MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE” al MAI

FACULTATEA:Drept, ordine publică și securitate civilă

CATEDRA: „Procedură penală, criminalistică și securitate informațională”

TEMA: ,,Începerea urmăririi penale.”

A elaborat: Siminel Diana,

DFRT-203,ANUL III.

Conducător ştiinţific: Sofia Pilat

doctor în drept, conf. univ.

CHIȘINĂU, 2022
 Cuprins:
1. Introducere…………………………………………………………………….3
2. Noţiunea, importanţa şi condiţiile începerii urmăririi penale...........................4
3. Procedura şi actele prin care se dispune începerea urmăririi penale…………..6
4. Începerea urmăririi penale în baza plângerii prealabile a victimei....................7
5. Caracteristica circumstanţelor care exclud urmărirea penală............................8
6. Obligativitatea de a explica drepturile şi obligaţiile participanţilor la urmărirea
penală. Obligativitatea examinării cererilor şi demersurilor..............................9
7. Concluzie...........................................................................................................11
8. Bibliografie........................................................................................................12

2
 1. Introducere

Noul Cod de procedură penală instituie, ca regulă, caracterul obligatoriu al începerii

urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare. Exceptând situațiile în care însuși
actul de sesizare este inform, ori cele în care din chiar cuprinsul acestuia rezultă o cauză de
neprocedibilitate, nici un act de procedură nu mai poate fi îndeplinit în afara procesului penal,
nicio probă nu mai poate fi administrată în afara acestui cadru.

Începerea urmăririi penale înseamnă iniţierea procesului de urmărire penală, de către

ofiţerul de urmărire penală în scopul acumulării probelor care vor fi necesare în soluţionarea
justă a cauzei, acestea trebuind să fie necesare, utile, pertinente şi concludente. Pe de o parte,
începerea urmăririi penale în calitate de act procedural distinct marchează limita finală a fazei de
verificare a sesizării organului de urmărire penală, iar pe de altă parte, punctează limita inițială a
fazei de urmărire penală a procesului penal.
Începerea urmăririi penale este importantă şi marchează începerea unui proces penal, şi care
presupune că organele competente de stat sunt la curent cu săvîrşirea unei infracţiuni şi se i-au
toate măsurile în vederea descoperirii ei. Ea la fel, marchează începerea procesului penal, iar pe
de altă parte, implică drepturi şi obligaţii care revin atît organului de urmărire penală cît şi
celorlalţi participanţi la proces.
Începerea urmăririi penale nu poate avea loc decît dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege. Uneori, începerea urmăririi penale se reduce la activitatea procesuală, la redactarea actului
de dispoziţie a începerii urmăririi penale. În alte cazuri, pentru a se ajunge la concluzia că este
necesară urmărirea penală, se poate realiza o activitate mai largă, în care sunt implicate mai
multe organe.

În teoria dreptului procesual penal, începerea urmăririi penale este înţeleasă și ca un act
procedural, adică o decizie formalizată a organului de urmărire penală de a iniţia urmărirea
penală într-un caz concret. În consecinţă, pentru ca această decizie să aibă forţă juridică, aceasta
trebuie înscrisă într-un document, care potrivit art. 274 alin. (1) CPP în coroborare cu art. 255
CPP este ordonanţa de începere a urmăririi penale.

