UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT
DISCIPLINA: MICROECONOMIE

DETERMINAREA ELASTICITĂȚII CERERII ȘI OFERTEI

PENTRU DIFERITE MĂRFURI ȘI IMPORTANȚA
INFORMAȚIILOR OBȚINUTE PENTRU DECIZIILE
AGENȚILOR ECONOMICI

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Ignat Ion
STUDENT,
SPRINCEAN ION
GRUPA 4
(Management ID)
Determinarea elasticității cererii și ofertei pentru diferite mărfuri și importanța informațiilor
obținute pentru deciziile agenților economici

Piața este într-o continuă schimbare, având una dintre trăsăturile caracteristice- elasticitatea.
Această schimbare, în mare parte, este determinată de modificările condițiilor economice, cum ar fi
prețul, care la rândul său influențează deciziile consumatorilor și producătorilor, adică agenților
economici, față de cantitatea cerută, sau, respectiv, cantitatea oferită a unui bun economic. Astfel,
pentru a analiza sensibilitatea cererii și ofertei la modificările survenite asupra anumitor condiții
economice se utilizează conceptul de elasticitate.
Elasticitatea este de două tipuri: cea a cererii și cea a ofertei. Cererea unui bun economic face
referire la cantitatea cerută a acelui bun de consumatori, la un anumit preț și perioadă de timp. Dacă
este aplicabilă condiția „caeteris paribus”, adică toate celelalte condiții economice nu se modifică,
atunci cererea este funcție descrescătoare de prețul său, ceea ce marchează prima lege a cererii.
Totodată, înainte de a trece la analiza elasticității cererii, consider important de enunțat două puncte.
În primul rând, prima lege a cererii nu este 100% caracteristică tuturor situațiilor care au loc pe
piața economică, fiind și excepții. Una dintre acestea este „Paradoxul lui Giffen”, care explică cazul
în care odată cu scumpirea produsului, a crescut și cererea consumatorilor față de acesta. Un
exemplu bine cunoscut este cel cu cartofii. Odată cu scumpirea cartofilor, o familie cu un venit mic,
care până în acel moment aloca cei mai mulți bani pentru cumpărarea cartofilor, după care urma
carnea și peștele, va cumpăra în continuare, aceeași cantitate de cartofi sau chiar mai mult și mai
puțină cantitate de carne și pește, deoarece cartofii sunt alimentul lor de bază. Produsele Giffen se
referă, în special, la produsele inferioare. O altă excepție, deja referitoare la unele produse de lux
este „Paradoxul Veblen”, potrivit căruia agenții economici tind să achiziționeze un parfum sau un alt
produs de lux la un preț mai ridicat, decât scăzut, oferindu-le siguranța că produsul nu este unul fals.
În al doilea rând, trebuie menționat faptul că se analizează cererea pieței, constituită ca sumă a
cererilor individuale la fiecare nivel de preț al bunului economic. Conform definiției, elasticitatea
cererii reprezintă gradul de sensibilitate la variațiile factorilor care o influențează. Printre cei mai
reprezentativi factori se enumeră prețul bunului, prețul altor bunuri și venitul consumatorului, după
care ar urma alții precum calitatea bunurilor, numărul populației, lansarea unor noi substituenți etc.
Odată ce primii trei factori enumerați sunt cei mai importanți în legătură cu elasticitatea cererii, vom
pune accent doar pe variațiile lor. Elasticitatea- preț reprezintă reacția cererii unui bun la variațiile
prețului acestuia. Se calculează prin raportul dintre variația relativă a cantității cerute și variația
∆X
X ∆ X Px ∆ X Px
relativă a prețului, adică elasticitatea arc: E P = ∆ P = X ∙ ∆ P = ∆ P ∙ X , unde E P este
x x
x x x
Px
coeficientul de elasticitate- preț, ∆ X este variația cantității cerute din bunul X, iar ∆ P X este variația
nivelului prețului bunului X. Interpretarea rezultatului se realizează în funcție de valoarea calculată a
coeficientului de elasticitate. Dacă E P >1, cererea este supraunitară, ceea ce înseamnă că
X

modificarea cantității cerute are loc într-o proporție mai mare, în sens invers modificării prețului.
Atunci când E P =1, cererea este de elasticitate unitară, respectiv cantitatea cerută se modifică în
X

proporție egală, în sens invers modificării factorului de influență identificat. În cazul în care E P <1,
X

cantitatea cerută se modifică într-o proporție mai mică și în sens invers modificării prețului. Din
punct de vedere teoretic, ar putea exista și alte două cazuri, dar care nu putem afirma că se întâlnesc
în practică: când E P =0, adică când cererea este perfect inelastică, însemnând că indiferent de
X

variația prețului, cantitatea cerută nu se modifică și când E P =∞, fiind o cerere perfect elastică, unde
X

