Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece

T.R.I.

Bipolaritatea şi perioada post – Razboi

Rece

1
Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece
T.R.I.

2
Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece
T.R.I.

Când vine vorba despre relaţiile internaţionale, s-a obişnuit să se folosească mai multe
clişee: atunci când se vorbeşte despre sistemul internaţional se întrebuinţeză, chiar şi după
terminarea războiului rece, termenii de unipolaritate, bipolaritate, multipolaritate.
Totuşi, Războiul Rece a luat sfârşit, iar clişeele au rămas în memoria politicii externe a
statelor care le-au folosit. Acestea tind să realizeze un transfer dintr-o categorie în alta,
oscilând între multilateralismul printre actorii mici ai sistemului internaţional şi
unilateralismul dar care este instrumentul principal de acţiune în favoarea atingerii scopurilor
de politică externă a actorilor mari.
Un clişeu, care are valoare de adevăr, chiar şi în prezent, când au trecut aproape
douăzeci de ani de la destrămarea sistemului bipolar al relaţiilor internaţionale, adică de la
destrămarea Uniunii Sovietice, unul dintre cei doi poli, care s-a menţinut în viaţă cu ajutorul
armelor nucleare. Acesta ţine de tendinţa de a caracteriza situaţia geopolitică actuală, dar şi
cea trecută, prin prisma relaţiilor de politică externă ale Statelor Unite ale Americii şi
Federaţiei Ruse. Nu există stat sau actor internaţional, care să nu ţină cont în stabilirea
intereselor şi priorităţilor naţionale de dispoziţia politicienilor de la Casa Albă sau Kremlin.
Analistii politicei îşi pun întrebări cum ari fi: Ce sunt aceşti doi actori internaţionali:
rivali sau parteneri? Până la ce punct se extinde această rivalitate sau acest parteneriat? Poate
să existe, totuşi un consens între cei doi, ţinând cont de faptul că la nivel declarativ, adică de
discurs politic, tendinţele de propagare a interesului naţional sunt realizabile într-o manieră
asemănătoare şi de o parte, şi de cealaltă? Până unde poate ajunge toleranţa reciprocă, dacă
sistemul internaţional a fost în secolul XX prea mic pentru cei doi actori internaţionali? Cine
va obţine primatul asupra lumii: Federaţia Rusă prin acţiuni, declarate multilateraliste sau
Statele Unite ale Americii, prin deja consacratele metode unilateraliste? Este posibil să mai
asistăm la o astfel de duelare pe arena internaţională sau Războiul Rece le-a epuizat deja
resursele în faţa noilor provocări?
Cel de-al doilea razboi mondial a reuşit să pună capăt mai multor aspecte care nu-şi
mai gaseau locul în acea parte din istorie: Imperialismul, structura multipolară aflată într-o
continuă incertitudine chiar de la inceputul secolului a fost inlocuită de biporarismul SUA-
URSS, ţări participante la război, dar cu situaţii complet diferite. SUA era o superputere

3
Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece
T.R.I.

militară şi economică, mult mai puţin afectată de cel de-al doilea razboi mondial decât statele
europene şi URSS pe de o parte care nu putea fi considerată o putere economică, dar totuşi
din punct de vedere militar avea un cuvânt greu de spus. Axa est-vest s-a stabilizat prin
intermediul armelor nucleare. Cauzele exacte ale confruntării, numite Razboiul Rece, sunt
complexe şi incerte. Se poate spune totuşi ca variaţia economică şi interesele politice şi vidul
de putere creat prabuşirea vechii ordini a creat sistemul bipolar, în care o mare atenţie era
acordată disputei dintre cele două mari puteri.
Americanii au încercat să se opună expansiunii comuniste oriunde ameninţa. Doctrina
"containment" a transformat politica externă a SUA de la forma de izolare în care se afla
inainte de razboi la una de globalizare de după razboi, opunându-se URSS-ului (şi mai tarziu
Chinei comuniste) atât diplomatic cât şi militarl. SUA a sponsorizat diferite alianţe regionale
precum NATO în 1949. URSS-ul a raspuns in 1955 prin Trataul de la Varşovia. Ambele părţi
au cautat sprijin în lumea a treia, unde atat SUA cât şi URSS au investit armament şi bani în
diferite guverne sau grupuri de rebeli, în continua luptă comunism-capitalism.

