1

TEMA 9: Pornirea (intentarea) UP.

(2 ore)
1. Esenţa şi însemnătatea pornirii UP.
2. Circumstanţe ce exclud pornirea UP.
3. Ordinea procesuală de pornire a UP.
CPP Partea specială Titlul 1 capitolul IV art. 252 – 297.

-1-
În sistemul acuzatorial, ca urmare a influenţei justiţiei private, partea cea mai
importantă o reprezenta activitatea de judecată. Odată cu întărirea statului în Europa (cu
excepţia Angliei în care se dezvolta sistemul acuzatorial) îşi face loc sistemul inchizitorial.
Acest sistem, datorită caracterului prevalent represiv datorat modului de efectuare în secret
a justiţiei penale, ce punea înaintea drepturilor fundamentale ale omului interesele statului
şi care folosea mijloace „de stoarcere” a adevărului incompatibile cu demnitatea omului a
fost, treptat înlocuit de sistemul mixt. Sistemul mixt, care a cunoscut numeroase
îmbunătăţiri, a introdus două faze în procesul penal necesare pentru a se obţine
condamnarea definitivă a unei persoane: urmărirea penală şi judecata.
În cadrul procesului penal pot fi descoperite anumite funcţii procesuale esenţiale,
care, laolaltă, contribuie la atingerea scopului final al acestei activităţi sociale.
Funcţiile procesuale se realizează în cadrul fazelor procesuale care sunt alcătuite dintr-
un ansamblu de acte şi măsuri procesuale şi procedurale, având îndeplinit un obiectiv
limitat subsumat obiectivului general al procesului penal.
În fiecare fază procesuală sunt rezolvate probleme de a căror soluţie depinde trecerea
dosarului penal în faza următoare.
Între fazele sau subdiviziunile procesului penal, urmărirea penală, datorită finalităţii şi
funcţiunii sale proprii, ocupă un loc deosebit.
În literatura de specialitate, numeroşi autori au subliniat importanţa urmăririi penale ca
fază distinctă a procesului penal. Astfel în unele opinii se arată, pe bună dreptate că
necesitatea de a contracara activitatea infracţională a condus la înfiinţarea unor organe
specializate. Existenţa fazei de urmărire penală este justificată şi de faptul că, în epoca
modernă, se săvârşesc infracţiuni prin folosirea unor procedee şi tehnici noi tot mai
perfecţionate, uneori criminalitatea căpătând caracter organizat, toate acestea au impus o
preocupare sporită din partea statului pentru combaterea fenomenului infracţional.
Astfel sa simţit nevoia înfiinţării unor organe specializate în descoperirea
infracţiunilor, identificarea şi prinderea infractorilor în vederea trimiterii lor în judecată.
Aceste organe au o competenţă bine determinată prin lege şi îşi desfăşoară activitatea în
faza de urmărire penală. În conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală în
vigoare, urmărirea penală are un conţinut şi o desfăşurare riguros limitate la ceia ce este
necesar pentru a atinge scopul acestei faze procesuale şi al procesului penal în general.
Potrivit legii, urmărirea penală se înfăţişează ca o fază obligatorie în marea majoritate a
cauzelor penale. Sunt însă situaţii în care procesul penal are forme atipice în sensul că
lipseşte urmărirea penală, plângerea prealabilă se adresează direct instanţei de judecată şi
procesul penal începe direct cu şedinţele judecătoreşti.
 2

