COLEGIUL NATIONAL ECONOMIC

“ANDREI BARSEANU”

REFERAT GEOGRAFIE

TEMA
PROBLEME ACTUALE DE GEOGRAFIE POLITICA

ELEV: GORDEA ANCA-DORINA

CLASA: XII O

BRASOV 2010
0
 STRUCTURA REFERATULUI

1. Globalizarea
2. Conflicate militare actuale
3. Explozia demografica
4. Procesul de urbanizare
5. Gestionarea resurselor naturale si agricole
6. Sfere de influenta politica si principalele grupari de state
(economice, politice, militare)

1
 1.GLOBALIZAREA

a)Fenomenul globalizării prin prisma geopoliticului

Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare politico -

economică şi culturală a omenirii.

Pentru moment este dificil să vorbim cu oarecare certitudine despre efectele de lungă
durată ale procesului de globalizare asupra comunităţii internaţionale dar, chiar şi acum, este clar
că procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ. Partea pozitivă a acestui
proces este că va spori interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi pentru
dezvoltarea civilizaţiei umane, în deosebi în sfera economică. Intensificarea schimburilor
comerciale, investiţionale şi tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane,
familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu siguranţa, benefice pentru omenire.

Odată cu aceasta, globalizarea comportă şi noi provocări. Multe pericole au un caracter

regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea transnaţională,
terorismul internaţional etc. Expansiunea necontrolată a unor modele culturale de calitate
îndoielnică aduce un prejudiciu tradiţiilor naţionale şi culturale ale popoarelor , ameninţând
originalitatea lor. Intensificarea procesului de globalizare prezintă şi unele pericole pentru
economiile naţionale. În acelaşi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale avantajelor
globalizării aspectele negative ale acestui proces se vor răsfrânge negativ în special asupra ţărilor
în curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar putea rămâne departe de progres sau chiar în afara
lui.

Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare aduce şi noi

aspecte ale noţiunii de “securitate naţională şi internaţională” Creşte numărul factorilor externi
care influenţează funcţionarea stabilă a societăţii. Starea securităţii internaţionale influenţează
din ce în ce mai mult posibilitatea de garantare a securităţii naţionale. De aceea, menţinerea
stabilităţii la nivel global , acordarea asistenţei în crearea unor astfel de mecanisme internaţionale
ce ar asigura o dezvoltare durabilă şi echilibrată, va deveni o prioritate şi una din principalele
probleme pentru comunităţile regionale

Există opinii conform cărora fenomenul globalizării nu ar fi unul nou şi necunoscut

anterior omenirii. Bazele sistemului economic global au fost puse odată cu descoperirile
geografice, dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor, a întregii economii mondiale. Ceva
similar cu ceea ce numim noi astăzi globalizare a avut loc şi înaintea primului război mondial,
când lumea a fost împărţită între marile puteri, devenind astfel mai omogenă şi mai uşor de
dirijat. Primul şi al doilea război mondial, revoluţiile ce le-au urmat, la fel ca şi procesul de
decolonizare au încetinit puţin procesul de globalizare a economiei mondiale. Astăzi această
problemă este pe ordinea de zi a politicienilor şi a politologilor.

2
 Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic şi
geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor ţări.
Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din nişte sisteme
închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea de “economie
naţională”. Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională, care îşi amplasează
fabricile şi îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai convenabil, fără a lua în
considerare existenţa graniţelor. Din această cauză are loc aprofundarea procesului de diviziune
internaţională a muncii, iar în cadrul unui singur stat, fie şi dezvoltat, apare “economia “dublă,
apar “enclave înfloritoare”, “regiuni – donatoare, regiuni creditabile”. Regiuni întregi se
transformă în furnizori de materie primă şi pieţe de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale,
fără a dezvolta producţiile proprii.

Procesul de aprofundare a diviziunii muncii dă naştere la grave probleme social-politice.

În discuţiile despre globalizare apare tot mai des noţiunea de “învinşi”- acestea sunt unele pături
sociale sau chiar naţiuni întregi care s-au pomenit în afara dezvoltării economice, fără vreo şansă
de a ieşi de unele singure dintr-o situaţie extrem de dificilă, aşa cum circuitul liber al mărfurilor
din ţările dezvoltate spre ţările în curs de dezvoltare diminuează posibilitatea ţărilor sărace de aşi
dezvolta producţiile proprii în diverse domenii. Decalajul dintre ţările bogate şi cele sărace este
într-o creştere continuă.

Astfel, cred că globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem

informaţiona l şi financiar unic, care cuprind întreaga lume şi este legat cu accesul absolut la
informaţie şi cu mişcarea rapidă a capitalului. Aceasta constituie în fond, cel mai înalt nivel al
integrării care a început în Epoca marilor descoperiri geografice. Consider că trebuie discutate
rezultate calitativ noi, deoarece ele se bazează pe nişte tehnologii absolut noi. Nu este vorba
despre Internet, televiziunea globală şi alte lucruri frumoase, dar despre faptul că pentru prima
dată în istoria omenirii afacerea cea mai profitabilă nu rezidă în schimbarea obiectelor
neînsufleţite, dar în crearea unei conştiinţe vii.

Dacă pe parcursul întregii sale istorii omenirea nu a făcut altceva decât să schimbe
natura, atunci în prezent presiunea antropgenă asupra naturii a atins nivelul critic, şi omenirea nu
mai rezolvă problemele apărute prin acomodarea naturii la propriile interese ci invers - pe cale
acomodării proprii la natură. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a devenit cea mai
profitabilă afacere. Dacă înainte de modelarea conştiinţei oamenilor se ocupau dictatorii şi chiar
multe dintre ţările democratice, în prezent acest lucru a devenit, pentru prima dată, cel mai
convenabil şi mai eficace tip de afaceri. Dacă mai înainte aceasta era prerogativa statului sau a
unor mari structuri, acum de aceasta se ocupă orişicare producător de conserve pentru pisici. Este
clar că acest proces duce la schimbări internaţionale, deoarece concurenţa capătă noi resurse.

