PSUM: Managementul cooperării polițienești internaționale

DISCIPLINA:
POLITICA EUROPEANA DE SECURITATE SI APARARE
TEMA PORTOFOLIULUI:
STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ

MASTERAND:

Telefon:

Secțiunea I: MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

„Ca instrument naţional ce dă forţă şi valoare practică (...), strategia de securitate

naţională reprezintă un factor integrator de sinteză; ea se operaţionalizează printr-un ansamblu
de decizii, planuri, măsuri şi acţiuni menite să prevină şi să contracareze eficient riscurile şi
ameninţările ce pun în pericol valorile şi interesele naţionale, precum şi valorile care dau
identitate şi unitate construcţiei europene.”

- Strategia de Securitate Naţională a României -

Secolul XXI a debutat abrupt şi violent, prin acte teroriste şi alte acţiuni criminale
asemănătoare fără precedent în mai multe părţi ale lumii. Acestea au marcat o nouă evoluţie în
plan politic pe întreaga planetă, declanşând un proces de transformare profundă a mediului de
securitate şi generând consecinţe ce afectează, pe termen lung şi în profunzime, comunitatea
internaţională.
Într-un astfel de context tensionat şi complex, securitatea fiecărei ţări, ca şi securitatea
comunităţii internaţionale în ansamblu, se bazează nu numai pe capacitatea de reacţie şi adaptare,
ci şi, mai ales, pe capacitatea de anticipare şi de acţiune pro-activă. Într-o lume complexă,
dinamică şi conflictuală, aflată în plin proces de globalizare, înţelegerea profundă a tendinţelor
majore de evoluţie a securităţii internaţionale şi a modului în care fiecare ţară are şansa să devină
parte activă a acestui proces constituie o condiţie esenţială a progresului şi prosperităţii.
Cunoaşterea, înţelegerea şi evaluarea corectă a proceselor interne, a gradului de coeziune
socială, a capacităţii de mobilizare publică reprezintă o necesitate la fel de importantă pentru
realizarea proiectelor naţionale.
În scopul promovării intereselor sale legitime, statul român – parte integrantă a
comunităţii euroatlantice şi participant activ la noua construcţie europeană – va trebui să-şi
promoveze, protejeze şi să-şi apere democraţia, să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului şi să acţioneze, în conformitate cu prevederile dreptului internaţional, pentru
accelerarea modernizării şi dezvoltării sale economice şi sociale, asigurarea unui standard de
viaţă european şi afirmarea deplină a identităţii naţionale.

Secțiunea II: STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR LEGATE DE TEMĂ

Pe ansamblu, lumea continua sa rămână puternic conflictuală, motoarele conflictelor

operând atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora şi la pieţe,
cât şi în cel al diferenţelor identitare de natură etnică, religioasă, culturală sau ideologică. În acest
context, probabilitatea unui conflict militar de mare amploare este redusă, în timp ce conflictele
regionale şi cele interne ar putea fi mai frecvente, iar efectul lor direct sau cumulat – greu de
controlat.
Mediul de securitate internaţional se află într-o schimbare rapidă. Unele schimbări sunt, într-o
anumită măsură, previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a mediului de securitate, fie că
reprezintă rezultatul al unor strategii şi programe. Majoritatea schimbărilor sunt însă însoţite de o
mare doză de incertitudine ca natură, amploare şi durată, iar unele pot avea caracter surprinzător,
seismic şi de discontinuitate.
Globalizarea este principalul fenomen care influenţează mediul de securitate
contemporan, creând atât oportunităţi de dezvoltare, cât şi noi riscuri şi ameninţări. În acest
mediu, nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost şi nici unul
nu trebuie să rămână în afara proceselor globale. Ca urmare, securitatea internaţională tinde tot
mai mult să-şi manifeste caracterul indivizibil, iar comunitatea internaţională este tot mai
conştientă de răspunderile globale ce îi revin.
Principial, globalizarea profilează o şansă reală de evoluţie economică pozitivă, aptă să
creeze prosperitate, dar înscrierea pe această tendinţă nu este o certitudine garantată pentru
fiecare ţară; ea depinde de capacitatea statelor de a exploata astfel de oportunităţi, pentru ca, în
caz contrar, pentru o ţară, cel mai mare risc este acela de a rămâne în afara proceselor
globalizatoare pozitive.
În contextul acestei configuraţii complexe a scenei globale, regiuni întregi sunt afectate
de stări de instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau favorizează
amplificarea noilor riscuri şi ameninţări. Dintre acestea, unele pot avea un impact major asupra
securităţii României. La nivel regional, atât în sud-estul Europei – îndeosebi în Balcanii de Vest
şi în regiunea Mării Negre – persistă sau sporesc în intensitate stări de tensiune determinate de
vechi dispute de natură etnică sau religioasă, separatiste ori de contestare a frontierelor existente,
precum şi de criminalitatea transfrontalieră în creştere; multe dintre aceste tensiuni au potenţial
exploziv.
Lichidarea comunismului ca sistem politic şi instaurarea democraţiei în Europa Centrală şi de
Est, extinderea NATO şi a Uniunii Europene, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxurilor
de persoane, mărfuri şi capital, precum şi dezvoltarea tehnologică au creat premise favorabile
pentru racordarea noilor democraţii la zona de prosperitate şi securitate euro-atlantica. Pentru
România, aceste fenomene, coroborate cu situaţia sa geopolitică, se constituie în oportunităţi
strategice importante, între care cele mai semnificative sunt: apartenenţa la Alianţa Nord-
Atlantică; integrarea în spaţiul economic, politic, cultural şi de securitate comunitar; creşterea
rolului şi a ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de securitate şi energetice ale Europei;
experienţa acumulată în participarea la misiuni internaţionale în sprijinul păcii; gradul ridicat de
interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare ale României cu structurile similare ale
statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene

