Microeconomie Copiute

MICROECONOMIE – sem.
I
CURS – 2 ore / săptămână
SEMINAR – 2 ore / săptămână
MACROECONOMIE – sem. II
CURS – 2 ore / săptămână
SEMINAR – 1 oră / săptămână
Conferențiar univ. dr. Adriana LITRA
1
• ECONOMIE POLITICĂ – învățătura despre cum trebuiau administrate bunurile pentru a asigura bunăstarea casei,
gospodăriei, orașului, societății
Oikos – gospodărie Nomos – lege, regulă, ordine Polis – cetate, oraș
• MICROECONOMIA – studiază comportamentul economic, deciziile și acțiunile la nivel de entitate economică:

- individ / grup (consumator)
- agent economic (producător)
- Piață
Microeconomia pornește de la frământarea continuă între accesul la resurse limitate și acoperirea unor nevoi nelimitate.
RESURSE BUNURI ECONOMICE NEVOI

activitatea de producție piață
• Definiția economiei – știința socială care studiază modul în care resursele sunt alocate între utilizări alternative pentru a
satisface nevoile umane.
• Caracter nelimitat al nevoilor
• Resursele – elementele folosite în producerea bunurilor pentru acoperirea nevoilor: limitate
• Activitatea economică – activitatea în cadrul căreia se produc bunurile destinate satisfacerii nevoilor
• Factorii de producție: munca / natura / capitalul; remunerarea factorilor de producție – cost pentru producător
• Raritate: insuficiența bunurilor economice în raport cu nevoile
• Alocarea optimă a resurselor – obținerea celui mai inalt grad de acoperire al nevoilor umane cu resursele disponibile.
2
• MICROECONOMIA – pornește de la premisa alocării optime a resurselor – obținerea celui mai înalt grad de acoperire a
nevoilor umane cu resursele disponibile. Agenții care acționează conform acestui principiu îi denumim raționali.
Individ rațional – acea persoană care caută să obțină maxim de beneficiu, în condiții date de care dispune.
CONSUMATOR:
utilitate fixată - buget minim

buget fixat - utilitate maximă
PRODUCĂTOR: optimizare, modele economice
producție fixată - cost total minim

resurse fixate - producție maximă
• MACROECONOMIA – studiază sistemul economic în ansamblul sau; variabilele macroeconomice sunt mărimi agregate.
Delimitarea micro-macro nu este foarte clară. Variabile ce apar în ambele părți: consum individual (agregat),
economisire (economii agregate), preț produs (preț de echilibru), cererea unui cumpărător (cerere agregată), oferta unui
vânzător (oferta agregată), producția dintr-un bun (PIB), creșterea prețului unui produs (inflație), starea de neocupare a unei
persoane în vârstă de muncă (șomaj) etc....
3
Capitole MICROECONOMIE
• CAP. 1: Piața : cerere, ofertă, echilibrul pieței
• CAP. 2: Teoria comportamentului economic al consumatorului
• CAP. 3: Teoria comportamentului economic al producătorului
• CAP. 4: Piețe, prețuri, concurență
4
CAP 1. PIAȚA. CERERE, OFERTĂ, ECHILIBRUL PIEȚEI
Piaţa: spaţiul în care cumpărătorii şi vânzătorii interacţionează. Alocarea resurselor se face prin
intermediul preţului.
Cerere completă: descrie relaţia dintre cantitatea solicitată dintr-un bun şi toţi factorii care în mod direct
influenţează cantitatea solicitată:
• preţul propriu al bunului Px ;
• preţurile celorlalte bunuri PY ;
• veniturile cumpărătorilor V ;
• anticipaţiile consumatorilor A ;
• gusturi, preferinţe G ;
• înclinaţia sau atitudinea faţă de risc R ;
• alți factori.
Funcţia cererii complete: Qc x = f (Px , Py , V, A, G, R, ...)
5
1. Relaţia cantitate cerută – preţul bunului
• Cererea: reprezintă relaţia dintre cantitatea solicitată dintr-un bun şi preţul propriu al acelui bun, în condiţiile în care toţi
ceilalţi posibili factori de influenţă sunt menţinuţi constanţi.
Qc x = f (p)
• Legea cererii: între cantitatea cerută şi preţul bunului există o relaţie invers proporţională: cu cât preţul creşte, cu atât
cantitatea cerută scade. Şi reciproc.
P ↑ → Qc ↓
P ↓ → Qc ↑
• Pe grafic, relaţia cantitate cerută – preţ apare sub forma unei curbe (linii) descrescătoare.
P1 T1
P0 ∆P T0
∆Qc Dreapta cererii
Q1 Q0
6
Exemplu:
• La mom. T0 : po = 20 u.m. Q0 = 100 buc.
• La mom. T0 : p1 = 26 u.m. Q1 = 70 buc.

Sau Q1 = 95 buc.
Sau Q1 = 50 buc.
• Valorile absolute le vom transforma în mărimi relative:

• P ↑ 30% Qc ↓ 30% cerere unitară
• P ↑ 30% Qc ↓ 5% cerere inelastică
• P ↑ 30% Qc ↓ 50% cerere elastică
7
• Cât de mult se modifică nivelul cantităţii cerute atunci când preţul se modifică într-o anume măsură?
• Coeficientul care măsoară gradul de răspuns al cererii la modificarea preţului se numeşte coeficient de elasticitate al cantităţii
cerute în raport cu preţul Ke Qc/p .
Q
Q Q p 0
Ke Qc/p =- 0 =- 
p p Q 0
p0
• Dacă se cunoaşte funcţia cererii, iar aceasta este continuă şi derivabilă, formula devine:
Q
Q Q p 0 p
Ke Qc/p =- 0 =-  = - Q 'p  0 (formula elasticităţii punct – în T0 )
p p Q 0 Q0
p0
• În cazul în care nu se cunoaşte funcţia cererii, ci numai două perechi cantitate cerută – preţ (coordonatele a două puncte pe
graficul cererii), coeficientul se scrie:
Q p0  p1
Q Q1  Q0 2
Ke Qc/p =- =-  (formula elasticităţii arc)
p p1  p0 Q0  Q1
p 2
8
Intervale de variaţie ale coeficientului de elasticitate cantitate cerută – preţ:
• Ke Qc/p = 0 cerere perfect inelastică (rigidă)
cantitatea cerută nu se modifică, chiar şi atunci când preţul variază;
• Ke Qc/p Ꞓ (0,1) cerere inelastică
o modificare mare a preţului produce doar o slabă reacţie în mărimea cantităţii cerute;
• Ke Qc/p = 1 cerere unitară
cantitatea şi preţul se modifică proporţional, dar în sens diferit;
• Ke Qc/p Ꞓ (1, +∞) cerere elastică
o variaţie mică a preţului determină o creştere mare a cant. cerute;
• Ke Qc/p → +∞ cerere perfect elastică
preţul nu se modifică, cererea variază.
9
Exemple elasticitatea cererii în funcție de preț:
Carne pui Mașini Opel Pantofi

Preț/kg Cant. cerută (t) Preț/mașină Cant. cerută Preț/buc. Cant. cerută
(euro) (buc.) (buc.)
T0 10 1000 tone T0 10.000 1.000 T0 200 10.000
T1 12 900 tone T1 12.000 400 T1 240 8.000
P ↑ cu 20% P ↑ cu 20% P ↑ cu 20%
Qc ↓ cu 10 % Qc ↓ cu 60 % Qc ↓ cu 20 %
Cerere inelastică Cerere elastică Cerere unitară
KeQc/p = - %Qc/%p = 10/20 = 0,5 KeQc/p = - %Qc/%p = 60/20 = 3 KeQc/p = - %Qc/%p = 20/20 = 1
10
CURS 2
Elasticitatea cererii în raport cu factorii săi de influență
MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 1

p
p p
P1 T1 P1
P1 T1 T1 T
∆p T0 ∆p 0
∆p P0 P0
T0
P0
∆Qc
∆Qc ∆Qc
Q1 Q0
Q1 Q0 Qc Q1 Q0 Qc
p
Cerere inelastică
p Cerere unitară Cerere elastică
Poziția dreptei cererii în funcție

de tipul de elasticitate a cererii p=
pentru acel produs ct
Q0 = Q1 Qc Qc
Cerere perfect inelastică Cerere perfect elastică

