Anul IX nr.

3/2017

INFOSFERA
Revistă de studii de securitate şi informaţii pentru apărare

Publicaţie indexată în bazele de date internaţionale EBSCO şi CEEOL

Revistă cu prestigiu ştiinţific recunoscut de Consiliul Naţional de Atestare

a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU)

Direcţia Generală de Informaţii a Apărării

 CUPRINS
Securitatea naţională a României. Elemente definitorii privind cadrul conceptual........... 3
Ioan-Codruţ LUCINESCU

Terorismul – ameninţare la adresa securităţii naţionale ................................................... 12

Marius DOBRE

Trei generaţii de război informaţional. Nivelul dezvoltării domeniului în partea sa

publică ................................................................................................................................. 20
Iulian CHIFU

Economia Rusiei în noul context geopolitic internaţional: posibile scenarii .................. 28

Napoleon POP
Andreea-Emanuela DRĂGOI

Bătălia pentru Mosul (2016-2017): câteva observaţii despre dinamica puterii Statului
Islamic, radiografiată de surse deschise ............................................................................. 42
Florin DIACONU

Evoluţii la nivelul fenomenului jihadist global. Relaţia DAESH-Al-Qaida:

competiţie sau cooperare? .................................................................................................. 51
Ioana BURLAN
Dragoş MOLDOVAN
Alexandru BORŞ

Importanţa regiunii autonome uigure Xinjiang în asigurarea securităţii Chinei ............ 61

Isabela ANCUŢ

Relaţia analist de informaţii – beneficiar, un factor determinant în analiza strategică ... 75

Petru-Cătălin TOPLICEANU

Comunicarea interumană – bază a activităţii de culegere de informaţii specifice HUMINT ...... 82

Bogdan DUMITRU

Conflictul – o analiză psihologică ....................................................................................... 91

Manuela VÂRLAN

Perspectiva psihologică a pensionării militarilor ............................................................... 95

Cristian DOBRE

2
 INFOSFERA

SECURITATEA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI.

ELEMENTE DEFINITORII PRIVIND
CADRUL CONCEPTUAL

Dr. Ioan Codruţ LUCINESCU*

Abstract
In the last decades, security, on a global level, as old threats disappeared, new challenges took their
place. This situation determined a new perception of concepts such as defense and security, peace and conflict
etc. As a consequence, on one hand, security gained a multidimensional character due to various factors, and
on the other hand, the security environment itself needs an approach determined by old and new risks, dangers
and threats. Also, security nowadays doesn’t solely represent the domain of armed forces, but the effective and
efficient cooperation between all components of the security district, on a national and international level, and
in every domain of social life.
Keywords: national security, security environment, strategy, security policy.

Motto: De vreme ce statele sunt unităţile dominante,

securitatea naţională reprezintă chestiunea principală, atât în
referinţa obişnuită, deşi ambiguă la stat, cât şi în aplicarea,
de această dată mult mai precisă, la unităţile etnoculturale.
Barry Buzan, Ole Waever, Jaap de Wilde,
Security. A New Framework for Analysis

Introducere a ameninţărilor la adresa securităţii şi a

În urmă cu aproape 15 ani, Chris Donnelly,
înalt oficial al Alianţei Nord-Atlantice, într-
un articol intitulat sugestiv Security in the 21st
century: new challenges and new responses,
identifica trei factori care influenţează scena
internaţională de securitate1: (1) proliferarea de
tehnologie susceptibilă a produce insecuritate
la nivel internaţional, (2) creşterea diferenţelor
dintre statele bogate şi cele sărace şi (3) revoluţia
informatică.
Din acest punct de vedere, ne aflăm în
faţa unui amplu proces de reconsiderare
a ceea ce constituie starea de securitate,
răspunsurilor noastre la aceste ameninţări. Deşi
nevoia de cooperare internaţională a crescut
exponenţial, nemaiputând exista societăţi
moderne autarhice, totuşi, trebuie amintit faptul
că statele rămân principalii actori ai scenei
relaţiilor internaţionale, această aserţiune
fiind perfect redată de reputatul analist Robert
Kagan (care afirma faptul că lumea, cu toate
evoluţiile înregistrate, a rămas, în esenţă,
aceeaşi): „Naţiunile rămân la fel de puternice
ca întotdeauna, şi la fel ambiţiile naţionaliste,
pasiunile, precum şi competiţia între naţiuni care a
dat formă istoriei”2. Cercetătorii urmăresc, în ceea

*
Autorul este expert în studii de securitate.

3
 INFOSFERA
ce priveşte componenta de securitate naţională,
să analizeze modul în care politicile naţionale de
securitate, ca proces, sunt afectate de variabile -
de exemplu, de la percepţia publicului faţă de o
posibilă ameninţare de război şi până la obiectivele
desemnate prin strategiile de securitate.
De asemenea, sunt luate în calcul creşterea
numărului de conflicte armate majore, noua
cursă a înarmărilor din Asia-Pacific şi Orientul
Mijlociu, livrările militare ce sporesc de la an
la an, comerţul înfloritor cu arme de calibru
mic (ideale pentru atentate), exacerbarea
cheltuielilor militare în statele sărace etc.3. Se
evidenţiază dezechilibrele majore între utilizarea
instrumentelor militare şi activităţile de prevenire
a conflictelor prin intermediul diplomaţiei, în
detrimentul celor din urmă.
Din punct de vedere al comunităţii
euroatlantice, principalele ameninţări ale unui
mediu de securitate puţin predictibil sunt, aşa
cum au fost ele reliefate în ultimul deceniu şi
jumătate, următoarele4:
Terorismul internaţional - o veritabilă
ameninţare strategică. Acest nou tip de terorism
este legat atât de mişcările fundamentaliste care
proliferează în complexa lume musulmană,
cât şi de propagarea ideilor Jihadului în marile
comunităţi islamice din Europa Occidentală.
Dincolo de riscurile imediate, terorismul
ameninţă deschiderea şi toleranţa, principii
specifice societăţilor democratice, punând la
îndoială însăşi fundamentul regimurilor laice
contemporane.
În ultimii ani, se conturează un fenomen nou,
deosebit de periculos prin impredictibilitatea sa -
radicalizarea a mii de tineri musulmani care
îşi fac ,,ucenicia” pe fronturile din Siria,
Irak, nordul Africii etc. şi care, ulterior, se
întorc pe vechiul continent. Aceştia reprezintă
veritabile ,,bombe cu ceas” nu numai pentru
statele unde locuiesc, ci, practic, pentru întreg
spaţiul comunitar, ca urmare a liberei circulaţii
existente la nivelul UE. Reducerea şi eliminarea
procesului de radicalizare islamistă constituie
una dintre principalele provocări pentru
societăţile europene şi o sarcină de maximă
importanţă pentru serviciile de intelligence.
4
Proliferarea armelor de distrugere
în masă reprezintă o altă ameninţare
importantă la adresa securităţii euroatlantice.
Riscurile deosebite determinate de acest tip
de ameninţare rezidă în faptul că prin intermediul
armelor de distrugere în masă un grup terorist
de mici dimensiuni poate provoca pierderi care,
anterior, nu puteau fi cauzate decât de armate ale
unor state.
Existenţa unor structuri statale slabe
(failed states) şi amplificarea crimei organizate.
În unele părţi ale globului (Orientul Mijlociu
şi spaţiul ex-sovietic, în special) existenţa unor
structuri statale slabe, conflictele civile şi accesul
la arme au determinat întărirea poziţiilor crimei
organizate. Acestea se constituie în ameninţări
la adresa securităţii, prin sprijinirea traficului de
droguri sau a celui de fiinţe umane.
Conflictele regionale care subminează
fundamentele securităţii şi stabilităţii şi creează
precondiţii pentru terorism şi crimă organizată,
contribuind la proliferarea armelor de distrugere
în masă (WMD).
Crima organizată ameninţă Europa prin
traficul de droguri, traficul de fiinţe umane,
imigraţia ilegală, traficul ilegal de arme mici
etc. Legăturile dintre terorismul internaţional
şi crima organizată au devenit evidente, în
multe cazuri conlucrând pentru maximizarea
profiturilor.
Un exemplu interesant îl reprezintă şi modul
în care Strategia Ministerului Finlandez al
Apărării 2025 abordează sursele de insecuritate.
Acestea sunt structurate pe trei nivele, regăsindu-
se, în linii generale, în toate societăţile comunităţii
euroatlantice:
a) nivelul cetăţenesc – accidentele,
alcoolismul, fumatul, marginalizarea etc.;
b) nivelul naţional – agresiunea armată,
terorismul, crima organizată, presiunile politice,
economice şi militare externe, dereglările din
domeniul sănătăţii şi bunăstării populaţiei,
catastrofele naturale, accidentele majore şi
dezastrele, disfuncţiile economice, migraţia,
defecţiunile reţelelor electrice;
c) nivelul comunităţii internaţionale – lipsa
resurselor naturale, terorismul internaţional,
 INFOSFERA
criminalitatea organizată internaţională, crizele
etnice, proliferarea armelor de distrugere în
masă, încălzirea globală, deşertificarea, poluarea,
suprapopularea5.
Indiscutabil, noţiunea de politică de
securitate la nivel naţional suferă, în prezent,
transformări majore. Multe dintre noile riscuri
şi provocările la adresa securităţii care însoţesc
globalizarea au caracter transnaţional, fiind
generate de către actori nonstatali şi afectând
securitatea noastră chiar şi de la mari distanţe.
Sărăcia, subdezvoltarea, educaţia slabă, criza
resurselor, dezastrele naturale, distrugerea
mediului, bolile, inegalitatea şi violarea
drepturilor omului sunt doar câţiva dintre
factorii care alimentează migraţia ilegală şi
extremismul secular şi religios. Ele pot, prin
urmare, să cauzeze instabilitate şi, în forma
lor cea mai radicală, să faciliteze proliferarea
terorismului internaţional. Într-o lume tot mai
interdependentă, aceste riscuri au nu numai
o influenţă asupra mediului lor imediat, ci
afectează securitatea comunităţii ca întreg, în
diferite feluri6.
Schimbul liber de informaţii şi idei poate
genera riscuri la adresa unor state sau actori
non-statali, dând posibilitatea teroriştilor şi
criminalităţii organizate să-şi însuşească şi
folosească cunoştinţe sensibile, tehnologii şi noi
capabilităţi. Structurile politice şi economice
ale unui stat, precum şi infrastructura sa critică,
devin, prin urmare, mai vulnerabile, nu numai în
faţa activităţilor criminale, actelor de terorism
sau a atacurilor militare, ci şi în faţa atacurilor
cibernetice7.
În aceste condiţii, este imperios necesar
ca statele comunităţii euroatlantice, inclusiv
România, să surprindă toate aceste mutaţii în
documentele programatice fundamentale, precum
Strategiile de securitate şi apărare.
Viziunea românească asupra conceptului
de „securitate naţională”
În contextul climatului social şi politic
excepţional înregistrat în România în perioada
imediat următoare evenimentelor din decembrie
1989, noţiunea de „securitate” fiind asociată cu
5
instituţia represivă a regimului comunist prăbuşit,
s-a evitat utilizarea ei în noul cadru juridic al
statului democratic.
A fost preferată sintagma „siguranţă
naţională”, termen neutilizat în legislaţiile
ţărilor europene democratice. „Siguranţa
naţională” este definită, în art. 1 din Legea
nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a
României, ca fiind „starea de legalitate, de
echilibru şi de stabilitate socială, economică
şi politică necesară existenţei şi dezvoltării
statului naţional român, ca stat suveran,
unitar, independent şi indivizibil, menţinerii
ordinii de drept, precum şi a climatului de
exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor
şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor
potrivit principiilor şi normelor democratice
stabilite prin Constituţie”8.
Evoluţia societăţii, consolidarea
democraţiei şi a instituţiilor statului de drept
au impus regândirea acestui concept, termenul
de „securitate naţională” fiind prezent,
pe larg, în documentele programatice adoptate în
ultimul deceniu în România.
Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru
Securitate9 defineşte securitatea naţională
drept „starea naţiunii, a comunităţilor sociale,
a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe
prosperitate economică, legalitate, echilibru şi
stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea
de drept şi asigurată prin acţiuni de natură
economică, politică, socială, juridică, militară,
informaţională şi de altă natură, în scopul
exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, manifestarea deplină a libertăţii de
decizie şi de acţiune a statului, a atributelor sale
fundamentale şi a calităţii de subiect de drept
internaţional”.
Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru
perioada 2015 – 2019. O Românie puternică în
Europa, documentul care se referă la securitatea
statului român în următorii ani, promovează
conceptul de securitate naţională extinsă, prin
care se doreşte o abordare multidimensională
a acestuia. Astfel, se are în vedere o abordare
integrată a domeniilor care asigură, într-o formă
sau alta, securitatea României: dimensiunea
 INFOSFERA
de apărare (cu manifestarea sa duală – apărare
naţională şi apărare colectivă), ordine publică,
de intelligence, educaţie, sănătate, economie,
energie, mediu, infrastructuri critice10.
Atât guvernele, cât şi organizaţiile
internaţionale admit faptul că, pentru a putea fi
asigurată, securitatea trebuie să fie realizată sub
cele două aspecte ale sale – internă şi externă –
aflate în strânsă interdependenţă. Un stat nu se
poate constitui în garant/ofertant de securitate
regională şi internaţională decât în măsura în
care este stabil şi sigur în interior, în măsura
în care este capabil să ofere cetăţenilor săi
securitate.
Politica de securitate şi concepte ale
securităţii naţionale
Documentele strategice ale statului în
domeniul securităţii sunt intrinsec legate de
conceptul de „politică de securitate naţională”,
deoarece aceasta se constituie într-un
ansamblu de decizii ce privesc structurarea
unei viziuni despre securitatea naţională
şi interesele naţionale, determinarea unor
obiective strategice şi elaborarea unor strategii
naţionale, dar şi implementarea şi evaluarea
acelor strategii.
Politica de securitate reprezintă parte
componentă a actului de guvernare a unei
entităţi socio-politice, expunând viziunea
autorităţilor statului cu privire la securitate şi
la modul în care aceasta va fi realizată. Implică
decizii majore privind sectorul de securitate,
care pot afecta securitatea internă şi externă a
statului şi a societăţii respective. Se bazează
pe viziunea oficială asupra conceptului de
securitate naţională, oferă liniile directoare
de acţiune pentru doctrina militară şi este
dezvoltată în cadrul creat de reglementările
internaţionale şi regionale la care statul este
parte.
Aşadar, politica de securitate naţională se
bazează nu numai pe percepţiile priorităţilor
şi necesităţilor naţionale de securitate, ci este
afectată de o varietate de factori, presiuni
şi angajamente externe. Acest domeniu al
6
politicii naţionale trebuie să fie în concordanţă
cu valorile şi principiile enunţate în Constituţia
statului.
În linii generale, conform analizei elaborate
de Geneva Centre for the Democratic Control of
Armed Forces (DCAF), în anul 2005, statele au
nevoie de politici de securitate din următoarele
considerente11:
- să se asigure că se iau în considerare
toate ameninţările la adresa securităţii
naţionale, într-o manieră comprehensivă;
- să consolideze eficacitatea sistemului de
securitate prin optimizarea contribuţiilor
fiecărui actor instituţional;
- să se ghideze implementarea politicii de
securitate naţională;
- să construiască un consens naţional;
- să crească încrederea şi să îmbunătăţească
cooperarea regională şi internaţională.
Pentru fundamentarea politicii de securitate
relevante sunt spaţiul politic, ideologia puterii
politice, valorile politice asumate, cultura
politică, decizia şi acţiunea politică. În funcţie
de acestea se stabilesc obiectivele, se definesc
direcţiile de acţiune, se alocă resursele şi
se stabilesc competenţele şi răspunderile
organizaţiilor şi, mai ales, instituţiilor cu funcţii
în domeniul securităţii. Prin urmare, decidentul
politic trebuie să facă alegeri pe baza unor
analize de risc pertinente şi să elaboreze strategii
realiste şi fezabile12.
Distincţia fundamentală între conceptul
de „politică de securitate” şi cel de „strategie
de securitate” constă în faptul că politica de
securitate se referă la procesul de stabilire a
obiectivelor majore ale unui stat, în timp ce
strategiile se referă la modalităţile de realizare
a acelor obiective. În plus, politica de securitate
cuprinde, ca element definitoriu, o componentă
politică: nivelul instituţional de decizie politico-
militară.
Politica de securitate naţională ghidează, de
asemenea, politicile sectoriale reprezentative,
precum politica de apărare, politica externă sau
politica privind informaţiile strategice.
 INFOSFERA
Distincţia politici – strategii – operaţiuni – tactici13
Un aspect central în structurarea unei strategii
de securitate este dat de identificarea valorilor
de securitate naţională. Conceptul de securitate
naţională este, în mod tradiţional, asociat cu
independenţa politică şi integritatea teritorială,
ca valori fundamentale ale statului ce trebuie
protejate14. Practic, securitatea naţională nu poate
fi analizată fără raportarea la valorile societăţii
respective.
Valorile de securitate au un rol central în
definirea obiectivelor de securitate naţională, care
stau la baza elaborării strategiei de securitate
naţională a unui stat. Pe lângă stabilirea modului
de gestionare a riscurilor şi ameninţărilor la
adresa securităţii naţionale, o strategie de
securitate identifică şi valorile naţionale care
trebuie protejate de către instituţii şi societate, în
ansamblu.
Din multitudinea de abordări ale conceptului
de securitate naţională, prezentăm două definiţii
care scot în evidenţă termenul „valori”. Astfel,
„securitatea, în orice sens obiectiv, se referă
la absenţa ameninţărilor la adresa valorilor
dobândite, iar în sens subiectiv la absenţa temerii
că asemenea valori vor fi atacate”15 şi „o naţiune
este în siguranţă în măsura în care nu se află în
pericolul de a trebui să sacrifice valori esenţiale,
dacă doreşte să evite războiul, şi poate, atunci
7
când este provocată, să şi le menţină obţinând
victoria într-un război.”16.
Valorile de securitate naţională, în cazul
României, sunt exprimate prin suveranitatea
şi independenţa naţională, unitatea şi
indivizibilitatea statului, identitatea naţională,
ordinea constituţională democratică, statul de
drept, drepturile omului, libertăţile cetăţeneşti,
limba, cultura şi viaţa spirituală, constituind
sistemul axiologic de referinţă în elaborarea
oricărei politici de securitate naţională. De
asemenea, trebuie să fie în concordanţă
cu necesităţile naţionale de securitate, ce
reprezintă modalitatea de apărare, protejare şi/
sau promovare a intereselor fundamentale ale
statului. Necesităţile fundamentale de securitate
se referă şi la deciziile privind accesul la resursele
strategice vitale existenţei naţiunii, la doleanţele
cetăţeanului şi ale comunităţii şi la protecţia
acestora faţă de ameninţările interne şi externe.
Acestea sunt asigurate în funcţie de posibilităţile
societăţii, de nivelul de aspiraţii al acesteia în
contextul mediului intern şi internaţional de
securitate, fiind în corelaţie cu interesele naţionale
de securitate.
Interesele naţionale de securitate17
reprezintă nevoi şi aspiraţii ale naţiunii de
afirmare a propriilor valori şi de garantare a
 INFOSFERA
identităţii şi existenţei naţionale, exprimate
prin obiectivele, căile şi tacticile asumate de
societate în vederea înfăptuirii lor. În general,
interesul naţional se referă la valorile preţuite
de o societate şi liderii săi, printre acestea
regăsindu-se: supravieţuirea fizică, integritatea
teritorială, prezervarea democraţiei, onoarea
şi prestigiul naţional, bunăstarea economică,
comerţul şi menţinerea stabilităţii internaţionale,
securitatea implicând tocmai lipsa ameninţărilor
asupra acestora.
Statele urmăresc să se protejeze în
eventualitatea invaziilor externe, să-şi protejeze
teritoriul şi suveranitatea, nucleul de valori
şi bunăstarea. Această abordare defineşte
securitatea ca făcând referire la protejarea
intereselor naţionale în faţa ameninţărilor
militare18.
Paul Robinson remarcă împărţirea intereselor
naţionale în vitale şi secundare. Interesele vitale
sunt cele care afectează însăşi viaţa şi existenţa
unei naţiuni. Acestea sunt atât de importante încât
o ţară ar trebui să participe la un război pentru a
le apăra. În schimb, pentru apărarea intereselor
secundare ar trebui, în teorie, să facă uz de alte
metode decât războiul19.
În cazul României, interesele naţionale
de securitate se referă la stabilitatea internă
şi regională (garantarea suveranităţii,
independenţei, unităţii statului), viabilitatea
sistemului de securitate la care ţara noastră a
aderat (în speţă comunitatea euroatlantică), avuţia
naţională, prosperitatea generală a cetăţenilor,
sănătatea fizică a populaţiei, protecţia mediului
înconjurător. Având în vedere evoluţiile actuale
şi de perspectivă ale mediului de securitate
internaţional, putem clasifica interesele naţionale
drept:20
- interesele vitale: unitatea şi integritatea
statului naţional; identitatea naţională,
suveranitatea şi independenţa statului
român; stabilitatea politică şi socială;
- interesele majore: democraţia, drepturile
fundamentale, siguranţa cetăţenilor şi
statul de drept; accesul nerestrictiv la
resurse; relaţii de bună vecinătate cu ţările
din proximitatea României;
8
- interese periferice: legăturile cu românii
din afara graniţelor; echilibrul mediului
ecologic.
Valorile şi interesele naţionale constituie
reperul axiologic al politicilor şi strategiilor
de securitate naţională şi conferă legitimitate
instituţiilor naţionale create pentru a desfăşura
activităţi de cunoaştere, prevenire, contracarare
ori înlăturare a ameninţărilor şi agresiunilor la
adresa societăţii şi a statului.
Considerăm că noţiunea mediu de securitate
reprezintă un concept relaţional, care presupune
adaptarea permanentă a unui set de parametri
interni (economico-sociali, politici, militari,
juridici, culturali şi morali) la condiţiile mediului
internaţional, un proces cu o dinamică fluidă,
orientat spre prezervarea spaţiului, idealurilor
şi valorilor comune şi, totodată, punerea acestor
elemente într-un echilibru stabil, neafectat de
factori de risc sau de ameninţări21. Datorită
structurii sale complexe şi a dependenţei evoluţiei
sale de o multitudine de factori aleatorii, mediul
de securitate necesită adaptarea criteriilor clasice
de analiză a securităţii.
Mediul actual de securitate este marcat de
modificări profunde în principalele domenii
ale vieţii sociale. În Conceptul Strategic din
anul 1999, NATO percepea mediul de securitate
ca fiind deosebit de complex, caracterizat de
noi riscuri printre care erau incluse conflictele
etnice şi războaiele civile, subdezvoltarea
economică, prăbuşirea sistemelor politice şi
proliferarea armelor de distrugere în masă. Mai
recent, Conceptul Strategic al Alianţei Nord-
Atlantice din 2010 (Lisabona) descrie mediul de
securitate internaţional22 ca fiind caracterizat de
existenţa unui set larg de oportunităţi şi provocări
de securitate, greu predictibile, şi care necesită
o permanentă adaptare din partea instituţiilor
de securitate euroatlantice. Astfel, interesele
strategice actuale transcend graniţele naţionale.
Războaiele viitoare nu vor mai avea ca obiectiv
cucerirea de teritorii (deşi evenimente recente
par să readucă în prim-plan acest gen de politici),
ci se vor concentra asupra obţinerii accesului
la resurse energetice, apă, resurse materiale şi
asupra realizării dominaţiei informaţionale şi
culturale23.
 INFOSFERA
La nivel european, mediul de securitate
internaţional este considerat a fi o realitate care
are la bază patru axiome: primatul globalizării în
definirea relaţiilor internaţionale, multipolaritatea,
necesitatea articulării unei „guvernări globale”
şi testarea abilităţii Occidentului de a influenţa
afacerile internaţionale. Complexa reţea de
documente programatice în domeniul securităţii
definite la nivelul Uniunii Europene, în ultimul
deceniu, urmăreşte să creeze mecanismele
adecvate de răspuns tocmai la acest mediu de
securitate imprevizibil şi greu de anticipat ca
evoluţie.
Mediul internaţional de securitate a evoluat
dramatic în ultimii 10-15 ani în sensul creşterii
complexităţii şi interdependeţelor din relaţiile
internaţionale. Drept urmare, stabilitatea
planetară nu poate fi astăzi concepută decât în
baza cooperării pe multiple planuri la nivelul
comunităţii internaţionale, şi, mai ales, prin
intermediul dialogului în cadru instituţionalizat,
prin creşterea implicării marilor organizaţii
internaţionale în definirea stării de securitate
a lumii (aspecte care lipsesc, în mare parte, în
prezent).
Concluzii
Disocierea evoluţiilor din mediul intern şi cel
internaţional de securitate nu mai este posibilă
datorită acţiunii conjugate şi întrepătrunderii
unor procese care pot crea condiţii favorabile
pentru apariţia, previzibilă sau imprevizibilă,
a unor riscuri la adresa securităţii naţionale.
Accentuarea interdependenţelor multiple dintre
state, globalizarea şi liberalizarea schimburilor
de orice fel – de la cele comerciale la cele
informaţionale – fac tot mai dificilă o asemenea
distincţie, într-un mediu global în care riscurile
interne şi externe se pot genera şi condiţiona în
mod reciproc.
Elocvente sunt cuvintele înaltului oficial
NATO, Jamie Shea: „Noile provocări de
securitate sunt din ce în ce mai interconectate.
O armă cibernetică ofensivă, Stuxnet, a fost
folosită pentru a perturba şi chiar distruge părţi
ale programului nuclear al Iranului. Narcoticele
9
în Afganistan contribuie la finanţarea insurgenţei
talibanilor în acelaşi mod în care pirateria din
Somalia finanţează, în prezent, organizaţia
teroristă Al Shabab”.
Capacitatea actorilor statali de a genera
securitate poate fi realizată numai printr-o
abordare multidimensională, care să includă o
mare varietate de instrumente, cu accent pe cele
de natură non-militară; eşecul în realizarea
acestor interese duce invariabil la scăderea
performanţelor interne şi externe.
Guvernarea este, în acelaşi timp, cauză şi
consecinţă a eşecului în sfera economică şi a
insecurităţii sociale. Francis Fukuyama afirma
că lipsa autorităţii statului în ţările sărace a
ajuns să influenţeze evoluţia lumii dezvoltate
după sfârşitul Războiului Rece, în anii ’90,
colapsul sau slăbiciunea unor state provocând
deja dezastre umanitare majore în Somalia,
Haiti, Cambodgia, Bosnia şi Herţegovina,
Kosovo etc.
Momentul 11 septembrie 2001 şi evenimentele
ulterioare au demonstrat că situaţia din „statele
slabe/eşuate” (weak/failed states) trebuie să
preocupe întreaga comunitate internaţională, ca
provocare strategică pentru viitorul omenirii24 –
războiul civil din Siria (cu larga paletă de actori
implicaţi) sau recrudescenţa islamismului radical
întruchipat de organizaţia Statul Islamic confirmă
acest deziderat.
La nivelul mentalului colectiv, securitatea
este şi o stare de spirit, deoarece sentimentul de
siguranţă al cetăţeanului asigură „normalitatea”
societăţii respective. Aceasta nu are valori
absolute, percepţia oamenilor despre starea de
securitate naţională putând varia semnificativ,
de la persoane care consideră (pe baza unor
argumente care, din punctul lor de vedere sunt
valide) că naţiunea este „securizată” faţă de
pericole, la altele care (invocând motive la fel de
valabile din perspectiva lor) cred că securitatea
naţională este periclitată. Prin urmare, statele
sunt obiectele referenţiale ale securităţii întrucât
acestea reprezintă atât cadrul de organizare a
ordinii sociale, cât şi sursa principală a autorităţii
de guvernare.
 INFOSFERA

Bibliografie: 10. Geneva Centre for the Democratic Control of

1. ALEXANDRESCU, Grigore, Ameninţări la
adresa securităţii, Editura UNAp, Bucureşti,
2004.
2. AYDIN, Mustafa & Kostas, IFANTIS
(eds.), International Security
Understanding Change and
Strategy, Center for Strategic Research, SAM
Paper, 1/2006, http://www.academia.edu/
7 1 5 9 0 1 / I n t e r n a t i o n a l _ S e c u r i t y _ To d a y _
Understanding_Change_and_Debating_Strategy.
3. BALDWIN, A. David, „The concept of security“,
in Review of International Studies, 1997, Vol. 23,
No. 1.
4. BUZAN, Barry, WAEVER, Ole, Jaap, DE
WILDE, Security. A New Framework for
Analysis, Lynne Riener Publishers, Boulder,
London, 1998.
5. DEBONO, Ivan, „The relevance of NATO
today“, The Times, Saturday, May 19, 2012,
h t t p : / / w w w. t i m e s o f m a l t a . c o m / a r t i c l e s /
view/20120519/opinion/The-relevance-of-Nato-
today.420324.
6. Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru
Securitate, adoptată în şedinţa CSAT din data de
23 iunie 2004.
7. DUNN, N. William, Public Policy Analysis: An
Introduction, Prentice Hall, Englewood Cliffs,
1986.
8. Foresighting the New Technology Wave SIG I
– Quality of Life, http://www.cordis.europa.eu/
foresight/ntw-expert-group.htm.
9. FUKUYAMA, Francis, Construcţia statelor.
Ordinea mondială în secolul XXI, Editura Antet,
Bucureşti, 2004.
Armed Forces, http://www.dcaf.ch/
11. GHICA, Lucia Alexandra, ZULEAN, Marian
(coord.), Politica de securitate naţională.
Concepte, instituţii, procese, Editura Polirom,
Today. Bucureşti, 2007.
Debating 12. KAGAN, Robert, End of Dreams, Return of
History, in Policy Review, No. 144, July, 2007,
http://www.hoover.org/publications/policy-
review/article/6136.
13. LIPPMANN, Walter, US Foreign Policy: Shield
of the Republic, Boston, Little&Brown, 1943.
14. MUREŞAN, Mircea (coord.), Securitatea
europeană la începutul mileniului III, Editura
UNAp, Bucureşti, 2006.
15. ONIŞOR, Constantin, MIHALACHE, Veronica,
Introducere în problematica securităţii, Editura
ANIMV, Bucureşti, 2011.
16. POPESCU, Boris, Analiza geostrategică a
contextului geopolitic, Editura Tehno Media,
Sibiu, 2009.
17. ROBINSON, Paul, Dicţionar de securitate
internaţională, Editura CA PUBLISHING, Cluj-
Napoca, 2010.
18. Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru
perioada 2015 – 2019. O Românie puternică în
Europa şi în lume, Bucureşti, 2015, http://www.
presidency.ro/static/
19. Strategic Concept for the Defence and Security
of the Members of the North Atlantic Treaty,
Lisbon, 2010, http://www.nato.int/lisbon2010/
strategic-concept-2010-eng.pdf.
20. WOLFERS, Arnold, Discord and Collaboration,
Baltimore, Johns Hopkins University Press,
1962.

1
Chris Donnelly, Security in the 21st Century: New Challenges and New Responses, Special Advisor for Central and
Eastern European Affairs, June 2003, http://www.nato.int/docu/speech/2003/s030605a.htm.
2
Robert Kagan, „End of Dreams, Return of History“, in Policy Review, No. 144, July 2007, http://www.hoover.org/
publications/policy-review/article/6136.
3
Foresighting the New Technology Wave SIG I – Quality of Life, p. 5, http://www.cordis.europa.eu/foresight/ntw-expert-
group.htm.
4
Liviu Mureşan, Adrian Pop, Florin Bonciu, Politica europeană de securitate şi apărare – element de influenţare a
acţiunilor României în domeniul politicii de securitate şi apărare, Institutul European din România, Studiul nr. 4,
Bucureşti, 2004, p. 10, http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/Pais2_studiu_4_ro.pdf.

10
 INFOSFERA
5
Securely into the future. Ministry of Defence Strategy 2025, Helsinki, July 6, 2006, p. 19, apud Teodor Repciuc,
Conceptele securităţii, Axioma Print, Bucureşti, 2008, p. 69.
6
Mustafa Aydin & Kostas Ifantis (eds.), International SecurityToday. Understanding Change and Debating Strategy,
Center for Strategic Research, SAM Paper, 1/2006, p. 23, http://www.academia.edu/715901/International_Security_
Today_Understanding_Change_and Debating_Strategy.
7
White Paper 2006 on German Security Policy and the Future of the Bundeswehr, Federal Minister of Defence, 2006,
pp. 17–19.
8
Constantin Onişor, Veronica Mihalache, Introducere în problematica securităţii, Editura ANI MV, Bucureşti, 2011,
p. 19.
9
Adoptată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din data de 23 iunie 2004.
10
Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019. O Românie puternică în Europa, Bucureşti, 2015,
http://www.presidency.ro/static/.
11
Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, http://www.dcaf.ch/.
12
William N. Dunn, Public Policy Analysis: An Introduction, Prentice Hall, Englewood Cliffs, 1986.
13
Sursa: Marian Zulean, Politica de securitate naţională ca domeniu al politicilor publice, în Luciana Alexandra Ghica,
Marian Zulean (coord.), „Politica de securitate naţională”, Editura POLIROM, Bucureşti, 2007.
14
David A. Baldwin, „The concept of security“, in Review of International Studies, 1997, Vol. 23, No. 1, p. 13.
15
Arnold Wolfers, Discord and Collaboration, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1962, p. 150.
16
Walter Lippmann, US Foreign Policy: Shield of the Republic, Boston: Little&Brown, 1943, p. 3.
17
Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru Securitate, adoptată în şedinţa CSAT din data de 23 iunie 2004.
18
Paul Robinson, Dicţionar de securitate internaţională, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010, p. 114.
19
Ibidem, pp. 114–115.
20
Boris Popescu, Analiza geostrategică a contextului geopolitic, Editura Tehno Media, Sibiu, 2009, p. 150.
21
Mircea Mureşan (coord.), Securitatea europeană la începutul mileniului III, Editura UNAp, Bucureşti, 2006.
22
Strategic Concept for the Defence and Security of the Members of the North Atlantic Treaty, Lisbon, 2010, http://www.
nato.int/lisbon2010/strategic-concept-2010-eng.pdf.
23
Ivan Debono, The relevance of NATO today, The Times, Saturday, May 19, 2012, http://www.timesofmalta.com/articles/
view/20120519/opinion/The-relevance-of-Nato-today. 420324.
24
Francis Fukuyama, Construcţia statelor. Ordinea mondială în secolul XXI, Editura Antet, Bucureşti, 2004, p. 6.

11
 INFOSFERA

TERORISMUL - AMENINŢARE LA ADRESA

SECURITĂŢII NAŢIONALE
Marius DOBRE*

Abstract
The international terrorism represents those acts of violence against people or objects which are under
international law protection, it has no country and no borders, so Romania can not escape untouchable of this
scourge.
The cyberterrorism is a premeditated attack, politically motivated, against information, computer
systems, data, fighters/non-fighters, committed by subnational groups or clandestine agents.
If we want to define a pro-active legitimate concept, that can prevent and combat effectively the new
risks and threats, we must use, on the one hand, a complex combination of policy, legally instruments and
actions that must be realized by internal doctrinal efforts and rules, and on the other hand, the activity of
integrated security and international cooperation structures.
Keywords: terrorism, cyberterrorism, threat, risk, vulnerability, strategy.

Introducere Internetul în mod obişnuit pentru difuzarea

Mediul internaţional de securitate s-a
schimbat radical după evenimentele de la 11
septembrie 2001 din SUA, acesta confruntându-se
cu terorismul, una dintre principalele ameninţări
la adresa comunităţii umane mondiale atât
pentru structura şi coeziunea socială, cât şi
pentru siguranţa statelor lumii. Ameninţările
neconvenţionale au sporit odată cu diminuarea
numărului ameninţărilor de ordin militar la adresa
securităţii internaţionale.
Atât pe plan internaţional, cât şi pe plan
naţional s-au făcut progrese importante în lupta
împotriva fenomenului terorist, dar ameninţarea
persistă şi structurile teroriste se adaptează în
permanenţă la măsurile antiteroriste adoptate.
Grupările teroriste pot fi răspândite în diferite
ţări şi acţionează dincolo de graniţele tradiţionale
ale statelor, exploatând marele potenţial al
tehnologiilor comunicaţiilor, cum ar fi Internetul
şi telefonia mobilă, canalele media, pentru a-şi
atinge scopurile maliţioase. Teroriştii folosesc
propagandei, pregătire, îndoctrinare, recrutare
şi strângerea de fonduri. Anumite organizaţii
teroriste folosesc, de asemenea, Internetul pentru
a planifica operaţiunile şi pentru a face publicitate
atentatelor revendicate.
Aceste ameninţări constituie o provocare
majoră pentru Uniunea Europeană şi statele
membre. Europol şi Eurojust pot – şi ar trebui – să
îşi asume un rol în combaterea acestei ameninţări,
iar cooperarea între statele membre şi serviciile
naţionale ale acestora este crucială. Acest tip de
cooperare s-a îmbunătăţit foarte mult în ultimii
ani ca urmare a ameninţării comune împărtăşite.
Teroriştii pot lovi oricând, oriunde şi cu orice
mijloace pe care le consideră a avea cel mai mare
impact. În zilele noastre există arme chimice,
biologice, radiologice şi nucleare. Cu excepţia
materialului nuclear, acestea sunt relativ ieftine,
iar echipamentul militar tradiţional este, în mare
măsură, ineficient în contracararea lor. Privind
acest aspect, putem afirma că lumea civilizată

*
Autorul este expert în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

12
 INFOSFERA
nu-şi poate permite să se complacă în această
stare de lucruri şi, de aceea, trebuie să se acţioneze
permanent. Comportamentul locuitorilor din
oraşele care au fost ţinta unor atentate teroriste
în ultimii ani este un exemplu pentru întreaga
comunitate internaţională.
Protecţia infrastructurii critice, cum ar fi
drumurile, căile ferate, podurile, infrastructurile
de comunicaţii, de informaţii, centralele
electrice, este crucială şi trebuie să fie permanent
în atenţia organismelor cu atribuţii în acest sens.
Există o puternică interdependenţă între aceste
infrastructuri atât în interiorul UE, cât şi la nivel
global: gradul de securitate al fiecărui stat depinde
de securitatea furnizată de celelalte state.
UE aduce un plus de valoare prin stabilirea de
standarde minime de securitate şi eliminarea pe
cât posibil a verigilor slabe şi a vulnerabilităţilor.
Acţiunea la nivelul UE sprijină statele membre, cu
respectarea principiului subsidiarităţii. Adoptarea
măsurilor necesare pentru asigurarea protecţiei
infrastructurilor critice este în responsabilitatea
fiecărui stat, în interiorul graniţelor naţionale, dar
trebuie să existe şi programe sau măsuri comune
a căror acţiuni să aibă caracter transfrontalier.
Prin Strategia naţională de apărare, România
a instituit ca normă combaterea oricărei forme
de terorism – indiferent de motivaţiile care stau
la baza acestuia –, cu precădere a terorismului
fundamentalist-islamic, a celui religios şi
separatist. Se urmăreşte prevenirea producerii
pe teritoriul ţării a actelor teroriste, a constituirii
bazelor logistice şi a filialelor unor organizaţii
extremist-teroriste cu reprezentare internaţională.
Trebuie să găsim un echilibru între
conştientizarea riscului generat de terorism şi
luarea măsurilor adecvate şi proporţionale pentru
prevenirea materializării acestuia, astfel încât
viaţa de zi cu zi să nu fie afectată.
Noţiunea de „terorism” între definire şi
acceptare
Termenii „terorism” şi „teroare” se utilizează
mai intens din timpurile revoluţiei burgheze
din Franţa (1789-1794). În 1798, dicţionarul
Academiei de Ştiinţe din Franţa defineşte acest
termen ca „sistem de frică”. În Marea Britanie
13
el a dobândit o altă semnificaţie: „guvernarea
groazei”.
Etimologia termenului „terorism” ne
duce la rădăcinile sale latine, la cuvântul latin
„terror”, care semnifică frică, groază. Realmente,
elementul necesar prezent în orice acţiune de
terorism este înfricoşarea oponentului politic sau
a oamenilor - victime directe ale teroriştilor.
Înţelegerea fenomenului este condiţionată
de găsirea răspunsului la următoarea întrebare:
,,De ce şi pentru ce se efectuează acţiuni de
violenţă ?”.
Existenţa unui număr foarte mare de
abordări ale termenului ,,terorism”, precum
şi nerecunoaşterea unanimă a unei definiţii
exhaustive îngreunează procesul de precizare a
cazurilor în care terorismul poate fi calificat drept
„internaţional”.
Dicţionarul enciclopedic militar (2001) conţine
următoarea definiţie a terorismului internaţional:
„Terorismul internaţional reprezintă acte de
violenţă întreprinse împotriva persoanelor
sau obiectelor aflate sub protecţia dreptului
internaţional.” Se utilizează de către organizaţiile
extremiste în calitate de metodă de luptă politică
pentru realizarea influenţei asupra diferiţilor
subiecţi ai activităţii internaţionale, în primul
rând, asupra puterii unuia sau altui stat.
Comitetul Special în Problemele Terorismului
al Adunării Generale a ONU, fondat în 1972,
menţionează că problema de bază în chestiunea
terorismului este lipsa unui criteriu unic care ar
permite depistarea componentelor de bază în
definirea termenului „terorism”. Doar adoptarea
unui asemenea criteriu ar conduce la crearea unor
mecanisme care ar facilita lichidarea practicii
terorismului.
Ştiinţa contemporană tratează fenomenul
terorist sub trei aspecte: 1) ca o acţiune criminală;
2) ca grupări teroriste (organizaţii); 3) ca doctrine
teroriste.
Delimitări conceptuale privind riscurile,
vulnerabilităţile şi ameninţările teroriste la
adresa securităţii
Cele trei concepte ,,ameninţare”, ,,risc”
şi ,,vulnerabilitate”, privite unitar sau separat,
sunt conştientizate în mod diferit chiar de state,
 INFOSFERA

aflate chiar în acelaşi areal. Percepţia diferită
este generată de animozităţi survenite pe fondul
problemelor istorice deschise, intereselor
naţionale fundamentale, diferenţelor economice,
capacităţilor militare inegale, ambiţiilor
hegemonice, calităţilor de membru sau nu la o
alianţă militară funcţională.
Nancy A. Renfroe, analist în probleme de
terorism la Universitatea din Yale, a definit
vulnerabilitatea ca fiind ,,o combinaţie între
atractivitatea pe care o oferă un anumit obiectiv/
persoană, ca şi ţintă, şi calitatea măsurilor de
securitate”. Conform acestui cercetător, gradul de
vulnerabilitate poate fi împărţit în patru categorii:
,,probabilitatea de manifestare a unui eveniment
incert, cu impact direct sau indirect asupra
securităţii naţionale”. „Carta Albă a securităţii şi
apărării naţionale” completează seria factorilor
de risc cu: acţiuni individuale sau colective de
accesare ilegală a sistemelor informaţionale,
de dezinformare şi manipulare a informaţiilor;
riscuri generate de producerea unor dezastre
ecologice în regiune, precum şi de efectele
potenţiale ale unor procese naturale la nivel
global.
În limba română cuvântul „ameninţare”
provine din latină: „minatio, -onis”. Aceeaşi
bază etimologică o are şi termenul francez

În cazul obiectivelor/persoanelor foarte importante, de notorietate

Foarte mare internaţională, cu un grad de interes ridicat pentru elementele teroriste, având
însă un sistem de securitate inadecvat.
În cazul obiectivelor/persoanelor foarte importante, de notorietate naţională,
Mare cu un grad de interes ridicat pentru elementele teroriste, având însă un sistem
de securitate inadecvat.
În cazul obiectivelor/persoanelor de o importanţă moderată (cunoscute local
Moderată sau regional), reprezentând un interes potenţial pentru elementele teroriste şi
având un sistem de securitate parţial adecvat.
În cazul obiectivelor/persoanelor nu foarte importante având însă un anume
Scăzută grad de interes pentru elementele teroriste, dar care au un sistem de securitate
adecvat.

Vulnerabilităţile sunt definite în cadrul „menace” care semnifică „o intenţie ostilă

Strategiei naţionale de apărare a ţării pentru
perioada 2015-2019 ca fiind „consecinţe ale
unor disfuncţii ori deficienţe sistemice, care pot
fi exploatate sau pot contribui la materializarea
unei ameninţări sau a unui risc.”
Termenul ,,risc” este o noţiune relativ recentă
(de ex., în engleză apare în sec. XVII şi provine
din spaniolă - vocabularul navigaţiei: a parcurge
un pericol sau a fi percutat de un recif), astfel că
o diferenţă între risc şi primejdie decurge din
caracteristicile modernităţii.
Riscul este cauzat de imposibilitatea de a
cunoaşte cu certitudine evenimentele viitoare,
reprezentând o stare potenţială, care, în anumite
condiţii, poate deveni efectivă.
„Strategia naţională de apărare a ţării pentru
perioada 2015-2019” defineşte riscul ca fiind
vizând intimidarea”. Strategia naţională de
apărare a ţării pentru perioada 2015-2019
defineşte ameninţarea ca fiind ,,capacităţi,
strategii, intenţii ori planuri ce pot afecta
valorile, interesele şi obiectivele naţionale
de securitate”. Din această definiţie reiese
că ameninţarea are unul sau mai mulţi autori,
scopuri, obiective şi ţinte.
Din punct de vedere militar, analiza
ameninţării constă în procesul continuu de
compilare şi examinare a tuturor informaţiilor
disponibile referitoare la posibile activităţi
teroriste. O astfel de analiză va evidenţia
atât factorii existenţei grupărilor teroriste,
capacităţile, intenţiile, istoria şi ţintele acestora,
cât şi mediul de securitate în care operează
forţele proprii.

14
 INFOSFERA

Contracararea fenomenului terorist, Istanbul, precum şi cele care au avut loc în

preocupări actuale şi de perspectivă ale Orientul Apropiat, Caucaz, Africa, Asia Centrală,
României de Sud şi Sud-Est, dovedesc faptul că terorismul
Abordarea vulnerabilităţilor, riscurilor şi internaţional de sorginte extremist-religioasă,
ameninţărilor interne, generate de fenomenul structurat în reţele transfrontaliere, reprezintă cea
terorist, trebuie făcută ulterior unei prezentări a mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii
particularităţilor mediului social, politic şi istoric oamenilor, a democraţiei şi celorlaltor valori
din România. fundamentale pe care se întemeiază comunitatea
Percepţia majorităţii populaţiei că mediul de euro-atlantică.
securitate naţional nu este supus factorilor externi Reţelele teroriste internaţionale au acces la
este falsă întrucât terorismul se face simţit prin tehnologia modernă şi pot beneficia de transferuri
acţiuni secrete, clandestine, ale membrilor unor bancare şi mijloace de comunicare rapide, de
organizaţii teroriste criminale care pot fi întâlnite infrastructura şi asistenţa oferite de organizaţii
şi în ţara noastră, iar amploarea acestora putând etnico-religioase extremiste, de suportul
creşte de la zi la zi, având în vedere situaţia criminalităţii transfrontaliere organizate ori de
internaţională existentă. sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să
guverneze democratic. Ele pot provoca pierderi
Particularităţi ale riscurilor, masive de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale
vulnerabilităţilor şi ameninţărilor teroriste de mare amploare, iar - prin accesul posibil
la adresa securităţii naţionale în contextul la armele de distrugere în masă - consecinţele
globalizării acţiunilor lor pot deveni devastatoare.
România, în contextul globalizării, trebuie să Proliferarea armelor de distrugere în masă
nu neglijeze nicio acţiune menită să destabilizeze de natură CBRN constituie o altă ameninţare
situaţia de securitate internă şi care ar putea deosebit de gravă din perspectiva potenţialului
genera vulnerabilităţi majore din perspectiva de distrugere. Accesul la astfel de mijloace
securităţii proprii şi a capacităţii de acţiune pentru devine tot mai uşor din punct de vedere
îndeplinirea obligaţiilor asumate la integrarea în tehnologic, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte
NATO şi în Uniunea Europeană. ameninţător, concomitent cu reducerea garanţiilor
Creşterea sub raportul gradului de pericol de comportament responsabil al autorităţilor ce
şi al probabilităţii de producere a ameninţărilor intră în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor
noi, asimetrice, de natură militară sau animate de ideologii politice sau religioase
non-militară, inclusiv cele ce se manifestă extremiste.
sub forma agresiunilor informatice sau În pofida evoluţiilor pozitive din ultimul
informaţionale, generate preponderent de mediul deceniu şi jumătate, care au făcut din Europa un loc
internaţional, conduce la agravarea stării de mai sigur şi mai prosper, arealul strategic în care
insecuritate a cetăţenilor români, a statului român este situată România este încă bogat în conflicte
şi, implicit, a instituţiilor de securitate din care locale, inter- şi intra-statale, cu puternice implicaţii
România face parte. pentru pacea şi securitatea regională şi europeană.
Dispariţia treptată a graniţelor dintre Cea mai recentă dispută teritorială, în cadrul căreia
ameninţările globale şi cele regionale, precum se evidenţiază puternice tendinţe separatiste care
şi între cele externe şi interne, face ca pericolul conduc la o situaţie de instabilitate, este cea din
creat de evoluţiile negative să fie substanţial Peninsula Crimeea. Escaladarea tensiunilor între
potenţat în cazul asocierii lor. Ucraina şi Federaţia Rusă poate genera reacţii în
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 lanţ menite să destabilizeze situaţia de securitate
asupra unor obiective-simbol ale civilizaţiei şi naţională, precum şi să alimenteze alte forme
puterii americane, acţiunile de aceeaşi natură de violenţă şi criminalitate care favorizează
executate la Madrid, Londra, Moscova sau proliferarea terorismului.

