TEMA: MEDIUL INTERNAȚIONAL DE SECURITATE

3.1. EVOLUȚII ALE MEDIULUI INTERNAȚIONAL DE

SECURITATE.
3.2. GLOBALIZAREA ȘI SECURITATEA INTERNAȚIONALĂ.
3.3. NOI AMENINȚĂRI LA ADRESA SECURITĂȚII
INTERNAȚIONALE.
3.4 CONCEPTUL CONTEMPORAN DE ASIGURARE A
SECURITĂȚII
Bibliografie:
1) Barry Buzan, „Popoarele, statele şi teama.”, Ed. Cartier,
Chişinău 2000.
2) Кулагин В., „Международная безопасность”, учеб.
Пособие, М. 2006.
3)Glijin, Robert, „Economia mondială în sec. XXI.
Provocarea capitalismului global”, Ed. Polirom, Iaşi 2004.
4) Serebrean Oleg, „Geopolitica spaţiului pontic”, Ed.
Cartier, Chişinău 2006.
5) Frigioiu N., „Globalizarea versus probleme globale ale
omenirii.”, Ed. SNSPA, B.2001
6) Martin Wight, „Politica de putere”, Ed. Arc, Chişinău
1998.  

3.1. EVOLUȚII ALE MEDIULUI INTERNAȚIONAL DE

SECURITATE.
Existența lumii bipilare și anume existența celor 2
superputeri SUA și URSS, care au avut și și-au protejat
interesele sale globale prin tensiuni și goană a
înarmărilor, a constituit trăsătura principală a perioadei
Războiului rece.
1  

 
 În jurul acestor superputeri s-au polarizat grupuri de
state care au format blocuri militare de putere
antagonice (NATO și Tratatul de la Varșovia), împărțind
în două Europa și ocupînd scena geopolitică mondială.
La nivel internațional, sfârșitul Războiului rece a
însemnat prăbușirea arhitecturii internaționale de
securitate care a condus la o fragmentare a eforturilor
din domeniul securității.
Această stare de lucruri, a generat implicații directe
asupra necesității conjugării unor eforturi suplimentare
de coordonare a relațiilor din domeniul securității în
cadrul întregii comunități internaționale.
În această etapă de profundă schimbare și
transformare sa făcut imposibilă abordarea de tip
IZOLAȚIONIST a securității.
Tendințele generale din cadrul sistemului securității
internaționale, diversele amenințări sau provocări
specifice în adresa unei zone geografice sau unui
anumit domeniu, cer o abordare, doar în contextul mai
larg al interdependențelor și relațiilor dintre statele lumii.
În acest sens, unii analiști identifică în cadrul
tendințelor globale de evoluție a mediului de securitate
următoarele ASPECTE ce confirmă caracterul complex al
provocărilor actuale:
1.Creșterea demografică – care va induce schimbări
profunde la nivelul populației planetei atât în țările
subdezvoltate, cât și în țările puternic dezvoltate, prin:
• urbanizarea intensă;

2  

 
 • avansarea ratei criminalității;
• creșterea sărăciei;
• caracterul global al migrației, etc.
O explozie demografică ar exercita o presiune
crescîndă asupra resurselor naturale limitate ale
Pămîntului.
2.Schimbările climaterice (secetă, inundații) – la fel,
reprezintă o amenințare majoră pentru securitate, care
vor avea ca POSIBILE CONSECINȚE:
• creșterea fluxului de refugiați iar aceasta la rîndul
sau poate duce la creșterea tensiunilor interetnice;
• apariția problemelor regionale de securitate a
alimentației, pe fonul concentrării populației în
anumite zone.
Abordarea schimbărilor climaterice este o
necesitate economică și are menirea de a evita
distrugerile semnificative ale economiei.

3.Proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM)

(nucleare, bacteriologice, chimice) – reprezintă un
fenomen ce poate genera grave amenințări și pericole
la adresa securității internaționale, pe simplu motiv că:
• mai persistă tendința atît a unor state cît și a unor
grupări care vor să dispună de ADM;
• grupările care dispun sau încearcă să achiziționeze
prin utilizarea a astfel de arme sunt în creștere.

3  

 
 Riscul major îl constituie faptul escaladării situației, a
scăpării de sub control a proliferării ADM, în pofida
tuturor eforturilor pe care le depune comunitatea
internațională pentru prevenirea utilizării acestora.
O serie de state și organizații teroriste au programe
agresive de înarmare sau caută tehnologii de producere a
armelor de distrugere în masă.