Secțiunea III: DEZVOLTAREA APROFUNDATĂ A TEMEI PORTOFOLIULUI

Aspecte generale privind securitatea naţională

Ca idee generală, paradigma securităţii naţionale îşi are rădăcinile în conceptul conform
căreia statul este principalul actor al relaţiilor internaţionale. De aceea orice abordare asupra
acesteia nu poate fi făcută decât prin prisma strânsei legături care există între securitatea
naţională şi cea internaţională, deoarece securitatea, la orice nivel ar fi analizată, are ca subiect
central omul, care transcende toate graniţele.
Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi statului
român care are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi necesităţile naţionale.
România, ca stat membru cu drepturi depline al NATO şi Uniunii Europene, are nevoie
de o nouă strategie de securitate naţională, capabilă să asigure diminuarea substanţială a
decalajelor faţă de statele dezvoltate din spaţiul comunitar, să preîntâmpine şi să contracareze
ameninţările la adresa cetăţenilor, comunităţilor, naţiunii şi statului român, să gestioneze operativ
şi eficient situaţiile de criză şi să participe activ la procesele de integrare şi cooperare. Strategia
de securitate naţională, trebuie să reflecte modificările care au avut loc în mediul de securitate
intern şi internaţional, realităţile şi tendinţele globale. Ea este parte integrantă a securităţii
europene şi euroatlantice şi constituie un tot unitar fundamentat pe efort naţional, pe acţiune
comună, cooperare şi parteneriat.
Securitatea naţională se asigură prin eforturi proprii şi prin cooperare cu aliaţii şi
partenerii, în conformitate cu prevederile programelor naţionale, ale strategiei de securitate a
Uniunii Europene şi ale conceptelor strategice ale Alianţei. Ea trebuie să vizeze armonizarea
eforturilor naţionale cu angajamentele internaţionale şi identificarea modalităţilor de lucru apte
să prevină şi să contracareze oportun ameninţările. Eforturile vizează, totodată, promovarea
democraţiei, păcii şi stabilităţii în vecinătate şi în alte zone de interes strategic, reducerea
vulnerabilităţilor, dezvoltarea capabilităţilor naţionale şi transformarea profundă a instituţiilor de
securitate.
Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a
poporului, se fundamentează în ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securităţii
regionale, euro-atlantice şi globale.
 Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă
împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, precum şi bazele existenţei statului roman, şi vizează, cu prioritate, domeniile şi
activităţile consacrate stării de legalitate, siguranţei cetăţeanului, securităţii publice şi apărării
naţionale. Ea se realizează prin măsuri active de natură politică, economică, diplomatică, socială,
juridică, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate şi
prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii
democratice internaţionale.
Statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene pe care îl are
România, acţionând într-un spaţiu de securitate care are la bază valori, interese şi obiective
comune, fundamentate pe principiile şi normele democraţiei, statului de drept şi economiei de
piaţă, oferă ţării noastre condiţii favorabile de dezvoltare economică şi socială durabile, de
participare activă la acţiunile de menţinere a păcii şi stabilităţii în plan regional şi global, la
contracararea eficientă atât a riscurilor şi ameninţărilor clasice, cât şi a celor asimetrice.
În acest context, construcţia şi dezvoltarea adecvată a capacităţilor naţionale de răspuns la
provocările contemporane, în cadrul sistemului de apărare comună şi al politicii externe şi de
securitate comune, al garanţiilor de securitate oferite de instituţiile europene şi euro-atlantice,
precum şi transformarea, modernizarea sau adaptarea oportună a acestor capacităţi în funcţie de
cerinţele noului mediu de securitate, constituie pilonii de bază ai securităţii naţionale.
Securitatea naţională se asigură atât prin efort naţional intern, prin strategii si forţe
proprii, cât şi prin cooperarea cu aliaţii şi partenerii, în consonanţă cu prevederile conceptelor
strategice ale Alianţei Nord-Atlantice şi cu strategia de securitate a Uniunii Europene, care oferă
bazele operaţionale ale colaborării sistematice cu organizaţiile de securitate, apărare şi cooperare
regională şi globală.
Valorile fundamentale pe temeiul cărora poporul român îşi construieşte destinul –
comune ca esenţă cu valorile comunităţii euro-atlantice – sunt acele elemente definitorii ale
profilului naţional prin protejarea, promovarea şi apărarea cărora se asigură condiţiile esenţiale
ale existenţei şi demnităţii românilor, în cadrul colectivităţilor, statului naţional şi al
organizaţiilor politice şi de securitate din care România face parte.
Valorile naţionale constituie premisele pe bază cărora statul român – în exercitarea
atribuţiilor fundamentale încredinţate de poporul suveran şi în acord cu prevederile dreptului
internaţional – îşi construieşte sistemul de organizare şi funcţionare a societăţii prin intermediul
instituţiilor, organizaţiilor democratice şi al acţiunii civice.