Oricare ar fi progresul către controlul armelor nucleare, sistemul mondial a fost pentru
totdeauna tulburat de folosirea bombei atomice asupra oraşului Hiroshima pe 6 august 1945.
Armele atomice au schimbat relaţiile de putere, prin introducerea posibilitătii de
autodistrugere totală a oamenilor. Ei practic au impărţit lumea pentru câteva decenii în două
clase de putere: cele două mari superputeri, care deţineau cea mai mare parte a armelor

4
Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece
T.R.I.

nucleare şi ceilalţi. Probabil, rezultatul unui razboi nuclear este atât de dezastruos încat cea
mai parte din sistemele politice prevăd sfârşitul lumii. Un rezultat este acela ca superputerile
nucleare au evitat un razboi direct între ele. Un alt rezultat este acela că discuţiile pe baza
armelor nucleare au devenit un proces continuu. Deceniile de convorbiri despre arme au avut
un succes limitat. Un număr de acorduri au restrans arsenalele nucleare ale SUA si Rusia.
Faptul ca ambele superputeri posedau arme nucleare, în mod firesc a dus la evitarea
unor confruntări directe cu toate că au existat câteva. Cel mai serios dintre acestea a fost criza
nucleară din Cuba, izbucnită în octombrie 1962 după ce sovieticii incepuseră să construiască
rachete nucleare de raza medie în Cuba.
Doctrina americană ce privea un control strict asupra evoluţiei altor state a dus la
implicarea SUA în Vietnam. Forţele vietnameze conduse de către naţional-comunistul Ho Chi
Minh au învins armatele franceze coloniale in 1954 şi au capatat independenţa. Dar ţara era
împărţită între forţele de nord conduse de Ho şi un guvernamant pro-vestic în sud. A început
lupta pentru unificarea Vietnamului, politica americană de control strict asupra evoluţiei altor
state a împins SUA să intervină cu propria ei armată în1964 în sprijinul Vietnamului de Sud.

Vietnamul a cauzat un număr important de schimbări în atitudinea SUA şi a implicării

acesteia în relatiile internaţonale. Una dintre schimbări a fost o sporire a rezistenţei faţă de

5
Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece
T.R.I.

necesitatea razboiului rece de a combate comunismul pretutindeni. În al doilea rând, SUA a

realizat cu claritate că sistemul bipolar se prabuşea. Cu toate că, mai ales din punct de vedere
militar unele aspecte ale bipolarismului s-au păstrat, sistemul de alianţe din jurul celor doi poli
a început sa se fragmenteze. China şi URSS erau atat de contrare încat erau pe punctul de a se
gasi în razboi în 1969. Începând, aproximativ cu guvernarea liderului sovietic Leonid I.
Brejhnev(1964-1982) şi a preşedintelui american Richard M. Nixon(1969-1974) relaţiile est-
vest au început să renască. Realizând cu acurateţe realitatea schimbării balanţei puterii, în
special ascensiunea Chinei şi declinul consensului în cea ce priveşte razboiul rece în SUA,
Nixon s-a hotărât să îmbunătăţească relaţiile cu URSS şi China printr-o politică de detentă.
Bazându-se pe propriile perspective internaţionale şi schimbări interne, URSS şi China ajung
la un real consens politic şi au copiat tendinţa de moderare din politica americană.
Sfarsitul sistemului bipolar. In timpul anilor ’70 si inceputul anilor ’80 relatiile dintre
est si vest au continuat sa se raceasca si sa se incalzeasca, dar in ansamblu s-au imbunatatit.
Din 1985 ele au inceputa sa se schimbe mult mai repede. URSS a intrat in atentia
puterilor. Michail S. Gorbaciov a devenit presedintele URSS in 1985 si a functionat drept
catalizator in privinta schimbarilor aparute. El a incercat sa reformeze sistemul politic opresiv
al URSS prin permiterea exprimarii unor oponenti si prin masuri democratice. Gorbaciov a
cautat sa restructureze greoiul sistem economic si birocratic sovietic.
Gorbaciov nu era nici democrat, nici capitalist in sensul european de vest al cuvintelor,
scopul sau principal era sa reintinereasca URSS-ul. Gorbaciov a cauta sa aiba relatii mai bune
cu vestul pe langa proclamata sa preferinta pentru armonie, existand doua motive. In primul
rand, o relaxare a tensiunilor i-ar fi permis acestuia sa reduca partea alocata de catre bugetul
URSS cheltuielilor militare si sa le redirectioneze in scopuri interne in vederea dezvoltarii
tehnologice a URSS-ului. In al doilea rand, stabilirea de relatii pasnice cu vestul ar fi permis
acestor state sa investeasca in anumite aspecte economice incluzand tehnologii sofisticate,
conditii mai favorabile de schimburi, si accentuarea unor investitii private in URSS.
Spre a-si indeplini telurile Gorbaciov a lansat o pace ofensiva ce consta intr-o
combinatie intre o diplomatie publica abila si activitate intensa. El a retras fortele sovietice
din Afganistan, a cooperat cu SUA spre a detensiona situatia din sudul Africii, America
centrala si oriunde in alta parte; a anuntat faptul ca URSS-ul intentioneaza sa permita Europei
de est sa-si urmeze propriile politici sociale interne. Aceste schimbari in politica URSS
cuplate cu sistemul economic si politic sovietic slabit au oferit Europei de Est ocazia de a se
dezlipi din orbita moscovita. Cele mai dramatice evenimente au avut loc in ceea ce atunci se