4.Competiția pentru resurse cum ar fi: resurse

energetice, resurse naturale (materie primă) – deficitul
acestora avînd un rol decesiv în declanşarea sau
amplificarea unor conflicte.
Creșterea numărului populației pe glob și
dezvoltarea economică pe care și-o propun toate
statele, sunt însoțite de creșterea consumului unor
resurse care sunt tot mai limitate şi repartizate
neuniform pe întinderea Terrei.
Poziţia unei ţări în sistemul economic şi politic
internaţional depinde de:
• capacitatea sa de a produce petrol şi gaze naturale;
• controlul pe care îl exercită asupra rezervelor de
resurse energetice.
Mediul actual de securitate se caracterizeză:
• printr-un ridicat grad de instabilitate și
imprevizibilitate,
• prin manifestarea unor noi riscuri și amenințări,
• prin redefinirea relațiilor dintre marile puteri,
4  

 
 • prin creșterea libertății de acțiune a actorilor
regionali (fie statali sau non-statali).
În asemenea condiții, mecanismele principale de
funcționare a sistemul de securitate, trebuie să se
bazeze în mod inevitabil pe colaborare de toate
nivelurile, în special pe colaborarea multilaterală.
Amenințările care apar în acest context sunt legate
între ele într-o manieră de întărire și susținere
reciprocă. Noiele riscuri și amenințări sunt evidențiate și
prin accesul la sistemele informaționale și tehnologiile
moderne, care permit implementarea violenței la
distanțe mari, de la un continent la altul.
Pe lîngă aceste efecte, AMENINȚĂRELE duc mai
departe starea de instabilitate în regiunile ”nesigure”, în
care haosul este produs deja de condițiile existente.
Anume, în astfel de condiții, se poate genera:
• extinderea sărăciei economice;
• apariția guvernărilor autoritare;
• apariția premizelor pentru existența statelor slabe;
• ascensiunea comportamentului criminal;
• evoluții ale caracterului inuman al manifestărilor
teroriste;
• decăderea instituțiilor responsabile de securitatea și
apărarea colectivă.
În viitor, vor mai persista și alte amenințări din cele
mai vechi, la fel, din categoria celor mai periculoase,
precum:
5  

 
 • proliferarea armelor de distrugere în masă
• agresiunile statelor ”criminale”.
Deci, mediul de securitate s-a schimbat gradual ca
răspuns la căderea Zidului Berlinului, adică, atunci cînd
a fost pierdut controlului sovietic asupra Estului Europei și
dezintegrarea Uniunii Sovietice.
Aceste procese au determinat modificări importante în
planul reconfigurării raportului de forțe la nivel
regional și global [Balaban, p.51], și în acest sens, unele
aspecte de securitate s-au clarificat, iar altele au devenit
mai complexe și incerte [Gabriel Naghi, p.55].
După prăbușirea ordinii bipolare, redefinirea regulilor
privind securitatea internațională ridică numeroase
probleme de ordin practic și conceptual. Aceste dificultăți
sunt determinate de factori precum:
• lipsa unui model de securitate rezonabil și
acceptabil pentru majoritatea statelor lumii;
• transformarea mediului internațional într-unul mult
mai dinamic și mai complex;
• abordarea nereușită a problemelor de securitate de
unele instituții specializate din unghiuri specifice și
care determină analize și decizii fragmentare;
• luarea deciziilor de moment, de către liderii politici,
fără o fundamentare pe evaluări profunde.
Principalele mutații și transformări produse, în
ultimele decenii, ale mediul internațional de securitate
vizează:

6  

 
• Înlocuirea lumii bipolare cu o ”nouă dezordine
globală”, în care apar și se manifestă o mulțime de
conflicte etnice, religioase, politice și de altă natură,
având drept efect colapsul unor state naționale,
dezintegrarea acestora sau slăbirea capacităților
altor structuri statale de a face față noilor provocări;
• Accentuarea proceselor de globalizare și
dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor
informaționale, făcând lumea tot mai
interdependentă și mai interconenctată;
• Schimbarea naturii conflictelor și redefinirea
modalităților de ducere a războiului sub influența
noii revoluții informaționale;
• Manifestarea tot mai accentuată a riscurilor și
amenințărilor asimetrice, în special a terorismului,
datorită accesului pe care grupurile teroriste îl au la
tehnologiile actuale, inclusiv arme de distrugere în
masă;
• Amenințările în spațiul cibernetic sub forma
atacurilor informaționale și a criminalității de
această natură, având drept țintă:
Ø infrastructura informațională guvernamentală și
a mediului de afaceri;
Ø sitemele informaționale ale mediului financiar-
bancar;
Ø sitemele informaționale ale organizațiilor
militare și de securitate.

7  

 
 • Ponderea tot mai ridicată a riscurilor și a
amenințărilor specifice criminalității
transfrontaliere la adresa securității naționale,
regionale și internaționale.
Putem concluziona că, evoluțiile internaționale din
ultemele două decenii au demonstrat că ne confruntăm,
tot mai mult, cu provocări și amenințări netradiționale,
difuze, interconectate și care nu respectă nicio graniță.
Din punct de vedere practic, la începutul secolului al
XXI-lea actorii cu impoact global în domeniul
securității au devenit SUA, UE, Rusia, China și Japonia.
3.2 GLOBALIZAREA ȘI SECURITATEA
INTERNAȚIONALĂ

Globlizarea ca fenomen, este un proces care implică

multitudinea interdependențelor de diferită natură și
care se stabilesc pe o scară tot mai largă între statele
lumii.
Conform altor tratări, globlizarea este o subcategorie
a interdependenței, o modalitate de manifestare a
acesteia.
Metaforic, globalizarea reprezintă sfidarea
teritorialității și a granițelor statelor.
Cu adevărat, impactul globalizării se poate constata
din tendințele de dispariție a granițelor fizice ale
statelor și de apariție a altui tip de frontiere, de regulă
invizibile, stabilite pe alte criterii și de altă natură.

