Sunteți pe pagina 1din 10

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BARNUTIU”

SPECIALIZAREA POLITIE COMUNITARA

MUNCA INFORMATIVA

POPA LAURA IOANA


Noţiuni generale

Pentru obţinerea, preluarea, corelarea şi interpretarea informaţiilor


este nevoie de inteligenţă umană. Ea depăşeşte performanţa oricărei
tehnologii, pentru că cuprinde sferele de gândire, creaţie şi motivaţie ale
infractorului. Până astăzi, nu s-a descoperit un aparat care să descifreze
astfel de taine, dar omul a creat în consecinţă altceva – informatorul – adică
un alt om care, instruit în mod corespunzător, poate furniza exact acele date
şi informaţii necesare societăţii pentru combaterea criminalităţii.
Munca informativă are trei etape :
- culegerea de informaţii;
- verificarea informaţiilor;
- valorificarea informaţiilor;
Culegerea de informaţii se realizează în mod organizat şi urmăreşte
cunoaşterea şi stăpânirea permanenta a situaţiei operative, cât şi soluţionarea
competentă a cauzelor concrete aflate în lucru.
Culegerea de informaţii se realizează printr-o varietate de căi şi
procedee secrete sau deschise . Procedeele deschise, la îndemâna oricui, sunt
multiple şi generează permanent un volum apreciat de informaţii reale sau
false.
În ceea ce priveşte verificarea şi valorificarea informaţiilor, trebuie
reţinut că prezintă aceeaşi importanţă ca şi culegerea de informaţii. Aceste
activităţi finalizează faza informativă a oricărei acţiuni; de ele depinde
succesul sau insuccesul activităţilor anterioare.
Valorificarea corectă a unei informaţii are ca rezultat încununarea a
numeroase activităţi ce au premers obţinerea ei, valorificarea ei
necorespunzătoare poate aduce grave prejudicii atât cauzei în speţă, cât şi
activităţii în ansamblu.

Principiile muncii informative


În condiţiile statului de drept, activitatea poliţiei nu se poate desfăşura
fără principii riguroase care să asigure realizarea integrală a atribuţiilor ce i-
au fost conferite şi, în acelaşi timp, să garanteze respectarea legilor, a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

2
Arta şi puterea informaţiilor se sprijină pe anume principii şi metode,
care pot fi socotite definitorii pentru o ştiinţă a informaţiilor, de-sine-
stătătoare.
Obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor se realizează în baza
următoarelor principii:
- principiul utilităţii sociale;
- principiul cooperării;
- principiul echidistanţei politice; principiul respectării legilor şi drepturilor
cetăţeneşti;
- principiul conspirativităţii şi respectării secretului;
- principiul operativităţii şi oportunităţii.

Principiul utilităţii sociale


Atribuţiile care revin poliţiei scot în evidenţă importanţă socială a
acestei instituţii indispensabile oricărui stat de drept. Obţinerea de informaţii
trebuie să contribuie la asigurarea ordinii de drept, protecţiei vieţii,
integrităţii corporale şi sănătăţii cetăţenilor, avutul public şi privat, ceea ce
dovedeşte necesitatea şi utilitatea acestei activităţi în beneficiul societăţii.
Activitatea poliţiei de a obţine informaţii confidenţiale nu poate avea
niciodată un caracter privat, această delicată şi dificilă misiune este
subordonată exclusiv misiunii generale a poliţiei şi anume prevenirii
infracţiunilor, descoperirii infractorilor şi trimiterii lor în judecată..

Principiul cooperării
Se referă la conducerea muncii informative, în timp şi în spaţiu,
punctual, pe misiuni şi acţiuni de luptă ale tuturor eşaloanelor.Cooperarea se
desfăşoară fie între compartimentele structurii de informaţii, între instituţii
de acelaşi fel, fie între acestea din urmă şi alte instituţii care să vină în
ajutorul rezolvării unor sarcini specifice ori să dea soluţii, expertize în
anumite probleme controversate, inclusiv instituţii şi sucursale străine.
Cooperare, colaborare, conlucrare înseamnă a lucra împreună cu
cineva, a-şi da concursul, a participa activ la realizarea unei acţiuni care se
efectuează în comun, în întregime sau pe părţi.
Un alt aspect îl constituie cooperarea dintre poliţişti. Având în vedere
că o anumită informaţie necesară nu poate fi obţinută întotdeauna de cel
căruia îi este şi utilă, acesta apelează la un alt poliţist care are (sau îşi poate

3
crea) condiţii mai bune de a o extrage din mediul, locul sau obiectivul în
care există.