3
 2. Noţiunea, importanţa şi condiţiile începerii urmăririi penale
Importanţa începerii urmăririi penale ca act procedural este evidentă, întrucât tocmai cu
acest act se declanşează posibilitatea de a desfăşura acţiuni de urmărire penală care presupun
imixtiuni în mod semnificativ în sfera drepturilor şi libertăţile constituţionale ale persoanelor, dar
care dispun de un potențial cognitiv sporit.
Potrivit art. 274 CPP, trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- Existenţa unei sesizări legale;
- Constatarea bănuielii rezonabile privind comiterea unei infracţiuni;
- Inexistenţa unui caz care exclude începerea urmăririi penală.
Începerea fără tergiversare a urmăririi penale contribuie la justa soluţionare a cauzei
penale, mai ales atunci când ea este cercetată pe urme proaspete. Dimpotrivă, reacţia
întârziată a organe lor de drept la informaţia privind săvârşirea infracţiunii poate fi urmată de
pierderea probelor serioase în timpul cercetării cauzei. Începerea urmăririi penale constituie
temei legal pentru aplicarea măsurilor preventive şi efectuarea actelor de urmărire penală.
Importanţa începerii urmăririi penale ca act procedural este evidentă, întrucât tocmai cu
acest act se declanşează posibilitatea de a desfăşura acţiuni de urmărire penală care presupun
imixtiuni în mod semnificativ în sfera drepturilor şi libertăţile constituţionale ale persoanelor, dar
care dispun de un potențial cognitiv sporit.
Emiterea ordonanţei de începere a urmăririi penale marchează limita iniţială a fazei de
urmărire penală, este un moment important pentru întreg procesul penal, deoarece această
decizie nu este una formală, ci una bazată pe verificarea materialelor obţinute în faza verificării
sesizării organului de urmărire penală.
Cu alte cuvinte, începerea urmăririi penale acordă drepturi şi obligații nu doar organului
de urmărire penală, ci şi părţilor în proces. Or, fără Începerea urmăririi penale nu pot fi efectuate
acţiuni procesuale ce ar permite aflarea adevărului în cauză, nu pot fi luate măsurile speciale de
investigaţii şi alte activităţi, iar în final nu s-ar atinge scopul urmăririi penale.
Potrivit reglementărilor art. 274 alin. (1) CPP, organul de urmărire penală sau procurorul
sesizat în modul prevăzut în art. 262 şi 273 CPP dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă,
începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de
constatare, rezultă cel puţin o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există
vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informând despre aceasta persoana care
a înaintat sesizarea sau organul respectiv.
Aşadar, organul de urmărire penală sau procurorul, fiind sesizat, dispune începerea
urmăririi penale în cazul în care, din cu prinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare,
rezultă cel puţin o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune. Prin cuprinsul actului de

