Patra Liliana Ruxandra SSL III

Elaborarea Strategiilor de securitate națională:

concepte, metode și tehnici formate

În secolul XXI, gestionarea sistemului de securitate națională implică utilizarea conceptelor precum
studii de securitate, studii strategice, analiză politicilor publice, foresight și relații internaționale. Deși
NATO și Uniunea Europeană au impact și contribuie la securitatea națională, nu există ceva valabil
pentru fiecare stat, cum ar fi o politică publică unică.
Totuși, acest capitol își propune definirea conceptelor de strategie (din spațiul euroatlantic),
analizarea comparativă a practicilor și de elaborare a strategiilor de securitate națională și
recomandarea de bune practici.

Ce este strategia?

“Artă generalilor”, o activitate strategică atât pe timp de pace, cât și pe timp de război, strategia este
definită de către Clausewitz că fiind artă de “folosire a forței sau a amenințării cu forță pentru
realizarea scopului politicii”. În aceeași ordine de idei, Colin Gray crede că strategia este “o punte între
puterea militară și scopurile politice”. Astfel, Gray descoperă 17 dimensiuni ale strategiei și le grupează
în trei dimensiuni:

•Oameni și politică ( resursă umană, politică, societate, cultură și etică)

•Pregătire pentru război ( economie, organizare, administrație militară, informații, doctrina și
teorie strategică, tehnologie)
•Războiul propriu-zis ( operații militare, comandă, geografie, fricțiune, adversar, timp)

În teoria generală a strategiei, Edward Luttwak caracterizează acest concept că fiind contradicția
dintre “logică paradoxală” și “logică bunului simt”.
Când vine vorba de formularea unei strategii, faptul că nu există o normă impusă nu reprezintă un
impediment, întrucât în spațiul euroatlantic există paradigmă pragmatică america ( Arthur F. Lykke
Jr. ), paradigmă de tipul scopuri-mijloace-metode, având trei piloni: resurse ( “ce mijloace trebuie puse
la dispoziție pentru a îndeplini obiectivele?” ), concepte strategice ( “cum trebuie realizat?” ), obiective
Patra Liliana Ruxandra SSL III

strategice ( “ce trebuie realizat?” ). Riscul este ceea ce face diferența dintre obiectivele prea ambițioase
și resursele limitate. După acest model, elaborarea strategiilor cuprinde următoarele etape:  
1.formularea viziunii strategice
2.elaborarea conceptelor/ documente strategice
3.alocarea resurselor
Actiunea cheie în formarea strategiei este ideea de “a alege” (mijloace, metode, acțiuni, cursul
acțiunilor).

Ce este strategia de securitate națională?

Prin securitate națională înțelegem încrederea poporului că statul are capacitatea de a preveni
utilizarea forței de către adversari, încrederea că poate apară proprii cetățeni. În contextul românesc,
“prin securitate națională a României se înțelege starea de legalitate, de echilibru și stabilitate socială,
economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român că stat suveran, unitar,
independent și indivizibil, menținerea ordinii de drept, precum și a climatuluide exercitare neîngrădită
adrepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale a cetățenilor, potrivit principiilor și normelor
democratice statornice prin constituție.”
Trevor Nevitt Dupuy consideră acest concept “un plan pentru folosirea coordonată a tuturor
instrumentelor puterii statului respectiv, în vederea realizării obiectivelor de apărare sau propășire a
interesului național”. Deci, strategia de securitate națională este un proces rațional, planificat și
sistematic.

În conformitate cu DCAF (Democratic Control of Armed Forces), statele au nevoie de strategie de

securitate pentru următoarele motive:

•să se asigure că iau în considerare toate amenințările, de o manieră comprehensivă;

•să crească eficacitatea sistemului de securitate, prin optimizrea contribuțiilor fiecărui actor;
•să se ghideze implementarea politicii de securitate națională;
•să se construiască un consens național;
•să crească încrederea și să îmbunătățească cooperarea regională și internațională.
Patra Liliana Ruxandra SSL III

Strategiile de securitate națională sunt documente publice, având că scop construirea unei viziuni
strategice la nivel național, comunicarea acesteia către stakeholders și public și prioritizarea
obiectivelor strategice.

Practica elaborării strategiilor de securitate națională în spațiul euroatlantic este diversă deși
există proceduri și norme comune. Cu toate acestea, strategiile sunt influențate de NATO și Strategia
Europeană de Securitate.