Aceasta, însă, implică o destabilizare şi nesiguranţă globală. De exemplu, elaborarea

noilor principii tehnologice, inclusiv a celor informaţionale, este concentrată în SUA, Germania

3
şi Japonia. La etapa actuală americanii, germanii şi japonezii s-au distanţat enorm şi determină,
practic, evoluţia omenirii.

Poate părea straniu, dar globalizarea înseamnă şi limitarea democraţiei, deoarece pentru
a asigura influenţa asupra cetăţenilor este îndeajuns să poţi influenţa elita, care este un model
pentru imitare. În urma acestor activităţi de lungă durată se schimbă şi modelul de conştiinţă al
elitei - ea începe să gândească puţin altfel, apar noi stereotipuri, ea se distanţează tot mai mult şi
mai mult de cealaltă masă a populaţiei prin felul de a vedea lumea şi prin felul de a gândi. Chiar
dacă şi în cazul unor regimuri totalitare, nedemocratice are loc pătrunderea unor idei în conştiinţa
conducătorilor (elitei), atunci în momentul în care această elită devine ultra informatizată,
pătrunderea noilor idei devine tot mai dificilă. Astfel, potenţialul democraţiei se reduce la careva
20 sau 30 la sută din populaţie. În majoritatea ţărilor apar două pături sociale – una este acea
parte a populaţiei care participă la formarea conştiinţei oamenilor, obţinând şi un profit , şi toţi
ceilalţi, care sunt doar nişte obiecte ale influenţei. După părerea mea, acesta ar fi unul dintre
motivele reacţiilor repulsive vis-a-vis de globalizare.

b)Comerţul şi faţa reală a globalizării

Democraţia are nevoie să fie „democratizată”, spune Anthony Giddens, autor britanic al
mai multor cărţi despre integrarea globală. El menţionează în ultimul său volum „How
Globalization is Reshaping Our Lives” („Cum globalizarea schimbă modul nostru de viaţă”)
că în prezent cel mai important pentru omenire este dezvoltarea puterii şi culturii civice,
precum şi transformarea organismelor transnaţionale, aşa precum este Uniunea Europeană, în
structuri mai deschise şi mai responsabile.
Puţine teme sunt atât de controversate precum este tema globalizării. Luând la un loc
pieţele distanţate şi oamenii din toată lumea mai aproape unul de altul vom simţi cu toţii o
schimbare imensă ce ne afectează pe fiecare dintre noi, fie pe ţăranii din Moldova sau India,
studenţii din Paris sau Londra, bancherii din Zurich sau New York. O astfel de perturbare este
greu de ordonat, în special când aceasta este incontrolabilă. Oamenii de obicei se aşteaptă la ceea
ce-i mai rău: ceea ce are valoare în prezent se va pierde şi ceea ce va fi în loc poate aduce numai
rău. Dar mii de specialişti încearcă zilnic să convingă oamenii că globalizarea este, în general, o
forţă de schimbare spre binele lor.

În ultimii 20 de ani suntem martorii unei creşteri accentuate a standardelor de trai ale
populaţiei în mai multe ţări ale lumii. Dar beneficiile care au fost obţinute pot fi pierdute.
Desigur, invenţia Internetului nu poate fi întoarsă înapoi. Guvernele, însă, pot, şi încearcă să
controleze produsele, banii, oamenii şi ideile care mişcă liber în cadrul hotarelor naţionale. Ele
pot să lâncezească sau să blocheze progresul. În prima jumătate a secolului 20, globalizarea

4
secolului 19 a fost rulată înapoi. Noi, însă, nu suntem siguri în acei care încearcă să oprească
artificial ceea ce trebuie inevitabil să se producă.

Unii spun că problema globalizării este lipsa „feţei umane”. Probabil ei încearcă să
spună că beneficiile globalizării înseamnă doar să-i ordoneze pe oameni. În cele din urmă, nici
unul încă nu a operat cu baricade cerând ca eficienţa să fie maximalizată. Există o evidenţă
eminentă că anume comerţul ridică creşterea economică. Doar pentru a compara protecţionismul
experienţei teribile din anii 1930 privind lunga explozie economico-socială din America şi
Europa, observăm că barierele comerţului au căzut apoi considerabil în 1950 şi în 1960. În urma
analizei stu-diului efectuat de cercetătorii ame-ricani Jeffrey Sachs şi Andrew Warner de la
Universitatea Harvard, constatăm că ţările în curs de dezvoltare cu o economie des-chisă au atins
o creştere de 4,5 % pe an în 1970 şi în 1980, în timp ce celelalte cu o economie închisă au atins o
creştere de numai 0,7 % pe an. La această proporţie se mai adaugă faptul că la economiile
deschise creşterea economică se măreşte dublu la fiecare 16 ani, pe când acele închise trebuie să
aştepte aproape o sută de ani.

Când se vorbeşte despre globalizare ca despre ceva care întunecă aspectul uman, aceasta
se referă mai mult la faptul că omul simplu nu are nici un beneficiu. De globalizare nu numai că
beneficiază comercianţii din Wall Street, managerii guru sau funcţioanarii publici, dar şi, după
cum spun experţii britanici, oricine cu pensie care se bucură de o pensionare confortabilă,
deoarece banii strânşi pot fi cheltuiţi reuşit şi raţional peste hotare, tot aşa precum oricine peste
hotare poate beneficia de investiţiile străine făcute în ţara sa. Aceştia suntem noi sau cei din
Marea Britanie care vorbim la telefoane mobile din Finlanda, folosim aparate de fotografiat din
Japonia şi Coreea, şofăm maşini americane sau germane, consumăm cafea din Columbia şi
purtăm haine confecţionate în Asia. Printre ei sunt oamenii săraci de pretutindeni care cumpără
mâncare mult mai ieftină şi haine produse peste hotare. Aceştia sunt programatorii din India care
îşi pot vinde serviciile lor marilor companii din SUA şi pot să câştige suficient pentru a da
copiilor săi educaţie şi asigurare medicală decentă. Aceştia sunt şi oamenii din ţările sărace care
se bucură de diverse oportunităţi oferite prin intermediul comerţului şi tehnologiei pentru o viaţă
mai bună. Fermierii mexicani vând fructe în SUA, croitoresele din Bangladeş cos haine pentru
europeni, iar proprietarii plantaţiilor de cafea din Brazilia au răspândit aroma în întreaga lume. Ei
şi alţii nenumăraţi, oameni reali de pretutindeni, sunt faţa reală a globalizării.