8  

 
 Modificarea granițelor tradiționale, ca efect al
globalizării, va conduce la schimbări esențiale în
perceperea și conceperea securității naționale, precum
și a rolului statului național în acest context.
Globlizarea poate cuprinde toate sferele de
existență umană și va constitui modelul de societate la
care va trebui să participe umanitatea în întregul ei.
Statele vor fi obligate să funcționeze într-un mediu
strategic global.
Deci, globalizarea denotă sistemul unitar mondial,
adică vom privi lumea ca fiind o singură ordine socială,
economică, culturală, etc.
Această dezvoltare constituie esența globalizării,
care îmbracă diverse forme de manifestare:
• Fluxuri comerciale și financiare la nivel mondial;
• Mass-media prezentă global;
• Întreprinderi și concerne transnaționale;
• Turism la scară mondială și mișcări de migrație
socială;
• Internet;
• Exploatare intensivă a mediului;
• Criminalitate internațională, etc.
Astăzi globlizarea, manifestată prin accentuarea
interdependențelor multiple dintre state, precum și prin
liberalizarea fluxurilor mondiale de mărfuri, servicii,
capital și informații, a făcut ca riscurile
9  

 
 Pe fondul uneii creșteri a gradului de complecsitate a
amenințărilor internaționale, îmbunătățirea mediului de
securitate impune ca:
• măsurile interne de management al crizelor să fie
mai bine coordonate;
• schimbul de informații strategice între statele
implicate să se producă în timp real.
Formele clasice în care se manifestă globalizarea
sunt globalizarea economică, militară, politică, socială,
culturală de mediu și altele. Fiecare din aceste sectoare
este variabil și dependent de celelalte.
Unele dintre aceste forme de globalizări se
caracrerizează de mai multe tendințe, după cum în
cadrul:
1.Globalizării economice:
• va continua și se va aprofunda competiția pentru
resurse;
• economiile Chinei și Indiei vor crește semnificativ,
succesul lor va depinde de ritmul reformelor și de
asigurarea resurselor energetice;
• se vor dezvolta esențial tehnologiile și
comunicațiile;
• prezența migraţiei semnificative a forţei de muncă
în afara graniţelor unor state mai sărace către cele
mai prospere;
• deteriorarea infrastructurilor economice ca
consecință a criminalităţii economico-financiare.
10  

 
 2.Globalizarea în domeniul energetic și în viitorul pe
termen mediu și lung de timp se așteaptă;
• creșterea cererii la surse energetice (cu o medie de
1.6% anual);
• petrolul, gazele și cărbunele vor rămîne sursa
primară de energie (aprocsimativ 80% di cerere);
• va crește dependența de importurile de energie
electrică (de la 50% azi pînă la 70%în anul 2030);
• principalii furnizori de petrol vor rămîne a fi Arabia
Saudită, Iran, Irac, Algeria, Rusia și Norvegia.
3.În plan socio-cultural globalizarea, presupune:
• creșterea instabilității și nemulțumirilor sociale
datorită creșterii inflaţiei şi şomajul, datorită ritmului
pozitiv demografic și concurenţei forţei de muncă
naţionale cu cea a imigranţilor;
• convergența (omogenizarerea) obiceiurilor sociale;
• sporirea culturilor hibride;
• apariția unor valuri de tensiuni rasiale şi etnice,
naționaliste, xenofobe și antisemitiste, îndeosebi în
rîndul tineretului.
4.Globalizarea politică constă în:
• interacțiunea dintre state, organizații și instituții în
scopul modelării convențiilor, acordurilor, tratatelor
sau deciziilor și rezoluțiilor pentru gestionarea
problemelor globale de conviețuire;

11  

 
 • apariția și creșterea noilor puteri care va afecta
actuala balanță de putere. În viitor rolul formelor
alternative de guvernare (de tip G8, G20,
organizații regionale sau transnaționale) va crește,
iar dreptul internațional și utilizarea forței va
trebui să se adapteze acestor dezvortări.
Globalizarea se manifestă ca un proces contradictoriu,
care pe de o parte, va deschide noi posibilități de
dezvoltare a statelor, va spori interacțiunea dintre
acestea, iar pe de altă parte, accentuiază problemele
deja existente, precum și provoacă altele noi, și în acest
sens crește vulnerabilitatea statelor.