NATO
Ultima definire a Conceptului Strategic NATO a fost aprobată în 2010 la Summit-ul din Portugalia,
având că titlu “Active Engagement. Modern Defence”. Acest concept reafirmă misiunile fundamentale
ale NATO: apărarea colectivă, managementul crizelor, securitate pri cooperare, sprijinul popular pentru
principiile și misiunile de baza ale NATO.

UNIUNEA EUROPEANĂ
Singură strategie de securitate a UE s-a conturat în 2003. Documentul cade de acord asupra unor
principii și riscuri de securitate, lăsând calea spre o politică de securitate europeană. 

MAREA BRITANIE

Până în 2008, documentul fundamental de planificarea a apărării în Marea Britanie a fost “ White
Book of Defence”. În prima parte a documentului se regăsesc politicile de apărare și securitate, iar în
cea de-a două parte doctrina și modul de operare. În 2007, raportul DEMOS sugera nevoia de abordare
integrată a securității naționale și crearea unor sinergii între departamente și agenții.
Un aspect inovator este legat de metodologia de analiză și prioritizare a riscurilor, Național Security
Risk Assessment.
Un ultim aspect important este legat de controlul democratic al politicii de securitate națională și de
monitorizarea de către Parlament a implementării SSN și SDSR 2010, prin crearea Joint Committee on
the Național Security Strategy (JCNSS), o comisie comună formată din 22 de parlamentari. La fiecare
doi ani, această comisie are sarcina de a analiză critic rapoartele și de a face propriile rapoarte, audiind
și experți din afară guvernului și chiar din Uniunea Europeană. Ultimul raport al comisiei, cel din
Patra Liliana Ruxandra SSL III

februarie 2015, intitulat „The next Național Security Strategy”, este destul de critic la adresa
Cabinetului și propune că nouă strategie să „aibă o abordare mai cuprinzătoare, luând în considerare
reziliența, descurajarea și apărarea, alături de noi riscuri precum schimbările climatice și pandemiile”.
Un grup de experți din mediul academic, colaboratori ai Chattam House, au fost solicitați să
evalueze SSN și SDSR 2010, fiecare dintre ei dând note pentru claritate, coerență și fezabilitatea
acțiunilor . În medie, ambele strategii au fost apreciate cu note 6, pe o scală de la 1 la 10.

STATELE UNITE ALE AMERICII

Statele Unite au o lungă tradiție în elaborarea strategiilor de securitate. National Security Act (1947)
a pus bazele instituționale ale politicii de securitate națională în SUA. Cea mai cunoscută practica de
formulare a unor strategii, de obicei secrete, strategia „containment-ului”, este vestita NSC-68.
Goldwater-Nichols DoD Reorganization Act (1986) cere preşedinţilor SUA să elaboreze, anual, o
strategie de securitate naţională, iar preşedintele nou ales trebuie că, în cel mult 150 de zile de la
preluarea mandatului, să prezinte o strategie care să includă 5 puncte: interesele şi obiectivele de
securitate; angajamentele globale şi capabilităţile necesare; obiectivele pe termen scurt şi lung;
adecvarea capabilităţilor SUA de realizare a strategiei şi orice alte informaţii necesare Congresului
legate de securitatea naţională.
Elaborarea SSN 2002 are o istorie interesantă nu doar prin faptul că există mai multe mărturii ale
procesului de elaborare ci și datorită schimbării de paradigmă de acțiune strategică. George W. Bush a
decis, la sfârșitul anului 2001, că se va elabora un document care să poarte amprenta Casei Albe. Până
în vara anului 2002, profesorul Zelikow a elaborat mai multe variante, pe care le-a discutat cu
consilierii lui Bush jr. iar, în vara lui 2002. Conceptul cheie de acțiune pre-emptivă împotriva
terorismului a fost propus de către Zelikow dar reconsiderat și adaptat de către experții Casei Albe.
Draftul final a fost prezentat mai multor agenții guvernamentale apoi publicat, în septembrie 2002.
Strategia Obama 2010 a plecat de la un document (Național Security Priorities Review), inițiat în
ianuarie 2009, cu scopul de a ghida procesul avansat de elaborare a QDR. După 8 luni, un draft al SSN
a fost transmis pentru comentarii departamentelor și agențiilor, inclusiv către doi lideri din vechea
administrație (Colin Powell și Thomas Pickering) iar circa 70 % din comentarii au fost integrate.
În februarie 2015 a fost adoptată o nouă Strategie de securitate națională, în care este evidențiat rolul de
leader al SUA. Punctele forțe sunt legate de: întărirea apărării naționale și a apărării teritoriale,
Patra Liliana Ruxandra SSL III

combaterea terorismului, construirea de capabilități de prevenire a conflictelor, prevenirea proliferării

armelor de distrugere în masă, confruntarea schimbărilor climatice, asigurarea accesului la spații
comune și asigurarea sănătății globale.