Domenii de de abordare
Construcţia şi viabilitatea unei strategii de securitate naţională, care trebuie, printre altele,
să fie prospectivă, este dată de modul de abordare a direcţiilor următoarelor domenii:
a) domeniul politico-administrativ;
 b) domeniul economic;
c) domeniul social;
d) domeniul educaţiei, cercetării şi culturii;
e) domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice;
f) domeniul apărării naţionale;
g) domeniul politicii externe.

Prin situarea sa la confluenţa apărării intereselor statului şi ale cetăţeanului acest domeniu
reprezintă o componentă importantă a securităţii naţionale a României. Acţiunile specifice în
domeniul menţinerii ordinii publice şi siguranţei naţionale vor viza prevenirea şi combaterea
fenomenului infracţional, protejarea cetăţenilor, a proprietăţii private şi publice şi a
infrastructurii de interes strategic.
Direcţiile de acţiune în acest domeniu sunt:
- armonizarea legislaţiei şi a procedurilor specifice cu reglementările internaţionale şi cu
standardele UE privind forţele şi serviciile de ordine publică;
- consolidarea relaţiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO şi
UE, precum şi dezvoltarea legăturilor cu cele aparţinând altor state; continuarea participării
forţelor de ordine publică, civile şi militare la misiuni internaţionale;
- reglementarea răspunderii Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Justiţiei – a
structurilor acestora – în eradicarea abuzurilor şi ilegalităţilor;
- consolidarea sistemului instituţional de acţiune – servicii de informaţii, poliţie, minister
public, justiţie – care să facă posibilă aplicarea fermă a legii;
- întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalităţii;
- dezvoltarea permanentă a controlului civil asupra instituţiilor din domeniul siguranţei
naţionale şi implicarea societăţii civile în apărarea ordinii publice;
- restructurarea sistemului instituţional al ordinii publice prin descentralizarea serviciilor
din domeniul ordinii publice şi demilitarizarea în mare masură a acestora;
- constituirea sistemului naţional de gestionare a crizelor pe principiul managementului
integrat al riscurilor şi conectarea acestuia la organismele existente în NATO şi UE;
- combaterea eficace a terorismului, corupţiei şi crimei organizate, inclusiv prin diverse
forme de cooperare regională şi subregională;
- îmbunătăţirea colaborării dintre autorităţile din sistemul de apărare şi justiţie şi a
acestora cu societatea civilă;
 - securizarea frontierei de stat (în special a celei din nord-est) în concordanţă cu interesele
naţionale şi exigenţele Uniunii Europene, concomitent cu modernizarea procedurilor de control
la frontieră;
- construirea parteneriatului cu societatea civilă, inclusiv prin asigurarea unui echilibru
între dreptul la libera informare şi necesitatea protejării informaţiilor clasificate;
- protecţia dreptului la intimitate, la propria imagine şi la corecta informare a
cetăţeanului;
- asigurarea funcţionării la standarde comunitare a instituţiilor care au atribuţii pe linia
migraţiei şi azilului.