Pe măsura sporirii globalizării lumea devine tot mai

interdependentă și complicată, iar efectele acesteia
necesită o reacție coordonată, necesită o guvernare.
Consolidarea globalizării, va aduce pe lângă
progrese spectaculoase din toate domeniile vieţii socio-
economice şi posibilitatea de răspândire şi resimţire:
• a efectelor amenintăţilor concentrate în diferite
părţi ale lumii;
• a riscurilor atît interne cît și externe la adresa
securității, care pot genera și potența în mod
reciproc;
• a tensiunilor care vor influenţa, nu întotdeauna
pozitiv, mediul internaţional de securitate;

12  

 
 • a situațiilor precum fragmentarea şi integrarea,
localizarea şi internaţionalizarea, centralizarea şi
descentralizarea care pot genera insecuritate.

Globalizarea nu este numai un drum direct şi uşor

către pace, stabilitate și siguranță, fenomenul în
extindere și derulare poate crea şi multe momente care
să ameninţe securitatea. Evoluția globalizării va fi
caracterizată de următoarele tendințe:
• se creează un nou context de manifestare a
puterii deţinute de state (dominaţia în regiune,
controlul resurselor, pieţe de desfacere precum și
obţinerea de avantaje în raporturile cu vecinii);
• se va intensifica lupta instituţiilor regionale şi
internaţionale, guvernelor locale şi actorii nonstatali,
în special a marilor corporaţii transnaţionale şi
unele organizaţii nonguvernamentale împotriva
monopolului statelor naţiune asupra puterii;
• o parte din putere se va transfera către
organismele internaţionale specializate (ex. lupta
împotriva terorismului şi crimei organizate tinde să
devină o componentă nedorită, dar necesară a
globalizării), iar o parte din putere se va difuza
către nivelul local;
• mecanismele, instituţiile şi aranjamentele de
securitate vor rămâne a fi insuficiente şi
vulnerabile la toate schimbările mediului
internaţional până la realizarea unei globalizări
depline, iar acţiunile lor vor fi asimetrice;
13  

 
 • dezvoltarea unor noi structuri de securitate în
sensul de a perfecta şi respecta norme viabile de
securitate, de întărire a instrumentelor de
cooperare regională pentru a reduce sau chiar
anula ameninţările existente şi a le preveni pe cele
în curs de apariţie.
Putem trage concluzia că, așa precum capitalul, comerțul
sau orice alt tip de mijloc de comunicare operează într-o lume
globală, la fel și securitatea ori insecuritatea sunt supuse
globalizării.
Și din această perspectivă, statele, instituțiile, organizațiile,
alianţele şi diversele înţelegeri regionale și globale vor rămâne a
fi trăsături ale politicii internaţionale viitoare, indiferent de faptul
dacă ele se vor adapta noilor circumstanţe.

3.3 NOI AMENINȚĂRI LA ADRESA SECURITĂȚII

INTERNAȚIONALE.

Sursele actuale de ameninţare la adresa securităţii

diferă în mod fundamental de cele din trecut.
Provocările nu se rezumă numai la conflictele militare
dintre state, ci sunt de natură mult mai complexă.
Aceste pericolele, pot genera stări de insecuritate
cu urmări grave care sunt dificil de localizat şi combătut cu
mijloace tradiţionale.
Suntem cu toții martorii efectelor distrugătoare a
dezastrelor naturale și încălzire a climei, de epuizare a
resurselor energetice, de creştere demografică corelată cu
reducerea resurselor de apă şi hrană, de răspândire a
epidemiilor precum și a altor manifestări cu caracter
14  

 
criminal și agresiv, continuă să influenţeze stabilitatea
globală.
Toate aceste fenomene, precum și „Prăbuşirea”
unor state din cauza proastei guvernări sau a tulburărilor
sociale ori răspîndirea conflictelor de tip etnico-religioase,
sau din cauza condiţiilor economice precare, rămîn o
realitate a mediului de securitate actual.
Riscurile și amenințările la adresa sercurității într-o
lume globalizată vor avea o natură multiplă, iar impactul
acestora va fi unul de natură să afecteze securitatea
persoanelor, statelor și societății în ansamblu.

La începutul mileniului III, sa majorat atît numărul cît

și amploarea noilor amenințări ale mediului internațional
de securitate sau creat condiții de propagare a acestora
la scară planetară.
Pe lîngă amenințările militare, care pînă nu demult, au
fost percepute ca ca principalul tip de amenințare, la
categoria noilor pericole, riscuri sau amenințări la
adresa securității înternaționale pot fi atribuie:
• sursele de instabilitate de natură politică existente
în lume;
• amenințările sociale;
• amenințările economice;
• amenințări de natură ecologică;
• amenințări la adresa informațiilor;
• amenințările transfrontaliere;
15  

 
 • manifestările terorismul internațional;
• criminalitatea organizată;
• amenințările bolilor contagioase și epidemiilor;
• manifestările corupției și economiei tenebre, etc.
Dintre amenințările enumărate doresc să scot în
evidență cîteva din ele și anume:
1.Ameninările terorismul contemporan. Deşi este
greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul
terorist a devenit o realitate cu implicaţii globale de
afectare a securității, greu de prevenit şi gestionat.
Terorismul nu se mai prezintă doar ca un gest criminal
mărunt, el s-a consacrat ca o acţiune îndreptată
împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă,
desfăşurată în afara şi contra normelor internaţionale.