Este adevărat că standardele de viaţa în ţările sărace nu se compară cu nivelul celora

bogate. Este o tragedie că 1,2 miliarde de oameni – o pătrime din populaţia globului –
supravieţuieşte cu un dolar sau mai puţin de un dolar în zi, iar aproximativ 1, 6 miliarde de
oameni, trăieşte având un venit între 1 - 2 dolari pe zi.

Reducerea unei astfel de extreme a sărăciei este o prioritate pentru toate ţările. Desigur,
este uşor să spui decât să faci. Dar noi putem să învăţăm din exemplele ţărilor care au fost odată
în curs de dezvoltare şi care astăzi au obţinut cu succes indicele ţărilor bogate. Un exemplu este
Coreea de Sud. Treizeci de ani în urmă această ţară era săracă ca Ghana, astăzi este la fel de
5
bogată ca Portugalia. Să mai analizăm şi cazul Chinei, unde 100 milioane de oameni au scăpat de
sărăcia totală în ultimii 10 ani. Ce au aceste ţări norocoase în comun? Răspunsul este simplu:
deschiderea comerţului.

Ţările sărace care au obţinut o creştere economică la nivelul ţărilor bogate sunt acele ţări
care sunt deschise comerţului; şi cu cât mai deschise ele sunt cu atât mai rapid îşi ating scopul
propus. Aderarea RM la OMC ar însemna alte standarde de viaţă, în urma cărora ar câştiga
populaţia RM, pentru că ţara este obligată să creeze cetăţenilor săi condiţii mai bune de trai.

Comerţul în sine nu este suficient să înlăture sărăcia. De exemplu, abolirea barierelor

comerciale nu ar ajuta dacă ţările sunt în război.

Criticii comerţului liber argumentează că populaţia în ţările sărace are numai de pierdut
în urma liberalizării. Pe de altă parte, un nou studiu al OMC a demonstrat că sărăcia cedează
pregnant în faţa creşterii economice pe care liberalizarea comerţului o garantează. Putem
conclude că liberalizarea comerţului este o contribuţie puternică şi pozitivă pentru reducerea
sărăciei - aceasta permite populaţiei să exploateze potenţialul lor productiv, să asigure creşterea
economică, să stopeze injectările financiare neplanificate din exterior. Statistica Băncii Mondiale
ne arată, analizând activitatea economică a 80 de ţări din ultimii 40 de ani, că deschiderea a
întărit creşterea economică şi că veniturile celor săraci sunt direct proporţionale cu creşterea
totală. Desigur, la început, unii vor pierde în urma globalizării. Îndată ce barierele pieţei vor
cădea, competiţia cu firmele străine va impune firmele locale să se specializeze în domeniile
economice pe care le pose-dă mai bine şi să producă mai eficient. Cei care nu vor reuşi să se
adapteze condiţiilor noi, vor fi nevoiţi să-şi caute o nouă ocupaţie.

Este necesar de găsit soluţii, de exemplu, pentru cei care se află sub riscul de a-şi pierde
lucru - să fie recalificaţi, dar în nici un caz asta nu trebuie să stopeze liberalizarea. Pierderile
temporale ale unor facilităţi mici nu trebuie să facă ţara să renunţe la un câştig mult mai mare în
perspectivă. Un exemplu istoric: producătorii de lumânări nu au putut stopa invenţia pe piaţa a
electricităţii. Sau nici un Guvern nu a putut stopa sau interzice răspândirea şi activitatea
Internetului în lumea întreagă. Liberalizarea comerţului ca şi noile tehnologii cauzează
schimbări. Aceasta şi explică cum are loc creşterea economică. Unii din noi pierd la început, dar
ca rezultat final câştigă toţi.

Globalizarea comerţului nu este un final. Unii experţi spun că fără a avea un capital
nimeni nu poate să câştige din integrare. Totuşi majoritatea sunt de părere că un sistem mondial
al comerţului poate să facă multe pentru a-i ajuta pe acei săraci. Ţările sărace nu fac întotdeauna
faţă cerinţelor globale ale comerţului şi câteodată interesele lor sunt neglijate de către marele
puteri. De aceea şi există OMC care are grijă să monitorizeze comerţul şi membrii acestei
organizaţii sunt chemaţi permanent să susţină şi să ajute cele mai sărace ţări din lume pentru ca
acestea să înveţe cum să câştige beneficii considerabile din sistemul mondial al comerţului. Într-
un raport al OMC se spune că membrii acesteia au obţinut deja un progres privind facilitarea
6
accesului ţărilor mai slab dezvoltate pe piaţa ţărilor bogate, sporirea asistenţei tehnice şi
cooperarea mai strânsă între OMC şi alte organizaţii specializate care promovează dezvoltarea,
având memorandumuri semnate cu BM, FMI, OMPI, OMV, UNCTAU, ITC, CEI, etc.

O economie globală lansează un sistem global al regulilor comerciale, un forum global

pentru continuarea negocierii şi o platformă globală pentru edificarea unei noi agende a
comerţului. Lumea are nevoie de un “OMC” puternic, pentru că această instituţie reflectă şi
reprezintă economia globală aşa precum ea există. Mai mult decât atât, OMC reprezintă un cadru
de administrare şi reglementare al disputelor între state.

Globalizarea are un potenţial enorm de a genera creştere, dar, de asemenea, să nu uităm

că procesul de globalizare provoacă „status quo”, adică integrarea slăbeşte reglementarea
financiară naţională fără a furniza o alternativă satisfăcătoare. Nu este momentul să ne retragem
din viitor sau să ne reîntoarcem la trecut - un trecut care ne-a demonstrat cu atâta claritate cum
barierele aplicate de unii sau de alţii pot numai să facă economiile noastre mai sărace.