Strategia de securitate naţională a României

Problematica luptei împotriva crimei organizate şi terorismului, lupta împotriva traficului
de arme etc., impune o colaborare directă şi nemijlocită între principalele instituţii internaţionale.
O altă realitate care a obligat la reflecţie, la elaborarea noii strategii de securitate
naţională a României, a fost nevoia de abordare integrată a riscurilor şi ameninţărilor prezentate.
Până în prezent s-a abordat problematica crimei organizate separat de problematica terorismului
la nivel naţional şi internaţional. Problematica spălării banilor murdari era şi ea abordată separat.
Evenimentele ultimilor ani au arătat că această formulă nu mai poate fi acceptată nici la nivel
naţional, nici la nivel internaţional, pentru că, în practică, lucrurile acestea sunt legate nemijlocit:
corupţia cu spălarea banilor murdari, crima organizată şi terorismul. Trebuie identificate
legăturile subtile care există între aceste probleme, pentru a găsi rezolvare la problema de fond,
şi nu la găsirea unuia sau altuia dintre autori luaţi separat. O altă problemă care poate fi un risc la
nivelul acesta al securităţii este abordarea separată a zonelor de conflict apropiat sau îndepărtat.
La ora actuală s-a descoperit un sistem subtil de relaţii şi intercondiţionări între zonele în care
operează aceste riscuri din Statele Unite, Sud-Estul Europei, Orientul Apropiat, Afganistan până
în Sud-Estul Asiei. În momentul în care se doreşte stabilizarea unei zone cum este cea sud-est
europeană, fără a ţine cont de implicaţiile şi în altă parte, se pot produce greşeli semnificative în
operaţiile multinaţionale de stabilitate şi de sprijin.
Totodată, noi evoluţii s-au înregistrat la ora actuală în problematica riscului faţă de cum
este el cunoscut în general, cum ar fi trecerea de la problematica riscului la problematica
vulnerabilităţii. Este o nouă evoluţie care acum presupune o abordare mult mai elaborată, mult
mai subtilă decât a fost făcută până în prezent.
În acelaşi timp, un risc major la adresa securităţii naţionale, în momentele de criză pe
plan internaţional, poate să devină neasigurarea fondurilor necesare pentru procesul de integrare
europeană şi euroatlantică. Dacă la momentul potrivit nu sunt asigurate fondurile pentru a putea
realiza dotarea, participarea la anumite operaţiuni, acesta poate fi cu adevărat un risc potenţial la
adresa securităţii naţionale a ţării. Un alt aspect care se manifestă, este problematica insuficienţei
şi ineficienţei gestionări a resurselor umane, care poate să devină un factor de risc al securităţii
naţionale, prin faptul că nu se dispune de oamenii potriviţi în locurile potrivite, în momentul în
care este nevoie. Cu referire la capacitatea de a gestiona iată un exemplu: persoane, în general
tineret, care au fost trimise în străinătate, la cursuri de specialitate, pe diverse probleme specifice
nu se regăsesc în domeniul respectiv de activitate la întoarcerea în ţară.
În contextul noului mediu de securitate, strategia percepe riscurile şi ameninţările la
adresa securităţii naţionale a României, în primul rând, din perspectiva posturii de ţară membră a
Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene. Este apreciat faptul că deşi pericolul unui război
clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin probabil, neglijarea riscurilor şi
ameninţărilor la adresa securităţii României poate genera vulnerabilităţi majore din perspectiva
securităţii proprii şi a celei colective, având în vedere şi riscurile ce privesc securitatea şi
apărarea frontierelor în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor Românei reprezintă
şi frontiera estică a Uniunii Europene şi al NATO.
În Strategia de securitate sunt identificate ca principalele riscuri şi ameninţări care pot
pune în pericol securitatea naţională a României, valorile şi interesele sale ca stat membru al
comunităţii europene şi euroatlantice: „terorismul internaţional structurat în reţelele
transfrontaliere; proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele regionale; criminalitatea
transfrontalieră organizată; guvernarea ineficientă”1.
Atacurile teroriste executate asupra unor obiective-simbol ale civilizaţiei şi puterii
americane, acţiunile de aceeaşi natură executate la Madrid, Londra, Moscova sau Istambul,
precum şi cele care au avut loc în Orientul Apropiat, Caucaz, Africa, Asia Centrala, de Sud şi
Sud-Est, dovedesc faptul ca terorismul internaţional de sorginte extremist-religioasă, structurat în
reţele transfrontaliere, reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor,
a democraţiei şi celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea euro-atlantică.
Reţelele teroriste internaţionale au acces la tehnologia modernă şi pot beneficia de
transferuri bancare şi mijloace de comunicare rapide, de infrastructură şi asistenţă oferite de
organizaţii etnico-religioase extremiste, de suportul criminalităţii transfrontaliere organizate ori
de sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să guverneze democratic; ele pot provoca pierderi
masive de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale de mare amploare, iar – prin accesul posibil la
armele de distrugere în masă – consecinţele acţiunilor lor pot deveni devastatoare, caracterul
deschis al societăţilor democratice moderne, ca şi cerinţele globalizării, determină că fiecare stat
în parte cât şi comunitatea internaţională în ansamblu, să rămână vulnerabile în faţa terorismului
internaţional, astfel că imperativul contracarării acestui flagel şi al cooperării forţelor
democratice pentru contracararea lui constituie o cerinţă vitală, inclusiv prin acţiuni comune
desfăşurate în zonele care generează terorism.
Criminalitatea transnaţională organizată reprezintă atât o expresie a proliferării unor
fenomene negative care se amplifică în condiţiile globalizării, cât şi o consecinţă directă a
gestionării ineficiente a schimbărilor politice, economice şi sociale profunde care s-au produs în
Europa Centrală şi de Est în procesul dispariţiei regimurilor comuniste. Pe fondul unei astfel de
situaţii, spaţiul de interes strategic în care se află România este sursa, zona de tranzit şi destinaţie