Principiul echidistanţei politice


Ca şi alte activităţi specifice poliţieneşti, obţinerea de informaţii se
derulează independent de orice influenţă politică. Organizarea culegerii de
informaţii face abstracţie totală de calitatea politică, simpatiile de partid sau
convingerile politice ale persoanei aflate în atenţie.
Scopul pentru care aceasta este supravegheată informativ este legat
efectiv de sfera dreptului. Spionajul politic efectuat de poliţie este blamat în
toate statele de drept, este interzis cu desăvârşire şi constituie un abuz
incalificabil.

Principiul respectării legilor şi drepturilor cetăţeneşti


Poliţia apără ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor,
avutul obştesc şi privat, ordinea şi liniştea publică. Pentru aceasta, poliţia
este investită cu anumite prerogative, iar funcţionarilor săi – poliţiştilor – le
sunt conferite anumite drepturi şi îndatoriri legate strict de exercitarea
profesiei.
Obţinerea de informaţii este un atribut al poliţiei, pentru a fi eficientă
în confruntarea cu elementele infractoare. Este interzisă smulgerea
informaţiei prin tortură sau alte violenţe ori încălcarea drepturilor
fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie.

Principiul conspirativităţii şi respectării secretului


Conspirativitatea este umbra protectoare sub care se ascund toate
acţiunile activităţii informative. Modalităţile de rezolvare a conspirativităţii
sunt inepuizabile. Toate acţiunile rezultate din activitatea informativă se
execută în secret, în taină, uneori în condiţii de camuflaj, sub acoperire sau
chiar în ilegalitate.
Acţiunile conspirate în planul informativ se desfăşoară (execută) în
mod compartimentat. Compartimentat înseamnă să nu împarţi cu alţii ceea
ce cunoşti, cu excepţia celor autorizaţi sau avizaţi să cunoască, conform legii
şi regulamentelor aplicabile.

4
Neasigurarea conspirativităţii unor acţiuni de realizare a materialului
informativ duce la eşecul acestora, dar are şi alte consecinţe, dintre care cea
mai gravă este posibila descoperire a agentului care o furnizat informaţia.

Principiul operativităţii şi oportunităţii


Informaţia în munca de poliţie trebuie să fie utilă. Aceasta presupune
ca ea să fie furnizată la momentul potrivit, deci să fie oportună. Având însă
în vedere că, de regulă, informaţia se referă la o activitate umană –ilegală
bineînţeles – activitate ce implică un anumit dinamism, ea trebuie să fie
receptată în timp util de către poliţistul ce trebuie să o valorifice.
Multe dintre activităţile cu caracter infracţional se succed, prin natura
lor, cu mare repeziciune (traficul de droguri, plasarea de monedă falsă,
încălcarea unor norme privind activitatea de comerţ etc.) şi orice întârziere
în transmiterea, preluarea şi valorificarea informaţiei face ca aceasta să
devină inoportună.

Mijloacele şi metodele specifice muncii informative


Activitatea de obţinere a informaţiilor este o activitate strict
profesională a poliţiştilor. Se ştie din experienţa socială că orice activitate
are instrumente, metode şi mijloace specifice. Ca atare, şi pentru obţinerea
de informaţii trebuie să existe astfel de mijloace şi metode care să fie
adecvate penetrării în lumea interlopă, în fauna bişniţarilor de tot felul, în
tunelurile şi canalele obscure în care s-a dezvoltat un mediu lasciv de
paraziţi, alcătuit din pungaşi de buzunare, proxeneţi, boschetari, prostituate,
aurolacii, protagonişti ai crimei organizate, dar şi ai celei de mahala.

Mijloacele muncii informative


Mijlocul muncii informative este un element organizatoric sau
metodologic existent sau creat în mod special pentru a fi folosit în activitatea
de culegere, verificare şi valorificare a informaţiilor ce prezintă interes
pentru munca de poliţie.
Fiecare dintre mijloacele muncii informative reprezintă un complex de
activităţi specifice, cu reguli şi modalităţi proprii de desfăşurare, însă toate
subordonându-se principiilor care guvernează această muncă şi au acelaşi
scop: culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor care interesează
poliţia în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.