2.CONFLICTE MILITARE ACTUALE

Noile conflicte militare vor continua să fie una dintre expresiile violente ale conflictualităţii
politice, economice şi sociale. Principala caracteristică a acestora va fi dependenţa, în sensul că
ele vor fi tot mai mult condiţionate strict de relaţiile şi realităţile politice, economice şi sociale,
adică de strategiile politice, economice, informaţionale şi sociale globale, regionale şi naţionale.
Nici un conflict militar, oricât de neînsemnat, nu va mai putea fi privit şi tratat ca un fapt izolat,
ca o chestiune care-i priveşte exclusiv pe cei implicaţi direct. Fiecare dintre aceste conflicte va
impune din ce în ce mai mult, pentru rezolvarea sa, o soluţie globală, ceea ce presupune
implicarea comunităţii internaţionale, practic, a tuturor şi a fiecărui om în parte. Războaiele şi
conflictele militare se vor desfăşura, deopotrivă, „în văzul lumii“, sub atenta supraveghere a
camerelor de luat vederi, a senzorilor amplasaţi peste tot – în cosmos, în spaţiul aerian, în spaţiul
terestru şi în cel maritim –, şi, în ascuns, adică în spectrul cibernetic, psihologic şi informaţional,
folosindu-se la maximum reţelele de tot felul şi arma informaţiei.
Printre principalele caracteristici ale conflictelor militare actuale şi viitoare, considerăm că fac
parte din ce în ce mai mult şi următoarele:
- cauzalitatea complexă, rezultată îndeosebi din incompatibilităţile
existente (şi care se accentuează pe zi ce trece) între
sistemele politice dictatoriale sau autocrate şi cele democratice;
- amprenta pusă asupra noilor conflicte militare de decalajele
imense dintre lumea bogată şi lumea săracă, dintre civilizaţia hightech-
IT şi civilizaţiile tradiţionale, diversificate, pe trepte diferite de
7
dezvoltare, cu tradiţii, obiceiuri şi valori ancestrale;
- efectul de diferenţe tehnologice (efectul tehnologic);
- intensitatea diferită, de la violenţa extremă a atentatelor
teroriste la strategiile de îndiguire, la cele de dominare sau la cele de
impunere a unui anumit tip de comportament;
- permanenta ameninţare nucleară, chimică, biologică şi
radiologică;
- disimetria şi asimetria;
- predominanţa strategiilor de alianţă şi de coaliţie;
- omniprezenţa binomului acţiune-reacţie;
- prevenţia şi caracterul punitiv sau represiv;
- implicarea unui nou tip de binom terorism-contraterorism;
- caracterul în mozaic;
- imprevizibilitatea.
Acestor caracteristici li se adaugă şi altele, cum ar fi flexibilitatea şi confuzia, caracterul
indirect, extremismul politic şi religios etc.
Principiile care identifică fizionomia şi tipologia noilor conflicte militare sau non-militare se
situează în general pe o grilă din care nu lipsesc:
- principiul high-tech şi IT;
- principiul disproporţionalităţii;
- principiul generării asimetrice;
- principiul ripostei;
- principiul surprinderii;
- principiul rezonanţei;
- principiul remanenţei;
- principiul domino-ului.
Aceste principii, rezultate din impactul modern al legilor generale ale războiului şi conflictelor
militare cu provocările societăţii actuale şi viitoare, conturează un nou tip de conflictualitate, ce
devine din ce în ce mai difuză, mai disproporţionată şi, de aceea, mai greu de controlat şi de
gestionat.
În aceste condiţii, Războiul bazat pe Reţea, deşi tinde să domine spaţiul luptei (în general, pe
cel al confruntării armate), nu se află la îndemâna oricui şi, după toate probabilităţile, nu va reuşi
(cel puţin în primele decenii ale secolului al XXI-lea) să-şi exercite funcţia preemptivă şi nici pe
cea disuasivă. Reacţiile pasionale, extremiste şi in extremis reuşesc, deocamdată, să echilibreze
raportul strategic şi chiar să pună în dificultate marile puteri tehnologice,alianţele, forţele de
coaliţie şi organismele internaţionale.
Aceste reacţii foarte puternice şi diversificate sunt, în general, asimetrice şi nu vin numai din
partea regimurilor dictatoriale, chiar dacă ele formează celălalt pol al puterii, opus polului
democratic, ci mai ales din sfera entităţilor difuze, extremiste, conservatoare, atipice, unele
transfrontaliere, altele patologice şi schizofrenice. Ar fi însă o greşeală să se considere că toate
acţiunile şi reacţiile împotriva procesului de globalizare, de dominare tehnologică şi
informaţională sunt de natură patologică. Conflictele militare îşi au cauzele, în general, în
conflictele de interese, în bătălia pentru putere (care înseamnă bătălie pentru resurse, pieţe şi
influenţă).

Lista conflictelor din secolul XXI

8
 - 1998-2002 - Al doilea război din Congo, a continuat la începutul secolului XXI.
- 2001 - terorişti din Al-Qaida au deturnat 4 avioane comerciale dintre care 3 cu tinta
World Trade Center si Pentagonul din Statele Unite ale Americii pe 11 septembrie,
omorând aproape 3.000 de oameni. Statele Unite, ulterior, a declarat un razboi impotriva
terorismului.
- 2003-prezent - În februarie 2003 a început un conflict in Darfur, Sudan şi foarte curând a
fost declarat război
- 2007 - Război civil declarat în Fâşia Gaza în iunie, a fost condus de Hamas. Scandalosul
conflict continuă şi azi.
- 2008 - conflictele armate, din august 2008 între Georgia şi Federaţia Rusă, pe de o parte,
împreună cu Ossetians şi Abhazia pe de altă parte. Rusia a recunoscut oficial
independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud.