Nivelul coeficientului de elasticitate ce caracterizează cererea pe o anumită piaţă este o informaţie foarte
importantă pentru producător (vânzător), deoarece pe baza ei poate fi elaborată decizia privind evoluţia preţului
de vânzare. Relaţia dintre preţ şi venitul producătorului (volumul valoric al vânzărilor acestuia) depinde de tipul
cererii astfel:

2. Relaţia cantitate cerută – preţul altor bunuri:
• ↑ py → ↓ Qc y şi ↑ Qc x x, y bunuri substituibile
• ↑ py → ↓ Qc y şi ↓ Qc x x,y bunuri complementare
Elasticitatea cererii încrucişate:

Punct: Arc:
p y 0  p y1
Qx p y Q x 2
Ke Qc x / p y =  Ke Qc x / p y = 
p y Qx p y Qx 0  Qx1
2
Semnul coeficientului elasticităţii încrucişate dă informaţii legate de natura celor două bunuri:
Elasticitatea cererii încrucişate Înclinaţia curbei cererii Felul bunurilor

încrucişate
Ke Qc x / p y > 0 pozitivă Substituibile
Ke Qc x / p y = 0 zero Independente
Ke Qc x / p y < 0 negativă Complementare

3. Relaţia cantitate cerută – venitul consumatorilor:
• Cererea de tip Engel: se menţin constanţi factorii care influenţează cererea, cu excepţia venitului.
• Un venit suplimentar poate duce fie la creşterea cantităţii cerute din bunul respectiv, fie la reorientarea
cumpărătorilor către alte bunuri.
Dacă V ↑ → Qc ↑ bunul este normal V
V ↑ → Qc ↓ bunul este inferior Qc (V)
V1
V0
Qc V0 pozitiv pentru bun normal
Ke Qc / V = 
V Qc 0 negativ pentru bun inferior.
Qc0 Qc1
Qc
Bun normal
V
Reprezentarea curbei Engel pentru un bun normal Qc (V)
V1
şi pentru un bun inferior:
V0
Qc1 Qc0
Qc
Bun inferior
4. Anticipaţiile consumatorilor, legate de evoluţia viitoare a preţurilor:
Dacă se aşteaptă o creştere a preţului unui produs în perioada următoare, vânzările din perioada
respectivă cresc deoarece o parte a cumpărătorilor îşi manifestă mai repede decizia de cumpărare, pentru a se
feri de preţul mai mare din viitor. Daca se aşteaptă ca preţul să scadă, vânzările scad, o parte a cumpărătorilor
amână cumpărarea. (ceilalţi factori rămân constanţi)
5. Gusturile consumatorilor:
6. Înclinaţia sau atitudinea faţă de risc:
7. Numărul consumatorilor potenţiali: în condiţiile în care toţi ceilalţi factori sunt menţinuţi constanţi,
cantitatea cerută este direct proporţională cu numărul de clienţi potenţiali. De aceea oamenii de afaceri trebuie sa
stimeze evoluţia viitoare a numărului clienţilor potenţiali atunci când elaborează planul afacerii, pt a previziona
şansele de succes pe care acesta le va avea.
Efectul Giffen (bunuri de prestigiu): curba cererii are o pantă pozitivă.

Exemplu: o firmă producătoare de parfumuri a constatat creşterea cererii în momentul în care,
crescând preţul produselor sale, vânzările de parfum au crescut şi ele surprinzător. Unii consumatori au
recepţionat creşterea preţului ca pe o îmbunătăţire a calităţii parfumului sau ca pe rezultatul comercializării unui
produs mai scump. Dar şi în astfel de situaţii, când preţul creşte peste un anumit nivel, cererea începe să scadă.

Cererea şi funcţia cererii:
Mulţimea punctelor ce reflectă combinaţii diferite ale cantităţii cerute pt nivele diferite ale preţului de
vânzare, în condiţiile în care ceilalţi factori sunt menţinuţi constanţi, se numeşte cerere sau funcţia cererii.
Cererea se poate exprima în 3 moduri: sub forma unui tabel, a unui grafic sau a unei funcţii.
Ex: Px = f (Qx) = 1300-2Qx
Cantitatea cerută Preţul unitar

100
200
300
400
500
600

P
Curba cererii reprezintă relaţia dintre preţul
1100
de piaţă al unui bun şi cantitatea cerută din
acel bun într-o perioadă de timp, celelalte
condiţii rămânând neschimbate.
900
O modificare în nivelul preţului
produsului respectiv duce la o mutare a
punctului pe curba cererii, de-a lungul 700
acesteia. Cu alte cuvinte, modificarea
preţului de vânzare duce la o mişcare de-a
lungul dreptei cererii. 500
În schimb, o modificare a oricărei
alte variabile care influenţează cererea
pentru un bun, exceptând preţul bunului, 300
duce la translatarea întregii curbe a cererii C1
la dreapta sau la stanga, după cum aceasta
(cererea) creşte sau scade. 100 C
2
Px creşte sau scade → mişcare de-a C
lungul dreptei cererii 100 200 300 400 500 600 Qc
Py, V, A, G, R, Nc cresc sau scad →
translatarea întregii curbe a cererii
CURS 3
ELASTICITATEA CERERII ÎN RAPORT CU VENITUL
REPREZENTAREA CERERII SUB FORMA UNEI FUNCȚII, A UNUI TABEL, A UNUI GRAFIC

3. Relaţia cantitate cerută – venitul consumatorilor:
• Cererea de tip Engel: se menţin constanţi factorii care influenţează cererea, cu excepţia venitului.
• Un venit suplimentar poate duce fie la creşterea cantităţii cerute din bunul respectiv, fie la reorientarea
cumpărătorilor către alte bunuri.
Dacă V ↑ → Qc ↑ bunul este normal V
V ↑ → Qc ↓ bunul este inferior Qc (V)
V1
V0
Qc V0 pozitiv pentru bun normal
Ke Qc / V = 
V Qc 0 negativ pentru bun inferior.
Qc0 Qc1
Qc
Bun normal
V
Reprezentarea curbei Engel pentru un bun normal Qc (V)
V1
şi pentru un bun inferior:
V0
Qc1 Qc0
Qc
Bun inferior
4. Anticipaţiile consumatorilor, legate de evoluţia viitoare a preţurilor:
Dacă se aşteaptă o creştere a preţului unui produs în perioada următoare, vânzările din perioada
respectivă cresc deoarece o parte a cumpărătorilor îşi manifestă mai repede decizia de cumpărare, pentru a se
feri de preţul mai mare din viitor. Daca se aşteaptă ca preţul să scadă, vânzările scad, o parte a cumpărătorilor
amână cumpărarea. (ceilalţi factori rămân constanţi)
5. Gusturile consumatorilor:
6. Înclinaţia sau atitudinea faţă de risc:
7. Numărul consumatorilor potenţiali: în condiţiile în care toţi ceilalţi factori sunt menţinuţi constanţi,
cantitatea cerută este direct proporţională cu numărul de clienţi potenţiali. De aceea oamenii de afaceri trebuie sa
stimeze evoluţia viitoare a numărului clienţilor potenţiali atunci când elaborează planul afacerii, pt a previziona
şansele de succes pe care acesta le va avea.
Efectul Giffen (bunuri de prestigiu): curba cererii are o pantă pozitivă.