15
 INFOSFERA
Criminalitatea transnaţională organizată
reprezintă atât o expresie a proliferării unor
fenomene negative care se amplifică în condiţiile
globalizării, cât şi o consecinţă directă a
gestionării ineficiente a schimbărilor politice,
economice şi sociale profunde care s-au produs
în Europa Centrală şi de Est în urma înlăturării
regimurilor comuniste. Pe fondul unei astfel de
situaţii, spaţiul de interes strategic în care se află
România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie
a unor activităţi criminale grave constând în:
trafic ilegal de armament, muniţii şi explozivi;
trafic de narcotice; migraţie ilegală şi trafic de
fiinţe umane; trafic de produse contrafăcute;
activităţi de spălare a banilor şi alte aspecte ale
criminalităţii economico-finaciare.
Apartenenţa României la Alianţa Nord-
Atlantică şi participarea ţării noastre, tot mai
activ, la lupta împotriva terorismului în zone în
care activează cele mai răspândite şi mai bine
organizate grupări teroriste ne expune unor riscuri
majore. Nu este deloc de neglijat faptul că aceste
organizaţii, prin vocea liderilor lor, au afirmat
de nenumărate ori că nu vor cruţa niciunul din
aliaţii SUA, atâta timp cât aceştia vor continua
să lupte alături de ei. Migraţia internaţională, şi
în special cea determinată de cauze economice
pe traseul sud-nord, a crescut în mod dramatic.
Grupările criminale şi cele teroriste au preluat
controlul acestui fenomen, au introdus elemente
organizatorice noi, dispun de mijloace de
falsificare a documentelor şi controlează
companii de transport maritim, feroviar şi rutier,
transformând totul într-o industrie extrem de
profitabilă.
În condiţiile libertăţii de mişcare, precum şi
pe fondul întăririi comunităţilor de cetăţeni arabi
deja existente în unele ţări balcanice, asistăm la
un aflux tot mai mare de simpatizanţi ai unor
organizaţii teroriste, precum Kongra Gel, Hamas,
Hezbollah, Fraţii Musulmani etc., către aceste
ţări considerate a fi o zonă de refugiu şi refacere.
România, prin poziţia strategică pe care o deţine,
poate deveni o ţintă preferată a „turismului
terorist” şi care, permanentizat, ar deveni un
real pericol la adresa securităţii statului. Odată
cu beneficiul libertăţii de mişcare descoperim şi
16
o primă vulnerabilitate – graniţele larg deschise
şi defectuos gestionate cresc riscul pătrunderii şi
consolidării prezenţei pe teritoriul ţării noastre
a unor elemente teroriste ce pot pune oricând în
pericol siguranţa naţională.
În ultima perioadă, este tot mai evidentă
manifestarea cyberterorismului, care a devenit
la fel de periculos ca şi un atac cu arme chimice
sau biologice. Cyberterorismul este definit de
Mark Pollitt, fost analist al FBI în perioada 2002-
2006, drept „un atac premeditat, motivat politic,
împotriva informaţiei, sistemelor informatice,
programelor informatice şi datelor, împotriva
ţintelor luptătoare şi necombatante, de către
grupuri subnaţionale sau de agenţi clandestini”.
Obiectivul său este alterarea sau distrugerea
informaţiei, îndeosebi cea de valoare strategică.
Operaţiile de acestă natură au rolul de
paralizare parţială a unor sisteme de informaţii,
pentru a le slăbi şi a pătrunde în interiorul
lor (prin procedeul „cal troian”, prin trasee
electronice) şi de distrugere totală a sistemului de
protecţie. Acest lucru este deosebit de periculos
dacă se are în vedere că astfel de sisteme se află
în telecomunicaţii, reţele de distribuţie a apei,
gazelor, electricităţii, petrolului, în reţelele de
transport, în serviciile de urgenţă, în sistemele
de securitate şi în cele de apărare naţională,
în serviciile guvernamentale etc. Pentru
cyberterorişti acestea sunt ţinte foarte importante
asupra cărora pot acţiona de la distanţă, rapid şi
într-o relativă siguranţă.
Terorismul informaţional nu are ţară şi nu
cunoaşte graniţe, deci nici România nu poate
scăpa neatinsă de acest flagel. El s-a mondializat, a
creat celule pretutindeni, a proliferat ameninţător
şi sfidător, ascuns şi spectacular. Spectrul
terorismului, aşa cum am arătat, este foarte larg,
nu se reduce la acţiunile unor organizaţii, ale
unor persoane, grupuri etnice, religioase etc., iar
ţintele sunt alese, cu predilecţie, din domeniul
informaţiei, din cel al sistemelor de valori comune
ale lumii şi, mai ales, din sistemele de valori ale
naţiunilor.
Deosebit de importante sunt atacurile teroriste
asupra informaţiei, care pot viza distrugerea
fizică a unor sisteme tehnice de comunicaţii ale
 INFOSFERA
statelor-ţintă, ale unor instituţii internaţionale
care promovează sau susţin războiul antiterorist,
virusarea bazelor de date, preluarea piraterică a
unor sisteme de comandă-control, crearea unor
structuri şi reţele speciale cyberteroriste care să
opereze în spaţiul informaţional, atacuri efectuate
asupra producătorilor de sisteme electronice de
procesare a informaţiei, cu scopul de a le folosi
ulterior în acţiuni cyberteroriste.
Terorismul din spaţiul informaţional,
mediatic şi psihologic nu are nicio logică, nicio
coerenţă, este haotic şi fragmentat în funcţie de
interese, mentalităţi, idealuri, sloganuri, credinţe,
convingeri etc.
Aspecte naţionale privind combaterea
terorismului în contextul globalizării
Globalizarea terorismului a devenit o realitate
ce nu poate fi contestată, a cărei abordare impune
profesionalism, responsabilitate şi cooperare, atât
pe plan intern, cât şi în raporturile cu serviciile
aliate sau partenere.
O asemenea provocare cere serviciilor de
informaţii să-şi adapteze structurile la noile
realităţi, să încerce să descifreze din timp
motivaţiile, scopurile şi, de ce nu, viitoarele ţinte.
Sarcina structurilor antiteroriste devine tot mai
dificilă şi complexă, individualizarea terorismului
islamic constituind o nouă provocare. Un prim
pas spre reuşită a fost deja făcut prin adoptarea
în cadrul ONU, la 8 septembrie 2006, a Strategiei
mondiale antiteroriste şi a Planului de acţiune
de către cele 193 state membre. Angajarea
activă în procesul de înfăptuire a securităţii
prin promovarea democraţiei, lupta împotriva
terorismului internaţional şi combaterea
proliferărarii armelor de distrugere în masă
reprezintă un imperativ pentru politica externă a
României şi constituie condiţia fundamentală a
participării la beneficiile globalizării, exploatării
oportunităţilor pe care le prezintă mediul de
securitate internaţional şi contracarării eficiente a
riscurilor şi ameninţărilor majore.
Într-o lume interdependentă, aflată sub
efectele procesului de globalizare, cea mai
adecvată metodă de a garanta libertatea şi
respectul pentru existenţa sigură a statului
17
român şi prosperitatea naţiunii, siguranţa
cetăţeanului şi prezervarea identităţii naţionale
este securitatea democratică, securitate ce
se realizează prin cooperare, modernizare
accelerată şi integrare şi permite participarea
adecvată la gestiunea afacerilor globale, un
rol activ în cadrul comunităţii euroatlantice,
concentrarea eforturilor pe obiective
vitale, specializarea pe roluri strategice şi
funcţionalităţi relevante, precum şi utilizarea
inteligentă a resurselor.
În plan extern, aceasta se realizează prin
participarea activă - politică, diplomatică,
economică, informativă, militară şi de altă
natură - la promovarea democraţiei, securităţii
şi prosperităţii în vecinătatea României şi în
alte zone de interes strategic. Un rol important
în asigurarea păcii şi securităţii internaţionale şi
regionale revine acţiunii în cadrul ONU, OSCE
şi structurilor de securitate regională, precum şi
cooperării active cu alte centre de putere globală,
cu statele şi organizaţiile care au o pondere
semnificativă în securitatea diferitelor regiuni
ale lumii.
Definirea unui cadru legitim de angajare
pro-activă, capabil să prevină, să preîntâmpine
şi să combată eficient noile riscuri şi ameninţări,
solicită o combinaţie complexă de politici,
instrumente juridice şi acţiuni ce trebuie
realizată atât prin eforturi doctrinare, normative
şi organizatorice interne, cât şi prin activitatea
desfăşurată în cadrul structurilor integrate
de securitate şi cooperare internaţională. În
stabilirea căilor de acţiune pentru întreprinderea
unor astfel de acţiuni, ca actor internaţional şi
membru al NATO şi Uniunii Europene, România
va acţiona prin toate metodele legitime, împreună
cu statele aliate, partenere şi prietene şi concertat
cu măsurile puse în practică de comunitatea
internaţională.
Terorismul internaţional de sorginte
extremist-religioasă, structurat în reţele
transfrontaliere, ce se manifestă ca purtător al
unei ideologii totalitare şi absurde, reprezintă
ameninţarea cea mai gravă care pune în pericol
securitatea naţiunilor democratice ale lumii,
civilizaţia umană în ansamblul său.
 INFOSFERA
Neutralitatea în războiul global împotriva
terorismului nu este posibilă, iar neparticiparea
la efortul statelor democratice vizând eradicarea
terorismului nu reprezintă o garanţie de securitate.
În plan european, acţiunile României vizează,
cu prioritate: realizarea cerinţelor programelor
de înfăptuire a spaţiului comun de justiţie şi
ordine publică; perfecţionarea mecanismelor
de cooperare între serviciile de informaţii şi a
activităţilor de schimb de informaţii - îndeosebi
prin cooperarea cu structurile europene de luptă
împotriva terorismului; acordarea de asistenţă -
în virtutea clauzei de solidaritate - oricărui stat
european membru al Uniunii, în cazul în care este
ţinta sau victima unui atac terorist; îmbunătăţirea
radicală a securităţii frontierelor; perfecţionarea
mecanismelor de cooperare între structurile de
poliţie şi alte forţe care concură la lupta împotriva
terorismului, precum şi a organismelor de luptă
pentru prevenirea şi contracararea activităţilor
de spălare a banilor; întărirea securităţi aeriene
şi maritime. Este necesară, totodată, pregătirea
corespunzătoare - în raport cu normele Uniunii
Europene - a procedurilor şi măsurilor apte să
asigure: îmbunătăţirea planurilor de urgenţă şi
a celor privind asistenţa ce trebuie acordatată
victimelor; dezvoltarea capabilităţilor de
management al consecinţelor, combaterea
finanţării terorismului şi protecţia datelor
personale.
Un reper major al politicii de securitate a
României îl reprezintă angajarea responsabilă
şi efectivă la campania internaţională împotriva
terorismului - inclusiv prin participare militară,
atunci şi acolo unde este necesar. Lupta împotriva
terorismului trebuie dusă cu respectarea strictă a
principiilor democraţiei, dreptului internaţional,
demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, în condiţiile în care nu
poate exista nicio înţelegere şi niciun compromis
în relaţiile cu teroriştii. În acelaşi timp, este
necesar să se găsească un echilibru rezonabil
şi eficient între restricţii, constrângeri şi măsuri
punitive, pe de o parte, şi protecţia nealterată a
libertăţilor şi drepturilor democratice, inclusiv
prin asigurarea transparenţei responsabile şi a
dreptului la informare, pe de altă parte.
18
O asemenea strategie, capabilă să legitimeze
- sub autoritatea Preşedintelui României şi sub
control parlamentar eficient - participarea efectivă
a forţelor naţionale la războiul global împotriva
terorismului, poate genera convergenţa efortului,
sprijinul şi implicarea activă a populaţiei, precum
şi reducerea vulnerabilităţilor în situaţii de criză.
Strategia de apărare împotriva terorismului se
poate baza pe următoarele categorii de posibile
activităţi: măsuri defensive/antiterorism,
contraterorism ofensiv, gestionarea efectelor,
cooperarea militară cu forţe nemilitare.
Procesul de adaptare continuă a României
pentru abordarea vulnerabilităţilor, riscurilor
şi ameninţărilor reprezentate de terorism şi
eliminarea în cele din urmă a acestora va putea fi
consolidat şi mai mult printr-o viziune pe termen
lung, particularizată în contextul globalizării, în
privinţa a ceea ce vom combate şi a strategiei pe
care vom încerca de fapt să o urmăm.
O astfel de strategie ar putea servi la
atingerea a cel puţin trei scopuri: (1) definirea
naturii celor mai probabile ameninţări teroriste
la adresa României pe termen mediu şi lung;
(2) evaluarea eficienţei actualelor mijloace
disponibile pentru combaterea acestor riscuri
şi a necesităţii de a trasa Alianţei sarcina să
dezvolte capacităţi şi capabilităţi adiţionale pe
termen mediu şi lung; (3) determinarea cursului
acţiunii pentru eliminarea sau cel puţin reducerea
acestor riscuri. În consecinţă, strategia României
pentru combaterea terorismului ar trebui să fie
definită în mod clar în contextul particularităţilor
socio-politice. Ar trebui realizat un consens
politic la cel mai înalt nivel în privinţa tipului de
ameninţări teroriste cu care este cel mai probabil
să se confrunte ţara noastră în următorii ani.
Concluzii
Terorismul în condiţiile globalizării este
examinat ca un fenomen social şi politic
complex, multiaspectual, cu caracter global, ce
afectează interesele întregii comunităţi mondiale.
Manifestându-se în contextul intensificării
proceselor de globalizare, acest fenomen are legătură
directă cu efectele crizei economice mondiale;
cu apariţia corporaţiilor transnaţionale, încadrate
 INFOSFERA
într-un proces de concurenţă cu ţările de frunte
pentru supremaţia economică în lume; cu procesele
de transformare a sistemului financiar internaţional
într-o sursă a crizelor economice în lume.
Unii cercetători consideră terorismul drept o
formă de protest împotriva expansiunii mondiale
a ţărilor dezvoltate. Activitatea organizaţiilor
teroriste, de regulă, nu este orientată doar spre
tensionarea şi destabilizarea situaţiei într-o
anumită regiune a lumii, în numele soluţionării
unor obiective locale, ci vizează scopuri mai
serioase - cucerirea sau redistribuirea puterii,
reîmpărţirea teritorială, schimbarea forţată
a formei constituţionale de guvernământ
şi structurii de stat (într-o ţară sau alta) în
conformitate cu viziunile proprii, ceea ce denotă
latura politică a terorismului. În plan socio-politic
acesta se pronunţă împotriva structurilor sociale
şi instituţiilor politice existente, încercând să le
atenueze, să submineze stabilitatea lor pentru a-şi
realiza scopurile, de regulă, prin metode violente.
Concentrarea eforturilor asupa evenimentelor
de natură teroristă din afara graniţelor României
nu trebuie să distragă atenţia de la vulnerabilităţile
interne care sunt mult mai uşor de exploatat decât
cele mondiale cu materializare pe teritoriul ţării
noastre.
19
BIBLIOGRAFIE
1. ARĂDĂVOAICE, Gheorghe, Iliescu, Dumitru
(General de divizie (r)), Niţă, Laurenţiu, Dan
(maior), Terorism, antiterorism, contraterorism,
Oradea, Editura Antet, 1997;
2. ARIEL, M., Terorismul şi violenţa politică,
Bucureşti, Editura Omega, 2001;
3. FALCONI, F., SETTA, A., Osama Bin Laden
Teroare în Oсcident, Bucureşti, 2002;
4. PETRESCU, Stan, Mediul de securitate global
şi Euroatlantic, Bucureşti, Editura Militară,
2005;
5. PETRESCU, Stan, Ameninţări primare (terorism,
state la răscruce, conflicte locale şi regionale,
sărăcie şi migraţie ilegală), Bucureşti, Editura
militară, 2008;
6. PETRESCU, Stan, ANTONESCU , Olimpiodor,
Crima organizată între factor de risc şi
ameninţare, Bucureşti, Editura Kapa, 2008;
7. TOMESCU, N., Principalele conflicte
internaţionale şi lumea islamică, Iaşi, Editura
Cerni, 2003, p.40;
8. *** Strategia naţională de apărare a ţării pentru
perioada 2015-2019, Bucureşti, 2015;
9. *** Terorismul. Istoric, forme, combatere,
Bucureşti, Editura Omega, 2001.
 INFOSFERA

TREI GENERAŢII DE RĂZBOI INFORMAŢIONAL.

NIVELUL DEZVOLTĂRII DOMENIULUI
ÎN PARTEA SA PUBLICĂ
Iulian CHIFU*

Abstract
Informational warfare has been launch in a context of influencing public opinion and decision makers
via public pressure in targeted issue debated at a level of a democratic society. Social media and infinite access
to information has changed the perspectives and instruments. But we are far from the Cold War instruments
of propaganda, desinformatsia1, active measures. Today, the direct access to all connected citizens offers new
instruments for altering their will and options. Here are three generations of informational warfare and where
the instruments in the field are developed and could be used in a war against our societies, where the basic
democratic principles and values are considered to be vulnerabilities to be used and taking advantage of for
opportunities in this silent and more and more effective instrument.
Keywords: Război informaţional, psihometrie, like-ografie, OCEAN, măsuri active, propaganda,
dezinformare, lobby, psyops

Prima generaţie: război informaţional. şi publicurile vizate pentru fiecare operaţiune în

Ceea ce ştim
O componentă a războiului hibrid, dar şi
un instrument de sine stătător, este războiul
informaţional. Războiul informaţional
reprezintă crearea de realităţi alternative prin
pervertirea adevărului obiectiv – realizat pe
baza datelor, faptelor şi argumentelor concrete –
răstălmăcirea lui, prin utilizarea unei combinaţii
de elemente, fapte şi bucăţi de adevăr selectate,
interpretate, combinate cu raţionamente alterate
prin utilizarea de silogisme, sofisme, propagandă,
interpretare forţată, totul împănat cu o multitudine
de minciuni2.
Bătălia naraţiunilor alternative, a dezinformare şi propagandă5, utilizând convingeri
„adevărurilor alternative”, a devenit cea
mai insidioasă modalitate de construcţie a
convingerilor. Dar ea se bazează pe grupurile
parte, pe o ţesătură vastă de cunoaştere a pregătirii,
înclinaţiilor şi aşteptărilor publicului ţintă,
propensiunilor, frustrărilor acestuia. Evident că
instrumentele nu privesc doar informaţia ca atare,
ci se referă şi la alte componente mai subtile,
care ţin de emoţii fundamentale3, de context şi
valorizarea oportunităţilor oferite de evenimente
în derulare şi de starea de spirit creată la nivelul
unei anumite populaţii vizate pentru a inocula un
anumit tip de raportare la subiect.
Realitatea alternativă perverteşte percepţia
unei populaţii vizate, într-o combinaţie de
operaţiuni psihologice – psyops4, alături de
fundamentale, sentimente şi imagini cu impact,
cu scopul de a duce publicul ţintă spre o percepţie
pre-definită. Şi, în final, întrucât publicul are deja

*
Iulian Chifu este preşedintele-fondator al Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning Bucureşti, profesor
la Departamentul Relaţii Internaţionale al SNSPA, specializat în Analiză de Conflict şi Decizie în Criză, şi a activat
în perioada 2011-2014 în calitate de consilier pentru Afaceri strategice, securitate şi politică externă al Preşedintelui
României.

20
 INFOSFERA
o opinie, percepţia sa a luat locul realităţii6 şi,
indiferent ce argument sau dovadă a adevărului
ar fi prezentate, aceasta vor trebui să înfrunte
blocajul percepţiei deja formate.
Într-o lume în care informaţiile circulă rapid
către un număr mare de oameni, în timp real, prin
intermediul televiziunii, Internetului şi al social
media, percepţia asupra unui anumit eveniment
este uşor de format, de deraiat, de alterat şi de
impus. Prezentarea ulterioară a adevărului va
duce la o schimbare minimă de opinie la scară
largă din cauza lipsei gândirii critice la nivelul
majorităţii populaţiei, a abordării conservatoare
în asumarea recunoaşterii propriei greşeli la
nivelul populaţiei largi şi a uşurinţei utilizării
explicaţiei deja interiorizate de către o persoană
obişnuită, mai ales aflată într-o comunitate care a
dezvoltat un conformism şi are propria descriere,
percepţie şi propriul „adevăr”.
Obiectivul general, principal, al războiului
informaţional este acela de a determina, de a
controla sau măcar de a altera decizia strategică
de politică externă, securitate şi apărare, de
pervertire sau îngreunare a instrumentelor
destinate componentei militare a unui stat şi
de afectare a funcţionării, dacă nu chiar de
blocarea unor elemente ce ţin de securitatea unui
stat. Instrumentul specific de atingere a acestui
obiectiv este acela de a determina publicul,
cetăţenii, grupurile de presiune pregătite şi
condiţionate, organizate şi dirijate, să preseze
autoritatea pentru a o îndepărta de la soluţia
obiectivă identificată pentru decizia într-un
anumit moment pe baza lipsei de susţinere, ba
chiar a opoziţiei din partea populaţiei7.
Se valorifică astfel elementele caracteristice,
principiile şi valorile fundamentale ale societăţii
deschise, democratice, împotriva statelor şi
instituţiilor acestora. O subminare din interior prin
constituirea unor grupuri de inamici din cetate.
Mai mult, abordarea este unitară, integrată, şi nu
rareori o componentă a războiului informaţional,
luată separat, apare doar ca o ciudăţenie, o
singularitate, o întâmplare, nicidecum ca un
act agresiv planificat alături de o suită de alte
elemente. Modul insidios de acţiune şi abordarea
integrată creează elementele avantajoase ale
21
negării credibile a unei asemenea acţiuni de
agresiune informaţională asupra unei populaţii
ţintă8.
Războiul informaţional foloseşte trei niveluri
distincte de acţiune, cu relevanţă diferită şi grad
de semnificaţie legală şi morală diferit. Utilizarea
simultană a abordării integrate şi secvenţiale,
în funcţie de publicul ţintă, creşte eficienţa
războiului informaţional9.
Prima componentă este cea vizibilă, evidentă,
şi ţine de implicarea în alterarea spaţiului public
al unei ţinte vizate, implicând în zona media,
Internet şi social media, dar şi la alte niveluri
mai subtile, o injecţie de idei şi informaţii care
afectează principiile şi valorile fundamentale
ale democraţiei şi drepturilor omului, între care
libertatea de expresie, libertatea cuvântului,
libera circulaţie a ideilor, elemente care nu
numai că sunt legale şi morale, dar se situează
între valorile fundamentale pe care societăţile
democratice le apără. În subsidiar avem de-a
face cu o injecţie deschisă de propagandă,
manipulare şi dezinformare greu de dovedit.
Mai mult, acest tip de acţiune necesită în mod
constant replici, analize, investigaţii şi expunerea
publică a falsurilor şi interpretărilor voit greşite
ale faptelor, a naraţiunilor alternative ce stau în
spatele acestor idei şi care utilizează modul de
interpretare a faptelor, special pentru a susţine
pachetul adevărului alternativ propus de autor.
Acţiunile valorifică nu rareori vulnerabilităţi
ale sistemului10, obişnuinţe în nerespectarea sau
ocolirea/evitarea sancţiunilor pe baza legii sau
vulnerabilităţi ale instituţiilor de control, limite
legale sau absenţa instituţiilor profesionale
capabile să sancţioneze moral utilizarea acestor
excese în promovarea unei abordări sau privind o
temă sau o naraţiune îmbrăţişată, absenţa replicii
în aceeaşi ştire, lipsa expertizei care să califice
o informaţie lansată, viteza şi slaba pregătire ale
unor angajaţi în spaţiul media şi al difuzării şi
colportării informaţiei. Informaţia falsă, venită
din surse obscure şi intrată în mainstream,
informaţia selectată, interpretarea şi dirijarea
unor raţionamente în mod forţat, spre o concluzie
prestabilită11, absenţa mediei alternative,
independente, care să respecte strict regulile
 INFOSFERA
relatării unor evenimente, a ştirilor echilibrate, a
oferirii în acelaşi spaţiu a abordărilor alternative,
polemice sau a argumentelor pro şi contra în
acelaşi timp, toate acestea ajută la construirea
componentei vizibile a războiului informaţional.
În societăţile dezvoltate, mature, cu mass-media
dezvoltate, bogate şi cu multe alternative,
componenta de preluare, dirijare sau control al
spaţiului public este mult mai redusă. Contează
şi educaţia şi cultura democratică a populaţiei
ţintă, fireşte. Însă, există societăţi unde spaţiul
public este controlat de către actori terţi, cum
este cazul Republicii Moldova, unde un raport
ştire văzută-impact arată că 80% din audienţă
face ca ştirile consumate să fie cele produse la
Moscova12. Şi când mai sunt şi „împachetate“ în
programe de divertisment extrem de bine realizate
şi atractive, aceste adevărate „injecţii” de ştiri,
aşezate în spaţiul unei naraţiuni preconcepute, fac
ca impactul adevărurilor alternative proiectate să
fie major.
Propaganda îşi are limitele ei. De aceea,
este nevoie de utilizarea unui set de instrumente
integrate, dezvoltate şi utilizate împreună, cu
destinaţii de public ţintă şi abordare distinctă.
Aici ajungem la cel de-al doilea element,
activităţile de lobby şi de Relaţii Publice, dacă
e vorba de o companie sau o personalitate, sau
de diplomaţie publică, dacă vorbim despre un
stat. În statele în care există o lege a lobby-ului
sau echivalente, aceasta este o abordare perfect
legală. Instrumentul funcţionează astfel: trebuie
influenţaţi decidenţii prin idei lansate în spaţiul
public de către purtători de mesaj legitimi şi
credibili, cu impact la nivelul populaţiei şi al
factorilor de decizie. Sunt utilizate sume de bani
plătite pentru ca persoane credibile, analişti,
experţi, foşti sau actuali politicieni de impact
asupra unei populaţii ţintă, sau chiar purtători de
mesaje externi, dar din nou credibili şi legitimi
pentru populaţia ţintă, să apere tezele propuse
de cel care plăteşte.
Media sau expertul care se pronunţă sunt
plătiţi pentru a crea o anumită imagine, pentru
a apăra un anumit actor, pentru a purta un
anumit mesaj, o viziune, o naraţiune pregătită
anterior. Deci, un personaj credibil, cu priză la
22
public, vehiculează idei care nu sunt rezultatul
propriei gândiri, ci rezultatul livrat spre a fi
difuzat astfel, contra unor sume de bani, de către
comanditar. Publicul nu este avertizat şi nu ştie
că cel din faţa sa nu vorbeşte în nume propriu,
ci exprimă idei comandate. De aceea, evaluarea
e făcută în contextul credibilităţii şi legitimităţii
persoanei în cauză (de fapt asta vinde analistul,
purtătorul de mesaj în lobby)13. Mai mult, după
îndeplinirea misiunii, persoana în cauză revine
la analizele sale legitime, corecte, rezultat al
propriei gândiri. Persoana în sine redevine sau
îşi conservă credibilitatea mai departe şi poate fi
utilizată şi ulterior, pe un alt proiect al războiului
informaţional sau vehiculând o altă temă.
Dacă SUA au legea lobby-ului, expunerea
publică a poziţiilor din această categorie, plătite, şi
formula de transparenţă a sumelor de bani primite
pentru a vehicula anumite teme, acest instrument
lipseşte în Europa, nu însă şi agenţiile de lobby.
E un instrument legal, imoral pe alocuri, dar care
e utilizat în combinaţie cu propaganda pentru
preluarea controlului sau alterarea spaţiului
media în cadrul războiului informaţional.
Cel de-al treilea nivel, cel mai insidios şi
profund ilegal, vizează componente mult mai
subtile ale războiului informaţional. El este legat
de psyops – operaţiuni psihologice elaborate.
Nivelul de acces pe această componentă este
mult mai profund în fibra organismului social,
fiind situat la nivelul credinţelor comune, al stării
psihologice şi al temerilor profunde. Aici contează
informaţia răspândită, dar mai ales efectul creat
de informaţie la nivelul publicului ţintă, respectiv
generarea şi/sau accentuarea fricilor, crearea
emoţiilor colective14, pregătirea publicului pentru
a reacţiona la viitoare evenimente într-o formulă
dirijată, pregătită şi cumpănită anterior.
Obiectivele sunt atinse utilizându-se ştiri
false, personalităţi şi experţi cu referinţe morale
cunoscute în societate, dirijaţi spre anumite
poziţii, dar ţinta nu e informaţia imediată, ci
crearea contextului pentru o reacţie publică
emoţională în faţa unui eveniment ulterior
care va apărea. Dirijismul în raport cu reacţia
ulterioară se creează prin accesarea nivelelor
 INFOSFERA
subtile din subconştient şi crearea unor modele
de gândire prin repetarea unor secvenţe de acest
tip la intervale prestabilite, învăţând creierul şi
subconştientul să reacţioneze într-un anumit fel la
stimuli informaţionali şi emoţionali prestabiliţi15.
Iar scopul îl reprezintă inducerea unui anumit
răspuns public, colectiv, în momentul în care e
nevoie de el pentru influenţarea unui decident în
momente de criză.
Instrumentele utilizate sunt o combinaţie
de naraţiuni, idei alternative, sădirea dubiilor,
promovarea şi validarea cât mai credibilă a
unor minciuni care să intre în subconştient ca
percepţii ale adevărului, interpretări exagerate şi
dirijate, exagerări, manipulare, dezinformare, cu
toate componentele, efectele acţiunilor trolilor
(comentatori dirijaţi în spaţiul virtual). Tot aici
sunt construite componentele de condiţionare a
publicului vizat, acţiuni la nivel subliminal şi al
subconştientului, inocularea percepţiei construite,
accesarea şi orientarea emoţiilor fundamentale –
frică, umilinţă, speranţă16.
Războiul informaţional se duce integrat, pe
toate cele trei dimensiuni, cu dozaje gândite şi
instrumentar vast, construit în timp. Se utilizează
resurse importante pentru asemenea acţiuni, iar
componenta este cel mai adesea mutată în spaţiul
militar. Este un instrument a cărui relevanţă abia
este descoperită şi impactul poate fi extrem de
puternic.
Cele mai clare exemple în cazul României au
fost două fake news-uri de impact, care au făcut
epocă:
a) traficanţi ROMÂNI de arme UCRAINENE
pe care le vând TERORIŞTILOR care
atacă Occidentul – ştire la Skynews17.
Reacţia a fost imediată, a intervenit
DIICOT-ul şi operaţiunea de
dezinformare difuzată la 1,2 milioane
de telespectatori a fost oprită brusc,
dovedindu-se că a fost o „ştire fabricată”
prin racolarea de „actori” care jucau
sceneta traficului de arme prin munţii
României, cu autorul făcând stand up
în faţa pretinşilor traficanţi cu cagulele
pe faţă;
23
b) armele nucleare AMERICANE din
TURCIA se mută în ROMÂNIA18,
la Euractiv, caz de fals absolut care a
distrus credibilitatea site-ului legat de
Uniunea Europeană (one time show), dar
a demonstrat, totodată, şi vulnerabilitatea
presei române care a funcţionat pe
principiul „de ce să strici o ştire bună
spunând adevărul”, în goana obţinerii
senzaţionalului şi a creşterii vizibilităţii.
Cea mai bună ştire apărută a doua zi, în
condiţiile în care MAE român negase
absolut şi fără nuanţe faptul, a fost „Armele
nucleare americane se mută în România.
MAE român neagă”19.
A doua generaţie: obiectivarea
constructului social în spaţiul virtual – veşti
bune şi veşti rele
Pentru a aborda a doua generaţie de război
informaţional, avem nevoie mai întâi de un
avertisment. Nu întotdeauna orice instrument din
spaţiul utilizabil (sau utilizat) de către războiul
informaţional este unul eminamente greşit,
ilegal sau rău. Însă, trebuie să constatăm şi un
instrumentar care vine din dezvoltarea organică
a societăţii, în ciocnire cu evoluţia ştiinţifică şi al
cărui rezultat poate fi utilizat împotriva unui stat.
De altfel, discuţia e veche, şi de la apariţia
reţelelor sociale, a accesului practic nelimitat şi
gratuit la informaţie, în care fiecare poate fi un
jurnalist reluat şi citat ulterior pe scară largă de
către mainstream media, gestionarea crizelor
s-a complicat pentru decidenţi, comunicarea
în criză a dobândit noi valenţe (după cum
subliniam în numerele trecute din Infosfera),
dar şi instrumentarul de participare, convingere
şi convocare la acţiunile de protest s-a extins.
De la Revoluţia Twitter din Republica Moldova
(9 aprilie 2009)20 – pe care am întâlnit-o studiată
deja în SUA, în timpul vizitei mele în această
ţară în 2010, în programul IVLP Conflict
Resolution (ba chiar cineva ne-a predat timp de
două ore aceste evoluţii şi revoluţia Twitter ca
efect), a urmat „Primăvara arabă“ cu utilizarea
instrumentarului cu precădere în Egipt, apoi
pe scară largă, ulterior întâlnind perspectiva
 INFOSFERA
„pregătirii revoluţiilor colorate”, inclusiv prin
această tehnică nouă, oferită de social media în
strategiile şi doctrinele de Securitate şi Apărare
ale Federaţiei Ruse21.
Cert este că evoluţia domeniului a mers către
„Revoluţiile fără Lider”, unde cazul Occupy Wall
Street a jucat rol de exemplu şi catalizator22. În
fine, fenomenul s-a dezvoltat şi în România şi am
teoretizat şi analizat ceea ce numeam fenomenul
de „obiectivare a constructului social în spaţiul
virtual”23. Este vorba, pe fond, despre fenomenul
coagulării unor grupuri în spaţiul virtual, din
persoane reale şi avataruri necunoscute, care de
la un punct încolo se obiectivează şi dobândesc
conştiinţă de sine, independentă de membrii şi
componenţii grupului.
Această conştiinţă colectivă compusă
începe să respingă gesturile sau opiniile
individuale, refuză asumarea responsabilităţii
sau leadership-ului oricărui membru al
grupului, inclusiv al fondatorilor, şi determină
incapacitatea dialogului cu grupul. Nu ar fi
nimic ieşit din comun dacă asemenea grupuri
nu ar determina acţiuni în spaţiul real cu impact
major, tulburând fundamental decidenţii.
Este cazul în România, a fenomenului „Uniţi
Salvăm Roşia Montana”24 şi eşecul negocierilor
Parlament/Guvern cu reprezentanţii grupului
care nu-şi asumau, nici unul, reprezentativitatea
manifestanţilor din stradă; în plus, cei care s-au
revendicat reprezentanţi au fost imediat negaţi
de grup, respinşi sau opţiunile lor în negociere
respinse de conştiinţa colectivă obiectivată.
Investiţia Gold Corporation (cca. 1 miliard USD)
a fost sistată, cu costuri pe care le vom plăti
cu toţii.
Este şi cazul Colectiv, al manifestaţiilor de
stradă de după accidentul generat de incendiul
de la un club de noapte, soldat cu moartea a
peste 60 de persoane, pe motiv că autorităţile
nu au gestionat corect autorizarea anti-incendiu
a locaţiei, prin intermediul primăriilor de sector,
care au dus la căderea unui Guvern (în condiţii
speciale, e adevărat)25.
În al treilea caz, cel al Ordonanţei 13, în
ianuarie 2017, un guvern proaspăt ales, cu o
majoritate impresionantă, s-a confruntat cu
24
mişcări de protest masive, generate în spaţiul
virtual, fapt ce a determinat retragerea în trei zile
a Ordonanţei, anularea ei definitivă în Parlament
şi pierderea perioadei de moratoriu şi a creşterii
naturale după o victorie de succes.
În toate cele trei exemple, desfăşurate într-un
context special, a contat faptul că această
coagulare a acţiunilor în spaţiul virtual se
realizează prin reţelele sociale, iar mişcarea
dobândeşte iute un scop şi o conştiinţă de sine26,
devenind o revoluţie fără lideri. Cazul special a
venit, în fiecare exemplu de mai sus, din existenţa
unei părţi importante a societăţii, din interior şi
din diaspora, care nu participă, de obicei, la
componenta de dezbateri electorale pentru că nu
este interesată.
Obiectivarea constructului social în abstract
are, ca şi instrument, efecte negative, deoarece
dacă e general sau dirijat de la origine contra unor
teme relevante, de interes naţional, o asemenea
mişcare poate provoca efecte majore în realitate
fără ca abordările politice clasice – dialogul,
negocierea – să fie instrumente de calmare sau
nuanţare a cererilor protestatarilor. Grupul
obiectivat prin conştiinţă colectivă în spaţiul
virtual nu se opreşte decât atunci când pretenţiile
sale sunt satisfăcute pe deplin, iar participarea nu
mai e generată de aşteptări şi emoţie. Însă el poate
reveni, chiar dacă domolit pentru un interval de
timp, şi răbufneşte în faza următoare. Există,
evident, formule de a gestiona şi acest caz prin
„izolare şi uitarea” grupului, în formă reactivă,
în timp, şi prin inserţie şi control al acestui tip
de grupuri, cu potenţial de obiectivare în timp, în
faza preventivă a construcţiei lor27.
A treia generaţie: Cambridge Analytica,
like-ografie şi dezvoltări contemporane ale
ţintirii individuale a subiecţilor electorali.
Brexit şi Donald Trump preşedinte
Problema reacţiei la războiul informaţional
se află la linia de demarcaţie, extrem de fină, între
legitim, legal, imoral şi ilegal în instrumentarul
aferent. Am văzut-o chiar din definiţia conceptului,
acolo unde prima dimensiune – de dezinformare,
propagandă şi măsuri active – are o componenţă
legală, legitimă, ce frizează de cele mai multe
 INFOSFERA
ori libertatea cuvântului sau dreptul de asociere
şi libera circulaţie a ideilor, principii şi valori pe
care le apărăm pe deplin (dar care sunt speculate
în această confruntare a societăţilor tocmai
pentru că unii consideră aceste principii şi valori
ca fiind vulnerabilităţi ale sistemului democratic
care merită speculate şi folosite ca oportunităţi de
a submina acest sistem). Urmează apoi lobby-ul,
legal dar imoral, pentru că întotdeauna un
formator de opinie e prezumat purtătorul ideilor
şi analizelor sale independente, nu al unor
mesaje pre-plătite de cumpărătorii audienţei şi
credibilităţii sale. În fine, a treia componentă,
operaţiuni psihologice, război de troli, abordări ale
profundului emoţional şi catalizarea emoţiilor –
care sunt profund ilegale şi parte a arsenalului
legat direct de operaţiuni militare şi psihologice
active28.
O altă problemă vine din faptul că o parte
a instrumentarului războiului informaţional
este utilizat de partide în campanii electorale.
Mai mult, această a treia generaţie a războiului
informaţional, care foloseşte la origine un
instrumentar de marketing targetat şi definit
la nivel individual, bazat pe preferinţe, a fost
dezvoltat şi utilizat în campaniile pentru Brexit
şi alegerea preşedintelui Trump. Un instrumentar
deţinut de compania Cambridge Analytica, a cărei
activitate, pe această dimensiune, a fost interzisă
în Marea Britanie.
Modelul de psihometrie OCEAN, care
stă la baza clasificării personalităţilor şi
comportamentelor, a fost introdus pentru a
aborda diferenţiat fiecare individ. Un model
care căuta să evalueze oamenii pe baza a cinci
trăsături ale personalităţii, cunoscute ca „Big
Five”. Acestea sunt „deschiderea” (cât de deschis
eşti la noi experienţe?), „conştiinciozitatea”
(cât de perfecţionist eşti?), „extravertirea” (cât
de sociabil eşti?), „acceptabilitatea” (cât de
prevenitor şi cooperant eşti?) şi „nevrotismul”
(eşti uşor iritabil?). Pe baza acestor cinci
trăsături – cunoscute şi sub acronimul OCEAN,
după iniţialele de la termenii openness,
conscientiousness, extroversion, agreeableness,
neuroticism – putem realiza o evaluare relativ
precisă a genului de persoană aflată în faţa
25
noastră. Aceasta include necesităţile şi temerile
ei, şi care este modul probabil în care va
reacţiona29.
La Universitatea Cambridge s-a dezvoltat
partea a doua a proiectului de cercetare care stă la
baza identificării gusturilor şi opţiunilor fiecărei
persoane şi modalităţii de accedere la aceasta.
De la psihometria lui Michael Kosonski30 – cu
relevanţă în vânzări şi marketing individual,
personalizat, s-a ajuns la like-ografie, identificarea
trăsăturilor personale – personalitate şi caracter
– deci Big Five – OCEAN pe baza like-urilor
date pe Facebook. Studiul preferinţelor a dus la
realizarea profilului consumatorului şi, implicit,
la identificarea celui mai eficient mod de abordare
pentru a putea vinde ceva, în funcţie de apetit.
Kosinski şi echipa sa şi-au îmbunătăţit
continuu modelul. În 2012, ei au dovedit că pe
baza unei medii de 68 de like-uri date de un
utilizator era posibil să îi ghiceşti culoarea pielii
(precizie 95%), orientarea sexuală (precizie 88%)
sau simpatiile pentru Partidul Democrat sau cel
Republican (85%). Nu s-au oprit aici. Coeficientul
de inteligenţă, convingerile religioase, ca şi
consumul de alcool, de tutun sau de droguri etc.
puteau fi şi ele determinate. Din analiza unor
astfel de date este posibil să deduci inclusiv dacă
părinţii cuiva sunt divorţaţi.
Eficienţa simulării lor era ilustrată prin cât
de bine puteau prezice răspunsurile unui subiect.
Kosinski a continuat să lucreze la perfecţionarea
simulărilor: în scurt timp a ajuns capabil să
evalueze o persoană mai bine decât colegii de
muncă ai acesteia, doar pe baza a zece like-uri
pe Facebook. Şaptezeci de like-uri erau suficiente
pentru a depăşi nivelul a ceea ce prietenii unei
persoane ştiau despre aceasta, 150 – ceea ce ştiau
părinţii şi 300 – ceea ce ştia despre ea partenerul
său. Mai multe like-uri puteau depăşi chiar şi ceea
ce o persoană credea că ştie despre ea însăşi31.
Alexandr Kogan, de la Cambridge, a mutat
întreaga afacere în spaţiul comunicării politice.
Astfel, acesta a cartografiat toţi cetăţenii majori
americani, a stabilit OCEAN şi, pe baza acestora, a
fost creată aplicaţia de abordare a lor, în funcţie de
opţiunile la vot şi influenţarea comportamentului
pe termen scurt. Aşa a funcţionat şi la Brexit.
 INFOSFERA

Metodologia are la bază alegerile dihotomice, în
funcţie de pectrul opţiunilor între convinşi de o
decizie, indecişi dar înclinând spre aceeaşi decizie
şi celelalte două categorii opuse, urmărindu-se
influenţarea comportamentului celor favorabili
opţiunii dorite şi sădirea dubiului sau menţinerea
acasă a celor indecişi dar optând mai degrabă
spre varianta opusă, cu evitarea risipei de resurse
pentru cei decişi deja pentru opţiunea contrară.
Rezultatul este o formulă de influenţare
majoră, pe termen scurt şi mediu (10-14 zile)
dar cu impact foarte mare şi probabilitate
crescută. A fost utilizată în două situaţii, în
cazul campaniei din SUA, directorul Cambridge
Analytica fiind Steve Bannon, până de curând
consilierul de strategie al preşedintelui Trump.
Dar instrumentarul, cu efect psihologic major,
are şi alte niveluri de modificare şi alterare de
voinţă şi opţiuni, fiind în stare să identifice nu
numai OCEAN şi caracteristicile psihologice, de
caracter, ci şi comportamentul la un moment dat.
Like-urile au fost abandonate, de la inventarea
iPhone-ului şi telefoanelor inteligente, iar metoda
identifică aceste caracteristici, cu grad mare de
probabilitate (85-90-95%) doar din purtarea
telefonului mobil şi acţiunile efectuate pe el.
Ca să realizăm nivelul de sofisticare al
acestui instrument, dacă pleci la o negociere
comercială, utilizatorul unui asemenea
instrument determină modul de abordare şi din
starea de spirit de moment, în funcţie de acţiunile
desfăşurate pe telefon din dimineaţa respectivă,
de până la momentul când ai ajuns la întâlnirea de
afaceri. Despre efectul aplicării unui asemenea
instrument, vă las să ghiciţi, el extinzându-se de
la decizii şi alegeri de afaceri, la cele electorale
şi la multe altele. Este adevărat că metoda are
limite şi erori, dar s-a dovedit extrem de eficientă
ca element de influenţare, pe termen scurt.
Aici s-a ajuns cu instrumentarul de război
informaţional de a treia generaţie, personalizat
şi cu impact la nivel de Big Data, pe o întreagă
populaţie adultă. Aceste instrumente trebuie
să intre sub un studiu important pentru a
bloca efectele nocive şi influenţele nedorite,
accesul la date atât de subtile şi la interpretările
de această natură. Până la descoperirea pe
deplin a consecinţelor acestor instrumente, a
reglementărilor necesare, Războiul informaţional,
fără a fi un panaceu, creează efecte dintre cele
mai importante, cu impact major. Intrarea acestor
elemente în spaţiul comercial, de business, unde
pot fi procurate practic de oricine, creează frica şi
reacţiile negative similare oricăror tehnici extrem
de puternice şi de impact major care se pot aplica
la scară largă la nivelul populaţiei, cu scenarii
distopice lesne de desenat.