Actualmente, terorismul ameninţă cu escaladarea

unor focare tot mai extinse, cauzînd pierderi umane,
prejudicii materiale şi morale întregii comunităţi mondiale.
Cu ajutorul mijloacelor militare cu capacităţi
distructive care, altădată, erau destinate doar guvernelor şi
armatelor, a mijloacelor cibernetice și artizanale şi
bazându-se pe elemente de război psihologic, terorismul
urmăreşte obţinerea unor avantaje exclusiv sectare, şi
caută să oprească cursul firesc al societăţii omeneşti
spre libertate şi prosperitate.
Teroarea, reprezentată prin numeroase acte de
violenţă ca şi în timpurile trecute, rămîne a fi principalul
16  

 
mijloc cu ajutorul căruia autorităţile pot fi impuse să
îndeplinească condiţiile teroriştilor.

ASTFEL, flagelul terorist, prin gradul de

periculozitate pe care îl incumbă, constituie una din
cele mai grave ameninţări la adresa securităţii,
terorismul s-a transformat în cea mai periculoasă din
toate crimele descrise de legislaţia penală.
Se poate afirma că terorismul este un factor
perturbator al relaţiilor interstatale şi interetnice, un
patogen al sistemului comunitar internaţional.
Ameninţarea teroristă cunoaşte o răspîndire fără
precedent la scară internaţională, ea este mai mult decît
posibilă oriunde şi oricînd şi puţin ce o poate împiedica
în atingerea scopurilor.
Confruntîndu-se tot mai des cu teroarea practică,
comunitatea internaţională a fost pusă în situaţia de a
conlucra întru elaborarea unei strategii şi tactici
comune de combatere a acestui rău universal.
Iată de ce, aproape fără excepţie, după 11
septembrie 2001, comunitatea internaţională a format în
jurul Statelor Unite ale Americii coaliţia antiteroristă al
cărei scop este eliminarea terorismului ca fenomen social.
La ziua de azi, combaterea eficientă a terorismului
internaţional nu are limite.
Reacţia comunităţii internaţionale împotriva
terorismului cuprinde o gamă largă de acţiuni (politice,
diplomatice, economice şi militare), îndreptate atât asupra
17  

 
efectelor, cât mai ales asupra cauzelor care-l generează.
Acestea implică:
• elaborarea de noi politici internaționale în
problemele contracacării terorismului;
• uniformizarea legislaţiei interne şi internaţionale;
• utilizarea maximă de instrumente financiare pentru
stoparea fluxurilor de finanțare a terorismului;
• cooperarea substanţială la frontiere;
• schimbul fără restricţii de informaţii cu toţi
partenerii de colaborare, etc.
În acest sens, spre exemplu, Alianţa Nord-Atlantică
şi-a constituit propriul Plan de Acţiune împotriva
terorismului, pe care l-a aprobat la summit-ul de la Praga
din 21 noiembrie 2002.
Comparativ cu NATO, Uniunea Europeană nu
dispune nici de o strategie coerentă de combatere a
terorismului, nici de mijloace destinate acestui scop.
Însă, tot mai mulţi specialişti se pronunţă pentru
constituirea unui Consiliu de Securitate European (o
variantă: 3 membri permanenţi şi 7 nepermanenţi) care ar
asigura o operativitate crescută a UE în problemele
globale, printre care şi lupta cu terorismul.
Pînă la urmă, scopul final al luptei cu terorismul,
constă ca într-un viitor nu prea îndepărtat, să diminuăm
sau chiar elimiăm ameninţarea de acest gen pe glob.

2.Ameninţările criminalității transfrontaliere.

18  

 
 Ameninţările transfrontaliere sunt acele amenințări
asimetrice care trebuie analizate nu numai din perspectivă
funcţională, ci și din perspectivă geografică.
Principala caracteristică a ameninţărilor
transfrontaliere este însăși natura transnaţională a
acestora și faptul că ele nu pot fi gestionate de o singură
ţară ci numai de un grup de ţări.
Gama ameninţărilor transfrontaliere este
surprinzător de mare, iar ordinea de importanţă nu poate fi
stabilită decât pentru o perioadă scurtă de timp, datorită
vitezei mari de schimbare şi inovaţie a parametrilor de
predictibilitate.
În categoria acestor amenințări, se impune:
• Corupţia şi economia tenebră - care generează
o sursă de ameninţare la adresa stabilităţii politice,
deoarece afectează securitatea economică a
cetăţeanului, îi anulează dreptul de a participa cu
şanse egale la rezolvarea problemelor obştei.
Toate acestea determină cetățeanul să-şi
piardă încrederea în politică. Frustrările se vor
transforma în acţiuni asupra ordinii de drept, care
pot îmbrăca diferite forme.
• Crima organizată – caracterizată de acțiunile
lumei interlope privind amenințările securității
indivizilor inclusiv tendința de asigurare a
controlul la nivel politic, prin intermediul finanţării
campaniilor electorale şi prin corupţie;
• traficul de persoane, de droguri şi de materiale
strategice.
19  