Exemplu: o firmă producătoare de parfumuri a constatat creşterea cererii în momentul în care,
crescând preţul produselor sale, vânzările de parfum au crescut şi ele surprinzător. Unii consumatori au
recepţionat creşterea preţului ca pe o îmbunătăţire a calităţii parfumului sau ca pe rezultatul comercializării unui
produs mai scump. Dar şi în astfel de situaţii, când preţul creşte peste un anumit nivel, cererea începe să scadă.

Cererea şi funcţia cererii:
Mulţimea punctelor ce reflectă combinaţii diferite ale cantităţii cerute pt nivele diferite ale preţului de
vânzare, în condiţiile în care ceilalţi factori sunt menţinuţi constanţi, se numeşte cerere sau funcţia cererii.
Cererea se poate exprima în 3 moduri: sub forma unui tabel, a unui grafic sau a unei funcţii.
Ex: Px = f (Qx) = 1300-2Qx
Preţul unitar Cantitatea cerută

1100
900
700
500
300
100

Px Qc Qc1 Qc2
1100
900
700
500
300
100

P
Curba cererii reprezintă relaţia dintre preţul
1100
de piaţă al unui bun şi cantitatea cerută din
acel bun într-o perioadă de timp, celelalte
condiţii rămânând neschimbate.
900
O modificare în nivelul preţului
produsului respectiv duce la o mutare a
punctului pe curba cererii, de-a lungul 700
acesteia. Cu alte cuvinte, modificarea
preţului de vânzare duce la o mişcare de-a
lungul dreptei cererii. 500
În schimb, o modificare a oricărei
alte variabile care influenţează cererea
pentru un bun, exceptând preţul bunului, 300
duce la translatarea întregii curbe a cererii C1
la dreapta sau la stanga, după cum aceasta
(cererea) creşte sau scade. 100 C
2
Px creşte sau scade → mişcare de-a C
lungul dreptei cererii 100 200 300 400 500 600 Qc
Py, V, A, G, R, Nc cresc sau scad →
translatarea întregii curbe a cererii
CURS 4
ELASTICITATEA OFERTEI

1. Relaţia cantitate oferită – preţul bunului:
• Oferta: reprezintă relaţia dintre cantitatea oferită dintr-un bun şi preţul propriu al acelui bun, în condiţiile în
care toţi ceilalţi posibili factori de influenţă sunt menţinuţi constanţi.
Qo x = f (p)
• Legea ofertei: între cantitatea oferită şi preţul bunului există o relaţie direct proporţională: pe măsură ce preţul
creşte, şi cantitatea oferită creşte. Şi reciproc.
P ↑ → Qo ↑
P ↓ → Qo ↓
• Cât de mult se modifică nivelul cantităţii oferite atunci când preţul se modifică într-o anume măsură?
Coeficientul care măsoară gradul de răspuns al p
ofertei la modificarea preţului se numeşte
coeficient de elasticitate al cantităţii oferite în raport cu preţul Ke Qo/p . P1 T1 Dreapta ofertei
Q o ∆p T0
Q0 Q o p 0 P0
Ke Qo/p = = 
p o p o Q 0 ∆Qo
p0
• NU SE PUNE SEMNUL MINUS! Este totdeauna un coeficient pozitiv! Q0 Q1 Qo
Intervale de variaţie ale coeficientului de elasticitate cantitate oferită – preţ:
• Ke Qo/p = 0 ofertă perfect inelastică (rigidă), cantitatea oferită nu se modifică, chiar şi atunci
când preţul variază;
• Ke Qo/p Ꞓ (0,1) ofertă inelastică, o modificare mare a preţului produce doar o slabă reacţie în
mărimea cantităţii oferite;
• Ke Qo/p = 1 ofertă unitară, cantitatea şi preţul se modifică proporţional;
• Ke Qo/p Ꞓ (1, +∞) ofertă elastică, o variaţie mică a preţului determină o modificare mare a cantității
oferite;
• Ke Qo/p → +∞ ofertă perfect elastică, preţul nu se modifică, oferta variază.

2. Relaţia cantitate oferită – preţul (costul) factorilor de producţie:
• Creşte costul inputurilor scade cantitatea oferită.
3. Relaţia cantitate oferită – tehnologie utilizată:

• Tehnologia – reprezintă acel stadiu de cunoaştere conform căruia se stabileşte cum trebuie combinate
resursele, în scopul producerii bunurilor şi serviciilor.
• Perfecţionarea tehnologiei conduce la reducerea costurilor de producţie.
4. Relaţia cantitate oferită – anticipaţiile producătorului:

• Dacă managerii unei organizaţii previzionează o creştere viitoare a preţului bunului pe care îl produc şi îl
vând, pot opri pentru o perioadă vânzarea unei cantităţi din acel produs, reducând ca urmare cantitatea
oferită.

Oferta și şi funcţia ofertei:
Mulţimea punctelor ce reflectă combinaţii diferite ale cantităţii oferite pt nivele diferite ale preţului de
vânzare, în condiţiile în care ceilalţi factori sunt menţinuţi constanţi, se numeşte ofertă sau funcţia ofertei. Oferta
se poate exprima în 3 moduri: sub forma unui tabel, a unui grafic sau a unei funcţii.
Ex: Px = f (Qx) = - 300 +2 Q x
Preţul unitar Cantitatea oferită
1100
900
700
500
300
100

P O2 O
1100 O1
Px Qof Qof1 Qof2
1100 900
900 700
700 500
500
300
300
100
100
100 200 300 400 500 600 700 Q

• Dreapta ofertei reprezintă relaţia dintre preţul de piaţă şi cantitatea dintr-un bun pe care producătorii sunt
dispuşi să o ofere în decursul unei perioade de timp, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
• Modificarea preţului bunului respectiv duce la modificarea cantităţii oferite (mişcare de-a lungul dreptei
ofertei).
• Modificarea altor factori (cu excepția prețului propriu al produsului) duce la translatarea dreptei ofertei.

ECHILIBRUL PIEŢEI
Preţul Cantitatea Cantitatea

unitar cerută oferită Preţul şi cantitatea de echilibru se pot deduce matematic,
1100 100 700
pornind de la definiţia echilibrului pieţei: punctul în care
900 200 600 cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută.
700 300 500 Qcx = f(Px) = a – b Px şi Qox = f(Px) = m + n Px
500 400 400 Qcx = Qox deci a – b Px = m + n Px
300 500 300 Deci Px = (a – m) / (b + n)
100 600 200 Qcx = a – b · (a – m) / (b + n)
Qox = m + n · (a – m) / (b + n)

P O
1100
Ofertă (cant oferită) în exces
900
700
E
500
300
Cerere (cant cerută) în exces

100
C
100 200 300 400 500 600 700 Q

CURS 5
Cap. 2 TEORIA COMPORTAMENTULUI ECONOMIC

AL CONSUMATORULUI

Finalitatea activităţii economice – satisfacerea nevoilor de consum.
Satisfacerea oricărei nevoi – se face prin consumul de bunuri sau servicii.
Bun – orice element al realităţii care este apt să satisfacă o nevoie, indiferent de:
- forma lui de existenţă
- de natura nevoii satisfăcute
- de modul de procurare de către consumator.
Dpdv al analizei economice, clasificarea principală a bunurilor se face în:
- bunuri economice (au caracteristica definitorie raritatea, insuficienţa lor în raport cu nevoile)
- bunuri libere (nelimitate/abundente în rap cu nevoile: apa min, peisaj, aer)
- bunuri publice
Consumator: agent economic care are funcţia de a consuma bunuri economice, criteriul său de comportament
economic bazându-se pe maximizarea utilităţii (satisfacţiei) consumului.
Preferințele consumatorului (UTILITATE, SATISFACȚIE)