1
„The Propagation and Power of Communist Security Services Dezinformatsiya”, International Journal of Intelligence
and Counter Intelligence, Volume 19, Issue 1, 2006.
2
Iulian Chifu, Oazu Nantoi, Război informaţional: tipizarea agresiunii informaţionale a Federaţiei Ruse, Editura ISPRI,
Bucureşti, 2016.
3
Dominique Moisi, The Geopolitics of Emotion, Editura Anchor Books, New York, 2009.
4
Vezi Air Force Doctrine Document, 2-5.3 Psychological Operations (27 August 1999).
5
Piotr Wierzbicki, Structura minciunii, Editura Nemira, 1996; Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Ediţia VII, Editura
C.H. Beck, Bucureşti, 2014; Vladimir Volkoff, - Tratat de Dezinformare, Editura Antet, Bucureşti, 2009.
6
Eric Stern, Crisis decision making. A cognitive institutional approach, Dept. of Political Science, University of
Stockholm, 1999.
7
Iulian Chifu, Oazu Nantoi, Op. cit.
8
Iulian Chifu, „Război hibrid, lawfare, război informaţional. Războaiele viitorului”, în Strategii XXI. Complexitatea şi
dinamismul mediului internaţional de securitate, Editura UNAp „Carol I”, 2015.
9
Greg Simons, Iulian Chifu, The Changing Face of Warfare in the 21st Century, Editura Routledge, London, 2017.
10
Iulian Chifu, „Războiul informaţional: componentă a războiului hibrid şi instrument de acţiune agresivă cu relevanţă
strategică”, Infosfera, 2016.
11
Iulian Chifu, Oazu Nantoi, Op. cit.
12
Idem; Raport CCA, Chişinău, 2016.

26
 INFOSFERA
13
Lobbying Reform: Background and Legislative Proposals, 109th Congress (PDF), Order Code RL33065. The Library
of Congress, Congressional Research Service, 2006-03-23; Greg Simons, Iulian Chifu, Op. cit.
14
Dominique Moïsi, Op. cit.
15
Iulian Chifu, Oazu Nantoi, Op. cit.
16
Dominique Moïsi, Op. cit. ?
17
Iulian Chifu, Război informaţional împotriva României; Iulian Chifu, „Traficanţi români de arme din Ucraina pentru
terorişti”, evz.ro, 14 august 2016, http://evz.ro/razboi-informational-impotriva-romaniei-traficanti-romani-de-arme-din-
ucraina-pentru-teroristi.html.
18
Crişan Andreescu, „EurActiv.com: SUA îşi mută armele nucleare din Turcia în România“, DCnews, 18 august 2016,
https://www.dcnews.ro/euractiv-com-sua-i-i-muta-arme-nucleare-din-turcia-in-romania_513671.html.
19
EurActiv.com: SUA mută arme nucleare din Turcia în România/MAE şi MApN neagă, EurActiv.ro, 18 august 2016,
http://www.euractiv.ro/extern/sua-muta-arme-nucleare-din-turcia-in-romania-5170; EurActiv: SUA îşi mută armele
nucleare din Turcia în baza militară de la Deveselu. MAE neagă informaţiile, Ştirile PROTV, 18 august 2016, http://
stirileprotv.ro/stiri/actualitate/euractiv-sua-isi-muta-armele-nucleare-din-turcia-in-baza-militara-de-la-deveselu.html.
20
Ellen Barry, Protests in Moldova Explode, With Help of Twitter, The New York Times, 7 April 2009, at http://www.
nytimes.com/2009/04/08/world/europe/08moldova.html?mcubz=3
21
Iulian Chifu, Simona Ţuţuianu, Torn Between East and West: Europe’s Border States. Routledge, 2016; „The Military
Doctrine of the Russian Federation” Approved by the President of the Russian Federation on 25 December, 2014;
“Concept of the Foreign Policy of the Russian Federation”, Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation,
http://www.mid.ru/brp_4.nsf/0/76389FEC168189ED44257B2E0039B16D;
22
Iulian Chifu, Cristina Ivan, „Rolul democraţiei participative, al meta-naraţiunilor şi autorului colectiv în secolul XXI.
Mesaj din viitor“, Revista Română de Studii de Intelligence, RRSI nr.10/decembrie 2013, Bucureşti.
23
Idem.
24
Uniţi Salvăm Roşia Montana! Prima lună de proteste. Film de prezentare la https://www.youtube.com/
watch?v=obPcorM2wuM; https://www.rosiamontana.org/; Camelia Jula, Uniţi salvăm Roşia Montană: un an de la
“toamna românească”, Think Outside the Box, la https://www.totb.ro/uniti-salvam-rosia-montana-un-an-de-la-toamna-
romaneasca/
25
„Corupţia ucide: Peste 35.000 de oameni au ocupat străzile Capitalei. Proteste de amploare au avut loc în toată ţara“,
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/noi-proteste-sunt-anuntate-si-pentru-miercuri-seara-ce-vor-manifestantii-sa-
se-intample-dupa-caderea-guvernului.html; Alexandra Sandru, Ponta si-a dat demisia. Klaus Iohannis, asteptat să
numească un premier interimar, www.ziare.com, 4 noiembrie 2015, la http://www.ziare.com/victor-ponta/demisie/
romania-in-strada-ponta-demisioneaza-live-1391492.
26
Michael Hardt & Antonio Negri Multitude: War and Democracy in the Age of Empire(2005).
27
Iulian Chifu, Cristiva Ivan op.cit.
28
Iulian Chifu, „Războiul informaţional: componentă a războiului hibrid şi instrument de acţiune agresivă cu relevanţă
strategică”, Infosfera, 2016.
29
Radu Pădure, „Marele SECRET din spatele Victoriei lui Trump Insectarul DIGITAL de Oameni. O uluitoare
OPERAŢIUNE de Penetrare a CREIERELOR americanilor”, Evenimentul Zilei, la http://evz.ro/marele-secret-din-
spatele-victoriei-lui-trump-i.html, http://evz.ro/marele-secret-din-spatele-victoriei-lui-trump-ii-1.html; apud The
Guardian, 2015, Das Magazin, 2016.
30
Universitatea Cambridge, 2014, la Centrul de Psihometrie Kosinski;
31
Radu Pădure, op.cit.

27
 INFOSFERA

ECONOMIA RUSIEI ÎN NOUL CONTEXT

GEOPOLITIC INTERNAŢIONAL:
POSIBILE SCENARII
Dr. Napoleon POP*
Dr. Andreea-Emanuela DRĂGOI**

Abstract
According to the most recent analyzes of international organizations1, in 2017, the Russian
Federation’s economy is heading for economic recovery, mainly due to the stabilization of the crude oil price,
although at a low historical level, a more favorable ruble course and a tax consolidation reforms undertaken
by the authorities. In our article we propose an analysis of the main factors for the evolution of Russia’s
economy (internal as well as external), highlighting the main challenges faced by Russian authorities in the
current international geo-political context, where Russia manifests itself actively, convenient or inconvenient.
This reality causes reactions from the other political actors, with the question of finding a model of global
partnership with the engagement of Russia and not its isolation.
Keywords: Russian Federation, sanctions, economy.

Abordarea unei necesităţi de neconceput fără o Rusie echilibrată, cel puţin

Unul dintre efectele majore ale fenomenului
globalizării – cu cele bune şi mai puţin bune –
este reprezentat de o reaşezare a puterilor
globale, numărul acestora fiind în creştere (la
cele tradiţionale adăugându-se cele emergente).
Prin această reaşezare sau restructurare, putem
prevedea că drumul spre fixarea regulilor unei noi
ordini internaţionale, devenit mai clar după ceea
ce numim „stop and go” în globalizare, relevat de
cele două evenimente majore ale anului 2016 –
Brexit şi alegerile prezidenţiale din SUA – capătă
o legitimitate crescută prin participarea la masa
negocierilor a mai mulor actori de influenţă. Unul
dintre aceşti actori este, fără îndoială, Rusia,
privirile celorlalţi actori globali devenind atente
la acest partener global. Cauzele sunt multiple şi
raţionale, evoluţia viitorului sistem global fiind
economic, şi fără a nu-i fi modelate ambiţiile
politice şi militare într-un adevărat concert de
interese globale.
Dacă acceptăm angajarea Federaţiei Ruse
într-o nouă ordine internaţională, bazată pe reguli
convenite cu toţi cei care sunt garanţi pentru ele
şi modele pentru toţi ceilalţi, atunci pentru ceva
mai mult de un sfert de veac să nu ne grăbim cu
judecăţi definitive, multe venite din frustrări ale
trecutului, ci să privim la complexitatea tranziţiei
politice şi culturale a unei societăţi mari în
istoria modernă. Occidentul a pretins asimilarea
multor lecţii ale existenţei sale pentru o Rusie
democratică, dar a frizat mult şi mândria unui
popor cu o mare contribuţie la cultura umanităţii,
după disoluţia URSS, un eveniment care a şocat
tocmai prin ceea ce nu putea fi verosimil cu o clipă

*
Dr. Napoleon Pop este director ştiinţific al Institutului de Economie Mondială al Academiei Române.
**
Dr. Andreea-Emanuela Drăgoi este cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei
Române.

28
 INFOSFERA
înainte de a se produce. Desigur, poate ar trebui
să privim la comportamentul imperial al Rusiei
şi prin această prismă, dincolo de testamentul lui
Petru cel Mare. Dar, orice putere, mai ales una
care se pretinde globală, dar este şi recunoscută
astfel, îşi consideră prioritară problema intereselor
de securitate, iar o gestionare a acestora astfel
încât să nu aducă atingere altor interese suverane
implică necesitatea de a sta la masa comună a
negocierilor.
Din păcate, acest principiu nu este respectat
de F. Rusă, unul dintre motive fiind căutarea
(devenită istorică) de explicaţii în afara
frontierelor ei pentru a scuza ceea ce se întâmplă
în plan intern. Este o realitate perenă din ultimul
secol, care, indiferent de sistemul social politic –
comunism sau o democraţie discutabilă – şi-a pus
amprenta pe abordarea geopolitică a Kremlinului,
în general, şi pe cea de proximă vecinătate la vest,
în special. Mândria poporului rus a fost refăcută,
dar ea nu poate subzista menţinând un nivel de
trai scăzut, suficient de vizibil în ultimele două
decenii. Nici argumentul ca aceeaşi mândrie să
fie folosită ca un vector în acţiunea externă nu
mai poate fi invocat, observând mişcările sociale
interne ce indică faptul că mult invocatul „duşman
extern”, pentru care se cheltuiesc resursele
financiare interne în declin şi în detrimentul unui
nivel de trai decent de talia unei puteri globale, se
află în interiorul ţării şi nu în afara lui.
Să nu uităm, ceea ce este valabil şi pentru
România, că îmbrăţişarea performanţelor
modelului politic şi economic occidental se
referă la oameni şi nu la lucruri, ei fiind cei care
pot scrie norme şi pot clădi instituţii pe măsură,
iar asimilarea unei noi culturi înseamnă timp
şi exerciţiu. Tocmai această asimilare, dincolo
de sensibilităţile istorice proprii şi cele induse
voluntar sau involuntar de factori externi, a avut
şi are loc şi pe fondul „voalării integrităţii”,
ne spune Ray Kinsella (2017), chiar a valorilor
promovate de către Occident: „De la Consensul
de la Washington, la aplicarea modelului de
business bancar care a cauzat Marea Recesiune
şi până la politizarea FMI, realitatea este că,
indiferent ce ne spune teoria, chiar modelul
susţinut de a fi preluat de Rusia a produs o
29
mare parte din ceea ce numim acum devastarea
economiei globale”.
Este mult adevăr în cele menţionate de
Kinsella, iar acesta ridică problema dacă lumea
are nevoie de o Rusie cât mai slăbită economic,
pe lângă faptul că este izolată. Încercările de a
ieşi din izolare (implicarea în Siria, proiectele
de integrare asiatică şi de reorientare comercială
spre est, alte proiecte politice şi economice
cu Turcia, China etc.) sunt foarte costisitoare
financiar, iar sancţiunile economice reînnoite de
către Occident nu ajută cu nimic la recuperarea
pierderilor, ca să nu mai vorbim de inexistenţa
unei modificări de atitudine politică a Rusiei faţă
de prevederile Acordului de la Minsk. Sancţiunile
economice au lovit, în final, în mândria poporului
rus, adică în nivelul de trai al acestuia, şi nu în
corecţia de politică externă a Rusiei, care trebuia
făcută de către factorul politic.
Dacă privim la realitatea momentului, la
presiunea socialului în creştere pe plan intern
odată cu apropierea momentului alegerilor
prezidenţiale din Rusia (2018), trebuie să adăugăm
faptul că există şi o creştere a nepopularităţii
sancţiunilor economice la nivelul publicului
european, inclusiv al unor politicieni. În mod
evident, trebuie să facem distincţie între un mod de
a acţiona împotriva Rusiei de dragul credibilităţii
Occidentului şi cel al consecinţelor recurente
care ajung în economia reală a multor state
membre ale UE, cu afectarea mediului de afaceri,
a exporturilor şi, în final, a socialului din aceste
ţări, în cauză fiind şi embargoul instituit de Rusia
la importurile de produse alimentare din ţările UE.
Avem, însă, de-a face şi aici cu o asimetrie pusă în
evidenţă de un raport al Parlamentului European.
Potrivit studiului Comisiei Europene, PIB-ul UE
a scăzut cu numai 0,3-0,4% (40-50 miliarde de
euro) în urma sancţiunilor, dar cele mai afectate
ţări de sancţiunile economice impuse Rusiei sunt
ţările din Europa de Est şi ţările baltice, membre
ale UE, care rămân şi cele mai vehemente în
ceea ce priveşte menţinerea acestora. Totodată,
statele care nu resimt o ameninţare din partea
Rusiei au devenit mai critice în ceea ce priveşte
oportunitatea menţinerii sancţiunilor. Geopolitic
vorbind, putem afirma că sancţiunile implică
 INFOSFERA
doar o descurajare a expansionismului Rusiei,
cu recunoaşterea că prevenirea climatului
beligerant din Ucraina rămâne incert. Occidentul a
demonstrat o determinare faţă de acţiunile Rusiei,
însă cu întrebarea până unde poate ea fi dusă.
Trebuie să privim la rece şi provocările
reciproce, cele la care a fost supusă Rusia
de către Occident şi invers, precum şi la
diplomaţia europeană şi a SUA din ultimii
50 de ani (să luăm ca exemple recente ideea
aderări Ucrainei la UE, cu consecinţa anexării
Crimeii, sau desfăşurarea militară a NATO, noi
situându-ne în Occident acum, în contextul unei
retorici foarte agresive din partea Rusiei) şi poate
avem ideea forţării „creării unui partener bolnav
condamnat să fie sănătos”. Credem că această
metaforă folosită de Kinsella trebuie să ne dea
gândit. Totodată, apreciem că studiul aprofundat
al puterilor globale care se confruntă în prezent
este de un interes major pentru România, inclusiv
din perspectiva poziţionării ei, directe sau via
UE, faţă de Rusia. Ieşirea dintr-o matrice istorică
a relaţiilor bilaterale reciproc nefericită şi mereu
ancorată în trecut (de ambele părţi) ar fi benefică
pentru calmarea multor nelinişti, iar primul pas
trebuie sa fie în format bilateral.
Pro memoria
Ulterior ocupării Crimeii, în 2014, Rusia s-a
confruntat cu impunerea unor sancţiuni multiple
atât din partea SUA, cât şi din partea statelor
membre UE (vezi Anexa 1). Rolul sancţiunilor a
fost nu doar unul punitiv, ci şi coercitiv, scopul
final fiind atât obţinerea unui impact asupra
economiei ruse, cât şi modificarea politicii
sale faţă de Ucraina şi, eventual, retragerea din
Crimeea. După cum se ştie, deşi sancţiunile au
avut efecte palpabile în plan economic (vezi
Anexa 2), acestea au eşuat în atingerea scopului
lor primar: o retragere a Rusiei din Crimeea.
Ceea ce au reuşit parţial sancţiunile a fost
crearea unui oarecare climat izolaţionist pentru
Rusia în arena globală şi antagonizarea acesteia
în relaţia cu puterile occidentale. În acelaşi timp,
sunt prezumate deja unele strategii de răspuns
ale Rusiei la această izolare prin căutarea de noi
parteneri, iar intensificarea relaţiilor cu Ungaria,
30
Turcia şi China, precum şi implicarea în criza
siriană reprezintă semnale clare de reorientare a
bazelor de abordare ale politicii externe ruseşti.
Dispersia antamării de relaţii bilaterale din ultimii
ani nu trebuie să ne mire, ele făcând parte dintr-o
tactică cunoscută – divide et impera -, iar UE a
dat multe motive în acest sens. Metaforic vorbind,
Rusia „a taxat” în felul ei slăbiciunile coeziunii şi
solidarităţii europene, breşele fiind „valorificate”.
Reorientările Rusiei sunt privite de Occident,
deocamdată, mai mult contemplativ, cu percepţia
pentru noi că poate exista o altă abordare a acestora,
prin renunţarea la obsesia retoricii privind
respectarea drepturilor omului (Putin afirmând, în
mod repetat şi ferm, principiul neamestecului în
treburile interne ale Rusiei) şi activarea abordării
Realpolitik-ului, prin care părţile vor fi nevoite
să-şi recunoască reciproc interesele imediate de
la care să înceapă negocierile de calitate. Adică,
în sensul unui angajament democratic autentic şi
realist între Occident şi Rusia.
În stilul promovării numai a unor relaţii
bilaterale de către Rusia, mai ales când vorbim
despre Occident, aşteptările trebuie îndreptate
spre rezultatele întâlnirilor la nivel înalt SUA-
Rusia, după cum exacerbarea amestecului Rusiei
în alegerile prezidenţiale din SUA nu face decât
să îndepărteze momentul unui dialog de fond,
bruiat de acuze venite din ambele părţi.
Un summit Germania-Rusia este şi el de
aşteptat, summit-urile UE-Rusia fiind puţin
productive în ideea că Rusia îşi va modifica
comportamentul de securitate cunoscut de
decenii, prin forţarea democratizării după chipul şi
asemănarea Occidentului, şi el în schimbare. Din
această perspectivă a început să intrige vehemenţa
Germaniei (impusă şi altor state din UE) în legătură
cu prelungirea sancţiunilor, dar această atitudine
(tot de natură hegemonică) poate să fie semnalul
că Rusia îşi va „rezolva” problemele cu liderul
UE, mai ales după aparenta disoluţie a proiectului
european începută de Brexit.
Şi totuşi, chiar cancelarul Germaniei,
Angela Merkel, într-un recent electoral de la
München, a surprins prin critica sancţiunilor
economice impuse recent Rusiei de către SUA,
 INFOSFERA
prin hotărârea Senatului american, în cauză
fiind proiecte din domeniul energiei (cea mai
afectată fiind conducta de gaze North Stream
2, prin Marea Baltică, cu ocolirea Ucrainei),
care afectează interesele Germaniei şi, prin
extindere, aprovizionarea cu energie a Europei
de Vest. Trebuie să analizăm subiectul dincolo de
cuvinte, poziţia duală aducând parcă la suprafaţă
disensiunile dintre Europa Occidentală şi SUA cu
privire la problematica securităţii pe continentul
European: „Vremurile când puteam să ne bazăm
pe alţii, într-o anumită măsură, au apus şi de
aceea eu pot să spun că noi, europenii, trebuie
să ne luăm soarta în propriile noastre mâini”,
afirma Merkel în faţa audienţei. Interpretările
textului pot fi multiple, ne spune Joschka Fischer,
în articolul său Angela Merkel`s Challenge To
Europe, evident prin ceea ce se presupunea că ar
gândi Merkel despre Germania. Poate fi vorba de
o renunţare la alianţa transatlantică cu încercarea
unei noi realinieri sau intrarea pur şi simplu într-o
etapă de insecuritate? Ar putea fi acesta înţelesul
imediat, dar nu trebuie să uităm că schimbările
Graficul 1: Evoluţia ritmului de creştere a PIB şi a principalilor contributori în Rusia (%)
Sursa: Prelucrare autori pe baza datelor Comisiei Europene (European Commission, 2017).
31
de optică, chiar şi în cazul Germaniei, în ceea
ce priveşte politica faţă de Rusia, îşi au izvorul
(deja) în schimbările istorice produse de Brexit
şi de alegerile prezidenţiale din SUA. Aceste
două evenimente sunt pe cale să modifice
fundamentul pe care pacea şi prosperitatea
au dăinuit în Europa după al Doilea Război
Mondial, ne spune Fischer, întrucât Brexit-ul ar
putea să inspire şi alte ţări, iar izolaţionismul lui
D.Trump ar putea însemna renunţarea de către
SUA la rolul de lider global.
O adaptare prin continuitate? Economia
rusă după trei ani de sancţiuni
Potrivit aprecierii experţilor Comisiei
Europene, anul 2016 a marcat debutul redresării
economiei Rusiei, după doi ani consecutivi de
recesiune economică2 (EC, 2017). În 2016, PIB-ul
Rusiei a rămas în teritoriul negativ, înregistrând
un ritm de -0,2%, comparativ cu -2,8% în anul
2015. Factorii principali care au contribuit la
redresarea PIB au fost investiţiile productive şi
exporturile nete (Graficul 1), acestea din urmă
fiind impulsionate de creşterea preţului ţiţeiului.
 INFOSFERA
Unele analize (Watts, 2016), arată că deşi
creşterea preţului petrolului din 2016 nu se
poziţionează la maximul din anii anteriori, este de
aşteptat ca stabilizarea acestuia să fie favorabilă
marilor exportatori la nivel mondial, printre care
se numără şi Rusia. În acest context, se impune
menţionat faptul că există autori (Craig, 2016) ce
subliniază că, în 2016, Rusia s-a aflat pe locul
doi în ierarhia primilor zece exportatori de petrol
la nivel global, în timp ce o companie rusească
(Rosneft) ocupa, conform Forbes, primul loc
în clasamentul producătorilor de petrol la nivel
mondial (cu o producţie în valoare de 4,1 miliarde
de dolari pe zi).
În 2016, cursul mediu anual de schimb al
rublei s-a depreciat puternic atât faţă de euro
(18,6% comparativ cu nivelul din 2015), cât şi
în raport cu dolarul SUA (9,5% comparativ cu
nivelul din 2015). Această situaţie a pus presiune
pe inflaţie, deoarece deprecierea rublei a condus
la creşterea preţurilor produselor din import. În
consecinţă, rata inflaţiei s-a situat la un nivel
de 7,2%, aproape jumătate fată de inflaţia din
2015. Totuşi, trebuie remarcat faptul că, deşi
s-a menţinut presiunea pe moneda naţională,
în 2016 deprecierea rublei a fost mai temperată
comparativ cu 2014 şi 2015 (Anexa 2).
Precizăm şi faptul că, deşi şi în 2016 s-a
confruntat cu dificultăţi economice ca urmare a
efectelor sancţiunilor internaţionale, mai ales în
domeniul pieţelor de capital, Rusia nu a recurs
nici la împrumuturi masive, nici la utilizarea
rezervelor strategice de resurse, preferând alte căi
de rezolvare a problemelor cu care s-a confruntat.
Fie că este vorba de gestionarea Fondului Naţional
de Rezervă, a Fondului Dezvoltării Economice,
a rezervelor valutare sau a stocurilor de metale
preţioase aflate în trezoreria statului, guvernul
federal a acţionat cu parcimonie, economisind
fonduri, astfel încât să-i rămână suficiente resurse
pentru a soluţiona eventualele situaţii de urgenţă
care ar putea interveni intempestiv în viitorul mai
mult sau mai puţin apropiat.
În acelaşi timp, este important de observat
cum se pregăteşte Rusia pentru şocul unor
viitoare crize: investind în rezerve de aur. Unele
analize (Almăşan, 2016) au arătat că „în timp ce,
32
pentru a-şi rezolva anumite probleme, guvernele
multor ţări (precum Germania, Turcia) recurg la
diminuarea rezervelor lor de metale preţioase,
guvernul de la Moscova le sporeşte, considerând
că, deşi ar fi utile în prezent, ele s-ar putea dovedi
şi mai folositoare în viitor”.
În analiza menţionată se arată că, în primele
luni ale anului 2016, Banca Centrală a Rusiei a
cumpărat 21 tone de aur, majorând la 1.400 tone
totalul cantităţilor de aur deţinute în custodie,
fiind precizat că „aplecarea spre investiţii în aur
se intensifică în întreaga lume, iar în comparaţie
cu rezervele de aur ale ţărilor dezvoltate, volumul
deţinut de către Rusia este modest, existând şi din
acest punct de vedere argumente pentru sporirea
lui” (Almăşan, 2016). De menţionat că, deşi se
află pe locul şase în ierarhia mondială, Rusia
dispune de minereuri de aur substanţial mai
ridicate comparativ cu alte state aflate în fruntea
clasamentului. Potrivit unor evaluări din literatura
de specialitate (Khrustalev, 2015), în ultimii
zece ani industria minieră rusă de extragere
a aurului şi-a dublat volumul de extracţie, iar
marile conglomerate controlate de stat au trecut
printr-un proces de restructurare şi privatizare,
cu consecinţe benefice pentru creşterea
productivităţii şi modernizarea mijloacelor de
producţie.
Potrivit raportului FMI privind evoluţia
economiei ruse în 2016, redresarea înregistrată
ca urmare a stabilizării preţului petrolului a fost
susţinută şi de creşterea încrederii în rândul
principalilor parteneri comerciali ai Rusiei
privind stabilitatea macroeconomică şi politică
a ţării - stabilitatea macroeconomică a fost
atinsă în special prin ajustările bugetare
concretizate în reducerea unor cheltuieli atât
în bugetele regionale, cât şi în cel federal, dar
şi prin politica monetară prudentă a Băncii
Centrale Ruse. Cu toate acestea, dependenţa
creşterii economice de exportul de produse
energetice (petrol, gaz natural) rămâne un
factor de vulnerabilitate al stabilităţii creşterii
economice.
Se impune precizat şi faptul că măsurile
guvernamentale adoptate în vederea sprijinirii
industriilor non-extractive, dar şi cele legate
 INFOSFERA
de găsirea de noi destinaţii de export (China,
alte ţări din Asia), au fost subminate de unele
deficienţe structurale ale economiei ruse (climatul
investiţional slab dezvoltat, costurile financiare
ridicate, rigiditatea pieţei muncii şi lipsa unui
mediu concurenţial puternic în majoritatea
sectoarelor economice). În opinia analiştilor
FMI, toate aceste deficienţe constituie obstacole
în calea unei creşteri economice puternice pe
termen mediu şi lung, iar remedierea lor prin
intermediul unor noi reforme structurale este
imperios necesară (IMF, 2017).
Potrivit previziunilor Comisiei Europene,
în anii 2017 şi 2018 redresarea economică a
Rusiei, marcată prin intrarea PIB pe un trend
pozitiv de creştere (1,2% şi, respectiv, 1,4%), va
fi susţinută atât de stabilizarea preţului petrolului,
cât şi de revigorarea creşterii economice la nivel
global, ambele fenomene contribuind la sporirea
exporturilor naţionale (Anexa 2).
Proiecţiile privind perspectivele evoluţiei
economiei ruse, conţinute în cel mai recent
raport al FMI, sunt chiar mai optimiste decât
cele ale Comisiei Europene, apreciindu-se că este
posibilă atingerea unui ritm de creştere a PIB
de 1,4% în 2017, atât în condiţiile unei evoluţii
ascendente a preţului petrolului, dar şi ca urmare
a detensionării condiţiilor de creditare de pe
pieţele de capital. Acelaşi raport apreciază că alţi
factori care vor contribui la ieşirea din recesiune a
Rusiei sunt legaţi de continuarea declinului ratei
inflaţiei (ca urmare a aprecierii uşoare a rublei) în
2017, fiind de aşteptat ca aceasta să înregistreze
un nivel de doar 4% (atingându-se astfel „ţinta
de inflaţie” a Băncii Centrale a Rusiei), dublată
de revirimentul sectorului financiar ca urmare a
politicilor de sprijin din partea autorităţilor ruse.
Şi experţii Comisiei Europene prognozează
că redresarea economică va fi susţinută în
perioada 2017-2018 de scăderea presiunilor
inflaţioniste (Anexa 2), coroborată cu o mai
mare profitabilitate a sectorului corporativ, aceşti
factori fiind de aşteptat să sporească încrederea
mediului de afaceri şi să sprijine majorarea
investiţiilor productive, chiar şi în condiţiile unor
costuri mai ridicate ale împrumuturilor pe piaţa
bancară internă.
33
Referitor la evoluţia sectorului bancar naţional
în 2017, o analiză a FMI arată că instituţiile financiare
şi bancare şi-au revenit gradual după efectele
negative ale sancţiunilor, inclusiv prin crearea
unor mecanisme de absorbţie a şocurilor de capital.
Măsurile interne de pe piaţa bancară au fost dublate
de politica autorităţilor ruse care avea ca obiectiv
creşterea rezistenţei sectorului bancar naţional
la şocuri externe prin reducerea dependenţei de
cursul dolar/euro, instaurarea unor condiţii macro-
prudenţiale în domeniul creditării, dar şi a unui
cadru de reglementare şi supraveghere bancară
care să dispună de instrumente de intervenţie
precoce (early intervention procedures). Raportul
FMI evidenţiază că introducerea noului mecanism
de rezoluţie şi supraveghere bancară va diminua
durata procesului de salvare şi restructurare pentru
băncile aflate în dificultate, dar, cu toate acestea,
sunt necesare noi reglementări pentru procedura
de recapitalizare internă (bail-in) pentru ca
stabilitatea financiară a sectorului bancar să fie pe
deplin atinsă.
Pentru perioada 2017-2018, analiza Comisiei
Europene previzionează o creştere a cererii
interne, această evoluţie urmând să contribuie la
revirimentul PIB (Anexa 2). Trendul ascendent
al consumului privat constituie semnul creşterii
încrederii consumatorilor, al sporirii salariilor
reale şi indexării pensiilor de stat, toţi aceşti factori
la un loc conducând la mărirea veniturilor reale
disponibile. Totuşi, o analiză a Băncii Mondiale
apreciază că ritmul creşterii consumului privat
în Rusia ar putea fi diminuat pe fondul ratelor
dobânzilor ridicate şi a creşterii slabe a creditelor
de consum (The World Bank, 2016).
Analiza Comisiei Europene privind
perspectivele economiei ruse în 2017 arată că, deşi
rata inflaţiei va scădea sub 5% în 2017, reflectând
aprecierea uşoară a rublei, atât în raport cu dolarul,
cât şi cu euro, totuşi creşterea preţurilor la unii
producători, coroborată cu mărirea accizelor,
rămân riscuri majore pentru o viitoare politică de
relaxare monetară. De aceea, politica monetară
a Băncii Centrale a Rusiei care ţinteşte o rată a
inflaţiei de doar 4% până la finalul anului 2017
rămâne una prudentă, concretizată în reducerile
ratei nominale a dobânzii directoare la 9,25%.
 INFOSFERA
Ca urmare a tendinţei de stabilizare a preţului
petrolului, exporturile vor continua trendul
ascendent, sporind într-un ritm de 3,3% în 2017
şi de 3,6% în 2018, iar dinamica importurilor
se va accelera de asemenea (la 2,3% în 2017 şi
3,4% în 2018), în vederea satisfacerii comenzilor
care alimentează consumul populaţiei (Anexa 2).
În 2017, rata şomajului se va menţine la un
nivel constant, comparativ cu 2016 (5,6%), iar,
potrivit proiecţiilor Comisiei Europene, structura
şomajului va rămâne de asemenea similară cu
anii anteriori (menţinerea decalajelor de ocupare
urban-rural, femei-bărbaţi). În 2017, există
premisele ca Rusia să se confrunte în continuare
cu dezechilibre bugetare (deficit bugetar de
-3% din PIB), ca urmare a faptului că ajustările
cheltuielilor guvernamentale pot compensa doar
parţial diminuarea veniturilor bugetare cauzate
de menţinerea unui preţ scăzut al petrolului
comparativ cu anii anteriori. Trebuie însă precizat
că autorităţile de la Moscova au în vedere un
program de consolidare fiscală pentru perioada
2017-2019. Potrivit proiectului de buget federal
(care este elaborat luând în calcul preţul petrolului
la 40 dolari/barilul), consolidarea bugetară va fi
realizată prin reducerea cheltuielilor, dar şi prin
măsuri de creştere a veniturilor (prin transferul
dividendelor de la companiile controlate de stat
şi creşterea taxelor pe venit în sectorul energetic).
Proiectul de buget prevede o scădere totală a
cheltuielilor cu 3,7% din PIB, cele mai mari
diminuări înregistrându-se în domeniul apărării
naţionale (-1,8% din PIB), urmate de reducerea
cheltuielilor cu securitatea socială (-0,5% din
PIB) şi securitatea naţională (-0,4% din PIB).
Pentru perioada 2017-2018, analizele
Comisiei Europene indică o evoluţie pozitivă a
soldului balanţei de plăţi curente (care scăzuse
în 2016 la 1,9% din PIB, ca urmare a veniturilor
reduse din exportul de bunuri), care ar urma să
crească la 3,6 % din PIB în 2017 şi, respectiv, la
3,7% din PIB în 2018, pe fondul unui reviriment al
exportului de bunuri şi al îmbunătăţirii raportului
de schimb.
Evoluţia economiei ruse în perioada 2017-
2018 va fi dependentă nu doar de fluctuaţiile
cererii externe de resurse energetice, ci şi de
34
capacitatea autorităţilor de la Moscova de a
se adapta din punct de vedere al prognozelor
bugetare la un preţ al petrolului scăzut şi de a
găsi noi soluţii pentru dificultăţile generate de
impunerea sancţiunilor internaţionale.
Până în prezent, măsurile implementate s-au
bazat pe o politică a cursului de schimb flexibil,
reduceri ale cheltuielilor bugetare – concomitent
cu apelarea la Fondul de rezervă – dar, în opinia
analiştilor Băncii Mondiale, acestea ar trebui
dublate de reforme economice care să conducă
la reducerea dependenţei de exporturile de
hidrocarburi (The World Bank, 2016).
Pentru reducerea riscurilor pe care le pot
avea dezechilibrele structurale pentru creştere
economică pe termen mediu şi lung în Rusia, cel
mai recent raport de ţară al FMI prezintă o serie
de recomandări: privatizarea unor mari companii
deţinute de către stat, evaluarea instituţiilor
financiare şi bancare pentru identificarea celor cu
grad ridicat de risc şi consolidarea acestora, dar
şi punerea în practică a unui plan coerent pentru
impulsionarea investiţiilor, sprijinirea dezvoltării
altor sectoare decât cele legate de producţia şi
exportul de bunuri energetice, ca şi măsuri pentru
creşterea productivităţii.
Alte domenii prioritare pentru succesul
reformelor structurale la orizontul anilor 2017-
2018 le reprezintă: drepturile de proprietate,
guvernanţa, politicile privind piaţa muncii,
sprijinirea investiţiilor în inovaţii şi în
infrastructură. De asemenea, în raportul FMI se
apreciază că ar fi utilă dezvoltarea unui program
de măsuri ale statului care să vizeze încurajarea
activităţilor cu efecte de propagare asupra
productivităţii şi concurenţei, nu doar la nivel
federal, ci şi regional.
Din cauza penetrării slabe pe pieţele externe
ale companiilor ruseşti se impun şi alte măsuri
de sprijin care să favorizeze integrarea ţării în
lanţurile globale ale valorii, pentru realizarea
acestui obiectiv fiind de dorit ca autorităţile ruse
să încheie noi acorduri comerciale preferenţiale.
Nu în ultimul rând, analizele FMI menţionează ca
vitală pentru restructurarea economică reforma
pensiilor, concretizată în creşterea vârstei
obligatorii pentru pensionare, această măsură
 INFOSFERA

putând compensa evoluţia demografică negativă
de pe piaţa muncii (exodul forţei de muncă pe
pieţele externe). Toate aceste reforme structurale
s-ar impune a fi completate şi de un regim fiscal
care să „protejeze competitivitatea, atenuând
impactul volatilităţii preţului petrolului asupra
cursului de schimb şi asupra creşterii economice”
(IMF, 2017).
În ultimul raport al OCDE privind
perspectivele economiei ruse în perioada 2017-
2018 se subliniază că, pentru menţinerea ţării
pe traiectoria redresării economice, o relaxare a
politicii monetare ar putea fi luată în considerare,
dar măsurile implementate trebuie să rămână
moderate pentru a nu conduce la puseuri
inflaţioniste (OECD, 2017). De asemenea,
analiştii OCDE estimează că actuala politică
fiscală restrictivă, dar şi reducerea cheltuielilor
bugetare ar putea constitui factori de temperare
a creşterii economice, mai ales în condiţiile în
care sunt necesare investiţii publice în domenii
prioritare (educaţie, inovare, infrastructură). O
posibilă soluţie menţionată de către analiza OCDE
vizează accelerarea reformei instituţionale, dar
şi creşterea TVA, care ar putea genera venituri
bugetare mai mari, concomitent cu impunerea
unor taxe suplimentare pe activele imobiliare şi
în sectorul energetic.
Concluzionând, se poate aprecia că unele
analize (Moagăr-Poladian et. al, 2015) care
au mizat pe rezistenţa economiei ruse la şocul
sancţiunilor şi-au dovedit acurateţea. Deşi a
traversat doi ani de recesiune după impunerea
sancţiunilor internaţionale, dar şi ca urmare a
scăderii continue a preţului petrolului, economia
Rusiei se va redresa în 2017-2018, acest proces
fiind însă expus tuturor riscurilor interne şi
externe amintite în analiza noastră.
Scenarii privind viitorul sancţiunilor
1. Continuarea climatului izolaţionist –
„loose-loose scenario”
După cum am menţionat în analiza
noastră, economia rusă a fost afectată de
consecinţele sancţiunilor internaţionale. După
impunerea acestora, Rusia s-a confruntat

Graficul 2 : Evoluţia fluxurilor şi stocurilor de ISD receptate de către Rusia,

în perioada 2010-2016 (în miliarde dolari)
Sursa: UNCTAD Database (2017) pentru perioada 2010-2015, iar pentru anul 2016, estimările preliminare ale
OCDE Data (2016).

35
 INFOSFERA

cu un adevărat exod de capital extern. Aşa
cum se observă în datele ilustrate de către
Graficul 2, atât fluxurile, cât şi stocurile de
intrări de investiţii străine directe (ISD) au
scăzut semnificativ în 2015, primul an de
după impunerea sancţiunilor internaţionale ca
răspuns la anexarea Crimeii.
Această evoluţie se poate explica prin
instabilitatea climatului economic, coroborat
cu retrogradarea rating-ului de ţară (atât de
către Moody, cât şi de către Standard&Poors) în
categoria „junk” – nerecomandat investitorilor.
Totuşi, în 2016, se observă o tendinţă de creştere
a intrărilor de ISD, dar ele rămân sub nivelurile
înregistrate anterior impunerii sancţiunilor.
Dacă până la criza ucraineană, UE reprezenta
al treilea mare partener comercial pentru Rusia,
impactul sancţiunilor s-a resimţit semnificativ
asupra comerţului bilateral (Graficul 3).
concretizat în pierderea unor locuri de muncă
din statele membre UE (ca urmare a rezilierii
unor contracte de comercializare de produse
agroalimentare în Rusia, ulterior impunerii
embargoului rus la importul de astfel de
produse din UE).
Alte analize din literatura de specialitate
(Crozet et al., 2016) apreciază că „sancţiunile
impuse pentru pieţele de capital au condus
la obstrucţionarea comerţului cu servicii
financiare, având un impact negativ asupra
companiilor şi furnizorilor de servicii care se
bazau pe o astfel de intermediere financiară,
determinându-le să anuleze sau să îşi diminueze
semnificativ vânzările în Rusia”.
Cu toate acestea, nu trebuie neglijat faptul
că relaţiile comerciale bilaterale rămân extrem
de importante pentru UE, în pofida actualelor
tensiuni induse de sancţiunile reciproce, în

Graficul 3: Impactul sancţiunilor asupra schimburilor comerciale dintre UE şi Rusia,

în perioada 2010-2016 (în miliarde de euro)
Sursa: Prelucrarea autorilor pe baza datelor Eurostat (2016).

Referitor la consecinţele sancţiunilor asupra condiţiile în care Rusia reprezintă principala

fluxurilor comerciale bilaterale, trebuie amintit sursă de import pentru produsele energetice
că un efect secundar al impunerii acestora s-a (Tabelul 1).

36
 INFOSFERA

Tabelul 1: Sursele de import ale UE pentru produse energetice, în 2016 (în %)

Combustibili solizi Gaz natural Petrol

F. Rusă 29,0 F. Rusă 37,5 F. Rusă 30,4

Columbia 21,2 Norvegia 31,6 Norvegia 13,1

SUA 20,5 Algeria 12,3 Nigeria 9,1

Africa de Sud 9,9 Qatar 6,4 Arabia Saudită 8,9

Australia 6,2 Libia 2,1 Kazahstan 6,4

Indonezia 3,4 Nigeria 1,5 Irak 4,6

Canada 2,5 Trinidad Tobago 0,9 Azerbaidjan 4,4

Ucraina 1,5 Peru 0,4 Algeria 4,2

Norvegia 0,7 Turcia 0,2 Angola 3,4

Altele 5,1 Altele 7,1 Altele 15,5

Sursa: Prelucrarea autorilor pe baza datelor Eurostat (2016).

Având în vedere cele expuse mai sus,
coroborat cu legăturile comerciale dintre UE
şi Rusia, apreciem că prelungirea sancţiunilor
după 2017 va conduce la continuarea pierderilor
economice pentru ambele părţi, iar situaţia din
Ucraina nu se va remedia, ci se va transforma
într-un „conflict îngheţat”.
2. Redeschiderea dialogului – „win-win
scenario”
Al doilea scenariu privind relaţiile
UE-Rusia, dar şi SUA-Rusia, implică o reluare
a dialogului, cu posibilitatea restabilirii relaţiilor
comerciale la nivelul pre-sancţiuni. În condiţiile
în care efectele de politică externă nu s-au
produs, înregistrându-se însă pagube economice
semnificative, acest scenariu pare cu atât mai
dezirabil cu cât antagonizarea Rusiei produce
tensiuni suplimentare asupra situaţiei fragile
în care se găseşte UE post-Brexit. În ceea ce
priveşte prelungirea tensiunii geopolitice şi
în relaţiile cu SUA, unii autori (Drăgoi et al.,
2017) apreciază că „sancţiunile bilaterale sunt
costisitoare pentru ambele ţări, neavând însă
niciun efect privind restaurarea statu-quo-ului
anterior din Ucraina”.
Trebuie precizat că şi Rusia ar trebui să
îşi dorească noua „pace”, deoarece analizele
elaborate de FMI şi Banca Mondială, dar şi de
Comisia Europeană, sunt unanime în a aprecia
că riscurile privind perspectivele economiei
Rusiei în 2017 şi 2018 sunt legate nu doar de
evoluţia preţului petrolului, ci şi de tensiunile
geopolitice care ar putea, dacă se acutizează, să
se răsfrângă negativ asupra creşterii economice
generale.
De precizat că unele cercetări (de exemplu,
Pop et al., 2016) subliniază faptul că, prin
continuarea pe termen nedefinit a sancţiunilor
reciproce, relaţia dintre Rusia şi partenerii săi
occidentali (mai ales statele membre ale UE)
riscă să devină o „pace rece”, dar care se va
repercuta puternic negativ asupra tuturor celor
implicaţi. Referitor la acest aspect, în analiza
menţionată se arată că „din cauza gradului
ridicat de integrare a economiei ruse pe pieţele
globale, dar şi în condiţiile în care statele
membre ale UE rămân dependente de exportul
rusesc de produse energetice, pierderile
înregistrate ca urmare a menţinerii sancţiunilor
şi în viitorul apropiat vor fi duale (atât statele

37
 INFOSFERA
membre ale UE, cât şi Rusia au de suferit în
urma restricţiilor comerciale reciproce)”3.
În loc de concluzii
Analizând perspectivele economiei ruse
la trei ani după impunerea unui cumul de
sancţiuni internaţionale, se observă nu doar
rezistenţa acesteia la şocul sancţiunilor, ci şi
voinţa autorităţilor de a implementa măsuri de
ajustare bugetară care să compenseze efectele
menţinerii preţului petrolului la un nivel scăzut.
Prin acţiunile sale în arena internaţională,
Rusia a demonstrat nu doar capacitate de
reorientare strategică (iniţierea unui parteneriat
cu China pentru livrarea de gaz prin intermediul
conductei „Sila Sibirii” – Puterea Siberiei), ci
şi că deţine resursele care îi permit poziţionarea
în liga jucătorilor economici puternici pe plan
internaţional.
Deşi sancţiunile au afectat-o economic,
alegerile sale de strategie externă nu s-au
modificat; mai mult, prin „răspunsul” său
(referire la embargoul privind importul de
produse agricole şi alimentare din UE, SUA
şi Canada), Rusia a afectat puternic pieţele
agricole din aceste state, în special pe cele
europene (pentru care, anterior acestui
embargou, Rusia reprezenta a treia destinaţie
de export). Luând în considerare aceste
realităţi în contextul evoluţiilor actuale din
interiorul UE, continuarea sancţiunilor pe
termen nedefinit împotriva Rusiei nu pare
benefică niciunei părţi, iar restaurarea unui
climat benefic unui dialog politic aprofundat şi
de cooperare comercială pare singura alegere
raţională. În mod cert, dincolo de posibile
„reveniri” în formula de securitate europeană
cu sprijin transatlantic (să nu uităm că de
mai mult de două decenii se discută despre
reformarea NATO), credem că statele membre
ale UE, şi nu numai, trebuie, în mod real, să
contribuie la extinderea capacităţii Europei
de a acţiona direct şi de a răspunde crizelor
determinate de circumstanţele în schimbare,
care ne amintesc de multe alte promisiuni
angajate fără finalitate.
38
Efortul Europei pentru aprofundarea
abordării propriei securităţi nu înseamnă, de
acum încolo, nici renunţarea la transatlantism
şi, cu atât mai mult, nu implică nici izolarea
completă a Rusiei cu speranţa că SUA vor
găsi, de o manieră bilaterală cu Rusia, soluţia
securităţii europene. Repornirea motorului
franco-german al integrării europene, de după
alegerile prezidenţiale din Franţa, presupune că
acesta are în vedere noile circumstanţe pe cale de
a deveni un nou cadru de abordare a problemelor
geopolitice pe continentul european. Acest
lucru înseamnă, printre altele, că cele două ţări
lider, pentru a-şi manifesta rolul cuvenit pentru
viitorul imediat, trebuie să accepte concesii în
interiorul UE şi în politica externă a Uniunii.
În balans sunt dependenţe istorice ale Europei
democratice (faţă de SUA pentru securitate, iar
faţă de Rusia pentru energie) care nu mai pot
fi tratate în conformitate cu vechile reguli, mai
ales când orice vacuum de putere poate conduce
la dezechilibre globale, cu consecinţe pentru
securitatea europeană. Globalizarea, cu bune şi
rele, ne-a demonstrat că Rusia are o adaptabilitate
în creştere la propriile sale dependenţe, iar ca
putere mondială a înţeles că numai flexibilizarea
în relaţiile sale externe poate compensa din
pierderile suferite de un azimut conservator şi
poate obsedant, prin reiterarea unui antagonism
continental istoric – mereu spre vest – cu
invocarea propriei securităţi şi a riscurilor la
adresa acesteia. Aşa cum am menţionat, toate
părţile sunt interesate de propria securitate, dar
Rusia, prin criza Ucrainei, a încercat (poate
testat) un „nou echilibru” de putere fără justă
cauză de ameninţare. Este posibil ca prin acest
„demers” să-şi fi încărcat coşul de negocieri
viitoare cu UE şi SUA, iar valoarea reală a
acestuia va depinde de rezultatul alegerilor
prezidenţiale din 2018.
Trebuie reţinut faptul că lumea este în
schimbare rapidă, iar rezultatul multor alegeri
parlamentare sau prezidenţiale sunt acum
o confirmare a acestui fapt şi nu invers. Ca
urmare, este de presupus că orice respiro
strategic trebuie folosit pentru un viitor mai
bun.
 INFOSFERA

Anexa 1: Trei ani de sancţiuni internaţionale la adresa Rusiei

ENTITATEA CARE A IMPUS DATA SECTOARE EFECTE

PRELUNGIREA
SANCŢIUNILE IMPUNERII VIZATE ECONOMICE

Sancţiuni Efecte negative

împotriva unor asupra sectorului
oficiali ruşi şi a bancar rus, prin
băncii Rossiya contagiune, banca
Rossiya fiind una
dintre cele mai
importante bănci
ruseşti

Restricţii de Repercusiuni
export şi de asupra schimburilor
SUA vânzare de licenţe comerciale bilaterale
privind bunuri
Da, până în înalt tehnologice
2014
2017 inclusiv

Restricţii de Repercusiuni
finanţare pentru negative pe
două instituţii ansamblul
financiare majore economiei, dat
(Gazprombank fiind importanţa
OAO şi VEB) instituţiilor
şi pentru două sancţionate
firme energetice
importante
(OAO Novatek şi
Rosneft)

Financiar, active Izolarea sectorului

blocate pentru bancar rus, lipsa de
apropiaţii lichidităţi
regimului lui
Vladimir Putin

UE Comercializarea Ca efect al
de armament, sancţiunilor
Da, până în bunuri care reciproce, comerţul
2014
2017 inclusiv pot fi folosite bilateral a fost
în acest scop; vizibil afectat, o
Ca măsură de scădere masivă
răspuns, Rusia a a importurilor
impus embargoul Rusiei din UE fiind
la importul de înregistrată începând
produse agricole cu anul 2015
din UE

Sursa: Autorii pe baza datelor consultate.