o variație infinit de mică a prețului duce la o variație cât mai aproape de infinit a cantității cerute.
Este imposibil de exemplificat o situație actuală care ar aparține ultimelor două cazuri, dar, într-o
anumită măsură, am putea spune că produsele de strictă necesitate, fără de care nu putem supraviețui
și nu au alte produse substituibile, pot fi caracterizate de o cerere perfect inelastică, cum ar fi apa.
Dacă se cunoaște ecuația de cerere care descrie legătura funcțională între cantitatea cerută și preț,
atunci se poate calcula și elasticitatea punct, potrivit căreia putem identifica variația relativă a lui X
pentru o variație cât mai mică a prețului, astfel încât se află practic în același punct cu curba cererii,
cu tendința spre 0: E P =¿. Al doilea factor de influență important, variația căruia determină o reacție
x

a agenților economici asupra cantității cerute este prețul altui bun economic decât cel de care suntem
interesați. Tipul de elasticitate caruia i se atribuie este elasticitatea- preț încrucișată. Pentru a calcula,
se va lua în considerare modificarea procentuală a cantității cerute din primul bun (∆ X / X) și
∆ X Py
modificarea procentuală a prețului celuilalt bun (∆ P y /P y ), ajungând la formula: E p = ∙ .
y
∆ Py X
∂ X Py
Dacă dorim să aflăm elasticitatea punct, atunci este aplicabilă formula: E p = ∙ . La fel ca în
y
∂ Py X
cazul elasticității- preț, interpretarea se bazează pe valoarea calculată a coeficientului de elasticitate.
Dacă E p =0 , rezultă că bunurile sunt independente, adică între cantitatea cerută a bunului X și
y

variația prețului bunului Y nu există o tangență. Un exemplu elocvent ar fi cantitatea cerută de zahăr
și creșterea prețului la parfumuri. O altă situație este atunci când 0< E p <1, reprezentând cazul
y

bunurilor substituibile. Astfel, odată cu creșterea prețului bunului Y, va scădea cantitatea cerută din
acest bun și va crește, în schimb, cantitatea cerută a bunului X, care satisface aceleași nevoi ale
consumatorului, cum ar fi scumpirea pâinii albe va determina creșterea cantității dorite de pâine
neagră, în schimbul celei albe. Dacă E p >1 atunci bunurile sunt strâns substituibile, ceea ce
y

înseamnă că o creștere a bunului Y determină o creștere într-o proporție mai mare a cantității cerute
din bunul X. Atunci când −1< E p <0, avem bunuri complementare, ceeea ce îmseamnă că o creștere
y

a prețului bunului Y va determina o scădere, într-o proporție mai mică, a cantității cerute din bunul
X. Ca exemplu ar fi creșterea prețului bileltelor de avion, ce ar determina o scădere a cererii de
transport aerian și o diminuare mai mică a cererii serviciilor hoteliere. Ultima situație, când E p ←1, y

prezintă bunurile strâns complementare, semnificând, în concordanță cu situația bunurilor