Constrângere bugetară (BUGET)

Utilitatea economică individuală şi totală:
Utilitatea = capacitatea unui bun de a satisface o nevoie (a individului, a producătorului, a societăţii), capacitate
care decurge şi se exprimă prin trăsăturile, caracteristicile şi însuşirile intrinseci ale fiecărui bun.
Utilitatea economică individuală = importanţa pe care o persoană o acordă, la un moment dat şi în condiţii
determinate, fiecărei unităţi dintr-o mulţime de bunuri identice.
Există două teorii privind utilitatea bunurilor:
- teoria utilităţii cardinale: fiecărei unităţi dintr-un bun i se poate asocia un număr numit număr de utilitate,
ceea ce face ca bunurile să poată fi comparate între ele;
- teoria utilităţii ordinale: nu se face o asociere între un număr de utilitate şi bunul respectiv, ci doar se
ierarhizează bunurile economice după mărimea utilităţii lor, ele putând fi doar ordonate.
Aprecierea utilităţii – caracter subiectiv şi individual

Ui Utn
U1
Utn
U2 Ut5
U3 Ut4
Ut3
3U4
U5 Ut2
Ut1
Un
4 1 2 3 4 5 n q
1 2 3 5 n q
Curba utilităţii individuale Curba utilităţii totale

Utilitatea marginală: utilitatea ultimei unităţi consumate dintr-un bun (sporul de utilitate înregistrat
de un consumator în urma consumului unei unităţi suplimentare din acel bun).
• x1, x2, x3, ... xn – reprezintă prima unitate, a doua, a treia, ... a n-a unitate consumată din bunul x
• U1, U2, U3, ... Un – reprezintă utilităţile individuale ale fiecărei unităţi consumate din bunul x
• Atunci când se consumă n-1 unităţi, utilitatea totală resimţită de consumator se obţine prin însumarea
utilităţilor individuale ale celor n-1 unităţi:
Umgn  Ut n  Ut n 1  Uin
A n-a unitate consumată din bunul x aduce un spor de utilitate numit utilitate marginală n:

Deci utilitatea marginală
este sporul de utilitate aferent creşterii cantităţii consumate cu o unitate:
Umg
U1
Legea utilităţii marginale descrescânde (legea Gossen):
U2
Atunci când cantitatea consumată dintr-un bun economic
U3
creşte, utilitatea marginală a produsului (adică utilitatea
U4
suplimentară, adăugată de ultima doză consumată) tinde să U5
se diminueze.
Un
Prag de saturaţie: dacă consumul continuă să crească, există 1 2 3 4 5 n q
riscul să apară zona de insatisfacţie. Curba utilităţii marginale

Preferinţele consumatorului
FITNESS INOT
A 3 20
B 4 16
C 6 12
D 10 8
E 14 5
F 18 3
G 6 10
H 12 5
I 6 14
J 16 5

Y Y Zona I:
X < X0
Y > Y0 *F
Zona I:
Combinații
Combinații
X < X0
superioare lui A * B (X -∆X;Y +∆Y)
0 0 superioare lui A
Y > Y0
*E
A(X0,Y0) A(X0,Y0)
Y0 Y0
Zona II : Zona II :
*D C (X0+∆X;Y0-∆Y)
Combinații
inferioare lui A
X > X0
Combinații * X > X0
Y < Y0 inferioare lui A Y < Y0
O X0 X O X0 X

Preferinţele consumatorului
• Program de consum: diferite combinaţii ale cantităţilor consumate din cele două bunuri de la care
consumatorul se aşteaptă să obţină un anumit nivel de utilitate (satisfacţie)
• Exemplu: două bunuri x, y
• Program de consum preferat: (x1, y1) > (x2, y2)
• Program de consum indiferent: (x1, y1) ~ (x2, y2)
• Două sau mai multe programe de consum sunt indiferente dacă prin consumul fiecăruia, consumatorul
scontează să obţină acelaşi nivel de satisfacţie (utilitate).
• Grafic, totalitatea programelor de consum ce furnizează acelaşi nivel de utilitate formează o curbă de
indiferenţă a consumatorului.
• Totalitatea curbelor de indiferenţă formează harta curbelor de indiferenţă.

A, B, C: pachete de bunuri care au aceeaşi utilitate
y A ~B ~C
A<D (pachetul D este preferat lui A)
D<E
E
* U1 < U2 < U3
C U1, U2, U3 : curbe de indiferenţă (de izoutilitate) ale

y3 *D consumatorului
B U3 Proprietăţile curbelor de indiferenţă:

y2 - sunt descrescătoare;
U2
α A - nu se intersectează;
y1 U1
- cu cât sunt mai depărtate faţă de origine, cu atât
x3 x2 x1 x nivelul de utilitate creşte;
Harta curbelor de indiferenţă - panta curbei de indiferenţă – rata marginală de
substituţie RMS y/x.
CURS 6
Rata marginală de substituție

Constrângerea bugetară
Optimul consumatorului

RATA MARGINALĂ DE SUBSTITUȚIE
Y1 
T1
∆Y
β α
Y2 
T2
∆X
X1 X2 X

RATA MARGINALĂ DE SUBSTITUȚIE
Rata marginală de substituţie: este cantitatea dintr-un bun economic la care un consumator este dispus să
renunţe în schimbul procurării unei unităţi suplimentare dintr-un alt bun, astfel încât să fie posibilă menţinerea
aceluiaşi nivel de utilitate.
Panta curbei de indiferenţă este RMS y/x - rata marginală de substituţie între bunurile y şi x:

Un consumator alocă integral bugetul său cumpărării a două bunuri X şi Y.
Ecuaţia bugetului: B = X px + Y py
X=0 → Y = B / py
Y=0 → X = B / px
y
Dreapta bugetului: locul geometric al punctelor ce
reflectă combinaţii diferite ale cantităţilor consumate
B/py din X şi Y pentru care bugetul se cheltuie integral.
→ dreapta bugetului
Înclinaţia dreptei bugetului:
β α
B/px x
mulţimea pachetelor abordabile

ECHILIBRUL CONSUMATORULUI
Consumator raţional: doreşte atingerea unui nivel maxim de utilitate, în condiţiile în care bugetul său alocat
cumpărării celor două bunuri este limitat (fixat).
Py
B/py
Un
U4
U3
U2
U1
B/px px
Determinarea grafică a punctului de optim a consumatorului

OPTIMUL (ECHILIBRUL) CONSUMATORULUI
În punctul de echilibru:
panta curbei de indiferenţă = panta dreptei bugetului
panta curbei de indiferenţă:
panta dreptei bugetului:
Deci
în punctul de echilibru.