4
sesizare înţelegem descrierea faptei care formează obiectul sesizării, cu indicarea locului
comiterii presupusei crime, datele de identitate ale făptuitorului, mijloacele de probă,
circumstanţele comiterii presupusei infracţiuni, timpul când a avut loc fapta, datele celui care
sesizează. Prin cuprinsul actelor de constatare înţelegem întocmirea de către organele de
constatare a proceselor-verbale în care se vor consemna acţiunile efectuate şi circumstanţele
constatate.
Prin bănuială rezonabilă înțelegem o presupunere sau un raţionament probabilistic, o
concluzie preliminară asupra comiterii unei fapte ilegale. Cu toate acestea, bănuiala trebuie să fie
întotdeauna justificată, adică apariţia ipotezelor trebuie să fie precedată de colectarea şi analiza
informației probatorii despre comiterea in fracţiunii. În această ordine de idei constatăm că în
cazul deciziei de începere a urmăririi penale organul de urmărire penală trebuie să reiasă din
conţinutul sesizării, a actelor de constatare, a mijloacelor de probă anexate la sesizare, alte
informații ce pot servi ca temei de a presupune justificat că a fost comisă o infracțiune.
Articolul 274 alin. (1) CPP indică că începerea urmăririi penale se va dispune în termen
de 30 de zile. Termenul respectiv se calculează începând cu momentul înregistrării sesizării cu
privire la infracţiune. Astfel, legea procesual-penală acordă dreptul organului de urmărire penală
să decidă începerea urmăririi penale în termenul respectiv. În cazul plângerii, denunțului sau al
procesului-verbal cu privire la constatarea infracţiunii, întocmit de organele de constata re
prevăzute la art. 273 alin. (1) CPP, organul de urmărire penală, analizând şi verificând conţinutul
sesizării şi mijloacele de probă anexate la aceste sesizări poate să nu constate bănuiala
rezonabilă, efectuând în acest sens, în temeiul art. 279 alin. (1) CPP, acțiuni procesuale
suplimentare (de verificare) în vederea constatării bănuielii rezonabile cu privire la comiterea
infracţiunii. Doar după constatarea acesteia, organul de urmărire penală, în termen de 30 de zile,
va începe urmărirea penală. Considerăm deci că începerea urmăririi penale trebuie să fie dispusă
imediat după constatarea bănuielii rezonabile cu privire la comiterea unei crime.
În situaţia în care organul de urmărire penală se autosesizează, acesta este obligat imediat,
în acelaşi timp (în aceeaşi zi sau oră) să dispună începerea urmăririi penale, deoarece acesta a
constatat bănuiala rezonabilă cu privire la infracţiune şi nu este necesară aşteptarea epuizării
termenului de 30 de zile. Astfel, potrivit art. 274 alin. (2) CPP, în cazul în care organul de
urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privința începerii urmăririi penale, el
întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constata te privitor la infracțiunea
depistată, apoi, prin ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale. În aceste condiţii, se are în
vedere începerea imediată, fără întârziere a urmăririi penale, fără a se aştepta consumarea
termenului de 30 de zile. Respectând aceste prevederi, organul de urmărire penală va realiza
întocmai cerințele principiu lui operativităţii şi cel al accesului liber la justiţie.
5
 3. Procedura şi actele prin care se dispune începerea urmăririi penale
Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în baza legii, emite prin ordonanţă, în timp
de 30 zile, începerea urmăririi penale, dacă din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare,
reiese o bănuială asupra săvîrşirii infracţiunii, şi nu există careva circumstanţe care exclud
urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul
respectiv. Atunci cînd începerea urmăririi penale are loc de către organul de urmărire penală sau
procuror din oficiu, aici se întocmeşte o ordonanţă şi în final, un proces verbal, în care va include
toate probele administrate.
Este cunoscut faptul că, organul de urmărire penală, în funcţie de cauza penală care o
gestionează, efectuează un şir de acţiuni de urmărire penală, specific pentru fiecare caz aparte,
pentru ca într-un final să fie adoptată o decizie legală pe orice caz.
Astfel, potrivit art. 279 alin. (1) CPP, Acţiunile procesuale se efectuează în strictă
conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi numai după înregistrarea sesizării
cu privire la infracțiune. Acțiunile de urmărire penală pentru efectuarea cărora este necesară
autorizarea judecătorului de instrucție, precum şi măsurile procesuale de constrângere sunt
pasibile de realizare doar după pornirea urmăririi penale, dacă legea nu prevede altfel.
Din norma respectivă distingem următoarele exigenţe:
a) Acţiunile procesuale trebuie efectuate în strictă conformitate
cu prevederile legii procesual-penale. Această cerinţă se impune, deoarece, în caz contrar,
acţiunea poate să fie declarată nulă în ordinea art. 251 CPP (de exemplu, s-a comis o încălcare a
normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act) sau poate fi
declarată inadmisibilă în ordinea art. 94 CPP (de exemplu, datele au fost obținute cu încălcări
esenţiale de către organul de urmărire penală a dispozițiilor Codului de procedură penală).
b) Acţiunile procesuale se vor efectua doar după înregistrarea
sesizării cu privire la infracțiune. Acest aspect este unul foarte important. Or, procesul penal
trebuie să obțină o nuanţă materializată, adică să capete o formă materială, deoarece nu putem
investiga, cerceta sau administra probe într-o formă iluzionistă, ne palpabilă, virtuală. În caz
contrar, aceste acţiuni nu vor fi valabile şi vor fi nule sau inadmisibile din motivul nerespectării
procedurii şi vor fi considerate ca acţiuni efectuate în afara procesului penal sau, altfel spus,
extra-procesuale.
Astfel, ajungem la concluzia că acțiunile procesuale se pot diviza în:
 acţiuni care se pot efectua până la începerea urmăririi penale şi acţiuni care sunt realizate
doar după începerea urmăririi penale;
 acţiuni care pot fi efectuate până la începerea urmăririi penale pot fi efectuate şi după
începerea acesteia.

