Universitatea Al. I.

Cuza
Facultatea de Filozofie şi Ştinţe Social-Politice
Specializare Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

GLOBALIZAREA

Adăscăliţei Oana-Iulia
Grupa 1, anul II

1
 Cuprins

Introducere.......................................................................................................3

Capitolul 1 – Ce este globalizarea?...................................................................4

- Eurosceptismul................................................................................... ..7

Capitolul 2 – Globalizarea şi integrarea europeană............................................8

- Principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan.......10

Capitolul 3 – Globalizarea şi economia.............................................................12

Capitolul 4 – Globalizarea şi terorismul............................................................15

Capitolul 5 – Cultura în faţa globalizării...........................................................18

- Importanţa globalizării pentru cultură...................................................19

O opinie liberală asupra globalizării...............................................................20

Concluzii.............................................................................................................21
Bilbliografie........................................................................................................23

2
INTRODUCERE

Problemele lumii contemporane se înmulţesc parcă pe zi ce trece. Trăim într-o

contorsionare a vremurilor, o criză globală ce se manifestă prin răbufniri regionale, atrocităţi
în masa, frontiere culturale sângeroase, tensiuni sociale, multinaţionalizarea sărăciei,
ameninţări transfrontaliere, subdezvoltare, extinderea vertiginoasă a bolilor şi terorism.
În tot acest haos auzim tot mai frecvent folosit termenul de globalizare. Să fie
globalizarea o sursă de bogăţie sau una de suferinţă? Unii o văd ca pe o cale de salvare, alţii
ca pe o iminentă catastrofă. Este considerată de mulţi o soluţie în eliminarea şomajului şi o
cale spre prosperitate sau o aducătoare de riscuri majore pentru cea mai mare parte a
populaţiei întrucât globalizarea determină pentru unii o viaţă mai uşoară şi lipsită de griji, iar
pentru alţii mizerie şi neputinţă, adânceşte prăpastia dintre bogaţi şi săraci, distruge
economiile naţionale şi chiar identitatea culturală a statelor-naţiune.
Teoriile recente ale globalizării accentuează trei sfere ale vieţii sociale în care se
desfăşoară acest proces: economică (schimburi comerciale transnaţionale, corporaţii în
mişcare, informatizarea producţiei), politică (centre de putere, instituţii politice internaţionale)
şi culturală (valori, credinţe, simboluri).
Globalizarea implică un proces de sistematizare economică, de intensificare a relaţiilor
internaţionale şi de ciocniri culturale. Implică de asemenea o intensificare a relaţiilor dintre
indivizi. Fiecare depinde de celălalt şi tot ceea ce face un individ poate avea consecinţe asupra
celorlalţi. Are loc o eliminare a spaţiului şi o compresie a timpului. Globalizarea e astfel unei
monede: o faţă reprezintă riscul, iar cealaltă încrederea.
Voi încerca să expun, în lucrarea de faţă, faţa pozitivă si faţa negativă a acestui proces,
prezentând cum acţionează globalizarea atât la nivel micro, cât şi la nivel macro. Pentru
început voi face o prezentare succintă a globalizării, încercând să gasesc o definiţie cât mai
corectă şi mai clară. Apoi, voi vorbi de globalizare în cadrul procesului de integrare
europeană. Este compatibilă globalizarea cu principiile fundamentale ale dreptului
internaţional? Cum afectează globalizarea economia? Este terorismul o consecinţă a
globalizării? Cum rezistă cultura în faţa globalizării? Iată câteva dintre întrbările aflate pe
buzele tuturor şi la care mă voi strădui să răspund cât mai concret în paginile acestei lucrări.
În final voi cita o membră a Parlamentului European privitor la opinia liberală asupra
procesului de globalizare, pentru a întelege mai bine importanţa acestui proces in viaţa
socială.

3
 Capitolul 1 - Ce este globalizarea?

„În centrul culturii moderne se află globalizarea; în centrul globalizării se află practicile
culturale.” 1
Globalizarea este un proces multidimensional care dă naştere la multiple interpretări
şi scenarii. Acestea variază de la optimism la pesimism.2
Jacka3 consideră că inţelesul termenului de globalizare este încă departe de a fi
cristalizat. El îl utilizează în mai multe moduri, dată fiind încărcătura sa ideologică. Identifică
un mod pozitiv şi un mod negativ de a aborda globalizarea. În sens cultural globalizarea are
consecinţe negative întrucât implică omogenizare, iar în alte sensuri poate avea consecinţe
pozitive (speranţa reabilitării economiilor bolnave, schimb informaţional eficient etc).
Hamelink4 descrie globalizarea ca un proces care schiţează tranziţia prin care trece
actualul sistem mondial. În concepţia sa, globalizarea se referă la un proces social la scară
globală. În acest sens globalizarea are legătură cu alte concepte înrudite: integrare, tehnologie
telecumunicaţională etc.
Rosenau5 identifică două componente ale conceptului de globalizare: integrarea şi
fragmentarea socială.
De la termenul de „global” indispensabil timpurilor noastre pentru a comunica idei
referitoare la mersul vremurilor au aparut şi termenii de globalizare şi globalism. Termenul
globalizare defineste un proces similar celui de colonizare, de răspândire a strategiilor
economice pentru obţinerea profitului. Procesul de globalizare prezintă avantaje necunoscute
dar există şi aspecte teribil de negative (poluare, suprapoluare, reduceres resurselor naturale,
pierderea identităţii naţionale) care necesită o analiză lucidă a globalizării.
Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici
definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese
complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un
fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

1
TOMLINSON John, „Globalizare şi cultură”;
2
BUZDUCEA Doru, „GLOBALIZAREA-Structuri paradigmatice moderne”, pg.80
3
JACKA, E., 1992, „Introduction”, în Jacka, E., Continental shift: globalization and culture, double bay: LCP,
pg. 2. apud BUZDUCEA Doru, „GLOBALIZAREA-Structuri paradigmatice moderne”, pg.80
4
HAMELINK., J.N., 1993, „Globalism and national sovereignty”, apud. op.cit.
5
ROSENAU, J.N., 1995 „Distant proximities: the dynamics and dialectics of globalisation”, pg.49.

