UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU", BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE EXAMEN LA DREPT PROCESUAL

PENAL. PARTEA GENERALĂ II
INVESTIGATORII SUB ACOPERIRE

Profesor: Student:
Prof. univ. dr. Mircea DAMASCHIN Dacian Ciprian MICU, Grupa 10, ZI
CUPRINS

CAP. I INTRODUCERE

CAP. II METODE DE INVESTIGARE REGLEMENTATE DE LEGE

CAP. III ETAPELE INVESTIGĂRII

III.1 Faza informativa

III.2 Faza investigativa

CAP.IV MATERIALIZAREA ACTIVITĂȚII INVESTIGATIVE IN MIJLOACE DE PROBAȚIUNE

IV.1 Flagrantul

IV.2 Realizarea flagrantului

CAP. V CONCLUZII

CAP. VI BIBLIOGRAFIE

Pagina 1
CAP. I INTRODUCERE
Modificările Codului de Procedura penală au culminat cu cele aduse prin Legea nr.281/2003, au
urmărit armonizarea procedurii penale romane cu concepțiile in materie penal ape plan european, in
perspectiva aderării la Comunitatea Europeana. In contextul acestor noi reglementări si-a găsit locul si
instituția investigatorilor sub acoperire. Codul de Procedura Penală reglementează activitatea agenților
sub acoperire in art. 2241, potrivit căruia investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din
Ministerul de Interne, precum si din organele de stat care desfășoară, potrivi legii, activități de
informații pentru realizarea siguranței naționale” In doctrina pedalase întâlnește si denumirea de
„agent provocator” prin care se desemnează persoana care desfășoară in mod conștient o activitate de
instigare arpe a-l atrage in cursa pe cel instigat si a dovedi ca acesta este o persoana necinstita, oricând
pretabila la săvârșirea unei infracțiuni. Intra-o accepțiune mai restrânsa, agentul provocator este definit
cariind acea persoana care, in calitate de agent al autorității ori cu acceptul expres al acesteia,
desfășoară o activitate de provocare a infracțiunii pentru a se dovedi vinovăția autorului.
Alături de investigatorul sub acoperire, persoana desemnată să culeagă date și informații în scopul
descoperirii infracțiunilor și al identificării persoanelor fată de care există suspiciunea că au săvârșit
sau că urmează a săvârși o infracțiune, identificăm și figura colaboratorului sub acoperire, întâlnită tot
mai des în operațiunile organelor de anchetă.. În această accepțiune, noțiunea de colaborator al
investigatorului acoperit poate fi un informator al poliției sau un învinuit ori inculpat în altă cauză,
care s-a decis să colaboreze cu organele judiciare în vederea descoperirii unor noi infracțiuni sau a
identificării altor infractori. În accepțiunea sa largă, însă, noțiunea de colaborator înglobează orice
persoană, indiferent că face sau nu parte dintr-o structură informativă, care ajută organele de cercetare
penală în activitatea de descoperire, cercetare și tragere la răspundere penală a celor care au comis
infracțiuni. Din acest punct de vedere, colaboratori sunt atât informatorii sau persoanele acuzate de
săvârșirea unor infracțiuni, cât și persoanele de bună credință care denunță săvârșirea unei infracțiuni
care nu aduce atingere persoanei sau bunurilor lor, precum și persoanele care contribuie la
identificarea altor făptuitor.

CAP. II METODE DE INVESTIGARE REGLEMENTATE DE LEGE

Interceptarea corespondentei prevăzută de art. 98 C.pr.pen. Conform art. 8 din Convenția europeana si

principiului secretului corespondentei garantat de Constituție, credem alături de alți autori2 ca este
necesara intervenția legiuitorului pentru crearea unei baze legale a acestei practici. Controalele vizuale
discrete. Acestea vizează posibilitatea organelor de politie de a penetra, prin intermediul autorizației
magistratului, intra-un loc privat, cu sau fără acordul proprietarului. Conform practicii 3, un control
vizual ar putea fi comandat, de către autoritățile competente, in vederea realizării următoarelor
finalității: inspectarea locurilor si asigurarea de prezenta unor obiecte ale infracțiunilor sau provenind
din infracțiuni; reunirea probelor prezentei acestor obiecte; instalarea unui mijloc tehnic in cadrul unei
observații sau supravegheri operative .