2.EXPLOZIA DEMOGRAFICA

Este un element care confera o certa nota de actualitate teoriei lui Malthus.
Este vorba despre particularitatile exploziei demografice actuale, despre caracteristicile care o
fixeaza in raport cu explozia demografica din sec. Al 18-lea si al 19-lea.
Explozia demografica din zorii societatii moderne, care a reprezentat materia prima
pentru teoria lui Malthus, a avut loc in tari dezvoltate, in state unde revolutia industriala era in
plina dezvoltare. Iesirea din criza care se putea prefigura pe baza discrepantei sesizate de catre
Malthus a avut loc pe doua cai. Mai intai, dezvoltarea industriala a declansat un proces de
ridicare a bunastarii, care a putut face fata evolutiei rapide a populatiei. O evolutie care pe
9
buna dreptate nastea ingrijorare. De pilda, populatia Europei a evoluat de la aproximativ 50 de
milioane, cat avea in 1600, la aproape 1 miliard la mijlocul sec.20. La 1600 ea reprezenta o
zecime din populatia lumii, la 1950 ajunsese s-a reprezinte aproape o treime.
O a doua modalitate au constituit-o emigrarile masive ale europenilor in teritoriile de peste mari,
in SUA, Canada, in alte tari si continente slab populate. In intervalul de timp cuprins intre 1891 si
1930, aproximativ 50.000.000 de europeni s-au stabilit in teritoriile slab populate si slab dezvoltate
de peste mari.
Deci, timp de aproape doua secole Europa - zona cea mai dezvoltata a lumii in acest interval - a
fost taramul pe care a avut loc explozia demografica; ea a reprezentat continentul de unde au plecat
valuri de emigranti.
Incepand cu mijlocul acestui secol, ceva cu totul nou intervine in evolutia demografica a
planetei. Populatia din tarile dezvoltate se stabilizeaza sau consemneaza evolutii foarte lente.
Cresterea demografica accentuata are loc in tarile slab dezvoltate, in teritoriile in care mijloacele de
subzistenta sunt precare.
Cresterea cea mai mare, de fapt, epicentrul exploziei demografice actuale este continentul
african. In 1985 Africa si Europa aveau o populatie aproximativ egala.
Dupa cum se observa, 5 din primele 10 tari cele mai populate ale lumii se afla in Asia; in
acelasi timp numai doua tari dezvoltate figureaza intre aceste 10 tari – SUA si Japonia.
In 1950, populatia mondiala era de 2,7 miliarde de locuitori, in 1987 era de 5 miliarde, in
1990 de 5,3 miliarde, iar in prezent mai exact incepand cu luna octombrie 1999, a depasit 6
miliarde. Dupa 1975 populatia mondiala a intrat intr-o perioada de crestere mai redusa a
populatiei dupa varful atins in anii 1950-1960. Demografia mondiala este dominata de
ponderea Asiei cu peste 3,5 miliarde de locuitori pe o cincime din suprafata terestra: China si
India reprezinta ele singure, 38% din populatia totala, cu 1,3 milarde de chinezi si 1 miliard de
indieni.
Anii ’70 marcheaza o veritabila cotitura provocata de criza economica si de aparitia unor
noi tehnologii de productie industriala care necesita mana de lucru mai bine calificata si mai
putin numeroasa. In noiembrie 1973, Germania Federala intrerupe brusc orice recrutare de
muncitori straini, urmata de Franta in 1974 si apoi de cea mai mare parte a statelor europene.
Incepand cu 1975-1976 sunt inasprite controalele la frontiere si sunt adoptate diferite masuri
financiare pentru a favoriza intoarcerea strainilor in tarile de origine.
Reintegrarea famiilor de imigranti pune tarile europene in situatia de a fi nevoite sa
integreze populatii care nu raspundeau vreunei necesitati economice. In 1980 muncitorii
emigranti sunt estimati la 20 de milioane, iar daca se iau in calcul si membrii famiilor acestora
se ajungea la 35-40 milioane. Inceputul anilor ’80 este caracterizat de cresterea masiva a
solicitarilor de azil plitic, urmare a cresterii conflictelor in lume, numarul acestora ajungand la
8,5 milioane persoane. Caderea Zidului Berlinului a creat trecerea unui puternic val de
emigratie dinspre tarile membre ale Tratatului de la Varsovia spre tarile occidentale.
Anul 1985 a fost anul cu cele mai mari deplasari de populatie din Europa de dupa 1945 cu
1,5 miliarde de persoane pornite din est spre vest. Din 1987 pana in 1990 Bulgaria si-a pierdut
7,3% din populatia activa. Dupa 1980 asistam si in Asia de Sud la o crestere a emigratiilor
10
 interne in regiune, si nu cu destinatia traditionala Orientul Mijlociu, care ramane insa o a doua
optiune.
La acest sfarsit de secol, societatile dezvoltate confruntate cu greutati economice si sociale,
cat si societatile in curs de dezvoltare a caror dificultati sunt mult mai mari, nu mai sunt in
masura , daca nu adopta masuri urgente si eficiente, sa gestioneze corespunzator politica
demografica care oricand poate deveni o adevarata bomba umana.

4.PROCESUL DE URBANIZARE

Definitia unei zone urbane: in ciuda numeroaselor definitiilor a

unei zone urbane/oras, o zona urbana este de obicei definita ca un
areal unde au loc activitati nelegate de agricultura (industrie si servicii) si unde locuiesc
muncitorii acestora. Deasemenea orasul mai are si un statut legal oferit de guvernul national sau
provinciar si este asociat cu forme specifice administrative.
Urbanizarea si rata de urbanizare:

Urbanizarea este un proces deseori asociat cu industrializare, modernizare si dezvoltare.

Deasemenea se refera la procentul dintre numarul locuitorilor care locuiesc la oras si populatia
unei tari. Tarile dezvoltate (Am de N, Europa de Vest) sunt mai urbanizate decat tarile in curs de
dezvoltare.

Rata de urbanizare se refera la procentul anual de crestere a populatiei in zonele urbane

ale unei tari. Studiile au aratat ca urbanizarea este invers proportionala cu rata de urbanizare a
oraselor (ex Africa).