39
 INFOSFERA

Anexa 2: Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai Rusiei,

în perioada 2014-20181 (în %)

Indicatori 2014 2015 2016 2017 2018

PIB real (modificări anuale, în %) 0,7 -2,8 -0,2 1,2 1,4
Cerere internă totală 0,3 -7,9 -2,9 0,8 1,1
(modificări anuale, în %),
din care:
- Consum privat 1,5 -9,8 -4,5 1,1 1,6
- Consum public 0,2 -3,1 -0,5 -0,7 -0,8
- Investiţii productive -1,1 -1,3 0,9 0,0 0,0
Rata şomajului 5,2 5,6 5,7 5,7 5,6
(în % din populaţia activă la sfârşitul anului)

Rata inflaţiei (indicele armonizat al preţurilor 7,8 15,5 7,2 4,4 4,0
de consum, medii anuale, în %)

Deficit bugetar -1,0 -2,7 -3,7 -3,0 -2,4

(în % din PIB)
Datorie publică 15,9 16,3 16,7 16,2 16,5
(în % din PIB)
Volumul exporturilor de bunuri şi servicii 0,6 3,7 3,1 3,3 3,6
(modificări anuale, în %)
Volumul importurilor de bunuri şi servicii -7,6 -25,8 -3,8 2,3 3,4
(modificări anuale, în %)
Soldul balanţei de plăţi curente (în % din PIB) 2,8 4,9 1,9 3,6 3,7

Soldul balanţei comerciale (în % din PIB) 9,3 11,1 9,3 10,0 10,1

Curs mediu anual de schimb 1 euro=…ruble 2 47,3 57,5 68,2 62,3 …

Curs mediu anual de schimb 1 dolar american 38,5 61,1 66,9 57,9 …
=…ruble

Note: 1. Estimări pentru 2017-2018; 2. Cursul mediu anual pentru raportul euro/ruble şi dolar/ruble este calculat de
către autori pe baza datelor lunare ale Băncii Centrale Europene (European Central Bank, 2017).
Sursa: Prelucrarea autorilor pe baza datelor, European Commission (Spring Economic Forecats, 2017).

Referinţe bibliografice: No. 2059, p. 48. Disponibil la adresa: https://

1. ALMĂŞAN, C. (2016), „Aurul ca investiţie sau www.ifw-members.ifw-kiel.de/publications/
depozit”, Economistul, Nr. 14-15. Disponibil la friendly-fire-the-trade-impact-of-the-russia-
adresa: http://site-vechi.economistul.ro/cornel- sanctions-and-counter-sanctions/kwp_2059.pdf
almasan-j10/ 3. European Commission (2017), Economic
2. CROZET, M., HINZ, J. (2016), „Friendly Fire: Forecasts, Spring 2017, Disponibil la adresa:
The Trade Impact of the Russia Sanctions and https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/ip053_
Counter-Sanctions”, KIEL Working Paper, en.pdf

40
 INFOSFERA

4. European Central Bank (2017), Russian Rouble,
Disponibil la adresa: https://www.ecb.europa.
eu/stats/policy_and_exchange_rates/euro_
reference_exchange_rates/html/eurofxref-graph-
rub.en.html
5. International Monetary Fund (2016), Russia
– Adjusting to lower oil prices, June 2016,
Disponibil la adresa: http://www.imf.org/en/
News/Articles/2016/07/13/13/05/NA071316-
Russia-Adjusting-to-Lower-Oil-Prices
6. International Monetary Fund (2017), Russian
Federation: Staff Concluding Statement of the
2017, May 19. Disponibil la adresa: http://www.
imf.org/en/News/Articles/2017/05/19/Russian-
Federation-Staff-Concluding-Statement-of-the-
2017-Article-IV-Mission
7. KHRUSTALEV, E. (2015), Overview of the
Gold Mining Industry in Russia in 2013-2014.
Disponibil la adresa: http://investinrussia.com/
data/files/sectors/0_EY-gold-mining-industry-in-
russia.pdf
8. MOAGĂR – POLADIAN, S., DRĂGOI, A. – E.
(2015), „Crimean Crisis Impact on International
Economy – Risks and Global Threats”, Procedia
Economics and Finance, Vol. 22, Pages 452-462.
Disponibil la adresa: http://www.sciencedirect.
com/science/article/pii/S2212567115002385
9. OECD (2017), Economic Outlook, 7 June.
Disponibil la adresa: http://www.oecd.org/
economy/better-but-not-good-enough-new-
approaches-are-needed-to-make-globalisation-
work-for-all.htm
10. POP, N., DRĂGOI A.-E. (2016), „Scenario
Analysis for the Perspectives of the EU-Russian
Federation Relationship”, Global Economic
Observer, Vol. 4, No. 2. Disponibil la adresa:
http://www.globeco.ro/wp-content/uploads/vol/
split/vol_4_no_2/geo_2016_vol4_no2_art_009.
pdf
11. KINSELLA, R. (2017), „We Need to Engage
With Putin`s Russia”, în Social Europe, Aprilie,
Disponibil la adresa: https://www.socialeurope.
eu/2017/04/professor-stiglitzs-critique-illiberal-
stagnation-raises-unaddressed-questions/
12. WATTS, W. (2016), Oil post 45% rise in
2016, biggest annual growth in seven years,
Market Watch. Disponibil la adresa: http://
www.marketwatch.com/story/oil-prices-higher-
after-us-supply-data-shows-weak-rise-in-
stockpiles-2016-12-30
13. World Bank (2017), Pathway to inclusive growth
in Russia, January 2017, Disponibil la adresa:
https://issuu.com/world.bank.europe.central.
asia/docs/dec27scdpapereng

1
IMF (Russia – Adjusting to lower oil prices, June 2016), World Bank (Pathway to inclusive growth in Russia, January
2017), European Commission (Economic Forecasts, Spring 2017).
2
Care a debutat după 2014 (anul în care aplicarea sancţiunilor economice internaţionale impuse ca răspuns la anexarea
Crimeii de către Federaţia Rusă a coincis cu o scădere importantă a preţului ţiţeiului, fenomene care s-au repercutat
negativ asupra creşterii economice).
3
Atât embargoul rus la produsele agricole, cât şi sancţiunile UE şi ale SUA au fost extinse până la finele anului 2017.
Până în prezent, fermierii europeni au înregistrat deja pierderi de peste 5 miliarde euro (potrivit estimărilor Comisiei
Europene), iar, la rândul lor, băncile ruseşti s-au confruntat cu probleme legate de lichidităţi, ca urmare a interzicerii
participării pe pieţele de capital europene.

41
 INFOSFERA

BĂTĂLIA PENTRU MOSUL (2016-2017):

CÂTEVA OBSERVAŢII DESPRE DINAMICA
PUTERII STATULUI ISLAMIC,
RADIOGRAFIATĂ DE SURSE DESCHISE
Florin DIACONU*

Abstract
The text is aimed at exploring, with a limited amount of details, the way in which various open sources,
both from the Middle East and the Western World (U.S. and Europe) had described and analyzed the battle for
Mosul, fought between October 2016 and July 2017 by Iraqi, Kurdish and international forces against the so-
called Islamic State (or SI). Main stages of the battle are taken into account, together with some problems and
sensitive topics open sources have properly identified: that of large numbers of civilian casualties; the fact that
the final results of the battle for Mosul are strongly enhancing Iranian influence in the Greater Middle East;
possible and probable changes of the political and military behavior of the Islamic State; and some policy
recommendations aimed at soundly stabilizing the Mosul region and denying SI any serious chance of revival.
Keywords: Islamic State (SI), U.S.-led international coalition, urban warfare, guerilla, post-conflict
stabilization, battle, Mosul, Iraqi army, Kurdish military forces, Iranian influence.

Începutul bătăliei: toamna lui 2016
Operaţiunile militare desfăşurate împotriva
organizaţiei Stat Islamic în vederea eliberării
oraşului Mosul au început, potrivit surselor
deschise, în octombrie 2016.
La 17 octombrie 2016, premierul irakian
anunţa începutul marii ofensive îndreptate
împotriva forţelor din Mosul ale organizaţiei
autointitulate Stat Islamic (SI). Pregătirile
pentru ofensivă duraseră o lună, forţele
anti-SI concentrate numărau 30.000-45.000 de
oameni, iar presa britanică estima că forţele
SI ar fi compuse din 6.000 de luptători (dacă
luăm în calcul aceste cifre, atacatorii au avut o
superioritate numerică de cel puţin 5:1, sau poate
chiar de 7,5:1). La acel moment, în oraş se aflau
încă 600.000 de civili. La nord de oraş, poziţiile
SI au fost atacate de luptători kurzi. Sursa din
care cităm aici afirmă şi că unităţile kurde erau
sprijinite de „forţe speciale ale SUA, britanice
şi franceze”. Armata irakiană a atacat şi ea, în
forţă, dinspre sud şi sud-vest. Brett McGurk1,
diplomat american, pomenea într-un mesaj pe
Twitter şi implicarea în ofensivă a „voluntarilor
din Ninewa” (referire directă la rolul miliţiilor
locale, care înglobează o componentă şiită foarte
puternică)2.
Două zile mai târziu, Reuters transmitea,
citând oficialităţi irakiene, că ofensiva contra
forţelor SI din Mosul „se desfăşoară mai
rapid decât era planificat”. Forţele irakiene şi
kurde înaintaseră semnificativ, apropiindu-se

*
Conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB), unde predă
Studii Strategice, Relaţii Internaţionale şi Geopolitică.

42
 INFOSFERA
la 6-12 mile de oraş. SI utiliza, în defensivă,
atentatori sinucigaşi, bombe artizanale şi mine
îngropate, precum şi lunetişti. Ofensiva împotriva
SI din Mosul declanşase şi un nou exod al
populaţiei civile care fugea din zonele de luptă –
aproape 5.700 de oameni îşi abandonaseră casele
de la începutul luptelor3, conform estimărilor
Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie4
(OIM).
Spre sfârşitul lunii octombrie 2016, diverse
surse deschise indicau clar faptul că ritmul
înaintării trupelor irakiene şi kurde în zona Mosul
se redusese semnificativ. Bătălia începea să fie
descrisă ca urmând să fie „lungă şi dificilă”;
aceleaşi surse indicau şi un număr mai mare
de luptători ai SI aflaţi în oraş decât cel estimat
iniţial (până la 12.000, adică de două ori mai mulţi
decât relatau diverse rapoarte de presă la începutul
bătăliei). Presa sublinia şi că „recapturarea oraşului
va fi una din cele mai mari bătălii în mediul urban
din istoria recentă”, precum şi că „armata irakiană
nu este echipată sau instruită să întreprindă astfel
de operaţiuni încercând să reducă la minimum
pierderile civile”, dar şi faptul că „în absenţa unor
informaţii precise... eficacitatea loviturilor aeriene
ale SUA este limitată”5.
43
La 17 noiembrie (adică la exact 30 de zile
de la începutul ofensivei), agenţiile de presă
occidentale transmiteau că „e probabil ca
această campanie să dureze mai multe luni”.
Aceleaşi rapoarte subliniau câteva succese ale
trupelor irakiene şi ale miliţiilor şiite sprijinite
de Iran, dar subliniau şi faptul că Mosulul nu
este încă pe deplin încercuit. Surse deschise
insistau şi asupra faptului că forţele anti-SI
au „planuri diferite şi uneori aflate în conflict
unele cu altele”, ceea ce „ar putea complica
mult continuarea bătăliei sau stabilizarea
regiunii”6.
Până la jumătatea lui ianuarie 2017,
trupele irakiene au reuşit să preia controlul
în întreaga parte de est a oraşului, în special
după o serie de atacuri puternice întreprinse
în perioada 10-18 ianuarie. Pentru SI,
principala problemă pare să fi fost pierderea
controlului asupra Universităţii din Mosul,
folosită ca principală bază logistică7. În lunile
următoare, până în vară, luptele au devenit tot
mai dificile, defensiva SI fiind mult facilitată
de caracteristicile Oraşului Vechi (multe
străzi extrem de înguste, zone foarte dens
populate etc.)8.
 INFOSFERA
Sfârşitul luptelor din oraş: prima parte a
lui iulie 2017
Abia la începutul lui iulie 2017, unităţi
irakiene au încheiat cu succes operaţiunea de
încercuire completă a oraşului. Surse militare de
la Bagdad, citate de Al Jazeera, afirmau la acel
moment că SI a pierdut definitiv controlul asupra
unui pod important peste Tigru, ultima legătură a
militanţilor din Mosul cu exteriorul. Cu aceeaşi
ocazie, oficiali irakieni şi din SUA afirmau
că SI foloseşte civili „ca scuturi umane”. La
aceeaşi dată, sursa citată relata şi că distrugerile
provocate de lupte sunt uriaşe, în special în partea
de vest a oraşului, unde „cvartale întregi au fost
transformate în grămezi de ruine ca urmare a
luptelor”9.
Câteva zile mai târziu, la 6 iulie, „o
importantă oficialitate din cadrul ONU” (Lise
Grande, coordonatorul pentru Irak al activităţilor
umanitare ale ONU) afirma că „până la 20.000
de civili” se află „în ultimele zone deţinute de SI
în zona Oraşului Vechi din Mosul”, precum şi
că aceştia se confruntă cu „condiţii groaznice”.
Conform ONU, „luptătorii SI deschid focul
asupra civililor, dacă aceştia încearcă să plece”
din zona unde au loc lupte10.
La sfârşitul primei decade a lui iulie 2017,
premierul irakian anunţa oficial înfrângerea SI
44
la Mosul, iar surse deschise vorbeau şi despre
o dramatică reducere a numărului de voluntari
străini care se alătură Statului Islamic – în jur
de 50 pe lună, faţă de 2.000 în acelaşi interval11,
la apogeul expansiunii teritoriale a acestei
organizaţii teroriste sunnite. Surse deschise
relatau şi că luptele în oraş au mai continuat,
zile şir, până la eliberarea ultimelor cvartale
controlate de SI12.
Exploatarea succesului
După înfrângerea trupelor SI aflate în Mosul,
luptele au continuat, în unele momente cu
notabilă intensitate. Unităţi ale armatei irakiene,
susţinute de diverse formaţiuni paramilitare
(miliţii organizate pe diverse criterii) au exploatat
succesul militar de la Mosul, angajând în luptă
formaţiuni de luptători ai SI.
La începutul lui august, relata publicaţia
electronică AMN (Al-Masdar News), gruparea
paramilitară anti-SI numită de surse occidentale
PMU (Iraqi Popular Mobilization Units) a
reuşit să elibereze 17 aşezări rurale aflate la vest
de Mosul, reducând astfel în mod substanţial
controlul SI asupra zonei Tal Afar, aflată la
vest de oraşul proaspăt eliberat. Sursa pe care o
utilizăm aici preciza că „potrivit unor estimări
americane recente”, în zona Tal Afar ar fi „până
la 1.000 de luptători ai Statului Islamic”13.
 INFOSFERA
Desigur, AMN e o sursă deschisă de o valoare
discutabilă14, dar informaţiile referitoare la
luptele de la vest de Mosul sunt confirmate
(cel puţin parţial) şi de alte segmente ale presei
electronice. Aşa de exemplu, la 1 august 2017,
publicaţia online Kurdistan24.net îl cita pe
generalul irakian Najm al-Jabouri (fost primar
în Tal Afar), care vorbea despre faptul că în
această zonă, aflată la 40 de kilometri vest
de Mosul, luptele împotriva SI vor fi „relativ
simple”, întrucât inamicul „este încercuit”
complet, iar luptătorii acestuia sunt „extenuaţi
şi demoralizaţi”15. La 2 august 2017, o
importantă oficialitate militară kurdă confirma,
la rându-i, că operaţiunile militare contra SI în
zona Tal Afar „au început încă de ieri”, precum
şi că „în jur de 18 sate au fost deja eliberate”.
Oficialităţi militare kurde credeau că luptele nu
vor fi excesiv de dure, fiindcă „Statul Islamic
nu are nicio linie de aprovizionare în zonă şi
forţele sale de aici sunt asediate de mai mult
de cinci luni” de către deja amintitele miliţii
tribale PMU16 (acestea grupează în special şiiţi,
dar şi sunniţi şi creştini17 – toţi aceştia având ca
numitor comun faptul că detestă intens regimul
de teroare impus de Statul Islamic).
45
Ce urmează, totuşi, după înfrângerea SI la
Mosul
În cazul bătăliei pentru Mosul, rapoarte
ale unor importante organizaţii internaţionale
indică, foarte clar, un număr mare de victime
civile (collateral casualties). Ne referim, în
special, la un raport al organizaţiei Amnesty
International, a cărui redactare a fost încheiată
în a doua jumătate a lui iunie 2017. Raportul
subliniază faptul că „în timpul bătăliei pentru
partea de vest a Mosulului, Statul Islamic a
violat în mod flagrant reguli fundamentale ale
legislaţiei umanitare internaţionale”, inclusiv
prin folosirea civililor ca scuturi umane, „spre
a-şi proteja luptătorii şi a perturba înaintarea
forţelor irakiene şi ale coaliţiei” internaţionale
ce luptă contra SI. Menţionăm aici faptul că
vorbim despre „mii de persoane” folosite
astfel, ca şi despre „o campanie sistematică”
de a folosi civili, începută încă din „octombrie
2016”. Alte mii de civili au fost ucişi de către
forţele SI, interesate să împiedice fuga civililor
din zonele de luptă18. Acelaşi raport subliniază
însă şi faptul că trupele irakiene care avansau
în Mosul „au eşuat în încercarea de a se
adapta” din mers nevoii de a proteja populaţia
 INFOSFERA
civilă. Raportul Amnesty International susţine
că grupuri ce monitorizează situaţia din Iraq
afirmă că, între 19 februarie şi 19 iunie 2017,
„atacuri lansate de forţe irakiene şi ale coaliţiei
ar fi putut cauza moartea unui număr de până
la 5.805 civili”19. Faptul că ofensiva trupelor
irakiene şi ale coaliţiei a fost acompaniată
de o cantitate notabilă de victime din rândul
civililor pare să fi fost absolut inevitabil. În chip
indirect, chiar şi raportul celor de la Amnesty
International pune în evidenţă această stare
de fapt, atunci când trece în revistă categoriile
de arme folosite pentru înfrângerea SI: aşa
de exemplu, obuzul de artilerie de 155 mm
are efecte letale pe o rază de 40 de metri,
iar bomba de aviaţie de 500 de livre, pe o
rază de 230 de metri de la locul impactului
şi exploziei20. Aceasta înseamnă că, oricât
de precis ar fi ţintite loviturile (deşi aceasta
e vădit mai puţin posibil în cazul artileriei –
obuzierul de 155 mm poate avea o eroare
de până la 95 de metri, atunci când trage de
la o distanţă de 15 km de ţintă), e aproape
inevitabil ca ele să provoace victime şi pagube
şi dincolo de ţinta vizată. Această trăsătură a
războiului modern a fost, de altfel, evidentă în
46
chip repetat şi în cazul altor mari confruntări
în mediul urban – vezi, de exemplu, loviturile
israeliene împotriva unor ţinte din zona Gaza,
pe parcursul campaniilor din anii trecuţi21. Dar
nu doar Amnesty International a pus în discuţie
problema victimelor civile ale bătăliei pentru
Mosul, ci şi alte organizaţii, ca şi importante
segmente ale presei. O simplă căutare pe Google
indică intensitatea cu care a fost dezbătută
tema. Vezi, de exemplu, o relatare făcută
de publicaţia New York Times la 24 martie:
aceasta vorbeşte despre 200 de persoane
ucise de o singură lovitură aeriană americană.
Acelaşi text indică însă, foarte clar, şi faptul că
vina principală pentru aceste victime e a SI –
unităţi irakiene sunt blocate în înaintarea lor de
lunetişti ai SI amplasaţi pe acoperişurile unui
grup de trei clădiri şi cheamă în sprijin aviaţia
occidentală; aceasta efectuează rapid o misiune
de luptă care distruge clădirile şi îi elimină pe
lunetiştii inamici, doar că nimeni nu ştia că un
număr important de civili fuseseră închişi de SI
la subsolul clădirilor (întreg episodul e relatat
exact în aceşti termeni de către un general
irakian, care spunea că întreg episodul ar fi fost
pus la cale chiar de SI, „cu scopul de a opri
 INFOSFERA
operaţiunile de bombardament şi de a întoarce
opinia publică împotriva noastră”)22.
O a doua observaţie priveşte câteva evoluţii
vizibile imediat după încheierea luptelor de la
Mosul, lupte care au constituit un succes militar
incontestabil al forţelor anti-SI. La doar câteva
zile după înfrângerea forţelor SI la Mosul,
agenţiile de presă importante relatau că atacul de
la 31 iulie a.c. împotriva ambasadei Irakului în
Afganistan, ca şi atacul de la 1 august îndreptat
împotriva unei moschei şiite din provincia
Herat, în vestul Afganistanului, sunt episoade
ce „au consolidat temerile legate de faptul că
militanţi ai SI încearcă să mute conflictul din
Orientul Mijlociu în Asia Centrală”23. Episodul
e util pentru a înţelege în special caracterul
limitat şi relativ al victoriei anti-SI de la Mosul.
Victoria obţinută contra SI de către forţele
regionale şi extraregionale prezente în Irak nu
este, neapărat, una de natură să conducă la un
deficit de forţe şi de acţiuni al SI în alte zone ale
Orientului Mijlociu Extins.
În al treilea rând, diverse surse deschise
afirmă, tranşant, că în plan strategic, unul
47
dintre marii beneficiari ai victoriei anti-
SI de la Mosul e Iranul şiit (care este, să nu
uităm, un actor cu o agendă de politică externă
îngrijorătoare pentru stabilitatea Orientului
Mijlociu, ca şi pentru interesele globale ale
lumii occidentale). Încă de la 15 iulie 2017,
New York Times atrăgea atenţia că, încă de la
prăbuşirea lui Saddam Hussein, Iranul a văzut
în evoluţiile din ţara vecină „şansa de a face un
stat vasal din Irak, ţară fostă inamică, împotriva
căreia a purtat în anii 1980 un război atât de
brutal”. Sursa din care cităm sublinia şi că
„dacă Iranul reuşeşte, Irakul... ar putea servi ca
trambulină pentru a răspândi influenţa iraniană
în regiune”, precum şi că miliţiile şiite pro-
iraniene sunt masiv prezente în zona Mosul,
contribuind la menţinerea şi consolidarea
unui coridor strategic ce duce până în Siria,
proiectând puterea Teheranului până pe
malurile de est ale Mediteranei24. Cu câteva
zile mai devreme, şi Wall Street Journal atrăgea
atenţia asupra faptului că Iranul e pe punctul să
obţină importante câştiguri strategice derivate
direct din înfrângerea SI la Mosul25.
 INFOSFERA
O a patra chestiune care ne interesează aici
este aceea a perspectivelor politico-militare
nemijlocit deschise de victoria anti-SI de la
Mosul. Dacă explorăm această arie tematică,
motivele de îngrijorare sunt foarte serioase.
Încă din toamna lui 2016, Seth G. Jones, expert
în chestiuni legate de insurgenţi şi insurgenţe,
avertiza că, până şi în situaţia în care Statul
Islamic ar fi grav înfrânt la Mosul, organizaţia
ar putea supravieţui şi ar putea continua
să acţioneze, utilizând mai multe metode:
întemeierea de noi baze în suburbii ale marilor
oraşe din Irak şi Siria, ca şi mutarea centrului
de greutate, din punct de vedere militar, către
acţiuni de guerilă (şi evitând, pentru o vreme,
confruntări convenţionale de mare amploare).
Prin urmare, avertiza Seth Jones, dacă SI
intenţionează să supravieţuiască după pierderea
Mosulului, „probabil că liderii săi se vor orienta
către o campanie clasică de guerilă care include
ambuscade, raiduri, acţiuni de sabotaj, asasinate
şi atacuri sinucigaşe”. Seth Jones atrăgea
atenţia, în acelaşi context, şi asupra faptului că
nemulţumirea consistentă a sunniţilor din Irak
faţă de acţiunile de consolidare a influenţei
şiiţilor, întreprinse constant, începând din 2010,
de guvernul de la Bagdad, ar putea constitui
„un mediu favorabil pentru supravieţuirea...
Statului Islamic”26.
Amintim aici şi că diverse surse deschise
atrag atenţia asupra unor imperative post-bătălie.
O simplă recucerire a Mosulului din mâinile
fundamentaliştilor Statului Islamic nu va fi
deloc suficientă, susţinea, încă din februarie
2017, un specialist audiat de către extrem de
importanta şi de influenta structură parlamentară
numită U.S. Senate Foreign Affairs Commitee.
Specialistul în cauză (Michael Knights, Lafer
Fellow în cadrul think-tank-ului The Washington
Institute for Near East Policy) afirma, în primul
rând, că, foarte probabil, principala bază a SI
va rămâne şi în viitor Irakul, din cel puţin trei
motive distincte, dar complementare: liderul
grupării e irakian; teritoriul Irakului e direct
conectat cu şase state din Orientul Mijlociu
Extins şi constituie, prin urmare, un punct-cheie
48
care domină, într-un fel, geografia regiunii; şi,
în plus, Irakul e ţara cu cea mai mare comunitate
sunnită condusă de un guvern dominat de şiiţi.
În continuarea prezentării sale, Knights spunea
că, dincolo de înfrângerea militară a SI (şi de
recucerirea Mosulului de către irakieni), trebuie
neapărat întreprinse măsuri care „să prevină
o revenire a SI” după un anumit interval de
timp. Pentru deplina stabilizare a regiunii, el
recomanda, în termeni generali, ca SUA să-şi
menţină atenţia faţă de (şi implicarea în) zonă,
dar şi măsuri foarte concrete: „reconstrucţie şi
ajutor economic în zonele urbane sărace”, ca
şi o atenţie specială acordată zonelor rurale din
preajma oraşului Mosul27.
Scurte concluzii
Surse deschise din cele mai diverse relatează
şi analizează în chip amănunţit (şi adesea
nuanţat) diversele faze ale bătăliei pentru Mosul,
în care forţele Statului Islamic au fost clar
înfrânte. Sunt însă puse în evidenţă şi probleme
sau limite ale victoriei (număr mare de victime
civile, capacitatea organizaţiei SI de a deveni,
rapid, mult mai activă în Afganistan), iar sursele
deschise atrag atenţia în mod explicit asupra a
două chestiuni majore: cu destulă probabilitate,
SI va încerca să revină la tactica luptelor de
guerilă, iar în absenţa unui foarte serios efort de
stabilizare şi dezvoltare a regiunii, perspectivele
pozitive conturate ca urmare a victoriei de la
Mosul ar putea fi irosite.
Repere bibliografice:
1. Texte pe site-urile unor instituţii şi organizaţii
de diverse tipuri: Departamentul de Stat al SUA
(https://www.state.gov), Organizaţia Mondială
pentru Migraţie (IOM), Amnesty International,
Carnegie Middle East Center, Institutul
Diplomatic Român (IDR), ISW (Institute for the
Study of War), Washington Institute for Near
East Policy.
2. Ştiri şi articole de presă: AFP, Al Jazeera, AMN
(Al Masdar News), CNN, Daily Mail, Foreign
Policy, The Guardian, Haaretz, Kurdistan24.net,
New York Times, Reuters, Rudaw.net, The Wall
Street Journal.
 INFOSFERA

1
Brett McGurk e un diplomat de carieră american, numit de Preşedintele Barack Obama, la 13 nov. 2015, ca Reprezentant
Special al Casei Albe pe lângă coaliţia multinaţională ce luptă contra organizaţiei teroriste autointitulate Stat Islamic
(SI). Pentru amănunte, vezi biografia oficială: „Brett McGurk, Special Presidential Envoy for the Global Coalition
to Counter ISIS”, pe site-ul U.S. Department of State, la https://www.state.gov/r/pa/ei/biog/bureau/213058.htm, text
accesat la 3.08.2017.
2
Martin Chulov (outside Mosul) and Hannah Summers, „Mosul offensive: forces launch mass attack on Iraqi city in
bid to oust Isis”, The Guardian, 17.10. 2016, la https://www.theguardian.com/world/2016/oct/17/iraqi-forces-begin-
assault-on-isis-stronghold-mosul, accesat la 2.08.2017.
3
Pentru toate acestea vezi Stephen Kalin, Babak Dehghanpisheh, „Mosul offensive going faster than planned, Iraqi
PM says”, Reuters, 20 oct. 2016, la http://www.reuters.com/article/us-mideast-crisis-iraq-mosul-idUSKCN12K0G6,
text accesat la 3.08.2017.
4
Agenţie specializată, înfiinţată în 1951 şi care funcţionează în cadrul sistemului ONU. Pentru informaţii de bază
privind misiunea, structura şi activitatea, vezi, de exemplu, textul „IOM Snapshot 2017”, pe site-ul oficial al IOM, la
https://www.iom.int/sites/default/files/about-iom/iom_snapshot_a4_en.pdf, accesat la 2.08.2017.
5
Anshel Pfeffer, „With ISIS: Special Report From the Mosul Front Lines”, Haaretz, 28 octombrie 2016, la http://www.
haaretz.com/middle-east-news/isis/1.749349, text accesat la 4 aug. 2017.
6
Maher Chmaytelli, „Iraqi forces yet to seal off Mosul as battle enters second month”, Reuters, 17 noiembrie 2016, la
http://www.reuters.com/article/us-mideast-crisis-iraq-idUSKBN13C1LI, accesat la 4 august 2017.
7
Emily Anagnostos, „The Campaign for Mosul: January 10-18, 2017”, ISW (Institute for the Study of War), 18.01.2017,
la http://www.understandingwar.org/backgrounder/campaign-mosul-january-10-18-2017, accesat la 14.08.2017.
8
Vezi, de exemplu, „Iraq forces make Mosul gains, but anti-IS war far from over”, AFP, Mail Online,
la http://www.dailymail.co.uk/wires/afp/article-4415658/Iraq-forces-make-Mosul-gains-anti-IS-war-far-over.html,
16.04.2017, accesat la 13.08.2017.
9
„Iraqi army completely surrounds SI in Mosul”, Al Jazeera, 2.07.2017, la http://www.aljazeera.com/news/2017/07/
iraqi-army-completely-surrounds-SI-mosul-170702053812884.html, accesat la 1.08.2017.
10
„UN: 20,000 civilians trapped in SI-held Mosul areas”, Al Jazeera, 6.07.2017, la http://www.aljazeera.com/
news/2017/07/20000-civilians-trapped-SI-held-mosul-areas-170706082012346.html, accesat la 1 august 2017
11
Peter Bergen, „Is the fall of Mosul the fall of ISIS?”, CNN, 11.07.2017, la adresa de internet http://edition.cnn.
com/2017/07/11/opinions/isis-loss-of-mosul-and-its-future-bergen/index.html, accesat la 14.08.2017.
12
Ivor Prickett, „In Mosul, Revealing the Last ISIS Stronghold”, New York Times, 01.08.2017, la https://www.nytimes.
com/2017/08/01/world/middleeast/mosul-isis-survivors-rights.html, accesat la 14.07.2017.
13
Andrew Illingworth, „VIDEO: Iraqi PMU forces liberate 17 villages from ISIS west of Mosul”, AMN (Al Masdar
News), 1.08.2017, la https://www.almasdarnews.com/article/video-iraqi-pmu-forces-liberate-17-villages-isis-west-
mosul/, accesat la 2.08.2017.
14
Vezi critici explicit formulate de publicaţii şi agenţii de presă occidentale mari (BBC, Newsweek, Independent, The
New York Times), care acuză AMN de o atitudine frecvent în favoarea oficialităţilor guvernamentale din Siria şi a
acţiunilor regimului lui Bashar Assad – articolul „Al-Masdar News”, Wikipedia, la https://en.wikipedia.org/wiki/Al-
Masdar_News, text accesat la 2.08.2017.
15
Karzan Sulaivany, „Operation against IS in Tal Afar will be relatively simple: Iraqi general”, Kurdistan24.net, 1.08.2017,
la http://www.kurdistan24.net/en/news/e49e6ae3-c273-4083-89fe-a6b964159d6c, text accesat la 2.08.2017.
16
A. C. Robinson, „Iraqi forces begin operation to retake Tal Afar from ISIS, "no civilians there"”, Rudaw.net,
2.08.2017, la http://www.rudaw.net/english/middleeast/iraq/02082017, accesat la 2.08.2017.
17
Vezi „Popular Mobilization Forces”, Wikipedia, la https://en.wikipedia.org/wiki/Popular_Mobilization_Forces,
accesat la 2.08.2017. Pentru dinamica PMU şi relaţia sa cu Iranul, vezi şi Renad Mansour, „From Militia to State
Force: the Transformation of al-Hashd al-Shaabi”, Carnegie Middle East Center, nov. 2015, la http://carnegie-mec.
org/diwan/61986, accesat la 2.08.2017.
18
„Executive Summary”, în „Iraq: At Any Cost: The Civilian Catastrophe in West Mosul, Iraq”, Amnesty International,
iunie-iulie 2017, la https://www.amnesty.org/en/documents/mde14/6610/2017/en/, text .pdf accesat la 7.08.2017, p. 5
19
Ibidem, p. 6.
20
Ibidem, p. 12.
21
Vezi, de exemplu, în Florin Diaconu, „Din nou, război în Gaza: Operaţiunea Protective Edge, Policy Paper nr. 11, 2014”,
pe site-ul Institutului Diplomatic Român (IDR), iulie 2014, la http://www.idr.ro/publicatii/Policy%20Paper%2011.
pdf., text accesat la 6.08. 2017, pp. 9 şi 10.

49
 INFOSFERA
22
Tim Arango, and Helene Cooper, „U.S. Investigating Mosul Strikes Said to Have Killed Up to 200 Civilians”, New
York Times, 24.03.2017, la https://www.nytimes.com/2017/03/24/world/middleeast/us-iraq-mosul-investigation-
airstrike-civilian-deaths.html, accesat la 8.08.2017
23
Hamid Shalizi, „Embassy, mosque attacks fuel fears ISIS bringing Iraq war to Afghanistan”, Reuters, 2.08.2017, la
http://www.reuters.com/article/us-afghanistan-islamic-state-idUSKBN1AI0V1, accesat la 8.08.2017
24
Tim Arango, „Iran Dominates in Iraq After U.S. ‘Handed the Country Over’”, New York Times, 15.07.2017, la https://
mobile.nytimes.com/2017/07/15/world/middleeast/iran-iraq-iranian-power.html?referer=http%3A%2F%2Fwww.
mintpressnews.com%2Fvox-video-spreads-cias-mideast-cold-war-narrative%2F230208%2F, accesat la 11.08.2017.
25
Vezi Maria Abi-Habib (la Bagdad) şi Asa Fitch (în Mosul), „Iran Poised to Gain as ISIS Falls in Mosul”, The Wall
Street Journal, 10.07.2017 la https://www.wsj.com/articles/iran-poised-to-gain-as-isis-falls-in-mosul-1499727809,
accesat la 11.08.2017.
26
Seth G. Jones, „Can the Islamic State Lose Mosul and Still Win?”, Foreign Policy, 31.10.2016,
la http://foreignpolicy.com/2016/10/31/isis-wouldnt-be-the-first-insurgency-to-lose-territory-and-still-win-iraq-syria- /,
accesat la 10.08.2017.
27
Pentru toate aceste elemente vezi Michael Knights, Lafer Fellow, The Washington Institute for Near East Policy,
The ‘End of the Beginning’: The Stabilization of Mosul and Future U.S. Strategic Objectives in Iraq, Testimony
submitted to the Senate Foreign Affairs Commitee, February 28, 2017, pp. 1-6, la adresa de Internet http://www.
washingtoninstitute.org/uploads/Documents/testimony/KnightsTestimony20170228.pdf, text accesat la 25.07.2017.

50
 INFOSFERA

EVOLUŢII LA NIVELUL FENOMENULUI

JIHADIST GLOBAL
RELAŢIA DAESH – AL-QAIDA:
COMPETIŢIE SAU COOPERARE?
Ioana BURLAN,
Dragoş MOLDOVAN,
Alexandru BORŞ*

Abstract
The relationship between Al-Qaida and Daesh is of utmost importance for the global dynamics of
terrorism since both cherish a radical Salafi-Jihadi ideology that has as a final goal to rule the world and
establish the Caliphate. Furthermore, they have a worldwide audience, prone to implement their sectarian and
highly anti-Western agenda. The proclamation of the Caliphate in June 2014, subsequent policy to establish
worldwide provinces, and involvement in a spate of attacks targeting the West have given Daesh prominence in
the competition to lead the global Jihad movement, in relation to Al-Qaida, whose activity has been marred by
geographical isolation in AFPAK, static leadership and loose association with affiliated groups. Nonetheless,
the relatively rapid decay of the caliphate in Syria and Iraq and inconstant success of Daesh franchises
has helped promote AQ policy of cautious infiltration in areas of interest and viability of long-time plans to
establish the Caliphate. To date, the two Jihadist entities cooperate on the tactical level, with the possibility of
cooperation at strategic level if one of the supreme leaders is killed or in case of need to cope with a deadly
setback of the Jihadist cause. Notwithstanding Al-Qaida and Daesh relevance, developments underway on
the global Jihadist arena are pointing to future evolution towards a multipolar order, with several competing
groupings and the phenomenon of foreign fighters as a persistent and multifold menace to world security.
Keywords: terrorism, Jihadism, Daesh, Al-Qaida, Caliphate, foreign fighters, the West.

Daesh şi Al-Qaida ca actori relevanţi în
dinamica jihadului global
Încă de la ascensiunea lui Abu Mussab
Al-Zarqawi ca lider al organizaţiei Al-Qaida în
Irak (AQI), în anul 2004, relaţiile dintre AQI,
ca organizaţie precursoare Daesh, şi reţeaua
Al-Qaida (AQ) au cunoscut numeroase episoade
de tensionare, pe fondul interesului lui Al-Zarqawi
de a lovi cu precădere „inamicul apropiat”,
respectiv noul regim instaurat la Bagdad, ţara
natală, Iordania, şi Israelul, mai degrabă decât
să-şi concentreze efortul pe „inamicul îndepărtat”,
conform doctrinei jihadului global promovată de
*
Autorii sunt experţi în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
liderul AQ, Ossama bin Laden. În plus, acesta din
urmă a considerat violenţa extremă a metodelor
utilizate de Al-Zarqawi şi obsesia acestuia de
a lovi comunitatea şiită1 ca fiind excesive şi
dăunătoare cauzei jihadului.
Relaţionarea dintre cele două entităţi
teroriste a cunoscut noi momente dificile şi după
moartea liderului fondator al AQ, în mai 2011, şi
preluarea conducerii reţelei de către adjunctul său,
egipteanul Ayman Al-Zawahiri. În general, acesta
a fost considerat, în mediile jihadiste globale,
ca lipsit de carismă, puţin dispus să renunţe la
discursul şi căile de comunicare tradiţionale, în

