unei ideologii care legitimează supremaţia Occidentului şi
consacră occidentalizarea sau americanizarea lumii.

În acest context vom face referire la un alt termen, respectiv cel de regionalizare. Acesta defineşte
o consecinţă, fie un mod de protecţie împotriva globalizării, în ultima instanţă un instrument prin care
se caută surmontarea dificultăţilor generate de dimensiunile prea reduse ale statelor naţionale create în
perioada post westfalică. Astfel, se profilează două tipuri de regionalizare : una de esenţă ,,dură", care
caută să transforme microregiunile în spaţii de state naţionale între care competiţia să prevaleze
asupra cooperării. Cea de-a doua este deschisă şi funcţională modernizării sau chiar americanizării
lumii bazate pe ,,soft-power". Trebuie să facem însă precizarea că singura regiune din lume unde este
vizibil un proces de ,,regionalizare" este, în acest moment, Europa (Revista „Psihosociologia”, Anul
V, nr. 2 (18), Ed. Institutului Naţional de Informaţii Bucureşti, iunie 1999, p.19).

Ambele tipuri de regionalizare, dincolo de diferenţe au şi elemente comune, relevante pentru

înţelegerea procesului. Poate cel mai şocant dintre ele este cel referitor la permeabilizarea frontierelor.
Frontiera nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devine
inevitabil parte a unui întreg : lumea globalizată, iar spaţiul sau teritoriul se înţelege de acum după o
logică a fluxurilor în toate domeniile : capitaluri, bunuri, informaţii, cultură, persoane. Toate aceste
fluxuri sunt atât vectori de putere pentru cei care ştiu să le producă, să le stăpâneasca şi să le dea un
sens, cât şi factori de destabilizare, dacă sunt văzute ca o fatalitate.

Trebuie să înţelegem că statul nu mai este singurul vector de putere. Aceasta este deja divizată
între diferite domenii de schimburi globalizate. Este evident că suveranitatea îşi schimbă natura şi
odată cu ea noţiunea şi exerciţiul însuşi al puterii. Incontestabil, o anumita formă de suveranitate este
pe cale de dispariţie în favoarea unui nou sistem de reglementare socială, care integrează de facto
interpretarea internaţionalului şi naţionalului.
 CAPITOLUL IV

CONCLUZII

Ne putem întreba care va fi rezultatul procesului de globalizare şi dacă este posibil ca în viitor
lumea să devină un sistem politic unic, condus de un guvern mondial. Globalizarea se numără printre
cele mai importante schimbări sociale cu care se confruntă lumea de azi. Multe dintre problemele
fundamentale din prezent, cum ar fi cele ecologice sau evitarea unei confruntări militare la scara
mondială sunt, în ceea ce priveşte scopul, de importanţă mondială. În ciuda creşterii accentuate a
interdependenţei economice şi culturale, sistemul mondial este caracterizat prin inegalităţi şi divizat
într-un ,,mozaic" de state, ale căror preocupări pot fi comune însă şi divergente. Nu există o dovadă
clară a unui consens politic, în viitorul apropiat, care va depăşi interesele conflictuale ale statelor. Un
guvern mondial poate apărea în cele din urmă, însă aceasta va fi rezultatul unui proces destul de
îndelungat.În multe sensuri lumea devine mai unită, iar unele surse de conflicte între naţiuni tind să
dispară.

Totuşi, diferenţele mari între societăţile puternic dezvoltate şi cele sărace se pot constitui cu
uşurinţă în sursele unor conflicte internaţionale. Astfel, încă nu există nici o ,,agenţie" mondială care
să poată controla eficient aceste tensiuni sau să realizeze o redistribuire a prosperităţii şi păcii în lume.

Consider că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii teoreticieni ai globalizării) pe care-l
poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu.

Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi
timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global,
simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului. Cultura tradiţională a societăţilor
dispare sau se preface în spectacol şi marfă (mcdonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai
mult de tehno-ştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă.

Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care
trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice
transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau “ultimul om” anunţat de
A. Kojeve în 1947 si F. Fukuyama în 1992. În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau
elimina globalizarea.

Singura şansă care ne rămâne este să încercăm să dobândim o viziune echilibrată asupra
globalizării, care să ne ajute în plan concret să-i fructificăm din plin avantajele şi oportunităţile, iar de
cealaltă parte să-i sesizăm pericolele pentru a le putea atenua din timp efectele.

Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este nici ceva bun în sine, nici ceva rău în sine.
Putem spune că prezintă chiar mai multe aspecte pozitive decât negative. Însă idolatizându-i excesiv
principiile şi uitând de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea poate deveni un
agent al sfârşitului civilizaţiei umane în forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.
.
 BIBLIOGRAFIE

1. BARBER, BENJAMIN R., Jihad versus McWorld, traducere de Mihnea

Columbeanu, Editura Incitatus, Bucuresti, 2002.
2. FRIEDMAN, THOMAS L., Lexus si maslinul, traducere din limba engleza de
Adela Motoc, Editura Fundatiei Pro, Bucuresti, 2001.
3. FUKUYAMA, FRANCIS, Sfarsitul istoriei si ultimul om, traducere de
Mihaela Eftimiu, Editura Paideia, Bucuresti, 1992.
4. GILPIN, ROBERT, Economia mondiala in secolul XXI. Provocarea
capitalismului global, traducere de Diana Istratescu si Cristina Aboboaie, Editura Polirom, Iasi, 2004.
5. HELD, DAVID, McGREW, ANTHONY, GOLDBLATT, DAVID,
PERRATON, JONATHAN, Transformari globale. Politica, economie si cultura, traduceri de
Ramona-Elena Lupascu, Adriana Straub, Mihaela Bordea, Alina-Maria Turcu, Editura Polirom, Iasi,
2004.
6. RITZER, GEORGE, McDonaldizarea societatii, traducere de Victoria Vuscan,
Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2003.
7. STIGLITZ, JOSEPH E., Globalizarea. Sperante si deziluzii, Editura
Economica, Bucuresti, 2003.
8. Virgil Gheorghita, Aristide Cociuban – Economie mondiala, ed.Politeia –
SNSPA, 2002;