6
Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece
T.R.I.

numea Germania de Est. Atunci la mijlocul anului 1989, 500. 000 de locuitori ai Germaniei
de Est au demonstrat impotriva guvernului lor comunist in fata ultimului simbol al razboiului
rece, Zidul Berlinului. In cateva saptamani guvernul Germaniei de Est a incetat sa
functioneze, grabind astfel unificarea Germaniei. In octombrie 1990 Germania de Est practic
s-a autodizolvat si s-a format in parti componente ale landurilor germane, apartinand astfel
unei singure Germanii. Dominatia sovietica asupra altor tari din Europa de Est a disparut cu
repeziciune, guvernele comuniste din zona au fost dizolvate sau fortate sa renunte la puterea
politica. Cateva tari au cerut retragerea trupelor sovietice si in februarie 1991 membrii
Pactului de la Varsovia au dizolvat alianta.
Sunt unii care sustin ca lumea este sau ar trebui sa urmeze calea unui nou sistem ce
presupune prabusirea sau slabirea sistemelor nationale si impunerea unei noi organizatii
supranationale ce presupune un control mai amplu. La extrema acesta ar putea deveni un
guvern unic mondial si sistemul ar fi in acest caz unipolar.
Un alt tip de sistem unipolar este "imperiul universal”, in care o superputere
dobandeste hegemoia mondiala. Au existat unele speculatii cum ca SUA ar putea sau ar trebui
sa incerce sa obtina aceasta hegemonie. In timpul crizei din Golf (1990-1991) presedintele
Bush a vorbit despre stabilirea unei noi ordini mondiale bazate pe o cooperare americano-
sovietica si o mai mare incredere acordata legilor internationale si organizatiilor
internationale.
Cand americanii si trupele aliate au triumfat in razboiul din Golf 1991 si URSS-ul s-a
prabusit, unii observatori, printre care si Charles Krauthammer au afirmat ca "traim intr-o
lume unipolara”, avand SUA ca putere hegemonica. Krauthammer a sustinut faptul ca SUA ar
trebui sa se bazeze pe "putere si vointa: puterea de a recunoaste lumea unipolara si vointa de a
o conduce”. O alta structura posibila in cazul evolutiei globale este un sistem multipolar.
Fostul presedinte al URSS , M. Gorbaciov dupa 46 de ani era foarte diferit: ”Sistemul bipolar
si-a epuizat potentialul”, a spus el celor adunati in cadrul colegiului Westminster . Cea mai
mare majoritate a populatiei era de parere ca solutia va fii multipolaritatea.
Daca Gorbaciov are dreptate si se dezvolta un traditional sistem multipolar statal,
atunci tari ca SUA, China, Germania, Japonia, si Rusia sunt cele mai probabile sa joace aceste
roluri de "poli”. Si alte cateva state, dintre care cel mai probabil India s-ar putea alatura
acestora de dinainte . Fostul presedinte Richard Nixon, spre exemplu, estima faptul ca una din
tarile care ar putea deveni mare putere mondiala ar fi China in secolul XXI. Germania este si
ea la randul ei o tara care a inceput sa demonstreze virtuti diplomatice . Economia si