Urbanismul: urbanismul este un mod de viata asociat cu zonele urbane. Sociologii sustin ca
oamenii care locuiesc in zone urbane sufera schimbari in codul lor de valori, obiceiuri si
comportament (de exemplu sunt mult mai independenti, anonimi, superficiali si competitivi
decat cei de la tara).
Surse de crestere demografica la orase:
a. Migratia: migratia rural-urbana este o sursa majora de crestere a populatiei oraselor mai ales
in statele din lumea a III-a. Aceasta migratie este influentata de 2 factori: factorul de
impingere si cel de atragere. Factorul de impingere se refera la acei factori care forteaza
gospodariile sa se mute de la zone rurale la cele urbane. Factorul de atragere se refera la
atragerea oameniilor de la tara la oras cu mirajul bogatiei.
11
b. Sporul natural: orasele mai cresc in populatiei nu numai din pricina imigrarilor dar si din
cauza sporului natural. Rolul sporului natural este la fel de important ca si cel al migratiei.
c. Naveta: populatia urbana mai poate creste (pe timpul zilei) din cauza muncitorilor care fac
naveta zilnic de la periferia orasului si de la satelitii acestuia la oras pentru a merge la
munca.
Implicatiile cresterii populatiei urbane
a. Presiune asupra sectoarelor urbane (locuinte, infrastructura, economie, mediul inconjurator,
educatie, sanatate). Exista aceasta presiune din cauza nevoii extinderii infrastructurii si
serviciilor pentru a putea servii intreaga populatie a orasului.
b. Crestere urbana nebalansata: daca cresterea urbana este concentrata intr-o singura zona a
unei tari atunci distributia spatiala a populatiei acelei tari poate fi debalansata. De exemplu
pot aparea megaorasele. Acest termen se refera la dominanta demografica, economica,
sociala si politica a unui oras asupra unui sistem urban (exemplu Bangkok este de 30 de ori
mai mare decat al II-lea oras ca marime din Thailanda ). Megaorasele sunt specifice tarilor
din lumea a III-a dar se gasesc si in zonele dezvoltate ale lumii.
c. Cresterea economica: spre deosebire de primele 2 implicatii ale cresterii oraselor, unii vad
orasele ca motoare ale cresterii si sustin ca cresterea urbana e benefica pentru cresterea
economica. Studiile au aratat o relatie pozitiva intre rata de urbanizare si dezvoltarea
economica (exceptie facand Africa).
Controlarea cresterii urbane
a. perspectiva de acomodare: cei ce vad in dezvoltarea urbana un lucru inevitabil si pozitiv
(deoarece duce la crestere economica) cred ca cresterea urbana nu ar trebuii controlata ci
incurajata prin atragerea populatiei rurale.
b. perspectiva de interventie: cei ce vad in cresterea urbana un lucru negativ (deoarece duce la
presiune asupra sectoarelor urbane si la megaorase) cred ca aceasta ar trebui controlata prin
canalizarea populatiei si locurilor de munca departe de marile orase.
Urbanizarea de la trecut la viitor
Din anii ’50 numarul locuitorilor la oras s-a dublat o data la 20 de ani iar procentul lor din
populatia lumii a crescut in medie cu 7%. Astazi populatia lumii care locuieste la orase depaseste
2,8 miliarde adica 47,7 % din intreaga populatie a Terrei. Dar in 2010 numarul locuitorilor de la
oras va depasii pe cel al locuitorilor de la tara: 3,586 versus 3,304. Insa distributia locuitorilor nu
este egala, jumatate din ei se gasesc in 6 tari: China, India, SUA, Rusia, Brazilia si Japonia.
Imaginea urbanizarii este diferita de la tara la tara. Pe de o parte in 2/5 din tarile lumii
populatia rurala inca este majoritara (tari din Africa si Asia) si pe de alta parte in 52 de tari
numarul orasenilor depaseste 75% (tari din Europa, Am de N, Am Latina). Astazi insa cresterea
foarte mare in populatia oraselor se gaseste in tarile in curs de dezvoltare, in special in zona Asiei
(mai mult de 55%) care in mare masura determina caracterul contemporan al urbanizarii lumii.
Sub aspect geografic vectorul urbanizarii se indreapta de la vest spre est. Cu toate ca mai
precis ar fi termenul de intoarcere inspre est, deoarece estul e considerat mai urban decat vestul
12
inca din vremea antichitatii pana in mijlocul secolului al XIX-lea. La inceputul anillor ’60 Asia
si-a recapatat hagemonia in numarul total de oaraseni, depasind Europa. Probabil ca Africa va fi
pe locul 2 in vreo doua decenii. Se astepta ca pana in 2020 populatia urbana sa atinga valoarea de
2.275 milioane in Asia si 646 in Africa.
Una din caracteristicile izbitoare ale urbanizarii moderne este cresterea rapida a
numarului de megaorase (peste 8 milioane de locuitori) si concentrarea populatiei lor. La
mijlocul secolului fiecare a 7 tara avea un oras cu peste un milion de locuitori, in zilele noastre
fiecare al 3-lea stat. In prezent pamantul are 372 de aglomeratii urbane cu o populatie de peste 1
milion unde traiesc aproape 37,6% din oraseni si 17,8% din populatia lumii.
In procesul formarii oraselor pozitia tarilor din lumea a treia s-a intarit. In ultima
jumatatede secol populatia oraselor din statele dezvoltate practic s-a dublat dar in tarile in curs de
dezvoltare numarul orasenilor este de sase ori mai mare, iar populatia oraselor mari s-a inzecit.
Azi mai mult de o treime din orasele cu mai mult de 1 milion de locuitori se gasesc in estul, sud-
vestul si partea centrala a Asiei, o alta treime se gaseste in Am de N si Europa
In ultima jumatate de secol lista primelor 30 de orase ale lumii s-a schimbat. In 1950
doua treimi din lista era ocupata de orase din Europa si America de Nord, dar in 1990 nu mai
era decat o treime din ele. In aceasta perioada orase ca: Milano, Berlin, Philadelphia, Sain-
Petersburg, Detroit, Napoli, Manchester, Birmingham, Frankfurt, Boston si Hamburg au disparut
de pe lista oraselor fruntase. In acelasi timp Seul, Jakarta, Delhi, Manila, Karachi, Lagos,
Istambul, Lima, Teheran, Bangkok si Dacca au reimprospatat-o. Dupa pronosticurile stiintifice
numai numai 6 orase din tarile dezvoltate vor ramane in lista: Tokyo, New York, Los Angeles,
Paris, Moscova, Osaka, pana in 2010 si 20 ar trebui sa fie inlocuite de catre megaorasele din
Asia, in special India si China.
Evolutia si dominarea stilului de viata urban este departe de a fi un simplu accident.
Orasele ofera posibilitati exclusive pentru afaceri, activitati creative si bogatie. Un factor care a
influentat dezvoltarea oraselor a fost acela ca aici educatia, sanatatea si serviciile sociale se
gasesc la un standard mai inalt decat in zonele rurale.