FRANȚA
Franța reprezintă un exemplu pentru România datorită asemănării sistemelor administrative. Carta
Albă este primul document strategic după războiul rece, datat din 1994. Următoarea Cartă Albă a
apărut în 2008, după un an de la preluarea puterii de către preşedintele Sarkozy. Documentul elaborat a
clarificat trecerea de la abordarea strict militară a strategiilor anterioare la un document dedicat politicii
de apărare şi securităţii naţionale. Livre Blanc 2008 stabilea 5 priorităţi: 1) cunoaştere şi anticipare
strategică; 2) protecţia societăţii (în sens de rezilienţă); 3)descurajare; 4) intervenţie externă şi 5)
restructurarea preventivă a sistemului de securitate şi apărare. Ultima strategie franceză, Livre Blanc
2013, a fost redactată de o comisie de 46 de experţi, adoptată pe 29 aprilie şi continuă cele 5 obiective
strategice mari, stabilite de strategia 2008.

POLONIA
Polonia reprezintă succesul trecerii de la un stat comunist la un stat ce deține o strategie de apărare
corectă și consistentă.
Primul document strategic a apărut când Polonia era încă membră a Tratatului de la Varșovia, în
1990. Următoarea strategie de securitate națională a apărut în 1992 și avea obiective îndrăznețe,
precum integrarea în NATO și realizarea unor relații stabile și practice cu statele vecine.
Următoarea strategie a început a fi formată în 2000, după aderarea Poloniei la NATO, dar elaborarea
strategiei a fost un eșec determinat atât de neimplicarea eșalonului politic civil cât și de ambiguitate în
prioritizarea obiectivelor.
Strategia din 2007 a pus bazele unui sistem integrat de securitate națională, a propus un mecanism de
formulare a strategiilor. A dat startul unor noi strategii ce includeau securitatea națională și dezvoltarea.
Astfel, Strategia națională de dezvoltare pe termen lung „Polonia 2030. Al treilea val al modernizării”
consideră că asigurarea securității este condiția indispensabilă pentru dezvoltarea Poloniei.
Patra Liliana Ruxandra SSL III

ROMÂNIA
România a început conceperea unei strategii de securitate națională odată cu intențiile de aderare la
NATO. Ordonanță de Urgență nr. 52/1998 privește planificarea apărării naționale, Legea 63/2000 și
Legea 473/2004 privesc planificarea apărării. Înaintea adoptării acestor norme jridice, a avut loc
încercarea strategiei “ Concepția integrată privint securitatea națională a României” trimisă către
Parlamen în 1994 odată cu “Doctrina militară de apărare a României”.
După apariția OUG 52/1998 au fost elaborate toate documentele strategice cerute, respectiv
Strategia de securitate națională (1999), Carta Albă, Strategia militară și Directiva strategică, chiar dacă
nu au fost respectate termenele prevăzute de lege.
În perioada 2000-2004 (presed. Ion Iliescu) a fost elaborată Strategia de securitate națională
(decembrie 2001) dar nu și celelalte documente strategice. Administrația Băsescu a propus strategii de
securitate națională în 2006 și 2010, însă nu au fost acceptate în Parlament. Administrația Iohannis a
propus strategia de securitate națională în 2015, această fiind elaborată și votată în Parlament.

Dacă în prima parte a capitolului sunt prezentate concepte că strategia sau strategia de securitate
națională, în cea de-a două parte este rezumată modalitatea de elaborare a strategiilor de securitate
națională din câteva dintre țările importante ce sunt incluse în spațiul euroatlantic. Asemănările dintre
metode sunt datorate atât globalizării, cât și viziunilor asemănătoare asupra riscului sau amenințărilor
sub doctrina NATO.