4
 Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în
economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi
culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi
interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape
exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul
schimb.
Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea
tehnologică şi economică, ale carei origini provin în special din Statele Unite, un număr
important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au
depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare.
Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se
înţeleagă. Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările
statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.
Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au
apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile non-
guvernamentale, dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale.
Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe
înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să
gasească un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării.
Între 1910 şi 1950 o serie de schimbări economice şi politice au redus dramatic
volumul şi importanţa fluxurilor comerciale internaţionale. Dar începând cu primul război
mondial şi continuând cu cel de-al doilea război mondial, când au fost create FMI si GATT,
trendurile s-au inversat. În mediul de după cel de-al doilea război mondial, stimulat de către
instituţii economice internaţionale şi programe de reconstrucţie şi dezvoltare, comerţul
internaţional a crescut brusc. Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerţ deveneau
mult mai vizibile atât în privinţa beneficiilor, cât şi ca efecte distrugătoare.
Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele
globalizării în fiecare din mediile economice, politice şi culturale. Alt aspect cheie al
globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie în special în sectoarele transporturilor şi
telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial.
Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai
mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca
teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională.

5
 Atâta timp cât lumea are în acelaşi timp înţelesuri tehnice şi politice, grupuri diferite
vor avea istorii diferite ale globalizării. De altfel, în termeni generali folosiţi în economie şi
economie politică este o istorie a creşterii comerţului inter-statal bazat pe instituţii stabile ce
autorizează firme din diferite state să schimbe mai uşor bunuri.
Termenul de liberalizare este o combinaţie între teoria economică a liberului schimb şi
îndepărtarea barierelor în care se mişcă bunurile. Aceasta a dus la creşterea specializării
ţărilor în exporturi şi la presiuni care să termine o dată pentru totdeauna cu tarifele
protecţioniste şi a altor bariere în faţa comerţului.
Perioada liberalizării şi cea în care aurul definea standardul economic este deseori
numită “Prima eră a Globalizării”. Bazată pe Pax Britannica şi pe schimbul de bunuri în
numerar, această eră a crescut odată cu industrializarea. Baza teoretică a fost munca lui
Ricardo în Avantajul comparativ şi Legea generală a echilibrului a lui Say. Cei doi susţineau
că ţările vor face comerţ eficient şi că orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă se vor
corecta automat. Instituirea standardului în aur s-a realizat treptat în ţările intens
industrializate între anii 1850 şi 1880.
“Prima eră a Globalizării” se crede că s-ar fi împărţit în etape odată cu primul război
mondial şi apoi căzând sub criza standardului în aur spre sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor
’30. Ţările ce începuseră să îmbraţişeze era globalizării, incluzând nucleul European, câteva
state de la marginea Europei şi câteva lăstare europene din Americi si Oceania prosperau.
Inegalitatea dintre acele state dispărea în timp ce bunurile, capitalul şi forţa de muncă formau
în mod excepţional fluxuri libere între state.
Globalizarea în perioada de după cel de-al doilea război mondial a fost condusă prin
runde de negocieri în prima fază sub auspiciile GATT, ce a dus la mai multe înţelegeri în
îndepărtarea restricţiilor asupra liberului schimb. Runda Uruguay a dus la semnarea unui tratat
prin care se creează Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) cu rolul de a media dispute
comerciale. Alte acorduri comerciale bilaterale inclusiv secţiuni ale Tratatului de la Mastricht
şi NAFTA au fost de asemenea semnate cu scopul de a reduce tarifele vamale şi barierele
comerciale.
Există şi un aer de scepticism faţă de procesele economice globale şi optimism faţă de
posibilităţile de control ale economiei internaţionale şi faţă de viabilitatea strategiilor politice
naţionale. Un efect deosebit de important al conceptului de globalizare a fost paralizarea
strategiilor naţionale de reformă radicală, fiind privite ca imposibil de realizat din punct de
vedere raţional şi al evoluţiilor pieţelor internaţionale.

6
 Un caz particular de sceptism este eurosceptismul.
Euroscepticismul este asociat in general cu ideea de stat-natiune si de suveranitate,
exprimand ingrijorarea fata de o integrare tot mai accentuata si de proiectele de federalizare a
Uniunii Europene. Euroscepticismul este utilizat de obicei ca termen generic pentru o
varietate de ideologii si viziuni rezervate la adresa proiectului politic european. Cea mai
importanta distinctie este intre euroscepticismul “hard” si cel “soft”.
Euroscepticismul hard presupune opozitia deschisa a unor partide nationale cu o
platforma care se opune intregului proiect european asa cum este acesta constituit acum.
Astfel de partide doresc retragerea statelor naţionale din Uniunea Europeana sau disoluţia
acesteia si inversarea procesului integrării.
Euroscepticismul soft implică în primul rând lipsa unor partide cu o platforma
extremistă şi presupune, mai degrabă, o viziune critică şi raţională la adresa Uniunii,
considerată birocratică şi nedemocratică. Ideologia soft nu promoveaza ideea disoluţiei, ci pe
aceea a reformei în sectoare sau politici considerate disfuncţionale. De exemplu, Norvegia nu
a devenit membră a Uniunii Europene din cauza euroscepticismului răspândit şi a opoziţiei
faţă de politica de pescuit (considerată strategică), pe când Suedia, Danemarca şi Regatul Unit
nu fac parte din zona euro, nefiind de acord cu politica monetară. În Suedia şi Regatul Unit,
mai puţin de 30% din cetăţeni cred că ţările lor au beneficiat din aderarea la UE. Statistic
vobind, romanii au (înca) cel mai ridicat nivel de încredere în instituţiile UE.