5
Reţeaua informativă
Reţeaua informativă este o reţea umană constituită şi organizată pe
principii conspirative, folosită de un ofiţer de poliţie pentru obţinerea unor
informaţii cu valoare operativă privind intenţiile sau preocupările, faptele
concrete sau împrejurările referitoare la comiterea unor infracţiuni sau alte
fapte antisociale.
Informatorul este persoana care se angajează ca, în mod secret şi
organizat, să furnizeze poliţiei informaţii necesare îndeplinirii sarcinilor de
serviciu,mai muti informatori formeaza o retea informativa.

Evidenţele de poliţie
Evidenţele de poliţie sunt un mijloc al muncii informative şi de
urmărire penală care ajută la identificarea judiciară a unor categorii de
persoane şi obiecte.
Aceste evidenţe se organizează de regulă, atât în plan central (Direcţia
de informatică şi evidenţa operativă din I.G.P ) cât şi în plan local, prin
Serviciul de informatică şi evidenţa operativă, fie după caz, la dispecerat sau
camera de serviciu.
Datele stocate în asemenea evidenţe sunt un real folos formaţiunilor
operative, având în vedere, corectitudinea, certitudinea şi caracterul complet
al datelor menţionate.

Tehnica operativă
Tehnica operativă este acel mijloc al muncii informative care cuprinde
ansamblul dotărilor tehnice şi operative destinate, pe de o parte, culegerii,
verificării şi exploatării informaţiilor ce prezintă interes operativ, iar pe de
altă parte, asigurării unor operaţiuni tehnice reclamate de desfăşurarea
muncii de informaţii.
Folosirea unor dotării adecvate culegerii de informaţii în legătură cu
persoanele implicate în infracţiuni cu pericol social ridicat se practică în
toate statele democratice.

6
Metode ale muncii informative
Prin metodă a muncii de informaţii se înţelege un procedeu sau un
ansamblu de procedee şi tehnici cu ajutorul căruia se obţin date de interes
operativ ori se realizează alte sarcini specifice activităţilor informative.
Spre deosebire de mijloace, metodele muncii informative sunt
realizări individuale ale poliţistului care caută să obţină sau să valorifice o
informaţie.
Aceste metode sunt:
- investigaţia;
- supravegherea informativă (filajul);
- ascultarea în secret;
- ascultarea conspirată;
- verificarea în secret;
- verificarea conspirată;
- ridicarea conspirată a obiectelor şi înscrisurilor;
- fotocopierea în secret a unor înscrisuri;
- combinaţia informativă.

Investigaţia
Investigaţia este o metodă a muncii informative care constă în
obţinerea unor informaţii de către ofiţerul investigator prin dialog nemijlocit
cu persoane ce pot furniza date de interes operativ prin observarea ori
constatarea directă a unor situaţii sau fapte care interesează activitatea
poliţiei, precum şi prin studierea unor evidenţe, altele decât cele ale poliţiei..
Prin investigaţii se pot obţine informaţii în legătură cu împrejurările
concrete în care s-a comis o faptă penală, identitatea sau elementele ce pot
servi la identificarea autorilor, persoane predispuse a comite o anumită faptă
penală, comportarea unei persoane suspecte incluse în temeiul legii care şi-
au făcut apariţia în anumite locuri etc.

Supravegherea informativă (filajul)

7
Filajul este o metodă a muncii de informaţii care constă în urmărirea
continuă şi directă, pe o perioadă de timp a unei persoane sau supravegherea
unor imobile şi locuri de interes poliţienesc, folosindu-se în acest scop
procedee şi activităţi specifice în vederea culegerii unor date şi informaţii
care interesează organele de poliţie.
Persoanele care fac obiectul urmării se numesc obiectiv. Urmărirea ca
atare se execută de ofiţeri ce fac parte dintr-o formaţiune specializată şi care
au dotări corespunzătoare (mijloace de locomoţie rapidă, posibilităţi de
machiaj, mijloace tehnice de fotografiere sau filmare, de emisie-recepţie
etc.).

Ascultarea în secret
Ascultarea în secret este o metodă a muncii informative care constă în
audierea unei persoane (martor) în legătură cu o cauză aflată în lucru la
organul de poliţie, căruia i se cere să relateze şi să consemneze faptele,
împrejurările şi stările de fapt de care are cunoştinţă, fiind determinată să
păstreze secretul în legătură cu cele discutate şi consemnate.
Persoanei ascultate i se pune în vedere să păstreze secretul – lucru
care trebuie garantat în mod absolut pentru a nu deconspira acţiunea – iar
cele consemnate nu au valoarea unei declaraţii de martor conform Codului
de procedură penală, art. 18, şi al unei notiţe cu caracter informativ, urmând
ca, după începerea urmăririi penale, dacă se impune, să se procedeze la o
audiere.

