PIAŢA.

CEREREA ŞI OFERTA

1. Piaţa
2. Cererea. Elasticitatea cererii
3. Oferta. Elasticitatea ofertei
4. Echilibrul pieţei

1. Piaţa
În general, piaţa este locul de întâlnire, mai mult sau mai puţin abstract, dintre oferta
vânzătorilor şi cererea consumatorilor, prima fiind forma de manifestare a producţiei în
condiţiile economiei de schimb, a doua exprimând nevoile umane solvabile însoţite de
capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfurile oferite.
Funcţiile generale ale oricărei pieţe sunt multiple, cele mai importante fiind:
 verifică concordanţa sau neconcordanţa dintre volumul, structura şi calitatea bunurilor
oferite (produse) cu masa, cu componentele şi calitatea celor cerute;
 oferă informaţii obiective, ieftine şi rapide tuturor agenţilor economici.
Piaţa apare ca un ansamblu de mijloace de comunicaţii prin care vânzătorii şi
cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce ei au, despre ce aceştia au nevoie, despre
preţurile pe care le cer şi pe care le propun pentru ca tyranzacţiile dintre ei să se încheie.
Piaţa contemporană este foarte complexă şi eterogenă, diversificându-se în
concordanţă directă cu dezvoltarea şi creşterea randamentului producţiei.
Principalele criterii de clasificare a pieţelor sunt:
1. După natura economică a bunurilor ce fac obiectul tranzacţiilor: piaţa satisfactorilor, piaţa
prodfactorilor;
2. După forma obiectelor schimbate: pieţe omogene şi eterogene, pieţe uniforme şi
diversificate;
3. În funcţie de existenţa sau inexistenţa obiectelor în momentul tranzacţiei: piaţa reală, piaţa
fictivă;
4. După locul desfăşurării relaţiilor de schimb: pieţe locale, pieţe regionale, pieţe naţionale,
pieţe internaţionale, piaţa mondială;
5. După timpul în care se transferă obiectul tranzacţionat către cumpărător: pieţe la vedere,
pieţe disponibile să livreze, pieţe la termen;
6. După gradul de cunoaştere a mediului economic de către subiecţii pieţei: piaţa transparentă,
piaţa caracterizată prin opacitate.
Perspectivele pieţei sunt diferite, în funcţie de gradul dezvoltării economice a ţărilor,
de sistemul economic existent. Din acest punct de vedere sunt ţări în care se pune mai ales
problema perfecţionării pieşi ţări care au însă multe de făcut pentru construcţia propriu-zisă a
sistemului de pieţe şi pentru modernizarea funcţionării lor.

2. Cererea. Elasticitatea cererii

Cererea reprezintă un set de cantităţi dintr-un anumit bun pe care un cumpărător
intenţionează să le achiziţioneze la diferite niveluri ale preţului, într-o perioadă determinată.
Legea cererii spune că modificarea preţului unui bun va determina modificarea în sens
invers a cantităţii cerute din bunul respectiv. Această lege se respectă în cazul:
 bunurilor normale, adică acele bunuri pentru care cererea creşte când veniturile
consumatorilor cresc;
 majorităţii bunurilor inferioare, adică acele bunuri pentru care cererea scade atunci
când veniturile consumatorilor cresc.
 Efevtul de substituţie se referă la faptul că atunci când preţul unui bun creşte,
consumatorii au tendinţa să-l înlocuiască în consumul lor cu alte bunuri. Este întotdeauna
negativ, adică modificarea preţului determină variaţia în sens invers a cantităţii cerute din
orice tip de bun.
Efectul de venit are în vedere faptul că o creştere a preţului unui bun determină
scăderea veniturilor reale ale populaţiei, rezultatul fiind că se va cumpăra mai puţin din toate
produsele, inclusiv din cel al cărui preţ a crescut. Este în sens invers cu modificarea preţului
bunurilor normale şi în acelaşi sens cu modificarea prebunurilor inferioare.
Produsul de tip Giffen sunt produse inferioare în cazul cărora efectul de venit este mai
puternic decât de substituţie, atunci modificarea preţului bunului inferior determină
modificarea în acelaşi sens al cantităţii cerute din acel bun.
Factorii care influenţează cererea sunt:
 Modificarea preţurilor altor bunuri (substituibile, complementare). Dacă bunurile X şi
Y sunt substituibile, creşterea preţului lui X determină o creştere a cererii pentru Y.
Dacă bunurile X şi Y sunt complementare, creşterea preţului lui X determină scăderea
cererii lui Y.
 Modificarea veniturilor consumatorilor. Pentru bunurile normale, creşterea venitului
determină o creştere a cererii. Pentru bunurile inferioare, procesul este invers.
 Numărul consumatorilor (N);
 Preferinţele consumatorilor (G);
 Anticipările privind modificările de preţ sau venit (A);
 Atitudinea faţă de risc a consumatorilor (R).
C  f  p s , p c ,V , N ,G , A, R  C  a  b* p
Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea preţului unitar şi a
factorilor săi.
Formele de elasticitate a cererii sunt:
A) Elasticitatea cererii în raport de preţ (Ec/p) indică sensibilitatea modificării cererii
(cantităţii) la modificarea preţului.
Se apreciază cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii în funcţie de preţ (Kec/p),
care se determină ca un raport între modificarea relativă sau procentuală a cererii (ΔC) şi
modificarea relativă sau procentuală a preţului (ΔP) folosind una din relaţiile:
C1  C0
C0 C%
K ec / p   
P1  P0 P%
P0
În funcţie de valoarea coeficientului elasticităţîî, Kec/p, distingem:
- cerere elastică: Kec/p > 1;
- cerere inelastică: Kec/p < 1;
- cerere unitară: Kec/p =1;
- cerere perfect elastică: Kec/p = ∞;
- cerere perfect inelastică: Kec/p = 0.
B) Elasticitatea cererii în raport de venit (Ec/v) exprimă sensibilitatea cererii individuale (şi a
pieţei) la modificarea venitului.
Se apreciază cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii în raport de venit (Kec/v),
care se determină ca raport între variaţia procentuală sau relativă a cererii (ΔC) şi modificarea
procentuală sau relativă a venitului (ΔV).
 C1  C0
C0 C%
K ec / v  
V1  V0 V %
V0
În funcţie de relaţia dintre modificarea venitului şi cererii distingem:
1. Bunuri normale: Kec/v >0:
 Kec/v >1 – bunuri superioare, de lux → cerere elastică în funcţie de venit;
 Kec/v <1 – bunuri de larg consum → cerere inelastică;
 Kec/v =1 – articole nealimentare de uz şi confort personal → cerere unitară.
2. Bunuri inferioare: Kecx/V < 0.
C) Elasticitatea „încrucişată” a cererii exprimă sensibilitatea cererii bunului „x” la
modificarea preţului altor bunuri (de pildă y).
Se calculează cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii bunului x în raport de
modificare a preţului bunului y (preţul bunului x constant) Kecx/py:
C1x  C0 x
C0 x C x %
K ecx / py  
P1 y  P0 y Py %
P0 y
Când Kecx/py :
- are valoare pozitivă, bunurile x şi y sunt substituibile;
- are valoare negativă, bunurile x şi y sunt complementare;
- are valoare nulă, bunurile x şi y sunt indiferente unul în raport cu celălalt în programul
consumatorului dat.