1
Ioan Molnar, Agentul provocator, RDP nr. 4/1997, pg. 30; Vintilă Dongoroz, Drept penal, 1939, pg. 523
2
Lazar, Supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare. Activitatea informativ-investigativa a politiei
judiciare si materializarea ei in mijloace de proba, in „Dreptul”, nr. 1/2005, p. 198; Gh. Mateut, op.cit., p. 159;
3
A. St. Tulbure, Actele premergătoare, in ”Revista Dreptul Penal”, nr. 2/1998, p. 68; I. Gorganeanu, Din nou despre actele
premergătoare, in ”Revista Dreptul Penal” nr. 4/1999, p. 32; Alexandru Pintea, Drept procesual penal, Ed. lumina Lex,
2002, p. 339.
Pagina 2
Ascultările directe. Acestea constau in posibilitatea magistratului de a ordona penetrarea intra-un
domiciliu sau loc privat, cu știrea sau fără știrea cu acordul sau fără acordul proprietarului, in scopul
de a permite ascultarea, luare la cunoștința sau înregistrarea directa de comunicații sau telecomunicații
private cu ajutorul mijloacelor tehnice.

Recoltarea datelor referitoare la conturile bancare si la tranzacțiile bancare. Aceasta metoda ar putea

consta in recoltarea de către procuror a trei tipuri de informați: lista conturilor de orice natura ar fi ele;
al căror titular mandatar sau beneficiar este suspectul si daca este cazul toate datele necesare;
tranzacțiile bancare care au fost realizate in timpul unei perioade determinate asupra unuia sau mai
multor conturi bancare; tranzacțiile bancare care urmează sa fie realizate asupra unuia sau mai multor
conturi bancare ale suspectului. Examinare medicala obligatorie. Potrivit art. 25 din Legea 143/2000,
in cazul in care exista indicii temeinice ca o persoana transporta droguri in corpul sau, pe baza
consimțământului scris, organul de urmărire penala dispune efectuarea unui examen medical, in
vederea depistării acestora. In caz de refuz, se va solicita autorizarea procurorului, care va menționa si
unitatea medicala ce urmează sa efectueze aceste investigații medicale.

CAP. III ETAPELE INVESTIGĂRII

Practica organelor de urmărire penala a relevat ca activitatea de combatere a infracțiunilor

circumscrise fenomenului de criminalitate organizata parcurge trei faze importante: faza informativa,
faza investigativa si faza anchetei sau instrucției penale4.

III.1 FAZA INFORMATIVA

Aceasta cuprinde activități specifice desfășurate in mod continuu, organizat si conspirat de către
structurile de specialitate, in vederea cunoașterii si documentarii informative activității rețelelor
criminale. Astfel potrivit legilor in vigoare, structurile specializate in obținerea de informații își
dezvolta propriile baze de date si informații. Structurile informative își au propriile planuri de culegere
a informațiilor definite ca fiind strategii minime in abordarea criminalității organizate5.

Planurile cuprind domeniile in care se desfasoara culegerea informatiilor (vama, credite bancare,

subvenții, etc.), categoriile de persoane vizate de activitatea de supraveghere operativa si de culegere a
informatiilor (lideri de retele criminale, vamesi, functionari publici, etc.), mijloace de supraveghere
operativa si culegerea a informatiilor (filaj, agenti acoperiti, supravegherea conturilor, etc.), modalitati
de analiza si exploatare a informatiilor impreuna cu lucratorii operativi abilitati sa efectueze acte
premergatoare . Procesul de cautare, culegere, prelucrare si transmitere a informațiilor, denumit in
termeni de specialitate ciclu informational, cuprinde urmatoarele etape; planificarea, implicand
stabilirea cerintelor beneficiarului; accesul in mediul vizat, respectiv interceptarea
comunicatiilor; selectarea mesajelor si culegerea informatiilor, operatiuni efectuate, de regula, in mod
automat prin utilizarea bazelor de date ce detin informatii despre obiectivele de
interes; prelucrarea poate implica traducerea mesajului, analizarea, evaluarea si interpretarea datelor
brute astfel incat se ajunge la informatii „finisate”; redactarea rapoartelor, calitatea si concludenta
acestora contureaza prioritațile culegerii de informatii.
4
I. Neagu, Drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, p. 106; N. Volonciu, Tratat de procedura penala vol
I, p. 261-262;
5
V. Dongoroz ș.a. , Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman, vol. II, Parte speciala, Ed. Academiei,
Bucuresti, 1976, p. 38; I. Gorganescu, Considerații privind actele premergătoare efectuate de organul de urmărire
penala, in „Revista Romana de Drept”, nr. 1/1979, p. 33-34
Pagina 3
III.2 FAZA INVESTIGATIVA