 
 Specialiştii evidenţiază că o majoră ameninţare la
adresa securităţii ar prezenta-o unificarea a trei piloni la
nivel mondial:
• traficul ilicit de orice fel (fiinţe umane, arme,
materiale strategice, droguri, ţigări etc.);
• criminalitatea şi spălarea de bani în economia
tenebră;
• terorismul.
Prezenţa şi acţiunea concentrată a celor trei elemente
ameninţă să preia controlul în multe locuri din lume.
Combaterea ameninţărilor transfrontaliere impune
folosirea de tehnici noi de contracarare, de arsenale și de
metode aflat la dispoziţia comunităţii internaţionale,
adecvate circumstanţelor concrete.
3.Ameninţări la adresa informaţiilor
Spaţiul cibernetic (cyberspace) în care circulă
informaţiile aparţine atît statelor cît și este un bun
universal.
Orice atingere a acestei zone, invizibile, de altfel, dar
fără de care progresul nu mai poate fi de conceput, este o
ameninţare cu valenţe universale.
Spre deosebire de ameninţările tradiţionale, cele la
adresa securităţii informaţiilor impun resurse mai puţine şi
tehnici de contracarare mai uşor de ascuns şi de disimulat.
Acestea permit o rată de perfecţionare şi diversificare
ridicată, dificil de urmărit şi evaluat. De fapt, acesta este
motivul pentru care estimările privind ameninţările la
adresa informaţiilor sunt dependente de factorul uman.
20  

 
 Informaţia este vulnerabilă în toate fazele obţinerii,
stocării şi difuzării ei. Această servitute poate fi
compensată de programe coerente de asigurare a vitalităţii
spaţiului cibernetic.
De exemplu, importanţa deosebită acordată de SUA
circuitului liber şi protejat al informaţiilor a determinat
elaborarea unei Strategii Naţionale de Securizare a
Spațiului Cibernetic.
Prin această strategie sunt stabilite cinci priorităţi
naţionale pentru realizarea scopului propus:
• un sistem de răspuns în caz de perturbare a
traficului informaţiilor;
• un program naţional de reducere a vulnerabilităţilor
şi ameninţărilor în acest spaţiu;
• un program naţional de pregătire în domeniul
protecţiei spaţiului cibernetic;
• securizarea comunicaţiilor guvernamentale;
• cooperarea internaţională în domeniul protejării
spaţiului.
În anii care vor urma, importanţa spaţiului cibernetic
va determina conştientizarea protecţiei lui nu numai de
către guverne, dar şi de către firme private şi persoane
particulare.
Aceasta va conduce la asocierea utilizatorilor în
scopul reducerii vulnerabilităţilor, combaterii şi eradicării
ameninţărilor îndreptate împotriva spaţiului cibernetic.

21  

 
 4.Amenințările SIDA

Pentru un număr foarte mare de state, în special de

pe continentul african, SIDA (AIDS) nu mai poate fi
înţeleasă ca o criză a sănătăţii publice.
Această boală, prin gravitatea ei şi puterea de
propagare, a devenit o ameninţare reală la adresa
securităţii regionale şi nu numai. Militarii sunt cei mai
afectaţi.
Cercetătorii estimează că între 40-60% din soldaţii
angolezi sunt infectaţi cu HIV pozitiv [sursa, 142], iar
predicţiile sunt şi mai sumbre în privinţa militarilor din
Malawi care, până la sfârşitul anului 2005, se presupune
că vor deceda jumătate [sursa, 143].
Totuşi un număr mare de persoane infectate cu HIV
se găsesc şi în spaţiul nostru de influenţă.
SIDA se propagă rapid în Europa şi numărul de
infectări creşte în zonă pentru că programele integrate de
profilaxie şi tratament nu au fost susţinute sau, pur şi
simplu, nu au fost destul de elaborate.
La infecţia cu HIV sunt expuşi în special tinerii, fapt ce
afectează în mod grav perpetuarea vieţii.
Principalele instituţii din sistemul Naţiunilor Unite,
Fondul mondial de luptă contra SIDA, tuberculozei şi
paludismului, precum şi Banca Mondială au alocat, pe
parcursul ultimilor cinci ani, 400 de milioane dolari pentru
finanţarea a 22 de programe din 16 ţări central şi est-
europene, dar rezultatele nu sunt pe măsura aşteptărilor.
22  

 
 Pentru aceasta, forurile internaţionale au lansat, cu
puţin timp în urmă, un apel către miniştrii europeni pentru
urgentarea măsurilor decisive de stopare a propagării
dezastruoase a SIDA pe continent.
În concluzie putem spune că niciodată în istoria
modernă a omenirii nu au existat atâtea elemente de
incertitudine. Valorile în creştere ale componentelor noii
ecuaţii de securitate conduc la concluzia că am intrat într-o
epocă a insecurităţii strategice.
Situaţia este cu atât mai complicată, cu cât procesul
globalizării continuă, ceea ce înseamnă că nimeni nu se
poate considera în afara jocului. Care sunt statele cele mai
ameninţate nu este greu de ghicit, dar nici democraţiile
consolidate şi marile puteri nu se pot considera la adăpost.
Din această perspectivă, noile ameninţări la adresa
securităţii obligă comunitatea internațională să se
coopereze pentru a le contracara şi eradica, pentru a
apăra valorile comune de democraţie, securitate şi
libertate.
Este, prin urmare, nevoie de o abordare nouă,
integrată, pluridisciplinară, care să poată răspunde în mod
conjugat şi eficient tuturor ameninţărilor.