Conceptul care se opune euroscepticismului este acela de “europenism”, şi aici

existând distincţii între europenismul “funcţional” (mai putin axat pe ideea de integrare,
orientat mai degrabă spre ideea beneficiilor sectoriale) şi europenismul “identitar” (susţinător
al integrării politice si evoluţiei federale a Uniunii).

7
 Capitolul 2- Globalizarea şi integrarea europeană

Fenomenul globalizării e interesant si interesează din ce in ce mai multă lume şi are

un impact real pe multiple planuri ale vieţii economico-sociale.
Amitai Etzioni arăta că procesele globalizării „sunt dorite de unii şi contestate de
alţii”. Gheorgh Ilie - conf.univ.dr. la Universitatea Valahia din Târgovişte: „fenomen
multidimensional, globalizarea se concentrază totuşi în jurul a patru direcţii fundamentale:
economică, socială, culturală şi de securitate..”.
Prof.univ.dr. Dumitru Mazilu vede ca principale accepţiuni ale globalizării:
- Expresia concentrării puterii economice şi financiare;
- Dominarea de noi obligaţii;
- „un colonialism modern”. Se face referire la o nouă revoluţie industrială,
„oportunităţile fantastice”, creştere economică, creştere exponenţială a puterii unui
grup din ce în ce mai mic de oameni care pot să crească cursurile de schimb sau să
prăbuşească bursele.
În „A Naţional Security Strategy for a New Era”, globalizarea este definită ca fiind: un
proces de accelerare a integrării tehnologice, culturale şi politice, alături de guvernarea
democratică, economia de piaţă, respectarea drepturilor omului, dinamism economic şi
Evoluţia Comunicaţiilor.6
În << The Global Century „Globalisation and National Security” – analiză –
evaluare – prognoză (2001-2002) >>se relevă o serie de consecinţe:
- Accelerarea şi comprimarea temporală a multor tendinţe existenţe;
- Intensificarea complexităţii;
- O „spargere/penetrare a frontierelor din punct de vedere geografic, politic, etnic,
economic etc., manifestată prin întrepătrunderea economicului cu politicul, a
frontierelor politice cu cele etnice”;
- O dezvoltare tehnologică specifică;
- Extinderea organismelor internaţionale sau globale (G 8, IMF, WB, WTO,NATO,
NAFTA, UE, CIS, GUUAM, GCC, OPEC, ASEAN, AFTA, SAFTA, MERCOSUR,
OAS);
- Înfiinţarea, fracturarea, transcenderea limitelor, spaţiului şi timpului pe termen lung;
- Subordonarea economică şi financiară urmată de subordonarea politică;
6
ŞUTEU Gheorghe Nicolaie, „Globalizarea şi procesul integrării europene: convergenţe şi elemente de
disociere”, cap.I, secţiunea II;

8
 - Integrarea pieţelor;
- Preluarea pârghiilor economice;
- Instituirea treaptată a monopolului transnaţional asupra fluxurilor comerciale;
- Preluarea pârghiilor financiare bancare.7
Procesele care însoţesc globalizarea, în special integrarea piţelor – de mărfuri, servicii şi
îndeosebi cele financiare – şi progresul comunicaţiilor, precum şi apariţia unor puternici actori
nestatali, în primul rând societăţile multinaţionale, determină o puternică presiune asupra
statelor naţiuni şi provoacă erodarea factorilor tradiţionali de coeziune societală pe care se
bazează acestea. În acelaşi timp, globalizarea provoacă o denaţionalizare, definită ca o
extensie a spaţiilor sociale, e se constituie din tranzacţii dense dincolo de frontierele naţionale.
Aceste tranzacţii transfrontaliere creează probleme pentru guvernarea naţională pentru simplul
motiv că spaţiul social care trebuie guvernat nu mai este naţional.
Tranzacţiile sociale se referă la situaţii când bunuri, servicii, capital, ameninţări,
poluanţi, semne sau persoane sunt schimbate sau produse în comun. În ultimul timp, numărul
tranzacţiilor sociale transfrontaliere a crescut faţă de cele care se desfăşoară în cadrul
teritoriului naţional, amplificând interdependenţa naţională.
Cele mai semnificative dezvoltări sunt în legatură cu globalizarea pieţelor financiare,
pericolele globale de mediu, Internetul şi crima organizată. Trăsătura comună a tuturor acestor
recente dezvoltări este ca ele sunt legate mai degrabă de proucţia integrată de lucruri şi
bunuri, decât de simplele schimburi de bunuri, dincolo de frontierele naţionale.
Acest mediu globalizat, cu efectele lui pozitive şi negative, subminează capacitatea
statului-naţiune de a-si atinge scopurile guvernării în mod unilateral. Răspunsul raţional la
aceste tipuri de provocări nu pot fi decât o acceptare a trensformării noţiunii de suveranitate,
în sens wesphalian şi o o redefinire a rolului statelor naţiune.
În contextul provocărilor globalizării, statele-naţiune au două opţiuni teoretice8:
a) să se acomodeze raţional la fenomen acceptând ideea suveranităţii împărtăşite, care-i oferă
şansa de a deveni competitive, prin realizarea în comun a cel puţin o parte a obiectivelor
guvernării;
b) să se autoizoleze, producând o creştere practic insuportabilă a costurilor necesare pentru a
rămâne competitive. Practic, nici un stat, fie el mare sau mic, nu-şi mai poate permite sa-şi
realizeze obiectivele guvernării în mod unilateral.

