TEZE SI IDEI GEOPOLITICE – KARL HAUSHOFER

Geopolitica este înainte de toate o metodă de analiză și explicare a evenimentelor politice

ale istoriei contemporane prin prisma realităţilor geografice – dimensiuni, frontiere, configuraţie
și structură a teritoriului, forme de relief, resurse naturale sau factori climaterici – din
interacţiunea cărora derivă concluziile teoretice și se elaborează instrucţiuni și linii directoare
pentru politica reală. Este adevărat că de geopolitică se poate face abuz, în special atunci când
importanţa factorilor naturali este exagerată, legile acţiunii politice fiind prezentate doar ca o
consecinţă a realităţilor geografice. Din istoria recentă ne sunt bine cunoscute exemplele unor
încercări de a efectua modificări ale frontierelor de stat, făcându-se apel la bariere naturale, cum
ar fi râuri, limite ale bazinelor de captare a apei sau crestele lanţurilor montane. Firește,
frontierele unităţilor teritoriale naturgeografice nu coincid cu frontierele naţionale ale statelor,
traseele acestora fiind cu mult mai mobile. Totuși, tentaţia ajustării frontierelor de stat la cele
naturale a fost destul de mare de-a lungul istoriei, acest lucru conducând inevitabil la apariţia
unor conflicte între statele vecine. În istoria secolului al XX-lea Germania lui Hitler este cel mai
frecvent citat exemplu de invocare a unor motive de ordin geografic pentru argumentarea unei
politici de cucerire, de extindere a teritoriului naţional în vederea creării unui „spaţiu vital”
suplimentar.
Karl Haushofer (1869-1946) a fost figura centrală a geopoliticii germane. Fiu al unui
învăţător bavarez, Haushofer a urmat cariera militară, intrând în armata din Bavaria, în 1889.
Orientarea sa spre geopolitică a fost profund legată de numirea sa, în 1908, în cadrul Misiunii
Militare a Germaniei din Japonia. Atât în călătoria sa maritimă, înspre arhipelagul nipon, cât şi
pe drumul terestru de întoarcere, prin Siberia, în anul 1910, Haushofer a fost fascinat de
importanţa strategică a spaţiilor, respectiv a unor locaţii geografice. În 1912 şi-a susţinut teza de
doctorat, publicată ulterior sub titlul Dai Nihon (Marea Japonie), lucrare în care exemplificând
prin cazul arhipelagului nipon şi-a argumentat teza conform căreia, locaţia geografică şi
caracteristicile teritoriale influenţează destinul statelor. Lui Karl Haushofer i se datorează
studierea instituţionalizată a geopoliticii. Întâi de toate, Haushofer a operat o delimitare tranşantă
între geografia politică descrisă drept disciplina care studiază distribuţia puterii statale în spaţiile
terestre şi geopolitică adică ştiinţa despre formele de viaţă politică în spaţiile naturale ale vieţii,
care se străduieşte să explice dependenţa primelor de condiţionările naturii. Autonomizarea

1
geopoliticii ca disciplină aparte s-a produs în 1924, odată cu înfiinţarea în cadrul Universităţii de
Munchen, a Institutului de Geopolitică şi publicarea regulată, între 1924-1945, a periodicului
acestuia, "Zeitschrift für Geopolitik" (Jurnal de Geopolitică). După instaurarea regimului nazist,
studiile de geopolitică au cunoscut o largă răspândire, fiind coordonate oficial de guvernul nazist,
din anul 1935. La Universitatea Heidelberg a fost constituită Asociaţia Cercetătorilor în
Geopolitică, Karl Haushofer devenind primul preşedinte ale acesteia. La sfârşitul anilor treizeci,
fiul său Albrecht a ocupat postul de profesor titular de geopolitică în cadrul Şcolii de Studii
Politice Avansate (Haochschule für Politik) de la Berlin.
Relaţiile familiei Haushofer cu politica nazistă au fost sinuoase. Karl a stabilit raporturi
de trainică prietenie cu Rudolph Hess încă înainte de înfiinţarea Partidului Naţional-Socialist. El
a fost un frecvent vizitator al închisorii Landsberg, unde erau deţinuţi Adolf Hitler şi Rudolph
Hess după eşuarea puciului din 1923. Există mai multe mărturii, ale unor martori direcţi, dar şi
observaţiile unor specialişti, care indică, argumentat, influenţa ideilor geopolitice ale lui
Haushofer asupra lui Hitler, indentificabile de altfel în Mein Kampf. Imediat, după ce Adolf
Hitler a devenit cancelar, Karl Haushofer a fost numit profesor de geopolitică şi decan al
Facultăţii de ştiinţe a Universităţii Munchen. În 1934 a fost numit preşedinte al Academiei
Germane, iar în 1938 a devenit, cu sprijinul lui Rudolph Hess, preşedintele Ausland
Organization, instituţie care se ocupa de germanii ce locuiau dincolo de graniţe. Între timp, fiul
său Albrecht, fusese numit, între 1934-1938, însărcinat special al cancelarului german în
Cehoslovacia. Familia Haushofer a renunţat la legăturile privilegiate cu regimul nazist după
1941, şi datorită invadării de către Wehrmacht a Uniunii Sovietice, acţiune care contravenea
tezelor geopolitice susţinute de Karl. Dar poziţia acestuia s-a şubrezit în urma "refugierii" lui
Hess în Marea Britanie. Albrecht a fost implicat în complotul ofiţerilor germani împotriva lui
Hitler şi a sfârşit prin a fi executat în aprilie 1945, cu doar câteva zile înaintea capitulării
Germaniei. Un an mai târziu, deziluzionat de soarta celui de-al Treilea Reich şi de implicarea sa
nefastă, Karl Haushofer s-a sinucis împreună cu soţia sa, Martha.
Karl Haushofer a avut o consistentă şi prodigioasă activitate publicistică. Lucrării despre
Japonia, i-a adăugat în 1924 (carte reeditată în 1938) Geopolitik des Pazifischen Ozeans.
Problemele geopolitice ale Extremului Orient au constituit prima temă majoră tratată de
Haushofer. Deşi s-a considerat continuatorul intelectual al lui Ratzel şi Kjellen, Haushofer s-a
raportat permanent la Halford Mackinder şi la proiecţia dezvoltată de acesta asupra Eurasiei. De