3.4 CONCEPTUL CONTEMPORAN DE ASIGURARE A

SECURITĂŢII

Conform aprecierilor cu privire la conceptul de

securitate, internaţională sau naţională, se consideră că
în perioada Războiului Rece în prim-plan erau situate
aspectele militare, iar după încheierea acestuia mai
23  

 
majore au devenit aspectele asimetrice nonclasice ale
securităţii.
Conceptul de securitate a fost suficient de polivalent
şi în epoca războiului rece, fără să includă numai
aspectele militare.
De exemplu, politica Japoniei la începutul anilor 80
se construia în baza doctrinei de asigurare complexă a
securităţii naţionale, fiind constituită din trei blocuri: de
apărare, politic şi economic.
În concepţia menţionată, securitatea purta un
caracter atotcuprinzător, format din aproximativ 10
aspecte diferite de securitate, chiar dacă cel militar, după
semnificaţia sa, era şi cel mai important.
Dar problema constă în faptul că şi în prezent, după
încheierea Războiului Rece, aspectul militar rămîne
prioritar în problema asigurării atît a securităţii naţionale,
cît şi a celei internaţionale.
Este suficient să comparăm volumele de finanţare
a tuturor necesităţilor securităţii a oricărei ţări influente
din lume, ca să descoperim că cheltuielile pentru
apărare cuprind sumele cele mai mari.
Cu alte cuvinte, pînă în prezent, factorul militar nu
şi-a pierdut ponderea în politica mondială, iar
importanţa lui nu s-a diminuat în proporţii considerabile.
Cu astfel de pondere a aspectului militar, conform
unor pronosticuri, în secolul XXI la clubul puterilor
nucleare vor mai adera cîteva state.
Deci este prematur să vorbim despre o
demilitarizare reală, în stare să asigure liniştea în lume.
24  

 
 La etapa actuală, lumea se află în tranziţie spre o
nouă ordine multipolară, care va fi bazată pe echilibrul
instabil al unor noi asocieri în jurul puterilor regionale
care îşi anunţă apariţia.
Ca şi în toate epocile de schimbare, acest proces va
fi însoţit de o perioadă de instabilitate şi reorganizare
geopolitică a lumii, însoțit de reanimarea competiţiei
pentru dominarea spaţiului.
În tratarea politologului american G. Kissinger, în
sistemul internaţional al secolului XXI se conturează pe
puţin şase centre esenţiale ale puterii: S.U.A., Europa,
China, Japonia, Rusia şi India, reprezentînd cinci
civilizaţii diferite, interacţiunea dintre care va şi determina,
în mare parte, conţinutul relaţiilor internaţionale [131, p.88].
Păşind în secolul XXI, comunitatea mondială a avut
de suportat transformarea lumii bipolare, bazată pe
rivalitatea ideologică şi confruntarea militară.
În locul ei vine o nouă arhitectură a organizării
multipolare a lumii. Pe an ce trece, contururile noii ordini
capătă o configuraţie tot mai clară, chiar dacă procesul de
constituire, trecînd prin dificultăţi şi contradicţii, este
departe de a fi încheiat.
La moment, aflîndu-ne în proces de constituire a
arhitecturii de securitate, poziția de superputere îi aprține
SUA.
Sigur, în perspectivă istorică, lumea multipolară nu
are alternativă.
Anume distribuţia rolurilor între mai multe poluri în
dezvoltare dinamică ale comunităţii mondiale vor crea
25  

 
premise optime pentru asigurarea stabilităţii şi
securităţii globale [149, p.1].
1)Una din tendinţele care va determina evoluţia
comunităţi mondiale în viitorul apropiat, este globalizarea
– care impune interdependenţa din ce în ce mai strînsă
a statelor şi instituţiilor internaţionale în căutarea soluţiilor
la gravele probleme ce afectează interesele de
securitate ale întregii comunităţi mondiale [128, p.65].

2)O altă tendință fundamentală ale evoluției lumii

contemporane, în noul secol, continuă să rămînă, totuşi,
problema stabilităţii mondiale, în care, în calitate de
detonatoare şi ameninţări la adresa păcii şi securităţii
se impun tot mai pregnant terorismul internaţional,
extremismul, naţionalismul agresiv şi separatismul.

Lupta celor slabi contra celor puternici, adică

RĂZBOIUL ASIMETRIC, astăzi a devenit o realitate.
Atacul terorist din 11 septembrie 2001 a marcat un
nou hotar la răscrucea dintre două epoci – a apusului
perioadei postbelice şi strategiei războiului rece, şi a
intrării într-un război nedeclarat cu un inamic, de
această dată practic invizibil, extrem de violent [134, p.52].
Anume tragicele evenimentele din 11 septembrie
2001, urmate de cele din 11 martie şi 1 septembrie 2004,
au schimbat în mod radical perceperea fenomenelor
terorismului şi extremismului sub toate formele lor de
manifestare.