5.GESTIONAREA RESURSELOR NATURALE SI

AGRICOLE
13
 Prin resurse naturale se inteleg acele elemente materiale, existente in mediu care pot fi
utilizate de un sistem biologic. Ele sunt: geochimice, energetice, genetice si alimentare. Notiunea
de resursa naturala include elementele chimice, energia existenta pe Pamant cat si o parte din
informatia stocata sub forma de programe genetice privind utilizarea primelor 2 tipuri de resurse.
Resursele geochimice sunt regenerabile, masa si compozitia planetei fiind constante, principala
resursa de energie, cea solara este inepuizabila la scara existentei biosferei. Omul utilizeaza
resursele naturale intr-un mod specific, nu numai pentru satisfacerea nevoilor biologice dar si
pentru crearea mijloacelor de transformare a mediului, de satisfacere a cerintelor create de
dezvoltarea sa sociala.

Petrolul- in limba latina, echivalentul pentru petrol- Petrolum semnifica ulei de piatra; nafta (în
greaca- naphtha); titei- substanta minerala lichida lichida sau vâscoasa, combustibila, constituita
dintr-un amestec de hidrocarburi solide, lichide sau gazoase din clasa metonica (parafinica),
naftenica si aromatica cu un mic adaos de alti compusi organici:
- de sulf (0,1 - 6%)
- de oxigen (pâna la 5 %), azot s.a.

În medie petrolul contine 85% C, 12-14% H, restul revine N, O, S, V, Co, Cu, P, K, I, Fe s.a.
Petrolul este uleios, florescent, de culoare bruna închisa sau neagra cu nuante verzui sau galben
verzui. Exista si petrol galben- deschis, straveziu, petrol alb ce se gaseste în Baku si Pensylvania.
Petrolul cu apa formeaza emulsii stabile. Dupa densitate se deosebesc:
- petr. usoare (densitatea 730-900 kg/m*3*);
- petr. grele (densitatea 900-1040 kg/m *3*).

Puterea calorica a petrolului este între 10000 si 11000 cal./kg. În functie de hidrocarburile
predominante (peste 50%) se deosebesc:
- petrol metanic (parafinic);
- petrol naftenic (cicloparafinic);
- petrol aromatic.

Exista si petrol mixt, de exemplu petrol nafteno- metanic (25% hidrocarburi naftenice si peste
50% metanice).
În natura petrolul se acumuleaza în roci poroase strabatute de pisuri, numite roci- colectoare
sau roci- magazii. Acestea pot fi gresii, nisipuri, calcare, dolomite, s.a. De obicei în rocile-
magazii petrolull se gaseste în asociatie cu cu gazele naturale. Geneza petrolului nu este definitiv
stabilita.

Gazele naturale- sunt gaze inflamabile care se află sub formă de zăcământ în straturile din
adâncime ale pământului. Gazele naturale sunt asociate cu zăcăminte de petrol, procesele lor de
14
formare fiind asemănătoare. Compoziţia gazului natural constă în cea mai mare parte în metan,
deosebindu-se de acesta prin compoziţia chimică.
Gazul natural este un amestec de gaze, care poate fi foarte diferit după aşezarea zăcământului.
Cea mai mare parte este constituită din metan, la care se adaugă uneori cantităţi apreciabile de
hidrocarburi saturate (alcani), metan (CH4), etan (C2H6), propan (C3H8), hidrocarburi nesaturate,
alchene sau olefine, şi hidrocarburi aromatice sau arene care în lanţul formulei chimice au o
legătură dublă (=) ca etena (etilena) C2H4. Alcanii ce au o structură chimică inelară mai sunt
numiţi şi cicloalcani, având formula chimică generală CnH2n. Alchenele pot avea de asemenea
forme ciclice ca ciclopentanul.
Alchinele sunt hidrocarburi ce conţin mai multe triple legături chimice, cel mai reprezentativ
fiind etina (acetilena): C2H2. Ultima grupă mai importantă a hidrocarburilor nesaturate este
benzenul care are o formă structurală ciclică: C6H6; dintr-o subgrupă a acestor hidrocarburi
aromatice face parte naftalina: C10H8, pe când terpenele (terebentina) nu sunt hidrocarburi pure
din punct de vedere chimic.
Gazele naturale mai conţin: vapori de gaze condensate din care cauză mai sunt numite gaze
umede, hidrogen sulfurat (H2S), care necesită îndepărtarea sulfului, şi până la 9% dioxid de
carbon (CO2) care diminuează calitatea gazului.
În general, gazul natural are în compoziţie 85% metan, 4% alţi alcani (etan, propan, butan,
pentan) şi 11% gaze inerte (care nu ard). Deosebit de valoroase sunt gazele naturale care conţin
heliu, aceste gaze fiind sursa principală de obţinere a heliului.

Evolutia biosferei se coreleaza cu o permanenta diversificare a informatiei genetice care a