51
 INFOSFERA
Figura 1: Relaţionarea Al-Qaida – Daesh
favoarea unor mesaje mai actuale, cu exploatarea
oportunităţilor de diseminare rapidă şi extinsă
oferite de mediul online şi reţelele de socializare.
Totodată, i s-a reproşat decuplarea de la evoluţiile
reale la nivel internaţional şi atitudinea exagerat
de precaută, pe fondul izolării nucleului de
conducere a AQ în zone tribale din AFPAK, a
succeselor operaţionale marginale obţinute după
2001 în zona de refugiu a conducerii reţelei şi
a adâncirii dependenţei de mişcarea talibană.
Al-Zawahiri şi-a păstrat, totuşi, o anumită
respectabilitate în mediile jihadiste, conferită de
poziţia sa de veteran al războiului din Afganistan
şi apropiat al lui bin Laden, dar şi de asumarea
rolului de factor de coeziune ideologică şi
mediator între diferitele facţiuni asociate
jihadului global. De altfel, Al-Zawahiri a încercat
să menţină o linie de comunicare rezonabilă
cu ambiţiosul lider al Statului Islamic din Irak/
SII2 (din aprilie 2010), Abu Bakr Al-Baghdadi,
şi viitor „calif Ibrahim”, după autoproclamarea
califatului la 29 iunie 20143. Deteriorarea relaţiilor
dintre liderii celor două organizaţii s-a accelerat
odată cu decizia liderului SII (aprilie 2013) de
52
a-şi asuma conducerea jihadului şi pe frontul
sirian şi de a forţa, astfel, subordonarea Jabhat
Al-Nusra (entitate AQ în Siria) noii organizaţii
sub conducerea sa, cunoscută ca Statul Islamic
din Irak şi Levant (Ad-Dawla Al-Islamiyya fil
Iraq wal-Sham/Daesh). Succesele în plan militar
ale noii entităţi, coroborate cu abilitatea de a
funcţiona ca un veritabil „protostat” în Siria şi
Irak - areal fundamental pentru istoria Islamului
- capabil să ocupe şi să administreze teritorii
conform legii islamice, sharia, au alimentat
pretenţiile Daesh de a-şi asuma rolul de lider al
jihadului global, în detrimentul AQ4.
Odată cu autoproclamarea califatului şi
pretenţia de a fi recunoscută ca Ad-Dawla
Al-Islamiyya (Statul Islamic), Daesh şi-a asumat
rolul de a implementa în mod concret un ideal
axiologic pentru toate curentele islamiste,
indiferent de orientare, privind reinstaurarea
califatului5. Succesele obţinute de Daesh în zona
nucleu din Siria şi Irak, ca şi abilitatea organizaţiei
de a le exploata mediatic prin intermediul unui
sofisticat aparat de propagandă, i-au consolidat
prestigiul la nivelul mediilor radicale globale şi au
 INFOSFERA
atras numeroase resurse financiare şi umane6. Pe
de altă parte, prin stabilirea unei baze teritoriale a
califatului şi decizia de a crea provincii (wilayate)
şi a lupta pentru ocuparea de noi teritorii nu doar
în Orientul Mijlociu şi nordul Africii (Egipt,
Libia, Algeria, Arabia Saudită, Yemen), ci şi în
alte zone ale lumii, precum Nigeria, Afganistan
sau zona Caucazului, Daesh şi-a asumat riscul
de a renunţa la statutul conspirativ specific unei
grupări teroriste7. Organizaţia a trebuit, pe cale de
consecinţă, să îşi asume sarcina, consumatoare
de resurse şi periculoasă pentru imaginea Daesh
de actor omnipotent, de a guverna teritorii şi a
asigura sprijin dincolo de nucleul siriano-irakian.
Totodată, în plan operaţional, teritorializarea
a făcut din Daesh o ţintă mai vizibilă pentru
numeroşii săi inamici, fie că a fost vorba de forţe
locale, antagonizate de brutalitatea metodelor
utilizate de organizaţie şi de pretenţia supunerii
absolute faţă de „califul Ibrahim”, fie de actori
externi, ale căror eforturi împotriva organizaţiei
s-au coagulat în Coaliţia anti-Daesh, creată în
august 2014 şi incluzând, până în prezent, 73 de
participanţi (state şi organizaţii).
La o primă evaluare, prezentarea lungului
istoric al animozităţilor dintre cele două
organizaţii şi proeminenţa Daesh pe scena
jihadistă globală, în pofida stării curente de declin
al califatului (în Irak şi Siria, a pierdut peste 50%
din teritoriile deţinute8), conduc, pe de o parte, la
ideea că relaţiile dintre acestea sunt dominate de
competiţie şi, pe de altă parte, la conturarea unei
AQ incapabile să se adapteze evoluţiilor globale
curente.
În primul rând, trebuie nuanţată ideea de
competiţie între cele două entităţi jihadiste.
Aceasta acţionează atât ca element inhibator în
plan operaţional, conducând la dispute pentru
resurse umane şi materiale, cât şi ca multiplicator
de forţe, prin faptul că le stimulează să desfăşoare
acţiuni de impact. Din această perspectivă,
prin demersul de reinstaurare a califatului şi
multiplicarea atacurilor împotriva Occidentului,
Daesh se află încă într-o poziţie de forţă în raport
cu AQ şi o forţează să accelereze implementarea
unor planuri spectaculoase, ceea ce creşte
exponenţial ameninţarea teroristă la nivel global.
53
În altă ordine de idei, o analiză mai aprofundată
evidenţiază însă faptul că, dincolo de rivalitatea
la nivelul conducerii, bazată pe ideea unicităţii
jurământului de credinţă (bay’at) către lider, ceea
ce conduce la o relaţionare de tip feudal atât la
nivelul AQ, cât şi al Daesh, ideologia şi obiectivele
strategice ale celor două organizaţii sunt comune
şi lasă deschisă posibilitatea reluării cooperării în
viitor. Ambele organizaţii se bazează, în esenţă,
pe ideea că au misiunea divină de a instaura o
nouă ordine globală, bazată pe o versiune radicală
a shariei, iar fiecare musulman are obligaţia
(fard ‘ayn) de a lupta pentru îndeplinirea acestui
obiectiv final. Al-Qaida urmăreşte liniile unei
ideologii specifice (’aqida) şi a unei metodologii
jihadiste (minhaj), create de Ossama bin Laden
şi alţi lideri salafist-jihadişti în 1988, urmată, de
asemenea, de Ayman Al-Zawahiri şi apropiaţii
acestuia din cadrul nucleului de conducere AQ.
Daesh acceptă elementele esenţiale ale acestei
viziuni ideologice şi metodologice, contestând
în principal modalităţile de implementare şi
abordarea precaută, etapizată pe termen lung de
timp, privind instaurarea califatului9. Un alt punct
comun este interesul pentru lovirea Occidentului,
ambele organizaţii militând pentru executarea
de atacuri de către „lupi singuratici” şi acţiuni
organizate direct de către grupări jihadiste10.
Între cele două grupări există cooperări punctuale
şi de oportunitate, care vin să confirme un
mesaj transmis de liderul Al-Qaida, considerat
de neconceput în anul 2015 de conducerea
Daesh, potrivit căruia succesul luptei împotriva
„cruciaţilor” este mult mai important decât
ambiţiile şi ideologiile celor două grupări şi, din
acest punct de vedere, ar trebui să coopereze
pentru înfrângerea acestora în orice regiune a
globului11.
Cât priveşte al doilea aspect enunţat, succesele
obţinute de AQ au fost mai puţin vizibile după
anul 2011. AQ a profitat însă de instabilitatea
creată de Daesh, ca şi de declinul relativ rapid al
proiectului califatului proclamat în 2014, pentru
a contamina, într-o manieră etapizată şi precaută,
mediul jihadist din Orientul Mijlociu şi Africa,
dar şi din alte zone ale lumii12. În contextul în
care strategia AQ este una pe termen lung,
 INFOSFERA
Figura 2: Daesh versus AQ - Analiză SWOT comparativă
organizaţia este bine poziţionată astfel încât să-şi
restabilească prestigiul pierdut în rândul altor
grupări militante, pe fondul ascensiunii Daesh.
Astfel, AQ poate atrage luptători nemulţumiţi de
degradarea capabilităţilor Daesh şi de pierderea
de teritorii. Un aspect care generează preocupare
este acela că AQ se află în prezent la a treia
generaţie. Organizaţia a devenit din ce în ce mai
violentă şi mai extremistă cu fiecare generaţie,
tendinţă care determină preocupare, în special
prin prisma faptului că mulţi jihadişti din Siria şi
Irak se aşteaptă să se întoarcă în statele de origine
după încheierea conflictului.
DAESH: Evoluţii globale
Strategia Daesh, după cum reiese din
documente descoperite în Irak, a adoptat şi adaptat
noţiuni specifice fostului partid Baath, exploatând
vulnerabilităţile statului irakian pentru a susţine
instaurarea califatului13. Această abordare, bazată
pe specificul situaţiei politice locale, nu a exclus
însă eforturile de implementare a unei versiuni
54
ultraradicale a shariei. În fapt, Daesh s-a folosit
de ideologie pentru a asigura coeziunea forţelor
din subordine şi supunerea populaţiei din zonele
de control, elemente esenţiale pentru funcţionarea
unor structuri de guvernare în Siria şi Irak. La
doar trei ani de când liderul Daesh, Abu Bakr
Al-Baghdadi, a anunţat înfiinţarea califatului,
organizaţia depune eforturi de a se redresa în Irak
şi Siria, în contextul pierderilor semnificative
înregistrate14.
De asemenea, cea mai de succes franciză
a grupării, cea din Libia, a fost constrânsă să
abandoneze fieful din Sirte (nord) şi să se retragă
în zonele de sud şi sud-vest ale ţării, unde are o
prezenţă reziduală, în celule de mici dimensiuni
care acţionează pentru supravieţuire15.
Simultan cu pierderea controlului în Libia,
s-a evidenţiat refugierea luptătorilor Daesh
pe teritoriul tunisian16, ca urmare a porozităţii
frontierei dintre cele două state şi capacităţii
limitate а forţelor de securitate de а contracara
infiltrările17. Suplimentar, pierderile din Siria
 INFOSFERA
şi Irak amplifică posibilitatea reîntoаrcerii
luptătorilor tunisieni (аprox. 5.500) care au activat
în aceste state18 alături de Daesh şi Jabhat Fatah
Al-Sham (fostă afiliată AQ). Cel mai probabil,
revenirea în statul de origine nu are un caracter
planificat de conducerea Daesh, însă prezenţa
acestora pe teritoriul tunisian are potenţialul de а
facilita dezvoltarea de noi focare jihadiste şi de a
conduce la proliferarea atacurilor teroriste19..
În Nigeria, afilierea grupării Boko Haram la
Daesh nu a avut rezultatele aşteptate de leadership-ul
din Siria şi Irak, ducând la o scindare a grupării
nigeriene şi la pierderea unui număr ridicat de
teritorii avute sub control20.
În Egipt, Daesh reuşeşte încă să deţină
controlul asupra afiliatei Statul Islamic din
Peninsula Sinai (SIPS). Cа urmаre а ritmului
crescut de atacuri în nordul Peninsulei Sinаi,
SIPS а reuşit să impună shаriа, să impună
structuri de guvernare specifice grupării din
Siriа şi Irаk, să recurgă la acţiuni de represiune а
populaţiei, dovedind că este franciza cu cea mai
spectaculoasă şi constantă evoluţie din Africa,
după declinul celei din Libia21. Numărul mare
de atacuri cu impact mediatic ridicat dovedeşte o
foarte bună coordonare şi capacitate de lovire22,
inclusiv dincolo de arealul tradiţional de acţiune
din nordul Peninsulei Sinаi23.Toate aceste atacuri
contribuie semnificativ la crearea unui climat de
instabilitate şi au afectat considerabil turismul
în zona de sud а Peninsulei Sinai, în special a
staţiunii de la Marea Roşie, Shаrm El Sheik. De
asemenea, exercită o presiune constantă asupra
forţelor egiptene de securitate, care nu reuşesc să
limiteze acţiunile grupării, ce pare să se extindă
spre centrul şi sudul Peninsulei Sinаi, dar şi spre
zona continentală а Egiptului24.
Perspective de evoluţie. În plan operaţional,
o opţiune probabilă pentru Daesh este cea de
„hibernare agresivă”, situaţie în care organizaţia
se va retrage în zone mai greu accesibile (în
principal în arealul Al-Jazeera, dintre Siria şi
Irak), infiltrându-se în rândul populaţiei sunnite,
în perspectiva unei regenerări a forţelor25.
Organizaţia va putea menţine o anumită prezenţă
operaţională, prin exploatarea nemulţumirile
sunniţilor şi prin alimentarea tensiunilor inter-
55
confesionale, în următorii cinci-zece ani, în Irak,
Siria, Libia şi posibil şi în alte regiuni. Mai mult
decât atât, regresele înregistrate de Daesh vor
întări motivaţia grupării şi a afiliaţilor săi de a
executa acte de terorism pentru a răzbuna atacarea
califatului şi a demonstra că Daesh este încă o forţă
relevantă. Acesta va conduce, cel mai probabil, la
proliferarea atacurilor externe26, direcţionate către
statele vecine arealului siriano-irakian şi statele
occidentale, cu precădere cele participante la
Coaliţia internaţională anti-Daesh27.
Un grad de vulnerabilitate ridicat prezintă
şi statele din care provin luptătorii străini28, mai
ales cele din nordul Africii29, Europa şi Asia de
Sud-Est30, pe fondul fenomenului de reîntoarcere
a acestora şi a eforturilor conducerii Daesh de
a identifica noi zone propice pentru „migrarea”
califatului.
Pe de altă parte, deşi Daesh înregistrează
regrese în plan militar, ideologia sa va supravieţui
şi după ce organizaţia va pierde controlul asupra
unor teritorii din Irak, Siria sau Libia, cu atât mai
mult cu cât Daesh poate profita de oportunităţile
oferite de mediul virtual (califatul virtual).
Atacurile executate la nivel internaţional de
către „lupi singuratici” în numele Daesh31, în
perioada 2016-2017, evidenţiază o perfectare a
acestei metode32, fiind posibil ca, pe viitor, Daesh
să acorde o importanţă din ce în ce mai mare
acestui mod de operare. În context, este posibil
ca, în perioada următoare, spaţiul occidental să
se confrunte nu numai cu o creştere a numărului
atentatelor comise de actori singulari, ci şi cu
atentate de amploare. Beneficiind de susţinerea
şi experienţa unor operativi SI, care vor folosi
moduri de operare mai sofisticate şi mai
eficiente, va creşte riscul ca numărul victimelor
unui astfel de atac să fie, în viitor, semnificativ
mai mare33.Totodată, femeile/copiii care au trăit
o perioadă în zona de conflict siriano-irakiană
şi se întorc în statele europene, dar şi migranţii
musulmani ajunşi în ultimii ani în Europa, mulţi
dezamăgiţi de condiţiile care li se oferă în statele
de adopţie, în raport cu aşteptările iniţiale,
constituie un mediu vulnerabil la eforturile de
radicalizare/recrutare ale Daesh, AQ sau altor
grupări cu intenţii ostile la adresa Occidentului.
 INFOSFERA
AL-QAIDA: Evoluţii globale
În esenţă, strategia implementată de AQ este
globală în scop, ideologie şi principii, obiectivul
grandios urmărit fiind acela de a ajunge la dominaţie
globală prin distrugerea sistemelor sociale, politice
şi religioase concurente34. Aplicarea acestei
strategii este locală şi pragmatică, punând accent
pe efortul de a stabili o relaţie de cooperare cu
populaţia şi cu alţi actori locali, în acelaşi timp cu
expulzarea oricărei forţe internaţionale care poate
afecta planurile de implementare a unei forme de
guvernare radical-islamică35.
Prima etapă a strategiei AQ se focusează pe
crearea de organizaţii afine în state cu populaţie
majoritar musulmană. Statele ţintă sunt cele
cu mişcări insurgente în desfăşurare, guverne
centrale slabe, spaţii neguvernabile sau cu un nivel
ridicat al ostilităţii faţă de „agenţii Occidentului”.
În această etapă sunt încurajate şi eforturile de
prozelitism (da’wa), pentru a convinge locuitorii
musulmani să se alăture AQ. Următoarea etapă
se focusează pe expulzarea „cruciaţilor şi a
sioniştilor”, recte SUA şi puterile occidentale,
din ţările majoritar musulmane, direcţie de
acţiune vizibilă în atacurile împotriva prezenţei
internaţionale derulate de organizaţiile afiliate AQ
din Mali sau Somalia. În zonele în care reuşeşte să
ajungă la o mai mare influenţă, precum Somalia,
Yemen şi Siria, adepţii AQ încep să implementeze
forme de control al comportamentului populaţiei,
conform unei versiuni stricte a shariei. Aceasta
nu echivalează cu renunţarea la componenta
de jihad împotriva Occidentului, ci doar cu
prioritatea acordată eforturilor de consolidare
în zone musulmane, în scopul înlăturării de
la putere a regimurilor ostile organizaţiei.
Următoarele etape de implementare a strategiei
AQ preconizează răspândirea conceptului de
guvernare a organizaţiei, prin violenţă şi da’wa,
în perspectiva constituirii primelor emirate
islamice, şi ulterior, a califatului36.
Evoluţiile curente indică Siria, Yemenul
şi Sahelul ca fiind „laboratoarele” de succes în
implementarea planurilor strategice ale AQ.
Evoluţiile din Siria se bucură de o atenţie specială
din partea liderului suprem al AQ37, acest areal fiind
considerat ca cel mai propice front de luptă pentru
56
eliberarea Ierusalimului. Mai mult decât atât, Al-
Zawahiri evidenţiază faptul că mişcarea populară
din Siria este singura care a evoluat pe calea corectă,
în contextul „Primăverii arabe“, date fiind eforturile
forţelor interne de a combina da’wa şi jihadul pentru
a instaura un califat sustenabil38. În timp ce Daesh
s-a concentrat pe cucerirea de teritorii şi pe sprijinul
recruţilor străini pentru activitatea din Siria, Jabhat
Fatah Al-Sham (JFS), ca entitate asociată AQ, a
preferat să adopte o strategie multisectorială de
infiltrare în mediul local39. Astfel, JFS a implementat
o politică extinsă de alianţe cu alte formaţiuni de
opoziţie, a iniţiat şi condus acţiuni militare extinse
împotriva regimului condus de Bashar Al-Assad şi
a dorit să nu antagonizeze populaţia din zonele sub
control prin impunerea unor măsuri draconice de
implementare a shariei. Pe de altă parte, în zonele pe
care le controlează (în principal guvernoratul Idlib
din nord-vestul Siriei) a cvasi-anihilat grupările
de opoziţie moderate şi încearcă să aducă sub
comanda sa toate formaţiunile islamiste relevante,
sub stindardul continuării rezistenţei împotriva
regimului de la Damasc. Organizaţia a înfiinţat şcoli
şi tribunale islamice, a recrutat luptători străini şi are
o prezenţă importantă în mediul online, cu accente
sectare şi antioccidentale40. Deşi oficial a renunţat la
legăturile cu AQ (iulie 2016), organizaţia continuă
să găzduiască veterani AQ pe teritoriul sirian şi
menţine ca obiectiv lupta „împotriva cruciaţilor şi
sioniştilor”, considerând însă că, pentru moment,
trebuie acordată prioritate luptei antiregim41.
Din punctul de vedere al ameninţării la
adresa Occidentului, Al-Qaida în Peninsula
Arabă (AQPA) rămâne cel mai important
instrument la dispoziţia AQ. În pofida măsurilor
contrateroriste implementate la nivel local şi de
către SUA, AQPA menţine o prezenţă notabilă
în fieful din Yemen, în principal în guvernoratele
din sud, şi, în ultimii ani, a fost implicată în
planificarea mai multor atacuri asupra aviaţiei
civile occidentale (cu precădere curse de linie
către SUA) şi a navelor care tranzitează zona
Golfului Aden. AQPA şi-a asumat, de asemenea,
responsabilitatea pentru atacul terorist de la
Paris, la sediul săptămânalului satiric Charlie
Hebdo (7 ianuarie 2015), soldat cu 12 morţi42.
 INFOSFERA
De interes sunt şi semnalele privind
eforturile AQ de revigorare a activităţii pe
teritoriul irakian, ca parte a insurgenţei sunnite
împotriva conducerii centrale de la Bagdad. Între
zonele posibile de implantare a celulelor AQ
se află zonele majoritar sunnite din provinciile
Diyala, Al-Anbar şi Salah Ad-Din. Intensificarea
eforturilor AQ de a implanta celule în sudul
Siriei ar putea, de asemenea, semnala un plan
mai vast de extindere a prezenţei către vestul
Irakului43.
Deja de notorietate în zona sahelo-sahariană,
dar şi în zonele de sud ale statelor nord-africane,
Аl-Qаidа în Mаghrebul Islаmic (АQMI) a parcurs
un proces îndelung de reorganizare pe parcursul
căruia a executat atentate de amploare în state
precum Mali, Coasta de Fildeş şi Burkina Faso şi
a acţionat pentru menţinerea activităţii teroriste
în zonele consacrate din Algeria, Tunisia şi din
nordul Mаli. În această perioadă, AQMI a pus
bazele unor noi alianţe şi şi-a consolidat foarte abil
relaţiile avute cu grupările teroriste consacrate
din zona Sahel44. Toate aceste demersuri au
contribuit la refacerea capacităţilor operaţionale
ale grupării şi au culminat cu înfiinţarea
(2 martie 2017) „Grupului de Suport pentru
Islam şi Musulmani”45, care reuneşte cele mai
importante grupări din Sahel, respectiv, AQMI,
Ansar Ad-Dine, Al-Mourabitoune şi Katibatul
Macina46. Noua organizaţie aduce laolaltă mai
multe grupuri etnice (berberi, tuaregi, fulani),
ceea ce permite poziţionarea AQMI ca o grupare
pan-islamică, neconstrânsă de tribalism. De
asemenea, reprezintă un succes în faţa tendinţelor
Daesh de a se extinde în Vestul Africii, dar şi
un semnal care indică deteriorarea situaţiei de
securitate din această zonă47.
Perspective de evoluţie
Modelul AQ va continua probabil să reziste
timp de mulţi ani, sub diferite forme. Nucleul
AQ va continua probabil să formeze alianţe,
să se integreze la nivel local şi să exploateze
instabilitatea pe trei continente. Strategia sa
actuală de a evita să se situeze în centrul atenţiei o
ajută să reziste şi să rivalizeze cu Daesh. Pe termen
scurt, AQ va continua, probabil, să se adapteze
57
la realităţile politice şi la percepţia publică de pe
teren, chiar dacă obiectivul său pe termen lung nu
diferă de cel al Daesh. Un element relevant în ceea
ce priveşte viitorul organizaţiei este unul dintre
fii lui Ossama Bin Laden, Hamza Bin Laden,
a cărui origine îi conferă vizibilitate în rândul
adepţilor AQ. Acesta este implicat tot mai intens
în activităţi de propagandă în mediul online, prin
materiale video/audio prin care îndeamnă adepţii
AQ din toată lumea să execute atacuri cât mai
precise împotriva „cruciaţilor”, astfel încât acestea
să producă pagube cât mai mari48.
Descentralizarea deliberată are limite.
AQ riscă să cedeze controlul asupra direcţiei sau
acţiunilor grupărilor locale. Ar putea, de asemenea,
să rişte pierderea controlului asupra identităţii sale
fundamentale prin fuzionarea cu grupările locale
şi integrarea în comunităţile indigene. Tensiunea
inerentă creată de discrepanţa dintre agenda
globală a AQ şi cea locală a aliaţilor cheie ar putea
diminua şi mai mult puterea nucleului organizaţiei.
Erodarea graduală a autorităţii de comandă ar
putea, de asemenea, produce desprinderea de
organizaţie a unor grupări mici şi mai radicale.
Se ridică astfel întrebarea dacă opţiunea pentru o
reţea fluidă va putea vreodată conduce la formarea
unui stat islamic.
AQ îşi va continua probabil campania
teroristă. În prezent, nucleul AQ se confruntă
cu multe provocări fizice şi de ordin logistic
în orchestrarea de atacuri teroriste cu impact
mediatic, însă poate profita de zonele în care
grupările afiliate deţin controlul şi de reţelele
de susţinători din statele occidentale pentru a
executa noi atacuri.
Jihadul global – încotro sau în loc de
concluzii…
Cel mai probabil, cooperarea dintre Daesh şi
Al-Qaida va continua în funcţie de oportunităţile
tactice, iar pierderile pe care Daesh le va
înregistra în viitor vor dicta modul de relaţionare
cu leadeship-ul Al-Qaida. Cooperarea, fie
şi la nivel redus, poate să reprezinte semnul
disperării pentru Daesh şi un avantaj pentru Al-
Qaida, ce poate specula propagandistic aceste
evoluţii. În situaţia neutralizării lui Al-Baghdadi,
 INFOSFERA

Daesh ar trece printr-o criză identitară, iar unii
luptători s-ar putea reorienta către Al-Qaida, care
demonstrează perseverenţă în teren.
Activităţile Daesh şi Al-Qaida au efecte
complementare asupra mişcării salafist-jihadiste
globale. Ambele exploatează nemulţumirile
tineretului sunnit din Orientul Mijlociu şi din
alte regiuni, subminează sistemele de stat
existente, contribuie la prelungirea situaţiilor
de criză şi promovează ideea că jihadul violent
este necesar pentru a apăra comunitatea sunnită
la nivel global.
Trebuie însă subliniat faptul că rivalitatea
dintre Daesh şi AQ nu fixează ameninţarea
jihadistă într-un cadru bipolar, ci îi extinde
gradul de complexitate, în contextul în care AQ
şi Daesh reprezintă doi actori principali ai unui
spectru jihadist marcat de mai multe curente
rivale. Se conturează, astfel, evoluţia mişcării
jihadiste către un sistem multipolar, cu zeci
de grupări având diferite niveluri de asociere
şi loialitate faţă de predecesorii lor. Odată cu
reducerea nivelului de activitate în zona de
conflict siriano-irakiană, numărul jihadiştilor
dispersaţi la nivel internaţional va fi mai mare
decât în orice moment al istoriei. În comparaţie
cu generaţiile anterioare de jihadişti, luptătorii
care au supravieţuit conflictelor din Siria şi Irak
sunt mai bine instruiţi, mai experimentaţi, mai
bine conectaţi fizic şi virtual şi vor avea mai
multe oportunităţi în multitudinea de state lipsite
de putere şi în curs de eşuare.
În următorii cinci ani, spectrul jihadist va fi
mai mult unul similar anilor 1990 decât anilor
2000. În contextul declinului înregistrat de Daesh
şi al sferei limitate de acţiune a AQ, grupările
emergente, întărite de luptători străini reîntorşi de
pe câmpul de luptă, vor fuziona şi se vor scinda,
în mare măsură, în funcţie de forţele locale şi
regionale. În loc de modelul „AQ versus Daesh”,
preconizat în prezent, spectrul jihadist multipolar
al anilor 1990, care a condus la ascensiunea AQ,
oferă un cadru istoric mult mai adecvat pentru
anticiparea viitoarelor manifestări jihadiste.

1
Văzută de Al-Zarqawi ca fiind benefică pentru consolidarea influenţei AQI la nivelul comunităţii sunnite din Irak, în
replică la accentuarea polarizării sectare interne.
2
Organizaţia succesoare AQI.
3
Mary Habeck, „Al-Qaeda and the Islamic State caliphate”, Insite Blog on Terrorism and Extremism, SITE Intelligence
Group, online: http://news.siteintelgroup.com/blog/index.php/categories/jihad/entry/209-al-qaeda-and-the-islamic-
state-caliphate (accesat în 08.07.2017).
4
Paul Kamolnick, „The Al-Qaeda Organization and The Islamic State Organization History, Doctrine, Modus Operandi,
and U.S. Policy to Degrade and Defeat Terrorism Conducted in the Name of Sunni Islam”, online: https://ssi.
armywarcollege.edu/pubs/display.cfm?pubID=1339 (accesat în 09.07.2017).
5
Jennifer Cafarella, Harleen Gambhir, Katherine Zimmerman, „Jabhat al Nusra and ISIS: Sources of Strength”, Institute
for the Study of War and AEI’s Critical Threats Project, February 10, 2016, online: http://www.understandingwar.org/
report/jabhat-al-nusra-and-isis-sources-strength-0 (accesat în 14.07.2017).
6
Din cei aproximativ 40.000 de voluntari străini (în general bărbaţi, dar şi femei dornice să susţină cauza califatului),
proveniţi din peste 120 de state şi care au ajuns în Siria-Irak după 2011, majoritatea s-au alăturat Daesh.
7
Will McCants, „How the Islamic State Declared War on the World”, Foreign Policy, 16 November 2015, online: http://
foreignpolicy.com/2015/11/16/how-the-islamic-state-declared-war-on-the-world-actual-state (accesat în 01.07.2017).
8
Seth G. Jones, James Dobbins, Daniel Byman, Christopher S. Chivvis, Ben Connable, Jeffrey Martini, Eric Robinson,
Nathan Chandler, „Rolling Back the Islamic State”, RAND Corporation, online: https://www.rand.org/pubs/research_
reports/RR1912.html (accesat în 16.07.2017).
9
Mary Habeck, James Jay Carafano, Thomas Donnelly, Bruce Hoffman, Seth Jones, Frederick W. Kagan, Kimberly
Kagan, Thomas Mahnken, Katherine Zimmerman, „A Global Strategy for Combating Al Qaeda and the Islamic State”,
AEI’s Critical Threats Project, December 2015, online: https://www.criticalthreats.org/analysis/a-global-strategy-for-
combating-al-qaeda-and-the-islamic-state (accesat în 04.07.2017).
10
Frederick W. Kagan, Kimberly Kagan, Jennifer Cafarella, Harleen Gambhir, Katherine Zimmerman, „Al Qaeda and
ISIS: Existential threats to the U.S. and Europe”, Institute for the Study of War, understandingwar.org (accesat în
04.07.2017).
11
„Al Qaeda leader to ISIS”, online: http://edition.cnn.com/2015/09/14/middleeast/al-zawahiri-al-qaeda-isis-olive-
branch/index.html (accesat în data de 07.08.2017).

58
 INFOSFERA
12
Rohan Gunaratna, „Global Threat Forecast”, Counter Terrorist Trends and Analyses, A journal of the international
centre for political violence and terrorism research, Volume 9, Issue 1, January 2017, online: https://www.rsis.edu.sg/
wp-content/uploads/2017/01/CTTA-January-2017.pdf (accesat în 14.07.2017).
13
Strategia este bazată pe parcurgerea a cinci etape: Hijra (migraţie), Jama‘a (regrupare), destabilizarea tiranilor (taghut),
Tamkin (consolidare), Khilafa (declararea Califatului).
14
Daesh a pierdut (iulie 2017) controlul asupra oraşului Mosul, cea mai importantă poziţie strategică pe care o
deţinea în Irak, iar capitala de facto din Siria, Ar-Raqqah, este sub asediu. Însă gruparea nu pierde doar teritorii. În
ultimul an, resursele sale financiare şi propaganda s-au diminuat, iar majoritatea liderilor importanţi au fost ucişi
sau capturaţi.
15
„Daesh shifts to Libya’s desert”, online: http://www.iran-daily.com/News/177390.html?catid=3&title=Daesh-shifts-to-
Libya-s-desert-valleys-after-Sirte-defeat (accesat în 08.08.2017).
16
„Tunisia Fears the Return of Thousands of Young Jihadists”, online: https://www.nytimes.com/2017/02/25/world/
europe/isis-tunisia.html?_r=0 (accesat în 08.08.2017).
17
„Foreign travel advice, Tunisia”, online: https://www.gov.uk/foreign-travel-advice/tunisia/terrorism (accesat în
08.08.2017).
18
Tunisia a devenit cel mai mare contributor cu luptători străini al teatrului din Siria-Irak.
19
„Jihadist Violence in Tunisia”, online: https://www.crisisgroup.org/middle-east-north-africa/north-africa/tunisia/
jihadist-violence-tunisia-urgent-need-national-strategy (accesat în 08.08.2017).
20
„Boko Haram Factions Divided over Loyalty to the Islamic State”, online: https://www.cfr.org/blog/boko-haram-
factions-divided-over-loyalty-islamic-state (accesat în 08.08.2017).
21
„ISIS grip on Egypt’s Northern Sinai widen”, online: http://www.jpost.com/Middle-East/ISIS-Threat/ISIS-grip-on-
Egypts-northern-Sinai-widens-seeks-to-impose-Islamist-laws-489529 (accesat în 08.08.2017).
22
„De-securitizing counterterrorism in the Sinai Peninsula”, online: https://www.brookings.edu/research/de-securitizing-
counterterrorism-in-the-sinai-peninsula (accesat în 08.08.2017).
23
Se remarcă doborârea (31 Octombrie 2015) aeronavei ruse de transport pasageri în nordul Peninsulei Sinаi, soldată cu
moartea а 224 de persoane, precum şi atacurile executate împotriva creştinilor de confesiune coptă din Sinаi şi oraşele
Tаntа, Аlexаndriа şi Cаiro, începând cu luna decembrie 2016.
24
„Islamic State extending attacks beyond Sinai to Egyptian heartland”, online: https://www.yahoo.com/news/islamic-
state-extending-attacks-beyond-sinai-egyptian-heartland-075159113.html (accesat în 08.08.2017).
25
Deja există indicii că gruparea poate reveni la strategia preferată în perioada 2007-2011, când se manifesta ca o insurgenţă
destabilizatoare la adresa guvernului irakian, executând atacuri cu numeroase victime şi subminând interesele SUA în
Orientul Mijlociu.
26
Într-un mesaj transmis în noiembrie 2016, Abu Bakr Al-Baghdadi a solicitat militanţilor califatului din afara Irakului
şi Siriei să întreprindă acţiuni în Algeria, Peninsula Arabă, Bangladesh, Caucaz, Egipt, Indonezia şi regiunea Khorasan
(Afganistan şi Pakistan), Libia, Filipine, Peninsula Sinai, Somalia, Tunisia, Africa de Vest şi Yemen.
27
Alain Rodier, „Etat islamique: stratégie pour 2016”, Centre Français de Recherche sur le Renseignement, Janvier 2016,
online: http://www.cf2r.org/fr/notes-actualite/etat-islamique-strategie-pour-2016.php (accesat în 02.08.2017)
28
„The Jihadi Threat ISIS, Al Qaeda, and Beyond”, Institutul SUA pentru Pace (USIP) şi Centrul Internaţional Woodrow
WILSON pentru Experţi, December 2106/January 2017, online: https://www.usip.org/sites/default/files/The-Jihadi-
Threat-ISIS-Al-Qaeda-and-Beyond.pdf (accesat în 08.08.2017). .
29
Pe fondul insucceselor înregistrate în Libia şi Nigeria, Daesh nu va mai încerca să controleze noi teritorii, fiind previzibilă,
mai degrabă, o strategie bazată pe conservarea capacităţilor de luptă şi supravieţuire. Singura franciză Daesh capabilă să-şi
pună semnificativ amprenta asupra mediului de securitate din Nordul Africii va rămâne SIPS, care are aspiraţii şi capabilităţi
ce pot asigura realizarea acestui deziderat.
30
Peste 60 de formaţiuni teroriste din Asia de Sud-Est au jurat credinţă lui Abu Bakr Al-Baghdadi.
31
Astfel de atacuri au avut loc în Franţa, Marea Britanie, Belgia, Turcia, Germania, Suedia, SUA.
32
Deşi era şi anterior o opţiune extrem de eficientă pentru Daesh, întrucât cu relativ puţine resurse şi fără risc de deconspirare,
organizaţia reuşea să provoace teroare, atentatele comise de actori singulari aveau şi continuă să aibă dezavantaje precum
numărul redus de victime şi deficienţe în planificare şi execuţie. În încercarea de a depăşi aceste inconveniente, membri Daesh
trasează directive atentatorilor, pentru a asigura producerea unui număr cât mai mare de victime (ex. folosirea unui vehicul), în
timp ce comunicarea în timp real cu un facilitator Daesh reduce şansele ca atentatorul să se răzgândească.
33
Marcin Styszyński, „Post-ISIS and Future Jihadist Threats”, Centre Français de Recherche sur le Renseignement, February
2017, http://www.cf2r.org/fr/foreign-analyzes/post-isis-and-future-jihadist-threats.php (accesat în 01.08.2017).
34
Clint Watts, „Deciphering Competition between Al-Qaida and the Islamic State”, CTC Sentinel 9, no.7, July 2016, online:
https://ctc.usma.edu/posts/deciphering-competition-between-al-qaida-and-the-islamic-state (accesat în 08.07.2017).
35
„What Al-Qaida really wants”, https://web.archive.org/web/20120307084609/http://www.spiegel.de/international/0%2
C1518%2C369448%2C00.html (accesat în 07.08.2017)
36
Mary Habeck, James Jay Carafano, Thomas Donnelly, Bruce Hoffman, Seth Jones, Frederick W. Kagan, Kimberly
Kagan, Thomas Mahnken, Katherine Zimmerman, op.cit.

59
 INFOSFERA
37
Alain Rodier, „Le retour d’al-Qaïda?”, Centre Français de Recherche sur le Renseignement, Avril 2017, online: http://
www.cf2r.org/fr/notes-actualite/le-retour-al-qaida.php (accesat în 01.08.2017).
38
Alain Rodier, „SYRIE : L’IDÉOLOGIE D’AL-QAÏDA”, Centre Français de Recherche sur le Renseignement, online:
http://www.cf2r.org/fr/notes-actualite/syrie-ideologie-d-al-qaida.php (accesat în 01.08.2017).
39
Kamran Bokhari, „Al-Qaida-Islamic State Competition in Syria”, Geopolitical Futures, March 16, 2017 , online: https://
geopoliticalfutures.com/al-qaida-islamic-state-competition-syria (accesat în 05.08.2017).
40
„Al-Qaeda Quietly Maintains Its Relevance”, Stratfor, November 3, 2016, online www.stratfor.com/sample/weekly/
al-Qaeda-quietly-maintans-its-relevance (accesat în 07.08.2017).
41
Charles Lister, „Profiling Jabhat Al-Nusra”, online: www.brookings.edu/wp-content/upload/2016/07/iwr_20160728_
profiling_nusra.pdf (accesat în 08.07.2017).
42
„Yemen’s al-Qaeda: Expanding the Base”, International Crisis Group, Middle East Report N°174, 2 February 2017,
online: https://www.crisisgroup.org/middle-east-north-africa/gulf-and-arabian-peninsula/yemen/174-yemen-s-al-qaeda-
expanding-base (accesat în 07.08.2017).
43
Emily Anagnostos, „Warning Update: Iraq’s Sunni Insurgency Begins as ISIS Loses Ground in Mosul”, Institute for the
study of war, February 7, 2017, online: http://iswresearch.blogspot.ro/2017/02/warning-update-iraqs-sunni-insurgency.
html (accesat în 16.07.2017).
44
„The re-emergence of AQIM in Africa”, online: http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2016/03/emergence-aqim-
africa-160320090928469.html (accesat în 27.07.2017).
45
Jama’at Nusrat al-Islam wal Muslimeen. „Mali’s jihadist merger”, online: https://issafrica.org/pscreport/situation-
analysis/malis-jihadist-merger-desperate-or-dangerous (accesat în 08.08.2017).
46
„Mali – Sahel”, online: https://maghrebandsahel.wordpress.com/2017/04/24/mali-sahel-march-2017-violent-incidents-
related-to-aqim-ansar-al-din-jnim-and-other-security-incidents (accesat în 08.08.2017).
47
„AQIM’s Alliance in Mali: Prospects for Jihadist Preeminence in West Africa”, online: https://jamestown.org/program/
aqims-alliance-mali-prospects-jihadist-preeminence-west-africa (accesat în 08.08.2017).
48
„Hamza bin Laden - a potent weapon in the rivalry between al-Qaida and Isis”, online: https://www.theguardian.
com/world/2017/may/30/hamza-bin-laden-a-potent-weapon-in-the-rivalry-between-al-qaida-and-isis (accesat în
07.08.2017).

60
 INFOSFERA

IMPORTANŢA REGIUNII AUTONOME

UIGURE XINJIANG ÎN ASIGURAREA
SECURITĂŢII CHINEI

Ing. dipl. dr. Isabela ANCUŢ*

Abstract
In spite of certain vulnerabilities and risks induced by its condition, the studies conducted till
today show us that the Xinjiang Uyghur Autonomous Region plays a strategic role in ensuring China’s
security, in all its aspects, economic, social, political, military and so on. The region is the largest natural
gas supplier on the domestic market, it is an important oil producer and it is on all the routes proposed
to be developed as part of the major New Silk Road project, which means it has a vital role to play in
ensuring security of China. At the same time, the region is the gateway to Central Asia and the states
beyond it, which gives it a strategic importance to the growing Chinese foreign trade. Although the
region is far behind, from the point of view of its development and share of national GDP, to the rest of
the Chinese regions, their development depends on the Xinjiang Uyghur Region that supplies the energy
and raw materials to the „center”. Similarly, controlling the upsurge of radical Islamic movements in the
region ensures the peace and stability of the Chinese state and, moreover, a social, ethnic and religious
gain in the face of other states facing the rise and radicalization of Muslim minorities in their territory. In
other words, a stable, quiet and prosperous Xinjiang Uyghur Region will always mean an extra security
pillar for the great China.
Keywords: China, the Xinjiang Uyghur Autonomous Region, economic security, ethnic minorities,
the Uyghurs, Han ethnic group, Uyghur militants, religious terrorism, ethnic terrorism.

Context general Chiar dacă această violenţă a fost explicată de

Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang
(RAUX) este, din punct de vedere teritorial, cea
mai mare unitate administrativă a Chinei. Deşi
acoperă aproximativ o şesime din suprafaţa
totală a ţării, numai aproximativ 9,7% din acest
teritoriu este propice coabitării umane. RAUX
a devenit „vizibilă” lumii geopolitice abia în
anul 2009, când ciocnirile din capitala regiunii,
Urumqi, dintre principalele sale grupări, uigurii
şi chinezii han, s-au soldat cu 200 de morţi.
*
Expert în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii.
majoritatea analiştilor politico-militari prin
intermediul factorului etnic, este important
să analizăm şi să înţelegem contextul socio-
economic în cadrul căruia structura etnică uigură
evoluează. Realitatea a arătat că principala
cauză a instabilităţii din Xinjiang rezidă în slaba
creştere economică a regiunii, respectiv masiva
neconcordanţă dintre veniturile principalelor
grupări etnice – uigurii şi chinezii-han,
accentuată/impulsionată de politicile sociale ale
guvernului central de la Beijing.