7
ŞUTEU Gheorghe Nicolaie, op. cit. Cap. I, secţiunea II;
8
ŞUTEU Gheorghe Nicolaie, op. cit.;

9
 Principiile constituţionale ale sistemului westphalic ale statelor-naţiune sunt
interguvernamentale. Sistemul internaţional westphalian se baza deci pe recunoaşterea
reiprocă a guvernelor, dar nu avea nici o legătură cu guvernarea internaţională. Instituţiile
internaţionale si-au schimbat in timp caracterul. Ele îşi propun din ce în ce mai mult să
reglementeze nu numai acţiunile actorilor statali, dar şi ale actorilor societali.
Globalizarea nu elimină problematica geopoliticii tradiţionale, deoarece în timp ce
economia mondială tinde spre integrare ca rezultat al globalizării capitalului, a pieţelor,
informaţiilor etc., problematica geopolitică se fragmentează spre direcţii regionale. În absenţa
unei confruntări politice multipolare, politica regională şi chestiunile securităşii se desfăşoară
fără a fi afectat de vreun risc cu impacturi minore asupra dezvoltării în alte regiuni. În schimb,
controlul şi accesul la resursele energetice (petrol şi gaze) se menţin ca probleme dedicate în
cadrul politicii mondiale.9
Globalizarea a exacerbat anumite ameninţări la adresa securităţii tuturor statelor, însă
aspectele economice şi celelalte aspecte ce nu se referă la securitate generate de globalizare
reprezintă, de asemenea, ameninţări la adresa stabilităţii şi securităţii interne a statelor aflate
în tranziţie sau sub regimuri autoritare. Slăbirea sau pirderea controlului pe plan intern
(determinată de traficanţii de droguri, grupuri religioase etnice, separatiste şi/sau extremiste,
acţiuni ale reţelelor de crimă organizată, grupuri de presiune, corupţie etc.) ar putea afecta
securitatea regională.
Procesele de globalizare şi regionalizare nu modelează doar economia mondială şi
comunicaţiile, ci şi politica internaţională şi problemele securităţii. Se ştie că globalizarea
conduce spre o structură internaţională nouă şi destule de bifurcată, împărţită în acele ţări sunt
bine integrate şi adaptate normelor de evoluţie ale economiei globale şi ţările care fie au
rămas în urma, fie caută să se adapteze noii ordini globale.
Principiile fundamentale ale dreptului internaţional şi efectele globalizării10
1. Principiul interdependenţei şi suveranităţii (concepte de frontiere interne şi externe în UE,
spaţiul Schengen, problema „cedării de suveranitate” etc.)
2. Principiul integrităţii terioriale şi al inviolabilităţii frontierelor
- o consecinţă a globalizării şi mondializării relaţiilor internaţionale o constituie şi
mecanismul actual de reacţie internaţională pe baza Cartei ONU, poziţia de fapt şi de drept a

9
ŞUTEU Gheorghe Nicolaie, „Compatibilitatea (sau incompatibilitatea) globalizării cu principiile
fundamentale ale dreptului internaţional”, cap.: Globalizare, regionalizare, securitate
10
ŞUTEU Gheorghe Nicolaie, op.cit. cap.: Raportul dintre principiile fundamentale ale dreptului internaţional
şi efectele globalizării

10
diferiţilor actori principali ai scenei internaţionale faţă de aceste principii (actiunile SUA din
Golf, Iugoslavia, Afganistan, Irak etc.)
3. Dreptul fiecărui popor de a-şi hotarî singur şi în deplină libertate soarta sau dreptul la
autodeterminare a popoarelor.
4. Principiile egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc.
5. Principiul neamestecului în treburile interne.

11
 Capitolul 3 –Globalizarea şi economia

Globalizarea este un termen superuzitat căruia îi putem atribui numeroase semnificaţii.

Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând
pătrunderea valorilor pe piaţă în acele domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional, pot fi
atribuite acestor fenomene. S-ar putea discuta totodată despre globalizarea informaţiei şi a
culturii, despre răspândirea televiziunii, a internetului şi a celorlalte forme de comunicare şi
despre mobilitatea crescută a comercializării ideilor11.
Aşa cumam defini-o, globalizarea este un fenomen relativ recent care deosebeşte
prezentul de ceea ce se petrecea acum 50 sau chiar 25 de ani. La sfârşitul celui de-al doilea
război mondial, tranzacţiile internaţionale de capital erau strict controlate în majoritatea
statelor. Instituţiile rezultate din Bretton Woods, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca
Mondială, au fost concepute tocmai pentru a facilita comerţul internaţional şi investiţiile într-
un mediu caracterizat prin restricţionarea fluxurilor de capital privat. Controale asupra
mişcărilor de capital au fost treptat inlăturate, iar pieţele financiare off-shore, stimulate şi de
criza petrolului din anul 1973, s-au dezvoltat rapid. Mişcările internaţionale de capital, s-au
accelerat la începutul anilor '80, în timpul lui Ronald Reagan şi Margaret Thatcher, pieţele
financiare devenind cu adevărat globale la începutul anilor '90, după colapsul imperiului
sovietic.
Caracteristica primordială a globalizării este că permite capitalului financiar să
se deplaseze liber12. Dimpotrivă, deplasarea indivizilor este riguros reglemantată. Deoarece
capitalul este un ingredient esenţial în producţie, ţările nu trebuie să intre în competiţie pentru
a-l atrage, ceea ce determină o atenuare a capacităţii lor de a-l impozita şi reglementa.
Datorită influenţei globalizării, aranjamentele noastre sociale şi economice au cunoscut o
trensformare radicală. Capacitatea capitalului de a migra oriunde subliniază capacitatea
statului de a-şi exercita controlul asupra economiei. Globalizarea pieţelor financiare a făcut
ca, după cel de-al doilea război mondial, ideea de stat asistenţial să fie depăşită, intrucât cei
care solicitau un sistem de securitate socială nu şi-au mai putut părăsi ţara, în vreme ce
capitalul pe care statul asistenţial îl impozitează poate s-o părăsescă.13
Într-adevăr, globalizarea este de dorit din mai multe puncte de vedere. Întreprinderea
privată este mai aptă să producă bogăţie decât statul. Mai mult, statele au tendinţa de a abuza
11
SOROS George, „Despre globalizare”, pg.23;
12
Ibidem;
13
Contribuiţia sectorului la Produsul Intern Brut nu a scăzut neapărat, dar modul de colectare şi cheltuire a
fondurilor s-a modificat substanţial;