avut ca urmare transformarea in resurse a unui numar din ce in ce mai crescut de substante si
forme de energie. Fotosinteza este transformarea luminii in resursa de energie pentru plantele
verzi si pentru toata biosfera. Respiratia aeroba transforma in resurse energetice substantele
organice provenite ca deseuri de glicoliza. Omul a extins modul de utilizare a resurselor naturale
si le-a completat substantial pe parcursul istoriei: piatra, bronzul, fierul, aluminiul. Resursele
energetice din mediu au tendinta, conform principiului al doilea al termodinamicii, sa se
repartizeze uniform, ceea ce la nivel planeta echivaleaza cu pierderea ei partiala in spatiul cosmic
si imposibilitatea de reutilizare. Resursele de energie nu se pot reutiliza, fiind nevoie de o
aprovizionare care se realizeaza de la Soare, prin intermediul energiei radiative a acestuia.
Oxigenul atmosferic, apa, radiatia solara, dintr-un biotop sunt tot resurse naturale, dar
concentratia lor per ansamblu, nu mai este ca acum 6000 de ani. Exista si resurse pe care
organismele biosferei nu le pot utiliza direct, fiind utilizate pe baza unor cunostinte dobandite in
viata sociala si numai dupa o prelucrare prealabila. Sunt resurse care includ pe parcurs o mare
cantitate de munca umana, cum este cazul combustibililor fosili, a metalelor si a altora.
Oxigenul din aer este o resursa indispensabila pentru organismele aerobionte, dar gasindu-se
din abundenta in atmosfera nu este socotit ca resursa economica decat atunci cand este imbuteliat
si utilizat in diverse activitati medicale sau tehnice. In mod asemanator, apa nu constitue o
resursa economica in conditii de abundenta, dar ea se transforma repede intr-o astfel de resursa in
conditii de insuficienta, cand trebuie adusa de la distanta, sau stocata prin amenajari speciale si
furnizata contra cost.

15
 6. SFERE DE INFLUENTA POLITICA SI PRINCIPALELE GRUPARI DE STATE

In urma cu cateva luni, summitul NATO de la Bucuresti aducea in prim plan ostilitatea Rusiei
fata de o posibila extindere a organizatiei nord-atlantice. Reactia Moscovei fata de deplasarea
aliantei catre est are anumite justificari care provin din interesele traditionale ale Rusiei in zona
si din ingrijorarea Moscovei fata de manifestarea suprematiei Statelor Unite in lume. O
potentiala extindere a NATO care ar include Georgia si Ucraina ar intra in fosta sfera de
influenta a Uniunii Sovietice. Deja Rusia a fost deranjata prin extinderea NATO in tarile baltice
in 2004. In acest fel granita comuna cu NATO s-ar extinde si mai mult, semanand a politica de
ingradire ca in anii '50. Ea a inceput deja sa-si puna in practica iritarea, folosindu-se de arma
energetica. Principalele tari europene (Franta, Germania, Italia) au realizat pericolul aparitiei
unei noi Cortine de Fier si au incercat sa tempereze avantul american. Insa acesta din urma este
generat de politica expansionista a administratiei Bush.
Politica externa americana de dupa 2001 a insemnat o afirmare a suprematiei economice cu
mijloace economice. Mai precis, sub masca interventiei antiteroriste si a promovarii democratiei,
SUA au ocupat zone strategice din Orientul Mijlociu extins, chiar in jurul celor mai mari resurse
de petrol din lume, cu posibilitatea de a inainta chiar si catre Asia Centrala. Israelul a functionat
si acum ca un avanpost al acestei tendinte.
Insa, dupa cum o arata istoria, orice tendinta de instituire a hegemoniei unei mari puteri este
urmata de coalizarea celorlalti actori semnificativi impotriva sa pentru restabilirea echilibrului de
putere. Dupa ce acest echilibru s-a destramat in urma disparitiei URSS in 1991, Statele Unite au
ramas singura super-putere din sistemul international cu potentialul de a deveni noul hegemon
mondial, insa de data aceasta in sens real (caz fara precedent in istoria omenirii). Insa si in cadrul
administratiilor americane au existat doua curente principale: unul bazat in mod traditional pe
abordarea multilaterala, prin intermediul institutiilor financiare insternationale si a organismelor
inter-guvernamentale (inclusiv a ONU), pe baza dreptului international si a diverselor conventii
internationale; celalalt curent se baza pe suprematia militara si tehnologica americana si urmarea
instaurarea unilaterala unei "pax americana" prin influenta asupra tuturor subsistemelor
regionale, prin intermediul unor organizatii umbrela de tip NATO, APEC, ANZUS, Pactul de la
Rio. Din pacate aceasta ultima politica s-a dovedit falimentara in ultimii ani, sub administratia
Bush, care a utilizat-o fara scrupule in Irak, reusind sa promoveze in loc de a stopa fenomenul
terorist in zona araba, cu scopul evident de a vulnerabiliza si controla indirect zona.
In acest context, in care SUA se impotmolesc, ca si URSS in 1988, in capcana supra-
extinderii, actorii internationali relevanti incearca sa contrabalanseze inluenta americana prin
opozitia in fata extinderii structurilor controlate de facto de Washington (printre care si NATO).
Este cazul Rusiei, care a descoperit un nou model de dezvoltare, e drept destul de primitiv dar
eficient, si incearca sa recastige terenul pierdut in anii '90. Apropierea sa de China, mai ales prin
intermediul Organizatiei de Cooperare de la Shanghai, nu este deloc intamplatoare, ea urmarind
realizarea unui bloc eurasiatic rival Statelor Unite, care odata pus pe picioare sa poata face fata
cu succes competitiei de toate tipurile. Acesta ar urma sa includa Europa de Est (deja incluse
16
sunt Belarus, Armenia si potential Serbia), Asia Centrala si Asia de Est continentala. In conditiile
antagonizarii Iranului de catre americani, acesta ar putea deveni un aliat si furnizor de resurse
suplimentar al noii structuri.
Este posibil ca, in aceste conditii, sa asistam la o formarea unui nou sistem bipolar. O parte din
tarile europene realizeaza pericolul si incearca sa atraga Rusia intr-un parteneriat pe continentul
european. Insa aceasta sarcina, foarte complexa in sine, nu se poate realiza decat daca Uniunea
Europeana va reusi sa se desprinda de sub aripa militara americana, simbolizata de NATO. In
conditiile existente, in care serviciile secrete americane au o activitate intensa pe continentul
european, incercand sa influenteze chiar si vointa populara si sa controleze o serie de forte
politice prin instrumente economice (Rusia incearca acelasi lucru, bineinteles), ramane de vazut
care va fi evolutia evenimentelor si daca europenii vor reusi sa faca o politica proprie sau vor
ramane din nou la mana superputerilor.

Bibliogrfie

- e-referate.ro
- referat.com
- wikipedia.com/ro
- cssas.unap.ro
- globalization.uk
- regielive.ro
-georgetiugea.blogspot.com
- tcnj.edu
- bloombiz.ro

17