1
a unor activităţi criminale grave constând în: trafic ilegal de armament, muniţii şi explozivi;
trafic de narcotice; migraţie ilegală şi trafic de fiinţe umane; trafic de produse contrafăcute;
activităţi de spălare a banilor şi alte aspecte ale criminalităţii economico-financiare. Prin natura şi
amploarea lor, astfel de activităţi sunt favorizate de existenţa conflictelor locale şi, la rândul lor,
pot favoriza terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă sau pot să contribuie la
perpetuarea regimurilor separatiste.
Securitatea internă într-o abordare sistemică şi cuprinzătoare
Noile riscuri şi ameninţări internaţionale, evoluţia complexă a mediului intern, precum şi
modificarea substanţială a statutului de securitate al României în plan internaţional, datorat în
special calităţii de membru al Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice, impune o abordare
nouă, într-o manieră integratoare, sistemică şi comprehensivă a obiectivelor de securitate internă.
Se apreciază că, absenţa unui pericol previzibil privind un posibil atac extern face ca, în
condiţiile actuale şi într-o perspectivă previzibilă, sarcina protejării valorilor şi libertăţilor, a
vieţii oamenilor şi a bunurilor lor să nu mai poată fi concepută în termenii apărării teritoriale din
perioada Războiului Rece, ci prin prisma conceptului de apărare colectivă.
În acelaşi timp, experienţa atentatelor teroriste de amploare din Statele Unite, din alte
state – europene, asiatice şi africane – precum şi experienţa unor dezastre naturale de mari
proporţii, pun în evidenţă necesitatea unei strategii adecvate pentru protecţia şi apărarea vieţii,
libertăţii şi demnităţii umane, precum şi a bunurilor şi activităţilor pe teritoriul naţional, în
condiţii deosebite de pericol.
Strategia de securitate naţională a României, arată că „Securitatea internă reprezintă
ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane,
infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-
militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali
sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale
colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel
de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită”2.
Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică,
securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse
vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Ea include, din punct de vedere structural,
securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii
organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de
comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.
Asigurarea securităţii interne fiind o sarcina complexă şi interdependentă implică
responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii, cum sunt: administraţia
publică şi structurile de ordine publică, precum şi cele care se ocupă cu prevenirea şi gestionarea
urgenţelor civile, securitatea frontierelor şi garda de coastă; structurile de informaţii,
contrainformaţii şi securitate; organismele de prevenire a spălării banilor şi de control al
importurilor şi exporturilor strategice; structurile militare, în situaţii deosebite, pentru unele
2
activităţi. La acestea se adaugă structurile cu atribuţii specifice, cum sunt: garda financiară şi
structurile vamale; garda de mediu; structurile de specialitate care veghează la sănătatea
populaţiei şi a animalelor; structurile de specialitate de protecţie a consumatorilor.
Responsabilităţi importante, în domeniul lor de activitate, revin şi operatorilor industriali,