Aceasta este compusa din ansamblul activităților realizate de structurile specializate in vederea
verificării in secret a informațiilor obținute in faza informativa. Aceste activității pot consta in :
supravegherea operativa a unor persoane prin filaj sau panda, verificarea unor tranzacții suspecte, a
unor acte si înscrisuri de care s-a folosit făptuitorul, obținerea unor date prin interpol, etc. Declanșarea
acesteia se efectuează in momentul favorabil, caracterizat prin existenta unor date suficiente adunate in
faza informativa, eficacitatea acțiunii fiind determinata de gradul de cunoaștere a grupului infracțional.
In literatura de specialitate6 se subliniază ca regula fundamentala care trebuie respectata este aceea de a
asigura continuitatea si interferenta planurilor informative si investigative, continuarea monitorizării
activității infracționale ale grupului criminal in faza investigativa si in acea de urmărire penala.

Supravegherea operativa trebuie sa aibă ca scop identificarea conexiunilor rețelei infracționale in

domeniile administrației publice, politicii, financiar bancar etc. identificarea, localizarea, evaluarea
disponibilităților financiare, a bunurilor si valorilor obținute, precum si activitățile economice
gestionate nemijlocit sau prin interpuși de rețeaua criminala. In cursul fazei investigative, conform
literaturii de specialitate7, sunt identificate si asigurate mijloacele de proba care vor fi administrate in
faza de urmărire. Rezulta ca, in aceasta faza, pot fi identificați martori, victime, intermediari, etc., iar
declarațiile lor pot fi menționate in cuprinsul „procesului-verbal de consemnare a efectuării actelor
premergătoare”. In acest proces-verbal mai pot fi menționate si rezultatul altor acțiuni investigative
(supraveghere operativa, verificarea si ridicarea unor acte, efectuarea de razii, etc.).

CAP. IV MATERIALIZAREA ACTIVITĂȚII INVESTIGATIVE IN MIJLOACE DE

PROBAȚIUNE

In faza actelor premergătoare se culeg si se verifica informații, se ridica înscrisuri ori alte mijloace de
proba, etc., pentru ca procurorul sa-si poată fundamenta si întării ideea cu privire la declanșarea sau nu
a procesului penal. Organele de cercetare penala pot utiliza, sub supravegherea procurorului,
procedeele probatorii expuse mai sus, pentru efectuarea actelor premergătoare, in vederea începerii sau
nu a urmăririi penale.

IV.1 FLAGRANTUL

Prinderea in flagrant este aplicabila multor genuri de infracțiuni din care pot fi enumerate: furtul,
tâlhăria, lipsirea de libertate in mod ilegal, infracțiunile de corupție, infracțiunile de terorism, etc.
Pentru realizarea in bune condiții a acestei acțiuni, este necesar sa se respecte anumite principii si
reguli de metodica si tactica, in funcție de genul infracțiuni vizate. Obiectivele urmărite in cazul
organizării flagrantului constau in: împiedicarea activității ilicite; prinderea făptuitorului in momentul
comiterii faptei sau infracțiunii sau intra-un moment cat mai apropriat de acesta; strângerea tuturor
probelor care atesta existenta infracțiunii si dovedesc vinovăția făptuitorului; restabilirea situației
anterioare, recuperarea prejudiciului si ridicarea obiectivelor, bunurile deținute sau traficate ilegal si
tragerea la răspundere penala intra-un interval de timp cat mai apropriat de momentul in care s-a comis
fapta.8

6
Gr. Theodoru, T.Plaesu, Drept procesual Penal- parte speciala, Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi, Facultatea de Drept,
1987, p. 42.

7
D. Ciuncan, Înregistrările audio si video, mijloace de proba, in „Revista Dreptul Penal”., nr. 1/1997, p. 57.
Pagina 4
IV.2 REALIZAREA FLAGRANTULUI

Aceasta actiune trebuie realizata doar de echipe specializate. Acestea trebuie sa-si decline identitatea
pentru a nu fi confundati cu membrii altor grupari adverse, in principal la infractiunile axate pe
anumite tranzactii. Ceilalti participanti vor asigura securitatea zonei, retinerea suspectilor care au
parasit zona de actiune, identificarea martorilor, etc. In functie de fazele comiterii actului infractional,
la aproape toate infractiunile se pot distinge trei posibilitatii de interventie pentru realizarea
flagrantului: inainte de comiterea faptei; in timpul comiterii; dupa comiterea faptei.Realizarea
operațiunii după momentul consumării faptei este cel mai prielnic moment de acțiune, deoarece agenții
dispun de un de avantajul factorului surpriza, iar infractorul se găsește de obicei intra-un moment de
relaxare si de deconcentrare. In acest caz exista riscul ca infractorul sa dispară cu bunurile care
reprezintă obiectul infracțiunii, de aceea trebuie acționat sistematic si după un plan foarte bine pus la
punct.