Multiplicatorul lui Lagrange
Umax
B = x p x + y py
L  U   (B  x  px  y  p y )
L x  U x  p x  0 U x
deci  
px
L y  U y  p y  0 U y
deci  
py
U x U y Umg x px
→  →  în punctul de echilibru
px py Umg y py

CURS 6
Optimul consumatorului
Modificări ale optimului consumatorului ca rezultat al:
- modificării bugetului consumatorului
- modificării prețului unuia dintre cele două bunuri

ALEGEREA OPTIMĂ A CONSUMATORULUI
- exemplu -
Buget B = 50 Preț prăjitură = 10 Preț taxi = 10

B = Nr. prăjituri * Preț prăjitură + Nr. taxi * Preț taxi
50 = Np * 10 + Nt * 10

ALEGEREA OPTIMĂ A CONSUMATORULUI
- exemplu -
Buget B = 100 Preț prăjitură = 10 Preț taxi = 20

B = Nr. prăjituri * Preț prăjitură + Nr. taxi * Preț taxi
100 = Np * 10 + Nt * 20

DOZA Umg prăjitură Umg taxi Umg_p / P_p Umg_t/P_t
1 50 70
2 46 56
3 38 46
4 23 40
5 15 30
6 0 18

REZOLVAREA UNEI APLICAȚII DE OPTIMIZARE A ALEGERII CONSUMATORULUI PRIN 3 METODE
Exemplu:
În cazul unei funcții de satisfacție (utilitate) de forma: UT = 2X + 4Y + XY + 8
Și a constrângerii bugetare date de mărimea bugetului propus B = 10 u.m., Px = 1 u.m., Py = 2 u.m.
Care va fi pachetul optim ales?
Metoda I: sistemul format din constrângerea bugetară și funcția de utilitate, ce se dorește a fi optimizată
UT = 2X + 4Y + XY + 8 maxim
10 = X + 2Y
Metoda II: utilizarea proprietății specifice pachetului optim

Umg X / Px = Umg Y / Py
Metoda III: construirea funcției lui Lagrange, calculul derivatelor parțiale și egalarea lor cu 0, determinarea
valorilor corespunzătoare cantităților optime din bunurile X și Y.
Modificarea optimului consumatorului ca rezultat al modificării bugetului consumatorului
y y y
Curba modificării
venitului
Curba modificării E2
venitului y2
y2 E2
y1 Curba
E1 E1 modificării
y1 y1 E2 venitului
y2
x1 x2 x x 2 x1 x x1 x2 x
x, y bunuri normale x inferior, y normal x normal, y inferior

Modificarea optimului consumatorului ca rezultat al modificării bugetului consumatorului
- CURBA CONSUM - VENIT

Modificarea optimului consumatorului ca rezultat al modificării prețului unuia dintre bunuri

Modificarea optimului consumatorului ca rezultat al modificării prețului unuia dintre bunuri
- CURBA CONSUM – PREȚ

CURS 8
TEORIA COMPORTAMENTULUI ECONOMIC

AL PRODUCĂTORULUI

FUNCŢIA DE PRODUCŢIE: înseamnă relaţia determinată tehnologic dintre producţia unui anumit
bun economic şi factorii de producţie angajaţi.
Q = f (K, L) cantitatea maximă ce poate fi realizată folosind diferitele combinaţii ale factorilor K şi L
• termen scurt = o perioadă nu suficient de lungă pentru a permite firmei să modifice nivelul tuturor
factorilor de producţie angajaţi.
• termen lung = o perioadă suficient de mare pentru a permite firmei să modifice nivelul tuturor factorilor
de producţie angajaţi.
Funcţia de producţie pe termen scurt:
• pe termen scurt: factorul de producţie muncă – variabil ( L ↑ ↓ )
• factorul de producţie capital – constant (K~)

PRODUCTIVITATEA MEDIE ȘI MARGINALĂ
Produsul mediu al unui factor (productivitate medie): producţia ce revine în medie unei unități din acel
factor, menţinând constanţi toţi ceilalţi factori.
Produs marginal al unui factor (productivitate marginală): producţia suplimentară ce poate fi realizată cu o
unitate adiţională din acel factor, menţinând constanţi toţi ceilalţi factori.

CURS 9
PRODUCTIVITATEA FACTORILOR DE PRODUCȚIE

- productivitatea medie
- productivitatea marginală

PRODUCTIVITATEA MEDIE ȘI MARGINALĂ
Produsul mediu al unui factor (productivitate medie): producţia ce revine în medie unei unități din acel
factor, menţinând constanţi toţi ceilalţi factori.
Produs marginal al unui factor (productivitate marginală): producţia suplimentară ce poate fi realizată cu o
unitate adiţională din acel factor, menţinând constanţi toţi ceilalţi factori.

Factor prod. fix Factor prod. var. Producția totală Productivitate medie Productivitate marg.
K L Q WML = Q / L Wmg L = ∆Q / ∆L
5 1 22
5 2 48
5 3 78
5 4 116
5 5 150
5 6 180
5 7 203
5 8 220
5 9 225
5 10 225

Legea productivităţii marginale: după o creştere iniţială, Wmg a unui factor de producţie intră într-un
declin continuu putând deveni chiar şi negativă.
• Productivitatea medie WM L se poate măsura pe curba produsului (productivităţii) total(e) ca tangenta

unghiului format de coarda care trece prin origine şi intersectează (este tangentă) curba (curbei) produsului
total în punctul care corespunde acelui nivel al angajării factorului.
• L3 – limită sau margine de intensivitate (angajarea factorului L dincolo de acest nivel va determina
scăderea producţiei)
• L2 – limită sau margine extensivă (corespunzătoareWM L maximă).
Atâta timp cât mărimea marginală se situează deasupra mărimii medii, mărimea medie creşte, şi
atâta timp cât mărimea marginală se situează sub mărimea medie, mărimea medie scade.

Q
Q3
Q2 Tg
*
Q1 I*
Q4
L 4 L1 L2 L3 L

CURS 10
COSTURILE DE PRODUCȚIE
- costuri medii
- costuri marginale

CLASIFICAREA COSTURILOR
Cost economic (cost de oportunitate) al unui factor de producţie: plata care este necesară către
acest factor pentru a-l menţine în ocuparea prezentă (egalează venitul pe care acesta l-ar obţine în alternativa
de ocupare cea mai bună).
(exemplu: cost de oportunitate al unui utilaj folosit în producţia prezentă: valoarea reală pe care firma o
sacrifică sau o pierde în urma folosirii în producţie a maşinii respective, constând în chiria pe care firma ar
obţine-o în prezent dacă ar închiria maşina mai degrabă decât să o angajeze în producţia proprie).
1) în raport cu dependenţa lor faţă de modificarea producţiei: costuri globale: cost fix, cost variabil,
cost total
• Costul fix – care nu variază odată cu modificarea producţiei (cheltuieli cu utilităţile aferente spaţiilor
administrative, încălzirea şi iluminatul halelor, salariile personalului administrativ, etc)
• Costul variabil – se modifică atunci când producţia creşte (cheltuieli cu materii prime, materiale, salariile
personalului productiv, etc)
• Costul total – este suma costurilor fixe și variabile CT = CF + CV
2) costuri care se raportează la o singură unitate de produs: costuri medii (unitare) şi cost marginal
COSTURI MEDII
CFM = CF / Q CVM = CV / Q CTM = CT / Q
COSTUL MARGINAL este definit ca sporul de cheltuială suportat de producător atunci când decide să sporească
producţia cu o unitate.
• Costul marginal este important pentru efectuarea analizei marginale. Pe baza comparaţiei dintre mărimea
acestuia si încasarea marginală, o firmă ia decizia dacă va continua să producă pentru că înregistrează profit,
sau opreşte producţia deoarece are pierderi.

3) în raport cu perioada de timp:
• Fix – factorul capital (pe termen scurt)
• Variabil – factorul muncă
• Pk, pL sunt fixate
Deci în care este fix, iar este variabil
- costul fix
- costul variabil

Cost fix = 25 $ Salariul = 15 $ / oră
Producţie Munca Costul Costul Costul Costul Cost fix Cost variabil Cost total
(unităţi) depusă fix total variabil total marginal mediu mediu mediu
(oră) ($) total ($) ($) ($/unitate) ($/unitate) ($/unitate) ($/unitate)
95 5
120 6
140 7
155 8
165 9
170 10

CT
CV max
Observaţii asupra graficelor costurilor medii şi
tg marginale:
i max
• Pe măsură ce Q creşte, curbele CVM şi CTM se

tg
i
CF apropie una de cealaltă (CVM = CV/Q iar CTM =
Q1 Q2 Q2/ Q3 Q (CV+CF)/Q = CV/Q+CF/Q , deci când Q creşte,
CTM
CVM
constanta CF/Q devine din ce în ce mai mică).
CFM
Cmg
• Min Cmg
în punctul de inflexiune
min CTM • În punctul de minim al CVM, , CTM , trece Cmg .