12
de propria putere. Globalizarea oferă un grad de libertate individuală pe care nici un stat nu-l
poate asigura. Concurenţa liberă la scară globală a eliberat talentele antreprenoriale şi creative
şi a accelerat inovaţiile tehnologice.14
Dar globalizarea are şi latura ei negativă. În primul rând în special în ţările mai puţin
dezvoltate, mulţi au suferit din cauza globalizării fară a primi sprijin în ceea ce priveşte
sistemul de securitate socială. Mulţi alţii au fost marginalizaţi de pieţele globale15. În al doilea
rând, globalizarea, a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunurile private şi cele
publice. Pieţele sunt capabile să creeze bogăţie, dar nu sunt destinate să răspundă şi altor
necesităţi sociale. A urmări fără nici o precauţie profitul poate duce la deteriorarea mediului
înconjurător şi la intrarea în conflict cu celelalte valori sociale.
În al treilea rând, pieţele financiare globale pot naşte crize. Este posibil ca locuitorii
din ţările dezvoltate să nu fie pe deplin conştienţi de urmările devastatoare ale crizelor
financiare, deoarece acestea au tendinţa de a lovi mai crunt în ţările aflate în curs de
dezvoltare.

Factorii care influenţează procesul globalizării pot fi grupaţi în factori politico-

economici şi tehnici.
În categoria factorilor politico-economici se include libera circulaţie a mărfurilor,
liberalizarea pieşelor de capital, libertatea de a înfiinţa firme de către investitori străini ,
liberalizarea serviciilor ca şi alţi factori cu caracter legislativ şi legislativ şi administrativ
favorabile globalizării. În plan european libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor şi
capitalului, reprezintă pilonii care au stat la baza formării, fiind reglementată de Contractul de
la Maastricht.
La nivel mondial se militează pentru reducerea obstacolelor din calea comerţului, în
special prin eliminarea barierelor tarifare din calea comerţului (taxe vamale şi alte taxe), dar şi
a celor netarifare (formalităţi birocratice, certificate, licenţe de import sau export) în vederea
reducerii costurilor tranzacţionale în comerţul internaţional. Rezultate seminificative au fost

14
SOROS George,op.cit. pg. 25;
15
Analizele economice cu privire la impactul globalizării conduc la rezultate contradictorii. Dollar şi Kraay, de
la Banca Mondială, arată că ţările în curs de dezvoltare având cea mai mare creştere a ponderii comerţului în
Produsul Intern Brut au cunoscut după 1980 o creştere mai accelerată şi mai susţinută de performanţele lor de
dinainte de globalizare şi faţă de cele ale ţărilor în curs de ezvoltare neincluse în procesul globalizării. Aceste ţări
şi-au redus decalajul veniturilor faţă de ţările dezvoltate. Studiul arată că nu există corelaţie între modificarea
ponderii comerţului în PIB şi inegalitatea dintre ţări. Totuşi, sărăcia absolută a scăzut în ţările „globalizate”. De
cealaltă parte, economistul Rodrik de la Harvard arată că inovaţia pe plan intern de care dau dovadă investitorii
de capital este un factor cu mult mai important pentru îmbunătăţirea performanţelor economice cât şi deschiderea
comerţului. David Dollar si Aart Kraay, „Trade, Growth and Poverty”, Developement Research Group, Banca
Mondială, iunie 2001;

13
deja obţinute în cadrul zonelor de integrare regională (UE, ASEAN, NAFTA) unde s-a trecut
la eliminarea barierelor comerciale netarifare.
O a doua categorie de factori cu implicaţii favorabile asupra procesului globalizării
este reprezentată de către „factorii tehnici”. Clasa factorilor tehnici cuprinde îmbunătăţirea
reţelelor de informaţii şi de comunicaţii, creşterea semnificativă a cheltuielilor pentru
cercetare-dezvoltare, odată cu reducerea ciclurilor de producţie şi apariţia tehnologiilor
multisectoriale.
Progresul tehnic a determinat reducerea costurilor de transport pentru produse
materiale, persoane şi informaţii permiţând apropierea surselor de obţinerea acestora de
pieţele de desfacere şi a permis creearea unor reţele informaţionale între firmele aflate în
diferite zone georgrafice, aigurându-se o coordonare şi un control centralizat a activităţilor
internaţionale.
Creşterea costurilor activităţilor de cercetare-dezvoltare a avut un impact important
asupra procesului de aprovizionare global conducând la o difuzare extinsă a rezultatelor
acesteia. Materiile prime sunt achiziţionate de pe mai multe pieţe, dar şi în termen scurt,
firmele căutând să fie primele pe piaţă.
Noile dezvoltări tehnologice multisectoriale din domeniul microelectronicii, în special
cele referitoare la ăreluarea electronică a datelor biotehnologiei au necesitat proliferarea
relaţiilor de cooperare la nivel global. Standardizarea a constituit unul din factorii principali ai
globalizării strategiilor în aprovizionare16.

Capitolul 4 – Globalizarea şi terorismul

16
Dr. Ec. POPA Mihaela, conf. Univ. Dr. CHISTRUGA Boris, „Globalizarea şi epoca postindustrială”, editura
Vitruviu, Bucureşti, 2004, pg. 23-27.