61
 INFOSFERA
În ultima perioadă, guvernul central a
decis realizarea de investiţii masive în RAUX,
dezvoltarea economică a acesteia devenind
o prioritate pentru autorităţile de la Beijing.
Majoritatea analiştilor politico-militari consideră
că dorinţa Beijingului de a elimina separatismul
etnic este un „catch 22”1, China impunându-şi
asigurarea prosperităţii regiunii, dar numai
cu condiţia ca populaţia uigură să renunţe la
unele cerinţe politice. Investiţiile Beijingului
în Xinjiang sunt cu mult mai mari decât cele în
alte regiuni populate de alte etnii predominante
non-Han2.
Pentru a putea înţelege semnificaţia acestei
regiuni în economia Chinei trebuie să analizăm
situaţia pornind de la cunoscutul pragmatism al
62
Beijingului potrivit căruia primordială este
asigurarea securităţii, în special a celei
economice) şi de la caracteristicile RAUX.
Dezvoltarea Xinjiangului de-a lungul
istoriei
De-a lungul istoriei, dezvoltarea
Xinjiangului a fost determinată de coexistenţa
mai multor aspecte: factori de mediu, socio-
politici3, poziţia relativ izolată şi mediul
înconjurător defavorabil, toate acestea fiind
obstacole semnificative în calea dezvoltării4, în
pofida abundenţei resurselor naturale (în special
cele de hidrocarburi). În regiune convieţuiesc
mai multe etnii, cea mai numeroasă fiind etnia
uigură, celelalte etnii non-Han fiind kazahii,
kârgâzii, uzbecii şi tadjicii5.
 INFOSFERA
În fapt, dezvoltarea regiunii a început din
perioada Dinastiei Qing, după încorporarea în
imperiul chinez (1884), când liderul de atunci
a iniţiat un puternic program de dezvoltare
economică. Progresele înregistrate în
agricultură, meşteşuguri, extracţia de cărbune
şi petrol (cu ajutor rusesc) şi comerţul extern
au determinat apariţia rivalităţii cu imperiile
britanic şi rus în zona Asiei Centrale. După
căderea Dinastiei Qing (1911), tulburările
politico-militare ulterioare au afectat negativ
economia Xinjiangului. Autoarea Carla Wiemer
distinge patru perioade de evoluţie a regiunii,
asociate celor patru dictatori militari care
au guvernat Xinjiangul: 1. conducerea lui
Yang Zengxin (1911-1928), când regiunea
a redevenit înfloritoare din punct de vedere
economic; 2. conducerea lui Jin Shuren (1928-
1933), când regiunea a fost marcată de corupţie
şi încetinire economică; 3. conducerea lui
Sheng Shicai (1933-1942), care a recuperat
ceva din dezvoltarea economică a Xinjiangului
cu ajutorul reformelor liberale şi asistenţei
Uniunii Sovietice; 4. conducerea lui Zhang
Zhizong (1942-1949), care a fost influenţată
de războiul civil din China, de cel de-al Doilea
Război Mondial, de înrăutăţirea relaţiilor cu
Uniunea Sovietică, evoluţiile determinând un
63
puternic declin al economiei regiunii6. În aceste
perioade, uigurii şi restul etniilor non-han din
regiune au beneficiat de scurte perioade de
independenţă, cea mai semnificativă fiind cea
pe care istoricii chinezi o numesc „Revoluţia
celor trei districte”. Aceasta a fost iniţiată, în
anul 1944, împotriva guvernului naţionalist
central, insurgenţii înfiinţând, cu ajutor
sovietic, Republica Turkestanului de Est7.
După înfiinţarea Republicii Poporului în 1949,
Xinjiangul s-a predat Armatei Populare de
Eliberare (APE), iar Republica Turkistanului
de Est a fost „asimilată” prin ceea ce istoricii
chinezi numesc „eliberarea paşnică”8. Ulterior,
după înfiinţarea Republicii Populare Chineze,
guvernul central a decis consolidarea controlului
asupra Xinjiangului prin transferul chinezilor-han
în regiune şi înfiinţarea unor concerne de
construcţie şi producţie aflate sub directa sa
autoritate. Aceste iniţiative au evidenţiat faptul
că noul regim politic de la Beijing se îndoia
de loialitatea uigurilor musulmani, în condiţiile
în care această etnie nu era nici pro-chineză,
nici pro-comunistă9. Dacă în 1952 doar 7,1%
din populaţia Xinjiangului era de etnie han,
respectiv 40,1% în 1971, în prezent există
peste 50% chinezi-han în RAUX.
 INFOSFERA
În plus, Corpurile de Construcţie şi
Producţie în Xinjiang erau alcătuite din
soldaţi demobilizaţi din cadrul armatei,
aceştia manifestându-se pregnant nu numai
în agricultură, ci şi în producţia de oţel,
electricitate, extragerea de minerale, apă,
educaţie10. Perioadele asociate „Marelui Salt
Înainte” şi „Revoluţiei Culturale”, din timpul
lui Mao Zedong, au fost marcate de ceea ce
Michael Clarke a numit „contradicţia creată
de directivele politice de la Beijing şi ceea
ce în realitate era practicabil în condiţiile
din Xinjiang”11, politicile implementate şi
scopurile stabilite de conducerea centrală
neluând în considerare specificul regiunii şi
fiind caracterizate de orientări anti-islamice
şi anti-sovietice. Progresele economice
înregistrate au fost puţine şi limitate,
autorităţile de la Beijing concentrându-se
asupra dezvoltării părţilor estice ale ţării,
în speranţa că efectele pozitive ale acestei
dezvoltări vor fi urmate de dezvoltări în restul
Chinei. Planul a eşuat, rezultatul său fiind
creşterea discrepanţelor dintre regiuni, partea
vestică a ţării rămânând cu mult în urma părţii
estice, generând un masiv exod al populaţiei
rurale chineze către zonele metropolitane12.
Creşterea acestor discrepanţe de-a lungul
timpului au determinat Beijingul să iniţieze, în
anii ’90, aşa-numitele „politici preferenţiale” -
o serie de privilegii şi stimulente furnizate
regiunilor vestice, respectiv înfiinţarea
de zone economice libere, politici noi de
reeşalonare a taxelor şi recentralizare a puterii
de decizie (în special în domeniul fiscal) către
regiune, dar păstrând mare parte din economia
Xinjiangului sub controlul său13. Aceste
discrepanţe s-au înregistrat şi în interiorul
Xinjiangului, zona nordică a RAUX (unde
existau mai mulţi colonişti de etnie han)
beneficind de mai multe investiţii decât restul
zonelor regiunii14, motiv pentru care a crescut
opoziţia minorităţilor etnice faţă de controlul
chinez, la final situaţia degenerând în revolte
64
(anii ’90)15. Una dintre erorile conducerii
centrale chineze a fost faptul că aceasta s-a
concentrat pe integrarea regiunii în restul
Chinei prin creşterea migraţiei chinezilor-han,
impunerea prezenţei militare şi neutralizarea
influenţelor statelor vecine din Asia Centrală16
şi mai puţin prin dezvoltarea propriu-zisă
şi egală a regiunii. În fapt, nu reformele lui
Deng au atras relevarea importanţei RAUX pe
plan internaţional, ci producerea simultană a
fragmentării fostei Uniunii Sovietice în 1991,
respectiv emergenţa republicilor independente
central-asiatice. Este adevărat că, încă dinaintea
colapsului Uniunii Sovietice, Deng a iniţiat
politica de „dublă deschidere” a economiei
regiunii faţă de China şi Asia Centrală
sovietică17, dar abia după 1991 acest comerţ
între China şi Asia Centrală a crescut rapid18,
China reuşind astfel să stabilească o zonă-
tampon, cu maxim de beneficii. Din păcate,
discrepanţele dintre veniturile regiunilor au
crescut până când, începând cu anul 2000,
au fost considerate drept un risc major la
adresa securităţii naţionale. Încercarea de
contracarare a acestor discrepanţe s-a produs
prin lansarea „Marii Strategii de Dezvoltare
către Vest” (ianuarie 2000), care presupunea
diminuarea/eliminarea obstacolelor din calea
dezvoltării regiunilor vestice ale Chinei19,
prin canalizarea fondurilor guvernamentale
de la provinciile de pe coastă la cele din vest.
Prima conferinţă a guvernului central în ceea
ce priveşte dezvoltarea RAUX a avut loc
în 2010, preşedintele din acel moment, Hu
Jintao, prezentând o nouă abordare şi noi
direcţii de acţiune în ceea ce priveşte regiunea,
care vor merge până în 2020. Majoritatea
analiştilor politici consideră că „Marea
Strategie de Dezvoltare către Vest” a însemnat
creşterea bogăţiei materiale a populaţiei
cu scopul asigurării creşterii cooperării
minorităţilor non-han, respectiv asimilarea
acestora cu chinezii-han („modernizatorii”) şi
eliminarea mişcărilor separatiste20.
 INFOSFERA
Securitatea economică a Chinei şi rolul
Xinjiangului în asigurarea acestei securităţi
Barry Buzan21 definea „securitatea
economică” ca fiind „accesul la resursele,
finanţele şi pieţele necesare a susţine nivele
acceptabile ale prosperităţii şi puterii statului”22.
Din acest punct de vedere, China a fost statul
unde evoluţia acestui concept a fost cea mai
dramatică, în condiţiile în care globalizarea
Chinei a coincis cu deschiderea economiei
socialiste şi rapida creştere economică.
Această spectaculoasă evoluţie a economiei
nu numai că a redimensionat statutul Chinei pe
plan mondial, dar a influenţat însăşi economia
mondială. Noua dimensiune a economiei
Chinei înseamnă şi noi dimeniuni ale securităţii
economice. În opinia lui Wang Zhengyi23, de
exemplu, caracteristicile creşterii economice
chineze, incompleta transformare a structurii
sale economice şi creşterea gradului de
internaţionalizare din economia mondială24 au
generat noi riscuri şi insecurităţi economice25.
Un alt specialist chinez, Jiang Yong, afirma
că securitatea economică chineză înseamnă
„abilitatea de a furniza o creştere continuă
a standardelor de viaţă a întregii populaţii
prin intermediul dezvoltării economice la
nivel naţional, concomitent cu menţinerea
65
independenţei economice”26. Similar, Werner
Draguhn şi Robert Ash apreciază că esenţiale în
determinarea insecurităţii economice a Chinei
sunt inegalităţile regionale, migrarea rural-
urban, şomajul, aprovizionarea cu alimente,
aprovizionarea cu energie şi protecţia mediului
înconjurător27, în timp ce Vincent Cable
asimila securitatea economică cu „securitatea
aprovizionării”28, considerând că securitatea
economică pentru China înseamnă susţinerea
ratei de creştere economică, a bunăstării
şi puterii economice, respectiv asigurarea
accesului la pieţele de export, securizarea
surselor de materii prime, în special cele de
minerale strategice şi hidrocarburi, păstrarea
deschisă a rutelor de import şi păstrarea
stabilităţii macroeconomice.
Ţinând cont de rapida creştere economică,
China a fost forţată să adopte măsurile necesare
păstrării sub control a perturbărilor/ disfuncţiilor
macroeconomice colaterale (şomaj, inegalitatea
veniturilor etc.) şi asigurării accesului său
continuu pe pieţele de export, respectiv să-şi
asigure un influx continuu de furnizori de materii
prime şi resurse concomitent cu menţinerea
independenţei sale economice. La nivel
macroeconomic, perturbările/disfuncţiile care
pot ameninţa securitatea economică a Chinei
 INFOSFERA
înseamnă severe discrepanţe economice între
regiunile de pe coastă şi cele din interior, între
zonele urbane şi cele rurale şi descentralizarea
autorităţii din economia şi societatea chineză.
Pentru a putea controla aceste riscuri de
securitate, China îşi „ajustează” continuu
sectorul instituţional de securitate socială,
încercând, cât mai mult posibil, să-l coordoneze
cu dezvoltarea economică regională29. În ceea
ce priveşte asigurarea securităţii economice a
Chinei, vom privi importanţa RAUX din punct
de vedere al veniturilor, aprovizionării cu
resurse - materii prime şi energie -, alimente,
bumbac şi accesului pe alte pieţe.
Prin prisma mediei veniturilor pe cap de
locuitor, Xinjiang este mai puţin dezvoltat
decât restul provinciilor vestice ale Chinei30
(locul 26 din 31), dar discrepanţele au început
să se micşoreze, în principal datorită scăderii
şomajului în regiune31, în pofida creşterii mai
rapide a inflaţiei în Xinjiang faţă de restul
Chinei. Cu alte cuvinte, din perspectivă
macroeconomică, chiar dacă Xinjiang are
încă o poziţie negativă, aceasta este în curs de
îmbunătăţire la nivel statal.
În ceea ce priveşte aprovizionarea cu
resurse, realitatea a demonstrat că o creştere
a interdependenţei economice între state, la
un anumit tip de produs, poate submina sever
economia naţională (furnizorii externi pot
obţine poziţia de monopol, întorcând termenii
acordului comercial împotriva importatorului).
Vincent Cable susţine că acest fapt este evident în
domenii precum alimentaţie, minerale strategice
(cele utilizate în industrii considerate strategice,
precum producţia de avioane), energie (cu
precădere petrol şi gaz) şi tehnologii avansate32.
Aprovizionările cu alimente şi energie sunt
esenţiale pentru securitatea economică a
Chinei, alături de perturbările/disfuncţiile
macroeconomice menţionate anterior, în
condiţiile în care creşterea economică implică
şi o creştere a necesarului de aprovizionare
cu materii prime şi resurse, securitatea
aprovizionării devenind astfel un risc pentru
Beijing.
66
În plus, cererea de energie a depăşit
aprovizionarea locală (China este cel mai
mare consumator de energie, cu peste 23%
din consumul global)33, în pofida faptului că
Beijingul este cel de-al cincilea mare producător
de petrol34. Astfel, dependenţa de importuri
devine un risc la adresa securităţii economice,
accentuată şi de volatilităţile de pe piaţa globală
de energie şi instabilitatea politică din regiunile
producătoare de energie ale lumii. În prezent,
China este dependentă de petrolul importat35,
producând mai puţin de jumătate din cantitatea
necesară la consum36. Abordarea Chinei vizavi
de securitatea energetică este de trecere de la
viziunea privind un control guvernamental
strict şi auto-bazare către o perspectivă mai
liberală, care acceptă forţele pieţei şi diverse
tipuri şi surse de energie. În acest cadru,
statele OPEC furnizează aproximativ 57% din
totalul importurilor de petrol ale Chinei, restul
provenind de la statele non-OPEC. Această
situaţie este în schimbare, estimându-se că în
viitorul apropiat importul din aceste state va
atinge 65%. În prezent, în ceea ce priveşte
importul de petrol şi produse petroliere, Rusia
furnizează Chinei 14% din necesar, Brazilia
5%, iar Oman 9%, şi aceste procente se află
în creştere, în detrimentul importurilor din alte
state (cu precădere din OPEC). Totodată, pentru
a-şi asigura securitatea economică, China a
achiziţionat acţiuni ale companiilor de petrol
străine, un exemplu în acest sens fiind achiziţia
PetroKazakhstan de către China National
Petroleum Corporation (CNPC) în 200537. Din
perspectiva consumului altor surse de energie
- gaz natural şi cărbune -, China consumă
aproximativ cât produce, dar şi importă, deci
nu există probleme.
Contribuţia Xinjiangului la asigurarea
securităţii aprovizionării cu energie a Chinei
are în vedere atât producerea de resurse
energetice, cât şi asigurarea transportului/
tranzitului resurselor energetice importate.
Trebuie să ţinem cont de faptul că, datorită
Bazinului Tarim38, Xinjiang este unul dintre
cei mai importanţi producători de petrol la
 INFOSFERA
nivel naţional, situându-se pe locul trei (cu
13,95% din total)39. Deşi se estimează că numai
33% din rezervele de petrol ale Chinei au fost
descoperite până în prezent, mare parte din
rezervele nedescoperite de petrol se află tot în
Bazinul Tarim (aproximativ 10 miliarde tone
de petrol)40. CNPC are planuri de dezvoltare
a Xinjiangului ca principal centru de extracţie
şi producţie petrolieră, prin investirea unor
sume substanţiale în regiune, compania dorind
a creşte producţia anuală la peste 60 milioane
tone până în 202041. Alăturarea geografică a
RAUX cu republicile central-asiatice, bogate în
resurse petroliere, creşte valoarea strategică a
acesteia în acest domeniu. În general, petrolul
extras sau importat prin Xinjiang este distribuit
către restul Chinei prin intermediul conductei
de petrol Urumqi-Lanzhou şi a conductei de
ţiţei Shanshan-Lanzhou.
În ceea ce priveşte aprovizionarea cu
gaz natural, Xinjiang este principalul mare
producător dintre regiunile chineze (locul 1 cu
30,54% din totalul producţiei de gaz42). CNPC
consideră că Xinjiangul deţine 490 miliarde m3
de gaz ca rezerve dovedite, adică aproximativ
20% din totalul rezervalor de gaz la nivel
naţional43. Deşi China are suficiente resurse de
gaz natural, politica guvernului central este de a
importa gaz (central-asiatic) pentru asigurarea,
pe termen lung, a securităţii economice în
condiţiile în care aceasta înseamnă diminuarea
dependenţei de cărbune. Cărbunele este resursa
energetică de bază în China, însemnând
aproximativ 70% din consumul total primar de
energie44 (China este cel mai mare producător
de cărbune din lume, reprezentând 45,6% din
producţia totală la nivel mondial, dar şi cel
mai mare consumator, cu 46,9%45). O parte
importantă a resurselor neutilizate de cărbune
se găsesc tot în Xinjiang, fiind prevăzută
creşterea producţiei de cărbune a regiunii
la 1 miliard tone până în 2020, ceea ce ar însemna
peste 20% din producţia totală a Chinei46.
Din punct de vedere al securităţii
alimentare, creşterea animalelor şi păstoritul
domină economia RAUX, agricultura fiind
67
dezvoltată în Xinjiang, dar confruntându-se
cu o serie de probleme climaterice şi
geografice. Există semnificative dificultăţi în
ceea ce priveşte irigaţiile în zonele cu păşuni
şi deşert, la care se adaugă sporadice perioade
de secetă care subminează producţia agricolă.
Drept urmare, deşi economia este dominată
de agricultură, Xinjiang nu este un producător
important pentru China, contribuţia sa la
securitatea alimentară a Chinei fiind minimă
(locul 14 la nivel naţional). Similar, fructele
(în special pepenii galbeni şi strugurii) sunt
deseori considerate ca importante produse
agricole din Xinjiang, dar nu fac din acesta
un producător important de fructe în China
(partea Xinjiangului în mărfurile din producţia
agricolă a Chinei depăşeşte 3% numai în
cazurile fructelor şi recoltelor de zahăr).
Alt produs agricol, care nu are legătură cu
securitatea alimentară, dar care este important
în termenii securităţii aprovizionării Chinei,
este bumbacul, industria textilă fiind unul
dintre motoarele majore ale creşterii exportului
chinez. În acest domeniu RAUX se află din nou
pe primul loc (39,52% din producţia totală de
bumbac la nivel naţional), ajutând la redresarea
volumului exporturilor afectate de criza
financiară din 2008-200947. Competitivitatea
Chinei în ceea ce priveşte industria textilă
provine din preţurile scăzute de producţie,
motiv pentru care există necesitatea menţinerii
unor preţuri scăzute ale materiilor prime, în
acest caz bumbacul.
În ceea ce priveşte accesul pe pieţe, odată
cu creşterea interdependenţei economice,
securitatea economică se poate asigura nu numai
prin securizarea livrărilor de materii prime şi
resurse pentru producţie, dar şi prin asigurarea
accesului la pieţele unde această producţie este
vândută. Creşterea exporturilor Chinei are loc
în paralel cu creşterea producţiei: cu cât China
produce mai mult, cu atât exporturile cresc,
deoarece aceasta are acces suficient la pieţe.
Xinjiang are în prezent o participare minimă
în comerţul exterior al Chinei (doar locul 11 la
nivel naţional) în condiţiile în care provinciile
 INFOSFERA
de pe coastă sunt cele care contribuie, în mare
măsură, la volumul comerţului exterior al
Chinei48, dar rolul acestuia va creşte exponenţial
în contextul promovării incisive a politicilor
comerciale chinezeşti, cu precădere a „Noului
Drum al Mătăsii”. Astfel, Xinjiang este puntea
de legătură dintre republicile central-asiatice şi
China, punte care implică costuri comerciale
scăzute, motiv pentru care autorităţile centrale
investesc tot mai mult pentru întreţinerea şi
dezvoltarea infrastructurii din zonă, anticipând
deja perspectivele evoluţiei unui astfel de
nod de tranport şi comerţ strategic, raportul
eficienţă/productivitate-costuri de investiţii
fiind optim.
Securitatea individuală – societală –
naţională în relaţia Xinjiang-Beijing
Deşi taxonomia conceptului de securitate
este extrem de vastă, funcţie de obiectul
acesteia, vom aborda aspectele etnico-
religioase, militantismul uigur şi problemele
social-educaţionale din Xinjiang într-un cadru
extins, cel al securităţii individuale – societale –
naţionale.
Reamintim că populaţia chineză de etnie
non-han numără aprox. 100 de milioane de
68
persoane49 şi ocupă peste 60% din teritoriul
chinez continental, iar mişcările separatiste ale
unor minorităţi (din cele 55 recunoscute oficial
de autorităţile chineze) tind să vulnerabilizeze
statul chinez. Deşi, în prezent, situaţia este
evidentă în trei zone geografice strategice -
Xizang50, Xinjiang51 şi Mongolia Interioară -
riscurile legate de exacerbarea tensiunilor
separatiste tind să apară şi în zone ale ţării
locuite de etnii non-han. În cazul Xinjiangului,
principalele surse de tensiune care generează
separatismul sunt aspectele etnico-religioase
şi social-educaţionale, promovate prin
politicile de stat, şi cele privind diferenţele de
dezvoltare economică, menţionate anterior.
Totodată, am făcut referire la faptul că toate
conducerile politice chineze au desfăşurat (şi
încă desfăşoară), în mod sistematic, acţiuni
pe palierele politic, social şi economic care
să asigure omogenitatea demografică, prin
asimilare, şi omogenitatea lingvistică, prin
instaurarea unei limbi unice în cadrul unui
proces denumit „hanificare”. Conceptele de
„naţionalism chinez” şi „naţionalism han” sunt
deseori utilizate în mod diferit, chiar statul
chinez definind delimitările conceptelor pentru
a elimina conflictele dintre etnii. Termenul de
 INFOSFERA
„naţionalitate” lipseşte din limbajul oficial,
scopul fiind evitarea oricărei interpretări care
ar putea induce solicitări politice sau pretenţii
teritoriale. Deşi guvernul chinez a publicat deja
„Cartea Albă privind politica etnică” (2009), în
care preciza importanţa accelerării dezvoltării
economice şi sociale a zonelor locuite de
minorităţi, în vederea soluţionării problemelor
etnice, numărul incidentelor în regiunile
respective tinde să crească.
Din punct de vedere religios, Xinjiang (numit
de uiguri Turkestanul de Est) are o identitate
islamică mai bine conturată decât celelalte
teritorii turcice din regiune, majoritatea populaţiei
native aderând la sunnism, însă o minoritate şiită
semnificativă se regăseşte în regiunile muntoase
din Pamir şi Tian Shan. În Xinjiang nu există
un Islam radical şi, în mod paradoxal, numai
din momentul în care statul a decis reprimarea
practicilor religioase în regiune a început
aşa-numitul proces de „re-tradiţionalizare a
uigurilor musulmani”, o re-islamizare cu o rată
foarte rapidă de răspândire.
Din punct de vedere etnic, cei peste
10 milioane de uiguri trăiesc cu restricţii asupra
limbii, religiei şi normelor sociale proprii
şi, deşi sunt cea mai numeroasă minoritate,
aceştia nu au reprezentare politică în guvernul
chinez. Controlul autorităţilor chineze pare a
fi total, acestea reuşind să intercepteze toate
instrumentele şi resursele care ar putea ajunge
la separatiştii uiguri. Politica autorităţilor
de a stabili chinezi de etnie han în regiunea
Xinjiang pentru a „dilua” demografia regională
a înregistrat succese, populaţia han ajungând
de la 6% (1953) la 45,84% (2016). Totodată,
politica privind limba (adoptată în anii ’50 de
conducerea politică centrală) a afectat dreptul
fundamental al uigurilor de a-şi continua
educaţia în limba proprie, instituţionalizând
limba chineză standard ca singura limbă în
care se desfăşoară procesul de învăţământ.
Situaţia este identică şi în cazul libertăţii
religioase, moscheile din Xinjiang aflându-se
sub permanentă supraveghere a organelor de
securitate, unii mentori religioşi fiind etichetaţi
69
drept „extremişti” şi „separatişti”52; conducerea
centrală a decis ca imamii să participe,
obligatoriu, la cursurile de educaţie politică
organizate de autorităţile statale.
Sistemul de segregare de facto s-a auto-
implementat în Xinjiang, etnicii uigurii şi han
trăind în oraşe diferite şi comunicând foarte rar
între ei. În plus, din punct de vedere al Islamului,
oamenii „cărţilor sfinte” (creştinii şi evreii) sunt
mai bine priviţi decât adepţii altor religii, prin
urmare mulţi uiguri musulmani devotaţi cred
că nu ar trebui să accepte conducerea chineză
deoarece aceasta nu aparţine categoriei care
deţine o „carte sfântă călăuzitoare”.
Investiţiile financiare pentru dezvoltarea
RAUX şi represiunea tendinţelor separatiste
au slăbit opţiunile susţinătorilor independenţei
uigure. Populaţia uigură se teme de orice
tendinţă de radicalizare a religiei, respectiv
de a fi percepuţi ca organizaţii teroriste
conectate la reţelele de terorism internaţional
sau de a provoca reacţii disproporţionate ale
autorităţilor chineze, care ar putea duce la
adâncirea divergenţelor în regiune. Anterior,
s-a considerat că tensiunile etnice ar putea fi
eliminate dacă ar exista beneficii economice
mari pentru etnicii uiguri. Cu toate acestea,
transferurile financiare substanţiale către
Xinjiang nu au prevenit nemulţumirile etnicilor,
apărând opinia conform căreia forţele străine
separatiste şi forţele religioase extremiste sunt
principalele surse ale terorismului din Xinjiang,
guvernul fiind îndreptăţit în a lupta împotriva
terorismului, iar politicile etnice curente
trebuind a fi modificate.
După evenimentele 9/11 din SUA, China
a justificat luarea de măsuri extreme în RAUX
prin dorinţa de a împiedica elemente susţinute de
mişcarea Al-Qaida să acţioneze în mod similar
pe teritoriul său (în Xinjiang). China a afirmat,
deseori, că Al-Qaida şi alte organizaţii similare
colaborează cu MITE, considerat de Beijing
cel mai violent grup terorist din Xinjiang. De
fiecare dată când China invocă numele MITE-
PIT (Mişcarea Islamică Turkmenistanul de Est –
Partidul Islamic Turkestan), forţele de securitate
 INFOSFERA
vizează membri ai comunităţii uigure, tratându-i
drept suspecţi de terorism. Se presupune că
există luptători de etnie uigură afiliaţi unor
organizaţii teroriste şi în afara Xinjiang (aprox.
100 – 120 luptători ai MITE în Waziristan/
Pakistan şi aprox. 100 – 200 luptători de etnie
uigură sau cu rădăcini în statele Asiei Centrale,
care au conexiuni cu MITE sau cu MAARIF53,
în Siria).
Tulburările din Irak54 şi Siria au impulsionat
militantismul uigur, peste 1000 de luptători
uiguri şi familiile acestora alăturându-se
organizaţiei Jabhat Al-Nusra, afiliată AQ (în
prezent funcţionează sub titulatura Hayat
Tahrir Al-Sham şi, cel puţin formal, s-a
dezafiliat AQ), cât şi organizaţiei Statul Islamic
din Irak şi Levant (Daesh). Deşi Afganistanul
rămâne câmpul de luptă tradiţional pentru PIT/
MITE (se află cel mai numeros grup de uiguri -
300-500 persoane - care au legături cu al-Qaeda
şi talibanii), se cunoaşte faptul că majoritatea
luptătorilor uiguri s-au alăturat ramurii siriene
a PIT/MITE (Partidul Islamic din Turkestan din
Levant (PIT-L)55. Încă din august 2015, au fost
mediatizate înregistrări video cu luptători uiguri
care agresau personalul companiei chineze
de extracţie a cuprului „Grupul Metalurgic al
Chinei – GMC”, care se ocupau cu extracţia
cuprului din zona Mes Aynak, provincia Logar/
Afganistan. În ultimii ani, s-a constat că PIT a
adoptat retorica djihadistă globală, mediatizând
cauza minorităţii uigure şi chemând la violenţe
împotriva intereselor internaţionale ale Chinei56.
Pe teritoriul chinez, în RAUX, situaţia s-a
înrăutăţit, măsurile adoptate de autorităţile
centrale chineze pentru „prevenirea şi
combaterea activităţilor cu caracter terorist”
accentuând stările de tensiune. Guvernul
local din RAUX a decis că, începând cu
luna aprilie 2017, numele religioase asociate
cu separatismul regional sau care au o
semnificaţie religioasă sunt interzise. Nume
precum Quran, Mecca, Jihad, Imam, Saddam,
Hajj şi Medina urmează a fi şterse din Registrul
evidenţei populaţiei, iar persoanele care nu
renunţă la aceste nume vor avea acces limitat
70
la educaţia gratuită şi la asigurarea medicală.
Iniţial, această măsură a fost adoptată de
autorităţile din Hotan (sudul RAUX), în 2015,
în prezent devenind obligatorie pentru toată
regiunea. Astfel, începând cu 01.04.2017, a
intrat în vigoare o lege a guvernului RAUX
care prevede numeroase restricţii legate
de comportamentul „extremist/terorist” –
„anormal”, printre cele 15 comportamente
„anormale” enumerându-se: utilizarea
normelor religiei pentru căsătorie, divorţ sau
intervenţia la nuntă, funeralii sau comemorarea
altor persoane în detrimentul procedurilor
legale, interferenţa sau sabotarea politicilor de
planificare familială, distrugerea intenţionată a
cărţilor de identitate, nedeclararea la evidenţa
populaţiei sau nedeclararea veniturilor sau
valutelor deţinute/câştigate. Din data de
30.06.2017, în conformitate cu prevederile
ordinului prefecturii Bayingol (vestul RAUX),
toate vehiculele trebuie să deţină, obligatoriu,
elemente de urmărire/monitorizare prin satelit
(satelitul BEIDOU, proprietate chineză), de tip
GPS, pentru ca autorităţile să poată monitoriza
orice mişcare57.
Din martie 2017, preşedintele chinez XI
Jinping a ordonat secretarului de partid şi
guvernatorului provinciei RAUX să adopte
măsurile care se impun pentru „menţinerea
ordinii publice şi sociale, asigurarea securităţii
cetăţenilor împotriva acţiunilor elementelor
teroriste şi grupurilor de criminale”, printre
acestea numărându-se: sporirea supravegherii
şi creşterea măsurilor de securitate în scop de
prevenire, creşterea numărului de exerciţii
executate în spaţiul public de către forţele
aparţinând Trupelor de Poliţie Înarmată (TPI),
asigurarea cu capabilităţi aeriene de la Armata
Populară de Eliberare (APE) pentru acţiunile
de monitorizare şi patrulare ale TPI, adoptarea
unor legi, decizii şi măsuri pentru păstrarea
controlului public şi personal în RAUX.
Din luna februarie a anului curent, în
RAUX au început să se efectueze masive
demonstraţii de forţă58 pe străzile principalelor
oraşe, în special în zona centrală şi la periferia
 INFOSFERA
oraşului Urumqi, dar şi lansarea unei campanii
radiodifuzate despre posibilele implicaţii pentru
sprijinirea elementelor şi activităţilor teroriste
şi antisociale. Din 2016, serviciul public şi civil
din RAUX a anunţat existenţa a peste 30.000 de
locuri de muncă în cadrul poliţiei locale59.
În Hotan autorităţile au decis acordarea de
premii şi recompense substanţiale pentru ofiţerii
de poliţie şi civilii care ajută la menţinerea
stabilităţii. În Akto (nord-estul RAUX) urmează
a fi angajaţi 600 de poliţişti din afara provinciei
în cadrul departamentelor de ordine publică şi
poliţie rurală, acestea trebuind să întărească
patrulele mobile executate de poliţie pe
teritoriu. Politici similare au fost decise şi în
Kashgar (nord-vestul RAUX), unde se doreşte
recrutarea a peste 3.000 de poliţişti, pentru
aceasta oferindu-se salarii atractive.
Toate aceste măsuri au început să se
reflecte şi în plan educaţional, din aprilie
2017, ministrul chinez al educaţiei anunţând
că posibilii candidaţi la învăţământul bilingv60
nu vor mai fi favorizaţi (nu vor primi punctaj
suplimentar la examenele de admitere). Astfel,
politicile promovate la sfârşitul anilor 2000
de influenţii intelectuali chinezi Ma Rong şi
Hu Angang, aşa-numitele „politici etnice ale
celei de-a doua generaţii” (SGEP) nu mai
sunt atractive pentru preşedintele Xi Jinping,
acesta tinzând a crede că îmbunătăţirea
politicilor etnice şi oferirea de avantaje
substanţiale minorităţilor nu fac decât să
accentueze instabilitatea regiunii unde
coabitează acestea. Adversarii SGEP susţin
că politicile preferenţiale bazate pe etnicitate
nu numai că pun în pericol coeziunea socială
prin accentuarea identităţii etnice distincte,
dar oferă avantaje nemeritate studenţilor
aparţinând minorităţilor etnice care doresc
să-şi îmbunătăţească educaţia (eliminând
motivaţia pentru competiţie). SGEP punea ca
bază de susţinere a tratamentelor preferenţiale
necesităţile socio-economice, rezidenţii
regiunilor slab dezvoltate economic urmând a
primi susţinere, indiferent de etnia acestora.
71
În fapt, abolirea acestor beneficii pare a nu-i
mai descuraja pe uiguri, procentajul celor care
doresc să urmeze învăţământul superior (şi mai
departe de acesta) devenind similar (85-95%).
La nivelul anului 2016 uigurii au devenit cea
mai importantă minoritate surclasându-i chiar
şi pe chinezii-han (în special în Kashgar), cu o
diferenţă de 20-30%. Cu alte cuvinte, candidaţii
non-han au decis să se înscrie la universităţi cu
predare în limba chineză, conştienţi că au mult
mai multe şanse la angajare dacă invocă educaţia
în limba chineză şi nu pe cea în limba nativă.
În plus, se pare că uigurii au decis că aceste
politici cresc procentajul minorităţilor în totalul
candidaţilor la o înaltă educaţie şi, implicit, la
angajare61.
Concluzii
În regiunea Xinjiang unele dintre măsurile
adoptate de autorităţile locale şi centrale chineze,
în scopul combaterii terorismului şi prevenirii
acţiunilor îndreptate împotriva ordinii sociale,
nu fac decât să crească tensiunile între chinezii-
han şi uiguri, în diferite domenii, putând genera
tensiuni şi situaţii extrem de volatile. Se menţine
teama acestor autorităţi că extremismul şi
terorismul promovate de gruparea MITE-PIT se
vor răspândi dincolo de această regiune, ceea ce va
genera riscuri la adresa securităţii statului chinez.
Bibliografie:
1. BECQUELIN, Nicolas, Xinjiang in the Nineties,
The China Journal, No. 44, 2000.
2. BUZAN, Barry, New Patterns of Global Security
in the Twenty-First Century, International Affairs,
Vol. 67, No. 3, 1991.
3. CABLE, Vincent, What is International
Economic Security?, International Affairs, Vol.
71, No. 2, 1995.
4. CHAN, Kam-Wing, Internal Labor Migration in
China: Trends, Geographical Distribution and
Policies, United Nations Expert Group Meeting
on Population Distribution, Urbanization,
Internal Migration and Development Conference
Proceedings, 2008.
 INFOSFERA

5. CHEN, Jack, The Sinkiang Story, New York: 17. RUI, Xia, „Asphalt Net Covers China’s
Macmillan Publishing Co Inc, 1977. West“, Asia Times Online, 15.09.2005, http://
6. CHRISTOFFERSON, Gaye, „Xinjiang and www.atimes.com/atimes/China_Business/
the Great Islamic Circle: the Impact of GI15Cb01.html.
Transnational Forces on Chinese Regional 18. WAN, Zhigong, „CNPC has Huge Plans
Economic Planning“, China Quarterly, No. 133, for Xinjiang“, China Daily Online,
1993. 20.07.2010, http://english.peopledaily.com.
7. CLARKE, Michael, „Xinjiang and China’s cn/90001/90778/90862/7072547.html.
Relations with Central Asia, 1991-2001: Across 19. WANG, Zhengyi, „Conceptualizing Economic
the ‘Domestic-Foreign Frontier’?“, Asian Security and Governance: China Confronts
Ethnicity, Vol. 4, No. 2, 2003. Globalization“, The Pacific Review, Vol. 17,
8. CLARKE, Michael, „China’s Internal Security No. 4, 2004.
Dilemma and the ‘Great Western Development’: 20. WIEMER, Carla, The Economy of Xinjiang,
The Dynamics of Integration, Ethnic Nationalism Xinjiang: China’s Muslim Borderland, edited
and Terrorism in Xinjiang“, Asian Studies by S. Frederick Starr, Armonk, NY: M.E.
Review, Vol. 31, No. 3, 2007.Cutler, Robert M., Sharpe Inc., 2004.
Xinjiang – China’s Energy Gateway, Asia Times
21. YU, Shujun, „Blueprint for a Properous
Online, 10.07.2009, http://www.atimes.com/
Xinjiang“, Beijing Review, No. 23, 10.06.2010.
atimes/China_Business/KG10Cb01.html.
22. BP Statistical Review of World Energy”, June
9. DILLON, Michael, Xinjiang: China’s Muslim
2010 – July 2017.
Far Northwest, London: Routledge, 2004.
23. China Economic Information Network”
10. DRAGUHN, Werner and Ash, Robert (Ed.),
bulletin, 2009 - 2017.
China’s Economic Security, Richmond, Surrey:
24. China Energy: Petroleum Demand”, EIU
Curzon Press, 1999.
Industry Wire, 07.02.2008
11. DREYER, June Teufel, „The Xinjiang Uyghur
25. China Monthly Statistics” bulletin, 2008 - 2017.
Autonomous Region at Thirty: A Report Card“,
26. China Daily Online, 2010 - 2017, http://www.
Asian Survey, Vol. 26, No. 7, 1981.
chinadaily.com.cn/business/.
12. GOSSET, David, „The Xinjiang Factor in the
27. China Mining Federation, 2010 – 2017, http://
New Silk Road“, Asia Times Online, 22.05.2007,
www.chinamining.org/News/.
w w w. a t i m e s . c o m / a t i m e s / C e n t r a l _ A s i a /
IE22Ag01.html. 28. ICG Asia Reports, 2008 – 2017.
13. JAKOBSON, Linda & Zha, Daojiong, „China 29. Country Profile China, Economist Intelligence
and the Worldwide Search for Oil Security“, Unit, London, 2009 - 2017.
Asia-Pacific Review, Vol. 13, No. 2, 2006. 30. China National Bureau of Statistics, http://www.
14. JIANG, Yong, “Economic Security: Redressing stats.gov.cn/tjsj/jdsj/t20100921_402673820.
Imbalance”, China Security, Vol. 3, No. 2, 2007. htm.
15. LEE, Pak K., „China’s Quest for Oil Security: 31. CER-China Logistics News.
Oil (Wars) in the Pipeline?“, The Pacific Review, 32. SinoPetro Crude Oil & Gas Products Monthly
Vol. 18, No. 2, 2005. Statistics bulletin, 2009 - 2017.
16. LIU, Qingjian, Sino-Central Asian Trade and 33. People’s Daily Online, 2010 - 2017, http://
Economic Relations: Progress, Problems and english.peopledaily.com.cn/.
Prospects, Ethnic Challenges beyond Borders: 34. Global Times, colecţia 06.03.2017, 09.03.2017,
Chinese and Russian Perspectives of the Central 04.04.2017,
Asian Conundrum, Zhang Yongjin & Rouben 35. Newsweek, 24.04.2017,
Azizian (Ed.), London: MacMillan Press Ltd., 36. South China Morning Post, colecţia 21.02.2017,
1998. 30.03.2017, 16.04.2017

72
 INFOSFERA

1
Altay Atli, The Journal of Turkish Weekly, www.jtw, OAKA, Cilt: 6, Sayı: 11, ss. 111-133, 2011, 03.01.2016.
2
De exemplu, în comparaţie cu investiţiile în Regiunea Autonomă Tibet; Biroul Naţional de Statistică al Chinei, http://
www.stats.gov.cn/tjsj/jdsj/.
3
Wiemer Carla, The Economy of Xinjiang, S. Frederick Starr (Ed.), Xinjiang: China’s Muslim Borderland, Armonk, NY:
M.E. Sharpe Inc., 2004, p.163.
4
Xinjiang se află la frontiera nord-vestică a Chinei şi este divizată de un grup masiv de munţi, Munţii Tianshan. Bazinul
Zhungar se află la nord, iar Bazinul Tarim, care ocupă mare parte din Deşertul Taklamakan, se află la sud.
5
La nivelul anului 2000 existau 45% uigurii, 41% chinezi han, 7% kazahi, 5% hui, 0,9% kârgâzi, 0,8% mongoli, 0,3%
dongxiang, 0,2% tadjici, în condiţiile în care chinezii han reprezentau 91,6% din totalul populaţiei Chinei, Economist
Intelligence Unit, London, 2009. În prezent se estimează că există 45,84 uiguri, 40,48% chinezi-han, 6,5% kazahi,
4,51 etnici Hui, 2,67 alte etnii; www.wikipedia.com.
6
Wiemer Carla, Op.Cit, pp.164-168.
7
Aceasta fost cea de a Doua Republică a Turkestanului de Est, prima fiind înfiinţată în Khotan, în noiembrie 1933, ca
urmare a aspiraţiilor islamice şi naţionaliste a populaţiei uigure din zona respectivă. Această republică a durat doar până
în februarie 1934, când oraşul Kashgar a fost preluat de dictatorul Ma Zhongying, ca parte a campaniei sale împotriva
rivalului său Sheng Shicai.
8
Dillon Michael, Xinjiang: China’s Muslim Far Northwest, London, Routledge, 2004, pp.32-36.
9
Dreyer June Teufel, „The Xinjiang Uyghur Autonomous Region at Thirty: A Report Card“, Asian Survey, Vol. 26, No.
7, 1981, pp.722–723.
10
Wiemer Carla, Op.Cit, p.169.
11
Clarke Michael, „Xinjiang and China’s Relations with Central Asia, 1991-2001: Across the ‘Domestic-Foreign
Frontier’?“, Asian Ethnicity, Vol. 4, No. 2, 2003, pp.207-224.
12
Această populaţie „flotantă” din zonele rurale către oraşe a depăşit 140 milioane în 2003, aproximativ 20 de milioane
de oameni se adaugă acestei populaţii în fiecare an. Cu alte cuvinte, nivelul urbanizării în China a crescut de la 36%
în 2000, la 43% în 2005 şi va atinge 65% în 2020. Vezi Chan Kam-Wing, Internal Labor Migration in China: Trends,
Geographical Distribution and Policies, United Nations Expert Group Meeting on Population Distribution, Urbanization,
Internal Migration and Development Conference Proceedings, 2008, p.93.
13
Becquelin Nicolas, Xinjiang in the Nineties, The China Journal, No. 44, 2000, pp.71-2.
14
Clarke Michael, Xinjiang and China’s Relations with Central Asia, 1991-2001: Across the ‘Domestic-Foreign
Frontier’?, p.212.
15
Becquelin Nicolas, Xinjiang in the Nineties, p.83.
16
Ibidem, p.67.
17
Christofferson Gaye, „Xinjiang and the Great Islamic Circle: the Impact of Transnational Forces on Chinese Regional
Economic Planning“, China Quarterly, No. 133, 1993, p.136
18
Qingjian Liu, Sino-Central Asian Trade and Economic Relations: Progress, Problems and Prospects, Yongjin Zhang
şi Azizian Rouben (Ed.), Ethnic Challenges Beyond Borders: Chinese and Russian Perspectives of the Central Asian
Conundrum, London: MacMillan Press Ltd., 1998, p.182.
19
„Regiunile vestice” includ şase provincii (Gansu, Guizhou, Qinghai, Shaanxi, Sichuan, Yunnan), trei regiuni autonome
(Ningxia, Tibet, Xinjiang) şi o municipalitate (Chongqing).
20
Yu Shujun, Blueprint for a Properous Xinjiang, Beijing Review, No. 23, 10.06.2010.
21
Buzan Barry, „New Patterns of Global Security in the Twenty-First Century“, International Affairs, Vol. 67, No. 3,
1991, pp. 431-451.
22
Idem, p.445.
23
Wang Zhengyi, „Conceptualizing Economic Security and Governance: China Confronts Globalization“, The Pacific
Review, Vol. 17, No. 4, 2004, p. 524.
24
Ibidem, pp. 527-528.
25
Ibidem, p. 529.
26
Jiang Yong, „Economic Security: Redressing Imbalance“, China Security, Vol. 3, No. 2, 2007, p.66.
27
Draguhn Werner & Ash Robert (Ed.), China’s Economic Security, Richmond, Surrey: Curzon Press, 1999.
28
Cable Vincent, „What is International Economic Security?“, International Affairs, Vol. 71, No. 2, 1995, pp. 305-324.
29
Wang Zhengyi, Op.Cit., p. 536.
30
Biroul Naţional de Statistică al Chinei, http://www.stats.gov.cn/was40/gjtjj_detail.jsp?channelid=4362&record=7.
31
Idem.
32
Cable Vincent, What is International Economic Security?, pp. 313-319.
33
http://www.eia.gov./beta/international/analysis.cfm?iso=CHN.
34
BP Statistical Review of World Energy, Iulie 2017.

73
 INFOSFERA
35
Din 2009, China este cel de-al doilea mare importator şi consumator de petrol din lume, după SUA; http://www.eia.gov./
beta/international/analysis.cfm?iso=CHN.
36
http://www.eia.gov./beta/international/analysis.cfm?iso=CHN.
37
China Energy: Petroleum Demand, EIU Industry Wire, 07.02.2008.
38
Alte bazine din Xinjiang care conţin rezeve de petrol sunt Bazinele Junggar şi Turpan-Hami.
39
Biroul Naţional de Statistică al Chinei.
40
http://www.eia.gov./beta/international/analysis.cfm?iso=CHN.
41
Wan Zhigong, „CNPC has Huge Plans for Xinjiang“, China Daily Online, 20.07.2010, http://english.peopledaily.com.
cn/90001/90778/90862/7072547.html.
42
Biroul Naţional de Statistică al Chinei; China Economic Information Network.
43
Cutler Robert M., „Xinjiang – China’s Energy Gateway“, Asia Times Online, 10.07.2009, http://www.atimes.com/
atimes/China_Business/KG10Cb01.html.
44
Country Analysis Briefs: China, U.S. Energy Information Administration, July 2016, http://www.eia.doe.gov/emeu/
cabs/China/Full.html.
45
BP Statistical Yearbook of Energy.
46
China’s Xinjiang Coal Reserves Adds 18.98 Billion Tons, China Mining Federation, 08.05.2008, http://www.chinamining.
org/News/2008-05-08/1210233199d13585.html.
47
„Textile, Garment Exports to Suffer Largest Drop in 30 Years“, China Daily Online, 21.10.2009, http://www.chinadaily.
com.cn/business/2009-10/21/content_8827056.htm.
48
Partea estică a ţării contribuie cu aproximativ 91,2% din volumul total al comerţului, din care 4,89% vin din partea
centrală a Chinei şi 3,94% din vestul Chinei (China Monthly Statistics, July 2017).
49
După uiguri, cea mai numeroasă minoritate este cea tibetană (6 milioane), urmată de cea mongolă.
50
Regiunea Autonomă Tibetană.
51
Regiunea Autonomă Uigură.
52
Guvernul chinez presupune că religiozitatea uigurilor este strâns legată de propaganda privind separarea statului uigur,
motiv pentru care încearcă să controleze toate aspectele vieţii religioase din RAUX. Astfel, imamii din Xinjiang sunt
obligaţi să meargă la Biroul local de Probleme Religoase pentru a discuta textul predicii lor săptămânale cu oficialii.
53
MAARIF – Asociaţia pentru Solidaritatea şi Cultura Turkestanului de Est – îşi are baza în Turcia şi se declară
organizaţie legală cu obiective islamiste, care reprezintă interesele uigurilor peste hotare. MAARIF susţine şi eliberarea
Turkestanului de Est de sub conducerea chineză.
54
Irakul este unul din principalii furnizori de petrol ai Chinei, Beijingul deţinând cinci câmpuri petrolifere în acest stat,
patru în partea sudică şi unul în partea centrală. Se estimează că există peste 10.000 de lucrători chinezi în Irak.
55
Nodirbek Soliev, Growing Uighur Militancy: Challenges For China-Analysis 2015-2016, International Centre for
Political Violence and Terrorism Research (ICPVTR)/ S.Rajaratnam School of International Studies (RSIS), Nanyang
Technological University, Singapore, 05.02.2016.
56
Michael Clarke, Does China have itself to blame for the trans-nationalisation of Uyghur terrorism?, The Australian
National University, http:// eastasiafroum.org, 30.03.2017.
57
Zenz Adrian, Leibold James, Xinjiang’s Rapidly Evolving Security State, The Diplomat, http://www.thediplomat.com,
14.03.2017.
58
Parada militară organizată în februarie 2017 a implicat aproximativ 3000 de militari şi o cantitate semnificativă de
tehnică militară (forţe terestre, aviaţie etc.).
59
Jamestown Foundation, China Brief, 06.02.2016, Urumqi city government, 28.10.2016, Tianshan, 21.06.2016, Boertala
bao, 03.11.2016, Weikouwang, 28.02.2017; Offcn.com, 06.03.2017.
60
Educaţia bilingvă a fost iniţiată în 2004 cu scopul de a promova educaţia în limba chineză în rândul minorităţilor etnice,
cu precădere uiguri.
61
Adrian Zenz, „Problematic Privilege in Xinjiang“, The Diplomat.com, http://www.thediplomat.com, 05.06.2017

74
 INFOSFERA

RELAŢIA ANALIST DE INFORMAŢII –

BENEFICIAR, UN FACTOR DETERMINANT
ÎN ANALIZA STRATEGICĂ
Petru-Cătălin TOPLICEANU*

Abstract
In the context of complex developments in the security environment, there is a growing tendency
to capitalize on the potential of strategic analysis to generate trends and developments by providing early
warnings to avoid strategic surprises. This article emphasizes the importance of an effective link between
intelligence analyst and intelligence consumer, a determinant factor for strategic analysis in the context in
which the strategic component is often an integrator of tactical events that depend on a large number of
variables. In this sense, a crucial role is attributed to feedback, as part of the intelligence cycle, through which
information analysts can find out the degree of accuracy and usefulness of the products developed and in what
direction they should orient their future work. At the same time, beneficiaries have the opportunity to know how
to work with analysts, as well as what to ask for and what to offer, including telling them that a situation has
already been known so that they receive information that will improve the decision-making process.
Keywords: strategic analysis, feedback, strategic surprises, awareness link between intelligence
analyst and intelligence consumer.

Motto: Improving our intelligence system does not require total

rejection of the requirements driven approach. It does require a better
application of it. The solution begins with our decision makers.
Steven Peterson,
Defense Governance and Management Team (DGMT)
Program Manager

Care sunt cerinţele beneficiarilor decizii până la obţinerea certitudinii că decizia

Beneficiarii au la dispoziţie o multitudine
de date, informaţii şi cursuri de acţiune, fiind
de multe ori mai bine conectaţi la realitate
decât analiştii de informaţii1. Cu toate acestea,
majoritatea decidenţilor care ocupă funcţii cheie
trebuie să studieze şi să interpreteze informaţiile
astfel încât să înţeleagă cu exactitate, într-un timp
cât mai scurt, o anumită situaţie şi consecinţele
aferente. Ei nu au luxul de a amâna luarea unei
*
Analist în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
respectivă este cea mai viabilă.
Pe acest fond, nu este exclus ca numărul mare
de informaţii avute la dispoziţie să-i determine
pe unii beneficiari să creadă că pot fi propriii
lor analişti (fenomen denumit de teoreticeni
BYOA = Be Your Own Analyst)2, aceştia
devenind sceptici faţă de valoarea produselor de
intelligence, renunţând la concluziile acestora
în favoarea cunoştinţelor proprii, uneori extrem