Demonstraţie:
min CVM
min Cmg
min CVM
Cmg = CVM în punctul de minim.
Q1 Q2 Q2/ Q3 Q
• minimul CVM corespunde punctului de tangenţă de pe curba CV
Demonstraţie:
Curba costului marginal intersectează întotdeauna curba costului total mediu în punctul de minim al
acesteia din urmă. Atâta timp cât costul marginal este mai scăzut decât costul mediu, producerea unei unităţi
suplimentare dintr-un bun va conduce la scăderea costului mediu. Astfel, în zona în care costul marginal este
inferior costului mediu, curba costului mediu este descrescătoare. Dacă costul marginal este superior costului
mediu, producerea unei unităţi suplimentare dintr-un bun va conduce la creşterea costului total mediu. Atunci
când costul marginal este mai mare decât costul mediu, curba costului mediu este ascendentă.

Punctul mort al firmei (pragul de rentabilitate)
• Definiţie: punctul mort al firmei (pragul de rentabilitate) este acel nivel al producţiei fizice la care firma trece de la profit
la pierderi
- firma înregistrează pierderi atunci când încasarea totală (CA) este mai mică decât costul global total VT < CT
- firma înregistrează profit atunci când încasarea totală (CA) este mai mare decât costul global total VT > CT
Funcţionarea firmei la nivelul pragului de rentabilitate se mai numeşte şi gestiune în stare de echilibru, sau gestiune
statică: firma nici nu este eliminată (încă) de pe piaţă, dar nici nu se poate dezvolta din lipsa fondurilor de investiţii (care se
alimentează din profit).
• Se poate determina pragul de rentabilitate astfel:
CT = CV + CF = CVM•q + CF
VT = p•q
VT = CT → p•qrentab = CVM•qrentab + CF → qrentab = CF / (p – CVM)
Punctul de închidere a firmei
• Definiţie: punctul de închidere a firmei este acel nivel al producţiei fizice la care costul variabil mediu este egal, în
punctul său de minim, cu preţul de piaţă (si oricum cu costul marginal).

CURS 11
ALEGEREA OPTIMĂ A PRODUCĂTORULUI

K – unități din factorul de producție capital
L – unități din factorul de producție muncă
Puncte de producție – combinații diferite ale cantităților utilizate din cei doi factori de producție,
care au drept rezultat obținerea unei anumite cantități de producție
Curba de izoproducție (izocuanta) – totalitatea punctelor de producție care, deși reprezintă
combinații diferite ale cantităților folosite din cei doi factori de producție, generează același nivel al
producției obținute (spunem că sunt puncte de producție indiferente producătorului):
f(K, L) = Q = constant
Rata marginală de substituire tehnică: , Q = ct
(raportul în care factorii de producţie se substituie atunci când au loc deplasări de-a lungul unei izocuante,
adică atunci când producţia rămâne la nivel constant).

Rata marginală de substituire este egală cu minus raportul invers al productivităţilor marginale.
Demonstraţie:
Când ne deplasăm pe izocuanta Q, din punctul A în punctul B,

K
Q = ct, ΔK se înlocuieşte cu ΔL.
A Se poate scrie:
ΔK
B
Q= ct
L
ΔL

Determinarea alegerii punctului de producție optim al producătorului
Fiind dat costul total CT = KpK + LpL , dreapta izocost este dreapta formată din punctele reprezentând pachetele de
factori de producţie (K,L) care generează acelaşi cost de producţie CT.
• Min CT = KpK + LpL
• Q (K,L) = Q1
În punctul de echilibru: înclinaţia dreptei izocost = înclinaţia izocuantei
K
înclinaţia dreptei izocost
CT/pK
înclinaţia izocuantei
E
*
Deci în punctul de echilibru (optim) al
Q = Q1
producătorului.
CT/pL L

Modificarea succesivă a costului total al producătorului:
K Calea de expansiune
a întreprinderii
CT/pK
*
En
*E4
*E2 E*3
*
E1 Q = Q1
CT/pL L

BIBLIOGRAFIE
- postată pe e-learning, la începutul cursului de MICROECONOMIE

CURS 12
PIEȚE. PREȚURI. CONCURENȚĂ

• Concurenţa economică reprezintă disputarea oportunităţilor pieţei de către subiecţii economici
de acelaşi tip, în condiţii de libertate economică şi de reglementare juridică.
• Libertate economică - capacitatea de a lua decizii economice fără constrângeri în afara raţionalităţii
economice.
• Acelaşi tip de subiecţi economici – concurenţa economică are loc fie între producători (vânzători),
fie între consumatori (cumpărători). Între subiecţi economici diferiţi (de ex producători şi
consumatori) nu are loc un proces concurenţial ci unul de tatonare (negociere).
Forme de piaţă
Ofertă Infinitate Număr mic Un singur vânzător
Cerere
Infinitate Concurenţă perfectă sau Oligopol Monopol
Concurenţa monopolistică
Număr mic Oligopson Oligopol bilateral Monopol contracarat
Un singur cumpărător Monopson Monopson contracarat Monopol bilateral

Concurenţa perfectă: atomicitate, omogenitate, libera intrare pe piaţă (fluiditate), perfecta
transparenţă a pieţei, perfecta mobilitate a factorilor de producţie.
Concurenţa imperfectă: una, mai multe sau toate condiţiile concurenţei perfecte sunt
încălcate.
- numărul de cumpărători sau vânzători variază;
- se accentuează diferenţa reală sau imaginară dintre produse;
- există un anume grad (mai mare sau mai mic) de control asupra pieţelor;
- există dificultăţi (bariere) de intrare pe piaţă;
- se manifestă rivalităţi între firme în privinţa calităţii, a relaţiilor cu publicul, etc.

CONCURENŢA PERFECTĂ
Axiomele pieţei cu concurenţă perfectă:
• atomicitate: pe piaţă acţionează un număr mare de subiecţi economici (producători şi consumatori), având puteri
foarte limitate, de mărime apropiată, neavând capacitatea de a influenţa preţurile pieţei. Preţurile apar pentru toţi
subiecţii economici ca fiind exogene, constante în raport cu ei. Firma în concurenţă perfectă este primitoare de preţ
(price-taker).
• omogenitate: bunurile economice sunt identice, nu diferă de la producător la producător.
• fluiditate (liberul acces intrare-ieşire al subiecţilor economici pe pieţe): nu există bariere administrative (fixate de
stat) sau alte bariere în afara celor de raţionalitate economică. Ca o consecinţă, subiecţii economici intră pe piaţă
atunci când preţul depăşeşte costul şi ies de pe piaţă în situaţia inversă.
• mobilitate (libera circulaţie a factorilor de producţie între pieţe): factorii de producţie se îndreaptă spre acele pieţe pe
care valorificarea lor este maximă. Prin urmare, subiecţii economici găsesc oricând orice factor de producţie, în orice
cantitate solicitată.
• transparenţă: orice subiect economic are acces instantaneu şi gratuit la orice informaţie de piaţă. Nu există costuri de
tranzacţie şi nu există asimetrie de informare a subiecţilor economici.
Concurenţa perfectă există doar atunci când sunt îndeplinite, concomitent şi cumulativ, toate axiomele menţionate.
Nerespectarea a cel puţin una dintre axiomele concurenţei perfecte creează o structură de piaţă cu concurenţă
imperfectă.