agricoli, comerciali şi de servicii care desfăşoară activităţi de importanţă vitală, sensibile sau
periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau interese sociale majore.
Posibilitatea producerii unor acţiuni teroriste, inclusiv prin utilizarea unor mijloace
radioactive, chimice sau biologice, sau prin provocarea de sabotaje, distrugeri ori modificări
funcţionale periculoase ale unor instalaţii, precum şi riscul sporit de producere a unor dezastre
industriale sau naturale, necesită crearea şi responsabilizarea unor structuri cu sarcini de
specifice, care să asigure contracararea terorismului pe teritoriul naţional, în care scop, pe
temeiul responsabilităţii pentru securitatea publică şi siguranţa cetăţenilor ţării şi în conformitate
cu obligaţiile asumate de România în procesul de integrare, să realizeze următoarele obiective:
descoperirea la timp, prevenirea, combaterea şi zădărnicirea activităţilor şi acţiunilor teroriste pe
teritoriul naţional; protecţia instituţiilor, a cetăţenilor români şi a străinilor aflaţi în România
împotriva atacurilor teroriste; interzicerea folosirii teritoriului României pentru propagandă în
favoarea terorismului, recrutarea sau adăpostirea agenţilor, colectarea de fonduri sau pregătire a
unor acţiuni teroriste împotriva altor state.
Strategia stabileşte măsurile de natura contraproliferării. În acest scop, factorii
responsabili de securitatea internă vor asigura perfecţionarea cadrului legislativ şi organizatoric,
cât şi activitatea desfăşurată la nivelul comunităţii de informaţii, poliţiei de frontieră, a
instituţiilor de ordine publică şi a altor agenţii guvernamentale, pentru a preveni procurarea,
transportul sau transferul către grupări teroriste, ori către alte organizaţii criminale sau state
ostile, a componentelor, substanţelor, cunoştinţelor sau tehnologiilor specifice producerii,
stocării şi utilizării armelor de distrugere în masă, mijloacelor de transport la ţintă, materialelor
radioactive sau cu dublă utilizare.
Optimizarea, perfecţionarea şi creşterea eficienţei strategiilor de prevenire şi combatere a
criminalităţii, având ca scop reducerea riscului, frecvenţei şi consecinţelor unor infracţiuni
deosebit de periculoase – omorul, tâlhăria, atentatele la adresa integrităţii corporale, lipsirea de
libertate şi consumul de droguri –, constituie o altă sarcină a factorilor responsabili de securitatea
internă, iar eforturile acestora trebuie să vizeze îndeplinirea următoarelor obiective: protecţia
comunităţilor locale; protecţia specială a unităţilor de învăţământ şi a altor instituţii şi locuri
frecventate preponderent de copii şi tineri; măsuri adecvate de protecţie pentru cei care trăiesc
într-un mediu cu risc infracţional ridicat; reducerea frecvenţei şi gravităţii accidentelor de
circulaţie; mecanisme eficiente de comunicare şi parteneriat între forţele de ordine publică şi
comunităţile locale; informarea publicului despre diferite modalităţi de prevenire a criminalităţii;
acţiuni concrete şi ferme, apte să modifice rapid statutul României de ţară de origine, de tranzit şi
de destinaţie a traficului cu droguri, arme şi fiinţe umane. Totodată, se impun cu necesitate
elaborarea de strategii care să vizeze contracararea activităţilor ce pun în pericol siguranţa
transporturilor şi a comunicaţiilor, a reţelelor de alimentare cu energie, apă, gaze şi alte resurse
vitale, a celor informatice şi de telecomunicaţii, pentru ca siguranţa individuală, securitatea
comunităţilor şi a mediului de afaceri să atingă standardele europene în materie.