14
 Globalizare nu înseamnă doar extinderea afacerilor, comunicaţiilor şi contactelor la
scara întregului glob. Reprezintă transferul pieţei sociale, economice, politice şi juridice unor
organizaţii care nu se află sub o anume jurisdicţie suverană şi nu sunt guvernate de o anumită
lege teritorială. Dezvolatarea unor organizaţii teroriste, este un efect secundar regretabil al
nevoii noastre de libertate. Fie că iau forma unor corporaţii multinaţionale, tribunale
internaţionale sau a unor adunări legislative transnaţionale, aceste organizaţii sunt un nou tip
de ameninţare pentru singura formă de suveranitate care a dus la pace durabilă (deşi doar
locale) planetei noastre. Iar când şi terorismul se globalizează, ameninţarea creşte de o sută de
ori.
Aşadar, Al-Qaeda ne pune faţă în faţă cu impactul real al globalizării asupra
redeşteptării islamice. A aparţine acestei „baze”, înseamnă a nu accepta nici un teritoriu drept
patrie şi nici autoritatea vreunei legi. Înseamnă a accepta condiţia de exilat permanent, fiind
în acelaşi timp hotărât să ducă la îndeplinire pedeapsa lui Dumnezeu 17. Dar tehnicile şi
infrastructura de care depinde Al-Qaeda sunt darurile noilor instituţii globale. Reţeaua
internaţională de finanţe care-i dă posibilitatea lui bin Laden să-şi ascundă averea şi s-o
folosescă oriunde ăn lume este opera Wall-Street-ului şi a Zurichului. Tehnologia pe care bin
Laden a exploatat-o atât de eficient împotriva noastră este produsul iniţiativei apusene cu
expansiunea ei multinaţională. Iar armele de distrugere în masă pe care el ar dori atât de mult
să le obţină s-au dezvoltat datorită ştiinţei occidentale.
Aşa cum demonstrază exeplele oferite de binLaden, Al-Qaeda şi teroriştii de la 11
septembrie, islamismul nu este un strigăt de durere al nefericiţilor acestui pământ. Este o
chemare implacabilă la război, lansată de musulmani din clasa de mijloc care cutreieră lumea,
mulţi dintre ei extrem de avuţi, iar cei mai mulţi suficient de versaţi în civilizaţia apuseană şi
beneficiile ei pentru a putea exploata din plin lumea modernă. Aceşti musulmani sunt produse
ale procesului de globalizare, iar civilizaţia apuseană le-a amplificat într-o mare măsură
mesajul.
În ochii apărătorilor săi, globalizarea înseamnă comerţ liber, mai multă bunăstare şi
erodare continuă a regimurilor despotice prin nevoia crescândă de libertate.
În ochii criticilor săi însă, globalizarea înseamnă pierderea suveranităţii dată cu o
masivă dezagregare economică, socială şi estetică. Înseamnă, de asemenea, o invazie de
imagini care jignesc, trezesc dezgust, dar şi invidie în sufletele celor care le privesc. În SUA,
pornografia este ocrotită ca liberă exprimare, oamenii pot accepta ideea că acest atac la
demnitatea umană este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru libertăţi prea preţioase pentru
17
SCRUTON Roger, „Vestul şi restul: globalizarea şi ameninţarea teroristă”, cap. 4;

15
a fi părăsite. Dacă n-ai cunoscut aceste libertăţi şi crezi că oricum fericirea nu stă în libertate
ci în supunere faţă de legea lui Dumnezeu, impactul pornografiei este devastator 18. Nu mai
puţin devastator este pentru musulmanii evlavioşi, ceea ce consideră ei a fi îmbrăcăminte şi
purtare indecentă a tinerelor femei din Occident – îmbrăcăminte şi purtare care nu se schimbă
cu nimic atunci când aceste femei călătoresc pentru afaceri sau ca turiste în ţările musulmane,
contând pe o toleranţă pe care ar dori-o reciprocă, deşi fac prea puţin sau chiar nimic pentru a
o dobândi.
Globalizarea oferă aşadar Islamului militant şansa de care a fost lipsit după retragerea
otomană din Europa Centrală. Pe de o parte credinciosului i se întăreşte hotărârea , pe de altă
parte i se oferă o sabie cu care să împlinescă voinţa lui Dumnezeu. Statele musulmane nu se
bucură de loialitatea populaţiei lor, care nu e formată din cetăţeni, ci din supuşi care în cea
mai mare parte îşi dispreţuiesc conducătorii. Ca atare tatele musulmane nu au reprezentat în
ultima vreme o ameninţare pentru Occident. Dacă pare o ameninţare, este doar pentru că
formează un scut în spatele căruia se ascunde vreun tiran smintit, a cărui putere se extinde
dincolo de armele sale19.
Globalizarea a aruncat lumea islamică în criză, oferind spectacolul unei societăţi
seculare menţinută ăn viaţă prin legi făcute de om şi dobândindu-şi echilibrul fără ajutorul lui
Dumnezeu. A şters însă şi multe dintre obiceiurile şi modurile de viaţă ale poporului
musulman, desfiinţând vechile trediţii pastorale şi înlocuindu-le cu economia mincinoasă şi
militarp a comunismului pur, alimentat nu prin muncă, ci prin petrol.
Iată principalii factori care au cotribuit la apariţia primejdiei teroriste:
- Eşecul nostru în ajustarea politicilor de imigraţie la scopul integrării şi, reciproc,pretenţia de
a călători oriunde în lume, fără să ne informăm mai întâi asupra tabu-uri-lor, aspiraţiilor
locale.
- Acceptarea” multiculturalismului” ca scop educaţional şi politic, precum şi obiceiul nostru
de a denigra adevărata cultură naţională şi politica de care depindem.
- Angajamentul nostru de a ne conforma „liberului schimb”, aşa cum este conceput de
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) - o cale de a obliga alte ţări să înlăture barierele
pe care le-a ridicat în apărarea intereselor locale;
- acceptarea cu pre multă uşurinţă a corporaţiei multinaţionale ca persoană juridică legitimă,
chiar dacă nu e supusă nici unei jurisdicţii suverane particulare şi are drept de proprietate
oriunde în lume.

18
SCRUTON Roger. op.cit.
19
Idem

16
- indiferenţa noastră aparentă faţă de erodarea justiţiei seculare şi jurisdicţiei terioriale prin
litigii devastatoare la noi acasp şi prin legislaţii birocratice în alte părţi ale lumii.
- înrobirea noastră faţă de prosperiate şi obiceiurile societăţii de consum care ne-au condus la
dependenţa de materii prime, cum ar fi petrolul, ce nu pot fi obţinute pe teritoriul nostru.