2
altfel, interesul suscitat lui de Extremul Orient se explică prin credinţa sa că o alianţă pe Axa
Berlin-Moscova-Tokio, cu Rusia ocupând Mongolia şi Japonia controlând Manciuria ar fi putut
oferi o rută transcontinentală liberă de interferenţele şi presiunile anglo-saxone.
Social-darwinist în concepţie, Haushofer a preluat de la Ratzel şi a acordat valoare
supremă obiectivului-fenomen Lebensraum (spaţiu vital). Situat sub impactul situaţiei în care
ajunsese Germania după Primul Război Mondial, el a fost permanent motivat în a găsi soluţii,
care să-i confere acesteia posibiltatea de supravieţuire ca mare putere. A fost de acord cu Kjellen
că statul se manifestă precum un organism, iar perpetuarea existenţei acestuia putea fi asigurată
prin achiziţionarea unui spaţiu îndestulător (Grosseraum). Aria respectivă urma să fie ocupată
prin diseminare etnică (Volk), rasială (Blut) şi culturală (Kultur). Un rol esenţial urmau să-l joace
în această perspectivă vezi Grenzen in ihrer Geographischen und Politikschen Bedentung
(Importanţa geografică şi politică a graniţelor), Berlin, 1927 graniţele, considerate "mai
degrabă locuri ale confruntării şi coliziunilor, decât norme juridice ale delimitărilor politico-
statale".
Haushofer a şi dezvoltat această teză în următoarele sale lucrări, Geopolitik der Panideen
(Geopolitica Panideilor), 1931 şi Geopolitik von Hente. Preocupat de pericolele ce ameninţau
Germania, din acest punct de vedere primejdia venea din partea puterilor care controlau navigaţia
maritimă, Haushofer a analizat şi configurat liniile de forţă ale distribuirilor cultural politice. El a
concluzionat că prin difuziunile culturale (pan-idei pan-gândire) geografia politică lumii s-a
configurat sub forma mai multor pan-organisme: Pan-Europa, care spera să devină germană;
Eurafrica (bazinul Mediteranean şi nordul Africii), care urma să intre sub controlul Pan-Europei;
Pan-Rusia, o citadelă care ocupa imensul spaţiu dintre Elba şi Amur; Pan-Pacific, arie ce urma să
fie disputată de Japonia cu puterile coloniale europene şi S.U.A.; Pan-America şi Pan-Islam,
zona Orientului Mijlociu. În condiţiile în care Marea Britanie şi S.U.A. dominau prin interese
comune întreaga Emisferă Occidentală, Haushofer s-a arătat convins că, doar o alianţă
contrabalansatoare a Germaniei cu Rusia chiar şi Sovietică şi Japonia putea asigura ţării sale
supravieţuirea ca mare putere.
Astfel se explică opoziţia lui Haushofer faţă de războiul cu Uniunea Sovietică. Cu toate
că, prin conceptele promovate de el Lebensraum şi Drang nach Osten care urmau să asigure
constituirea unui Kulturboden german compact, a oferit lui Hitler o bază ideologică, ulterior s-a
pronunţat în favoarea unei reorientări a expansiunii germane spre sud, sud-est (Drang nach dem