75
 INFOSFERA
de specializate (background-ul informaţional
de care dispun), precum şi a predispoziţiilor
cognitive, supoziţiilor analitice şi a modelelor
mentale. Mai mult, se conturează riscul ca,
similar analistului, să ignore ceea ce este nou
sau dificil de soluţionat şi, deşi sunt avertizaţi
în legătură cu o situaţie, să nu fie interesaţi să
o preia în atenţie, permiţând astfel agravarea
acesteia.
Decidenţii agreează produsele de informaţii
care îi sprijină în ceea ce doresc să întreprindă
şi, de cele mai multe ori, încearcă să influenţeze
analiza în susţinerea concluziilor la care vor
să ajungă în baza unui raţionament propriu.
Majoritatea surprizelor au loc din cauza eşecului
de a acţiona, nu a eşecului de a vedea (failure to
act not a failure to see), varietatea de experienţe
anterioare neputând fi luată drept indicator a ceea
ce se poate întâmpla3.
Pentru a diminua această problemă,
analiştilor de informaţii le revine sarcina de a
elabora produse de informaţii exacte din punct de
vedere epistemologic, printr-o diferenţiere clară
a aspectelor cunoscute de cele intuite sau deduse.
Produsele trebuie să fie clare şi să prezinte în mod
explicit gradul de exactitate a fiecărei informaţii
prezentate.
Totodată, trebuie să fie transmise la
momentul potrivit, în cadrul „ferestrei
operaţionale”, adesea foarte înguste, dintre
momentul în care apar indicii despre iniţierea
unei crize şi momentul în care trebuie luată o
decizie4. Judecăţile de valoare trebuie revizuite
de fiecare dată când sunt obţinute informaţii
care determină modificarea evaluărilor iniţiale.
Ca urmare, într-un produs de informaţii pot fi şi
trebuie să fie incluse concluzii alternative care
arată că în elaborarea unei evaluări au fost luate
în calcul şi alte cursuri probabile de acţiune.
Mai mult, este necesar ca materialele
transmise să conţină informaţii pe care
beneficiarii nu le pot obţine din alte surse
şi, pentru că de cele mai multe ori prezintă
aspecte negative, materialele trebuie să fie
caracterizate de veridicitate, completitudine
76
şi concludenţă, fiind esenţial să fie evitată
adresarea unor critici cu privire la factorul
determinant al problemei5.
James Steinberg, fost consilier pe probleme
de securitate naţională al preşedintelui SUA,
susţinea că produsele de informare trebuie să
conţină două aspecte pentru a fi utile decidenţilor.
În primul rând, pentru ca decidenţii să evite
alegerea variantei care se pliază cel mai bine pe
judecata personală, produsele trebuie să prezinte
eventuale cursuri probabile de acţiune, inclusiv
consecinţele adoptării acestora6. Al doilea aspect
se referă la capacitatea analiştilor de a include
în produsele elaborate viziunea periferică şi
perspectiva temporală, necesare beneficiarilor
pentru a lua decizii într-un context internaţional
larg.
În baza celor două aspecte, analiştii
de informaţii, pornind de la specializarea
dobândită, pot răspunde la întrebarea „care
sunt consecinţele strategice pe termen
lung ale unei decizii?”, sarcină pentru care
decidenţii nu dispun de suficient timp. Din
această perspectivă, analiştii trebuie să
urmărească permanent modificările din zona
de responsabilitate, vizându-le în principal pe
cele care au tendinţa de a se transforma într-o
evoluţie şi care în momentul în care ajung la
apogeu ar putea genera surprize strategice7.
Rolul esenţial al analizei strategice în
adoptarea deciziilor
Pentru aplicarea unor măsuri viabile de
evitare a surprizelor strategice (schimbările
majore), este necesar ca printre produsele de
informare transmise beneficiarilor să se afle şi
analizele strategice. Cu toate acestea, având în
vedere faptul că decidenţii nu au suficient timp
pentru a studia, analiza şi interpreta toate datele şi
informaţiile pe care le au la dispoziţie înainte de
a adopta o decizie, acest tip de produse nu trebuie
să fie caracterizate prin dimensiune sporită, ci
prin impactul pe palierul strategic, numărul mare
de variabile şi prin faptul că au fost formulate
de un specialist în domeniu în baza expertizei
analitice.
 INFOSFERA
Spre exemplu, un produs de informare care
să conţină o estimare referitoare la eventualitatea
declanşării unei crize în Ucraina, chiar dacă ar fi
avut la bază informaţii de nivel tactic, obţinute din
surse nesigure, fără posibilităţi de verificare, ar fi
fost apreciat ca fiind o analiză strategică deoarece
ar fi generat o abordare de nivel strategic. Din
această perspectivă, foarte probabil, informarea
beneficiarilor despre această posibilitate ar fi
determinat aplicarea unor măsuri care să prevină
declanşarea crizei.
Se conturează astfel ideea că tipul ameninţării
determină nivelul analizei în contextul în care
ameninţările strategice nu pot fi eliminate doar
prin măsuri ad-hoc, ci necesită adoptarea unor
decizii strategice coerente8. Cu toate acestea,
înainte ca beneficiarii să adopte astfel de decizii
este necesar să conştientizeze că ameninţarea
strategică este reală, fapt concretizabil în baza
informărilor primite.
În esenţă, analiza strategică constituie
o abordare multisectorială şi multisursă a
fenomenelor cu impact major din sfera securităţii
naţionale (în plan politico-militar, economic,
social), cu o dimensiune predictiv anticipativă
semnificativă. Rezultatul acesteia se reflectă
în evaluări, prognoze şi estimări menite să
fundamenteze adoptarea unor decizii strategice
sau să constituie suport pentru gestionarea unor
situaţii/evenimente cu impact major la adresa
securităţii naţionale9.
În contextul în care strategia nu este un
plan, ci logica prin care se duce la îndeplinire
planul10, analiza strategică are un rol vital în
garantarea securităţii naţionale, fiind în primul
rând necesară pentru dezvoltarea politicii
externe sau a strategiei militare, reprezentând,
totodată, un pilon în crearea şi implementarea
unei strategii.
Începând din anii ‘80 a prevalat o anumită
balanţă între palierul tactic şi cel strategic,
astfel încât toate informările despre evenimente
şi managementul unei crize erau definite ca
avertizări tactice, în timp ce informările cu
caracter predictiv/estimativ erau definite ca
analize strategice.
77
Deşi persistă încă tendinţa eronată de a
asimila acest tip de analiză cu analizele pe
termen lung, ca urmare a percepţiei potrivit
căreia mutaţiile strategice sunt, invariabil,
rezultatul unui proces de durată, evoluţiile
recente din mediul de securitate arată că
surprizele strategice pot interveni adesea
intempestiv, consumându-se în intervale scurte
de timp, cu impact similar celor cu o dezvoltare
istorică, de lungă durată11.
Termenul de „intelligence strategic” a fost
lansat de Sherman Kent în lucrarea Strategic
Intelligence for American Foreign Policy (1949),
definit ca fiind „cunoaşterea pe care factorii de
decizie civili şi militari trebuie să o posede pentru
a salvgarda bunăstarea naţională, iar deşi este
înconjurată de mister, în realitate este un lucru
simplu şi evident”12.
În literatura de specialitate, majoritatea
definiţiilor evidenţiază rolul analizei strategice
în formularea strategiilor, politicilor şi planurilor
militare, la nivel naţional sau la nivelul teatrelor
de operaţii, precum şi pentru identificarea
modalităţilor de contracarare a riscurilor,
vulnerabilităţilor şi ameninţărilor la adresa
securităţii naţionale.
În opinia lui John Heidenrich, analiza
strategică este esenţială, atât prin semnificaţia
avută în procesul de luarea a deciziilor, cât şi
pentru experienţa dobândită pe timpul elaborării
acestui tip de produs, deoarece constituie tot
ceea ce este necesar pentru realizarea integrală a
unei strategii, deseori o strategie majoră la nivel
naţional13.
La rândul său, Richard Russell consideră
că analiza strategică este sinteza informaţiilor
obţinute din surse secrete (umane, interceptarea
comunicaţiilor, date preluate prin satelit etc.) şi/
sau deschise (presă scrisă, radio, TV, Internet etc.)
cu relevanţă pentru factorii de decizie cu atribuţii
în stabilirea şi implementarea obiectivelor
naţionale majore14.
Iar Loch Johnson şi James Wirtz evidenţiază
că analiza strategică furnizează avertizări despre
 INFOSFERA
ameninţări care necesită răspunsuri imediat,
vitale pentru interesele de securitate naţională şi
care evalueză tendinţele pe termen lung pentru
decidenţi15.
Cu toate acestea, probabilitatea producerii
unui eveniment cu o importanţă majoră pe
palierul strategic, însă care are la bază indicii
generate de informaţii neverificate, obţinute din
surse nesigure, este dificil de conştientizat la
nivelul decidenţilor, nefiind exclus ca, în cazul
unei estimări eronate, beneficiarul să devină
sceptic cu privire la credibilitatea produselor
viitoare.
Mai mult, există o serie de alte motive pentru
care decidenţii politici sau militari nu acceptă cu
uşurinţă analiza strategică, cum ar fi faptul că se
axează prea mult pe detalii sacrificând perspectiva
unui context strategic mai larg, concomitent cu
faptul că decidenţii evită să examineze atributele
critice ale fiecărei situaţii, alegând să recurgă
uneori la corelaţii false.
Un alt motiv pentru care analiza strategică
este evitată îl reprezintă dorinţa beneficiarilor
de a primi estimări lipsite de ambiguitate,
însă analiştii strategici utilizează mai degrabă
un limbaj condiţional decât să facă predicţii
punctuale deoarece apreciază că în majoritatea
situaţiilor există riscuri nedeterminate. De
asemenea, cerinţele de informaţii vizează
frecvent analize scurte, de nivel tactic, care
conţin date brute, utile în fundamentarea unor
decizii punctuale în detrimentul celor care
cuprind evaluări şi prognoze prea lungi, pe
termen lung, pe care beneficiarii au tendinţa să
le ignore. Această situaţie conduce la reducerea
judecăţilor de valoare elaborate în baza
experienţei şi specializării analiştilor.
Feedback-ul – etapă crucială a ciclului de
intelligence
O oportunitate pentru eficientizarea relaţiei
cu analiştii este ca beneficiarii să-şi asume
o serie de obligaţii, precum comunicarea
clară a ţintelor, priorităţilor şi necesităţilor în
78
contextul în care analiştii au resurse limitate la
dispoziţie, dar care pot fi întrebuinţate în mod
productiv în cazul în care cunosc subiectele
care trebuie abordate cu prioritate. Deşi
priorităţile beneficiarilor nu sunt singurele
cursuri de acţiune pentru analiştii de informaţii,
cunoaşterea acestora ajută la îmbunătăţirea şi
consolidarea relaţiilor dintre cele două grupuri.
Astfel, decidenţii ar putea deveni mai deschişi
la situaţiile neprevăzute care prezintă potenţiale
riscuri.
Stabilirea efectivă a unei relaţii între analişti
şi beneficiari este realizabilă doar în cazul
unei interacţiuni periodice, care poate genera
tensiuni şi implicit nemulţumiri din ambele părţi
din cauza unor eventuale influenţări reciproce.
Sherman Kent a observat, acum peste 50 de ani,
că pentru analiştii de informaţii relaţia cea mai
importantă, respectiv relaţia cu beneficiarii pe
care doresc să-i informeze, nu are loc în mod
natural, ci presupune eforturi constante pentru
a fi menţinută16. Acesta a punctat că provocarea
principală a legăturilor eficiente este atunci când
analiştii se apropie prea mult de decidenţi, fiind
astfel în pericolul de a-şi pierde independenţa
raţională şi expertiza analitică care le permite
să contribuie distinct în domeniul securităţii
naţionale. Totuşi, dacă păstrează distanţa, riscă
să piardă feedback-ul şi oricare alte îndrumări
importante în realizarea contribuţiei.
În context, trebuie evidenţiat un aspect
considerat de mulţi specialişti ca fiind
esenţial în ansamblul activităţii de analiză a
informaţiilor: conceptul de feedback – cheia
de boltă a relaţiei dintre analist şi beneficiar17.
Acest concept, în sensul de componentă
esenţială a mecanismelor de autoreglare, a
fost utilizat pentru prima dată de către Norbert
Wiener în lucrarea Cybernetics, or control and
communication in the animal and the machine.
Ulterior, a fost preluat şi definit în cadrul
ştiinţelor comunicării drept „toate mesajele
verbale şi non-verbale pe care o persoană le
transmite conştient sau inconştient ca răspuns
 INFOSFERA
la comunicarea altei persoane”, fiind „necesar
pentru a determina măsura în care mesajul a
fost înţeles, crezut şi acceptat”18.
Prin obţinerea unui răspuns pe produsul
elaborat, indiferent dacă este pozitiv sau
negativ, analistul primeşte un grad de proprietate
asupra documentului, precum şi un rol la
decizia adoptată în baza acestuia. Mai mult,
conştientizează valoarea şi calitatea produsului,
aşa cum o percep beneficiarii, ceea ce conduce
la eficientizarea şi perfecţionarea materialelor
întocmite de analişti.
Importanţa utilizării sistemului de
feedback a fost susţinută de David Maister
(începând cu anul 1993), care a constatat
că, în fiecare caz, implementarea acestuia a
generat îmbunătăţirea abilităţilor analiştilor.
Un mecanism de feedback facilitează o
conştientizare mai exactă cu privire la valoarea
produselor de informaţii: „Cei care cuantifică
şi judecă utilitatea produselor sunt încurajaţi
să identifice o legătură directă între acestea şi
succesul măsurilor aplicate”19.
Prin transmiterea feedback-ului, beneficiarul
poate să indice în permanenţă calea de urmat
pentru realizarea scopului vizat. Relevanţa
pragmatică a acestei dezvoltări teoretice în
domeniul analizei de intelligence constă în
faptul că informaţiile nu se scriu la întâmplare,
ci în relaţie directă cu beneficiarul, cu modul
acestuia de a-şi (re)prezenta realitatea. Unicitatea
personalităţii beneficiarului reclamă unicitatea
informaţiei, în special în condiţiile analizei de
intelligence unde feedback-ul este mai degrabă
unul indirect şi intuit20.
Astfel, feedback-ul este o componentă
esenţială a ciclului de intelligence nu numai
din punct de vedere al revizuirii iniţiativelor
strategice ale analiştilor de informaţii, ci şi pentru
buna desfăşurare a tuturor funcţiilor de la nivelul
serviciilor de informaţii prin punerea în practică
a teoriilor.
În context, nu se poate vorbi despre ciclul de
intelligence ca despre un sistem cu autoreglare,
79
atât timp cât ne bazăm pe un tip de feedback
intuit21. Mai mult, finalitatea activităţii de
intelligence nu trebuie să o reprezinte simpla
valorificare a produselor de informare, prin
transmiterea acestora către beneficiari, ci este
obligatorie condiţia de a trece de la feedback-ul
implicit la cel explicit.
Concluzii
Înţelegerea reciprocă a valorilor
profesionale şi a modelelor comportamentale
dintre analiştii de informaţii şi beneficiari
vor fi testate cel mai mult atunci când mizele
strategice sunt cele mai ridicate. Pe acest
fond, analiştii, în special cei de nivel strategic,
se confruntă cu o provocare recurentă în
menţinerea atât a standardelor lor profesionale,
cât şi a relaţiilor eficiente cu decidenţii cu
privire la cele mai importante probleme pentru
ambele părţi. Să ştii când să semnalezi o
greşeală va fi întotdeauna dificil.
Având în vedere că informaţiile strategice
sunt necesare pentru adoptarea deciziilor la
nivel naţional şi internaţional, transmirea
acestora beneficiarilor are de cele mai multe
ori un rol determinant pentru decidenţii din
domeniul securităţii naţionale, sprijinind la
planificarea şi realizarea obiectivelor naţionale,
cât şi la determinarea fezabilităţii acestora.
Astfel, deşi deseori beneficiarii nu le doresc
sau solicită, întotdeauna au nevoie de analizele
strategice.
Modul în care au fost elaborate procedurile
care stabilesc colectarea, interpretarea şi evaluarea
informaţiilor determină calitatea produselor de
informare transmise factorilor de decizie. Cu
toate acestea, acest sistem nu este întotdeauna
perfect, fiind necesară îmbunătăţirea activităţii
de analiză, iar în acest sens o parte a soluţiilor pot
proveni de la beneficiari prin aplicarea eficientă a
mecanismului de feedback.
Aşadar este important ca relaţia dintre
analiştii de informaţii şi beneficiari să fie
funcţională pentru a se evita transmiterea unor
 INFOSFERA
evaluări care nu sunt relevante sau care sunt deja
cunoscute, cu condiţia ca prin această relaţie să
se menţină independenţa raţională şi expertiza
analitică. Astfel, deşi, de cele mai multe ori,
analiza strategică depinde de un număr mare
de variabile, conturându-se riscul abordării cu
subiectivism a unei problematici, trebuie să
se pună un accent tot mai mare pe acest tip de
analiză, promovată puternic de Sherman Kent,
extrem de utilă pentru decidenţii din domeniul
securităţii naţionale.
Bibliogafie:
1. BULUC, Ruxandra, The challenging relationship
between intelligence analysts and policymakers,
2015, online: http://smg.mapn.ro/gmr/Engleza/
Ultimul_nr/buluc-p.70-80.pdf, accesat în 18.05.2017;
2. HEIDENRICH, John, The State of Strategic
Intelligence; The Intelligence Community's Neglect
of Strategic Intelligence, 2007, online: https://
www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-
intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/
vol51no2/the-state-of-strategicintelligence. html,
accesat în 20.05.2017;
3. Inteligence şi decidenţii politici, online: https://
www.sri.ro/fisiere/studii/INTELLIGENCE
SI_DECIDENTII_ POLITICI.pdf , accesat în
15.05.2017;
4. KENT, Sherman, Strategic Intelligence for
American Foreign Policy, Princeton University
Press, 2015, online: https://muse.jhu.edu/
book/43068, accesat în 22.05.2017;
5. KENT, Sherman, Strategic Intelligence for
National World Policy, Princeton University
Press, 1966, online: http://www.jstor.org/stable/j.
ctt183q0qt, accesat în 16.05.2017;
6. McDOWELL, Don, (1999). Quo Vadis
Strategic Intelligence? Overview of the
implementation and impact of strategic
intelligence în Strategic Intelligence and
Analysis Selected Writings, Pambula: The
Intelligence Study Centre, 2000;
7. NIŢU, Ionel, Ghidul analistului de intelligence,
Bucureşti, Editura Academiei Naţionale de
Informaţii „Mihai Viteazul”, 2011;
80
8. PETERSON, Martin, What I Learned in 40
Years of Doing Intelligence Analysis for US
Foreign Policymakers, 201, online: https://
www.cia.gov/library/center-for-the-study-
of-intelligence/csi-publications/csi-studies/
studies/vol.-55-no.-1/what-i-learned-in-40-
years-of-doing-intelligence-analysis-for-
us-foreign-policymakers.html, accesat în
15.05.2017;
9. REBEGEA, Marius, Feedback în analiza
de intelligence. Cum ştim dacă ne-am făcut
înţeleşi?, 2017, online: http://intelligence.sri.
ro/feedback-analiza-de-intelligence-cum-stim-
daca-ne-facut-intelesi/, accesat în 15.05.2017;
10. RUSSELL, Richard, Sharpening Strategic
Intelligence – Why the CIA Gets it Wrong and
What Needs to be Done to Get it Right, Cambridge
University Press, online: https://books.google.
ro/books?id=tM7MDAAAQBAJ&pg=PA
5 1 & l p g = PA 5 1 & d q = R i c h a r d + R u s s e l l
+strategic+intelligence&source=bl&ots=Zl
ZOL1bfG&sig=ME4VdJu3B32Ie8J2BncR4
LMovKc&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjG
vMhj4TUAhUIRhQKHYETACUQ6AEIWj
AI#v=onepage&q=Richard%20Russell%20
strategic%20intelligence&f=false, accesat în
17.05.2017;
11. STEINBERG, James, The Policymaker’s
Perspective: Transparency and Partnership, p.
84 în R. Buluc, op.cit.;
12. The Relationship Between Intelligence And Policy
Making Politics, 2015, online: https://www.
ukessays.com/essays/politics/the-relationship-
between-intelligence-and-policy-making-
politics-essay.php, accesat în 21.05.2017;
13. VAN CLEAVE, Michelle, Strategic
Counterintelligence, What Is It and What
Should We Do About It?, online: https://
www.cia.gov/library/center-for-the-study-
of-intelligence/csi-publications/csi-studies/
studies/vol51no2/the-state-of-strategic-
intelligence.html, accesat în 15.05.2017.
 INFOSFERA

1
M. Peterson, What I Learned in 40 Years of Doing Intelligence Analysis for US Foreign Policymakers, 2011, p.1, online:
https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol.-55-no.-1/
what-i-learned-in-40-years-of-doing-intelligence-analysis-for-us-foreign-policymakers.html, accesat în 15.05.2017;
2
Inteligence şi decidenţii politici, p.2, online: https://www.sri.ro/fisiere/studii/INTELLIGENCE_SI_DECIDENTII_
POLITICI.pdf , accesat în 15.05.2017;
3
Ibidem;
4
R. Buluc, „The challenging relationship between intelligence analysts and policymakers“, Gândirea Militară
Românească, 2015, p. 5, online: http://smg.mapn.ro/gmr/Engleza/Ultimul_nr/buluc-p.70-80.pdf, accesat în
18.05.2017;
5
M. Peterson, op.cit., p. 2;
6
R. Buluc, op.cit., p. 6;
7
J. Steinberg, The Policymaker’s Perspective: Transparency and Partnership, p. 84 în R. Buluc, op.cit., p. 7;
8
M. Peterson, op.cit., p. 2;
9
I. Niţu, Ghidul analistului de intelligence, Bucureşti, Editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”,
2011, p. 21;
10
J. Heidenrich, The State of Strategic Intelligence; The Intelligence Community’s Neglect of Strategic Intelligence,
2007, online: https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/
vol51no2/the-state-of-strategic-intelligence.html, accesat în 20.05.2017;
11
I.Niţu, op.cit.,p.21;
12
S. Kent, Strategic Intelligence for American Foreign Policy, Princeton University Press, 2015, p.2, online: https://
muse.jhu.edu/book/43068, accesat în 22.05.2017;
13
M. Van Cleave, Strategic Counterintelligence, What Is It and What Should We Do About It?, online:
https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol51no2/the-
state-of-strategic-intelligence.html, accesat în 15.05.2017;
14
Richard L. Russell, Sharpening Strategic Intelligence – Why the CIA Gets it Wrong and What Needs to be Done
to Get it Right, Cambridge University Press, online: https://books.google.ro/books?id=tM7MDAAAQBAJ&pg=PA
51&lpg=PA51&dq=Richard+Russell+strategic+intelligence&source=bl&ots=ZlZOL1bfG&sig=ME4VdJu3B32Ie8
J2BncR4LMovKc&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjGvMhj4TUAhUIRhQKHYETACUQ6AEIWjAI#v=onepage&q=
Richard%20Russell%20strategic%20intelligence&f=false, accesat în 17.05.2017;
15
Ibidem;
16
S. Kent, Strategic Intelligence for National World Policy, Princeton University Press, 1966, p. 14, online: http://
www.jstor.org/stable/j.ctt183q0qt, accesat în 16.05.2017;
17
M. Rebegea, Feedback în analiza de intelligence. Cum ştim dacă ne-am făcut înţeleşi?, 2017, online: http://
intelligence.sri.ro/feedback-analiza-de-intelligence-cum-stim-daca-ne-facut-intelesi/, accesat în 15.05.2017;
18
Ibidem.
19
McDowell, D (1999). Quo Vadis Strategic Intelligence? Overview of the implementation and impact of strategic
intelligence în Strategic Intelligence and Analysis Selected Writings, Pambula: The Intelligence Study Centre, 2000,
pp. 8-18;
20
M. Rebegea, op.cit.;
21
Ibidem.

81
 INFOSFERA

COMUNICAREA INTERUMANĂ
BAZĂ A ACTIVITĂŢII DE CULEGERE
DE INFORMAŢII SPECIFICE HUMINT
Bogdan DUMITRU*

Abstract
This paperwork focuses on the intersection of communication in all kind of forms and HUMINT
operations, providing an analisis of these concepts as physical and mental mechanism and key of success in
HUMINT operations.
On the other hand, it aims to map out interdependency of HUMINT operations built-in-reliability with
all kind of communication forms as verbal, nonverbal, gesture language or writted, in accordance with human
general interaction beyond unwritten law or cultural bounderies.
Keywords: communication, verbal, nonverbal, gestic.

Motto: „La început a fost cuvântul. Dar nu la începutul lumii, ci la

începutul culturii. Dincoace de cuvânt se află natura, dincolo de el
începe cultura. (…) Nicio stare sufletească nu ajunge idee decât în şi
prin vorbire. Însă vorbirea nu e vorbărie, vorbăria este manifestarea
zgomotoasă a tăcerii de vreme ce nu mai spune nimic. Vorbirea
este principalul mijloc de comunicare şi de construire a ideilor”.
Henry Wald

Introducere Cunoaşterea discursivă, gândirea şi, implicit,

Scopul comunicării este acela de a transmite
şi de a recepta mesaje. În contact cu mediul
înconjurător, omul se află într-o continuă
interacţiune cu acesta, unul dintre obiective
fiind cunoaşterea (recunoaşterea) realităţilor cu
care se confruntă. Cunoaşterea discursivă are
nevoie de limbaj pentru fixarea cunoştinţelor
deja dobândite, care astfel se pot constitui în
suport pentru cunoştinţele următoare. Având
un caracter conceptual şi fiind strâns legată de
limbaj, cunoaşterea discursivă se pretează în mod
firesc la comunicare, obiectivare şi înţelegere. Ca
expresie orală a limbajului, vorbirea este organic
legată de gândire, fiind una dintre activităţile
inteligente ale omului.
*
Autorul este expert în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
vorbirea sunt potrivite pentru abordarea ştiinţifică
a fenomenelor naturale, guvernate de legi şi
măsurabile în timp şi spaţiu. Aceasta este cea
mai importantă parte a informaţiei conţinută în
semnalul vocal, dar nu singura informaţie utilă.
Alte tipuri de informaţii, precum identitatea
vorbitorului, limba vorbită, prezenţa şi tipul
patologiilor vocale, starea psihică şi emoţională
a vorbitorului şi semnalele nonverbale vin să
întregească conţinutul mesajului.
Vorbirea ca fenomen acustic
Tipuri de vorbire. Vocea este caracteristică
fiecărei persoane, putând fi recunoscută cu uşurinţă
de persoanele apropiate. Legat de voce se descrie

82
 INFOSFERA
Generarea vorbirii
Unda
acustică
Vorbitor
Procesul comunicării verbale între vorbitor şi ascultător
şi vorbirea. La o persoană se pot distinge mai
multe tipuri de vorbire: scurtă şi corectă; scurtă
şi incorectă; vorbirea cu fraze lungi, confuze; cu
greşeli gramaticale; cu utilizarea unor cuvinte
obişnuite sau străine; prin folosirea unor dialecte,
subdialecte, graiuri; prin utilizarea unor expresii
literare ş.a.
Vorbirea mai poate fi apreciată şi prin
raportare la alte criterii, respectiv: rapiditate,
ton, intensitate, timbrul vocii, sexul şi vârsta
vorbitorului sau defecte de vorbire. În raport cu
rapiditatea alocuţiunii, vorbirea poate fi apreciată
ca obişnuită, rară, schimbătoare sau rapidă.
Timbrul vocii poate fi obişnuit, nazal ori gâtuit.
Din punct de vedere al sexului şi al vârstei, se
poate face diferenţa dintre vocea unui bărbat şi
cea a unei femei, precum şi dintre vocea unui
adult, a unui copil sau a unui bătrân. Dintre
defectele vorbirii, cele mai frecvent întâlnite
sunt: bâlbâiala, vorbirea peltică, graseiată şi
şuierătoare. Bâlbâiala constă în anumite tulburări
spastice ale ritmului şi fluenţei vorbirii. Literatura
de specialitate aminteşte şi alte defecte ale vorbirii,
constând în tulburări de ritm şi de fluenţă, astfel:
tahilalia (ritmul accelerat al vorbirii), bradilalia
(caracterizată printr-o vorbire încetinită, greu de
urmărit), dislalia (alterarea aspectului fonetic al
83
Recunoaşterea vorbirii
Ascultător
vorbirii prin pronunţarea defectuoasă a anumitor
sunete), rinolalia (nazalizarea suplimentară ori
insuficientă a vorbirii).
Procesul comunicării verbale. Deşi este
indisolubil legată de gândire, fiind produsă de
om şi adresată omului, în timpul perceperii ei
omul tratează vorbirea ca pe un fenomen acustic,
a cărui cunoaştere urmează căile discursului:
senzaţie, reprezentare, conceptualizare, adică
gândire. Etapa de conceptualizare este etapa
în care omul realizează decodarea „acustico-
fonetică”, subsumând reprezentările acustice
de tip timp-frecvenţă unor concepte fonetice,
numite în continuare „unităţi fonetice”
(foneme, semisilabe, silabe, cuvinte); din
succesiunea „unităţilor fonetice” este desprins
în ultimă instanţă sensul celor vorbite, adică
„ce” se spune. Omul nu este doar receptor de
vorbire, ci şi producătorul, generatorul ei. În
acest proces omul parcurge drumul invers al
gândirii discursive, de la concept la fenomen
prin „codarea fonetico-acustică”; unda sonoră
produsă de aparatul fonator uman asigură
propagarea informaţiei conţinute în rostire,
permiţând comunicarea verbală.
În procesul comunicării verbale omul are un
dublu rol: de sursă şi de receptor de vorbire, ceea
 INFOSFERA
ce asigură o conexiune inversă, cu efecte benefice
asupra comunicării. Acest proces este iniţiat prin
formularea în creierul vorbitorului a mesajului
de transmis, sub forma unui text. Mesajul va fi
transformat într-un cod lingvistic dependent de
simbolurile fonetice care compun cuvintele, de
intonaţie, de accentul şi intensitatea vorbirii. Odată
codul ales, vorbitorul trebuie să execute o serie
de comenzi neuromusculare pentru a determina
organele aparatului fonator să producă un semnal
acustic corespunzător textului formulat.
Comunicarea verbală are un rol primordial
atât din punct de vedere al segmentului de
negociere a transferului de informaţie pe care îl
ocupă, cât şi din punct de vedere al conţinutului.
Comunicarea verbală permite un joc logic al
întrebărilor şi al răspunsurilor într-o derulare
flexibilă, spontană, lucru care nu este posibil
atunci când negocierile au loc în scris sau prin
alte tehnici. Prin comunicarea verbală sunt
realizate o serie de activităţi, precum obţinerea
şi transmiterea de informaţii, elaborarea unor
propuneri, exprimarea unor opinii.
Comunicarea verbală în acţiunile de
culegere de informaţii din surse umane
(HUMINT)
Cunoaşterea şi folosirea justă a mijloacelor
de exprimare a ideilor pe care dorim să le
comunicăm constituie o condiţie primordială
în comunicare. Aceste mijloace sunt limbajul
şi stilul. Principiile stilului comunicării verbale
sunt claritatea1, simplitatea şi naturaleţea2,
corectitudinea3, politeţea şi demnitatea4.
Comunicarea verbală este principalul
mijloc de obţinere a datelor şi informaţiilor de
la partenerii de comunicare, indiferent de tipul
acestora. Partenerii de comunicare pot oferi
informaţiile cognitive voluntar, involuntar sau nu
le oferă deloc. Depinde de abilitatea receptorului-
analizator dacă acesta poate extrage informaţiile
cognitive care-i sunt necesare, utilizând tehnici
specifice de discuţie. Chiar dacă o sursă de
informaţie deţine unele date, receptorul-analizator
poate deduce acele informaţii cognitive, fără
a pune întrebări directe. Comunicarea verbală
poate fi directă şi indirectă.
84
În ceea ce priveşte comunicarea directă,
operatorul urmăreşte să obţină informaţii cognitive
chiar inducând confuzie în raţionamentul
partenerului de comunicare, obligând psihicul
acestuia să proceseze un volum mare de stimuli în
acelaşi timp, forţându-l să scape anumite aspecte
pe care altfel le-ar fi ţinut ascunse. Prin folosirea
unor seturi de tehnici de discuţie, receptorul-
analizator poate extrage informaţii cognitive fără
ca interlocutorul să realizeze ce se întâmplă de
fapt, fiind convins că a avut loc o discuţie banală,
fără importanţă şi cu un interlocutor de condiţie
mai slabă decât el. Receptorul-analizator, în
schimb, are pregătite seturi de întrebări pe care le
aplică interlocutorului, iar răspunsurile la acestea
pot să-i ofere posibilitatea de a întocmi sinteze,
analize, rapoarte şi, în cele din urmă, să obţină
informaţia cognitivă, esenţa a ceea ce se dorea a
fi obţinut de fapt.
În acţiunea receptorului-analizator, ca şi
categorie de utilizator al comunicării directe
interpersonale, vorbirea, în toate aspectele sale
prezentate până acum, este instrumentul principal
în obţinerea rezultatelor scontate şi anume a
informaţiilor cognitive importante sau doar a
celor de interes imediat sau de mai lungă durată.
Pe lângă faptul că prin comunicare directă se obţin
informaţii cognitive mult mai amănunţite decât
prin alte procedee specifice, interacţiunea umană
directă oferă posibilitatea unei evaluări preliminare
(care mai apoi poate fi extinsă) a interlocutorului,
din punct de vedere intelectual şi psihologic.
Desigur că în acest mod de a aborda comunicarea
există şi o doză de subiectivism care poate varia
ca sursă, între gradul de pregătire a receptorului-
analizator, experienţa în astfel de activităţi şi chiar
şi starea afectivă pe care receptorul-analizator o
poate avea la un anumit moment dat.
Din punct de vedere al informaţiei cognitive,
ca produs al comunicării verbale interpersonale
directe, se acceptă în majoritatea cazurilor faptul
că aşa-numitele „înflorituri” sunt, în cele mai
multe dintre cazuri, inevitabile atunci când se
obţine informaţia cognitivă de la persoane cu un
grad de instruire relativ în comunicare. Astfel,
interlocutorul încearcă să „tuşeze” cele spuse cu
o notă personală şi o abordare de cele mai multe
 INFOSFERA
ori, dacă nu fantezistă, cel puţin exagerată sau
deformată de la realitatea concretă. În astfel de
situaţii, pregătirea psihologică a receptorului-
analizator trebuie să cearnă informaţia cognitivă
de valoare de celelalte elemente adiacente care
o însoţesc. Bineînţeles că aceasta nu înseamnă
că „aruncă la gunoi” ce nu este informaţie
cognitivă pură, ci dimpotrivă, foloseşte cu atenţie
tot ce a obţinut de la interlocutor pentru a face
o analiză foarte atentă a gradului de sinceritate,
a gradului de exagerare, a gradului de cooperare
al interlocutorului în acest proces de transmitere-
culegere a informaţiei cognitive, pentru a-şi crea
o imagine cât mai completă despre acesta.
Tot prin comunicare verbală directă
receptorul-analizator poate să transmită
interlocutorului semnale despre intenţiile sale
(în discuţia ce va urma sau pe parcursul uneia
deja începută) sau semnale menite să ascundă
interesul concret către o anumită informaţie
cognitivă sau chiar scopul în sine de a obţine
informaţii cognitive dintr-un anume domeniu de
la interlocutorul care le deţine sau care are acces
la acestea.
Prin folosirea unor tehnici specifice care
să direcţioneze o discuţie, aparent normală,
către obţinerea de informaţii cognitive de
interes, receptorii-analizatori pot să descopere
ramificaţii, de cele mai multe ori nescontate,
în deţinerea anumitor informaţii cognitive
ale interlocutorului. Mai târziu, când acesta
acceptă comunicarea deliberat, ca transmiţător
de informaţie cognitivă, receptorul-analizator
trebuie să estimeze şi capacitatea acestuia de a
purta la rândul lui discuţii cu terţe persoane, de
la care să-şi întregească informaţia cognitivă pe
care o furnizează sau chiar să transmită către
acesta procedeele prin care să poată face asta.
Există situaţii când interlocutorul este mai
dificil şi nu acceptă contactul cu receptorul-
analizator şi de aceea se recurge la tehnici de
comunicare indirectă. Cea mai frecventă situaţie
este aceea când partenerul de comunicare îşi
modifică semnalmentele. În aceste situaţii se
apelează la tehnici specifice privind identificarea
acestuia: contact vizual, aspectul vestimentar,
deghizarea şi machierea.
85
Contactul vizual. Direcţia privirii şi
mobilitatea ei sunt factori importanţi în
sincronizarea unui dialog. La fel şi „schimbul
de priviri”. Un vorbitor care nu se uită niciodată
spre cel care-l ascultă ar putea transmite mesaje
de tipul: „Nu mă interesezi”; „Nu-mi placi”;
„Nu sunt prea sigur”; „Nu sunt sigur pe ceea ce
spun". Deci, câteva reguli sunt utile: stabilirea
unui contact vizual cu cel care ne ascultă, evitarea
aţintirii privirii spre birou sau spre fereastră, sau,
dacă este vorba de un grup mai mare, acesta
trebuie cuprins cu privirea astfel încât fiecare
individ să simtă că este observat. Ei vor prefera
o uşoară pauză a vorbitorului, care demonstrează
interesul lui în modul de a-i privi, asigurând o
fluenţă a discursului, spre deosebire de cel care
citeşte cu capul în jos, fără a da importanţă
auditoriului.
Felul în care eşti privit arată cât de bine te
înţeleg ceilalţi. Cel care ne ascultă nu ne poate
ajuta prea mult, însă poate înregistra aparenţa,
înfăţişarea noastră, şi atunci el va primi, prin
metacomunicare, o imagine a modului în
care ne purtăm, chiar şi vestimentaţia. În cele
mai multe situaţii de dialog oamenii privesc
vorbitorul şi îl judecă chiar înainte de a vorbi.
O haină atractivă, o ţinută vestimentară îngrijită
este deosebit de importantă în situaţii formale:
întâlniri publice, interviurile pentru angajare,
conferinţe etc.
Trebuie să reţinem că modul în care arătăm
influenţează impresiile celorlalţi. A ne îmbrăca în
concordanţă cu cei din jurul nostru nu înseamnă
pierderea individualităţii, ci mai degrabă
dovedeşte capacitatea de adaptare în circumstanţe
diferite.
Aspectul vestimentar. În continuare, notăm o
altă sursă de date cu privire la însuşirile psihice
ale oamenilor, care însă nu se mai încadrează în
ceea ce am denumit mai sus simptomatica stabilă
sau simptomatica labilă. Este vorba de aspectul
vestimentar.
Îmbrăcămintea constituie un indiciu asupra
stării materiale a individului, dar dincolo de
aceasta ea are şi multiple semnificaţii psihologice.
Astfel, ea reflectă preferinţele estetice, gustul
celui ce-o poartă, dar în mare măsură şi ideea
 INFOSFERA
pe care acesta şi-o „face” despre sine, respectiv
cea pe care ar dori ca lumea să şi-o facă despre
el. Desigur, îmbrăcămintea standard, de serie
mare, confecţionată din ţesături comune şi într-o
gamă redusă de modele, nu îngăduie prea multe
concluzii cu privire la simţul estetic al individului
ce o poartă, alegerea fiind determinată, în mod
evident, în primul rând, de criterii materiale.
Principalele aspecte ale îmbrăcămintei care au
o semnificaţie psihologică sunt: croiala, îmbinarea
culorilor, ordinea, curăţenia, concordanţa sau
discordanţa faţă de „moda zilei” etc. Croiala
neobişnuită, culorile stridente şi cu atât mai mult
îmbinările frapante de culori, precum şi tendinţa
exagerată de a fi în pas cu moda denotă o oarecare
superficialitate, o concepţie despre lume şi viaţă
care pune prea mult preţ pe aspectul exterior al
oamenilor şi lucrurilor. Aceasta nu înseamnă
însă că la polul opus întâlnim însuşiri psihice
pozitive. Dimpotrivă, atunci când îmbrăcămintea
este neglijată, murdară, vădind absenţa oricărei
preocupări de estetică şi ordine, concluziile de
ordin psihologic sunt cel puţin la fel de severe
ca şi în primul caz. Anume, se poate vorbi de:
mentalitate înapoiată, concepţie rudimentară
despre lume şi viaţă, lipsă de respect sau chiar
atitudine de sfidare a normelor şi uzanţelor
sociale.
Este adevărat că „nu haina îl face pe om”,
dar la fel de justificat se poate spune că haina
îl exprimă pe om, mai mult decât acesta îşi
poate da seama. De aceea, dintre elementele
supuse observaţiei în vederea cunoaşterii
însuşirilor psihice ale oamenilor nu poate lipsi
îmbrăcămintea - cu precizarea că nici în acest
caz concluziile nu trebuie să fie absolutizate.
Trăsăturile sursei pot suferi modificări rapide,
determinate în mare măsură de dorinţa acesteia
de securitate, ca acoperirea feţei în teritoriile
cu populaţie islamică, portul bărbii, al mustăţii,
schimbarea culorii părului etc.
Deghizarea, prin portul unor peruci din
păr natural sau artificial, indiferent de sexul
persoanei, poate fi constatată relativ uşor,
având în vedere poziţia statică a coafurii, lipsa
inserţiei părului pe frunte şi acoperirea - prin
pieptănarea părului perucii - unei părţi din frunte.
86
La perucile confecţionate din păr artificial este
vizibilă rigiditatea firului de păr, precum şi nuanţa
deosebită a culorii faţă de cea a părului natural,
aspectul mat al firelor de păr şi rigiditatea întregii
coafuri. Şi machierea poate fi uşor descoperită.
Referitor la culoarea părului se poate stabili destul
de uşor dacă părul a fost sau nu vopsit, datorită
aspectului mat al părului vopsit, nuanţelor diferite
de culoare faţă de părul natural, culorii originale
existente la rădăcina firului de păr, precum şi
intensităţii diferite a culorii în zone diferite ale
capului.
De aceea, se impune ca această comunicare
verbală să se facă cât mai apropiat de sursă
pentru ca operatorul să o identifice după vorbire.
Indiferent de natura modificărilor, trebuie să se
ţină seama de faptul că ele nu exclud identificarea,
chiar dacă generează o serie de dificultăţi.
Comunicarea non-verbală în operaţiile de
culegere de informaţii din surse umane
Limbajul non-verbal. Simptomatica labilă
include toate aspectele dinamice ale corpului,
respectiv cele care prezintă schimbări importante
de la un moment la altul: mimica (expresiile
feţei), pantomima („ţinuta”, mersul, gesturile),
modificările vegetative, vorbirea, ticurile.
Pentru interpretarea psihologică a acestor
elemente nu pot fi date criterii fixe deoarece
în determinarea particularităţilor dinamice ale
corpului intervin şi multe „imponderabile”, a
căror sesizare depinde de instituţia şi experienţa
celui ce observă, dar şi de „expresivitatea” celui
care transmite, comunică.
La primul contact cu o persoană necunoscută,
fiecare om realizează, în cursul unui proces care
la început este pur intuitiv şi numai treptat devine
conştient, o cunoaştere a însuşirilor psihice ale
persoanei respective - uneori destul de aproape
de realitate - şi în funcţie de care îşi adaptează
aproape automat propriile manifestări (gesturi,
expresii etc.). Această cunoaştere se realizează la
început pe baza elementelor exterioare care sunt
cel mai uşor de sesizat: statura, ţinuta, mersul,
gesturile, fizionomia şi mimica, exprimarea etc.
Se formează astfel aşa-numita „primă impresie”,
care constituie cel mai important (pentru că este
 INFOSFERA
cel mai utilizat) element de reglare reciprocă a
comportamentului oamenilor. De aceea, o primă
condiţie pentru a ajunge la cunoaşterea mai sigură
a oamenilor constă în nevoia de a acorda doar
un credit limitat primei impresii şi de a apela,
ori de câte ori este necesar, la observarea lucidă,
sistematică, de a realiza o veritabilă comunicare.
Înainte de a ne referi la fiecare element în
parte, socotim utile câteva recomandări generale
cu privire la modul de observare şi apreciere a
simptomaticii labile.
Comportamentul exterior al fiecărui
individ constituie o rezultantă a două categorii
de factori, unii reflectând ceea ce „este” el cu
adevărat, iar alţii ceea ce el „ar vrea să fie”. A
doua categorie reprezintă imaginea sau „poza”
pe care fiecare om caută să o apere sau să o
impună lumii exterioare - şi chiar lui însuşi
- ca arătând adevăratul lui mod de a fi. Există
în fiecare om tendinţa firească de a căuta, în
societatea semenilor săi, să apară în „lumina”
cea mai bună, să apară, sub anumite aspecte,
ceva „mai mult” sau „altfel” decât este de fapt
(mai inteligent, mai capabil, mai „important”
etc.). Aceasta duce la intensificarea voită a unor
trăsături sau la estomparea altora. Poate că nu ar
fi exagerat să se spună că mai mult sau mai puţin
conştient, fiecare om se comportă, nu numai
în relaţiile cu ceilalţi oameni, ci chiar faţă de
sine, ca şi cum ar juca un „rol”, cel al lui însuşi.
Rezultatele sunt desigur diferite: la unii indivizi
se realizează o largă suprapunere între structura
reală şi cea dorită. „Poza”, dacă se poate vorbi
de ea, este în mare măsură conformă realităţii şi,
ca urmare, în comportament nu mai apare nimic
distonant sau artificial. De regulă, o reacţie,
cu cât este mai rapidă, mai apropiată de limita
spontaneităţii, cu atât este mai „adevărată”.
În schimb, la alţi indivizi există un decalaj, o
lipsă, mai mică sau mai mare, de suprapunere
între structura reală şi cea reflectată prin „poză”,
ceea ce dă naştere unui comportament forţat,
mascat. Dar aparenţele nu trebuie să fie pur
şi simplu desconsiderate, pentru că şi ele au
o anumită valoare de cunoaştere. „Rolul” pe
care, conştient sau nu, şi-l asumă unii oameni
în relaţiile cu semenii lor „spune” şi el destul
87
de multe lucruri despre structura lor reală:
tendinţa de subestimare sau supraestimare a
propriilor posibilităţi, aprecierea dată celor din
jur, anumite trăsături de caracter etc.
Este necesară o permanentă confruntare
şi coroborare a concluziilor desprinse din
analiza manifestărilor izolate. De pildă, o
concluzie formulată în urma observării unei
anumite manifestări trebuie să fie considerată
ca adevărată numai dacă este confirmată şi de
analiza altor reacţii sau acte de conduită, de note
obţinute din utilizarea unor metode psihologice
verificate. În cele ce urmează nu vom da criterii
fixe pentru interpretarea diverselor particularităţi
ale simptomaticii labile, dar vom trece în revistă
sursele de elemente semnificative şi câteva dintre
principalele concluzii posibile.
Mimica reprezintă ansamblul modificărilor
expresive la care participă părţile mobile
ale feţei: ochii, sprâncenele, fruntea, gura,
maxilarele, obrajii. Nu există însă nicio îndoială
că la expresivitatea feţei concură, chiar fără
voia individului, şi o serie de elemente statice
aparţinând fizionomiei, respectiv simptomaticii
stabile, cum sunt: culoarea părului şi a feţei,
culoarea ochilor, conformaţia feţei, profilul în
ansamblu, profilul frunte-nas, profilul nas-gură-
bărbie, forma maxilarelor etc.
Dintre toate mişcările trupului, expresia feţei
poate fi cel mai uşor ţinută sub control. Datorită
socializării crescute, oamenii au învăţat să-şi
ascundă stările de spirit controlându-şi expresiile
în mod remarcabil. Astfel, se poate vorbi despre
o faţă publică, pe care oamenii o abordează la
serviciu, în afaceri, în societate – în general, cât
şi de o faţă particulară, care se iveşte atunci când
ei doresc să se relaxeze sau când sunt singuri.
Datorită modului în care oamenii au învăţat
să-şi controleze expresiile feţei, deseori este greu
de detectat adevărata stare a celor cu care intră în
comunicare. În orice caz aceasta poate fi dedusă
din relaţia dintre cuvintele rostite şi alte mişcări
ale corpului, care sunt mai evidente şi comunică
adevăratele sentimente. Poate este suficientă
reamintirea unei situaţii în care, noi înşine,
zâmbim binevoitor în timp ce mânia clocoteşte în
interior. De regulă, instinctiv, acordăm simpatia
 INFOSFERA
noastră celor cu o expresie a feţei destinsă, mereu
zâmbitori; feţele atente şi emoţionate atrag rapid
atenţia celor din jur; o mimică tristă, melancolică
îi poate stimula pe cei din jur la consolare; o faţă
dură, aspră, poate incita la agresiune.
Ticurile sunt reacţii stereotipe ce se repetă
des, de multe ori fără ştirea şi în orice caz fără
voia individului, ce pot apărea fie numai într-una
din categoriile menţionate (pantomimă, mimică,
gesturi, vorbire), fie ca o manifestare complexă,
împrumutând elemente din mai multe categorii.
Uneori, ticurile dezvăluie anumite particularităţi
psihice ca nervozitate, emotivitate etc.
Totdeauna însă ele ajută la particularizarea
cunoaşterii oamenilor, facilitând evocarea lor.
Se întâmplă chiar ca un detaliu în aparenţă
neînsemnat, cum este un tic, o dată reamintit, să
fie suficient pentru evocarea unei serii întregi de
însuşiri sau fapte la un om.
Limbajul non-verbal se completează cu
limbajul verbal pentru comunicarea unui mesaj
corect. Studiul acestui limbaj non-verbal vine
să dea forţă, să ne împrospăteze cunoştinţele
intuitive pe care le avem despre un individ sau
un grup. Expresiile psihice următoare reflectă
stările de spirit cel mai frecvent exprimate în
limbajul non-verbal: surâsul – indică o persoană
amicală, deschisă discuţiei; braţele încrucişate
– denotă o atitudine negativă; mâinile pe masă –
indică faptul că o persoană este gata de acţiune;
a fi aşezat pe scaun, mâinile încrucişate la
ceafă, tot corpul înclinat pe spate – reprezintă
atitudinea tipică şefului (în biroul său) care este
tentat să-şi delimiteze teritoriul; persoanele
care-şi freacă dosul mâinilor din când în când
- au adesea ceva de ascuns; persoanele care-
şi freacă palmele mâinilor - sunt pe cale de a
realiza o bună acţiune.
Deşi în relaţiile inter-umane comunicarea
verbală ocupă locul cel mai important, în
comportamentul speciei sunt folosite, ca substitut
sau în mod complementar faţă de comunicarea
verbală, şi diferite alte moduri de comunicare,
care nu folosesc limba vorbită, scrisă.
Comunicarea gestual-kinezică. Gesturile
reprezintă, alături de mers şi de modificările
poziţiei corpului ca atare, unul dintre cele mai vechi
88
mijloace de exprimare a reacţiei organismului
la o modificare survenită în mediul exterior sau
interior. Rolul lor este acela de a restabili echilibrul
cu mediul sau de a realiza echilibrul cu mediul
exterior sau interior. Altfel spus, rolul gesturilor
constă în încercarea de a restabili echilibrul cu
mediul sau de a realiza echilibrul pe o treaptă nouă,
superioară - actul de comunicare fiind în acest caz
un cod sintetic de informaţii utile.
Comunicarea prin gesturi poate să se
substituie, pe unele secvenţe comunicării verbale,
de cele mai multe ori reprezentând o completare,
accentuare, contrazicere sau reglare a acesteia.
Aducând un spor de expresivitate, gestul este
folosit cu precădere în comunicarea artistică. În
raport cu destinatarul mesajului, gestul poate fi
prezentat în comunicarea interpersonală, de grup
şi de masă. Gesturile cu valoare comunicaţională
pot fi grupate în mai multe categorii:
• Emblemele – acestea sunt mişcări care se
substituie comunicării verbale şi formează
un limbaj constituit dintr-un număr mare
de gesturi, care semnifică sunete ori
cuvinte şi compensează imposibilitatea
de exprimare verbală în anumite situaţii,
exemplele curente se referă la codurile
surdo-muţilor, la o populaţie australiană
(Aranda) şi, în domeniul artistic, la
practicanţii pantomimei.
• Ilustratorii – sunt gesturi de însoţire
şi montare a comunicării verbale
uneori spontane, universale, şi au fost
inventariate în cadrul mai multor categorii:
„bastoanele”, pictografele, kinetografele,
ideografele, mişcările deictice, mişcările
spaţiale, mişcările ritmice, ilustratorii
emblematici.
• Gesturile de reglaj – mişcările capului,
ale feţei, mai rar ale mâinilor; pentru o
sugerare, solicitarea de a se vorbi mai tare,
mai încet, mai rar, mai repede, mai puţin.
• Mişcările afective – sunt expresii ale stării
de spirit, folosite pentru a comunica trăiri,
sentimente, reacţii.
• Adaptorii – gesturi de toaletă, de corectare
a ţinutei, de control al comportamentului
în societate.
 INFOSFERA
Comunicarea prin intermediul obiectelor.
Este o formă de transmitere a unui mesaj non-
verbal, care foloseşte în afară de resursele
corporale, recursul la obiecte. Asocierea gest-
obiect poate interveni în comunicare în unele
situaţii. Gesturile care folosesc batiste, eşarfe,
pălării pentru semn de salut sau despărţire ori
pentru semnalizarea unei prezenţe.
Comunicarea prin situare. Un alt gest de
comunicare non-verbală foarte puţin abordat
în literatura de specialitate. O persoană care
nu doreşte să fie abordată se plasează într-o
zonă retrasă, extremă sau marginală, arătând
că nu este disponibilă; o persoană interesată să
fie remarcată se plasează şi se mişcă în centrul
acţiunii comunicându-şi disponibilitatea.
Comunicarea tactilă. Posibilă numai în
cadrul comunicării inter-personale, această
formă de a transmite un mesaj/semnal este
comună şi lumii animale. Ea se păstrează încă şi
în societăţile cele mai evoluate şi are un caracter
preponderent instinctual, deşi de la un anumit
nivel intervine conştiinţa. Cercetatorii au stabilit
cinci clase de atingeri, dintre care numai patru
privesc convorbirea:
- Atingeri care transmit emoţii pozitive:
mângâierea, atingerea ca semnificaţie
consolatoare, atingerea de încurajare
(strângerea tăcută de mână, bătăi pe
umăr), atingerea liniştitoare, comunică
afecţiunea, participarea, aprecierea şi au
un efect pozitiv asupra stării de spirit a
receptorului. Un exemplu în acest sens ar
fi obiceiul populaţiei afgane care reliefează
foarte evident acest aspect prin obiceiul de
a se atinge, a se ţine de mână pe stradă atât
femeile cu femei, cât şi bărbaţii între ei.
Aceasta reprezentând un gest de apropiere
şi de apreciere reciprocă între membri ai
aceleiaşi familii, rude sau prieteni buni, fără
a avea nicio reprezentare subtilă sexuală,
cum ar putea fi interpretată în ţările vestice.
- Atingeri ludice - acestea pot fi autonome
sau în legătură cu comunicarea verbală
(simularea unei mângâieri sau loviri,
într-un anumit context ludic), asemenea
atingeri au un caracter abuziv şi presupun
89
un referenţial comun, precum şi o relaţie
de apropiere, rar folosite de altfel.
- Atingeri „de control”: în această
categorie sunt incluse acele semnale tactile
care au rolul de a orienta comportamentul
sau atitudinea; o asemenea atingere poate
atenţiona cu discreţie, poate sugera un
îndemn sau dimpotrivă, o reţinere, în
respect cu comunicarea verbală sau cu altă
acţiune. Şi în acest sens lumea arabă, cu
predilecţie, are reprezentat acest fapt prin
obiceiurile tradiţionale curente. Astfel,
ţinerea sau sprijinirea mâinii părintelui
pe creştetul copilului este un exemplu
relevant prin care se manifestă autoritatea
şi în acelaşi timp ideea de protecţie.
- Atingerea „rituală”: din această categorie
fac parte atât atingeri cu semnificaţie
magică, în spaţiul religios, cât şi atingeri
specifice spaţiului profund, care şi-au
pierdut vechile sugestii, transmiterea
harului prin atingeri de la preot la preot sau
de la preot la credincios, atingerea cu un
obiect sacru, atingerea cu rol taumaturgic
păstrează caracterul ritual; strângerea
mâinii în semn de salut, lovirea palmei
drepte a două persoane în semn de urare,
de succes sau de felicitare sunt atingeri
care transmit implicarea, deşi uneori se
golesc de sens şi devin pur formale; în
această categorie sunt incluse şi atingerile
cu semnificaţie sexuală.
Comunicarea scrisă în operaţiile HUMINT
Scrisul a îmbrăcat la început forma
pictografică. Cu timpul s-a perfecţionat şi
transformat ulterior în scrieri cu litere de
alfabet. Scrisul şi comunicarea formează unul
şi acelaşi proces istoric-dialectic, determinat
de schimbarea şi dezvoltarea condiţiilor vieţii
materiale şi sociale. Limbajul scris constituie una
dintre cele mai importante şi mai revoluţionare
cuceriri dobândite de oameni în procesul muncii
şi în condiţiile convieţuirii în societate. El joacă
un rol deosebit în păstrarea şi răspândirea ştiinţei
şi a culturii, în precizarea şi realizarea diferitelor
raporturi sociale.
 INFOSFERA

Comunicarea nu a rămas la stadiul unei simple
comunicări de ştiri sau de veşti între oameni. S-a
dezvoltat continuu pe măsura evoluţiei relaţiilor
sociale ale lumii în general. Prin comunicare scrisă
se înţelege: scrisoare, conţinutul unei scrisori,
schimb de scrisori între două sau mai multe
persoane, raport sau legătură între fapte, lucrări,
fenomene şi situaţii. Prin comunicare scrisă se
mai înţelege totalitatea comunicărilor scrise care
intervin în activitatea unei persoane juridice cu
privire la relaţiile şi interesele ei. Comunicarea
făcută în scris de către o persoană fizică sau
juridică reprezintă un act de corespondenţă. În
cazurile concrete, însă, actele de corespondenţă
au denumiri diferite: ofertă, adresă, întâmpinare,
cerere, telegramă, reclamaţie, proces-verbal, afiş
comercial. Comunicarea scrisă este folosită atunci
când nu este posibilă comunicarea orală, când nu
există alt mijloc de comunicare, când comunicarea
scrisă este mai avantajoasă în comparaţie cu
celelalte mijloace de comunicare şi, îndeosebi,
întotdeauna este necesară existenţa unei forme
scrise. Pentru persoanele fizice, comunicarea
scrisă constituie o activitate ocazională. Pentru
organele de stat, instituţii şi celelalte organizaţii,
comunicarea constituie o activitate continuă,
o metodă de lucru, o modalitate de rezolvare a
multor probleme. Corespondenţa a făcut posibile
noi relaţii în viaţa politică, activitatea comercială,
în lumea culturală şi în existenţa cotidiană. Ea
respectă un anumit protocol şi presupune, atât
pentru emiţător, cât şi pentru receptor cunoaşterea
şi respectarea unor reguli. Ea mai presupune
confidenţialitate, fiind protejată de altfel de
prevederile legale. Violarea corespondenţei este
un act abuziv şi ilegal. Rolul comunicării scrise
reuneşte atât definirea corespondenţei cât şi
importanţa ei. Importanţa ei decurge din rolul pe
care îl joacă în activitatea structurilor din teatrele
de operaţii.
Bibliografie
1. Doctrina pentru informaţii, contrainformaţii şi
securitate a armatei - Bucureşti 2005;
2. PIVARIU, Corneliu, Lumea secretelor, Editura
PASTEL, Braşov, 2005;
3. GAVAT, Inge, Elemente de sinteza şi recunoaşterea
vorbirii, Editura Printech, Bucureşti, 2000;
4. BERCHEŞAN, V., M. Ruiu – Tratat de tehnică
criminală, Editura Little Star, Bucureşti, 2004;
5. www.us.army.mil.: FM2-22.3 – Human
Intelligence Collector Operation, Washington
2006: Cap.8 (Approach techniques and
termination strategies) şi Cap 9 (Questioning).