Echilibrul pieţei cu concurenţă perfectă pe termen scurt:
Firmele care activează pe o piaţă cu concurenţă perfectă sunt primitoare de preţ (primesc preţul de pe
piaţă); ele nu pot influenţa preţul de vânzare, dar ele pot decide ce cantitate să producă în vederea
obţinerii unui profit maxim.
Fiecare firmă este caracterizată de un anumit cost mediu CTM si un cost marginal Cmg.
Profit maxim →
p = Cmg este condiţia de echilibru pe termen scurt pentru firma aflată în concurenţă perfectă (pentru
care firma înregistrează profit maxim, alegând să fabrice o anumită cantitate q pentru un preţ de vânzare
stabilit pe piaţă p).
Profitul = VT – CT = p•q – CTM•q = (p - CTM)•q
Deci profitul maxim este de mărimea ariei dreptunghiului A_B_CTMe_pe .
AB este profitul mediu (unitar).

Echilibrul pieței cu concurență perfectă pe termen scurt
Preţ
Cost Preţ
Cmg
Ots
Aria profitului CTM

pe termen scurt
ts Ets
pe A pets
qets q Qets Q
FIRMA PIAŢA

Echilibrul pieţei cu concurenţă perfectă pe termen lung:
Pe termen lung, existenţa profitului obţinut de către firmele existente pe piaţă determină şi alte firme
să intre pe piaţa produsului respectiv. Acestea nu întâmpină nici o dificultate să intre pe piaţă deoarece
intrarea este liberă. De asemenea există perfecta mobilitate a factorilor de producţie, care le permite
adaptarea rapidă la condiţiile producţiei bunului respectiv. Numărul de firme prezente pe piaţă va începe
să crească, în consecinţă va creşte oferta globală pentru produsul respectiv.
Intrarea pe piaţă a noilor firme va continua atâta timp cât firmele deja existente pe piaţă vor obţine un
profit, dar creşterea ofertei globale va determina reducerea treptată a preţului de vânzare. Reducerea
preţului va determina scăderea profitului firmelor existente pe piaţă. Oferta globală va creşte până când
profitul firmelor prezente pe piaţă va fi zero. Acest lucru se întâmplă când preţul este la nivelul CTMminim
pe termen lung.
Profit = VT – CT = p•q - CTM•q = (p – CTM)•q = 0 deci p = CTM
Concluzie: pe piaţa cu concurenţă perfectă pe termen lung, firmele prezente pe piaţă vor realiza
fiecare câte o producţie la nivelul CTMminim . Deci costurile pentru realizarea producţiei vor fi minime.
Spunem că factorii de producţie pe o piaţă concurenţială sunt în mod raţional utilizaţi deoarece
produsele presupun minim de cheltuieli. Preţul pe piaţa cu concurenţă perfectă se situează pe termen
lung la un nivel minim, ce coincide cu minimul CTM pe termen lung.

Echilibrul pieței cu concurență perfectă pe termen lung

CURS 13
PIEȚE. PREȚURI. CONCURENȚĂ

- partea II -

MONOPOLUL
Exprimă situaţia de piaţă în care un singur ofertant (producător) se confruntă cu cererea

unui număr mare de cumpărători.
• Deşi se spune că pe o piaţă cu concurenţă perfectă nu există concurenţă, deoarece firma

respectivă este singură pe piaţă, există cel puţin două forme de concurenţă, şi anume:
- concurenţa indirectă;
- concurenţa potenţială.

Concurenţa indirectă: constă în primul rând în concurenţa pe care o fac produsele substituibile: dacă pentru
produsul monopolului există substituenţi apropiaţi, convenabili, puterea de piaţă a monopolului este redusă.
• Există de asemenea o concurenţă indirectă dată de concurenţa pe care o fac toate produsele pentru a intra în
bugetul consumatorului. Chiar dacă nu există substituenţi apropiaţi, dacă un produs de monopol nu este cerut de
consumatori, puterea monopolului este zero.
• Aşa se face că anual sunt înregistrate la Oficiile de invenţii numeroase brevete de invenţii ale unor produse ce
constituie tot atâtea monopoluri. Cu toate acestea, foarte puţine produse din cele brevetate ajung să fie oferite pe
piaţă cumpărătorilor. Cele mai multe din ele rămân în stadiu de prototip, aceasta deoarece nu există cerere pentru
ele, deci puterea monopolului este nulă.
Concurenţa potenţială: este concurenţa pe care o fac firmele care urmăresc să intre pe piaţa produsului
respectiv. Dacă monopolul va practica preţuri mari, va obţine profituri ridicate, acesta este un motiv ce determină
alte firme să intre pe piaţa produsului respectiv. Ele se vor gândi că, practicând preţuri mai mici, vor obţine o marjă
de piaţă deţinută de monopol şi vor înregistra profituri.
• Pentru a-şi menţine puterea pe piaţă, monopolul nu va practica preţuri ridicate, ci dimpotrivă, monopolul va servi
bine piaţa pentru a o putea menţine.

Cum apare un monopol:
1) atunci când o firmă deţine integral în posesie un anumit factor de producţie. Aceasta creează un monopol
durabil, foarte greu de depăşit.
2) din desfăşurarea liberă a concurenţei pe piaţă. Uneori între firmele prezente pe piaţă se desfăşoară o competiţie
dură, se promovează un adevărat „război al preţurilor” în care fiecare încearcă să practice preţuri cât mai mici
pentru a-l elimina pe celălalt de pe piaţă. Situaţia finală: unele firme sunt eliminate de pe piaţă, poate apărea un
monopol. Monopolul rezultat în acest mod, apărut în urma desfăşurării naturale a competiţiei pe piaţă se
numeşte monopol natural.
3) Când produsul obţinut este protejat printr-un brevet de invenţie, care acordă drept exclusiv producătorului pe o
anumită perioadă, putând fi prelungit. Pe durata respectivă firma deţine monopol.
4) Când puterea publică acordă anumite drepturi exclusive anumitor firme. E vorba în principal de serviciile
comunale, municipale, prestate în general de o singură firmă. De obicei, acordarea unor drepturi exclusive unor
firme de către puterea publică este însoţită de stabilirea unor protocoale prin care puterea publică intervine în
stabilirea tarifelor serviciilor respective.

Echilibrul monopolului pe termen scurt
Spre deosebire de firmele de pe piaţa cu concurenţă perfectă, monopolul are puterea de a stabili
preţul. Odată cu stabilirea preţului, el stabileşte şi cantitatea oferită, deoarece:
• - dacă va stabili preţuri mari va vinde mai puţin;
• - dacă va stabili preţuri mici va vinde mai mult.
p = f (Q) deci f’<0
Venitul marginal Vmg reprezintă sporul venitului total determinat de creşterea producţiei şi a vânzării cu o unitate.
VT = pQ = f(Q) • Q = g(Q)
Venitul marginal se obţine derivând funcţia venitului total:
deci Vmg < p

Ce producţie trebuie să realizeze monopolul pentru profit maxim?
Profit = VT – CT deci Profit maxim: (VT – CT)’Q = 0
deci VT’Q = CT’Q deci Vmg = Cmg
• Monopolul îşi maximizează profitul realizând acea cantitate de producţie pentru care Vmg = Cmg
AB – profit unitar mediu AB CTMe pe – profit total maxim
• Pe termen lung, echilibrul monopolului coincide cu cel pe termen scurt deoarece el rămâne singura firmă
prezentă pe piaţă.
• Deci atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, în cazul în care monopolul urmăreşte maximizarea
profitului, producţia realizată şi preţul practicat sunt date de egalitatea Vmg = Cmg.
• Se observă că producţia realizată Qe nu este nici pe termen lung la minimul CTM. Spunem că monopolul
realizează o risipă de resurse deoarece nu produce la nivelul min CTM. Acesta este motivul pentru care în
unele ţări s-au impus legislaţii antimonopol (antitrust).