3
Süden). Conştient de prejudiciile aduse disciplinei pe care a slujit-o o viaţă, datorită aservirii ei
regimului nazist în anii treizeci el a arătat că obiectivul său este de a oferi Germaniei o gândire
politică superioară, Wehr-geopolitik (geo-strategie), Haushofer a încercat să disculpe geopolitica
într-o ultimă lucrare antumă, publicată în noiembrie 1945, Defence of German Geopolitics.
Geopolitica germana s-a nascut ca un protest la situatia din acel moment a Germaniei
(care devenise dupa primul razboi mondial un fel de anexa a Elvetiei, fiind redusa la o treime din
teritoriul detinut, militarii erau pe drumuri, saracia era in floare etc). El observa faptul ca actul
politic se desfasoara pe baze traditionale, cu fata spre trecut, in vreme ce in alte tari (SUA,
Anglia) pregatirea oamenilor politici se face in institutii specializate. Germania a intrat in razboi
fara o viziune geopolitica, cu o necunoastere a raportului de forte, in vreme ce peste tot s-a
intrevazut inca din 1904 "furtuna care se ridica la orizont". Iata de ce era absolut necesar sa apara
si o geopolitica germana (autorul nefiind de acord cu teoriile lui Ratzel si ale lui Kjellen care,
spunea el proveneau din surse anglofone).
Haushofer era preocupat de formarea unui bloc continental care sa cuprinda Europa,
nordul si estul Asiei, nu pe afinitati politice ci pe determinari geopolitice. Aceasta idee apare ca
un contra-atac la marile puteri Anglia si SUA, care dupa el lansasera o asa numita politica
anaconda. Prin faptul ca aceste puteri stapaneau Oceanul Planetar, deci tarmurile (asa cum arata
Spykman) ele vor putea controla si interiorul continentului, incolacindu-se si omorand prin
sugrumare ceea ce este pe continent. Haushofer considera ca alternativa la aceasta primejdie ar fi
o alianta intre Rusia, Germania si Japonia care ar alcatui asa numitul bloc continental. Aceasta
teorie se apropie foarte mult de cea privind zona pivot a lui Mackinder, care spunea ca cine va
domina aceasta zona va stapani lumea. Pentru a pune in practica teoria blocului continental,
Haushofer face referiri la ceea ce gandea, un lider politic japonez Goto, care vorbea despre
atelajul numit troika. Acesta se referea la o posibila inaintare in conditiile in care Japonia si
Germania ar fi tinut in frau un al treilea cal naravas numit Rusia. Doar asa aceste tari reunite ar fi
ajuns sa aiba acces la marile Baltica, Adriatica si la Marea Japoniei, realizandu-se o expansiune
de la nord la sud: Germania ar fi stapanit Europa (Italia ajungand in sfera sa de influenta, India
si-ar fi dobandit independenta fata de Anglia, Franta ar fi fost redusa la neputinta, iar Africa ar fi
devenit principala directie de expansiune a unei Europe germane), Japonia ar fi dominat Pacificul
si Orientul Indepartat, iar Rusia Oceanul Indian (in conditiile in care ar fi renuntat la telurile
revolutionare). Autorul german vorbeste insa despre patru zone de expansiune teritoriala,