3. Oferta. Elasticitatea ofertei

Oferta reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe care un vânzător
intenţionează să o vândă într-o perioadă determinată, la un anumit preţ.
Legea ofertei reprezintă raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi
cantitatea oferită.
În funcţie de nivelul la care se manifestă relaţia preţ – cantitate oferită, celelalte
condiţii rămânând constante, distingem:
 oferta individuală, adică cantitatea pe care un producător esate dispus să o aducă pe
piaţă la fiecare nivel al preţului;
 oferta pieţei, adică cantitatea oferită de către toţi producătorii aceluiaşi bun la fiecare
nivel al preţului.
Factorii care influenţează oferta sunt:
 Preţurile altor bunuri (substituibile, complementare). Dacă bunurile X şi Y sunt
substituibile din punct de vedere al ofertei, o creştere a preţului lui X îl va determina pe
producător să dea mai multe resurse pentru X, oferta lui Y scăzând. Dacă bunurile X şi
Y sunt complementare din punct de vedere al ofertei, o creştere a preţului lui X îl va
determina pe producător să realizeze o cantitate mai mare din X şi implicit din Y.
 Costul de producţie (CT);
 Numărul firmelor producătoare (N);
 Tehnologia de fabricaţie (T);
 Anticipările privind modificările de preţ (A). Dacă producătorul anticipează că preţul
produsului lui va creşte, atunci oferta prezentă se reduce şi invers, celelalte condiţii
rămânând constante.
  Taxele şî subvenţiile (TS);
 Evenimentele naturale: inundaţii, secetă, cutremure etc. (EN)
O  f  p s , p c ,CT , N ,T , A,TS , EN  O  a  b* p
Elasticitatea ofertei exprimă sensibilitatea ofertei la modificarea preţului şi a oricăreia
dintre condiţiile sau factorii săi.
Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ se apreciază cu ajutorul coeficientului de
elasticitate a ofertei în funcţie de preţ (Keo/p), determinat ca un raport între variaţia relativă sau
procentuală a cantităţii oferite (ΔO) şi variaţia relativă sau procentuală a preţului (ΔP), pe
baza uneia dintre relaţiile:
O1  O0
O0 O%
K eo / p  
P1  P0 P%
P0
În funcţie de sensibilitatea ofertei la modificarea preţului se disting:
 Oferta elastică: Keo/p >1;
 Oferta inelastică: 0< Keo/p <1;
 Oferta de elasticitate unitară: Keo/p=1.

4. Echilibrul pieţei
O piaţă este în echilibru atunci când cantitatea oferită şi cea cerută sunt egale.
p C

O
E
pE

QE Q
Fig.1: Echilibrul pieţei

În realitate, preţul este în comparaţie cu cel de echilibru:

 fie mai mare, atunci oferta este mai mare decât cererea şi apare un surplus din produsul
respectiv, ceea ce duce la creşterea stocurilor sau reducerea preţului sau cantităţii
produse. În realitate, preţul tinde spre echilibru.
 fie mai mic, atunci cererea este mai mare decât oferta şi apare cerere în exces, ceea ce
conduce pe piaţă la penurie, adică la piaţa „neagră”. Se diminuează stocurile sau creşte
preţul sau cantitatea produsă.
În funcţie de perioadele de timp care sunt luate în considerare, vom avea:
 perioadă instantanee – o perioadă atât de scurtă încât pentru sporirea ofertei,
producătorii nu pot apela decât la producţia deja realizată şi aflată pe stoc, în depozite;
 perioadă pe termen scurt – perioadă suficient de lungă pentru a permite producătorilor
să utilizeze mai multă muncă, dar nu suficient de lungă să majoreze capitalul folosit;
 perioadă pe termen lung – perioadă suficient de lungă astfel încât producătorul poate
să-şi majoreze şi capitalul folosit.