In alternativa organizarii flagrantului in spatii deschise se vor aplica regulile mentionate mai sus. Se va
avea in vedere faptul ca locurile deschise ofera infractorilor posibilitatea de a observa mai bine zona si
dezavantajul celor care actioneaza de a fi mai usor reperati. Plasarea membrilor se va face acoperit, in
tinuta civila adecvata mediului respectiv, pentru a nu se crea suspiciuni infractorilor ori persoanelor
care domiciliaza in zona si ii pot anunta. Dupa realizarea flagrantului, zona in care s-a actionat trebuie
degajata rapid, pentru a se preveni concentrarea persoanelor curioase, formarea de blocaje sau alte
evenimente negative.

CAP. V CONCLUZII
Având în vedere lipsa unei reglementări unitare în materie, dreptului penal român i se poate reproșa
caracterul fragmentat și episodic al reglementărilor, fapt care a condus inevitabil la „crearea unor
diferențe de tratament juridic cât și la ridicarea unui număr semnificativ de probleme, atât pe plan
interpretativ, cât și din punct de vedere al punerii în practică. Întrucât colaboratorul, de cele mai multe
ori, este o persoană care decide să se disocieze de organizația din care a făcut parte și să colaboreze cu
autoritățile, furnizând informații privitoare la alți participanți la activități delictuale, se apreciază că „o
declarație făcută de un inculpat în contra altui inculpat poate servi ca probă cu condiția de a fi nu
numai credibilă în sine, dar și însoțită de alte elemente de natură obiectivă”, întrucât este evident că
poziția lui este una subiectivă. Subiectivismul este determinat fie de potențialele beneficii legale, fie de
dorința de răzbunare. Astfel, în literatura de specialitate a fost exprimată opinia conform căreia
“teroristul pocăit, inițial aspirant la idealuri mărețe, ar fi determinat să colaboreze după conștientizarea
înfrângerii propriei strategii politica-subversive si a tragicei falsități a acesteia, în timp ce pocăitul
mafiot și-ar oferi contribuția doar în scopuri utilitariste (intenții răzbunătoarea fată de aparținătorii
clanurilor adverse, aspirații la reduceri de pedeapsă)”. Dispunerea unor astfel de măsuri ar putea fi
condiționată și de declararea bunurilor obținute ca urmare a activităților infracționale desfășurate,
precum și de remiterea voluntară a acestora, astfel încât acei bani să fie folosiți pentru măsuri de
protecție a colaboratorilor și în desfășurarea activităților organelor judiciare.

8
I. Dumitru, săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasa ori de încercare de a determina mărturia mincinoasa in
etapa actelor premergătoare, in “Dreptul”, nr. 1/1995, p. 50
Pagina 5
CAP. VI BIBLIOGRAFIE
Referințe:

 Ioan Molnar, Agentul provocator, RDP nr. 4/1997, pg. 30; Vintilă Dongoroz, Drept penal, 1939, pg. 523

 Lazar, Supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare. Activitatea informativ-investigativa a politiei

judiciare si materializarea ei in mijloace de proba, in „Dreptul”, nr. 1/2005, p. 198; Gh. Mateut, op.cit., p. 159;
 St. Tulbure, Actele premergătoare, in ”Revista Dreptul Penal”, nr. 2/1998, p. 68; I. Gorganeanu, Din nou despre
actele premergătoare, in ”Revista Dreptul Penal” nr. 4/1999, p. 32; Alexandru Pintea, Drept procesual
penal, Ed. lumina Lex, 2002, p. 339.

 Neagu, Drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, p. 106; N. Volonciu, Tratat de procedura
penala vol I, p. 261-262;
 V. Dongoroz ș.a. , Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman, vol. II, Parte speciala, Ed.
Academiei, Bucuresti, 1976, p. 38; I. Gorganescu, Considerații privind actele premergătoare efectuate de organul
de urmărire penala, in „Revista Romana de Drept”, nr. 1/1979, p. 33-34
 Gr. Theodoru, T.Plaesu, Drept procesual Penal- parte speciala, Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi, Facultatea de
Drept, 1987, p. 42.
 D. Ciuncan, Înregistrările audio si video, mijloace de proba, in „Revista Dreptul Penal”., nr. 1/1997, p. 57.
 Dumitru, săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasa ori de încercare de a determina mărturia
mincinoasa in etapa actelor premergătoare, in “Dreptul”, nr. 1/1995, p. 50

Pagina 6