Potrivit art. 28 CPP, procurorul şi organele de urmărire penală sunt obligaţi în

limitele competenţei lor de a porni urmărirea penală în cazul care sunt sesizate în
modul prevăzut de codul de procedură penală, că s-a săvârşit o infracţiune şi de a
efectua acţiunile necesare în vederea constatării faptei penale şi a persoanei vinovate.
Pornirea (intentarea) urmăririi penale este prima fază a acestei activităţi.
Esenţa acestei faze costă în aceea că, printr-o ordonanţă, organele de stat competente
şi persoanele împuternicite din cuprinsul actului de sesizare sau a actului de
constatare, stabilesc prezenţa semnelor infracţiunii, datele concrete, temeiurile şi
motivele pentru pornirea UP, dacă nu există vreuna din circumstanţele care exclud
urmărirea penală.
În cazul în care organul de urmărire penală se autosesizează în privinţa
începerii urmării penale, el întocmeşte un proces verbal care constituie actul de
începere a urmăririi penale.
Până la pornirea urmăriri penale, LPP în vigoare interzice de a petrece careva
acţiuni procesuale cu excepţia cercetării la faţa locului. Legea prescrie petrecerea
următoarelor acţiuni procesuale:
- primirea declaraţiilor şi sesizărilor despre infracţiunea săvârşita pregătită sau în
curs de săvârşire, despre care fapt se întocmeşte de către reprezentantul organelor
de urmărire penală, potrivit art. 262 CPP 1. Plângere; Denunţ; autodenunţ. În
cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către organul de urmărire penală, acesta
întocmeşte un raport în care expune circumstanţele depistării şi dispune
înregistrarea infracţiunii.
- în caz de autodenunţare se întocmeşte un proces verbal în care se expune
amănunţit denunţarea făcută şi e semnată de persoana ce a făcuto denunţarea şi
persoana ce a primit-o, înainte de a face autodenunţul i se explică dreptul de a nu
spune nimic şi de nu a se autoincrimina, precum şi că în caz de autocalomnie, care
înpedică constatarea adevărului ea nu va avea dreptul la repararea prejudiciului în
condiţiile legii, făcându-se menţiune în procesul-verbal privind autodenunţarea
sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare. (art. 264 CPP); Plângerile şi
denunţările anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăriri penale, însă în
urma controlului efectuat în temeiul acestor plângeri sau denunţuri, organul de
urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmării penale.
- Sesizarea din oficiu, specific organelor de urmărire penală este că, atunci când iau
cunoştinţă de comiterea unei infracţiuni din alte surse decât prevăzute de lege se
pot sesiza din oficiu. Această obligaţie şi drept al organelor de urmărire penală
facilitează activitatea acestora ca organe care concură la realizarea scopului
procesului penal. Instanţele de judecată nu se pot autosesiza, ele desfăşurând
activitatea de judecată, după caz, în urma sesizării procurorului.
Codul de procedură penală nu precizează care sunt modalităţile concrete de
sesizare din oficiu. Aceste căi pot fi: a) Propriile constatării. Aceste constatări pot
proveni din culegerea de informaţii de către lucrătorii operativi, potrivit sarcinilor de
serviciu;
b) Constatarea de către organul de urmărire penală, personal, în urma
controalelor speciale. C) Primirea unei sesizări fără îndeplinirea condiţiilor legale
cum ar fi plângerea sau denunţul anonim: aceste sesizări pot proveni şi din mijloacele
 3

mass-media;
- pot fi aplicate masurile de investigate operative, rezultatele cărora pot servi
ca probe numai în cazurile în care ele au fost administrate şi verificate prin
intermediul mijloacelor prevăzute de codul de procedură, în conformitate cu
prevederile legii procesuale cu respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanei
sau cu restricţia drepturilor şi libertăţilor autorizată de către instanţa de
judecată. (art. 93, 303 CPP);
- se petrece cercetarea la faţa locului cu întocmirea procesului-verbal despre
desfăşurarea şi rezultatele ei, în corespundere cu art. 118 CPP.
În aşa mod la etapa de soluţionare a problemei despre pornirea sau refuzul în
pornirea PP se desfăşoară un sistem de acţiuni de PP, care contribuie la descoperirea
rapidă şi completă a infracţiunilor, identificarea vinoveţilor, şi asigurarea aplicării
juste a legii, ca oricine va săvârşi o infracţiune să-si primească pedeapsa meritată
şi nici un om nevinovat să nu fie atras la răspundere penale. Neintentarea dosarelor
penale la timp aduce după sine la pierderea probelor. Intentarea dosarelor penale
trebuie să fie întemeiată şi legala, în caz contrar se poate aduce la reţineri şi arestări
nelegitime.
Ca decizia despre pornirea UP să fie legitimă e necesar să fie prezente
temeiuri şi motive pentru aceasta. Prin temei în PP se înţelege, sursa prevăzută de
LPP din care organele de stat competente şi persoana împuternicită obţin informaţii
despre infracţiunea, care potrivit art. 28 CPP, îi obligă să soluţioneze problema
despre pornirea UP.
-2-

Nu poate fi pornită urmărirea penală în cazurile, când lipsesc temeiurile şi

motivele pentru urmărire cât şi în cazurile când, există circumstanţe care exclud
pornirea PP, ce sunt prevăzute de art. 275 CPP:
- dacă nu există faptul infracţiunii;
- când fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii;
- dacă au expirat termenii de prescripţie sau a intervenit un act de amnistie;
- dacă partea vătămată s-a împăcat cu învinuitul, în cauzele penale care pot fi
pornite numai la plângerea părţii vătămate
- în cazurile când a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de
reabilitare;
- în privinţa unor persoane referitor la care exista o sentinţă definitivă în legătură
cu această acuzare sau hotărâre a instanţei judecătoreşti de clasarea a urmăririi
penale;
Conform art. 284 CPP persoana poate fi scoasă de sub urmărire penală în
cazurile prevăzute în art. 275 p. 1-3 CPP, precum şi dacă există cel puţin una din
cauzele, prevăzute în art. 35 din Codul Penal care înlătură caracterul penal al faptei.
Persoana poate fi scoasă de sub urmărire penală integral sau numai cu privire la un
capăt de învinuire, printr-o ordonanţă motivată.
Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile cât prevăzute de art. 275, cât şi în
cazurile în care se constată că:
- plângerea prealabilă a fost retrasă de către persoana vătămată (în cazurile
 4

când urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plângerii şi legea penală permite
împăcarea conf. Art. 276 CPP RM);
- Există cel puţin una din cazurile prevăzute de art. 35 CP RM,(se
consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei: a) legitima apărare; b)
reţinerea infractorului; c) stare de extremă necesitate; d) constrângerea fizică sau
psihică; e) riscul întemeiat.)
- Persoana nu a atins vârsta la care poate fii atras la răspundere penală;
- Persoana a săvârşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de
iresponsabilitate şi nu este necesar de a aplica măsuri de constrângere cu caracter
medical;
- Există o hotărâre definitivă a organului de urmărire penală sau a
instanţei în legătură cu această acuzaţie
- În cazurile când fapta bănuitului, învinuitului constituie o contravenţie
administrativă;
Încetarea urmăririi penale se dispune prin ordonanţa motivată a procurorului
ori la propunerea organului de urmărire penală.

- 3-
Potrivit art. 265 CPP organul de urmărirea penală este obligat de a primi
declaraţia sau sesizarea despre pregătirea sau săvârşirea infracţiunii chiar şi în cazurile
când nu este de competenţa lui. Persoanei care a depus plângerea sau denunţul i se
eliberează un certificat despre acest fapt, indicându-se persoana care a primito şi timpul
când aceasta a fost înregistrat.
Refuzul organului de a primi plângerea sau denunţul poate fi atacat imediat
judecătorului de instrucţie, dar nu mai târziu de 5 zile de la momentul refuzului.
Organul de urmărire sesizat în modul prevăzut de lege este obligat să verifice
competenţa, în caz de nu este competent a efectua urmărirea, imediat dar nu mai târziu
de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercită conducerea urmăririi pentru a o
transmite după competenţă. Conflictul de competenţă este inadmisibil. Chestiunile legate
de conflictul de competenţă se soluţionează de către procurorul care exercită controlul
asupra urmăririi penale sau, după caz, de procurorul ierarhic superior.
Potrivit art. 95 CPP vechi pornirea PP se efectua prin întocmirea unei ordonanţe.
După întrarea Codului nou de procedură penală din 12 iunie 2003, procedura sa
simplificat foarte mult. Potrivit art. 274 CPP RM Organul de urmărire penală sesizat în
modul prevăzut de art. 262 şi 273 dispune prin rezoluţie (adică conducătorul organului
printr-o simplă iscălitură în colţul cererii, autodenunţului, procesului-verbal se dispune
pornirea urmăririi penale.), care la rândul său în timp de 24 ore de la data începerii
urmăririi penale trebuie supusă confirmării de către procurorul care efectuează
conducerea activităţii de urmărire penală, prezentându-se tot odată şi dosarul respectiv.
Concomitent cu confirmarea pornirii urmăririi penale, procurorul fixează termenul de
urmărire în cauza respectivă.
Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă cazuri care înpedică pornirea
urmăririi penale, organul de urmărire înaintează procurorului actele întocmite cu
propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sunt
circumstanţe care înpedică urmărirea penală, el restituie actele, cu rezoluţia sa de a
 5

începe urmărirea penală. În caz, de este deacord cu propunerea organului de urmărire el

confirmă faptul prin rezoluţie motivată şi anunţă despre aceasta persoana care a înaintat
sesizarea.
O condiţie importantă în asigurarea temeiniciei şi legalităţii pornirii sau
refuzul pornirii urmăririi penale o constituie controlul judiciar al procedurii
prejudiciare asupra activităţii organului de urmărire penală şi organului care exercită
activitatea operativă de investigaţii, care începe din momentul din care organul de
urmărire le-au devenit cunoscute faptele pregătirii sau săvârşirii infracţiunii, până la
trimiterea cauzei în instanţa de judecată.
Activitatea de supraveghere a judecătorului de instrucţie a activităţii organului
de urmărire penală şi a activităţii de investigaţii operative este prevăzute de art. 298-
313 CPP RM.
Plângerile depusă pe organele numite judecătorului de instrucţie nu suspendă
executarea acţiunii atacate, dacă persoana care efectuează aceste acţiuni nu consideră
aceasta necesar. Judecătorul de instrucţie primind plângere în timp de cel mult 72 ore
trebuie să o examineze şi să comunice hotărârea sa persoanei care a depus plângerea.
Judecătorul de instrucţie considerând plângerea întemeiată, adoptă o încheiere prin
care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor
omului sau ale persoanei juridice şi după caz declară nulitatea actului sau a acţiunii
procesuale atacate. În caz de neconfirmarea acestor încălcări printr-o încheiere
cererea se respinge, copia acestei încheieri se expediază persoanei care a depus
plângerea.