Secțiunea IV: CONCLUZII

Din analiza de conţinut Strategiei de Securitate Naţională a României, coroborată cu

acţiunile de politică internă şi internaţională rezultă faptul că documentul are un caracter unitar,
progresist, prospectiv, programatic şi integrator, a cărei construcţie este menită a asigura
progresul, prosperitatea, integrarea în structurile europene şi euroatlantice şi să asigure afirmarea
României ca „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”3.
Varietatea teoriilor aplicate în studiu securităţii nu impietează cu nimic analiza, ci,
dimpotrivă, evidenţiază deosebita complexitate a conceptului.
Tot mai mult se impune ideea că securitatea individului sau a colectivităţii din care face
parte poate fi ameninţată şi fără a fi afectată major securitatea statului. De această dată, subiectul
securităţii este societatea, percepută pe niveluri, delimitate de gradul de integrare a indivizilor în
societate şi organizaţii cu caracteristici de identitate clar conturate. Este cazul entităţilor existente
în interiorul teritoriului statului (minorităţi naţionale, grupuri etnice aparţinând chiar naţiunii
titulare şi care convieţuiesc în acelaşi spaţiu cu minorităţi naţionale, imigranţi etc.), dar şi pe
teritoriul mai multor state (regiuni transfrontaliere, uniuni interstatale ori instituţionalizate, cum
sunt NATO, Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană etc.).
Schimbarea socială antrenează cu sine şi schimbarea reprezentării sociale a securităţii,
conceptul acţionând pe mai multe dimensiuni: militară, politică, economică, socială şi de mediu.
Starea de securitate a indivizilor constituie punctul de pornire al oricărui studiu din acest
domeniu, indiferent de nivelul analizat (naţional, zonal, regional sau global), întrucât omul
reprezintă elementul esenţial al oricărei forme de organizare socială, iar gradul de realizare a
securităţii acestuia se reflectă în securitatea grupul din care face parte.
Realizarea stării de securitate totală este un proces ce nu poate fi finalizat din cauza
complexităţii vieţii sociale şi, în special, din cauza naturii umane.
În studiul securităţii este necesar să se ia în considerare contextul local, social, cultural şi
istoric al obiectului de referinţă al analizei.

3
 Secțiunea V: REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. *** Constituţia României, Editura Best Publishing , Bucureşti, 2003.

2. Preşedinţia României, Strategia de securitate naţională a României, 2006,
http://www.presidency.ro.
3. *** Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării, nr.415 din 27.06 2002, M.Of., nr.494, din 10.07 2002.
4. *** Strategiei naţionale de apărare a ţării, M.Of. nr.799 din 28.11 2008.
5. *** Strategia de Transformare a Armatei României, Bucureşti, 2007,
htt://www.map.ro
6. Guvernul României, Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, Bucureşti, 2007.
7. *** Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, Institutul European din
România, ed.2004.
8. *** Legea de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării, nr.346, din 21.07
2006, M.Of. nr.654/2006.
9. CLAVAL, Paul, Geopolitică si geostrategie. Gândirea politică, spaŃiul si
teritoriul în secolul al XX-lea, traducere Elisabeta Maria Popescu, Editura „Corint”, Bucuresti,
2001.
10. DEGERATU, C., TOMA, G., LITEANU, T., Excurs în funcţionarea instituţiilor de
securitate, Ed. ANI, Bucureşti, 2007.
11. GHICA, Luciana Alexandra, Zulean, Marian, Politica de securitate naţională, Ed.
POLIROM, 2007.
12. KOLODZIEJ, Edward A, Securitatea şi relaţiile internaţionale, Ed. POLIROM,
2007.