6
 4. Începerea urmăririi penale în baza plângerii prealabile a victimei
În cazul unor infracţiuni, pentru începerea urmăririi penale, este nevoie de o plîngerea
prealabilă a victimei. Exemplu:
a) articolul 155 (ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii);
b) articolul 157 (vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă);
c) articolul 161 (efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţămîntul pacientei), 173, 177, 179 alin. (1) şi (2), 193, 194, 197 alin. (1), 198 alin. (1),
200, 202, 203, 204 alin. (1), 246/1, 274 din Codul penal, este necesară plîngerea şi în cazul
furtului săvîrşit de un minor, de soţ, rude, ori de către persoana care locuieşte împreună cu
victima sau este găzduită de aceasta. În cazurile de mai sus, împăcarea părţilor, adică a părţii
vătămate cu învinuitul, bănuitul, inculpatul, urmărirea penală încetează.
Legislaţia naţională, prin prisma normei menționate supra, pe lângă persoanele
care fac parte din aceeaşi familie sau din acelaşi mediu social, indică şi minorii. În cazul
plângerii prealabile, se are în vedere orice minor, indiferent dacă face sau nu parte din categoria
persoanelor indicate, astfel încât statul protejează, într-un fel sau altul, prioritatea minoratului.
Cu alte cuvinte, în cazul comiterii infracţiunii de către minor, legislatorul oferă posibilitatea de a
nu începe urmărirea penală fără a avea o plângere prealabilă şi în cazul infracţiunilor ce prezintă
un caracter social mai periculos.
Prin derogare de la prevederile art. 276 alin. (1) CPP, în cazul în care organul de urmărire
penală depistează nemijlocit sau este sesizat despre săvârşirea sau pregătirea pentru săvârşirea
unor infracţiuni prevăzute în art. 185/2 din Codul penal, cu excepția infracţiunilor prevăzute la
alin. (2/3) şi la art. 185/3 din Codul penal, acesta notifică titularul de drepturi sau autoritatea
abilitată conform legislației privind protecţia indicațiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităților tradiționale garantate despre acestea. Dacă titularul de drepturi sau autoritatea
abilitată conform legislației privind protecţia indicațiilor geografice, denumirilor de origine şi
specialităților tradiţionale garantate, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării,
nu depune plângerea prealabilă, organul de urmărire penală nu începe urmărirea penală în
conformitate cu CPP.
În cazul depunerii acestei plângeri orga nul de urmărire penală va continua investigațiile,
pornind urmări rea penală în acest sens, iar în caz contrar va propune procurorului clasarea
procesului penal din motivul lipsei plângerii prealabile.
Situaţia este diferită atunci când organul de urmărire penală depistează nemijlocit sau este
sesizat despre săvârşirea sau pre gătirea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 185/2 alin.
7
(2/3) şi art. 185/3 ale Codului penal. În acest caz, nu este necesară plângerea prealabilă, organul
de urmărire penală nici nu este obligat să solicite titularului de drepturi şi Agenției de Stat pentru
Proprietatea Intelectuală (AGEPI) opinia referitoare la începerea urmăririi penale.
Astfel, este de reţinut faptul că, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 66 din
27.03.2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor
tradiţionale garantate, protecţia juridică a indicațiilor geografice, a denumirilor de origine şi a
specialităţilor tradiţionale garantate pe teritoriul Re publicii Moldova se asigură în temeiul
înregistrării lor la AGEPI, în modul stabilit de legea în referinţă, sau în baza tratatelor
internaționale, inclusiv a acordurilor bilaterale, la care Republica Moldova este parte.
Aşadar, ţinând cont de aceste prevederi, legea procesual-penală a prevăzut excepţia
plângerii prealabile în cazurile comiterii infracţiunilor din domeniul proprietăţii intelectuale
atunci când este vorba despre protejarea acesteia de către normele internaționale sau normele ce
se nasc în urma încheierii unor acorduri bilaterale. Această excepție este reglementată In art. 276
alin. (4) CPP şi constă în faptul că, în cazul în care victima din cauza incapacității sau a
capacității de exercițiu limitate, a stării de neputinţă sau a dependenței faţă de bănuit sau din alte
motive nu este în stare să-şi apere drepturile și interesele legitime, procurorul pornește urmărirea
penală chiar dacă această victimă nu a depus plângere.
Potrivit art. 276 alin. (5), (6) şi (7) CPP, împăcarea părții vătămate cu bănuitul, învinuitul,
inculpatul, în condițiile legii, urmărirea penală încetează. Împăcarea este personală şi produce
efect doar dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Pentru persoanele
incapabile, împăcarea se poate face numai de reprezentanţii lor legali. Persoanele cu capacitate
de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali. Împăcarea poate
avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost pornită de către procuror din oficiu. Împăcarea
părților poate avea loc şi prin aplicarea medierii conform Legii cu privire la mediere.

5. Caracteristica circumstanţelor care exclud urmărirea penală

Codul de procedură penală al RM stabileşte următoarea listă a circumstanţelor care
exclud pornirea urmăririi penale (aceasta înseamnă că urmărirea penală nu poate fi pornită, iar
urmărirea penală pornită deja este încetată):
a) fapta nu conţine o încălcare a legii;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
c) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
d)a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia (act al puterii de stat prin care se înlătură
răspunderea penală pentru o infracțiune săvârşită);

8
 Persoana nu poate fi trasă la răspunderea penală, dacă din ziua comiterii infracţiunii au
trecut următorii termeni:
2 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni uşoare;
5 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni mai puţin grave;
15 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni grave;
20 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave;
25 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave.