Capitolul 5 - Cultura în faţa globalizării

17
 În cartea sa „Globalizare şi cultură”, John tomlinson spune că: „În centrul culturii
moderne se află globalizarea; în centrul globalizării se află practicile culturale.”20
Cultura şi globalizarea sunt concepte extrem de generale şi cu semnificaţii foarte
controversate.
Globalizarea se referă la reţeaua din ce în ce mai amplă şi mai densă de interconexiuni
şi interdependenţe ce caracterizează viaţa socială şi modernă. Noţiunea de conexitate se
regăseşte, sub o formă sau alta, în toate abordările contemporane ale globalizării.21
McGrew vorbeşte despre globalizare ca fiind „pur şi simplu intensificarea
interconectării globale” şi subliniază multitudinea de legături pe care aceasta o implică.”În
ziua de azi bunurile, capitalul, oamenii cunoştinţele, imaginile, criminalitatea factorii poluanţi,
drogurile, modelele şi credinţele, toate se răspandesc fără efort, dincolo de graniţele
teritoriale. Reţelele, mişcările sociale şi relaţiile transnaţionale se pot extinde în toate zonele,
de la cea academică până la cea sexuală”22.
Una dintre trăsăturile cele mai izbitoare ale ideii de globalizare este faptul că din ea
decurg atât de uşor şi de abundent diverse tipuri de implicaţii. Acest lucru poate fi unul
pozitiv sau unul negativ.
Teza omogenităţii culturale prezintă globalizarea ca fiind o adaptare la cererile culturii
de consum standardizate, care face ca orice loc să pară, mai mult sau mai puţin aceleaşi cu
celelalte. Dacă afirmăm ca omogenizarea este o consecinţă a globalizării înseamnă că trecem
de la conexitate la proximitate - această trecere se dovedeşte a fi una pripită şi nejustificată.
Putem observa că atât conceptul de globalizare cât şi procesele empirice pe care le
descrie, au o anumită înclinaţie spre „unitar”. Însuşi termenul „global” are conotaţii puternice
de totalitate şi incluziune, derivând din forma metaforică (global cu sensul de „total”), cât şi
din semantica formei geometrice.
Ne interesează modul in care globalizarea schimbă contextul construirii sensului:
modul în care afectează simţul identităţii, experienţa locului şi a sinelui în relaţie cu locul,
impactul pe care îl are asupra înţelegerii, a valorilor, dorinţelor, miturilor, speranţelor şi
temerilor ce s-au dezvoltat în jurul unei vieţi situate local. Dimensiunea culturală cuprinde
ceea ce Anthony Giddens numea „exterioritatea”, cât şi „interioritatea” globalizării: legătura
dintre transformările semantice ample şi transformările „lumilor noastre” cele mai intime şi
mai locale din experienţa cotidiană23.
20
John Tomlinson, „Globalizare şi cultură”; John Tomlinson este directorul Centrului de Cercetare a Culturii şi
Comunităţilor Internaţionale din cadrul Universităţii Trent din Nottingham.
21
ibidem
22
McGrew (1992: 65, 67), apud, John Tomlinson, „Globalizare şi cultură”
23
A. Giddens (1994 b: 95), apud, John Tomlinson, „Globalizare şi cultură”

18
 Malcom Waters susţine că: „schimburile materiale localizează; schimburile politice
instituţionalizează; iar schimburile simbolice globalizează”24. De aici rezultă că globalizarea
societăţii umane e condiţionată de masura în care relaţiile culturale au efect în relaţie cu
aranjamentele economice şi politice.

Importanţa globalizării pentru cultură

Globalizarea modifică modul în care conceptualizăm cultura, deoarece cultura a fost
foarte multă vreme, legată de idee unei localităţi fixe. Ideea de cultură leagă implicit,
construirea sensului de particularitate şi amplasare. După cum susţine Eade: „abordarea
sociologică a ideii de cultură a fost dominată, in mod tradiţional, de sublinierea caracterului
limitat şi a coerenţei”25, în special în tradiţia funcţionalistă, unde construirea colectivă a
sensului a fost tratată, în mare, ea servind scopului integrării sociale. Deci, noţiunea de cultură
este similară noţiunii de societate, ca entitate delimitată.
Se pare totuşi că deteritorializarea reprezintă cel mai important impact cultural al
conexităţii globale. Conexitatea ne pune la dispoziţie o „resursă culturală” pe care nu am mai
avut-o înainte: o conştientizare culturală care e în mai multe sensuri „globală”. Roland
Robertson asubliniat mereu că globalizarea implică, intrinsec, un întreg. Giddens susţine că
„lumea fenomenală a oamenilor”, deşi situată local, este în cea mai mare parte, cu adevărat
globală. Acesta nu înseamnă că toţi ne desfăşurăm experienţele în lume ca adevăraţi
cosmopoliţi culturali şi cu atât mai puţin că o „cultură globală” e in curs de formare. Dar
semnifică faptul că „globalitatea” se transformă din ce în ce mai mult într-un orizont cultural
în care ne incadrăm existenţa.
Globalizarea e importantă pentru cultură în sensul că face negocierea experienţei
culturale sa ajungă în sensul strategiilor de intervenţie asupra altor domenii ale conexităţii: cel
politic, economic sau logic.
Modernitatea, susţine Giddens, „rupe spaţiul de loc” prin faptul că permite, chiar
„favorizează” relaţiile la distanţă între oameni care nu sunt uniţi de situarea faţă-în-faţă în
cadrul aceluiaşi local. Este trăsătura care face mai presus de toate ca modernitatea să fie
inerent globalizatoare.