7
Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece
T.R.I.

potentialul militar Japonez au iscat aprinse controverse in legatura cu viitorul orientarii

internationale a statului japonez. Pactul de la Varsovia s-a dizolvat. Nu numai atat dar in
decembrie 1991 s-a intamplat imposimilul cand presedintele Boris Eltin a spus ca Rusia ar fi
de acord sa intra in NATO.
S-a terminat un razboi rece si au inceput altele doua, avertiza o analiza secreta facuta
de guvernul chinez. Prima lupta a fost o continuare a tarilor capitaliste de a submina tarile
comuniste ramase, inclusiv China. Al doilea razboi rece sugereaza documentul se baza pe
cresterea tensiunilor din cadrul aliantei vestice. Preziceri ocazionale despre Germania sau
Japonia masiv inarmate si agresive, sau o confruntare dintre SUA si oricare dintre aceste tari
este in acest moment pura speculatie, dar este incorect sa gandim ca stransa colaborare din al
doilea razboi mondial, bazata pe un inamic comun si o alianta dominata de SUA va continua
in ordinea mondiala care evolueaza.
Exista cateva lucruri capabile de a modifica structura multipolara traditionala bazata
pe stat. Intradevar exista un acord general printre oamenii de stiinta cum ca sistemul nu va
arata si nici nu va opera asemeni sistemului multipolar existent in perioda celui de-al doilea
razboi mondial. O modificare ar fi aceea ca Natiunile Unite sau alte organizatii globale ar
putea deveni mai independente si chiar mai puternice. O alta posibilitate ar fi eventuala
dezvoltare a unor poli regionali. Europa, sub forma Comunitatii Europene sau a orcarei alte
forme, ar putea deveni un pol. Germania si Franta, spre exemplu, au stabilit in 1992 armate
unite care pot servi in mod neindoielnic ca un nucleu viitoarei armate europene. Exista de
asemenea semne, care trebuiesc mentionate, ale opozitiei fata de politica unica europeana.
Un pol nord american este posibil sa se dezvolte. O intelegere de liber comert exista
deja intre SUA si Canada, si negocieri trilaterale in vederea captarii Mexicului in ceea ce este
numit "Nord American Free Trade Association (NAFTA)” s-au incheiat. Aceasta ar forma un
bloc economic de 360 de milioane de consumatori si un castig de 6. 000 de miliarde de USD
annual, cu o treime mai mare decat cea a Comunitatii Europene. Pe langa NAFTA exista
eforturi vremelnice des etichetate drept "intrepinderi pentru initiativa americana”, sub forma
extinderii ideii de comert liber regional la intreaga emisfera vestica. Pana acum, faza este pur
economica si nu politica de cooperare, dar este posibil ca America de Nord si chiar emisfera
vestica ar putea deveni un alt pol regional (Hurrell, 1992).
In mod similar, premierul malaiesian Mahathir Mohamad a propus in 1991 o grupare
economica est-asiatica condusa de Japonia. Aceasta idee este mai putin dezvoltata decat cea a
blocului est-emisferic nord-american, dar Asociatia Natiunilor din Asia de sud-est (care nu

8
Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece
T.R.I.

include Japonia) a semnat o intelegere de liberarizare a comertului in ianuarie 1992, si

regionalismul a inceput sa-si piarda din putere in aceasta zona (Bello&Blantz, 1992).
Ceea ce putem spune cu siguranta este ca bipolaritatea nu mai exista. Noul sistem
international va avea probabil cateva caracteristici multipolare, dar nu se va concretiza in
sistemul multipolar timpuriu.

Bibliografie:
1. Martin Griffiths, Relaţii Internaţionale, Editura Ziua, Bucureşti, 2003;
2. Karl W. Deutsch, Analiza relaţiilor internaţionale, Editura Tehnica-Info, Chişinău,
2006.