Opinia Publica

Opinia publica din punct de vedere etimologic semnifica parerea poporului ,

gandirea lui. Fiind o baza majoritara, opinia publica a fost abordata de catre Jean
Jeaques Rosseau in 1744 si idealizat ca “tribunal de a cărui dezaprobare trebuie să te
fereşti"

In scrierile româneşti , cuvântul "opinie " a apărut la începutul secolului al XVIII-lea.

Conform DiCţionarului limbii române ( 1 984), cea mai veche atestare a termenului
datează din 1 703 . Emil Vârtosu (1942) găseşte prima menţionare a cuvântului "
opinie" în Foletul novel. Calendarul lui Constantin Vodă Brâncoveanu, 1693-1 704 ;
mai precis, în Calendar pentru anul 1 703 (p. 1 52) : " Să munceşti a birui opinia [s.
n.] acelui mare, cu stricarea credintii miniştrilor săi . 0, câte nebunii născu, de un cap
ce zice : Aşa voiu ! ". Urmărind atestările româneşti ale termenilor " opinie " şi "
opinie publică", Marian Petcu (2001 , 68) face trimitere la răspunsul dat, în 1 794, de
autorităţile de la Viena cererii de editare a unei reviste româneşti : " Astăzi, când
lucrurile se agravează din zi în zi, răspândirea de ziare e mai inadmisibilă ca
orişicând, căci periculoase le idei de libertate ale francezilor se propagă cu mare
iuteală, încât orice apare în ziar uşor s-ar putea răstălmăci, iar opiniile [s. n. ] pot
produce zguduirea liniştei publice "

Termenii de “opinie” şi “opinie publică” au înţelesuri multiple. Pentru început

propunem următoarele definiţii de lucru: „opinia” reprezintă evaluarea verbală pro
sau contra, cu o anumită intensitate, a unei probleme, situaţii sau persoane; „opinia
publică” este ansamblu opiniilor individuale emergente în discuţiile publice,
referitoare la problemele sociale actuale.

Din cele mai vechi timpuri fenomenul pe care am putea să îl numim astăzi “opinie
publică” a fost valorizat atât pozitiv, cât şi negativ. Aristotel a consacrat ideea de om
ca “ființă socială” și a arătat importanța cunoașterii dorințelor cetățenilor, dorințe
exprimate liber. În Evul Mediu, există un dicton ce elogia opinia publică, și anume
“vox populi, vox dei”.

Septimiu Chelcea însumează un șir de definiții ale opiniei publice date de către
specialiștii în domeniu : “apreciere de grup mai mult sau mai puțin rațională”(Charles
Abraham Ellwood), “o forţă activă sau latentă, derivată dintr-un amestec de gânduri,
sentimente şi impresii individuale, care amestec este măsurat prin gradul de influenţă
variabil al diferitelor opinii în interiorul agregatului”, “opinia publică se referă la
situaţia pluriindividuală în care indivizii se exprimă sau pot fi chemaţi să o facă,
favorizând, defavorizând sau opunându-se unei anumite situaţii, persoane sau
propuneri de mare importanţă într-o astfel de proporţie, intensitate şi constanţă încât
să mărească probabilitatea de îndeplinire a acţiunii, direct sau indirect, către
obiectivul respectiv”(Floyd H. Allport), “formula nuanţată care, asupra unei probleme
delimitate, obţine adeziunea fără rezerve a unui subiect”(Jean Stoetze). Traian Rotariu
și Petru Iluț îl citează pe Bernard Hennessy (considerat unul dintre cei mai mari
experți în domeniu), care definește opinia publică drept “un complex de preferințe
exprimate de un număr semnificativ de persoane cu privire la o problemă de
importanță generală”.

De foarte multe ori, noțiunea de opinie publică, acel termen care definește un grup
difuz, nestatornic și schimbător de judecăți individuale, este asimilată, și uneori se
pune chiar sub semnul egalității, cu o anumită mulțime, cu un anumit grup de
persoane, semnificativ ca dimensiuni. Cum nu se poate pune semnul egalității între
omul care își exprimă o părere și omul ca atare, în carne și oase, mai ales în calitate de
votant, tot așa nu se poate considera că “opinia publică” reprezintă o masă de oameni
definită în funcție de diverse criterii (de la cel național, până la cel profesional). Așa
că este impropriu să se spună, de pildă, “opinia publică cere…” sau “opinia publică
regretă…”. Gradul de înțelegere al opiniei publice coexistă cu ideea de individ, ce
aparține unui anumit grup social.

Modelarea opiniei publice este o sarcină ce întruchipează idealuri înalte: „Viitorul

opiniei publice este viitorul civilizaţiei. Puterea opiniei publice este, cu siguranţă, într-
o continuă creştere şi va continua să crească. La fel de sigur este faptul că opinia
publică este influenţată, modificată, agitată din ce în ce mai mult de impulsuri de jos.
Pericolul acestei dezvoltări pentru înnobilarea continuă a societăţii umane şi pentru
înălţarea progresivă a culturii umane este evident. Este, prin urmare, limpede datoria
pe care o are elita societăţii – cei cultivaţi, educaţi, experţii, intelectualii. Ei trebuie să
insufle motivaţiile morale şi spirituale în opinia publică. Opinia publică trebuie să
devină conştiinţa publică“.
 Septimiu Chelcea a abordat un model tridimensional in vederea opiniei
publice, considerand ca acest proces se dezvaluie printr-o abordare multidisciplinara
si se iau in calcul 3 dimensiuni :

1.Dimensiunea psihologica – se abordeaza cum se formeaza opiniile la nivel

individual
“Reprezentările sociale desemnează un aparat evaluator, o grilă de lectură a
realitătii , o situare în lumea valorilor şi o interpretare proprie dată acestei lumi
. Nici gândire obiectivă, "ştiintifică",nici "reflectare afectivă a realităţii" : o
refacere, o reconstructive a mediului prin prisma filosofiei de viaţă a
individului , o instantă intermediară între perceptie, informatie, atitudine şi
imagine.”

2.Dimensiunea psihosociologica –Se formeaza in urma existentei unei

problem sociale, importante, sa intr-o situatie de criza.

" Opinia publică este complexul de preferinţe exprimate de un număr semnificativ de

persoane cu privire la o problemă de importanţi generală.’ (Bernard Hennessy)

Dimensiunea sociologica