O opinie liberală asupra democraţiei - Emma Bonino:

24
Malcom Waters (1995: 9-10), apud, John Tomlinson, „Globalizare şi cultură”
25
Eade (1997: 25), apud, John Tomlinson, „Globalizare şi cultură”

19
 „În mediul potrivit, globalizarea poate reduce inechităţile, poate reduce
discriminarea economică şi nedreptăţile. Ea are potenţialul de a face lumea un loc mai
sigur, doborând frontiere, confruntând şi învingând intoleranţa, dându-le oamenilor un
cuvânt de spus cu privire la viitorul lor politic. Cred că această epocă a globalizării
economice, sociale şi tehnologice nu ar avea prea mult sens dacă nu împărtăşim şi nu
aplicăm cu toţii valorile esenţiale şi universale ale libertăţii şi ale drepturilor omului.
Este în interesul tuturor să sprijinim deschiderile actuale şi mişcările spre reformă. Nu
trebuie să pierdem această ocazie, pentru că sunt prea multe lucruri în joc. Pentru a
asigura stabilitatea lumii, oamenii trebuie să fie liberi să-şi exprime voinţa politică şi să-
şi hotărască propriile vieţi. În epoca globalizării, democraţia şi egalitatea în drepturi
reprezintă „premiul cel mare”, la care trebuie să aspirăm toţi.”26

Concluzii

 Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare politico -

economică şi culturală a omenirii.

26
BONINO Emma apud WATSON Graham şi DURRANT Katharine, „Democraţia liberală şi globalizarea”
pg. 53 – Graham Watson este parlamentar european şi lider al grupului politic Alianţa Liberalilor şi
Democraţilor pentru Europa, din Parlamentul Europei.
Emma Bonino este unul dintre liderii Partidului Radical Transnaţional şi a fost membră a Camerei Deputaţilor a
Parlamentului italian timp de 18 ani, până în 1994. A fost membră a Parlamentului European în patru legislaturi.
A fost numită comisar european în 1994. Face parte din Comisia pentru politică externă, Comisia pentru buget
şi Comisia pentru drepturile omului.

20
 Globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem informaţional si financiar
unic, care cuprinde întreaga lume şi este legat cu accesul absolut la informaţie şi cu mişcarea
rapidă a capitalului.
Procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ:
 Partea pozitivă a acestui proces este că va spori interacţiunea dintre ţări, care la
rândul ei deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, în deosebi în sfera
economică. Intensificarea schimburilor comerciale, investiţionale şi tehnologice între diferite
regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu
siguranta, benefice pentru omenire.
 Odată cu aceastea, globalizarea comportă şi noi provocări. Multe pericole au un
caracter regional sau chiar mondial: catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea
transnaţională, terorismul internaţional etc. Expansiunea necontrolată a unor modele culturale
de calitate îndoielnică aduce un prejudiciu tradiţiilor nationale şi culturale ale popoarelor,
ameninţând originalitatea lor. Intensificarea procesului de globalizare prezintă şi unele
pericole pentru economiile naţionale. În acelaşi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale
avantajelor globalizarii, aspectele negative ale acestui proces se vor rasfrânge negativ în
special asupra ţărilor în curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar putea ramâne departe de
progres sau chiar în afara lui.
 Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare aduce şi noi
aspecte ale noţiunii de "securitate naţională şi internaţională". Creşte numărul factorilor
externi care influentează funcţionarea stabilă a societăţii. Starea securităţii internaţionale
influenţează din ce în ce mai mult posibilitatea de garantare a securităţii naţionale. De aceea,
menţinerea stabilităţii la nivel global , acordarea asistenţei în crearea unor astfel de
mecanisme internaţionale ce ar asigura o dezvoltare durabilă si echilibrată, va deveni o
prioritate şi una din principalele probleme pentru comunităţile regionale.
 Globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic şi geocultural. Acest
proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor ţări. Se schimbă
caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din nişte sisteme închise în
elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea de "economie naţională".
Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională, care îşi amplasează fabricile şi
îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai convenabil, fără a lua în considerare
existenţa graniţelor.

21
Atunci când problemele încep să capete un caracter din ce în ce mai global, atunci
soluţionarea lor politică trebuie să devină şi ea de ordin „global“. În acest sens există
nenumărate proiecte, care vizează inclusiv constituirea unui stat global. Şi pentru că acesta
rămâne – cel puţin pentru viitorul apropiat – o utopie, şi pentru că, după părerea multora,
acesta nu este nici măcar de dorit, s-a încercat găsirea unor forme organizaţionale noi care să
adapteze politica la noua eră a globalizării. În acest scop a fost inventat conceptul de „global
governance“. Global governance înseamnă:
 O conducere a lumii fără un sistem global de conducere
 O politică internă la nivel mondial
 O politică a noii ordinii mondiale
 Politica în secolul XXI
 Un concept opus neo-liberalismului
 Un răspuns la globalizare

CAUZE CONSECINŢE

Tehnologie Piaţa comună

(Internet)

Libera circulaţie
Cheltuielile şi a capitaluilui,
viteza de mărfurilor,...
transport

Progres
tehnologic
Sfârşitul
Războiului Rece GLOBALIZAR
E
Eroziunea
statului naţional

Clivaj între
Probleme săraci şi bogaţi
globale (climă,
migraţie...)
Terorismul

Liberalizare Degradarea
mediului

22
Bibliografie:

BUZDUCEA Doru – „Globalizarea – structuri paradigmatice moderne”, editura Ars

Docendi a Universităţii din Bucureşti, 2001.
CHIROVICI Eugen Ovidiu – „Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare”, editura Polirom, Iaşi,
2001.
CHISTRUGA Boris şi POPA Mihaela – „Globalizarea şi epoca postindustrială”, editura
Vitruviu, Bucureşti, 2004.
SCRUTON Roger – „Vestul şi restul: globalizarea şi ameninţarea teroristă”, editura
Humanitas, Bucureşti, 2004.
SOROS George – „Despre globalizare”, editura Polirom, Iaşi, 2004.
ŞUTEU Gheorghe Nicolaie – „Compatibilitatea (sau incompatibilitatea) globalizării cu
principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan”, editura Alma Mater,
Sibiu, 2004.
ŞUTEU Gheorghe Nicolaie – „Globalizarea şi procesul integrării europene – convergenţe şi
elemente de disociere”, editura Alma Mater, Sibiu, 2003.
TOMLINSON John – „Globalizare şi cultură”, editura Amarcord, Timişoara, 2002.
WATSON Graham – „Democraţia liberală şi globalizarea”, editura Ziua, Bucureşti, 2007.

23