26  

 
 3)La fel, o realitate este și apariția unor fenomene
transnaţionale, considerate drept noi riscuri și
amenintări pentru securitate.
Crima organizată transnaţională, traficul ilegal de
droguri, fluxurile migratoare ilegale, proliferarea
armelor de distrugere în masă şi alte probleme globale
apar frecvent corelate cu securitatea sau stabilitatea
internaţională.
O legătură între aceste fenomene enunțate mai sus
şi securitatea internaţională se face simţită, prin faptul că
ea este generatoare de criminalitate, mai mult sau mai
puţin, în toate ţările, cu impact direct asupra
cetăţeanului de rînd [36, p.544-547].
Deci putem trage concluzia că există, unele
aspecte ale securităţii internaţionale care cer o
asistenţă mai sporită din partea comunităţii mondiale, atît
prin extinderea cooperării, cît ţi prin majorarea
volumului de cheltuieli, în special în czul cînd este vorba
de situațiile:
• În primul rînd, - de sfera contracarării noilor
riscuri la adresa securităţii internaţionale.
• În al doilea rînd, existența pericolul de reanimare
a conflictelor interstatale legate de diferite litigii
teritoriale nerezolvate, de eventualitatea unor
expansiuni cu caracter geopolitic, de
persistență a nostalgiilor după unele
dimensiuni pierdute, etc.
• În al treilea rînd, cînd securitatea generată este
ameninţată de conflictele interne cu caracter
27  

 
 interetnic sau interconfesional, comportînd
primejdia escaladării unor focare de nelinişte
pentru zone teritoriale destul de mari.

Cu alte cuvinte, există multiple motive, în stare să

genereze o deosebită preocupare a comunității
internaționale pentru securitatea internaţională.

DACĂ, politica Războiului Rece a fost orientată spre

lupta cu statele “inamice“, dar nu spre colaborarea cu
partenerii, cu statele care au alt specific, alte reguli şi
alte criterii de apreciere a valorilor.
ATUNCI, politica convieţuirii paşnice, necesită mult
mai multe eforturi intelectuale. Ea presupune:
• cunoaşterea întregii game de varietăţi și
complexităţii a caracterului contradictoriu al lumii
care ne înconjoară;
• conştientizarea unor noi circumstanţe şi acţiuni din
domeniul politicii externe ale statelor;
• o mentalitate nouă, capabilă să aprecieze corect
realităţile din sectorul nuclear, etc.
O strategie eficientă de luptă împotriva
amenințărilor contemporane, implică mijloace juridice
şi morale în vederea realizării unor relaţii internaţionale
eficiente, care pînă la urmă să ducă la consolidarea păcii.
În acest sens, securitatea colectivă se pare a fi cea
mai potrivită, deoarece corespunde cerinţelor actuale de
soluționare a eventualelor probleme complicate.
28  

 
 Acceptarea unor angajamente comune reprezintă
principiul strategic pentru atingerea scopurilor în
condiţiile actuale, prin instaurarea înţelegerii şi nu prin
ameninţări cu forţa.
Instituirea politicii externe de securitate şi apărare
comună trebuie să fie călăuzită de spiritul loialităţii şi
solidarităţii reciproce, în scopul:
• menţinerii păcii şi întăririi securităţii internaţionale;
• ocrotirii valorilor comune şi intereselor
fundamentale ale comunităţii mondiale;
• dezvoltării şi consolidării democraţiei şi statului de
drept;
• respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale
ale omului [94, p.167, 168].
Astfel, privită în ansamblu, actuala arhitectură a
securităţii reflectă în mod inevitabil trăsăturile esenţiale
ale mediului geopolitic în care operează:
• tranziţia către un sistem de securitate multipolar;
• competiţia dintre puteri în spaţiul euro-atlantic
pentru redistribuirea rolurilor în sistem;
• tentativele Federaţiei Ruse de a reveni la statutul
de superputere pe arena mondială şi de a ocupa
poziţii-cheie în structurile europene de securitate.
La etapa actuală, în sistemul securităţii se produs
unele schimbări principiale, care se răsfrîng nu numai
asupra căilor şi metodelor de garantare a securităţii în
lumea contemporană, dar şi asupra esenţei conceptului.
29  

 
 Creşterea interdependenţei statelor a dus la aceea,
că asigurarea securităţii proprii devine imposibilă fără
asigurarea securităţii altora, iar apariţia problemelor
globale duce la inevitabila concluzie că ele nu pot fi
rezolvate prin eforturile unui singur stat.
De aceia, unica soluție de succes pentru modelul
de securitate al secolului XXI, rămîne a fi constituirea
acestuia în baza unei cooperării internaţionale prin
unirea eforturilor tuturor statelor şi popoarelor lumii.

30