1
Cuvintele trebuie să fie bine alese, exacte şi potrivite cu ideile pe care le exprimă, să fie logic înlănţuite pentru a putea
fi înţelese încă odată, de asemenea se va avea grijă să fie evitate cuvintele sau expresiile cu mai multe înţelesuri,
neologismele, regionalismele, claritatea stilului este asigurată când se folosesc propoziţii şi fraze scurte.
2
Exprimare directă, firească, lipsită de exagerări.
3
Respectarea regulilor gramaticale.
4
Stilul comunicării trebuie să aibă în vedere un ton şi un mod deosebit de exprimare, cuviincios, respectuos şi demn, iar
în cazul unor nemulţumiri apărute în discuţie trebuie să predomine politeţea, buna cuviinţă şi demnitatea.

90
 INFOSFERA

CONFLICTUL – O ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ

Manuela VÂRLAN*

Abstract
From the psychological perspective of conflict analysis, outbreaks of conflicts are dependent on the
appearance of particular perceptions, beliefs, attitudes and motivations, all of which must change for conflict
resolution to occur. But because this article focuses on conflicts, which are characterized by their violent
viciousness and durability, greater emphasis is given to reconciliation than to conflict resolution. In such cases,
conflict resolution leads only the formal termination of the conflict. The establishment of peaceful relations
between the opposing structures depends on a successful reconciliation process, which in turn requires a
change of the conflictive ethos and formation of the alternative peace ethos.
Keywords: reconciliation, conflict, conflict resolution, ethos, beliefs, motivations.

Abordarea psihologică defineşte conflictul schimbarea oricăruia dintre elementele ei

prin acţiuni bilaterale însoţite de reacţii componente: opiniile oponenţilor, relaţiile obiect –
emoţionale puternice, pentru realizarea oponent, înlocuirea obiectului conflictului,
unor obiective proprii (obţinerea puterii şi apariţia unor condiţii care îngreunează sau exclud
a resurselor). Conflictul survine pe fondul interacţiunea oponenţilor, refuzul unuia dintre
contradicţiei pe un anumit subiect din punct de subiecţi de a interacţiona.
vedere al intereselor, dorinţelor şi pasiunilor. În Trăsăturile conflictului sunt:
procesul de comunicare interumană, conflictele - existenţa unei situaţii care este receptată
sunt inevitabile, acestea având funcţii atât de către participanţi ca fiind conflictuală;
pozitive, cât şi negative. Evidenţierea corectă a - indivizibilitatea obiectului conflictului,
cauzelor poate conduce la diminuarea nivelului adică obiectul conflictului nu poate
conflictului. Opiniile şi convingerile diferite sau fi împărţit între participanţii la
interacţiunea conflictuală;
simpla neînţelegere a mesajului receptat poate
- dorinţa participanţilor de a prelungi
crea o situaţie controversată. Dacă situaţia creată
interacţiunea conflictuală pentru
prezintă o ameninţare pentru atingerea scopului
atingerea propriilor lor scopuri şi nu de
propus, măcar pentru unul dintre participanţi,
a ieşi din situaţia creată.
atunci apare o situaţie conflictuală.
Conflictele sunt clasificate după o serie de
În dinamica oricărui conflict se evidenţiază
factori:
prezenţa unei situaţii conflictuale, apariţia - mijlocul de soluţionare;
incidentului, dezvoltarea conflictului. Schimbarea - sferele de manifestare;
situaţiei conflictuale duce la întreruperea - orientarea acţiunii;
conflictului respectiv, şi, posibil, dacă nu acesta - gradul de pregnanţă;
este soluţionat, declanşarea altuia nou. - numărul de participanţi;
Situaţia conflictuală este o noţiune mobilă, - prezenţa obiectului conflictului;
instabilă, care se poate transforma odată cu - necesităţile efectuate.

*
Expert psiholog în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

91
 INFOSFERA

Mijlocul de soluţionare a conflictelor dar sunt folosite mijloace indirecte de acţiune.

presupune împărţirea lor în antagonice (violente) Acestea se produc cu condiţia ca unul dintre
şi nonviolente, adică de compromis. Conflictele participanţi să se teamă de celălalt, deoarece el nu
violente (antagonice) reprezintă soluţionări are destulă putere şi forţă pentru o luptă deschisă.
ale antagonismului de tipul distrugerii părţilor Conflictul social se desfăşoară în formă
din conflict, în afară de una singură care va fi deschisă, forma ascunsă a acestui tip de
cea câştigătoare. De exemplu, războiul până conflict fiind tensiunea socială. Acuitatea şi
la obţinerea victoriei, înfrângerea deplină a rapiditatea desfăşurării conflictului sunt legate
adversarului. Conflictul de compromis admite de conştientizarea de către membrii grupului a
câteva variante de soluţionare pe baza schimbării interesului comun.
reciproce a scopurilor participanţilor la conflict, a Soluţionarea conflictului se poate face prin:
termenelor şi a condiţiilor interacţiunii. dezamorsarea tensiunii sociale în primele stadii
Natura apariţiei conflictelor este extrem ale formării situaţiei conflictuale, recurgerea la
de variată: politica, economia, relaţiile sociale compromis sau prin victoria uneia dintre părţi.
şi convingerile oamenilor. Această situaţie Structura conflictului este complexă,
determină împărţirea conflictelor în: politice, implicând componente cognitive, emoţionale,
sociale, economice şi organizatorice. volitive şi emoţionale.
În funcţie de orientarea acţiunii, se manifestă Componentele cognitive determină
conflicte verticale şi conflicte orizontale. O receptarea reciprocă a particularităţilor
trăsătură caracteristică a acestor conflicte este fiecăruia dintre elementele implicate în conflict.
împărţirea volumului puterii
de care dispun oponenţii în
momentul începerii interacţiunilor
conflictuale. În conflictele
verticale, volumul puterii scade
pe verticală, de sus în jos, ceea
ce determină condiţii de start
diferite pentru participanţii la
conflict. În conflictele orizontale
se presupune interacţiunea unor
subiecţi egali ca nivel al puterii
de care dispun.
Gradul de pregnanţă a
opoziţiei conflictuale presupune
evidenţierea conflictelor ascunse
şi a conflictelor deschise.
Conflictele deschise se caracteri-
zează printr-o confruntare clar
exprimată a oponenţilor: certuri,
controverse, ciocniri armate.
Interacţiunea este reglementată de
norme corespunzătoare situaţiei
şi nivelului participanţilor la
conflict.
În cazul conflictelor ascunse
lipsesc acţiunile exterioare
agresive între părţile în conflict,

92
 INFOSFERA
Printre acestea se numără: capacităţile
intelectuale de prelucrare a informaţiei şi de
asumare a deciziilor; gradul de includere a
persoanei în situaţia conflictuală, în diferite etape
ale dezvoltării ei; posibilitatea de autocontrol al
participanţilor la conflict; experienţa lucrului cu
oamenii şi experienţa profesională; conştiinţa
de sine, autoînţelegerea şi obiectivitatea în
aprecierea propriilor posibilităţi.
Componentele emoţionale ale conflictului
reprezintă totalitatea emoţiilor trăite de
participanţi.
Componentele volitive se manifestă ca
totalitatea eforturilor îndreptate către depăşirea
dezacordurilor şi a altor dificultăţi care apar
ca rezultat al contradicţiei dintre părţi şi către
atingerea scopurilor urmărite de participanţii la
conflict.
93
Componentele motivaţio-
nale formează nucleul
conflictului şi caracterizează
esenţa aspiraţiilor/ convingerilor
diferite ale participanţilor la
conflict.
Conflictele politice apar ca şi
consecinţă a disputelor sociale la
nivel statal sau între categoriile
sociale din cadrul unui stat. Ele
pot fi bilaterale sau multilaterale,
pot apărea în diverse sfere
de activitate (aplicarea unui
tratat internaţional, asumarea
răspunderii pentru o anumită
acţiune etc.). Un exemplu
relevant în acest sens a fost
întâlnirea sovieto-americană,
încărcată de tensiune, din 1985,
în cadrul căruia discuţiile nu
păreau să ducă nicăieri. În urma
unui schimb înfocat de replici,
preşedintele american Ronald
Reagan s-a ridicat furios şi a ieşit
din încăpere. Când a ajuns la uşă,
s-a oprit, s-a întors şi, într-o clipă,
şi-a modificat centrul de interes,
starea mentală şi emoţiile, trecând
de la furie la implicare. Aflat într-o
stare de spirit diferită a spus calm: „Chestia
asta nu funcţionează. Pot să-ţi spun Mihail şi
să-mi spui şi dumneata Ron? Aş vrea să discut cu
dumneata ca de la om la om, ca de la conducător
la conducător, să vedem dacă se poate,
într-adevăr să facem ceva care să merite efortul”.
Reacţia lui Gorbaciov a fost să-i întindă mâna
şi să spună: „Salut, Ron”. Reagan a răspuns:
„Salut, Mihail”. Acesta a fost începutul unei
prietenii care a durat până la moartea lui Reagan.
Mai târziu, Gorbaciov a declarat: „Cuvintele lui
au fost atât de convingătoare, încât n-am putut
să-l refuz”.
Relatarea de mai sus demonstrează
puterea modificării cadrului mental referitor
la o altă persoană, trecând de la o perspectivă
demonizatoare la una de câştigare a unui
aliat. De asemenea, evidenţiază puterea stării
 INFOSFERA
de spirit a unei persoane de a o influenţa pe alta,
pentru a evolua spre un scop de tipul win-win.
Persoanele cu încredere în sine, cu succes pe
plan social, reuşesc datorită capacităţii de a nu
se lăsa influenţaţi de convingeri limitative. În
1993, Ytzhak Rabin şi Yasser Arafat au semnat
acordul de pace de la Oslo, printr-o strângere
de mână care a „cutremurat lumea”. A fost, fără
îndoială, unul dintre cele mai dificile momente
din viaţa lui. Primul ministru al Israelului, fostul
comandant al Statului Major al armatei israeliene,
a făcut pace cu inamicul. Înainte de asasinarea
sa, Rabin a spus, în repetate rânduri, că Arafat
este aliatul Israelului în încheierea păcii şi că
aveau un obiectiv comun: acela de a face schimb
între pământ şi pace. Ytzhak Rabin era modelul
războinicului devenit ambasador al păcii, prin
viziune.
Conflictul din Orientul Mijlociu a fost
generat de inexistenţa sau ruperea raportului de
comunicare, împreună cu frustrarea provocată de
pierderea, de-a lungul generaţiilor, a teritoriilor, a
vieţilor omeneşti, a sentimentului de siguranţă şi
a identităţii.
În Irlanda de Nord, în anul 1997, Tony Blair
a dat mâna cu Gerry Adams, liderul SinnFein,
ceea ce i-a înfuriat pe unii protestanţi fanatici,
care l-au numit trădător. Blair a reflectat: „Îl
tratez pe Adams la fel cum tratez orice fiinţă
umană. Înainte să vorbim am dat mâna. Ceea ce
este cu adevărat important în situaţia de aici, din
Irlanda este să avem o atitudine de fiinţe umane.”
Blair a înţeles necesitatea de a se implica într-un
dialog şi a recunoscut că trebuie să înceapă cu
94
o strângere de mână, pentru a stabili respectul şi
bunăvoinţa. El a reuşit să delimiteze persoana
de problemă şi să se concentreze asupra
scopului final, cel al păcii, şi a recunoscut că
dezumanizarea unui individ nu este o metodă de
soluţionare a conflictului.
Concluzii
Abordarea conflictelor într-o manieră
pozitivă implică înţelegerea de către fiecare parte
că acestea pot fi soluţionate doar prin crearea
raportului de comunicare. Atitudinile precum
creativitatea, win-win şi curiozitatea au un aport
important în înregistrarea succesului.
Inacţiunea cauzată de pasivitate sau de lipsa
deciziei determină părţile aflate în conflict să
îl menţină, deoarece ele rămân prizoniere ale
propriilor convingeri limitative, de tipul „este o
problemă care nu se poate rezolva”, şi chiar sunt
căutate argumente în acest sens.
Bibliografie:
1. BAR – TAL, Daniel, From Intractable Conflict
Through Conflict Resolution to Reconciliation:
Psychological Analysis; School of Education,
Tel Aviv University, Political Psychology, Vol. 21
No 2, 2000
2. KOHLRIESER, George, Soluţionarea
Conflictelor şi Creşterea performanţei, Editura
Polirom, 2007
3. OGNEV, Ivan; RUSSEV, Vladimir, Securitatea
Psihologică, Editura Fundaţia Culturală Ideea
Europeană, Bucureşti, 2005.
 INFOSFERA

PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ
A PENSIONĂRII MILITARILOR

Cristian DOBRE*

Abstract
Retirement is undoubtedly an important stage in the life of every person, which is required to be
approached in a multidisciplinary and very serious way: political, economic, financial, legislative, medical,
social, cultural, psychological, etc.
Knowledge of the psychological aspects of retirement by both retirees and other social actors (family,
colleagues, society) is essential for the successful transition of the military - because we speak of it - from the
active life of time of service, to retirement-specific.
Thus, throughout this article will try to answer some of the most frequent questions about retirement,
but in no case to the legislative ones.
Keywords: retirement, adaptation, military.

Introducere specialitate temeinice şi o sănătate optimă,

Un sentiment intens al datoriei faţă de ţară
şi unitatea militară de apartenenţă, un reflex de
disciplină puternic înrădăcinat în comportamentul
curent, o toleranţă la muncă dusă dincolo de
orice limită, o gândire limpede, marcată de
responsabilitate totală faţă de interesul naţional,
sentimentul utilităţii sociale, disponibilitatea de
a-şi da viaţa pentru apărarea ţării, la nevoie, o etică
socială în care predomină onoarea, camaraderia,
ordinea, curajul, demnitatea, preţuirea faţă
de valorile naţionale tradiţionale (unitatea,
independenţa, suveranitatea României, Drapelul
de Luptă şi uniforma militară), respectul profund
faţă de istoria naţională şi jertfa înaintaşilor,
gândul de a spune oricând „am înţeles!” şi de
a trece, necondiţionat, la executarea ordinului
superiorului, o percepţie realistă a statutului de
„militar” într-o societate nu lipsită de controverse
şi convulsii - toate sprijinite pe o condiţie fizică
bine întreţinută, un bun moral, cunoştinţe de
reprezintă portretul general al oricărui militar
activ.
O viaţă întreagă, uneori începută de timpuriu,
de pe băncile liceului militar, în care ciclul
datoriei faţă de ţară s-a repetat, an după an, fie în
unitate, fie în poligoane – la exerciţii militare de
toate felurile, fie în serviciul de luptă permanent,
fie în vreun teatru de operaţii militare de pe oarece
meridian al Globului sau în misiuni internaţionale,
de tip ONU, NATO/UE, diplomatice, fie la
cursuri şi stagii de pregătire în instituţii naţionale
sau internaţionale de învăţământ – este pe cale să
se transforme, total şi ireversibil în altceva – în
ceea ce va avea să aducă pensia…
O viaţă, care a cules, cu siguranţă, multe
succese profesionale – înfăţişate, cu generozitate,
prin distincţiile naţionale şi militare primite,
promovarea în ierarhia militară, mulţumirea
sufletească, a sentimentului datoriei împlinite şi
misiunii executate cu succes, dar care a acumulat

*
Expert psiholog în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

95
 INFOSFERA

şi multiple sacrificii personale, reflectate, prin:vârsta de 65 de ani ca etatea la care va surveni

absenţa de lângă cei dragi în momente importante, retragerea din activitate. Astfel, pentru prima
dislocarea dintr-o garnizoană în alta, aşa cum au dată pensionarea a apărut în Germania, iar, în
cerut-o imperativele de securitate ale momentului, următorii ani s-a extins, cu repeziciune, în mai
petrecerea unor perioade îndelungate în condiţii toate ţările Europei Occidentale. Evident, nu toate
precare şi periculoase de viaţă - în comandamente, domeniile de activitate se bucurau de privilegiul
camere de criză, aplicaţii, exerciţii sau în teatrele
pensionării, în prima fază. Acest lucru a constituit
o provocare pentru bresle, în general, şi lucrători,
de acţiuni militare, sentimente de tristeţe profundă
generate de pierderea unor camarazi în misiune şi în mod particular, ceea ce avea să se finalizeze cu
nu numai – este pe cale să se schimbe dramatic succes abia după anii ’60.
odată cu pensionarea. Asigurarea mijloacelor minime de subzistenţă
Satisfacţie, nostalgie, revoltă, mândrie, ale bătrânilor se baza, parţial, pe munca lor şi,
nemulţumire, linişte sufletească, gânduri de viitor,
parţial, pe întreţinerea pe care aceştia aveau să
melancolie, proiecte finalizate, insuccese, multe o primească de la familie, potrivit cutumelor
amintiri vii – sunt doar câteva dintre sentimentelevremii.
amestecate ce însoţesc momentul pensionării… Dezvoltarea organizaţiilor profesionale
Fie că acest moment a fost cunoscut cu şi a celor sindicale a impus guvernelor ca tot
precizie de ani de zile, fie că a apărut în mod mai multe categorii de meserii să se bucure de
neaşteptat, printr-un context social neprevăzut, beneficiile pensionării.
el exercită aceeaşi furtună psihologică pentru În ceea ce-i priveşte pe militari, aceştia s-au
fiecare pensionar, furtună ce este normală, în celebucurat, însă, de o mare recunoaştere socială
din urmă, pentru orice nou…început. pentru loialitatea, curajul şi spiritul lor de
Aşadar, acest articol îşi propune să abordeze, sacrificiu încă din vremea Imperiului Roman.
dintr-o perspectivă preponderent psihologică, Astfel, ei au primit atât bani, cât şi pământ, în
provocările pensionării – moment inevitabil în funcţie de gradul şi meritele lor. Acest obicei s-a
viaţa oricărui militar. perpetuat în mai toate societăţile, astfel încât în
prezent, în marea majoritate a statelor, şi cu atât
Când a apărut noţiunea de pensionare? mai mult în armatele moderne ale lumii de azi,
Explorarea datelor istorice la dispoziţie personalul militar beneficiază de un sistem de
ne-a permis să identificăm faptul că primele pensii diferit de cel al civililor.
consemnări legate de pensionare, ca şi act social,
datează din anul 1883, din vremea lui Otto von Ce presupune pensionarea?
Bismarck (Weisman,M.L. 1999), care a decretat Privită dintr-o perspectivă psiho-socială,
pensionarea reprezintă un demers complex de
retragere a unei persoane din activitatea curentă,
de renunţare la rolul şi statutul său social, după
un număr bine definit de ani de muncă ori vârstă,
în schimbul unui sprijin financiar, acordat în
condiţiile legii.
Aşadar, pensionarea presupune renunţarea,
de bună-voie sau fortuit - atunci când survine ca
urmare a bolii sau a unei invalidităţi, la munca
desfăşurată de un subiect până la o anumită
dată, fapt ce-i schimbă dramatic locul şi rolul în
societate.
Retragerea din activitate, fie ea survenită
urmare a vârstei, a unei boli sau a altor cauze -

96
 INFOSFERA
implică, fără echivoc, faptul că persoana de
referinţă va trebui să renunţe atât la îndatoririle
sale zilnice, cât şi la privilegiile conferite de
slujba sa anterioară.
Acest demers poate fi primit mai uşor ori
mai greu de fiecare în parte, în funcţie de o serie
de factori, dintre care enumerăm: condiţiile şi
privilegiile de la locul de muncă, proiectele de
viitor, valoarea pensiei, suportul familiei, relaţiile
interpersonale cu foştii colegi/şefi, pasiunile şi
priceperile persoanei, starea de sănătate fizică şi
mentală, personalitatea subiectului, pregătirea sa
psihologică pentru despărţirea de locul de muncă.
În cazul militarilor, pensionarea intervine
mai repede decât în cazul profesiilor civile,
fapt justificat de erodarea sănătăţii individuale
şi intensitatea activităţilor din acest sector de
activitate. Acest fapt generează un alt aspect
specific pensionarilor militari, reprezentat de
faptul că aceştia, deşi şi-au încheiat angajamentul
social cu instituţia, prezintă o inerţie de lucru
puternică, simţindu-se, încă, în putere pentru a
presta alte activităţi în binele lor şi al societăţii.
Pregătirea profesională temeinică, antrenamentul
şi conduita lor contribuie la dorinţa lor firească de
a-şi continua activitatea şi de a rămâne implicaţi
social.
Cum ne pregătim de pensionare?
De regulă, legislaţia în materie de pensionare
este una clară şi stabilă, fapt ce conferă o
perspectivă bine definită fiecărei persoane, cu
privire la momentul retragerii din activitate, cu
mulţi ani înainte ca acest lucru să se întâmple în
fapt.
Acest aspect oferă predictibilitate cu privire
la paşii de urmat înainte de pensionare, atât pentru
individ, cât şi pentru organizaţia din care acesta
face parte.
Pregătirea pentru pensionare începe, aşadar,
cu mult timp înainte de situaţia de referinţă,
poate din momentul în care persoana decide
să cotizeze la un fond de pensii privat sau să
deruleze, în paralel cu activitatea de bază, unele
activităţi colaterale, în acord cu prevederile
legale în vigoare şi cu pregătirea profesională sau
pasiunile sale.
97
Atunci când pensionarea este „forţată” de
anumite procese legislative sau economice,
pregătirea subiectului pentru acest moment se
reduce dramatic, iar, uneori, deciziile sunt luate
pripit, sub impulsul momentului ori al influenţei
generate de conformitatea la grup.
Pregătirea pentru pensionare, în general, şi
a unui militar, în mod special, ar trebui să ia în
calcul cel puţin următoarele aspecte:
- finalizarea sau predarea spre alte persoane
a proiectelor în derulare;
- transferul unei părţi din experienţa
personală la cei ce vor veni să preia
îndatoririle lăsate de pensionar;
- rezolvarea eventualelor probleme
administrative cu instituţia;
- discuţii cu familia referitoare la ceea
ce va avea să urmeze după pensionare
– schimbarea programului şi rutinelor
în familie, deschiderea unei afaceri,
implicarea într-un proiect personal de tip
hobby sau angajarea în altă organizaţie;
- implicarea în proiectele familiei – ca de
exemplu, construirea/modernizarea unei
locuinţe, acordarea de ajutor la creşterea şi
educarea nepoţilor etc.;
- rezolvarea eventualelor probleme de
sănătate;
- urmarea unor cursuri, care să faciliteze un alt
gen de activitate post-pensionare etc.
Fiecare dintre sugestiile menţionate este
puternic condiţionată de personalitatea, pregătirea
şi experienţa profesională a persoanei ce urmează
a se pensiona.
Există o perioadă de adaptare, după
pensionare?
Da, cu siguranţă, există o perioadă de
adaptare, după momentul oficial al pensionării.
Pensionarea este percepută de cele mai multe
persoane ca o schimbare dramatică şi ireversibilă în
viaţă, cu conotaţii preponderent negative, urmare a
scăderii veniturilor şi pierderii statutului social. În
general, femeile se adaptează mai bine la pensie
decât bărbaţii, urmare a angrenării lor mai facile
în activităţi casnice şi în relaţia cu nepoţii. De
asemenea, persoanele care au îndeplinit funcţii
 INFOSFERA
de execuţie par a se obişnui mai bine cu pensia,
comparativ cu cele care au deţinut funcţii de
conducere.
În cazul acordării unor facilităţi la pensie,
uneori asociate cu reducerea vârstei standard
de pensionare, se stimulează puternic tendinţa
de retragere din activitate şi se diminuează
conotaţiile negative ale pensionării, asociate cu
scăderea nivelului de venituri.
Adaptarea individului la viaţa de pensionar
este relaţionată, în primul rând, cu atitudinea sa
faţă de noul statut social, dar şi cu personalitatea
subiectului, profesia şi specializarea acestuia,
exercitate anterior, genul său şi cu nivelul de
racordare la noul context de viaţă.
Toate aceste elemente pot grăbi sau încetini
ritmul adaptării la viaţa de pensionar.
Factorii psihologici, care favorizează
adaptarea persoanei la noul statut social sunt:
- o personalitate puternică, stabilă emoţional;
- o orientare atitudinală optimistă,
constructivă cu privire la viitor;
- un comportament activ, în care funcţionarea
intelectuală să rămână la un nivel optim;
- o detaşare, treptată, de problemele curente
ale locului de muncă anterior;
- reorientarea intereselor spre alte arii de
preocupări, fie ele casnice sau profesionale
(eventual reangajarea sau colaborarea part-
time cu diferite firme sau instituţii etc.);
- acordarea unei atenţii sporite relaxării şi
petrecerii plăcute a timpului liber (lectură,
scrierea unor cărţi, pasiuni artistice, tehnice
ori de altă natură, vizitarea muzeelor,
vizionarea spectacolelor artistice,
vernisarea unor expoziţii, drumeţii,
excursii, activitate de voluntariat, întâlniri
cu prietenii, exerciţii fizice de menţinere
într-o formă bună, sport, achiziţionarea
unui animal de companie, agricultură
ecologică, înfiinţarea unei organizaţii
neguvernamentale ori chiar a unei
firme etc.);
- învăţarea unei limbi străine sau a unei
anume activităţi ce ar produce plăcere;
98
- disponibilitate mare pentru a învăţa lucruri
noi legate de mediul antreprenorial şi nu
numai;
- angajarea, fie ea şi temporară, într-o altă
organizaţie sau crearea propriei afaceri.
Aceşti factori pot conduce la o adaptare facilă
la noul statut, cu efecte pozitive semnificative
pentru persoană, dintre care se vor enumera: o
racordare rapidă la noua realitate, sentimentul
datoriei împlinite, sentimentul de utilitate socială,
sentimentul de persoană realizată, sentimentul de
satisfacţie pentru ajutorul oferit celor dragi şi nu
numai.
Reorganizarea vieţii de cuplu, cu acordul
ambilor parteneri şi chiar al copiilor, spre binele
întregii familii este esenţială la momentul
pensionării, în special atunci când sunt diferenţe
importante între momentele de ieşire la pensie
ale soţului şi soţiei. Partenerul de viaţă are un rol
esenţial în sprijinirea „tânărului pensionar” de
a trece de momentele critice şi de a-i da un nou
sens în viaţă. De aceea, este important ca acesta
să înţeleagă că persoana care a ieşit la pensie
nu are nevoie de cocoloşire, ci de valorizare
şi încurajare pentru implicarea sa în diverse
activităţi. Transferul total al sarcinilor casnice
către „tânărul pensionar” i-ar putea agrava starea
de insecuritate şi de inutilitate şi îneca visele,
preocupările şi pasiunile încă înainte ca acestea
să se contureze cu adevărat. Echilibrul în această
problematică ar putea reprezenta, însă, soluţia
ideală a armoniei în familie.
Factorii psihologici, care defavorizează
adaptarea persoanei la noul statut social sunt:
- menţinerea unei legături emoţionale prea
puternice cu fostul loc de muncă sau
desprinderea, cu greutate, de îndatoririle şi
privilegiile oferite de acesta;
- dominanţa sentimentului de inutilitate
socială, în special în absenţa unor
angajamente familiale sau profesionale
certe;
- menţinerea regretelor sau nemulţumirilor
generate de vechiul loc de muncă şi
exacerbarea acestora prin diverse forme şi
ocazii;
 INFOSFERA
- alimentarea unei atitudini catastrofice cu
privire la viitor, concentrată pe temerile
legate de neacceptarea şi izolarea socială,
crize de gelozie, abandonul din partea
prietenilor şi cunoscuţilor, lipsa de
activitate, îmbolnăvirea, moartea;
- dorinţa exagerată de a reintra, cu orice
preţ, în câmpul muncii, din nou;
- comparaţiile răutăcioase cu foşti colegi,
care, în prezent, pot ocupa funcţii de
conducere importante;
- discrepanţele mari şi nerealiste între
nivelul de aşteptare cu privire la noul
loc de muncă obţinut după pensionare şi
realitatea economică a firmei sau instituţiei
respective;
- întreruperea bruscă a vieţii active, cu
blocarea totală a activităţii intelectuale sau
fizice.
Aceşti factori negativi pot conduce la apariţia
unor simptome nedorite, dintre care se pot
aminti: probleme de natură psiho-clinică şi chiar
psihiatrică (cum ar fi: insomniile, depresiile,
irascibilitatea, egocentrismul, ipohondria etc.),
scăderea stimei de sine, consumul exagerat de
alcool, creşterea neîncrederii în sine, detaşarea de
ritmul vieţii şi pierderea iniţiativei, o atitudine de
nemulţumire şi ostilitate perpetuă şi generalizată,
izolarea, teama patologică de boală, refugiul în
activităţi mistico-religioase, abuzul de substanţe
(cafea, tutun etc.).
Majoritatea persoanelor ieşite la pensie se
adaptează la noul statut foarte bine. Cercetările
empirice realizate de autor în ultimii ani au pus
în evidenţă următoarele faze ale procesului
adaptativ:
Faza de pre-pensionare, în care apar primele
griji referitoare la noul statut. Acestea sunt
orientate, cu precădere, în special la început, în
direcţia elementelor de natură financiară, pentru
99
ca mai apoi ele să fie direcţionate spre aspecte
cu relevanţă psiho-socială. Întrebări de tipul: Ce
pensie îmi iese?, Ce o să fac eu la pensie?, Unde
mă angajez?, Ce o să zică familia/prietenii?, Fac
bine că mă pensionez? etc. – sunt foarte frecvente
în această perioadă. Este important ca pensionarea
să fie privită mai degrabă ca o oportunitate
oferită de societate, decât ca un sfârşit al carierei
profesionale.
Momentul pensionării reprezintă exact
secvenţa de timp când, în mod oficial, se produce
pensionarea. Acesta este, în cele mai multe
cazuri, încărcat de o multitudine de sentimente
contradictorii, care-i pot emoţiona până la lacrimi
şi pe cei mai duri. Este faza în care se citeşte
ordinul de trecere în rezervă, se spun discursurile
de mulţumire, se organizează petrecerea de
rămas bun, se predau atribuţiile funcţiei deţinute
şi eventualele materiale avute în primire. Locul
întrebărilor îl pot lua exclamaţiile de tipul: Sunt
pensionar!, Am ajuns şi la acest moment!, O fi
bine, o fi rău!, Mi-am făcut bine datoria faţă de
ţară!, Asta e! etc.
Faza de pensionare propriu-zisă are trei
etape, care îi dau propria arhitectură, după cum
urmează:
Etapa I – iniţială este marcată de o linişte
relativă psihologică şi comportamentală, urmare
a faptului că ea se întinde pe aproximativ
1-2 luni şi seamănă foarte bine cu un concediu.
Pensionarul continuă să rămână conectat cu
instituţia, într-o formă sau alta, colegii obişnuind
să-l sune, fiind preocupat de problemele
administrative specifice pensionării, acesta
pleacă în vacanţă, se ocupă de rezolvarea unor
chestiuni curente acasă etc. Totuşi, această
perioadă poate fi caracterizată şi de nelinişti,
stres şi o stare de insecuritate, în special pentru
persoanele al căror venit scade semnificativ după
pensionare sau au avut probleme cu instituţia
angajatoare.
 INFOSFERA
Etapa a II-a – de frământări – se poate
întinde pe 1-2 ani şi este, de regulă, cea mai
tumultoasă, deoarece provocările pensionării
pot fi agravate sau diminuate de factorii descrişi
mai sus. Este important ca în această etapă
pensionarul să intre în consonanţă cu noul său
statut. Uneori, din dorinţa de a-şi demonstra
utilitatea socială sau de a-şi rotunji veniturile,
unii pensionari militari acceptă posturi situate
cu mult sub nivelul statutului social al funcţiilor
deţinute anterior, ceea ce-i afectează atât pe ei, cât
şi prestigiul organizaţiei militare, în ansamblul
său. La acest moment se apreciază că rolul
social al pensionarului este mai important decât
productivitatea muncii sale. Acest aspect este
mult mai dominant în cazul în care partenerul
de viaţă continuă să muncească pentru încă o
lungă perioadă de timp. Incapacitatea persoanei
de a trece cu bine peste această etapă a adaptării
poate genera apariţia nevrozelor, anxietăţii sau
depresiei. În caz contrar, se instalează, firesc,
etapa următoare.
Etapa a III-a – de liniştire – începe la
momentul în care pensionarul şi-a creat noile
rutine, s-a împăcat cu statutul său social, şi-a
regăsit locul şi locul în societate şi familie, se
simte împlinit şi confortabil. Evident, pot fi
persoane care nu se vor obişnui niciodată cu
acest statut şi vor continua să exploreze noi şi noi
oportunităţi, dar, poate, pentru aceştia din urmă,
aceasta este noua lor „rutină”.
Uneori, cele trei etape descrise mai sus se
pot relua, ciclic, în cazul în care pensionarul se
reangajează şi îşi pierde locul de muncă, dar,
de regulă, acestea survin cu o intensitate mai
redusă.
Deşi 80% dintre pensionari nu sunt cu
adevărat pregătiţi pentru această perioadă,
majoritatea reuşesc să se adapteze cu bine la
noul statut social. La acest aspect contribuie şi
starea de sănătate, care, în absenţa unor excese,
se va îmbunătăţi, cel puţin, la început, pe fondul
relaxării, al diminuării stresului de la locul de
muncă, al scăderii responsabilităţii sociale şi
orientării atenţiei şi activităţii spre lucruri plăcute,
de tip hobby.
100
Aşadar, atitudinea faţă de această perioadă a
vieţii este foarte importantă şi clădeşte confortul
psihologic, social, economic şi financiar al
pensionarului.
O atitudine exagerată de economie, de
strângere a banilor „pentru zilele negre” sau
„pentru copii” poate umbri perspectiva unei
relaxări binemeritate, după o lungă viaţă de
muncă grea şi reduce şansele ca pensionarul
să călătorească prin lume, să-şi îndeplinească
un vis din tinereţe, să se ocupe de pasiunile
sale etc. Acest ultim aspect, semnalat mai sus
ţine, însă, şi de cutumele culturale şi sociale
româneşti, încă bine înrădăcinate în minţile
oamenilor.
Ce poate face instituţia pentru facilitarea
adaptării persoanei la statutul de pensionar?
În societăţile dezvoltate şi cu atât mai mult
în armatele moderne pensionarea militarilor
reprezintă un demers comun, al persoanei şi
al angajatorului. Uneori, întreaga societate
contribuie la acest demers.
Dincolo de provocările adaptative ale
persoanei de a trece de la un statut la altul,
organizaţia şi societatea au şi ele rolul lor.
Astfel, iată unele dintre rolurile pe care
organizaţiile militare le pot deţine, pentru
pensionari:
- trimiterea lor la cursuri de reconversie
profesională, în domenii precum:
antreprenoriat, administraţie publică
locală, start-up business, pedagogie etc. -
cu 1-2 ani înainte de pensionare;
- contribuţia la sprijinirea organizaţiilor
neguvernamentale de pensionari;
- menţinerea legăturii cu persoanele de
valoare, care pot oferi din experienţa lor
organizaţiei, prin invitarea la conferinţe,
work-shopuri, mese rotunde, comisii de
expertiză, activităţi didactice, de consiliere
şi demonstrative etc.;
- sprijinirea unor ONG-uri ale pensionarilor
militari, destinate promovării valorilor
naţionale şi militare;
- implicarea şi invitarea pensionarilor la
festivităţi şi ceremonialuri militare;
 INFOSFERA
- conferirea dreptului de port al uniformei
militare, după pensionare, în condiţiile
legii;
- sprijinirea angajării în administraţia de stat
locală şi centrală a unor militari în rezervă,
conform cu legislaţia în vigoare;
- sprijinirea publică a angajării în sectorul
privat a unor militari pensionari, prin
crearea unei baze de date naţionale în care
pensionarii îşi pot depune CV-urile, iar
firmele private cerinţele de angajare;
- continuarea procesului de avansare în
grad, în rezervă, pentru cei ce probează
dedicaţie şi competenţă în activităţile de
sprijin ale organismului militar;
- promovarea de acte normative destinate
valorizării sacrificiilor pensionarilor
militari, cu precădere ale veteranilor.
Implicarea societăţii în procesul de
îmbunătăţire a vieţii celor 5,23 milioane
de pensionari (INS, 2017), în general, şi a
celor militari, în mod special, poate viza
crearea unor programe pentru aceştia, atât la
nivelul administraţiei locale, cât şi la nivel
101
guvernamental, care să includă: activităţi de
socializare, civice, culturale, turistice, didactice,
lucrative – de tip „lucru la domiciliu”, de
instruire, de asociere pe domenii de activitate
şi nu numai. În plus, programele de asistenţă
medicală şi socială pentru pensionari ar trebui
îmbunătăţite substanţial, după modelul altor ţări
dezvoltate. Utilizarea forţei intelectuale şi chiar
a priceperii productive a multora dintre aceşti
pensionari se apreciază că nu poate fi ignorată la
nivel naţional.
Există vreo legătură între pensionare şi
îmbătrânire?
Aceasta este una dintre cele mai dificile
întrebări, deoarece ea aduce în atenţie o serie
de legături puternice între un eveniment
eminamente socio-legal – pensionarea şi unul
bio-psihologic – îmbătrânirea.
Astfel, în ciuda asigurărilor mai mult sau
mai puţin de complezenţă, potrivit cărora
„ieşirea la pensie a lui X reprezintă o pierdere
pentru organizaţie”, în realitate societatea şi
organizaţia au acceptat că, după o anumită vârstă,
 INFOSFERA
randamentul unei persoane la locul de muncă
scade simţitor şi este timpul ca alţii, mai tineri,
plini de entuziasm şi energie să ducă mai departe
tradiţiile acesteia.
Pensionarea se apropie, astfel, în mod natural -
dacă intervine după vârsta de 65 de ani - de
bătrâneţe, adică de ultima fază a ciclului uman
vital, fiind asociată, natural, mai degrabă cu
vârsta a III-a decât cu un nou început.
În cazul pensionarilor militari, însă, vârsta
retragerii din activitate fiind mai redusă, oferă,
încă, o vastă plajă de oportunităţi de continuare
a vieţii active.
Îmbătrânirea, însă, trebuie privită din două
perspective: biologică şi psiho-socială, asta
deoarece cele două dimensiuni ale sale nu sunt,
obligatoriu, sincronizate una cu alta. Astfel, de
exemplu, o persoană poate continua să fie „tânără”
din punct de vedere psihologic şi după vârsta
de 65 de ani, în măsura în care îşi conservă
simţul umorului, are o viaţă socială bogată,
cu multe interacţiuni (rude, prieteni, foşti
subordonaţi, colegi, cunoscuţi etc.), manifestă
un interes activ pentru ceea ce se întâmplă în
jurul său, continuă să fie implicată social, emite
judecăţi de valoare etc., deşi, de exemplu,
102
organismul său prezintă unele semne evidente de
disfuncţionalitate, din punct de vedere biologic –
prezenţa unor boli cardiovasculare sau/şi
degenerative (diabet, cancer etc.). Deteriorarea
biologică a organismului după 65 de ani este
una normală, ce nu trebuie să producă alarme
nejustificate. Astfel, orice persoană trebuie să
se aştepte ca: din punct de vedere somatic -
mişcările să-i fie mai greoaie şi pielea să i se
încreţească; din punct de vedere senzorial - să
i se diminueze capacităţile perceptive auditive,
vizuale, olfactive, kinestezice; din punct de
vedere visceral - să-i apară unele tulburări
în funcţionarea unor organe (inimă, plămâni,
rinichi, ficat etc.); din punct de vedere neuro-
logic - să i se diminueze capacitatea de reacţie
la stimuli, capacitatea de concentrare şi atenţia,
memoria să-i joace feste, capacitatea de gândire
să-i fie afectată; din punct de vedere psihologic –
să gândească egocentric (fiind mai preocupat
de bolile sale, de faptul că alţii îl deranjează,
să-şi amintească eşecurile vieţii sale etc.), să
i se reducă interacţiunile sociale, urmare şi a
faptului că mulţi din cunoscuţii săi au trecut
deja în nefiinţă sau se confruntă cu probleme
de sănătate ce nu le mai permite să menţină
 INFOSFERA

contactul, să devină mai irascibilă, negativistă, sănătate (tratarea bolilor bătrâneţii şi protezarea
capricioasă, nervoasă în conversaţii. Pot apare deficienţelor senzoriale) – reprezintă reţeta ideală
şi probleme psihiatrice la unele persoane, fapt a unei bătrâneţi senine şi a unei pensii lungi.
ce poate genera tulburări emoţionale sau boli
psihice diverse. Bibliografie selectivă:
Disocierea dintre bătrâneţea psihologică şi 1. CREŢU, T., Psihologia vârstelor, Editura
biologică depinde atât de fiecare persoană în Polirom, Iaşi, 2009;
parte, cât şi de cei apropiaţi acesteia. Astfel, 2. CASSIDY, D., A Manager's Guide to Strategic
menţinerea utilităţii sociale, a unei minţi Retirement Plan Management, Wiley, John Wiley &
antrenate şi active, a unei bune relaţionări Sons, Inc., New Jersy, 2006;
interpersonale în familie sau/şi societate, a 3. DOBRE, C., Psihologie operaţională, Editura
unei atitudini pozitive şi optimiste generale UNAp, „Carol I”, Bucureşti, 2016;
reprezintă doar câteva dintre micile secrete 4. DOBRE, C., Psihologie diplomatică, Ediţia a II-a,
ale „tinereţii fără de bătrâneţe”, demonstrate Editura UNAp, „Carol I” , Bucureşti, 2013;
de multiplele exemple de oameni de ştiinţă 5. MILNE, D., The Psychology of Retirement_
sau artişti renumiţi, care au creat capodopere Coping with the Transition from Work-Wiley-
după 65 de ani. Blackwell, Wiley-Blackwell, 2013;
La acest aspect se adaugă şi faptul că 6. Le VITRE, Ray, 20 Retirement Decisions You
speranţa de viaţă a oamenilor a crescut constant, Need to Make Right Now-Sphinx Publishing,
de-a lungul secolelor, astfel încât, în România 2014;
este de 75 ani, în condiţiile în care se situează 7. STEBBINS, R.A., Planning Your Time in
pe la mijlocul clasamentului internaţional, al Retirement_ How to Cultivate a Leisure Lifestyle
cărui vârf este reprezentat de Monaco cu 89 ani to Suit Your Needs and Interests, Rowman &
(IMOPEDIA, 2016). Littlefield Publishers, 2013;
O viaţă echilibrată şi activă, fără excese 8. WEISMAN, M.L., „The History of Retirement,
alimentare, cu o rutină zilnică ce include mişcarea From Early Man to A.A.R.P.i”, New York Times,
în aer liber, socializarea permanentă cu cei dragi 1999;
ori cu alte persoane de interes, cu o igienă mentală 9. POPA, M., Psihologie militară, Editura Polirom,
corectă, cu o atitudine constructivă faţă de propria Iaşi, 2012.

103
INFOSFERA

104