Maximizarea profitului pe piața de monopol

OLIGOPOLUL
Se caracterizează prin existenţa câtorva producători. Fiecare firmă producătoare este destul de
puternică pt ca acţiunile ei să aibă efecte importante asupra rivalilor.
Deşi preţul nu poate fi controlat de nici unul dintre cei câţiva producători din ramură, totuşi apare
posibilitatea influenţării individuale a situaţiei de piaţă sau adaptării la reacţiile concurenţilor, datorită
ponderii fiecăruia în oferta totală. Deciziile privind preţul şi volumul producţiei fiecărei firme sunt puternic
influenţate de deciziile celorlalte firme din ramură. Noile firme forţează intrarea pe piaţă, iar firmele existente
caută să prevină şi să stopeze această intrare.
În cadrul pieţei oligopoliste se înregistrează un proces de schimb unor informaţii între firmele din
ramură. Lipsa de informaţii poate duce la coliziuni puternice între firme. De aceea, pt a se evita pierderile,
firmele se înţeleg în a aschimba informaţii parţiale.
Criterii de clasificare a oligopolurilor:
- în raport cu gradul de omogenitate a produselor:
- oligopol nediferenţiat: acţionează pe piaţa unor produse omogene, cum ar fi produsele petroliere,
mobila, cafeaua;
- oligopol diferenţiat: acţionează pe piaţa produselor neomogene (autoturisme, tehnică electronică).

- în raport cu gradul de cooperare dintre firmele oligopoliste:
- oligopol perfect coordonat: înţelegerile între firmele oligopoliste îmbracă forma unor acorduri formale,
ce pot fi publice sau secrete (cartel sau trust).
• Cartelul este o înţelegere între firme oligopoliste care îşi păstrează fiecare independenţa de producţie şi
financiară. Ele se înţeleg în legătură cu nivelul preţurilor aplicate, cu volumul producţiei, cota de piaţă, cu
modalităţile de modificare a preţului. Toate aceste elemente ale înţelegerii dintre firme vizează maximizarea
profitului acestora. Înţelegerea tip cartel este, în marea majoritate a cazurilor, confidenţială.
• Trustul este o formă oligopolistă mai complexă, firmele fuzionând sub controlul unui grup financiar puternic
(holding) care deţine pachetul acţiunilor de control al acestora. Ele au independenţă din punct de vedere
organizatoric şi al producţiei, holdingul stabilind însă modul de împărţire al pieţelor, nivelul preţurilor,
obiectivele strategice, etc. Şi aici, scopul acţiunilor firmelor este maximizarea profitului.
- oligopol parţial coordonat: presupune existenţa unei firme lider, care se detaşează prin dimensiune,
forţă economică, cotă de piaţă, etc. Celelalte firme stabilesc fie raporturi de subordonare faţă de această firmă, fie
raporturi de coordonare voluntară, realizate pe baza unor interese comune.
- oligopol fără coordonare: este cazul în care firmele oligopoliste acţionează fiecare independent de
celelalte, neexistând înţelegeri sau strategii comune. Confruntarea dintre ele este deschisă, chiar agresivă (război
economic), ducându-se cu arme cum ar fi: preţul, calitatea, cantitatea, publicitatea, etc. Un asemenea tip de
oligopol slăbeşte puterea şi poziţia firmelor, creează breşe prin care pot intra outsideri şi nu de puţine ori noua
firmă învinge vechii combatanţi care şi-au diminuat şi distrus forţele în bătăliile purtate.

CONCURENȚA MONOPOLISTICĂ
Piaţa monopolistică reprezintă acea structură a pieţei în care sunt verificate toate axiomele concurenţei
perfecte cu excepţia omogenităţii produselor.
Caracteristici ale pieţei monopolistice:
- oferta influenţează cererea;
- bunurile nu au substitute realizate de alte firme;
- deciziile firmei nu iau în considerare deciziile firmelor concurente;
- nu există nici un fel de cooperare între firme care să reducă concurenţa.
• Pe termen scurt, firma monopolistică se comportă asemeni firmei monopoliste: datorită diferenţierii
bunurilor, pe termen scurt, firma monopolistică deţine un avantaj monopolist asupra bunului specific.
• Pe termen lung, firma monopolistică se comportă asemeni firmei în concurenţă perfectă: datorită intrării de
noi firme pe piaţă, cererea adresată firmei monopolistice scade până când curba cererii devine tangentă la curba
costului mediu, adică se atinge pragul de rentabilitate.

7
K - cantitate de capital
6 A
D
5
4 G B
M J E
Q = 200
3 C
H
P
Q = 175
2 K F
N I Q = 140
Q = 100
1 Q O L
Q = 65
R Q = 35
L - cantitate de muncă
0
0 1 2 3 4 5 6

Microeconomie Copiute

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Microeconomie Copiute

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

MICROECONOMIE – sem.

Conferențiar univ. dr. Adriana LITRA

• MICROECONOMIA – studiază comportamentul economic, deciziile și acțiunile la nivel de entitate economică:

RESURSE BUNURI ECONOMICE NEVOI

utilitate fixată - buget minim

PRODUCĂTOR: optimizare, modele economice

producție fixată - cost total minim

• CAP. 1: Piața : cerere, ofertă, echilibrul pieței

• CAP. 2: Teoria comportamentului economic al consumatorului

• CAP. 3: Teoria comportamentului economic al producătorului

• CAP. 4: Piețe, prețuri, concurență

• La mom. T0 : po = 20 u.m. Q0 = 100 buc.

• La mom. T0 : p1 = 26 u.m. Q1 = 70 buc.

• Valorile absolute le vom transforma în mărimi relative:

• Ke Qc/p = 0 cerere perfect inelastică (rigidă)

cantitatea cerută nu se modifică, chiar şi atunci când preţul variază;

• Ke Qc/p Ꞓ (0,1) cerere inelastică

• Ke Qc/p = 1 cerere unitară

cantitatea şi preţul se modifică proporţional, dar în sens diferit;

• Ke Qc/p Ꞓ (1, +∞) cerere elastică

o variaţie mică a preţului determină o creştere mare a cant. cerute;

• Ke Qc/p → +∞ cerere perfect elastică

preţul nu se modifică, cererea variază.

Carne pui Mașini Opel Pantofi

Elasticitatea cererii în raport cu factorii săi de influență

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 1

Poziția dreptei cererii în funcție

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 2

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 3

Elasticitatea cererii încrucişate:

Elasticitatea cererii încrucişate Înclinaţia curbei cererii Felul bunurilor

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 4

Efectul Giffen (bunuri de prestigiu): curba cererii are o pantă pozitivă.

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 6

Cantitatea cerută Preţul unitar

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 7

ELASTICITATEA CERERII ÎN RAPORT CU VENITUL

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 1

Efectul Giffen (bunuri de prestigiu): curba cererii are o pantă pozitivă.

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 3

Preţul unitar Cantitatea cerută

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 4

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 5

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 1

• Ke Qo/p = 1 ofertă unitară, cantitatea şi preţul se modifică proporţional;

• Ke Qo/p → +∞ ofertă perfect elastică, preţul nu se modifică, oferta variază.

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 3

3. Relaţia cantitate oferită – tehnologie utilizată:

4. Relaţia cantitate oferită – anticipaţiile producătorului:

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 4

Preţul unitar Cantitatea oferită

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 5

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 6

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 7

Preţul Cantitatea Cantitatea

700 300 500 Qcx = f(Px) = a – b Px şi Qox = f(Px) = m + n Px

500 400 400 Qcx = Qox deci a – b Px = m + n Px

300 500 300 Deci Px = (a – m) / (b + n)

100 600 200 Qcx = a – b · (a – m) / (b + n)

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 8

Cerere (cant cerută) în exces

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 9

Cap. 2 TEORIA COMPORTAMENTULUI ECONOMIC

MICROECONOMIE - conf. univ. dr. Adriana LITRA 1

Preferințele consumatorului (UTILITATE, SATISFACȚIE)