complementare, că o creștere a prețului bunului Y va influența invers proporțional, adică o
diminuare, dar într-o proporție mai mare, a cantității cerute din bunul X. Cel de al treilea tip de
elasticitatea este cel al venitului. Acesta reprezintă gradul de sensibilitate a cantității cerute dintr-un
bun economic în funcție de variația venitului consumatorului. Se calculează ca raport dintre variația
∆X
X ∆X V ∆X V
relativă a cantității cerute și, respectiv, variația relativă a venitului: EV = = ∙ = ∙ ,
∆V X ∆ V ∆V X
V
∂X V
iar elasticitatea punct se determină după formula: EV = ∙ . Interpretarea rezultatelor ține de
∂V X
gruparea bunurilor economici în trei categorii, conform „Legilor” lui Engel. Prima categorie este
cea a unui bun „inferior”, când EV < 0. Efectul negativ al venitului este determinat de creșterea
venitului consumatorului și tinderea acestuia de a substitui un bun „inferior”, mai ieftin și de o
calitate redusă pe unul mai scump și mai calitativ, cum ar fi substituirea margarinei cu unt. A doua
categorie- bunuri „normale”, când 0< E V <1, fiind un efect pozitiv al venitului: odată cu creșterea
venitului, crește, într-o proporție mai mică sau egală, cantitatea consumată a bunurilor respective. În
instanță, scade suma cheltuită pentru alimente, care sunt bunuri de bază, deși cantitatea consumată și
calitatea produselor crește, datorită venitului mai mare, iar suma cheltuită pentru îmbrăcăminte și
locuință rămâne constantă. Odată cu evoluția situației anterioare se ajunge la cea de-a treia
categorie- bunuri „superioare”, când EV > 1. Efectul venitului este pozitiv și determină o creștere a
sumei cheltuite din bugetul unei familii pentru alte bunuri decât cele enumerate anterior: alimente,
îmbrăcăminte și locuință, care ar tinde tot mai mult spre produse de lux, într-o proporție mai mare
decât creșterea venitului.
Oferta este marcată de cantitatea de bunuri economice care este cedată contra plată de către
agenții economici, la un anumit nivel al prețului și perioadă de timp. Spre deosebire de prima lege a
cererii, conform legii generale a ofertei, aceasta este o funcție crescătoare de prețul său. Întrucât
factorii care influențează, în esență, cantitatea oferită pe piață țin de factorii de producție și anume
raritatea, fluiditatea, mobilitatea și randamentul lor, oferta poate fi fixă- cantitatea oferită nu se poate
mări din cauza rarității absolute a bunului sau flexibilă- cantitatea oferită poate varia pe parcurs. În
funcție de modificările care pot avea loc asupra cantității oferite, prin extindere sau reducere, oferta
poate fi instantanee, pe termen scurt sau pe termen lung. În linii generale, oferta este influențată, cel
mai mult de factori precum: prețul, costul de producție, prețul altor bunuri, prețul factorilor de
produție, tehnologia existentă, numărul de ofertanți, perspectivele pieței, evenimentele social-
politice, care, fiind însumate, formează condițiile ofertei. La fel ca în cazul cererii, este mecesar de
menționat două aspecte ale ofertei și trăsăturile acesteia. În primul rând, sunt și unele situații
excepții, care nu se conformează caracteristic legii generale a ofertei, astfel încât oferta poate avea
funcție descrescândă față de preț pe parcursul întregii perioade de evoluție (oferte anormale), sau
începând cu un anumit nivel al prețului (oferte pliate), fenomen care poate apărea în cazul
constrângerii de a obține un anumit nivel al veniturilor pentru a putea acoperi cheltuieli precum
impozitele sau rambursarea de credit. În al doilea rând, se analizează elasticitatea la nivelul sumei
cantităților oferite de toți producătorii individuali. Conform definiției, elasticitatea ofertei reprezintă
gradul de sensibilitate a cantității oferite în cazul variației unoi factori pe piața economică, dintre
care cei mai importanți sunt: prețul bunului economic, costul de producție, factorul de timp, gradul
de mobilitate a factorilor de producție, posibilitățile de stocare a bunurilor și costurile aferente
acesteia. Dintre factorii enumerați, cel mai ușor cuantificabil este prețul bunului economic, astfel că
elasticitatea preț a ofertei manifestă reacția ofertei la variația prețului. Aceasta poate fi calculată ca
elasticitatea arc, adică ca raport dintre variația relativă a cantității oferite (∆ X / X) și variația relativă
∆X
X ∆X Px ∆ X Px
a prețului (∆ P x /P x ¿ ¿ : EO = ∆ P = X ∙ ∙ ∆ P = ∆ P ∙ X . Elasticitatea punct va fi calculată dupa
Px
x x x
Px
∂ X P xA
formula: E P = ∙ . Dacă Eop >1, atunci este ofertă de elasticitate supraunitară, adică ofertă
x
∂ Px X A
elastică, când o creștere a prețului determină o creștere a cantității oferite, într-o proporție mai mare.
Eop =1, atunci când este o elasticitate unitară, adică cantitatea oferită crește în aceeași proporție cu
modificarea, în același sens, al prețului. În cazul în care Eop <1, putem afirma o ofertă de elasticitate
subunitară, adică o ofertă inelastică, ceea ce înseamnă că o creștere a prețului bunului economic
determină o creștere într-o proporție mai mică a cantității oferite. Asemeni elasticității cererii, se pot
nominaliza două situații extreme a ofertei, care sunt mai mult teoretice și aproape imposibile practic:
Eop =0 (ofertă perfect inelastică), cantitatea oferită nu se modifică idiferent de variația prețului și
Eop =∞, cantitatea oferită se modifică foarte mult la o variație infinit de mică a prețului, tinzând spre
zero.
 În concluzie, pot afirma că modificările survenite asupra cantității cerute și oferite pe piață în
urma variației factorilor de influență sunt extrem de importante pentru agenții economici și
definitorii în asigurarea menținerii unui echilibru a pieței, unde atât consumatorii, cât și producătorii
să fie satisfăcuți. Consider că elasticitatea cererii și ofertei influențează în mod egal alegerile
agenților economici, dar mai mult producătorii atrag atenția asupra schimbărilor, decât
consumatorii. Producătorii, dar mai exact, activitatea economică întreprinsă de aceștia, depinde în
mod direct de dinamica pieței economice și interpretarea modificărilor, astfel încât, dacă nu aplică
principiul prudenței și nu întreprind pașii corecți în determinarea cantității profitabile oferite a
bunului economic, atunci riscă să se confrunte cu pierderi finaciare, intrând într-un declin și cedând
locul pe piață altor producători de bunuri economice similare. Consumatorii mai curând acționează
fără o analiză economică directă asupra elasticității, bazându-se pe satisfacerea nevoilor în ordinea
importanței personale în funcție de venitul disponibil, dar a căror decizii au o logică economică.
Bibliografie:

1. IGNAT, Ion, LUȚAC, Gheorghe, POPESCU, Cristian, Economie politică, Editura

Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași
2. STANCU, Stelian, Microeconomie, Editura „Academia de Studii Economice din
București”, 2020

Resurse electronice:
1. https://rum.mentorbizlist.com/4171657-giffen-products-a-market-economy-paradox