Ascultarea conspirată
Ascultarea conspirată este o metodă a muncii informative care constă
în audierea unei persoane în legătură cu o faptă aparentă dar care, în realitate
prezintă interes operativ, urmărindu-se consemnarea de către acesta, în
termeni precişi, a unor alte aspecte concrete ce interesează efectiv poliţia,
evitându-se posibilitatea retractării ulterioare a faptelor consemnate.
O astfel de metodă se aplică în situaţiile în care sunt semnalate
informativ persoanele care au cunoştinţă efectiv de fapte şi împrejurări ce
interesează poliţia, dar care, din anumite motive, (rudenie, prietenie cu
suspecţii sau implicarea proprie în fapta infracţională) nu vor declara
adevărul atunci când vor fi chemate oficial în faţa organului de urmărire
penală.
Ascultarea conspirată se deosebeşte de cea secretă prin următoarele:

8
- persoana ce va fi ascultată poate fi invitată la poliţie în mod oficial, fără a
se urmări ca despre acest fapt să nu cunoască alte persoane;
- ascultarea propriu-zisă se face în mod direct, neinsistându-se pe necesitatea
păstrării secretului;
- cele discutate se consemnează într-o declaraţie care respectă regulile
procedurale.

Verificarea în secret
Verificarea în secret este o operaţiune efectuată în secret de către
ofiţerul operativ, personal sau prin intermediul unui informator, cu scopul de
a stabili existenţa şi localizarea certă a unor bunuri, înscrisuri sau alte
obiecte ce pot fi folosite ca probe după trecerea la realizarea materialului
informativ.
Această activitate se organizează în baza unor informaţii deja
existente în legătură cu posibila existenţă a unor documente şi obiecte ce ar
putea fi folosite ca material probator dar, întrucât nu sunt îndeplinite
condiţiile trecerii la realizarea materialului informativ (de exemplu, nu se
ştie cine le-a furat sau le-a ascuns), se impune instituirea unui anumit control
informativ asupra acestora.

Verificarea conspirată
Verificarea conspirată este o metodă a muncii informative care constă
în localizarea existenţei unor obiecte şi înscrisuri ce prezintă interes operativ,
în locurile semnalate informativ, recurgându-se la un pretext oficial care se
referă aparent la soluţionarea altor probleme sau situaţii.
Spre deosebire de verificarea în secret, în cazul verificării conspirate,
prezenţa unor persoane străine la locul în care sunt depozitate obiectele
(însuşirile) ce prezintă interes operativ nu creează pentru suspecţi nici o
suspiciune.

Ridicarea conspirată a obiectelor şi înscrisurilor


Ridicarea conspirată a obiectelor (înscrisurilor) ce prezintă interes
operativ constă în preluarea, în mod aparent oficial, a unor obiecte sau
documente de la deţinătorii cu orice titlu, folosindu-se în acest scop o
legendă care să le creeze acestora convingerea că măsura întreprinsă nu are
nici o legătură cu activitatea lor infracţională.

9
Ridicarea conspirată se face fie de organul de poliţie în baza unei
legende temeinice fie prin implicarea unei surse de informare (de la
compartimentul contabilitate în cazul documentelor, sau un împrumut de
folosinţă în cazul obiectelor).

Fotocopierea în secret a unor înscrisuri


Metoda se defineşte prin titlu şi se foloseşte în cazurile în care
documentele ce constituie mijloace de probă nu pot fi ridicate conform
regulilor procesuale, dar pot fi distruse de persoanele lucrate informativ.
Fotocopierea se obţine prin activitatea nemijlocită a ofiţerului de
poliţie sau prin intermediul unei surse de informare, şi se foloseşte ca atare
atât ca sursă de noi informaţii, cât şi ca material de cercetare penală după
care se trece la realizarea materialului informativ.

Combinaţia informativă
Combinaţia informativă este o metodă de muncă folosită în activitatea
informativă pe care o desfăşoară organele de poliţie şi constă în crearea pe
cale artificială a condiţiilor favorabile necesare realizării sarcinilor stabilite
în cauzele aflate în lucru.
În fapt, combinaţia se realizează printr-un ansamblu de măsuri
informativ-operative elaborate după o concepţie tactică determinată în mod
concret, bazată pe exploatarea unor circumstanţe în care se desfăşoară
activitatea infracţională cât şi cea informativă.

10