4
incluzand pe langa cele trei deja amintite si SUA a carei directie de expansiune ar fi urmat sa fie
America de Sud.
Totusi aceasta terorie a fost infirmata de istorie deoarece Hitler a hotarat sa atace Rusia,
ignorand ceea ce spunea Haushofer si anume ca "nici unul dintre cele doua popoare puternice ale
continentului nu trebuie sa se ridice unul impotriva celuilalt", repetand gresala facuta de
Napoleon si de Wilhem al II-lea. Karl Haushofer vede geopolitica ca pe o modalitate de a
preintampina razboaiele de orice tip, considerand-o ca fiind "cel mai bun mijloc de a evita
catrastrofele mondiale". Din aceasta cauza el a fost in total dezacord cu decizia de a ataca URSS,
deci tocmai partea dominanta a blocului continental. Datorita acestei hotarari au scazut sansele
pentru Eurasia formata din Germania, Rusia si Japonia, dar au aparut si importante coalitii
impotriva Germaniei (din partea puterilor oceanice care se simteau amenintate). Iata deci ca
sfatul lui Bismarc, Cancelarul Germaniei din secolul trecut, a fost total ignorat si anume, faptul
ca Germania nu trebuie sa-si afiseze dorinta de a deveni o mare putere, deoarece va atrage
formarea impotriva sa a unei coalitii reprezentata de marile puteri. Hitler a ignorat faptul ca,
istoria ne transmite avertismente privitoare la anumite fapte repetitive, la anumite greseli
savarsite in trecut si pe care noi trebuie sa le evitam. Karl Haushofer este de parere ca geopolitica
"inlocuieste pasiunea politica si incearca sa se bizuie pe conexiuni naturale". Aceasta idee este
prezenta in teoriile sale cu privire la realizarea blocului continental si in ceea ce priveste ideea ca
nu trebuie sa existe abordari partizane (nici de stanga, nici de dreapta).
Haushofer a dezvoltat un concept fundamental, acela de spatiu vital, spatiul necesar unui
popor sa traiasca si sa se dezvolte. Este vorba de fapt despre cele doua tipuri de colonizari despre
care vorbea Ratzel (colonizarea interna si cea externa). Faptul ca el vorbeste despre sporirea
spatiului atunci cand acesta a devenit prea stramt, in conditiile in care Germania se afla in
aceasta situatie, a facut ca majoritatea autorilor sa-l incrimineze, considerand ca teoriile sale au
servit ca justificare pentru actiunile intreprinse de nazisti in cucerirea de noi teritorii. Chiar
autorul vorbeste despre doua popoare: german si japonez, care se aflau in situatia de densitate
prea mare a populatiei in raport cu suprafata detinuta. Ca o justificare in plus este amintit faptul
ca in nordul Germaniei exista zone mai putin fertile, iar in anumite regiuni densitatea populatiei
este chiar mai mare. Germania, spre deosebire de Japonia care a avut posibilitatea de extindere a
teritoriilor sale in Pacific, nu a beneficiat de acest privilegiu datorita vecinilor puternici din zona,
fiind condamnata la suprapopulare. Daca avem in vedere teoria elaborata de Ratzel care spunea

5
ca granitele sunt un produs al miscarii si conceptul de druckquotient al lui Ion Conea, putem
ajunge la concluzia ca nevoia de spatiu a Germaniei era justificata. Numai ca odata inceputa
aceasta expansiune, ea nu s-a oprit la spatiul vital de care Germania avea nevoie, ci Hitler a
continuat politica de cucerire pentru a-si realiza dorinta de a deveni o mare putere. In privinta
acestui concept de spatiu vital, teoriile lui Haushofer sunt in intregime preluate de Hitler si puse
in practica.
In ceea ce priveste conceptul de granita, Haushofer preia teoriile lui Ratzel, adaugand in
plus ideea de frontiera in miscare si de viata politica a frontierei. Viata politica se refera la
fenomenele economice, culturale, spirituale, care asemenea unor strapungeri prietenoase trec din
tara de origine in tarile vecine, in momentul in care intensitatea acestora este destul de puternica.
Din aceasta cauza, el considera ca fiind deosebit de important ca aceste strapungeri sa fie
detectate din timp pentru ca apoi sa ne aparam in acelasi mod. De aceea securitatea unei tari nu
va consta numai in asigurarea granitelor acesteia, ci si in apararea impotriva acestor strapungeri
prietenoase care in momentul in care devin destul de intense pot duce la modificara granitelor in
favoarea statului emitent. In acest sens Haushofer vorbeste despre dezvoltarea simtului de
frontiera, tocmai pentru detectarea acestor strapungeri si pentru protejarea fata de ele. Iata ca
autorul a avut in vedere in teoriile sale nu doar crearea unui spatiu vital al poporului german prin
expansiune teritoriala, ci si protejarea acestuia de influentele venite din exterior (care erau foarte
mari, Germania fiind inconjurata de state puternice) pentru conservarea acestuia.
In ceea ce priveste pan-ideile (harta mentala, busola dupa care ne orientam), Haushofer
observa inca de la inceputul secolului ca, Europa libera nu poate fi decat "intre actuala frontiera
sovietica, marile nordice si bazinul mediteranean". Deziderat care a fost realizat, ba chiar depasit
(prin propunerile de integrare in Uniunea Europeana adresate Estoniei, Ciprului si de curand
Turciei, Maltei, Lituaniei si Letoniei), pan-ideea europeana fiind realizata. El prevede ceea ce va
fi Uniunea Europeana , cu precizarea ca, aceasta "confedereatie" va fi viabila doar daca se vor
respecta drepturile nationale interne ale membrilor, iar fiecare stat va vorbi limba care apartine
poporului sau. Aceasta conditie este discutabila daca avem in vedere aparitia monedei europene
unice, disparitia granitelor, incercarea de globalizare.

6
 BIBLIOGRAFIE:
“Despre Geopolitica”, Oleg Serebrian , Ed.Cartier, Bucuresti, 2009
“Geopolitica”, Paul Dobrescu, Ed, Comunicare-ro, Bucuresti 2008
Dictionar Enciclopedic, vol. II, Editura Enciclopedica , Bucuresti, 1996