1) a intervenit decesul făptuitorului;

2) lipseşte plîngerea victimei, în cazurile în care urmărirea penală începe numai în baza
acestei plîngeri;
3) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie, sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
4) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau
de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;

Încetarea urmăririi penale are loc şi în cazul în care se constată că:

 plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat;
 există cel puţin una dintre cauzele prevăzute în partea specială a Codului penal, care
înlătură caracterul penal al faptei. Exemplu: legitima apărare, etc.;
 persoana nu a atins vîrsta, de la care poate fi trasă la răspundere penală;
 persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este
necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical;

6. Obligativitatea de a explica drepturile şi obligaţiile participanţilor la urmărirea

penală. Obligativitatea examinării cererilor şi demersurilor

Organul de urmărire penală este obligat să explice participanţilor la urmărirea penală

drepturile şi obligaţiile lor şi despre aceasta se consemnează în procesul-verbal al acţiunii
procesuale respective.
Organul de urmărire penală este obligat să înmîneze bănuitului, învinuitului, victimei, părţii
vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor legali în scris, contra
semnătură, informaţia despre drepturile de care dispun şi obligaţiile pe care le au în conformitate
cu prevederile prezentului cod şi să dea explicaţii asupra tuturor acestor drepturi şi obligaţii.

9
 Organul de urmărire penală este obligat să examineze cererile şi demersurile
participanţilor la proces şi ale altor persoane interesate, în condiţiile art.246 şi 247.

Articolul 246. Termenele de examinare a cererilor şi demersurilor

Cererile, precum şi demersurile organizaţiilor obşteşti şi ale colectivelor de muncă, vor fi
examinate şi soluţionate imediat după depunerea lor. Dacă organul căruia îi este adresată cererea
sau demersul nu le poate soluţiona imediat, acestea urmează să fie soluţionate nu mai tîrziu de 15
zile de la data primirii lor.

Articolul 247. Soluţionarea cererilor şi demersurilor

Cererea sau, după caz, demersul organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă urmează să fie
admise dacă aceasta ajută la cercetarea completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei, la
asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor în proces şi ale altor persoane
participante la proces.
În caz de respingere, parţială sau totală, a cererii sau, după caz, a demersului organizaţiei obşteşti
ori al colectivului de muncă, organul de urmărire penală adoptă o ordonanţă, iar instanţa de
judecată o încheiere, care sînt aduse la cunoştinţă solicitantului. Hotărîrea organului de urmărire
penală, precum şi a instanţei de judecată, cu privire la respingerea cererii sau demersului pot fi
atacate în cazurile şi în modul stabilit de prezentul cod.

7. Concluzie

10
 Concluzionez că începerea urmăririi penale, reieşind din aspectele invocate supra,
constituie pe de o parte limita finală a fazei de verificare a sesizării organului de urmărire penală,
iar pe de altă parte, limita iniţială a fazei de urmărire penală.
Din punctul de vedere al momentului procesual, singura condiție pentru emiterea
mandatului de supraveghere tehnică o reprezintă începerea urmăririi penale cu privire la faptă,
procedura nefiind în nicio situație condiționată de efectuarea urmăririi penale față de o
persoană. A susține contrariul sau a interpreta dispozițiile legale în sensul că supravegherea
tehnică nu se poate dispune decât după încunoștințarea vreunei persoane, înseamnă, pe de o
parte, a încălca dispoziția legală (adăugând o condiție neprevăzută de normă), iar pe de altă parte,
a ignora conținutul art. 305 C.p.p., potrivit căruia urmărirea penală începe cu privire la faptă, și
nu cu privire la persoană.
Începerea urmaririi penale poate fi dispusa prin proces verbal sau chiar prin ordonanta
atât în caz de plângere cât si de denunt atunci când procurorul, solutionând un conflict de
competenta, stabileste competenta prin ordonanta, începând si urmarirea penala prin acelasi act.
Procesul verbal si ordonanta sunt acte procedurale mai complexe decât rezolutia deoarece
cuprind mai multe date si chiar o motivare. Procesul verbal de constatare, prevazut în art. 90, C.
pr. pen., constituie mijloc de proba, iar procesul verbal de începere a urmaririi penale, prevazut
de art. 228, alin. 3, C. pr. pen., constituie materializarea dispozitiei de începere a urmaririi
penale. Primul constata existenta unei stari de fapt, cel de-al doilea doar existenta unor date
despre savârsirea unei fapte penale, urmând a se confirma sau infirma cu ocazia cercetarilor daca
fapta s-a savârsit sau nu.

8. Bibliografie
11
 Codul de procedură penală a R.M
 Codul penal al Republicii Moldova
 Jidovu Nicu. Drept procesual penal. Ediţia 2. Ed. C. H. BECK. Bucureşti, 2007
 Suport de curs
 https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-penal-partea-
speciala/pornirea-urmaririi-penale/

12